Decizia nr. 70/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 123 alin. (6) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, excepție ridicată de Societatea Abzac România - S.R.L. din satul Ariceștii Rahtivani, comuna Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, în Dosarul nr. 1.373/103/2019/a1 al Curții de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.875D/2020.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 18 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.373/103/2019/a1, Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 123 alin. (6) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, excepție ridicată de Societatea Abzac România - S.R.L. din satul Ariceștii Rahtivani, comuna Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat în contextul unui litigiu întemeiat pe dispozițiile

Legii nr. 85/2014 .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că atât în virtutea prevederilor constituționale, cât și a celor convenționale dreptul de proprietate privată este garantat și nimeni nu poate fi lipsit de acest drept decât într-o situație de excepție prevăzută de

Constituție , respectiv în cazul unei exproprieri pentru utilitate publică sau în cazul bunurilor care sunt destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni sau contravenții în condiții strict prevăzute de lege. Astfel, în cazul bunurilor pentru care proprietarul și-a rezervat dreptul de proprietate până la plata integrală a prețului, dreptul său rămâne pe deplin protejat de dispozițiile constituționale, care nu instituie vreo excepție în cazul deschiderii procedurii insolvenței împotriva cumpărătorului bunurilor. Or, prevederile criticate încalcă dreptul de proprietate consfințit de

Legea fundamentală

și de normele convenționale, transformând dreptul de proprietate al vânzătorului asupra bunurilor vândute cu rezerva proprietății până la plata integrală a prețului într-un simplu drept de creanță cu o cauză de preferință. Astfel, dreptul de proprietate este preschimbat într-un drept de creanță, iar necesitatea de a acoperi creanțele înscrise la masa credală nu poate echivala cu o cauză de utilitate publică și nici nu se poate aprecia că se protejează un interes general, întrucât masa credală nu poate reprezenta decât o cauză de utilitate privată. Prin urmare, potrivit dispozițiilor criticate, proprietarul bunurilor pierde dreptul său de proprietate, fără să i se poată imputa vreo culpă, mai ales dacă este diligent și face cunoscut terților dreptul său de proprietate prin înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, întrucât

art. 126 alin. (6) din Legea nr. 85/2014

instituie un mod de stingere, respectiv o transformare forțată a dreptului de proprietate într-un drept de creanță, proprietarului refuzându-i-se posibilitatea de a obține restituirea bunurilor sale. În contextul criticilor de neconstituționalitate este menționată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate.

6.

Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată întrucât din conținutul textului de lege criticat rezultă că, în ipoteza unei vânzări cu rezerva dreptului de proprietate până la data achitării prețului, administratorul judiciar al societății debitoare nu poate denunța contractul aflat în derulare dacă au fost efectuate formalitățile de publicitate în ceea ce privește bunul, ci contractul trebuie să fie considerat executat integral de către vânzător, iar bunul intră în proprietatea debitorului. Pentru creanța reprezentând prețul neachitat, vânzătorul beneficiază de un drept de ipotecă asupra bunurilor ce au intrat în averea debitorului. Or, prevederile criticate nu oferă o justificare rezonabilă pentru transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător prin efectul

Legii nr. 85/2014 , ignorând contractul ce reprezintă legea părților, iar dacă s-ar aprecia că justificarea ar fi reprezentată de ocrotirea intereselor tuturor creditorilor și de necesitatea maximizării averii debitorului în scopul satisfacerii intereselor acestora, nu ar fi asigurată o satisfacție echitabilă vânzătorului, instituirea unei clauze de preferință neechivalând cu încasarea prețului convenit ori cu încasarea contravalorii reale a bunului respectiv, valorificarea bunurilor la licitație în procedura insolvenței de către administratorul/lichidatorul judiciar neputând asigura obținerea aceluiași preț pe care vânzătorul l-ar fi obținut pe calea unor relații comerciale din sfera sa de activitate.

7.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 123 alin. (6) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, care au următorul cuprins: „(6) Dacă vânzătorul unui bun a reținut titlul de proprietate până la plata integrală a prețului vânzării, vânzarea va fi considerată executată de către vânzător și nu va fi supusă prevederilor

alin. (1) , rezerva fiind opozabilă administratorului judiciar/lichidatorului judiciar dacă au fost efectuate formalitățile de publicitate prevăzute de lege. Bunul cu privire la care vânzătorul a reținut titlul de proprietate intră în averea debitorului, iar vânzătorul beneficiază de o cauză de preferință, potrivit

art. 2.347 din Codul civil .“ Dispozițiile

alin. (1)

la care fac referire prevederile criticate au următorul cuprins: „(1) Contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii,

art. 1.417 din Codul civil

nefiind aplicabil. Orice clauze contractuale de desființare a contractelor în derulare, de decădere din beneficiul termenului sau de declarare a exigibilității anticipate pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. Prevederile referitoare la menținerea contractelor în derulare și la nulitatea clauzelor de încetare sau accelerare a obligațiilor nu sunt aplicabile în privința contractelor financiare calificate și a operațiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală. (...)“

11.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 44

- Dreptul de proprietate privată. De asemenea, este menționat

art. 1

cu privire la respectarea dreptului de proprietate din

Primul Protocol adițional

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, sens în care este

Decizia nr. 571 din 31 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 18 iunie 2024, prin care Curtea a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

13.

Curtea observă că prevederile criticate fac parte din

titlul II

- Procedura insolvenței,

capitolul I

- Dispoziții comune,

secțiunea a 5-a

- Situația unor acte juridice ale debitorului din

Legea nr. 85/2014 . Astfel,

art. 123 din Legea nr. 85/2014

legiferează situația contractelor în derulare, în general, cu anumite particularități, iar

art. 123 alin. (6)

din aceeași lege reglementează situația contractelor de vânzare-cumpărare cu rezerva dreptului de proprietate. Astfel, în contextul dat, la momentul deschiderii procedurii insolvenței, debitorul este implicat într-un ansamblu de activități economice cu diferiți parteneri, care sunt materializate prin contracte în derulare, iar

art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014

instituie pentru aceste contracte un regim particular, considerându-le menținute la data deschiderii procedurii. Prin această reglementare legiuitorul subliniază caracterul special și derogatoriu al procedurii prevăzute de legislația privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, înlăturând expres de la aplicare dispozițiile

art. 1.417 din Codul civil , care stabilesc decăderea din beneficiul termenului, respectiv faptul că debitorul decade din beneficiul termenului dacă se află în stare de insolvabilitate sau, după caz, de insolvență declarată în condițiile legii sau în alte situații prevăzute de lege (dispoziții ce sunt în strânsă legătură cu cele cuprinse la

art. 1.416

din același cod și care reglementează calculul termenelor, respectiv faptul că, indiferent de durata și izvorul lor, calculul termenelor se face potrivit regulilor stabilite în

titlul III din cartea a VI-a ). Prin urmare, de principiu, prevederile

Legii nr. 85/2014

au caracter special și se aplică prioritar în raport cu normele din

Codul civil . De asemenea, în cadrul procedurii insolvenței sunt statuate unele reguli derogatorii de la dreptul comun, fiind însă aplicabile dispozițiile potrivit cărora prevederile legale se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale

Codului civil , ale

Codului de procedură civilă , precum și cu ale altor acte normative din domeniul insolvenței sau din alte domenii și prin care se dă efectivitate principiilor constituționale privind drepturile și libertățile fundamentale ori altor norme ale dreptului european sau internațional care au prioritate față de dreptul intern, sens în care pot fi menționate, spre exemplu, accesul liber la justiție, dreptul la apărare etc. Astfel,

art. 123 din Legea nr. 85/2014

stabilește regimul juridic al contractelor în derulare în care este angrenat debitorul la deschiderea procedurii insolvenței, precum și faptul că legiuitorul a fost preocupat să găsească pârghii pentru diminuarea consecințelor situației dificile în care se găsește debitorul. În urmărirea acestui scop, al salvării societății în derivă, legiuitorul a pus accentul pe obiectivul economic al contractului, acesta fiind văzut ca un instrument necesar redresării, în anumite situații, cu periclitarea chiar a mecanismelor de drept comun tradiționale, iar interesul salvării debitorului aflat în insolvență este pus mai presus de interesele individuale ale părților (în acest sens a se vedea și

Decizia nr. 142 din 16 martie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 21 iunie 2022, paragrafele 13, 15 și 16, și

Decizia nr. 327 din 10 mai 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 25 octombrie 2018, paragraful 17).

14.

În contextul dat, dispozițiile

art. 123 alin. (6) din Legea nr. 85/2014

reglementează cu privire la situația contractelor de vânzare-cumpărare cu rezerva dreptului de proprietate și stabilesc că, dacă vânzătorul unui bun a reținut titlul de proprietate până la plata integrală a prețului vânzării, vânzarea va fi considerată executată de către vânzător și nu va fi supusă prevederilor

art. 123 alin. (1)

din aceeași lege, rezerva fiind opozabilă administratorului judiciar/lichidatorului judiciar dacă au fost efectuate formalitățile de publicitate prevăzute de lege, iar bunul cu privire la care vânzătorul a reținut titlul de proprietate intră în averea debitorului, vânzătorul beneficiind de o cauză de preferință, potrivit

art. 2.347 din Codul civil , cu scopul de a conserva drepturi asupra bunului, similare ipotecilor, astfel cum prevede acest din urmă articol menționat. Prin urmare, acest tip de contract este considerat ca fiind executat în totalitate, nemaifiind supus operațiunii denunțării.

15.

Față de această împrejurare, critica de neconstituționalitate vizează pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată a vânzătorului unui bun, susținându-se că dreptul respectiv este preschimbat într-un drept de creanță în situația în care cumpărătorul se află într-o procedură prevăzută de

Legea nr. 85/2014 , cu toate că nu există o cauză de utilitate publică și nici nu se poate aprecia că se protejează un interes general, astfel că modalitatea de reglementare prin normele criticate ar fi contrară prevederilor constituționale și convenționale referitoare la protecția dreptului de proprietate privată.

16.

În ceea ce privește normele constituționale care consacră dreptul de proprietate privată, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că prevederile

art. 44 alin. (1)

și

(2) din Constituție

garantează dreptul de proprietate și creanțele asupra statului, iar conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate ( Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat că, în temeiul

art. 44 din Constituție , legiuitorul are competența de a adopta cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de

Constituție , în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat ( Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004).

17.

Având în vedere considerentele de principiu cu privire la dreptul de proprietate privată, prin

Decizia nr. 571 din 31 octombrie 2023 , precitată, paragrafele 16-18, Curtea a subliniat că, în virtutea prevederilor constituționale ale

art. 44 , legiuitorul a reglementat în

Codul civil , în

cartea V la titlul IX

- Diferite contracte speciale,

capitolul I

- Contractul de vânzare, situația transmiterii proprietății. Astfel, potrivit

art. 1.674 din Codul civil , cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă. Astfel, contractul de vânzare-cumpărare este consensual și are caracter translativ de proprietate, ca regulă generală, de la momentul încheierii. Situația în care vânzătorul a convenit cu debitorul să deroge de la regula conform căreia transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil are loc în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare este o excepție de la regulă și este stabilită tot de către legiuitor în virtutea acelorași prevederi constituționale antereferite.

18.

Prin urmare, același legiuitor, în virtutea dispozițiilor constituționale ale

art. 44

privind dreptul de proprietate privată, coroborate cu ale

art. 61 alin. (1) , potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării“, a instituit și normele cuprinse în

art. 123 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 . Astfel, reglementarea nu a fost adoptată cu scopul de a da satisfacție debitorului, care se află într-o situație de dificultate, ci de a da eficiență clauzei rezervei dreptului de proprietate, întrucât păstrarea dreptului de proprietate la vânzător ar putea aduce anumite inconveniente, raportat la transferul proprietății corelativ cu instituirea unei garanții reale, având în vedere că bunul obiect al rezervei ar putea fi deteriorat, distrus sau chiar înstrăinat înainte de deschiderea procedurii insolvenței, ceea ce ar conduce la imposibilitatea recuperării efective a bunului, chiar și prin acțiuni în revendicare prevăzute de

art. 124 din Legea nr. 85/2014 . Ca atare, s-a dat efectivitate dispozițiilor

art. 44 alin. (2) din Constituție , potrivit cărora „Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular“, astfel că are loc un transfer de proprietate a bunului către debitor, iar creanța este plasată în categoria celor care beneficiază de o cauză de preferință. De altfel, potrivit

art. 1 din Primul Protocol adițional

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile menționate nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor. Totodată, și din jurisprudența Curții (Comisiei) Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunțată în Cauza X împotriva Belgiei, reiese că procedurile legale instituite în materia insolvenței, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanță cu interesul general, potrivit

art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adițional

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

(Hotărârea din 17 iulie 2003, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67). Astfel, în virtutea dispozițiilor constituționale și convenționale, de principiu, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea dreptului de proprietate și a procedurilor insolvenței, cărora li se circumscriu și prevederile criticate în cauză.

19.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, astfel că excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

20.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Abzac România - S.R.L. din satul Ariceștii Rahtivani, comuna Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, în Dosarul nr. 1.373/103/2019/a1 al Curții de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 123 alin. (6) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2025.