Decizia nr. 7/2003
referitoare excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice și, în subsidiar, a dispozițiilor art. 10 alin. (1^1) și art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 506/2001
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 506/2001 4 octombrie 2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluționarea conte…
- Decizia nr. 266/2002 16 octombrie 2002 referitoare la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ord…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Aurelia Popa - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 13/2001
și, în subsidiar, a dispozițiilor art. 10 alin (1^1) și
art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 506/2001 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Continent Marine Enterprise" - S.A. din București în Dosarul nr. 497/2002 al Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal răspunde avocatul Doru Bajan pentru autorul excepției, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul autorului excepției solicita constatarea neconstitutionalitatii dispozițiilor
și, în subsidiar, a dispozițiilor art. 10 alin. (1^1) și
art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 506/2001 . Se arata ca asupra excepției de neconstituționalitate a acestor prevederi legale Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 266/2002, aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată. Aceasta practica a Curții ar trebui însă, în opinia autorului excepției, schimbată, deoarece în decizie sunt recunoscute efectele
Deciziei nr. 1/1995 , inaplicabile în materia contenciosului administrativ. Totodată, se considera ca, în condițiile în care
este lege organică,
Legea nr. 506/2001 , fiind adoptată ca lege ordinară, este neconstitutionala în raport cu prevederile art. 74 alin. (1) din Constituție. De asemenea, se arata în subsidiar ca art. 10 alin. (1^1) și
art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001
sunt neconstituționale, deoarece prevăd ca judecata reglementată de aceste texte să se facă cu participarea procurorului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând ca
este un act normativ care excede domeniului contenciosului administrativ. Totodată, se arata ca prin participarea procurorului la judecarea acțiunilor în contenciosul administrativ promovate în baza
nu se ajunge la "o inegalitate a armelor". Procurorul apara legalitatea, interesul public, iar nu interesele unei anumite părți. Se invoca și jurisprudenta Curții Constituționale, care a statuat ca dispozițiile
pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 13/2001
și ale art. 10 alin. (1^1) și
art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001
sunt constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 23 mai 2001, pronunțată în Dosarul nr. 497/2002, Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
și, în subsidiar, a dispozițiilor art. 10 alin. (1^1) și a celor ale
art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum a fost modificată și completată prin
Legea nr. 506/2001 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Continent Marine Enterprise" - S.A. din București.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca
"a fost adoptată cu violarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituție, raportat la art. 72 lit. j) din Constituție", întrucât, prin introducerea participării procurorului la soluționarea litigiilor de contencios administrativ, având ca obiect plângerile formulate în materie de impozite și taxe, a fost modificată o lege organică,
Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , deși
a fost adoptată cu procedura prevăzută de art. 74 alin. (2) din Constituție pentru legile ordinare.
În subsidiar, autorul excepției susține neconstituționalitatea dispozițiilor art. 10 alin. (1^1) și
art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , referitoare la participarea reprezentantului Ministerului Public la judecarea unor cauze, astfel cum a fost modificată și completată prin
Legea nr. 506/2001 . În legătură cu acest aspect, se considera ca prin regimul derogatoriu instituit în cazul litigiilor de contencios fiscal prevăzute de cele doua texte criticate, față de celelalte cauze de contencios administrativ, se încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție și cele ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deși nu exista o justificare obiectivă și rezonabila pentru aceasta diferentiere. Se apreciază totodată ca "procurorul nu se afla în situația obiectivă care să-i permită exercitarea funcției sale sub condiția absolută de imparțialitate, pe care o impune art. 131 din Constituție, întrucât el este un organ al puterii executive, respectiv al Ministerului Justiției, asa cum, de altfel, a fost confirmat și de Curtea Constituțională, în Deciziile nr. 73 din 4 iunie 1996, nr. 96 din 24 septembrie 1996 și nr. 339 din 18 iulie 1997". În aceste condiții, considera autorul excepției, este justificată "temerea rezonabila ca reprezentantul Ministerului Public se va alătură poziției organului executiv care este parte în proces". În legătură cu sintagma "temere rezonabila", autorul excepției face referire la sensul conferit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, "de temere care poate fi justificată în mod obiectiv cu privire la lipsa imparțialității" (Hotărârea din 25 iunie 1992, Cauza Thorgeirson contra Islandei, și Hotărârea din 24 mai 1989, Cauza Hanschild contra Danemarcei).
De asemenea, autorul excepției susține ca "prin normele de la
art. 10 și 12 ale Ordonanței de urgenta nr. 13/2001
se ajunge practic la riscul unei suprareprezentari <<de facto>> a statului (a executivului) în proces, mai întâi de către organul emitent al actului atacat, iar apoi de către procuror, la fel membru al executivului", ceea ce este de natura sa aducă atingere flagrantă "principiului echilibrului (egalității) armelor prevăzut de art. 6 alin. 1 al Convenției privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale". În același timp, în conceptia autorului excepției, "suprareprezentarea statului în procesele în care acesta are un interes (este parte) este de natura sa sugereze judecătorilor sa incline balanța în favoarea acestuia sau este, în orice caz, de natura sa trezeasca justițiabililor temerea rezonabila ca un asemenea fapt s-a produs".
Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât
"nu influențează caracterul de lege organică al Legii privind contenciosul administrativ, fiind respectate prevederile art. 74 alin. (1) și art. 72 lit. j) din Constituție". Referitor la dispozițiile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 506/2001 , acestea privesc "soluționarea contestațiilor formulate împotriva măsurilor dispuse prin acte de control sau impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, dispuse în cadrul competentelor legale ale acestora, contestațiile fiind cai administrative de atac al actelor de control sau impunere".
În legătură cu dispozițiile
art. 10 și 12 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum a fost modificată prin
Legea nr. 506/2001 , prin care s-a stabilit participarea reprezentantului Ministerului Public la judecarea de către instanța de judecată a caii de atac împotriva deciziilor de suspendare a soluționării cauzei de către organul financiar, atunci când exista indiciile săvârșirii unei infracțiuni, la judecarea căilor de atac împotriva deciziilor direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București, precum și împotriva deciziilor Ministerului Finanțelor Publice, instanța apreciază ca acestea nu încalcă principiul independentei judecătorilor, prevăzut la art. 123 alin. (2) din Constituție. Totodată, instanța arata ca, potrivit art. 130 alin. (1) din Constituție, în activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. Or, participarea procurorului în cauzele respective reprezintă "o garanție și un suport legal real în apărarea interesului public".
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arata, în esenta, ca "prevederile
art. 3 din Legea nr. 29/1990
exclud din competența instanțelor de contencios administrativ soluționarea cererilor referitoare la impozite și taxe, acestea neintrând în domeniul de reglementare al
Legii contenciosului administrativ. Astfel, Legea nr. 506/2001
apare ca lege specială în raport cu Legea contenciosului administrativ, stabilind o procedură specială de rezolvare a contestațiilor în materia impozitelor și taxelor, în raport cu cea stabilită de
Legea nr. 29/1990 ". În consecința, opineaza Guvernul, aprobarea
conform procedurii legislative prevăzute de art. 74 alin. (2) din Constituție nu încalcă aceste prevederi constituționale.
În legătură cu invocarea neconstitutionalitatii dispozițiilor art. 10 alin. (1^1) și ale
art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001
privind participarea reprezentantului Ministerului Public la soluționarea cauzelor prevăzute în cele doua texte ale ordonanței, Guvernul considera, de asemenea, ca excepția este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (1) din Constituție, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. Ca atare, "este firesc ca acest rol să se concretizeze sub forma participării procurorului la judecarea proceselor". Guvernul face referire, în acest sens, și la Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 4 ianuarie 1995 privind soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 din Codul de procedură civilă, prin care s-a stabilit ca "rolul instanței de a soluționa procesul în care a fost sesizată, precum și independenta judecătorilor și supunerea lor numai legii nu sunt afectate prin participarea procurorului la procesul civil și prin punerea de concluzii", întrucât prevederile art. 130 alin. (1) din Constituție nu au în vedere "transformarea procurorului într-un avocat al uneia dintre părți".
În ceea ce privește susținerea autorului excepției ca raporturile dintre Ministerul Public și executiv, prevăzute la art. 131 din Constituție, ar afecta imparțialitatea procurorului, Guvernul apreciază ca "ratiunea participării procurorului la soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice este tocmai reprezentarea intereselor generale ale societății".
Referindu-se la invocarea încălcării prevederilor art. 6 alin. (1) și a celor ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Guvernul o considera neîntemeiată, având în vedere ca "procedura specială instituită prin dispozițiile legale criticate este justificată de interesul public".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 13/2001
privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001.
În subsidiar, autorul excepției a invocat și neconstituționalitatea dispozițiilor art. 10 alin. (1^1) și ale art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului 13/2001, astfel cum au fost modificate și completate prin pct. 3 și, respectiv, 5 ale articolului unic al
Legii nr. 506/2001 , texte care au următorul cuprins:
- Art. 10 alin (1^1): "Decizia de suspendare poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competența. Judecata se face în regim de urgenta, cu participarea reprezentantului Ministerului Public. Soluția instanței este definitivă și irevocabilă.";
- Art. 12 alin. (1): "Deciziile direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București, precum și deciziile Ministerului Finanțelor Publice pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competența. Judecarea se face în regim de urgenta, cu participarea reprezentantului Ministerului Public."
1. Critica de neconstituționalitate a
pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 13/2001
vizează încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (1), raportat la art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituție privind adoptarea legilor organice, considerându-se, de către autorul excepției, ca
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001
a modificat
Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 . În aceasta situație, potrivit susținerilor autorului excepției, legea pentru aprobarea ordonanței de urgenta trebuia să fie adoptată conform procedurii prevăzute pentru legile organice, iar nu conform procedurii prevăzute de art. 74 alin. (2) din Constituție pentru legile ordinare, asa cum rezultă din mențiunea cuprinsă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001.
Analizând aceasta critica de neconstituționalitate, Curtea observa ca
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001
are ca obiect reglementarea procedurii de soluționare a contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice. Nici o prevedere a ordonanței de urgenta nu dispune modificarea
Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 . În ceea ce privește referirea pe care
pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 13/2001
o face la instanța de contencios administrativ, aceasta este o dispoziție procedurala, cu caracter special, care nu are alta semnificație decât aceea de precizare a instanței competente să soluționeze categoria de litigii pe care cele doua acte normative o reglementează și nicidecum de modificare a Legii contenciosului administrativ. Legiuitorul constituant a prevăzut ca domeniul contenciosului administrativ va fi reglementat prin lege organică, iar, conform art. 125 alin. (3) din Constituție, "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege". Rezultă deci ca dispozițiile din
Legea nr. 506/2001 , potrivit cărora decizia de suspendare a procedurii prealabile, precum și deciziile direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București și deciziile Ministerului Finanțelor Publice pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, nu au caracter organic. De altfel, din întreaga sa reglementare rezultă ca
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum a fost modificată și completată prin
Legea nr. 506/2001 , are ca obiect o procedură paralela, dar diferita de procedura contenciosului administrativ. Aceasta diferența este evidenta, având în vedere și natura specială a actelor la care se referă, termenele diferite de contestare a actelor, scutirea de taxa de timbru s.a.
În consecința, Curtea nu poate retine susținerea autorului excepției potrivit căreia cele doua acte normative criticate pentru neconstituționalitate ar fi adus modificări
Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 , pentru a fi necesară respectarea procedurii de adoptare a legilor organice prevăzute la art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituție.
Curtea retine, de asemenea, ca, potrivit art. 3 din Legea contenciosului administrativ, "Cererile privitoare la stabilirea și scăderea impozitelor și a taxelor, precum și a amenzilor prevăzute în legile de impozite și taxe, se rezolva de către organele prevăzute de legea specială și în condițiile stabilite de acestea". Or, din însăși aceasta formulare a legii contenciosului administrativ rezultă ca materia contenciosului financiar-fiscal este o materie separată, reglementată prin lege specială.
Întrucât, pe de o parte, potrivit art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituție, numai contenciosul administrativ formează obiect de reglementare prin lege organică, iar nu și rezolvarea litigiilor în materie financiară și fiscală, care, în lipsa unei alte prevederi constituționale contrare, rămâne obiect al legii ordinare, iar, pe de altă parte, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, competența (inclusiv stabilirea căilor de atac) și procedura de judecată se stabilesc prin lege ordinară, Curtea constata ca sub acest aspect
pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 13/2001
este constituțională.
2. Cea de-a doua critica de neconstituționalitate, formulată în subsidiar de autorul excepției, vizează dispozițiile art. 10 alin. (1^1) și ale
art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum au fost modificate și completate prin
Legea nr. 506/2001 , în ceea ce privește participarea reprezentantului Ministerului Public la soluționarea cauzelor prevăzute în cele doua texte legale. Autorul excepției considera ca aceste prevederi legale contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 123 din Constituție, precum și celor ale art. 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin
Legea nr. 30 din 18 mai 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. Aceste dispoziții au următorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1) din Constituție: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";
- Art. 123: "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.
(2) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.";
- Art. 16 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.";
- Art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau socială, apartenența la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice alta situație."
Toate aceste dispoziții sunt invocate de autorul excepției în legătură cu susținerea ca participarea procurorului la judecarea cauzelor respective ar fi de natura sa ducă la o suprareprezentare a statului, la o inegalitate a armelor între părțile procesului, întrucât procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției. Autorul excepției invoca, în acest context, jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului și dispozițiile constituționale ale art. 130 și cele ale art. 131 din Constituție, texte care au următorul conținut:
- Art. 130: "(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.
(2) Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii.";
- Art. 131: "(1) Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției.
(2) Funcția de procuror este incompatibilă cu orice alta funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior."
Analizând, sub acest aspect, excepția de neconstituționalitate, Curtea retine ca cele doua texte criticate nu conțin dispoziții de natura sa instituie un tratament juridic inegal, discriminatoriu, pentru anumite categorii de persoane. Dimpotriva, din examinarea textelor criticate rezultă ca, în toate cazurile, judecata se face în aceleași condiții, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, ceea ce da expresie concretă rolului sau în activitatea judiciară, consacrat de art. 130 din Constituție.
Pe de altă parte, dispozițiile criticate sunt corelate cu cele ale art. 45 alin. 4 din Codul de procedură civilă, conform cărora, "În cazurile anume prevăzute de lege, participarea și punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii".
Aceasta dispoziție din Codul de procedură civilă este conformă jurisprudenței Curții Constituționale, care a stabilit ca "Procurorul nu este adversarul instanței și nici al vreuneia din părți, el intervine în proces pentru a veghea la respectarea legii" (în acest sens este și Decizia nr. 1/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995).
În ceea ce privește invocarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională retine ca aceasta este nerelevanta, în condițiile în care nici una din hotărârile pronunțate cu privire la soluționarea excepției de fața, menționate de autorul excepției, nu se referă la participarea procurorului în anumite procese, ci la imparțialitatea judecătorilor. De altfel, Curtea observa ca textul art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se referă la dreptul la un proces echitabil, judecat de o instanța independenta și impartiala, într-un termen rezonabil. Or, participarea procurorului la judecarea unor procese nu poate influența, sub nici o formă, asupra imparțialității instanței de judecată. Pentru aceleași motive, este nerelevanta și invocarea, în susținerea excepției, a dispozițiilor art. 123 din Constituție.
De asemenea, Curtea nu poate retine ca temeinica nici argumentarea, în sprijinul sustinerii excepției de neconstituționalitate, a deosebirilor dintre
și
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum a fost aprobată, cu privire la participarea procurorului la judecarea cauzelor. Fiind doua legi diferite, cu deosebiri de conținut în ceea ce privește procedura, nu se poate considera ca participarea procurorului în cadrul uneia dintre proceduri ar fi de natura sa creeze o anumită discriminare sau sa afecteze imparțialitatea instanței. În ceea ce privește raporturile constituționale dintre procuror și ministrul justiției, acestea, în orice caz, nu pot fi considerate de natura sa afecteze imparțialitatea instanței, întrucât procurorul nu intră în compunerea completului de judecată. Singurii care "spun dreptul", care decid în cauza, transeaza litigiul, sunt judecătorii care compun acest complet, procurorul având un cu totul alt rol în desfășurarea procesului, și anume acela prevăzut de art. 130 alin. (1) din Constituție.
Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor legale criticate, prin Decizia nr. 266 din 16 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 decembrie 2002, aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată. Referitor la critica potrivit căreia
pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 13/2001
ar încalcă dispozițiile art. 74 alin. (1), raportat la art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituție privind adoptarea legilor organice, Curtea a reținut ca "Nici o dispoziție constituțională nu împiedica, însă, legiuitorul sa adopte, pe calea unei legi ordinare, dispoziții de procedura sau referitoare la competența instanțelor de contencios administrativ, în măsura în care asemenea dispoziții nu contravin celor cuprinse în legea contenciosului administrativ și nu ar avea, astfel, caracterul unei modificări implicite a acesteia". Prin aceeași decizie Curtea Constituțională s-a pronunțat și asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1^1) fraza a doua și
art. 12 alin. (1) fraza a treia din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 . S-a statuat, în acest sens, ca "prezenta procurorului în litigiile la care se referă dispozițiile criticate prin excepția de neconstituționalitate nu contravin dispozițiilor art. 130 din Constituție și nici celor ale art. 6 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, căci soluționarea acestor litigii se face de către instanțele judecătorești în cadrul unui proces public, contradictoriu și echitabil, în care procurorul nu are mai multe drepturi decât au părțile în proces și nici nu participa la deliberări pentru a influența în vreun fel hotărârea judecătorilor". Întrucât în cauza nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine schimbarea jurisprudenței Curții, soluția și considerentele
își mențin valabilitatea și în prezenta cauza.
Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 13/2001
privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice și, în subsidiar, a dispozițiilor art. 10 alin. (1^1) și
art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 506/2001 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Continent Marine Enterprise" - S.A. din București în Dosarul nr. 497/2002 al Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.