Decizia nr. 373/2022

Articolul 9

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 : „În anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.“;

–

Articolul 8

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 : „În anul 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.“;

–

Articolul 9

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 : „În anul 2016, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora, cu excepția situațiilor când prin prezenta ordonanță de urgență se dispune altfel.“;

–

Articolul 8

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 : „În perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2017, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.“

23.

Referitor la obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, anterior sesizării sale, dispozițiile

art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 , ale

art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

și ale

art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

au fost abrogate prin

art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Însă, prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Astfel, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile criticate își produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul principal al cauzelor în cadrul cărora a fost invocată excepția de neconstituționalitate îl reprezintă solicitarea de compensare a muncii suplimentare efectuate peste durata normală a programului de lucru.

24.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din

Constituție: art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi,

art. 21 alin. (1)

privind accesul liber la justiție,

art. 41 alin. (2)

și

(3)

privind dreptul salariaților la măsuri de protecție socială și durata normală a zilei de lucru,

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,

art. 57

privind exercitarea drepturilor și a libertăților,

art. 115 alin. (4)

privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență și

art. 129

privind folosirea căilor de atac.

25.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile criticate instituie pentru personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere regula compensării numai cu timp liber corespunzător a muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru, precum și a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, regulă aplicabilă, potrivit prevederilor criticate, în perioada 1 ianuarie 2014 - 28 februarie 2017. Aceeași regulă a fost instituită de legiuitor începând cu anul 2011 (prin

Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice).

26.

Curtea observă că legiuitorul a instituit și o excepție de la această regulă, introducând - prin

art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2014

pentru modificarea și completarea

art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice -

art. 13 alin. (5) în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 , potrivit căruia, „Prin excepție de la prevederile

art. 9 alin. (1) , în situația în care activitatea desfășurată de personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la

alin. (4)“ . Ulterior, prin

Legea nr. 183/2014

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2014

pentru modificarea și completarea

art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 956 din 29 decembrie 2014,

art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013

a fost modificat astfel: „(5) Prin excepție de la prevederile

art. 9 alin. (1) , pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la

alin. (4).“

27.

Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra unor dispoziții identice cu cele criticate, cuprinse în legi anuale de salarizare, analizând susțineri similare celor invocate în prezenta cauză, prin

Decizia nr. 422 din 24 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 9 decembrie 2013,

Decizia nr. 407 din 13 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 noiembrie 2017,

Decizia nr. 114 din 13 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 29 iunie 2018, sau prin

Decizia nr. 514 din 24 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 998 din 11 decembrie 2019, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a acestora.

28.

Referitor la critica privind restrângerea dreptului la muncă, consacrat de

art. 41 din Constituție , fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de

art. 53 din Constituție , la paragraful 26 al

Deciziei nr. 407 din 13 iunie 2017 , precitată, Curtea a reținut că prevederile care stabilesc compensarea muncii prestate în afara programului normal de lucru prin „timp liber corespunzător“ nu reprezintă o reglementare cu caracter de noutate în materia dreptului muncii. Astfel, înseși prevederile

art. 122 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, instituie, ca regulă, compensarea muncii suplimentare „prin ore libere plătite“ în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia [anterior modificării aduse

art. 122 alin. (1) din Codul muncii

prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2021

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 53/2003 - Codul muncii , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 5 octombrie 2021, termenul de compensare a muncii suplimentare prin ore libere plătite era de 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia]. Numai în subsidiar, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, în termenul prevăzut de

art. 122 alin. (1) , în luna următoare,

art. 123 alin. (1)

prevede că „munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia“. Rațiunea acestei reglementări este aceea de a asigura, în primul rând, refacerea psihică și fizică a organismului salariatului în urma unui volum de muncă suplimentar, astfel încât să se creeze un echilibru între timpul de muncă și timpul de odihnă, și, doar în măsura în care acest lucru nu este posibil, recompensarea bănească prin acordarea unui spor.

29.

Totodată, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate au stabilit, ca principiu, că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru urmau să se compenseze numai cu timp liber corespunzător. De asemenea,

art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 , introdus prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2014 , a stabilit și excepțiile de la această regulă, aplicabile în anul 2014. Această reglementare a reprezentat o opțiune a legiuitorului, determinată de disponibilitățile financiare limitate de care a dispus statul.

30.

De asemenea, prin

Decizia nr. 422 din 24 octombrie 2013 , precitată, și

Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 30 octombrie 2014, paragraful 24, Curtea a reținut că nu există obligația constituțională a statului de a asigura personalului bugetar compensare bănească pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. De asemenea, nici Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, numărul 299 din 18 noiembrie 2003, nu prevede compensarea bănească a muncii suplimentare și a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, ci compensarea cu timp liber corespunzător. Prin urmare, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de timp liber corespunzător, ca formă exclusivă de compensare a muncii suplimentare în anumiți ani, nu reprezintă o restrângere a dreptului la muncă și astfel nu poate fi reținută critica raportată la

art. 53 din Constituție .

31.

În ceea ce privește critica privind încălcarea

art. 41 alin. (2)

și

(3) din Constituție , referitoare la dreptul la măsuri de protecție socială care privesc repausul săptămânal, respectiv la durata normală a zilei de lucru, precum și critica autorilor excepției de neconstituționalitate din Dosarul Curții Constituționale nr. 1.788D/2019, privind lipsa unui termen în care se poate face compensarea cu timp liber corespunzător, se constată că și acestea sunt neîntemeiate. Astfel, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 407 din 13 iunie 2017 , paragrafele nr. 29 și 30, pentru compensarea muncii suplimentare, se acordă același „număr de ore libere cu numărul de ore lucrate“. Acordarea orelor libere se face în concordanță cu prevederile legale referitoare la durata normală a timpului de lucru, indiferent de modul în care se realizează repartizarea programului de muncă, astfel încât, prin cumularea orelor lucrate în regim normal și suplimentar, să nu fie depășită această durată.

32.

Referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă ce vizează încălcarea

art. 115 alin. (4) din Constituție , privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență ale Guvernului, critică invocată în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.722D/2019, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, răspunzând aceleiași critici extrinseci, prin

Decizia nr. 124 din 10 martie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 27 mai 2020, paragraful 31, Curtea a constatat că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 ,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

au fost adoptate cu respectarea prevederilor

art. 115 alin. (4) din Constituție

(a se vedea în acest sens și

Decizia nr. 616 din 2 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 5 februarie 2019, paragraful 51, sau

Decizia nr. 284 din 7 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 26 iulie 2019, paragrafele 37 și 38). De asemenea, referitor la

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 , prin

Decizia nr. 622 din 10 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2020, paragrafele 22 și 23, Curtea a reținut, în esență, că împrejurările menționate în preambulul acestei ordonanțe de urgență a Guvernului se pot încadra în conceptul constituțional de „situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudența Curții, ca stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pun în pericol un interes public, și anume salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2017. Totodată, Curtea a reținut că urgența a fost motivată corespunzător în cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016

și, prin urmare, critica privind încălcarea

art. 115 alin. (4) din Constituție

este neîntemeiată.

33.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

34.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea

art. 16 alin. (1) din Constituție

privind egalitatea în drepturi prin aceea că dispozițiile criticate instituie un tratament discriminatoriu față de celelalte persoane în privința cărora nu se aplică interdicția de a beneficia de compensații bănești pentru orele lucrate peste durata normală a timpului de lucru, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată, deoarece atât regula compensării cu timp liber corespunzător, cât și excepțiile de la această regulă, instituite în considerarea felului muncii anumitor categorii socioprofesionale (personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională), reprezintă opțiunea legiuitorului, fără a institui discriminări în cadrul aceleiași categorii socioprofesionale. Astfel, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, principiul constituțional privind egalitatea în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

35.

Referitor la invocarea dispozițiilor

art. 21

și

art. 129 din Constituție , Curtea reține că acestea garantează accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, precum și dreptul la exercitarea căilor de atac, în condițiile legii. Or, având în vedere conținutul normativ al prevederilor criticate, Curtea constată că acestea nu vizează nici accesul liber la justiție sau dreptul la un proces echitabil, nici exercitarea căilor de atac, astfel că dispozițiile constituționale invocate nu au incidență în cauză.

36.

În ceea ce privește critica raportată la dispozițiile

art. 57 din Constituție , autorii excepției de neconstituționalitate susțin că instituțiile angajatoare le-au încălcat drepturile, neacordândule timp liber corespunzător. Or, Curtea constată că aspectele privind neacordarea timpului liber corespunzător de către instituțiile publice angajatoare nu relevă decât eventuale probleme de neaplicare a legii sau de aplicare greșită a acesteia, asupra cărora însă nu este competentă să se pronunțe instanța de contencios constituțional, ci doar instanțele judecătorești.

37.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Stelian Mihai în Dosarul nr. 1.053/88/2017 al Tribunalului Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, de Denisiuc Ionuț Macar în Dosarul nr. 640/88/2016 al Tribunalului Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, de Iulis Bursuc și Omer Hamit în Dosarul nr. 1.002/113/2018 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, de Ciprian Ioan Dorobăț și de Florin Cojocaru în dosarele nr. 3.087/118/2018 și nr. 632/88/2016* ale Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale

art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale

art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, precum și ale

art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016

privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2022.