Decizia nr. 382/2022
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , precum și ale Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în ansamblul său
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Respinge 1
- Decizia nr. 627/2020 22 septembrie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500…
Modifică 1
- Decizia nr. 172/2016 24 martie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 360…
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 500/2002 11 iulie 2002 (prevederi anume) privind finanțele publice
- OUG nr. 30/2007 25 aprilie 2007 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative
Interpretează 2
- OG nr. 38/2003 30 ianuarie 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale politistilor
- Decizia nr. 13/2016 19 ianuarie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d)…
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Fabian Niculae
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne și
art. 21 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , excepție ridicată de Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol - Garda de Coastă, în numele și pentru membrii de sindicat, în Dosarul nr. 8.797/118/2017 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.578D/2019.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 2.940D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 , precum și a dispozițiilor
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne și ale
art. 21 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul competent să judece recursul în interesul legii prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , excepție ridicată de același autor în Dosarul nr. 7.383/118/2017 al aceleiași instanțe judecătorești.
4.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
5.
Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 2.940D/2019 la Dosarul nr. 2.578D/2019.
6.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.940D/2019 la Dosarul nr. 2.578D/2019, care a fost primul înregistrat.
7.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, menționând jurisprudența relevantă a instanței de contencios constituțional, respectiv Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
8.
Prin Încheierea din 13 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 8.797/118/2017, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne și ale
art. 21 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, în înțelesul lor stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , excepție ridicată de Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol - Garda de Coastă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.578D/2019.
9.
Prin Decizia civilă nr. 577/CA din 22 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 7.383/118/2017, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 , precum și a dispozițiilor
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
și ale
art. 21 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , excepție ridicată de Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol - Garda de Coastă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.940D/2019.
10.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile
art. 21 din Legea nr. 500/2002
și ale
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016
contravin
art. 1 alin. (4)
și
(5) ,
art. 61 alin. (1)
și
art. 126 alin. (3) din Constituție . În acest sens, arată că interpretarea pe care instanța supremă a dat-o dispozițiilor
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
reprezintă, în fapt, o modificare a substanței reglementării, întrucât se referă la Ministerul Afacerilor Interne în calitate de „ordonator principal de credite“, și nu la ministrul afacerilor interne, așa cum reiese din
textul de lege. Astfel, se încalcă principiul separației puterilor în stat și principiul securității raporturilor juridice. Autorul excepției susține că Înalta Curte de Casație și Justiție era obligată să realizeze o interpretare sistematică a textului supus analizei sale, însă există norme pe care le-a ignorat, așa cum sunt:
art. 224 din Codul civil , care consacră, ca regulă, răspunderea subsidiară a statului și a instituțiilor de drept public de nivel superior pentru faptele instituțiilor publice subordonate,
art. 20 din Legea nr. 500/2002 , care prevede că miniștrii sunt ordonatori principali de credite,
art. 2 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , care consacră Ministerul Afacerilor Interne ca manager al resurselor umane și financiare ale statului în domeniul de activitate al ministerului,
art. 17 alin. (1)
din aceeași ordonanță de urgență, care prevede componența personalului Ministerului Afacerilor Interne,
art. 2 din normele metodologice
aprobate prin
Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 291/2011 , care definește termenii „angajator“ și „lucrător“, dispozițiile din
care definesc „angajatul“ și „angajatorul“,
art. 7,
12
și
16 din Legea nr. 218/2002 , care fixează Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și inspectoratele județene de poliție ca fiind unități cu personalitate juridică, și
art. 12 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , care prevede că ministrul internelor și reformei administrative stabilește, prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite. Mai arată că, drept urmare a soluției pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , Ministerul Afacerilor Interne nu mai poate fi tras la răspundere pentru faptele culpabile sau pentru faptele organelor aflate în subordinea, coordonarea și controlul său.
11.
Referitor la
Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , aprobată prin
Legea nr. 353/2003 , autorul excepției arată că aceasta încalcă
art. 73 alin. (3) lit. j)
și
art. 115 alin. (1) din Constituție , întrucât reglementează într-un domeniu rezervat legii organice, respectiv stabilirea funcțiilor de poliție, precum și salarizarea funcționarilor publici. Precizează că această ordonanță stă, chiar și în prezent, la baza sistemului de salarizare a reclamanților, în condițiile în care
legile-cadru nr. 330/2009
și
nr. 284/2010
nu sau aplicat decât parțial, fiind menținute până în prezent valorile coeficienților de ierarhizare ai funcțiilor de poliție și valoarea de referință sectorială din
anexa la Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 .
Legea-cadru nr. 153/2017
a preluat, la rândul ei, până la 31 decembrie 2017, salariile polițiștilor așa cum sunt determinate pe baza prevederilor abrogate din
Ordonanța Guvernului nr. 38/2003.
12.
Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
13.
Astfel, se arată că prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, aceasta a stabilit că, în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa având ca obiect drepturi de natură salarială, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu justifică o calitate procesuală pasivă. Or, prin această decizie nu se completează normele legale criticate. Interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale la un anumit tip de litigii nu echivalează cu modificarea respectivelor dispoziții, nefiind astfel încălcate dispozițiile legale invocate.
14.
De altfel, motivarea excepției de neconstituționalitate constituie, de fapt, o motivare a unei căi de atac exercitate împotriva deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate într-un recurs în interesul legii, ceea ce excedează excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor legale.
15.
În ceea ce privește
Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , se arată că, din preambulul acestui act normativ, reiese că a fost adoptată în temeiul
art. 107 din Constituție
și al
art. 1 pct. VII.3 din Legea nr. 680/2002
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și a fost aprobată prin
Legea nr. 353/2003 , drepturile reglementate prin acest act normativ neintrând în sfera noțiunii de „statut al funcționarilor publici“, astfel că dispozițiile
art. 115 alin. (1)
raportat la
art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție
nu au fost încălcate.
16.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
17.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
18.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
19.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din actele de sesizare, îl constituie
Ordonanța Guvernului nr. 38/2003
privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în ansamblul său, precum și dispozițiile
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne și ale
art. 21 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 .
20.
Din examinarea excepției de neconstituționalitate reiese că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispozițiile
art. 21 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 15/2008 , cu modificările și completările ulterioare, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, precum și
Ordonanța Guvernului nr. 38/2003
privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, în ansamblul său.
21.
Textele de lege criticate punctual au următorul conținut:
–
Articolul 21
din Legea nr. 500/2002 :
Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale.
Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Ordonatorii terțiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate și utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale.
Pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente, ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin. (1), creditele de angajament și creditele bugetare după reținerea a 10% din prevederile aprobate acestora.
Fac excepție de la prevederile alin. (5) următoarele:
a)
cheltuielile de personal, inclusiv cheltuielile de personal care se regăsesc în structura altor subdiviziuni ale clasificației bugetare;
b)
cheltuielile acordate în bani, de natura asistenței sociale și asigurărilor sociale, precum și a contribuțiilor de asigurări sociale aferente, cheltuielile cu bursele acordate din fonduri publice, potrivit dispozițiilor legale în vigoare;
c)
cheltuielile cu datoria publică;
d)
cheltuielile care decurg din obligații internaționale;
e)
sumele alocate ordonatorilor principali de credite din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului și Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, care vor fi repartizate integral.
Repartizarea sumelor reținute în proporție de 10% se face în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a raportului semestrial privind situația economică și bugetară și a opiniei Consiliului Fiscal cu privire la acesta.
Ordonatorii de credite prevăzuți la alin. (1) și (3) au obligația de a fundamenta, justifica și utiliza, în condiții de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate, creditele bugetare repartizate din bugetele lor instituțiilor subordonate și altor beneficiari ai acestor fonduri.“;
–
Articolul 7
alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 : „(3) Ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.“
22.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016
că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor
art. 21 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile
art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002
privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 222 din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată , cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.“
23.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate sunt contrare următoarelor prevederi din
Constituție: art. 1 alin. (4)
și
(5)
privind separația puterilor în stat, respectiv obligația respectării
Constituției , a supremației sale și a legilor,
art. 61 alin. (1)
referitor la rolul Parlamentului,
art. 73 alin. (3) lit. j)
prin care se arată că statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică,
art. 115 alin. (1)
privind delegarea legislativă,
art. 126 alin. (3)
referitor la atribuțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție și
art. 154
privind conflictul temporal de legi.
24.
Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale criticate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra acestora, prin raportare la critici similare.
25.
Astfel, prin
Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2021, paragrafele 38-43, Curtea a reținut în raport cu dispozițiile
art. 21 din Legea nr. 500/2002
și ale
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , așa cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , că, în cauzele în care a fost invocată această critică, autorii excepției au formulat acțiuni în care calitatea de pârât o avea și Ministerul Afacerilor Interne. Prin decizia mai sus amintită, instanța supremă a decis că „Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.“ Motivând această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că „În măsura în care pretențiile deduse judecății vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuție atribuțiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze. Interesul atragerii în proces și a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății. O obligație de garanție sau de despăgubire nu se reflectă nici în dispozițiile
art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 , care instituie obligația ordonatorului principal de credite, în procedura de executare, de a dispune toate măsurile ce se impun, în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii“ ( Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , paragrafele 49-51).
26.
Autorii excepției susțineau în acea cauză că, potrivit dispozițiilor
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , ministrul administrației și internelor are calitatea de ordonator principal de credite, și nu Ministerul Afacerilor Interne, iar calitatea de pârât în care a fost chemat acest minister derivă din calitatea sa de angajator, și nu din aceea de ordonator de credite.
27.
Or,
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016
a avut în vedere doar ipoteza în care Ministerul Afacerilor Interne a fost chemat ca ordonator principal de credite, și nu ca angajator, instanța supremă nedezvoltând în considerentele deciziei pronunțate și această ipoteză, întrucât aceasta nu a constituit obiectul supus analizei sale. Prin urmare, Curtea a constatat că, în realitate, aspectele invocate de autorii excepției privesc probleme de aplicare a legii care excedează controlului exercitat de instanța de contencios constituțional, astfel că excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile
art. 21 din Legea nr. 500/2002
și ale
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , așa cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , este inadmisibilă.
28.
În continuare, examinând critica de neconstituționalitate privind
Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , în ansamblul său, Curtea a reținut că aceasta vizează încălcarea prevederilor constituționale ale
art. 73 alin. (3) lit. j)
referitoare la adoptarea prin lege organică a statutului funcționarilor publici, precum și pe cele ale
art. 115 alin. (1) , care se referă la abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legii organice. Cu privire la această critică, instanța constituțională a reținut în acord cu jurisprudența sa constantă că statutul juridic al funcționarului public cunoaște elemente derogatorii de la dispozițiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, funcționarul public este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale. De aceea, aspectele esențiale ce vizează cele trei elemente ale raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul acestuia, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit
art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție
(a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, paragraful 17,
Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 24, și
Decizia nr. 90 din 27 februarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 4 mai 2018, paragraful 16). De asemenea, Curtea a reținut că statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispozițiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă ( Decizia nr. 172 din 24 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragrafele 19 și 21). Astfel, regulile esențiale privind ocuparea posturilor de conducere țin de statutul funcționarului public, mai exact de exercitarea raportului de serviciu care se realizează de la nașterea până la încetarea acestuia. Prin urmare, deoarece vizează modificarea raporturilor de muncă, aceste reguli esențiale trebuie reglementate prin lege organică. În mod asemănător, având în vedere că statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică, potrivit
art. 73 alin. (3) lit. j)
din Constituție, și ținând cont de faptul că aspectele esențiale privind ocuparea posturilor de execuție țin de nașterea raportului de serviciu, Curtea a constatat că aceste aspecte esențiale - cum sunt, spre exemplu, condițiile generale de participare la examen/concurs, condițiile de vechime necesară participării la examen/concurs, tipul probelor de examen/concurs, condițiile în care candidații sunt declarați admiși și posibilitatea de contestare - trebuie reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice procedurii de ocupare a funcțiilor de execuție să fie explicate și detaliate prin ordin al ministrului de resort ( Decizia nr. 306 din 8 mai 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 22 iunie 2018, paragraful 24). De asemenea, „răspunderea disciplinară, ținând de statutul polițistului, trebuie reglementată, potrivit
art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție , prin lege organică, respectiv Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, lege specială în sensul
art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii “ ( Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014 , precitată, paragraful 18). Totodată, „aspectele esențiale referitoare la evaluarea activității polițistului, cum sunt, spre exemplu, criteriile de evaluare a activității și conduitei polițistului, comunicarea rezultatului evaluării și posibilitatea de contestare a acestuia, trebuie să fie reglementate prin lege organică“ ( Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015 , precitată, paragraful 32).
29.
În ceea ce privește reglementarea tuturor acestor aspecte în cazul polițiștilor, Curtea a constatat că acestea constituie obiectul reglementării
privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare.
Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , supusă controlului de constituționalitate, a avut ca obiect de reglementare însă, așa cum reiese din însuși titlul său, salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Or, Curtea, analizând constituționalitatea dispozițiilor
art. 6,
7,
9
și ale
art. 45 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004
privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 în raport cu prevederile
art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție , a statuat că „sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăsește printre domeniile strict și limitativ, care, conform
art. 73 alin. (3) din Constituție , fac obiectul de reglementare al legii organice.
30.
Curtea apreciază că cele reținute prin
Decizia nr. 645 din 29 noiembrie 2005 , precitată, sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în ceea ce privește criticile de neconstituționalitate formulate în cauză în raport cu
Ordonanța Guvernului nr. 38/2003
în ansamblul său, impunându-se respingerea acestora ca neîntemeiate.
31.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudența mai sus invocată, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
32.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice și ale
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , excepție ridicată de Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol - Garda de Coastă, în numele și pentru membrii de sindicat, în dosarele nr. 8.797/118/2017 și nr. 7.383/118/2017 ale Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în aceleași dosare ale aceleiași instanțe și constată că
Ordonanța Guvernului nr. 38/2003
privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în ansamblul său, este constituțională în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Fabian Niculae
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.