Decizia nr. 119/2002

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 506/2001

pentru aprobarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 13/2001

privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, precum și a prevederilor art. 10 alin. (1^1) teza a doua și

art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , prevederi introduse prin art. I pct. 3 și 5 din lege, excepție ridicată de Banca Comercială "WEST BANK"-S.A. din Arad în Dosarul nr. 6.114/CA/2001 al Curții de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal răspund părțile prin reprezentant.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 5C/2002, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de același autor în Dosarul nr. 7.874/CA/2001 al Curții de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal răspund părțile. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Părțile și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 5C/2002 la Dosarul nr. 4C/2002.

Reprezentantul autorului excepțiilor de neconstituționalitate solicita admiterea acestora, pentru considerentele expuse în notele scrise depuse în dosarele instanței de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepțiilor de neconstituționalitate ca neintemeiate, întrucât apreciază ca dispozițiile de lege criticate nu contravin textelor din Constituție invocate ca fiind incalcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constata următoarele:

Prin încheierile din 17 decembrie 2001, pronunțate în dosarele nr. 6.114/2001 și nr. 7.874/2001, Curtea de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 506/2001

pentru aprobarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 13/2001

privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, precum și a prevederilor art. 10 alin. (1^1) teza a doua și

art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , prevederi introduse prin art. I pct. 3 și 5 din lege, excepție ridicată de Banca Comercială "WEST BANK"-S.A. din Arad.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susțin următoarele:

I.

Legea nr. 506/2001 , care reglementează "materia contenciosului administrativ, mai precis o parte a acestuia, contenciosul fiscal", este o lege organică ce trebuia adoptată cu procedura prevăzută pentru asemenea legi, or, asa cum rezultă din Monitorul Oficial al României în care a fost publicată, ea a fost adoptată ca lege ordinară, incalcandu-se astfel art. 72 alin. (3) lit. j) și art. 74 alin. (1) din Constituție.

II. Dispozițiile art. 10 alin. (1^1) teza a doua și ale

art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , introduse prin

art. I pct. 3 și 5 din Legea nr. 506/2001 , impun în mod discriminatoriu participarea procurorilor la anumite cauze de contencios administrativ identificate ratione personae și, în acest fel, încalcă dreptul la un proces echitabil și la un tribunal impartial, consacrat de art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, combinat cu art. 14 din aceeași convenție, și afectează independenta și imparțialitatea judecătorilor, consacrate la art. 123 din Constituție. Se apreciază ca regimul derogatoriu ratione personae rezultă din faptul ca, potrivit textelor de lege criticate, reprezentantul Ministerului Public participa numai în litigiile în care sunt contestate deciziile direcțiilor generale ale finanțelor publice și ale Ministerului Finanțelor Publice, iar nu, de exemplu, și la "cele care au ca obiect contestarea unor acte ale administrației locale". În continuare se arata ca, în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, discriminarea trebuie să aibă o justificare obiectivă și rezonabila, or, textele de lege criticate nu răspund acestor cerințe. Astfel, se considera că nu exista justificare obiectivă, întrucât: procurorul participa în mod obligatoriu doar la procesele de contencios administrativ în care statul este parte prin organele fiscale; rolul de "gardian al legalității" este îndeplinit de judecător. Tot astfel, se apreciază că nu exista justificare rezonabila pentru ca: procurorul este expus conflictului între rolul sau de protector al drepturilor și libertăților persoanelor și "funcția sa de agent al executivului"; exista temerea ca procurorul nu va fi impartial. În plus, discriminarea introdusă prin

art. 10 și 12 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001

este lipsită de justificare obiectivă și rezonabila și pentru ca "reprezentarea duala de facto a statului încalcă echilibrul armelor", prin aceea ca "mai întâi, statul este reprezentat de către organul executiv emitent al actului atacat, iar apoi chiar de către procuror, la fel, membru al executivului". În sfârșit, în susținerea neconstitutionalitatii textelor de lege criticate se arata ca acestea "afectează în mod obiectiv independenta judecătorilor", întrucât "suprareprezentarea statului" în procese în care el este parte este de natura sa creeze pentru justițiabili temerea unei ingerințe a executivului în actul de justiție. În sprijinul acestei sustineri este invocată, sub aspectul argumentarii principiului încrederii în imparțialitatea justiției, opinia separată formulată la Decizia Curții Constituționale nr. 53 din 21 martie 2000.

Curtea de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ opineaza ca excepția de neconstituționalitate ridicată este intemeiata, atât în privinta încălcării prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituție, cat și în privinta participării procurorului la judecarea acțiunilor de contencios administrativ reglementate de

Legea nr. 506/2001 , prin aceea ca "statul român ajunge să aibă o dubla reprezentare în aceste cauze", contravenind astfel art. 16 alin. (1) din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților apreciază ca

Legea nr. 506/2001

reglementează o procedură administrativ-jurisdicțională în materie fiscală, prealabilă contenciosului administrativ, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 34 din 24 iunie 1993, a statuat ca legiuitorul poate stabili, din considerente de operativitate, tehnicitate și economicitate, o jurisdicție prealabilă celei judecătorești. Pe de altă parte, se arata în continuare, în România activitatea de contencios administrativ este reglementată prin

Legea nr. 29/1990 , cu modificările ulterioare, care este lege organică. În ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor art. 10 alin. (1^1) teza a doua și ale

art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 506/2001 , se considera ca acestea nu contravin art. 16 alin. (1) din Constituție, sens în care se invoca jurisprudenta Curții Constituționale, din care se menționează Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996. Potrivit acestei decizii, "Faptul ca prin jocul unor prevederi legale anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective". De asemenea, se considera că nu sunt incalcate nici prevederile art. 123 din Constituție, care recunosc numai judecătorilor jurisdictio și imperium. În ceea ce privește invocarea contrarietatii textelor de lege criticate cu dispozițiile constituționale ale art. 130 și 131, se menționează Decizia Curții Constituționale nr. 73 din 4 iunie 1996, prin care, cu referire la natura juridică a Ministerului Public, s-a statuat ca acesta "reprezintă o magistratura specială, care nu îndeplinește atribuții de natura jurisdicțională". În sfârșit, pentru aceleași considerente se apreciază că nu sunt incalcate nici principiile consacrate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil și la un tribunal impartial.

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce privește critica referitoare la procedura de adoptare a

Legii nr. 506/2001

se arata ca singura prevedere constituțională sub acest aspect este cea cuprinsă în art. 114 alin. (4), care însă nu dispune în legătură cu caracterul legii de aprobare. Asa fiind, se considera "că nu se poate susține ca prevederile

Legii nr. 506/2001

pot deveni neconstituționale în conținutul lor, datorită unui aspect procedural". În legătură cu critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (1^1) teza a doua și ale

art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , se arata ca aceste texte de lege "reprezintă o concretizare a dispoziției generale conținute de art. 130 alin. (1) din Constituție care stabilește dreptul Ministerului Public de reprezentare a intereselor generale ale societății și de apărare a ordinii de drept și a libertăților cetățenilor", precum și soluția "fireasca și în deplin acord cu art. 125 alin. (3) din Constituție", referitoare la reglementarea prin lege a procedurii de judecată.

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate ridicate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

Legii nr. 506/2001

pentru aprobarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 13/2001

privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, precum și cele ale art. 10 alin. (1^1) teza a doua - "Judecata se face în regim de urgenta, cu participarea reprezentantului Ministerului Public" - și ale art. 12 alin. (1) teza a doua - "Judecata se face în regim de urgenta, cu participarea reprezentantului Ministerului Public" -, ambele din

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001

și introduse prin

art. I pct. 3 și 5 din Legea nr. 506/2001 .

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate aceste dispoziții de lege, care stabilesc obligativitatea participării reprezentantului Ministerului Public la judecarea unor cauze de contencios administrativ, contravin art. 72 alin. (3) lit. j), art. 74 alin. (1) și art. 123 din Constituție, care prevăd:

- Art. 72 alin. (3) lit. j): "Prin lege organică se reglementează: [...] j) contenciosul administrativ;";

- Art. 74 alin. (1): "Legile organice și hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere.";

- Art. 123: "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.

(2) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii."

Autorul excepției de neconstituționalitate considera, de asemenea, ca textele de lege criticate contravin și art. 6 pct. 1 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziții care prevăd:

- Art. 6 pct. 1: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.";

- Art. 14: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau socială, apartenența la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice alta situație."

Examinând excepțiile de neconstituționalitate ridicate, Curtea Constituțională constata următoarele:

I. O prima critica de neconstituționalitate privește

Legea nr. 506/2001

pentru aprobarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 13/2001

privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, lege în legătură cu care se susține ca, întrucât reglementează "materia contenciosului administrativ, mai precis o parte a acestuia, contenciosul fiscal", trebuia adoptată cu procedura prevăzută pentru asemenea legi de art. 72 alin. (3) lit. j) și art. 74 alin. (1) din Constituție.

Din analiza acestei sustineri Curtea retine ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001

nu conține dispoziții privind contenciosul administrativ reglementat de

Legea nr. 29/1990 , ci instituie unele proceduri, prealabile, administrativ-jurisdicționale, referitoare la modul de soluționare a contestațiilor formulate împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice. Procedurile administrativ-jurisdicționale nu se regăsesc în categoria domeniilor prevăzute de Constituție pentru a fi reglementate prin legi organice, astfel ca

Legea nr. 506/2001 , prin care se aproba

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , nu încalcă prevederile art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituție, potrivit cărora contenciosul administrativ se reglementează prin lege organică. Asa fiind, rezultă că nu sunt incalcate nici prevederile constituționale ale art. 74 alin. (1) care stabilesc procedura legislativă de adoptare a legilor organice.

Fața de cele arătate, aceasta critica de neconstituționalitate urmează să fie respinsă.

II. Cea de a doua critica de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 10 alin. (1^1) teza a doua și ale

art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , introduse prin

art. I pct. 3 și 5 din Legea nr. 506/2001 , dispoziții potrivit cărora "Judecata se face în regim de urgenta, cu participarea reprezentantului Ministerului Public". În esenta, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate aceste texte de lege impun în mod discriminatoriu participarea procurorilor la anumite cauze de contencios administrativ identificate ratione personae și în acest fel încalcă dreptul la un proces echitabil și la un tribunal impartial, consacrat de art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, combinat cu art. 14 din aceeași convenție, și afectează independenta și imparțialitatea judecătorilor, consacrate de art. 123 din Constituție.

În legătură cu susținerile referitoare la încălcarea prevederilor art. 123 din Constituție, Curtea constata ca prin Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995, pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 din Codul de procedură civilă, a statuat cu privire la participarea procurorului la procesele civile. Astfel, în esenta, s-a reținut ca, potrivit art. 130 alin. (1) din Constituție, în activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, iar una dintre formele concrete prin care își poate realiza acest rol este de a participa la judecata proceselor și de a pune concluzii în acord cu obiectivele stabilite de Constituție. S-a mai reținut ca "poziția procurorului, concluziile sale din proces, nu leagă judecătorii ce soluționează cauza, deoarece aceștia sunt, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, independenți și se supun numai legii", precum și faptul ca "procurorul nu este adversarul instanței și nici al vreuneia dintre părți, el intervine în proces pentru a veghea la respectarea legii".

Fața de cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia menționată, care își mențin valabilitatea și în prezenta cauza, susținerile autorului excepției urmăresc o restrangere a dreptului procurorului de a participa la procesul civil; or, potrivit aceleiași decizii, "dispoziția art. 130 alin. (1) din Constituție se poate concretiza prin legi organice sau ordinare, dar aceasta concretizare nu poate să ducă la restrangerea conținutului dispoziției constituționale". Asa fiind, critica potrivit căreia textele de lege a căror neconstituționalitate a fost invocată "afectează independenta și imparțialitatea judecătorilor, consacrate de art. 123 din Constituție", urmează să fie respinsă.

Pentru argumentele arătate, participarea procurorului în procesul civil nu afectează "Dreptul la un proces echitabil" consacrat la art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și nici nu creează discriminări în sensul celor prevăzute de art. 14 din aceeași convenție, referitor la "Interzicerea discriminarii". Ca atare, Curtea nu poate retine ca dispozițiile art. 10 alin. (1^1) teza a doua și ale

art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , introduse prin

Legea nr. 506/2001 , impun în mod discriminatoriu participarea procurorilor la anumite cauze de contencios administrativ identificate ratione personae și ca în acest fel încalcă dreptul la un proces echitabil și la un tribunal impartial, consacrat la art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, combinat cu art. 14 din aceeași convenție, asa încât și aceasta critica urmează să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 506/2001

pentru aprobarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 13/2001

privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, precum și a prevederilor art. 10 alin. (1^1) teza a doua și

art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , prevederi introduse prin art. I pct. 3 și 5 din lege, excepție ridicată de Banca Comercială "WEST BANK" - S.A. din Arad din dosarele nr. 6.114/CA/2001 și nr. 7.874/CA/2001 ale Curții de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 aprilie 2002.