Decizia nr. 297/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 din Codul penal, excepție ridicată de Mihai Bogdan Antonescu în Dosarul nr. 3.226/2001 al Judecătoriei Sectorului 2 București.

La apelul nominal se prezintă avocat Corneliu Bica, pentru partea Ioan Niculae, lipsind autorul excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 326 C/2002, având în vedere ca excepția este ridicată de același autor, iar obiectul excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 3.034/2001 al Judecătoriei Sectorului 2 București este identic cu cel al cauzei menționate.

La apelul nominal răspunde avocat Corneliu Bica, pentru partea Ioan Niculae, lipsind autorul excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

Reprezentatul Ministerului Public considera ca sunt îndeplinite condițiile legale pentru conexare.

Curtea, în temeiul prevederilor

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, și al art. 164 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 326 C/2002 la Dosarul nr. 325 C/2002, care este primul înregistrat.

Partea Ioan Niculae, prin avocat, solicita respingerea excepției, precizând ca dispozițiile art. 206 din Codul penal nu încalcă prevederile constituționale ale art. 23 alin. (8), art. 30 și 31.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca fiind neîntemeiată, arătând ca asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 din Codul penal Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001 și Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001. Se apreciază că nu sunt evocate împrejurări noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții și se propune respingerea excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin încheierile din 28 mai 2002, respectiv din 18 iunie 2002, pronunțate în dosarele nr. 3.226/2001 și, respectiv, nr. 3.034/2001, Judecătoria Sectorului 2 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 206 din Codul penal, excepție ridicată de Mihai Bogdan Antonescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile art. 206 din Codul penal încalcă prezumția de nevinovatie consacrată de art. 23 alin. (8) din Constituție, vin în contradictie cu "principiul libertății de exprimare a gandurilor și opiniilor și interzicerea cenzurii de orice fel" și ingradesc liberul acces la orice fel de informații de interes public.

Judecătoria Sectorului 2 București arata ca dispozițiile art. 206 din Codul penal nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției. În legătură cu art. 30 din Constituție, instanța menționează prevederile alin. (6), potrivit cărora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine". Se apreciază ca nici art. 23 alin. (8) din Constituție nu este încălcat, atâta vreme cat, ca în orice cauza penală, este sarcina acuzarii - în speta a părții vătămate - să facă dovada vinovatiei inculpatului și numai după aceea, pentru a obține achitarea, inculpatul este obligat sa probeze nevinovatia sa. De asemenea, instanța considera ca art. 206 din Codul penal nu contravine nici dreptului la informație al persoanei, prin mijloacele de comunicare în masa, de vreme ce alin. (4) al art. 31 din Constituție statuează ca mijloacele de informare în masa sunt obligate să asigure informarea corecta a opiniei publice, iar art. 207 din Codul penal da posibilitatea inculpatului să facă proba verității, adică sa dovedească adevărul afirmațiilor sale, caz în care fapta nu constituie infracțiunea de calomnie.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 din Codul penal, în raport cu prevederile art. 23 alin. (8), art. 30 și 31 din Constituție, este neîntemeiată.

Avocatul Poporului arata ca dispozițiile art. 206 din Codul penal nu sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituție, inculpatul nefiind considerat vinovat până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare. Textul criticat nu contravine nici art. 30 și 31 din Constituție. Prin faptul ca ziaristii pot fi sancționați pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie se are în vedere respectarea obligației constituționale de informare corecta a publicului. Se apreciază, în concluzie, ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 206 din Codul penal, astfel cum au fost modificate și completate prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 58/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 27 mai 2002, dispoziții care prevăd ca: "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public, se pedepsește cu închisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amendă.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților inlatura răspunderea penală."

Autorul excepției susține ca dispozițiile art. 206 din Codul penal sunt contrare prevederilor art. 30 din Constituție, referitoare la libertatea de exprimare prin presa, întrucât nu fac distincție "între o persoană oarecare și un ziarist, care apara interesele cetatii". De asemenea, sunt considerate contrare și prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituție, referitoare la prezumția de nevinovatie, deoarece, în cazul infracțiunii de calomnie, intenția se presupune, făptuitorul fiind în situația de a-și dovedi nevinovatia, ceea ce este, de cele mai multe ori, imposibil de îndeplinit. În fine, dispozițiile legale criticate sunt considerate contrare și prevederilor art. 31 din Constituție, referitoare la dreptul la informațiile de interes public. Se arata ca într-un stat de drept presa este mijlocul prin care se furnizează cetățenilor informații asupra problemelor economice, sociale și politice.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 din Codul penal, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Prin dispozițiile art. 206 din Codul penal legiuitorul incrimineaza și sancționează fapta de calomnie ca infracțiune contra demnității persoanei, valoare esențială prevăzută în art. 1 alin. (3) din Constituție. Prin acest text de lege este sancționată penal afirmarea ori imputarea, în public, a unei fapte determinate, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară ori disprețului public.

Caracterul inviolabil al libertății de exprimare prevăzute la art. 30 alin. (1) din Constituție nu justifica atingerea adusă demnității persoanei și dreptului acesteia la propria imagine. De altfel, toate prevederile din Constituție și din actele internaționale, prin care se consacra libertatea de exprimare, cuprind precizarea ca aceasta libertate nu poate fi absolută, ea poate suferi restrangeri, dacă acestea sunt necesare pentru apărarea drepturilor și libertăților altora. Una dintre aceste limitări este incriminarea calomniei, care, după cum rezultă din textul art. 206 din Codul penal, privește fapte concrete, determinate cu privire la o persoană ori imputate acesteia. Pe de altă parte, în vederea apărării unui interes legitim, chiar individual, legea permite celui care dovedește ca a avut un astfel de interes, în apărarea căruia a făcut afirmatia sau imputarea calomnioasă, să facă proba verității acesteia, situație în care fapta sa nu constituie infracțiune.

În ceea ce privește susținerea autorului excepției de neconstituționalitate, conform căreia art. 206 din Codul penal ar contraveni art. 23 alin. (8) din Legea fundamentală, Curtea constata, de asemenea, ca aceasta este neîntemeiată. Textul criticat nu încalcă în nici un mod prezumția de nevinovatie, principiu fundamental al procesului penal, consacrat atât de art. 23 alin. (8) din Constituție, cat și de art. 11 paragraful 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin art. 6 pct. 2.

Prin Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Curtea a reținut ca "dispozițiile art. 205 și 206 nu instituie <<o prezumție de vinovăție>>, astfel cum se susține de către autorul excepției, și, prin urmare, nu deroga de la principiul constituțional invocat. În cazul acestor infracțiuni vinovăția rezultă, uneori, din însăși săvârșirea faptelor prevăzute de textele de lege criticate (res în se ipsa dolum habet), iar în alte cazuri, când vinovăția nu ar rezultă ex re, instanța are obligația de a stabili intenția făptuitorului luând în considerare, pe baza probelor administrate în acest scop, toate circumstanțele legate de persoana, obiceiuri, timp și altele". Sub acest aspect trăsăturile esențiale ale infracțiunii, prevăzute în art. 17 din Codul penal, respectiv pericolul social al faptei, vinovăția și legalitatea incriminării, trebuie să existe și în cazul celor două infracțiuni, întrucât numai săvârșirea lor cu vinovăție poate atrage răspunderea penală a făptuitorului. Prin urmare, inculpatul, "persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală" potrivit art. 23 din Codul de procedură penală, nu este considerat vinovat înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare. Prezumția de nevinovatie operează pe tot parcursul procesului penal, instanța de judecată fiind obligată, potrivit art. 62 din Codul de procedură penală, "sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe bază de probe". De altfel, conform art. 66 din același cod, "Invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa", iar "În cazul când exista probe de vinovăție [...] are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie".

De asemenea, în ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor constituționale care consacra dreptul la informație, Curtea Constituțională retine ca art. 31 prevede la alin. (3) ca dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau siguranța naționala, iar la alin. (4) se precizează ca mijloacele de informare în masa sunt obligate să asigure informarea corecta a opiniei publice. Prin urmare, incriminarea calomniei, ca expresie a ocrotirii acestor valori sociale și morale, nu contravine dreptului la informație.

Curtea Constituțională s-a pronunțat prin numeroase decizii asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 din Codul penal, respingând excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții. Menționăm dintre acestea Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 31 ianuarie 2002, și Decizia nr. 32 din 31 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 21 februarie 2002. Soluțiile adoptate, precum și considerentele pe care acestea se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de fața, întrucât nu au fost evocate împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în aceasta materie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 din Codul penal, excepție ridicată de Mihai Bogdan Antonescu în dosarele nr. 3.226/2001 și nr. 3.034/2001 ale Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 noiembrie 2002.