Decizia nr. 221/2026

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Andrei Grigoraș

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Marian Turbatu în Dosarul nr. 2.503/2/2021 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.493D/2021.

2.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, prezent personal. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepției a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia, arătând că reglementarea criticată sub aspectul constituționalității este incompatibilă și cu standardele europene privind protecția victimelor, stabilite prin Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. Arată că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile

art. 16 din Constituție , întrucât creează un tratament diferențiat între plângerea formulată de victimă și cea formulată de suspect ori inculpat, în sensul că în cazul plângerii formulate de victimă nu este reglementată nicio cale de atac. Cu privire la menționarea

art. 20 din Constituție , invocă prevederile art. 22, 23 și 24 din Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012, care reglementează protecția împotriva victimizării secundare. Astfel, circumstanțele cauzei evidențiază existența unei victimizări secundare, dat fiind faptul că victima, deja afectată prin infracțiunea săvârșită împotriva sa, nu beneficiază de nicio cale de atac împotriva soluției de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale. Susține că prevederile

art. 339

și

340 din Codul de procedură penală , coroborate cu cele ale

art. 335 alin. (4)

și ale

art. 549 din același cod , trebuie interpretate în concordanță cu prevederile directivei anterior menționate pentru a se evita orice victimizare secundară. Cu privire la invocarea prevederilor

art. 21 din Constituție , arată că reglementarea criticată încalcă accesul liber la justiție în esența sa, întrucât victima nu are posibilitatea de a formula o cale de atac. Mai arată că singura persoană care are interes în a formula o plângere împotriva soluției de respingere a redeschiderii urmăririi penale este victima. Susține, în esență, că se ajunge în situația în care reglementarea criticată permite existența unor acte ale organelor de urmărire penală care nu pot fi supuse controlului instanțelor judecătorești, ceea ce ar conduce la existența unui vid legislativ, fiind astfel încălcate și prevederile constituționale referitoare la principiul legalității.

5.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată. Susține că autorul excepției solicită, în realitate, o completare a textului de lege și, totodată, realizează o comparare cu alte texte de lege din Codul de procedură penală. În susținerea netemeiniciei, arată că, pentru critici similare, Curtea s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor

art. 340 din Codul de procedură penală

prin

Decizia nr. 401 din 4 iulie 2023 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6.

Prin Încheierea din 28 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.503/2/2021, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Marian Turbatu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate în temeiul

art. 340 din Codul de procedură penală , prin care petentul a solicitat desființarea ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a ordonanței procurorului general al acestui parchet, prin care s-a respins, respectiv s-a menținut soluția de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale.

7.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile

art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală

nu îndeplinesc cerințele de calitate a legii, întrucât nu prevăd în mod clar și previzibil faptul că și ordonanțele de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale sunt supuse controlului de legalitate al judecătorului de cameră preliminară. Se susține că soluția legislativă cuprinsă în

art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală , care reglementează, în mod limitativ, posibilitatea formulării unei plângeri adresate judecătorului de cameră preliminară exclusiv împotriva soluțiilor de clasare, suprimă accesul liber la justiție al persoanei căreia i s-a produs o vătămare, fiind astfel încălcate prevederile

art. 21 din Constituție

și ale

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . Totodată, se arată că este încălcat

art. 16 din Constituție , întrucât ordonanțele de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale nu sunt supuse controlului de legalitate al judecătorului de cameră preliminară, spre deosebire de ordonanțele prin care se dispune redeschiderea urmăririi penale. De asemenea, în susținerea neconstituționalității normelor criticate se arată că acestea nu sunt corelate cu dispozițiile

art. 339

și

549 din Codul de procedură penală .

8.

Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, prin

Decizia nr. 63 din 28 ianuarie 2021 , Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 340 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură penală , reținând că prevederile criticate sunt constituționale în raport cu critici similare.

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este în principal inadmisibilă, iar în subsidiar neîntemeiată. Astfel, în susținerea caracterului inadmisibil arată că, în realitate, autorul excepției solicită o extindere a cazurilor prevăzute la

art. 340 din Codul de procedură penală

și la ipoteza respingerii cererii de redeschidere a urmăririi penale. În susținerea netemeiniciei arată că

art. 16 din Constituție

nu este încălcat, întrucât situația admiterii cererii de redeschidere a urmăririi penale nu este identică cu cea a respingerii unei astfel de solicitări. De asemenea, cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 21 din Constituție , arată că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, iar nu absența oricărei condiționări a acestui acces.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală , care au următorul conținut: „Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform

art. 339

poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.“

14.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind calitatea legii, ale

art. 16

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 21 alin. (1)

și

(3)

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale

art. 24

privind dreptul la apărare, astfel cum acestea se interpretează, potrivit

art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma

art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , ale

art. 52

privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, precum și ale

art. 126 alin. (1)

privind instanțele judecătorești.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală

au mai fost supuse controlului Curții Constituționale, prin raportare la aceleași prevederi din

Constituție

și

Convenție

invocate și în prezenta cauză, precum și față de critici similare, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin

Decizia nr. 760 din 14 decembrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 22 mai 2024, și

Decizia nr. 635 din 21 noiembrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 26 aprilie 2024.

16.

Prin

Decizia nr. 760 din 14 decembrie 2023 , precitată, paragraful 13, Curtea a reținut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul soluționării plângerilor împotriva actelor procurorului este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale. Potrivit prevederilor

art. 126 alin. (2) din Constituție , legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, însă în formele și modalitățile instituite de lege. Așa fiind, prin instituirea procedurii potrivit căreia ordonanțele procurorului, altele decât cele de clasare, nu pot fi atacate în fața unui judecător, nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiție, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării dreptului fundamental prevăzut de dispozițiile

art. 21 din Constituție . Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin

Legea fundamentală , a condițiilor de exercitare a unui drept subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură.

17.

Curtea a reținut că, astfel cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa,

art. 21 din Constituție

se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 569 din 15 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 16 iulie 2009). Or, prin

Decizia nr. 635 din 21 noiembrie 2023 , precitată, paragraful 16, Curtea a arătat că, odată rezolvată de către procuror, în condițiile

art. 327 din Codul de procedură penală , cauza penală poate fi supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară - în funcție de soluția procurorului -, astfel încât partea interesată are posibilitatea de a critica inclusiv actele procurorului care au fundamentat soluția dispusă de acesta. Astfel, atunci când procurorul emite rechizitoriul prin care dispune trimiterea în judecată, cauza ajunge în faza camerei preliminare, fază în care, potrivit dispozițiilor

art. 342 din Codul de procedură penală , judecătorul verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În cazul în care procurorul emite o ordonanță prin care clasează cauza, aceasta va putea ajunge, pe calea plângerii reglementate de dispozițiile

art. 340

și

341 din Codul de procedură penală , la judecătorul de cameră preliminară, în fața căruia, în condițiile

art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală

- dacă în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală -, petentul și intimații pot formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. În sfârșit, atunci când procurorul emite o ordonanță prin care renunță la urmărirea penală, ordonanța astfel pronunțată este verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar, când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior, conform prevederilor

art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală . Ulterior, această ordonanță se transmite, spre confirmare, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, iar în fața acestuia persoana care a făcut sesizarea, părțile, suspectul, persoana vătămată ori altă persoană interesată pot invoca aspecte de nelegalitate și/sau netemeinicie a soluției pronunțate, în condițiile

art. 318 alin. (12) ,

(14)

și

(15) din Codul de procedură penală .

18.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

19.

Totodată, Curtea constată că prevederile legale criticate nu contravin nici dispozițiilor

art. 1 alin. (5)

și ale

art. 126 alin. (1) din Constituție . Împrejurarea că ipoteza invocată de autorul excepției nu intră în sfera de aplicare a textului criticat nu este de natură să afecteze claritatea, precizia și previzibilitatea normei, ci reprezintă expresia opțiunii legiuitorului de a stabili întinderea remediului procesual reglementat, în exercitarea competenței sale constituționale prevăzute de

art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală .

20.

Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor

art. 16 din Constituție , autorul excepției susține că textul criticat este discriminatoriu, întrucât ordonanțele prin care se respinge cererea de redeschidere a urmăririi penale nu sunt supuse controlului judecătorului de cameră preliminară, în timp ce, potrivit

art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală , ordonanțele prin care se dispune redeschiderea urmăririi penale sunt supuse confirmării judecătorului de cameră preliminară. Analizând criticile astfel formulate, Curtea reține că, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, în cauza de față, situațiile juridice comparate de autorul excepției nu sunt identice. Astfel, ordonanța prin care se dispune redeschiderea urmăririi penale are ca efect reluarea procesului penal, cu consecințe directe asupra statutului procesual al persoanei vizate, motiv pentru care legiuitorul a instituit un mecanism de control judiciar, respectiv confirmarea de către judecătorul de cameră preliminară. În schimb, ordonanța prin care se respinge cererea de redeschidere a urmăririi penale nu produce un asemenea efect, întrucât menține soluția de netrimitere în judecată deja dispusă. În consecință, având în vedere că situațiile juridice comparate nu sunt identice, iar tratamentul juridic diferențiat instituit de legiuitor are o justificare obiectivă și rațională, Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor

art. 16 din Constituție .

21.

În ceea ce privește invocarea

art. 24 din Constituție , Curtea constată că dreptul la apărare este pe deplin garantat, persoana interesată având posibilitatea de a-și formula apărările și de a uza de remediile procesuale prevăzute de lege în etapele procesuale corespunzătoare, astfel cum Curtea a reținut prin deciziile anterior menționate.

22.

Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor

art. 52 din Constituție , Curtea constată că autorul excepției nu a arătat, în mod concret, în ce constă pretinsa contrarietate dintre acestea și dispozițiile legale criticate, limitându-se la o simplă menționare formală a acestui text, fără a construi un raționament de neconstituționalitate apt să permită realizarea controlului de constituționalitate. Or, potrivit

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate trebuie motivată, iar Curtea nu se poate substitui autorului acesteia în formularea criticilor, neputând examina din oficiu posibile încălcări ale dispozițiilor constituționale astfel invocate. Totodată, Curtea observă că autorul excepției invocă pretinsa lipsă de corelare a normelor criticate cu prevederile

art. 339

și ale

art. 549 din Codul de procedură penală , fără a indica în cuprinsul actelor de sesizare a instanței de control constituțional în ce constă, în mod concret, această necorelare și fără a explica relevanța acesteia din perspectivă constituțională, astfel încât și aceste critici sunt formulate într-o manieră generală și abstractă. Prin urmare, asemenea susțineri, enunțate generic și neargumentate, nu pot fi calificate drept veritabile critici de neconstituționalitate, iar Curtea nu se poate substitui autorului excepției în completarea sau reformularea motivării.

23.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor

art. 16 ,

21

și

24 din Constituție , astfel cum acestea se interpretează, potrivit

art. 148 alin. (2) din Constituție , și prin prisma dispozițiilor din Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului, în raport cu susținerile noi invocate în ședința de judecată, Curtea arată că argumentele suplimentare formulate nu pot extinde obiectul excepției, întrucât controlul de constituționalitate se realizează în limitele sesizării instanței judecătorești, potrivit

art. 29 din Legea nr. 47/1992 . Curtea precizează că susținerile invocate constituie veritabile critici noi de neconstituționalitate, formulate direct în fața instanței de contencios constituțional, fără a fi fost ridicate și motivate în fața instanței judecătorești care a sesizat Curtea Constituțională. Or, întrucât aceste critici excedează cadrului procesual și obiectului sesizării stabilite prin încheierea de sesizare, ele nu pot fi examinate în prezenta cauză.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marian Turbatu în Dosarul nr. 2.503/2/2021 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și constată că dispozițiile

art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 martie 2026.