Decizia nr. 187/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 415 din Codul penal , precum și ale art. 5 și ale art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 5
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul penal
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
- Decizia nr. 1402/2010 2 noiembrie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 197 alin. 1 și 4 cu …
- Decizia nr. 438/2014 8 iulie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raport…
- Decizia nr. 465/2014 23 septembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 66, art. 123 alin. (2…
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Daniela Ramona Marițiu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 415 din Codul penal , precum și ale
art. 5
și ale
art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Vasile Rusu și Liviu Adrian Rusu în Dosarul nr. 29/739/2020 al Tribunalului Militar Iași. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.855D/2020.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că autorii excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci sunt nemulțumiți de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor criticate. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 415 din Codul penal , precum și ale
art. 5
și ale
art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală . În acest sens, invocă
Decizia nr. 756 din 14 decembrie 2023 ,
Decizia nr. 90 din 10 martie 2022
și
Decizia nr. 49 din 28 februarie 2023 . În continuare, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 415 alin. (2)
și
(3) din Codul penal , acestea neavând legătură cu soluționarea cauzei, autorii excepției fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de
art. 415 alin. (1) din Codul penal .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Sentința nr. 57 din 30 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 29/739/2020, Tribunalul Militar Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 415 din Codul penal , precum și ale
art. 5
și ale
art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Vasile Rusu și Liviu Adrian Rusu într-o cauză penală referitoare la admisibilitatea în principiu a unei cereri de revizuire.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că dispozițiile
art. 415 din Codul penal
sunt neconstituționale deoarece regulile serviciului de pază, intervenție, însoțire sau de securitate sunt prevăzute, de regulă, de acte normative cu forță inferioară legii sau chiar de decizii ale conducătorilor unităților respective. Mai mult, noțiunile „consemn“ și „regulile“ sunt lipsite de claritate și previzibilitate, întrucât se pot referi la numeroase tipuri de obligații stabilite în cadrul unor instituții militarizate prin ordine și regulamente interne (inclusiv fișa postului). Invocă
Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 , apreciind că aceasta este aplicabilă mutatis mutandis și dispozițiilor
art. 415 din Codul penal .
6.
Referitor la dispozițiile
art. 5
și ale
art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală , autorii excepției solicită Curții Constituționale să pronunțe o soluție în sensul că „dacă faptele, împrejurările și probele nu sunt disponibile în momentul formulării cererii de revizuire, din motive independente de voința părților, este neconstituțională soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii astfel formulate fără ca instanța să dispună măsuri pentru administrarea probelor solicitate prin cererea de revizuire (probe concludente și utile, care îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute de lege)“.
7.
Tribunalul Militar Iași apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 415 din Codul penal , precum și ale
art. 5
și ale
art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală , cu următorul conținut:
–
Articolul 415
din Codul penal :
Încălcarea regulilor serviciului de pază, intervenție, însoțire sau de securitate se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Încălcarea consemnului de către santinela aflată în post la depozitele de armament, muniții sau alte materiale explozive ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) săvârșite în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgență se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani.“;
–
Articolul 5
Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.
Organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancționează conform dispozițiilor prezentului cod.
–
Articolul 459
alin. (3) din Codul de procedură penală :
(3)
Instanța examinează dacă:
a)
cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;
b)
cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3);
c)
au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
d)
faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;
e)
faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
f)
persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
12.
Autorii excepției susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în
art. 1
referitor la statul de drept,
art. 16
referitor la egalitatea în drepturi,
art. 21 alin. (3)
referitor la accesul liber la justiție,
art. 49
referitor la protecția copiilor și a tinerilor și
art. 53
referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
13.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 415 din Codul penal , Curtea reține că aceasta a fost ridicată într-o cauză penală aflată în etapa admisibilității în principiu a cererii de revizuire. Potrivit
art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală , în această etapă, instanța examinează dacă cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la
art. 455 din același act normativ ; cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor
art. 456 alin. (2)
și
(3) din același act normativ ; au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit
art. 456 alin. (4) din același act normativ .
14.
Așa fiind, Curtea observă că în etapa admiterii în principiu a cererii de revizuire instanța verifică cererea sub aspectul regularității sale, această fază procesuală având în vedere examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce formează obiectul exercitării acelui drept. Astfel, în etapa admiterii în principiu a cererii de revizuire, instanța nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecății. Așadar, decizia Curții Constituționale pronunțată în cauză, indiferent de soluția adoptată, nu își va putea produce niciun efect concret asupra soluției pronunțate de instanța judecătorească.
15.
Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile
art. 415 din Codul penal
nu au legătură cu soluționarea cauzei, cerință expres stabilită de
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sub aspectul admisibilității unei excepții de neconstituționalitate. Interpretând dispozițiile
alin. (1)
și
(5)
ale
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , Curtea a statuat în mod constant că dispozițiile legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluționarea cererii în cadrul căreia a fost invocată respectiva excepție ( Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015;
Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015). Legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului ( Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Curtea a mai statuat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat ( Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20).
16.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 5
și ale
art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală , Curtea observă că Tribunalul Militar Iași, în temeiul
art. 453 din Codul de procedură penală
coroborat cu
art. 459 alin. (3) lit. e) din același act normativ
și al
art. 459 alin. (5) din Codul de procedură penală , a respins cererea de revizuire a Sentinței nr. 31 din 5 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Militar Iași. Instanța a reținut că, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire, este necesar ca prin probele noi propuse de către revizuent să se ajungă la o situație diametral opusă, adică în loc de condamnarea persoanei să se pronunțe achitarea persoanei învinuite. Instanța a reținut că propunerea de audiere a unor martori noi, care să ateste contrariul celor reținute de instanța de fond, nu poate fi considerată probă nouă, în sensul dovedirii nevinovăției revizuentului, câtă vreme soluția de condamnare cu privire la infracțiunea prevăzută de
art. 415 alin. (1) din Codul penal
s-a întemeiat pe un ansamblu probatoriu care a răsturnat prezumția de nevinovăție a revizuentului. De asemenea, instanța a constatat că înscrisurile a căror reevaluare este solicitată de către revizuenți au fost avute în vedere de către instanțele de judecată la momentul pronunțării hotărârii judecătorești de condamnare.
17.
În acest context, revizuenții au ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 5
și ale
art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală , solicitând Curții Constituționale să pronunțe o decizie prin care să se stabilească astfel „dacă faptele, împrejurările și probele nu sunt disponibile în momentul formulării cererii de revizuire, din motive independente de voința părților, este neconstituțională soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii astfel formulate fără ca instanța să dispună măsuri pentru administrarea probelor solicitate prin cererea de revizuire (probe concludente și utile, care îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute de lege)“.
18.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că autorii excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci sunt nemulțumiți, în realitate, de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor criticate și de modalitatea de soluționare a cererilor lor. Curtea reține că modul de aplicare a dispozițiilor criticate și soluția pronunțată în cauză, elemente care constituie, în realitate, cauza nemulțumirii acestora, nu pot constitui motive de neconstituționalitate a textelor de lege criticate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului.
19.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, Curtea nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii ( Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010,
Decizia nr. 357 din 22 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011,
Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17,
Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, și
Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23), acestea urmând să fie soluționate de către instanțele judecătorești. Atât interpretarea conținutului normelor juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății, cât și aprecierea legalității activității desfășurate de organele de urmărire penală sunt, în speță, de competența judecătorului de cameră preliminară. În cazuri similare, Curtea a reținut că a răspunde criticilor autorului excepției într-o astfel de situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor
art. 126 din Constituție , potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.
20.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 415 din Codul penal , precum și ale
art. 5
și ale
art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Vasile Rusu și Liviu Adrian Rusu în Dosarul nr. 29/739/2020 al Tribunalului Militar Iași.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Militar Iași și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 8 aprilie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE pentru MARIAN ENACHE, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează Elena-Simina Tănăsescu Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.