Decizia nr. 70/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Vlad Mihai Cercel - magistrat-asistent

Pe rol se afla pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Elod Kincses în Dosarul nr. 5.569/2001 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26 februarie 2002, în prezenta părților și a reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea a amânat pronunțarea, în vederea depunerii de concluzii scrise de către autorul excepției, pentru data de 5 martie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 13 septembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 5.569/2001, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, cu modificările și completările ulterioare. Excepția a fost invocată de Elod Kincses, reclamant în cadrul unui litigiu civil privind plata de daune morale pentru prejudiciul cauzat acestuia de către statul român.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arata ca dispozițiile

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 , cu modificările și completările ulterioare, care prevăd pentru candidații la alegerile parlamentare condiția de a avea numai cetățenia română și domiciliul în țara, sunt neconstituționale față de prevederile art. 16 alin. (3) din Constituție. Textul constituțional impune aceasta condiție numai pentru persoanele care ocupa deja funcții sau demnitati publice, iar nu și pentru candidați, aceștia având posibilitatea, până la data validării mandatului, de a renunța la cetățenia străină. Chiar dacă s-ar accepta ca prevederile art. 35 din Constituție extind cerința cetateniei române exclusive și pentru candidații la alegerile parlamentare, autorul excepției apreciază ca dispozițiile legale criticate, restrangand dreptul fundamental de a fi ales, încalcă prevederile constituționale ale art. 20 și, implicit, numeroase acte internaționale. Se invoca în acest sens prevederile art. 21 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, ale art. 2 pct. 1 și 2 și ale art. 5 pct. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ale art. 5 pct. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, prevederile art. 3 alin. 1 din Statutul Consiliului Europei, ale pct. 12 și ale pct. 13.1 și 13.7 din Documentul final al Reuniunii de la Viena, precum și ale pct. 5.7 și 5.9, ale pct. 6 tezele 1 și 2 și ale pct. 7.5 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E. Autorul excepției afirma ca prin aceste dispoziții, ulterioare adoptării Constituției, prevederile art. 16 alin. (3) din Constituție au fost implicit modificate, în sensul eliminării interdicției pentru persoanele cu dubla cetățenie de a candida și de a ocupa funcții sau demnitati publice. Aceasta modificare implicita a Constituției constituie o alta posibilitate, pe lângă modificarea expresă reglementată prin prevederile art. 146 și următoarele din Legea fundamentală.

De asemenea, se invoca, pe de o parte, reglementările constituționale ale altor state, care nu interzic sau chiar prevăd expres posibilitatea de a candida pentru persoanele cu dubla cetățenie, iar pe de altă parte, practica autorităților române care, în unele cazuri, au permis candidatura și chiar ocuparea unor funcții sau demnitati publice de către persoane cu dubla cetățenie.

În timpul ședinței de judecată, precum și în concluziile scrise, depuse la dosarul Curții Constituționale, autorul excepției a reluat, în esenta, motivele de neconstituționalitate invocate în fața instanței de judecată, invocand în plus prevederile art. 2 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și ale art. 2 pct. 1 și art. 25 lit. c) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. De asemenea, a mai arătat ca Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E. nu este numai un document politic, ci și unul juridic, fiind inclus în tratatele bilaterale încheiate de România cu Republica Federala Germania, Ungaria și Ucraina. Admițând ca Declarația Universala a Drepturilor Omului a fost adoptată anterior Constituției, iar cele doua pacte invocate au fost, de asemenea, ratificate de România înainte de adoptarea Constituției din 1991, autorul excepției a considerat ca ar fi inadmisibil ca printr-o constituție democratica să se restrângă drepturi recunoscute prin acte normative adoptate în timpul unui regim totalitar.

Judecătoria Sectorului 5 București, exprimandu-și opinia, considera ca excepția de neconstituționalitate, deși admisibilă, este neîntemeiată, fără însă a motiva aceasta sustinere.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate este nefondata. În primul rând se apreciază ca ocuparea unei funcții sau demnitati publice de către o persoană cu dubla cetățenie nu contravine prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (3), acestea fiind justificate de natura și importanța acestor funcții sau demnitati. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 50 din Constituție privind fidelitatea față de țara, în cazul persoanelor cu dubla cetățenie care ar ocupa funcții sau demnitati publice, cumulul de fidelitati nefiind posibil. În ceea ce privește argumentul privind posibilitatea renunțării la cetățenia străină până la data validării mandatului, se apreciază ca acesta "nu poate fi luat în considerare, o asemenea situație nefiind prevăzută în Constituție sau de un alt act normativ".

În al doilea rând se considera ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor din actele normative internaționale invocate de autorul excepției. Prevederile art. 21 din Declarația Universala a Drepturilor Omului nu sunt incalcate, întrucât prin cuvintele "ale tarii sale" se exprima "fidelitatea sacră față de țara, care nu poate fi exercitată în cumul cu o alta fidelitate, față de o alta țara". Sunt invocate și dispozițiile art. 29 pct. 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, precum și ale art. 19 pct. 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care reglementează limitarea exercițiului unor drepturi în anumite împrejurări ce țin de apărarea ordinii publice și a securității naționale.

Cu privire la susținerea autorului excepției privind modificarea implicita a prevederilor art. 16 alin. (3) din Constituție, se considera ca aceasta este inadmisibila, întrucât se solicita Curții Constituționale sa declare o dispoziție din Constituție ca fiind contrară actelor internaționale privind drepturile omului. În sprijinul argumentelor sale Guvernul invoca și Decizia Curții Constituționale nr. 226/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 septembrie 2001. Pentru toate aceste argumente se solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12, și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 16 iulie 1992, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții având următorul cuprins: "Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 35 din Constituție pentru a fi alese."

Dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției în susținerea acesteia sunt următoarele:

- art. 11 alin. (1): "Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.";

- art. 16 alin. (3): "Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țara.";

- art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale."

În susținerea excepției autorul acesteia a invocat și următoarele dispoziții din acte internaționale:

- art. 2 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului: "Fiecare persoana se poate prevala de toate drepturile și de toate libertățile proclamate în prezenta Declarație, fără nici un fel de deosebire de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naționala sau socială, avere, naștere sau orice alta împrejurare.";

- art. 21 pct. 1 și 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul sa participe la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanți liber aleși.

2. Orice persoană are dreptul de acces, în condiții de egalitate, la funcțiile publice ale tarii sale.";

- art. 2 pct. 1 și 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale: 1. Fiecare stat parte la prezentul Pact se angajează sa acționeze, atât prin propriul sau efort, cat și prin asistența și cooperare internationala, în special pe plan economic și tehnic, folosind la maximum resursele sale disponibile pentru ca exercitarea deplina a drepturilor recunoscute în prezentul pact să fie asigurată progresiv prin toate mijloacele adecvate, inclusiv prin adoptarea de măsuri legislative.

2. Statele părți la prezentul Pact se angajează sa garanteze ca drepturile enunțate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naționala sau socială, avere, naștere sau pe orice alta împrejurare.";

- art. 5 pct. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale: "Nu se poate admite nici o restrictie sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului, recunoscute sau în vigoare în orice țara în virtutea unor legi, convenții, regulamente sau cutume, sub pretextul ca prezentul Pact nu recunoaște aceste drepturi sau le recunoaște într-o măsura mai mica.";

- art. 2 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice: "Statele părți la prezentul Pact se angajează să respecte și sa garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor și țin de competența lor drepturile recunoscute în prezentul Pact, fără nici o deosebire, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naționala sau socială, avere, naștere sau intemeiata pe orice alta împrejurare.";

- art. 5 pct. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice: "Nu se poate admite nici o restrictie sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului, recunoscute sau în vigoare în orice stat parte la prezentul Pact prin aplicarea legilor, convențiilor, regulamentelor sau cutumelor, sub pretextul ca prezentul Pact nu recunoaște aceste drepturi sau le recunoaște într-o măsura mai mica.";

- art. 25 lit. c) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice: "Orice cetățean are dreptul și posibilitatea, fără nici una din discriminarile la care se referă art. 2 și fără restrictii nerezonabile: [...]

c) de a avea acces, în condiții generale de egalitate, la funcțiile publice din țara sa.";

- art. 3 alin. 1 din Statutul Consiliului Europei, ratificat de România prin

Legea nr. 64/1993 : "Fiecare membru al Consiliului Europei trebuie să accepte principiile statului de drept și principiul în virtutea căruia fiecare persoana aflată sub jurisdicția sa trebuie să se bucure de drepturile și libertățile fundamentale ale omului.";

- pct. 12, 13.1 și 13.7 din Documentul final al Reuniunii de la Viena și pct. 5.7. 5.9, pct. 6 tezele 1 și 2 și pct. 7.5 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E., texte al căror conținut nu este publicat în traduceri oficiale.

Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constata, în primul rând, ca prevederile art. 2 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, ale art. 2 pct. 1 și ale art. 25 lit. c) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și argumentul conform căruia Documentul Reuniunii de la Copenhaga este un document juridic, datorită includerii sale în cuprinsul tratatelor bilaterale încheiate de România cu Republica Federala Germania, Republica Ungara și Ucraina, au fost invocate de către autorul excepției pentru prima data în timpul ședinței de judecată și, ulterior, în concluziile scrise. Având în vedere ca aceste motive nu sunt unele noi, ci reprezintă o dezvoltare a celor invocate în fața instanței de judecată, Curtea urmează sa analizeze și aceste sustineri ale autorului excepției.

Pe fond, autorul excepției de neconstituționalitate invoca, pe de o parte, neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992

față de prevederile art. 16 alin. (3) din Constituție, pe motivul ca textul constituțional prevede condiția cetateniei române exclusive pentru persoanele care ocupa funcții sau demnitati publice, în timp ce dispozițiile legale extind aceasta cerința și pentru candidați, iar pe de altă parte, contrarietatea dintre dispozițiile criticate și art. 20 din Constituție, raportat la anumite prevederi din actele internaționale, pe motivul ca acestea din urma nu interzic persoanelor cu dubla cetățenie sa ocupe funcții sau demnitati publice.

I. În ceea ce privește primul motiv de neconstituționalitate, Curtea constata ca este neîntemeiat. Potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) din Constituție, "Au dreptul de a fi aleși cetățenii cu drept de vot care îndeplinesc condițiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 37 alineatul (3)". Din formularea acestui text constituțional rezultă ca aceste condiții, ce privesc cetățenia română exclusiva și domiciliul în țara, sunt condiții de eligibilitate a unei persoane într-o anumită funcție sau demnitate publică, iar nu condiții de compatibilitate. În cadrul procedurii electorale verificarea respectării acestor condiții se face la momentul depunerii candidaturilor. Declarația de acceptare a candidaturii reprezintă manifestarea de voința a persoanei de a-și exercită dreptul de a fi ales și, de aceea, la acest moment trebuie verificata îndeplinirea acestor condiții. De asemenea, este necesară o perioadă până la data alegerilor și pentru a da posibilitatea instanțelor de a se pronunța asupra contestațiilor privind candidații care se considera că nu îndeplinesc condițiile constituționale și legale pentru a fi aleși. De altfel, când legiuitorul constituant a dorit sa stabilească o altă dată la care să fie îndeplinite anumite condiții, a prevăzut prin alin. (2) al art. 35 ca data alegerilor să fie momentul când trebuie îndeplinită condiția de vârsta din partea unei persoane pentru a putea fi aleasă.

II. În ceea ce privește cea de-a doua categorie de sustineri ale autorului excepției de neconstituționalitate, Curtea retine ca prin Decizia nr. 226 din 3 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 septembrie 2001, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, excepție intemeiata, în esenta, pe aceleași argumente, iar prin Decizia nr. 350 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 13 februarie 2002, s-a pronunțat asupra unei excepții de neconstituționalitate privind chiar dispozițiile

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 , cu modificările și completările ulterioare, respingând-o.

În considerentele deciziilor menționate Curtea a reținut ca Declarația Universala a Drepturilor Omului și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice reglementează drepturile electorale, ținând seama de apartenența persoanei la un anumit stat. Astfel Declarația Universala a Drepturilor Omului, atunci când are în vedere accesul unei persoane la funcțiile publice, la art. 21 pct. 2, stabilește ca este vorba de funcțiile publice "ale tarii sale". La fel Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice la art. 25 lit. c) prevede că este vorba de dreptul persoanei "de a avea acces [...] la funcțiile publice din țara sa". Pe de altă parte, deși art. 2 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului stabilește ca exercițiul drepturilor este aparat împotriva oricărei discriminări, totuși art. 29 pct. 2 prevede că, "În exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoana este supusă numai ingradirilor stabilite de lege, în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, precum și în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunastarii generale într-o societate democratica". De asemenea, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice la art. 19 pct. 3 stabilește ca exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări stabilite prin lege, care sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice. Mai mult, prevederile art. 25 din același pact, referindu-se în mod expres la dreptul de a alege și de a fi ales, precizează ca aceste drepturi trebuie să fie exercitate "fără restrictii nerezonabile", fapt ce implica posibilitatea unor restrictii privind exercitarea acestor drepturi.

Rezultă de aici ca, pe de o parte, fiecare cetățean are dreptul de a fi ales în organele de conducere ale tarii sale, iar, pe de altă parte, acest drept poate fi supus anumitor restrictii rezonabile. Legiuitorul român, având în vedere aceste prevederi, a stabilit, ca o astfel de restrictie, ca doar persoanele care dețin numai cetățenia română și domiciliul în țara pot ocupa funcții sau demnitati publice. Prin aceleași decizii Curtea a mai constatat ca dispozițiile

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992

dau astfel expresie principiului constituțional al fidelitatii față de țara, consacrat la art. 50 din Constituție, fidelitate ce nu poate fi asigurata în cazul persoanelor cu dubla cetățenie, fiind, de asemenea, justificate de prevederile art. 49 alin. (1) din Constituție privind apărarea siguranței naționale.

În ceea ce privește susținerea autorului excepției ca prevederile art. 16 alin. (3) din Constituție ar fi fost modificate implicit prin ratificarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, a Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice și a Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Curtea a constatat ca este neîntemeiată. Declarația Universala a Drepturilor Omului a fost adoptată la data de 10 decembrie 1948, conferindu-i-se forta juridică prin prevederile art. 20 alin. (1) din Constituție, iar cele doua pacte au fost ratificate de România la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 212, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, în consecința neputându-se susține ca aceste acte internaționale au fost ratificate ulterior adoptării Constituției, modificând prevederile acesteia. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluțiile pronunțate în deciziile menționate sunt pe deplin valabile și în prezenta cauza.

În ceea ce privește susținerea ulterioară a autorului excepției, conform căreia ar fi inadmisibil ca prin adoptarea Constituției să se restrângă exercițiul unor drepturi garantate anterior prin acte internaționale, și aceasta este neîntemeiată, întrucât, după cum s-a arătat mai sus, actele internaționale invocate nu recunosc dreptul de a fi ales în mod absolut, permitand anumite restrictii.

În alta ordine de idei Curtea retine ca susținerea potrivit căreia un act normativ internațional ar putea modifica implicit prevederile constituționale este neîntemeiată. Modificarea prevederilor constituționale se realizează doar prin procedura revizuirii Constituției, reglementată de dispozițiile art. 146 și următoarele. Prevederile art. 20 alin. (1) din Constituție stabilesc o modalitate de interpretare a dispozițiilor constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor în acord cu actele internaționale, iar nu preeminenta dreptului internațional asupra prevederilor constituționale, în cazul contrarietatii acestora. Pe de altă parte referirea din art. 20 alin. (2) la "legile interne" trebuie inteleasa ca excluzând Constituția. Aceasta deoarece tratatele internaționale sunt ratificate prin legi organice sau ordinare, în funcție de obiectul acestora, legile de ratificare a tratatelor internaționale prevaland asupra celorlalte legi interne de aceeași natură. Ar fi inadmisibil ca o lege de ratificare a unui tratat, adoptată în conformitate cu regulile procedurale privind adoptarea legilor ordinare sau organice, sa prevaleze asupra Constituției, suprematia acesteia în cadrul sistemului juridic național fiind asigurata prin prevederile art. 51. De asemenea, pentru revizuirea Constituției se prevede o procedură specială, menita să asigure o mai mare stabilitate normelor constituționale și o mai mare siguranța în sistemul legislativ al tarii.

În final Curtea constata ca Documentul final al Reuniunii de la Viena și Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E. nu sunt acte internaționale ratificate de România și deci nu pot fi luate în considerare în examinarea excepției de neconstituționalitate. Chiar dacă în Tratatul dintre România și Republica Federala Germania privind cooperarea prieteneasca și parteneriatul în Europa, ratificat prin

Legea nr. 95/1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 24 septembrie 1992, în Tratatul de înțelegere, cooperare și buna vecinătate dintre România și Republica Ungara, ratificat prin

Legea nr. 113/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 16 octombrie 1996, și în Tratatul cu privire la relațiile de buna vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina, ratificat prin

Legea nr. 129/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 16 iulie 1997, se fac referiri la Documentul Reuniunii de la Copenhaga, acest lucru nu conferă acestui din urma act un alt caracter. Documentul rămâne, în individualitatea sa, unul politic, la care statele semnatare fac trimitere pentru a-și reafirma voința politica ce a dus la semnarea lui. Asa fiind, și aceasta sustinere urmează să fie respinsă.

Nici invocarea Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale nu este relevanta, întrucât dreptul de a fi ales nu intră în obiectul de reglementare al pactului. În ceea ce privește textul art. 3 alin. 1 din Statutul Consiliului Europei, acesta nu se referă la exercitarea dreptului de a fi ales de către persoanele cu dubla cetățenie, și ca atare dispozițiile legale criticate nu contravin acestuia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Elod Kincses în Dosarul nr. 5.569/2001 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 martie 2002.