Decizia nr. 2/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III alin. (1) lit. h) și alin. (2) din Legea nr. 169/1997

pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Esan Septar în Dosarul nr. 379/C/2002 al Curții de Apel Constanta - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, arătând ca asupra constituționalității textului legal criticat Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 58/2002, statuand ca textul este constituțional.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 15 mai 2002, pronunțată în Dosarul nr. 379/C/2002, Curtea de Apel Constanta - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III alin. (1) lit. h) și alin. (2) din Legea nr. 169/1997

pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Esan Septar.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției considera ca dispozițiile criticate încalcă numeroase texte constituționale, și anume:

- art. 15 alin. (2), întrucât ar fi vorba despre o dispoziție retroactivă, nulitatea absolută fiind stabilită pentru fapte determinate ca ilicite de o lege aparuta ulterior;

- art. 16, întrucât prevederea ar infrange principiul egalității cetățenilor;

- art. 41 alin. (3), întrucât textul legal consacra o veritabila naționalizare.

Instanța de judecată apreciază ca prevederile legale criticate nu contravin nici art. 15 alin. (2) și nici art. 41 alin. (3) din Constituție, întrucât ele constata expres o nulitate absolută preexistenta.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând ca dispozițiile

art. III alin. (1) lit. h) din Legea nr. 169/1997 , făcând referire la dispozițiile imperative prevăzute în

art. 28 ultimul alineat din Legea nr. 18/1991 , constata expres o nulitate absolută preexistenta și dispun desființarea actelor juridice încheiate cu încălcarea cerințelor legale. Se arata ca în sensul celor menționate Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 18/1999.

Avocatul Poporului arata, de asemenea, ca asupra constituționalității dispozițiilor

art. III alin. (1) lit. h) și alin. (2) din Legea nr. 169/1997

Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 58/2002, neexistand temeiuri pentru reconsiderarea jurisprudenței.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. III alin. (1) lit. h) și alin. (2) din Legea nr. 169/1997

pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , a căror redactare este următoarea:

- Art. III: "(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 : [...]

h) actele de vânzare-cumpărare privind construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, crese, grădinițe, cantine, cămine culturale, sedii și altele asemenea - ce au aparținut cooperativelor agricole de producție, cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege.

(2) Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, procuror și de alte persoane care justifica un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun, care au plenitudine de jurisdicție."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (3), al căror cuprins este următorul:

- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 41 alin. (3): "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca

Legea fondului funciar nr. 18/1991 , cu modificările ulterioare, a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, dându-se textelor o noua numerotare, astfel încât art. 28 ultimul alineat a devenit art. 29 ultimul alineat, textele fiind identice. Potrivit acestui text, imobilele afectate unei utilizări sociale sau culturale, care au aparținut fostelor cooperative agricole de producție, au trecut, o dată cu intrarea în vigoare a Legii fondului funciar, în proprietate publică, iar sancțiunea nulității absolute în cazul nerespectării dispozițiilor

art. 29 ultimul alineat din Legea nr. 18/1991 , republicată, este determinata de caracterul imperativ al acestei norme. Rezultă deci ca sancțiunea nulității absolute în cazul încheierii actelor de înstrăinare a unor astfel de imobile se întemeiază pe insesi prevederile

art. 29 ultimul alineat din Legea nr. 18/1991 , republicată, nulitatea putând fi invocată de autoritățile prevăzute de alin. (2) al

art. III din Legea nr. 169/1997 . Aceste dispoziții nu aduc nici o noutate din punct de vedere legislativ; ele nu fac decât sa precizeze încă o dată sancțiunea nulității actelor translative de proprietate încheiate cu încălcarea unor norme legale imperative. Or, cum un act nul nu poate produce efecte, asemenea acte nu au putut sa constituie temeiuri ale dobândirii valabile a dreptului de proprietate.