Decizia nr. 687/2024

Articolul 28

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului prevede că polițistul are dreptul la salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Dispozițiile

art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

prevăd acordarea unui spor (a unor compensații) de risc/pericol deosebit de până la 30%, care se calculează la solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază.

Articolul 21

alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

prevede că unitățile, categoriile de personal și cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne, respectiv printr-un act cu o putere juridică inferioară legii organice. Astfel, în aplicarea dispozițiilor

art. 21 alin. (2) , ordonatorul principal de credite este abilitat să emită reglementări subsecvente, prin care va stabili, în mod concret, care sunt unitățile și categoriile de personal cărora li se acordă acest drept, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale, precum și cuantumul sporului. Altfel spus, prin actul pe care îl va emite, ordonatorul de credite nu se va rezuma doar la un act de aplicare a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 , ci va putea să le completeze, instituind condiții și criterii de acordare a compensației suplimentare față de cele stabilite prin ordonanța menționată. Ordonatorul de credite a dat în sarcina ordonatorilor secundari această abilitate, iar la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției Române sau Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - au fost aprobate cuantumuri prin note-raport.

14.

De asemenea, ordinul ministrului de interne privind drepturile salariale ale polițiștilor a fost clasificat ca secret, iar în aceste condiții persoana îndreptățită să primească sporul nu cunoaște regulile după care se stabilește acest drept, având în vedere că actul administrativ nu este accesibil și nici opozabil. Normele privind stabilirea categoriilor de personal și cuantumul sporului de pericol deosebit trebuie să respecte cerințele de stabilitate și previzibilitate a legii, însă dispozițiile de lege criticate nu îi permit polițistului să își adapteze comportamentul în mod corespunzător și acesta nici nu poate să aibă reprezentarea corectă a alcătuirii drepturilor sale salariale.

15.

Prin urmare, se consideră că dispozițiile

art. 21 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , precum și sintagma „de până la“ din cuprinsul

alin. (1)

al aceluiași articol contravin prevederilor

art. 1 alin. (4)

și

(5) , ale

art. 31

și ale

art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție .

16.

Dispozițiile criticate, prin puterea acordată ministrului de interne de a stabili drepturile salariale ale polițiștilor, îi permit acestuia să adauge la

Legea fundamentală , de vreme ce aceasta prevede că drepturile salariale ale polițiștilor se stabilesc numai prin lege.

17.

Totodată, puterea acordată ministrului de interne de a stabili noi criterii nu poate fi justificată nici prin raportare la o eventuală diferențiere obiectivă între diversele niveluri de risc sau pericol pe care le implică munca desfășurată de beneficiarii sporurilor. Aceasta pentru că însuși

art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

stabilește sfera personalului și a activităților care justifică acordarea compensației.

18.

De asemenea, întrucât reglementarea are efecte impredictibile, depinzând de condiții și criterii a căror natură nu poate fi anticipată, aceasta este contrară

art. 1 alin. (5) din Constituție .

19.

Cu privire la sintagma „de până la“ cuprinsă în

art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , se mai susține că, în lipsa unei diferențieri legale între polițiștii care îndeplinesc condițiile de la

art. 21 alin. (1) , această sintagmă ar putea crea premisa unor discriminări salariale între funcționari publici aflați în situații identice și astfel s-ar încălca principiul constituțional al interzicerii discriminării.

20.

Aceleași motive de neconstituționalitate sunt invocate și în ceea ce privește dispozițiile

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 . Se arată că toate reglementările legale care au statuat, începând cu

Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , cu privire la sporurile reglementate de textele normative criticate în prezenta cauză sunt neconstituționale. De altfel, prin

Decizia nr. 318 din 21 mai 2019 , Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile

art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt neconstituționale. Se solicită Curții Constituționale să înlăture dispozițiile neconstituționale din întreaga reglementare succesivă a acestei componente salariale, cu influență asupra salarizării polițiștilor.

21.

Referitor la dispozițiile

art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , se arată că sintagma „structurile centrale ale instituțiilor din“ introduce o limitare imprecisă a destinatarilor articolului. De pildă, printr-un ordin de ministru clasificat, s-a dispus ca aceste prevederi să fie aplicate doar angajaților din structura centrală a Ministerului Afacerilor Interne, modificându-se, astfel, textul legal. Totodată, angajații din structura centrală a Ministerului Afacerilor Interne sunt privilegiați față de angajații din Inspectoratul General al Poliției Române sau din inspectoratele de poliție județene care desfășoară aceeași activitate și care, astfel, sunt discriminați. Cu alte cuvinte, pentru aceleași condiții de muncă se stabilesc salarii diferențiate.

22.

Se mai susține că dispozițiile

art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

prin care se stabilește o majorare salarială de 12,5% pentru o serie de instituții publice sunt contrare standardelor de calitate a legii. Potrivit

art. 7 din Legea nr. 218/2002

privind organizarea și funcționarea Poliției Române și

art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001

privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră reprezintă instituții publice și, ca atare, angajații acestora ar fi trebuit să beneficieze de majorarea salarială prevăzută de

art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 . Însă, din cauza neclarității acestui text de lege, a fost posibilă excluderea angajaților celor două instituții publice anterior evocate din câmpul său de aplicare. Chiar și în situația în care ar fi fost acordată majorarea salarială, tot ar fi existat o discriminare față de angajații din structurile aflate în subordine/coordonare, din cauza lipsei unei criteriu obiectiv al diferențierii. În structurile polițienești, funcțiile în care se încadrează polițiștii sunt diferențiate raportat la un eșalon, iar prin acest text se introduce o dublă diferențiere.

23.

Cu privire la dispozițiile

art. 38 alin. (2)

și

(3) din Legea-cadru nr. 153/2017 , se arată că acestea sunt discriminatorii, întrucât nu cuprind în enumerarea categoriilor de personal excluse de la aplicarea etapizată a legii și funcționarii cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, anumite componente salariale, începând cu salariul de funcție și continuând cu sporuri și alte drepturi salariale, încalcă principiile egalității în drepturi, echității, egalității de tratament și caracterului unitar al unei legi de salarizare unice în sistemul bugetar. Prin urmare, nu poate fi acceptată o situație defavorabilă pentru unele categorii de personal din sistemul bugetar, în sensul că unora li se aplică salariul de funcție și sporurile, iar altora nu, în condițiile în care cei cărora nu li se aplică au și coeficienții mai mici.

24.

Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că dispozițiile

art. 21 alin. (1)

și

(2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

și ale

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

sunt neconstituționale în raport cu

art. 1 alin. (4)

și

(5) ,

art. 31

și

art. 73 alin. (3) lit. j ) din Constituție , deoarece încalcă cerințele de stabilitate și previzibilitate a legii și nu îi permit polițistului să aibă reprezentarea corectă a alcătuirii și întinderii drepturilor sale salariale. Instanța opinează că dispozițiile

art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

și ale

art. 38 alin. (2)

și

(3) din Legea-cadru nr. 153/2017

sunt constituționale, sens în care reține că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale pentru personalul bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, însă aplicarea unui tratament diferențiat între funcționarii publici din administrația publică centrală și cei din unitățile teritoriale este justificată, având în vedere că atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile pot fi diferite; prin urmare, diferențierea este pe deplin justificată.

25.

Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că prevederile legale criticate nu sunt afectate de vicii care să vizeze claritatea și previzibilitatea normei, iar aspectele sesizate se referă mai degrabă la chestiuni care țin de aplicarea în concret a legii. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoria de personal căreia li se acordă, le poate suspenda sau chiar anula. De asemenea, reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

nu este motivată.

26.

Tribunalul Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că textele de lege, analizate prin prisma motivelor invocate, sunt constituționale, nefiind încălcate dispozițiile constituționale indicate. Dispozițiile legale invocate îndeplinesc cerințele de precizie, claritate și predictibilitate, astfel încât destinatarii acestora să își poată adapta în mod corespunzător conduita, fiind suficient de precise și de clare pentru a putea fi aplicate.

27.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul conformității textelor criticate cu prevederile constituționale indicate, sens în care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 134 din 10 martie 2020 .

28.

Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul temeiniciei excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1)

și

(5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , sens în care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 318 din 21 mai 2019 . Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , instanța reține că alegerea criteriilor de valorizare a muncii, inclusiv a criteriului nivelului central/regional/local la care se situează instituția publică în cadrul sistemului administrației publice, reprezintă o problemă de opțiune legislativă, soluția adoptată de legiuitor corespunzând, în principiu, viziunii de la un moment dat asupra aspectelor economice și sociale implicate de problema supusă analizei.

29.

Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile

art. 14 alin. (1)

cu privire la sintagma „de până la“ și ale

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

sunt neconstituționale, sens în care face referire la considerentele cuprinse în

Decizia Curții Constituționale nr. 318 din 21 mai 2019 . În ceea ce privește

art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , instanța apreciază că textul de lege criticat nu este de natură să genereze discriminări, în condițiile în care personalul din structurile centrale ale instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională are atribuții și responsabilități specifice. Discriminarea nu poate exista câtă vreme condițiile de muncă sunt diferite. De asemenea, nu se poate constata existența unei discriminări nici în ceea ce privește dispozițiile

art. 38 alin. (2)

și

(3) din Legea-cadru nr. 153/2017 , deoarece stabilirea modalității de salarizare, precum și reglementarea de sporuri și/sau majorări sau a momentului de la care se vor aplica constituie prerogativa suverană a legiuitorului. Nu se poate pretinde existența unei discriminări în raport cu alte categorii de salariați bugetari, care lucrează în domenii total diferite. Politica de salarizare depinde în mod direct de politica economică a statului și de necesitățile societății la un moment dat, fapt care dictează și modul de salarizare a angajaților din sistemul bugetar. Din moment ce angajații nu lucrează în condiții similare, lipsește unul dintre elementele esențiale ale existenței unei discriminări.

30.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

31.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

32.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

33.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din dispozitivele actelor de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 21 alin. (1)

și

(2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, ale

art. 38 alin. (2)

și

(3) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, precum și ale

art. 14 alin. (1)

și

(5)

și ale

art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 . Curtea observă că majoritatea prevederilor din

Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

[printre care și dispozițiile

art. 21 alin. (1)

și

(2)]

au fost abrogate la 1 ianuarie 2010, prin

art. 48 alin. (1) pct. 9 din partea a III-a, capitolul VI din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Totodată, Curtea observă că, ulterior publicării Deciziei nr. 294 din 17 mai 2022 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 23 iunie 2022, prin care a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022

privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

au fost modificate, având, în prezent, următorul conținut: „Unitățile, categoriile de personal și mărimea compensației se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.“ De asemenea, Curtea observă că prevederile

art. 38 alin. (2)

și

(3) din Legea-cadru nr. 153/2017

au avut aplicabilitate limitată în timp. Însă, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, instanța de contencios constituțional se va pronunța asupra dispozițiilor de lege indicate de autorul excepției, având următorul cuprins:

–

Articolul 21

Articolul 38

alin. (2)

și

(3) din Legea-cadru nr. 153/2017

reglementează modul de aplicare în timp, respectiv 1 iulie 2017-31 decembrie 2018, a acesteia;

–

Articolul 14

alin. (1)

și

(5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 :

(1)

Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiții de pericol deosebit, desfășurată în exercitarea atribuțiilor funcționale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unității, personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operații speciale, misiunilor și/sau activităților deosebite ori de specialitate, misiunilor operative de protecție a demnitarilor, a acțiunilor de gardare, protecție și control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale și activităților de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare și asistență medicală și psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecție în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare și valorificare a informațiilor sau datelor/situațiilor/documentelor/ actelor, investigații, acțiuni și intervenție, efectuarea actelor de cercetare penală specială, beneficiază de o compensație de risc/pericol deosebit de până la 30% calculată la solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază. (...)

(5)

Unitățile, categoriile de personal, condițiile, criteriile și mărimea compensației se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.;

–

Articolul 23

din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 : „Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care sunt încadrați în structurile centrale ale instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională sau în structuri militare ale NATO sau UE dislocate pe teritoriul României, beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție/salariului de bază cu 12,5%.“

34.

În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție cuprinse în art. 1 alin. (1) ,

(4)

și

(5)

privind caracterul statului român, separația și echilibrul puterilor în cadrul democrației constituționale și principiul legalității,

art. 16

privind egalitatea în drepturi,

art. 31

privind dreptul la informare și

art. 73 alin. (3) lit. j)

referitor la obligativitatea de a se reglementa prin lege organică statutul funcționarilor publici. De asemenea, se mai invocă prevederile

art. 23 alin. (2)

privind dreptul la salarizare egală pentru muncă egală din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

35.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a mai analizat dispozițiile legale ce formează obiectul prezentei excepții prin raportare la critici de neconstituționalitate similare (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 294 din 17 mai 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 23 iunie 2022,

Decizia nr. 429 din 29 septembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 28 februarie 2023,

Decizia nr. 481 din 21 septembrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 16 ianuarie 2024, sau

Decizia nr. 733 din 14 decembrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 12 aprilie 2024).

36.

Astfel, referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 alin. (1)

și ( 2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , care instituie, în esență, reguli privind acordarea unui spor de până la 30% din salariul de bază pentru desfășurarea unor activități cu un grad ridicat de risc ori în condiții de pericol deosebit, Curtea a reținut că, începând cu data de 1 ianuarie 2010, aceste prevederi legale au fost abrogate prin

art. 48 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

37.

Din examinarea obiectului cauzelor în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 alin. (1)

și

(2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , Curtea observă că s-a solicitat acordarea sporului începând cu momente ulterioare intervalului în care prevederile

art. 21 alin. (1)

și

(2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

erau în vigoare și aplicabile. Ca atare, așa cum a statuat Curtea prin

Decizia nr. 429 din 29 septembrie 2022 , precitată, paragraful 52, chiar dacă soluția legislativă consacrată prin

art. 21 alin. (1)

și

(2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

a fost preluată succesiv în legislația ulterioară, aceasta nu determină aplicarea actului normativ primar și nici calificarea acestuia ca fiind în vigoare. În aceste condiții, în mod similar cu soluția Curții Constituționale din

deciziile nr. 294 din 17 mai 2022

și

nr. 429 din 29 septembrie 2022 , precitate, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 alin. (1)

și

(2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

este inadmisibilă.

38.

În continuare, referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 alin. (2)

și

(3) din Legea-cadru nr. 153/2017 , Curtea a observat că, în realitate, era criticată omisiunea legiuitorului de a-i include în enumerare și pe funcționarii cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, legiuitorul este cel care își asumă politica salarială cu privire la personalul plătit din fonduri publice, prin aceasta înțelegându-se stabilirea atât a sistemului de salarizare, cât și a drepturilor salariale suplimentare. Curtea nu are nici rolul și nici competența de a stabili ea însăși elementele acestei politici, ci de a verifica respectarea exigențelor constituționale inerente actelor normative adoptate de legiuitor în acest domeniu, și nu oportunitatea unei măsuri de politică salarială. Prin urmare, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 38 alin. (2)

și

(3) din Legea-cadru nr. 153/2017 , soluție care se impune și în prezenta cauză.

39.

În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , Curtea a constatat că acestea sunt neîntemeiate, reținând că sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăsește printre domeniile strict și limitativ prevăzute, care, conform

art. 73 alin. (3) din Constituție , constituie obiectul de reglementare al legii organice.

40.

Referitor la dispozițiile

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , prin

Decizia nr. 294 din 17 mai 2022 , Curtea Constituțională a evocat jurisprudența sa anterioară reprezentată de

Decizia nr. 318 din 21 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 23 iulie 2019, prin care a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 , care, în esență, aveau același conținut cu cele cuprinse în

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 . Curtea a reținut că, prin actul pe care este abilitat de

art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010

să îl emită, ordonatorul de credite nu se va rezuma doar la un act de aplicare a dispozițiilor

Legii-cadru nr. 284/2010 , ci va putea să le completeze, instituind condiții și criterii de acordare a compensației suplimentare față de cele stabilite prin această lege-cadru.

41.

Analizând dispozițiile

art. 14 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 , Curtea a statuat că, deoarece prevăd că acordarea compensației de risc/pericol deosebit se face într-o marjă de până la 30%, calculată la solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază, ordonatorul de credite are posibilitatea să stabilească în mod concret mărimea acestei compensații. Cu toate acestea, dispozițiile de lege analizate nu se referă la sporuri sau premii care au în vedere merite individuale concretizate în rezultate deosebite din punct de vedere cantitativ sau calitativ ale activității profesionale, ci se referă la condiții obiective de desfășurare a muncii, incidente în cazul unor categorii extinse de personal, astfel că stabilirea unor tratamente diferențiate între persoane care își desfășoară munca în aceleași condiții în funcție de rezultatele muncii nu intră în ipoteza normei de lege analizate. De altfel, un asemenea tratament ar contraveni principiului egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat de

art. 16 alin. (1) din Constituție .

42.

De asemenea, Curtea a apreciat că nu poate fi invocată nicio eventuală diferențiere în funcție de nivelul de risc sau pericol al muncii pentru a justifica stabilirea unor noi criterii de către ordonatorul de credite, de vreme ce dispozițiile

art. 14 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010

precizează, în mod clar, că se referă la „munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiții de pericol deosebit“, iar

alin. (2)

al aceluiași articol de lege circumscrie în mod clar sfera personalului și a activităților care justifică acordarea compensației.

43.

Prin urmare, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010

generează incertitudine și neclaritate în privința aplicării dispozițiilor

alin. (1)

și

(2)

ale aceluiași articol de lege, categoriile de personal cuprinse în ipoteza normei neputând anticipa natura criteriilor și condițiilor ce vor fi stabilite de ordonatorul de credite și, în consecință, a constatat încălcarea exigențelor

art. 1 alin. (5) din Constituție .

44.

Curtea a mai reținut că libertatea ordonatorului de credite de a stabili în mod concret cuantumul compensației în marja prevăzută de lege nu se poate raporta decât la criteriile și condițiile stabilite de lege, așa cum, de altfel, statuează și

art. 3 lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 , potrivit căruia „drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii“.

45.

În condițiile în care prevederile

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

au un conținut identic cu cel al normelor constatate deja ca fiind contrare Constituției, prin

Decizia nr. 294 din 17 mai 2022 , precitată, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

sunt neconstituționale.

46.

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“ și ținând cont că

Decizia nr. 294 din 17 mai 2022 , mai sus citată, a fost pronunțată ulterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezentele cauze, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

a devenit inadmisibilă.

47.

Sub acest aspect, Curtea subliniază că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, chiar dacă excepția de neconstituționalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , decizia anterioară de constatare a neconstituționalității poate reprezenta motiv de revizuire, conform

art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă

(a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20, sau

Decizia nr. 497 din 7 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 18 noiembrie 2014, paragraful 32). Calea de atac a revizuirii se formulează în temeiul deciziei de admitere pronunțate de Curtea Constituțională, dar prin mijlocirea deciziei al cărei dispozitiv cuprinde soluția de respingere ca devenită inadmisibilă, pe considerentul procedural al intervenirii ulterioare a cauzei de inadmisibilitate prevăzute de

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 . În această situație, în considerarea dispozițiilor

art. 147 alin. (4) din Constituție , care instituie regula potrivit căreia deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor, revizuirea întemeiată pe acest motiv va putea fi introdusă în termenul de 3 luni prevăzut de

art. 511 alin. (3) din Codul de procedură civilă , care se calculează de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care Curtea Constituțională a respins ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate ridicată anterior constatării neconstituționalității textului de lege incident în cauza soluționată printr-o hotărâre definitivă a cărei revizuire poate fi cerută în aceste condiții.

48.

Referitor la criticile de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , Curtea a observat că, pe de o parte, aceste dispoziții legale sunt clare și, pe de altă parte, criticile formulate aduc în discuție modalități de interpretare și aplicare a normelor. Așa cum în mod repetat a subliniat Curtea Constituțională, dacă în privința normei de referință, și anume

Constituția , Curtea este unica autoritate jurisdicțională ce are competența de a o interpreta, interpretarea normelor supuse controlului de constituționalitate este realizată de instanțele judecătorești, conform

art. 126 alin. (1) din Constituție .

49.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.

50.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, pentru membrii de sindicat Valentina Dumitrășconiu, Victor Marius Ciobanu, Dumitru Daniel Bută, Daniel Florian Butaru, Ionela Brucă, Nicoleta Carmen Bojincă, Dumitru Cristian Popescu, Nicola Nicușor Spătaru, Marina Teacă, Carmen Gabriela Ceauranu (Vișan) și Ilie Cristinel Vujaică în dosarele nr. 1.318/101/2020, nr. 1.320/101/2020, nr. 1.321/101/2020, nr. 1.323/101/2020, nr. 1.324/101/2020, nr. 1.325/101/2020, nr. 1.326/101/2020, nr. 1.327/101/2020, nr. 1.328/101/2020, nr. 1.329/101/2020 și nr. 1.330/101/2020 ale Tribunalului Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, pentru membrii de sindicat Raluca Alexandra Băcăoanu și alții, în Dosarul nr. 36.560/3/2019 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, pentru membrul de sindicat Victor Iulian Mihuța, în Dosarul nr. 4.409/30/2020 al Tribunalului Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, pentru membrii de sindicat Mihai Baciu și alții, în Dosarul nr. 7.277/3/2019 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, pentru membrul de sindicat Florin Ion, în Dosarul nr. 30.159/3/2019 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, și de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, pentru membrii de sindicat Bogdan Alecu și alții, în Dosarul nr. 4.957/3/2019 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

2.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 alin. (1)

și

(2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, ale

art. 38 alin. (2)

și

(3) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și ale

art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , excepție ridicată de același autor în aceleași dosare ale acelorași instanțe judecătorești.

3.

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de același autor în aceleași dosare ale acelorași instanțe judecătorești.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalului Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 decembrie 2024.