Decizia nr. 111/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 30/1998 , precum și ale

art. 37 alin. (2) din Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 , excepție ridicată de Cabinetul medical individual dr. Miclaus Doina în Dosarul nr. 8.229/2001 al Judecătoriei Baia Mare într-o cauza având ca obiect pretenții bănești.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere ca excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 24C/2002, nr. 25C/2002, nr. 26C/2002, nr. 27C/2002, nr. 28C/2002, nr. 29C/2002, nr. 30C/2002 și nr. 31C/2002 au un conținut identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexarii cauzelor.

La apelul nominal în dosarele nr. 24C/2002, nr. 25C/2002, nr. 26C/2002, nr. 27C/2002, nr. 28C/2002, nr. 29C/2002, nr. 30C/2002 și nr. 31C/2002 lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexarii dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 24C/2002, nr. 25C/2002, nr. 26C/2002, nr. 27C/2002, nr. 28C/2002, nr. 29C/2002, nr. 30C/2002 și nr. 31C/2002 la Dosarul nr. 23C/2002, care este primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public arata că nu exista interdicție ca Guvernul sa reglementeze, prin ordonanțe de urgență, în domeniul rezervat legilor organice. Dispozițiile

art. 37 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 , astfel cum a fost modificat prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 30/1998 , reglementează o procedură prealabilă în vederea soluționării, pe cale amiabila, a litigiilor dintre casa de asigurări de sănătate și medic, prin care nu se încalcă termenul general de prescripție a dreptului la acțiune în vederea declanșării litigiului. Mai arata ca este vorba de un termen procedural, iar potrivit dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Constituție, "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege". Solicita, în consecința, respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin încheierile din 12 decembrie 2001, pronunțate în dosarele nr. 8.229/2001, nr. 8.230/2001, nr. 8.231/2001, nr. 8.232/2001, nr. 8.233/2001, nr. 8.234/2001, nr. 8.235/2001, nr. 8.236/2001 și nr. 8.237/2001, Judecătoria Baia Mare a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 30/1998

și ale

art. 37 alin. (2) din Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 , excepție ridicată de cabinetele medicale individuale dr. Doina Miclaus, dr. Toader Pop, dr. Stefanca & Stefanca, dr. Elisabeta Scholl, dr. Ioan Antohi, dr. Ariana Viorica Nastai, dr. Emilia Armeanu, dr. Ana Lucia Ciplea și dr. Anca Doina Bosca din județul Maramures.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin ca dispozițiile

art. 37 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 , introduse prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 30/1998 , sunt neconstituționale, întrucât însăși ordonanța de urgență de modificare și completare a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 114 alin. (4) și ale art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituție, neexistand caz excepțional și reglementand într-un domeniu rezervat legii organice. Se mai susține ca dispozițiile legale criticate, instituind termenul de decădere de 3 luni, restrânge accesul la justiție sub doua aspecte: în primul rând pentru ca creează inechitate între subiectii litigiului, prin faptul ca furnizorul de servicii medicale poate să acționeze numai într-un termen de 3 luni, iar ordonatorul de credite are la dispoziție termenul general de prescripție și, în al doilea rând, prin aceea ca "instituirea regulilor privind accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția având caracter organic, este de competența exclusiva a legiuitorului, excedand competentelor Guvernului prin emiterea de ordonanțe de urgență".

Judecătoria Baia Mare, exprimandu-și opinia, arata ca "prevederile vizate de excepție sunt neconstituționale, deoarece ordonanțele de urgenta, caracterizate prin faptul ca sunt emise de Guvern în cazuri excepționale, în absenta unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament, nefiind supuse controlului de constituționalitate anterior intrării lor în vigoare, întrucât nu sunt promulgate de Președintele Republicii, intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare Parlamentului, această măsură fiind chemată sa împiedice imixtiunea Guvernului în activitatea legislativă". Pe de altă parte, emiterea ordonanței de urgenta criticate nu a fost justificată de existenta celor două condiții cerute de Constituție, respectiv "situație obiectivă excepționala" și "caracterul urgent" al măsurii dispuse.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Președintele Camerei Deputaților apreciază ca excepția ridicată nu este intemeiata. În susținerea acestui punct de vedere se arata ca: 1. "În ceea ce privește înțelesul notiunii de <<cazuri excepționale>>, e cunoscut ca, adeseori în dreptul public, se utilizează astfel de formulari, nedeterminate de genul: interes public, ordine publică, morala publică etc., lăsând pe cel chemat sa pună în executare sau să aplice norma sa aprecieze singur dacă se afla sau nu într-o astfel de situație", și, "Având în vedere faptul ca în Constituția României nu se precizează conținutul notiunii de <<cazuri excepționale>>, aceasta trebuie interpretată sistematic, atât în logica instituției delegării legislative, consacrată în art. 114 din Legea fundamentală, cat și a edificiului constituțional în ansamblul sau". Conform jurisprudenței Curții Constituționale, noțiunea are în vedere "acele situații care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege", astfel "Guvernul este cel care dispune de un veritabil <<drept de apreciere>> cu privire la apariția cazurilor care impun adoptarea unei ordonanțe de urgență"; 2. "Ordonanțele de urgenta pot fi emise și în materii rezervate legilor organice"; 3. "Termenul instituit la

art. 37 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 , modificată, este un termen în favoarea ambelor părți ale contractului dintre casa de asigurări de sănătate și medic. Scopul lui consta în asigurarea celeritatii proceselor civile și nu impieteaza în nici un fel accesul liber la justiție garantat în Constituție".

Guvernul considera ca " Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 30/1998

se justifica ca măsura excepționala, dat fiind scopul de a armoniza, fără întârziere, prevederile speciale ale

Legii nr. 145/1997

cu cele de principiu, de drept comun, privind realizarea în justiție a unor drepturi și interese legitime în legătură cu îndeplinirea curenta a unei activități de interes public, și anume pentru ocrotirea sănătății membrilor societății". Se mai arata ca, în conformitate și cu jurisprudenta Curții Constituționale, prin ordonanțe de urgență pot fi aduse modificări și legilor organice, când cazul excepțional impune adoptarea unei măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public", iar "în aprecierea ca atare a acestor cazuri trebuie să se țină seama de <<realitatea unor situații politice și economice care, prin caracterul lor, au impus adoptarea de urgenta a noi reglementări>>". Se citeaza Decizia nr. 34 din 17 noiembrie 1998. În legătură cu conținutul

art. 37 alin. (2) din Legea nr. 145/1997

se arata ca "legea de drept comun, respectiv Codul de procedură civilă, precum și unele dispoziții legale speciale prevăd condițiile în care are loc sesizarea reglementara a instanțelor de judecată, între care se regăsesc și cele privind exercitarea dreptului de a introduce cai de atac în anumite termene și condițiile în care poate avea loc repunerea în termen", iar, în conformitate cu prevederile art. 125 alin. (3) din Constituție, "procedura de judecată în fața instanțelor judecătorești este stabilită de lege".

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 30/1998

pentru modificarea și completarea

Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 6 noiembrie 1998, criticata pentru faptul ca a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 114 alin. (4) și ale art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituție, întrucât nu a existat nici o situație excepționala justificativă și s-a reglementat într-un domeniu rezervat legii organice.

De asemenea, constituie obiect al excepției de neconstituționalitate și dispozițiile

art. 37 alin. (2) din Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 31 iulie 1997, text de lege care, după modificarea sa prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 30/1998 , are următorul conținut: "Litigiile în legătură cu încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului dintre casa de asigurări de sănătate și medic ori cele în legătură cu interpretarea clauzelor contractului vor fi soluționate de către părți, pe cale amiabila. Litigiile nesolutionate pe cale amiabila sunt de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii. Termenul de sesizare a instanțelor judecătorești competente este de 3 luni de la data nerealizarii acordului de voința a părților contractului cu privire la pretențiile ce constituie obiectul litigiului."

Autorul excepției susține ca aceste dispoziții legale sunt contrare următoarelor prevederi constituționale:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 72 alin. (3) lit. l): "(3) Prin lege organică se reglementează: [...]

l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială;";

- Art. 114 alin. (4): "În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta nu este intemeiata și urmează să fie respinsă pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor

art. 88 din Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 , această lege a intrat în vigoare de la data de 1 ianuarie 1998, iar pentru perioada până la 1 ianuarie 1999 s-a prevăzut o serie de măsuri de implementare și tranzitorii, legea aducând o noua reglementare asigurărilor sociale de sănătate. Prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 30/1998

s-au adus numeroase modificări și completări

Legii nr. 145/1997 , a căror necesitate și urgenta au rezultat din prima perioada de aplicare a prevederilor legii și pentru a căror punere în practica au fost necesare acțiuni organizatorice importante, care trebuiau îndeplinite până la 1 ianuarie 1999.

Nici alin. (4) al art. 114 și nici vreo alta dispoziție constituțională nu interzic adoptarea de către Guvern de ordonanțe de urgență pentru reglementarea în domenii rezervate legii organice. Asemenea interdicții sunt prevăzute numai pentru ordonanțele emise de Guvern în temeiul unei legi speciale de abilitare. Acest fapt este reținut în numeroase decizii ale Curții Constituționale (de exemplu Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995 și Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000). Curtea constata că nu s-au invederat motive care ar putea determina reconsiderarea jurisprudenței sale și astfel considerentele din acele decizii sunt valabile și în prezenta cauza.