Decizia nr. 257/2002

Articolul 98

alin. (1) din Legea nr. 19/2000

prevede, printre altele, dreptul la "a) indemnizația pentru maternitate; [...] d) indemnizația pentru creșterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav". Potrivit art. 121 lit. a) din aceeași lege, indemnizația pentru creșterea copilului se acordă până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului, respectiv de 3 ani în cazul copilului cu handicap. În sensul dispozițiilor art. 98 alin. (2) persoana care a beneficiat de indemnizație pentru creșterea unui copil poate beneficia de indemnizație pentru maternitate sau pentru creșterea copilului următor numai dacă în ultimele 12 luni a cotizat la asigurările sociale o perioadă de cel puțin 6 luni.

Articolul 183

alin. (3) din Legea nr. 19/2000

se referă la majorarea drepturilor salariale și a veniturilor asigurate corespunzător cu majorarea cotei de contribuție de asigurări sociale, suportate de asigurați.

Potrivit susținerilor autorului excepției, dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora: "Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale." Neconcordanta dispozițiilor legale criticate se susține în raport cu următoarele reglementări internaționale:

- Art. 8 pct. 1 din Carta socială europeană revizuită, ratificată de România prin

Legea nr. 74/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, conform căruia: "În vederea asigurării exercitării efective a dreptului lucratoarelor la protecția maternitatii, părțile se angajează:

1. să asigure lucratoarelor, înainte și după naștere, un repaus cu o durată totală de cel puțin 14 săptămâni fie prin concediu plătit, fie prin prestații adecvate de securitate socială sau prin prestații din fonduri publice;"

- Art. 2. pct. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat de România prin

Decretul nr. 212/1974 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, având următorul conținut: "Statele părți la prezentul pact se angajează sa garanteze ca drepturile enunțate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naționala sau socială, avere, naștere sau orice alta împrejurare.";

- Art. 7 lit. a) pct. (i) din același pact, potrivit căruia "Statele părți la prezentul pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiții de muncă juste și prielnice, care să asigure îndeosebi:

a) remunerația care asigura tuturor membrilor cel puțin:

(i) un salariu echitabil și o remunerație egala pentru o munca de valoare egala, fără nici o distincție; în special, femeile trebuie să aibă garanția ca condițiile de muncă ce li se acordă nu sunt inferioare acelora de care beneficiază bărbații și sa primească aceeași remunerație ca ei pentru aceeași munca;".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata următoarele:

Potrivit prevederilor art. 43 alin. (2) din Constituție, "Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistența medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asistența socială prevăzute de lege". Aceasta norma constituțională prevede dreptul necondiționat al femeilor la "concediu de maternitate plătit". Interpretată și aplicată în concordanta cu reglementările art. 8 pct. 1 din Carta socială europeană revizuită, dispoziția constituțională obliga statul "să asigure lucratoarelor, înainte și după naștere, un repaus cu o durată totală de cel puțin 14 săptămâni fie prin concediu plătit, fie prin prestații adecvate de securitate socială sau prin prestații din fonduri publice", interpretare obligatorie conform art. 20 alin. (1) din Constituție.

Dispozițiile

art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000

prevăd acordarea indemnizației pentru maternitate femeilor care au un stagiu de cotizare de cel puțin 6 luni, realizat în ultimele 12 luni anterioare producerii riscului.

Indemnizația pentru maternitate (pentru sarcina și lauzie) se acordă, conform

art. 118 din Legea nr. 19/2000 , pe o perioadă de 126 de zile, deci peste perioada minima prevăzută în reglementările internaționale. În aceleași condiții, ca o alta măsura de asistența socială, potrivit art. 121 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, se acordă oricăruia dintre părinți indemnizația pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv a vârstei de 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Dispozițiile legale criticate nu ridica probleme în legătură cu drepturile ce se cuvin asiguraților la nașterea și la îngrijirea primului copil. Probleme se ridica atunci când, după expirarea perioadei de 2 ani în care femeia a beneficiat de indemnizație pentru maternitate și pentru îngrijirea copilului, dar înainte de realizarea unui nou stagiu de cotizare la asigurările sociale de 6 luni, aceasta naște un al doilea copil, situație în care nu i se recunoaște dreptul la indemnizația pentru maternitate. Având în vedere ca pe perioada în care o salariata a beneficiat de indemnizație pentru maternitate și pentru îngrijirea copilului nu a încetat calitatea sa de salariata, contractul de muncă fiind doar suspendat, neacordarea indemnizației pentru maternitate la nașterea celui de-al doilea copil apare ca fiind contrară dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Constituție și ale art. 8 pct. 1 din Carta socială europeană revizuită.

În aplicarea dispozițiilor

art. 98 din Legea nr. 19/2000

trebuie avute în vedere și prevederile art. 26 alin. (1) lit. a) și ale art. 38 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, potrivit cărora din indemnizația pentru maternitate și pentru îngrijirea copilului nu se datorează contribuție la asigurările sociale, iar perioada în care se acordă aceste indemnizații este asimilată cu stagiul de cotizare. Astfel:

- Art. 26 alin. (1) lit. a): "(1) Contribuția de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând:

a) prestații de asigurări sociale care se suporta din fondurile asigurărilor sociale sau din fondurile angajatorului și care se plătesc direct de acesta, potrivit prezentei legi;";

- Art. 38. alin. (1) lit. a): (1) În sistemul public se asimilează stagiul de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:

a) a beneficiat sau beneficiază de drepturi de asigurări sociale, cu excepția celor prevăzute la art. 40 lit. a), b), c) și e)" (excepțiile se referă la pensia pentru limita de vârsta, pensia anticipata, pensia anticipata parțială și la pensia de urmaș).

După sesizarea Curții Constituționale, prin

Legea nr. 338/2002

privind aprobarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 49/2001

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (legea de aprobare a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002), art. 98 alin. (2) a fost modificat în sensul recunoașterii stagiului de cotizare și pentru perioada necontributiva. Astfel, textul de lege criticat are în prezent următorul conținut: "Beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) asigurații care în ultimele 12 luni anterioare producerii riscului au un stagiu de cotizare de cel puțin 6 luni, realizat în condițiile art. 37 și/sau în una sau mai multe dintre situațiile prevăzute la art. 38." Aceasta modificare legislativă face ca excepția ridicată sa devină inadmisibila, conform prevederilor

art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată.

Dispozițiile

art. 183 alin. (3) din Legea nr. 19/2000

nu sunt determinante în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate. De altfel, aceste dispoziții se referă la majorarea salariilor proporțional cu majorarea cotelor de contribuție la asigurările sociale, nefiind contrare nici unei prevederi constituționale. De asemenea, Curtea constata ca reglementările din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, invocate de autor, nu au nici o legătură cu dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, al art. 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98 alin. (2) și ca fiind inadmisibila cat privește dispozițiile

art. 183 alin. (3) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Ionica Speianu în Dosarul nr. 2.122/C/2002 al Tribunalului Galați - Secția civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 septembrie 2002.