Decizia nr. 90/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 , excepție ridicată de Demeter Janos și Kiss Eniko în Dosarul nr. 170/2002, precum și de Silviu Ioachim și Mate Katalin în Dosarul nr. 186/2002, ambele dosare aflate pe rolul Curții de Conturi - Secția jurisdicțională.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 316C/2002 la Dosarul nr. 310C/2002, având în vedere ca obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în cele doua dosare este identic.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexarii. În consecința, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă și al

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menționate, pentru o mai buna administrare a justiției.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile stabilite de

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, care prevede că sesizarea Curții Constituționale este de competența exclusiva a instanțelor judecătorești. Întrucât Curtea de Conturi nu se circumscrie notiunii de instanța judecătorească, se apreciază ca excepția de neconstituționalitate este inadmisibila.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, retine următoarele:

Prin încheierile din 11 iunie 2002 și 13 iunie 2002, pronunțate în dosarele nr. 170/2002 și nr. 186/2002, Curtea de Conturi - Secția jurisdicțională a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 , excepție ridicată de Demeter Janos și Kiss Eniko, respectiv de Silviu Ioachim și Mate Katalin.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca sunt incalcate prevederile constituționale invocate, întrucât acordarea tichetelor de masa este condiționată de existenta contractului individual de muncă. Se arata ca funcționarii publici, care, în baza

Legii nr. 188/1999 , nu mai sunt "în relații de muncă" cu angajatorul, ci "în relații de serviciu", nu mai au contracte de muncă cu autoritatea sau instituția publică unde își desfășoară activitatea, acestea fiind înlocuite de ordinul sau dispoziția de numire în funcție. Deosebirile existente între raportul de muncă reglementat de dreptul muncii și raportul de serviciu consacrat de statutul funcționarilor publici nu sunt de natura a conduce la restrangerea unor drepturi, cum sunt cele privind tichetele de masa, sau la crearea vreunei discriminări între funcționarii publici și salariații care nu au aceasta calitate, dar care lucrează la aceeași instituție pe baza unui contract de muncă.

Curtea de Conturi, în punctul sau de vedere, luând în considerare jurisprudenta Curții Constituționale în materia competentei de sesizare a sa cu excepția de neconstituționalitate, arata următoarele:

Potrivit art. 139 alin. (1) din Constituție, care prevede că, în condițiile legii, Curtea de Conturi exercita și atribuții jurisdicționale, activitatea instanțelor acestei autorități are sorginte constituțională. Sub acest aspect, instanțele Curții de Conturi sunt instanțe speciale, care au o competența aparte în materie de judecată, "competența atrasa de natura relațiilor speciale pe care le judeca ori de segmentul realității sociale pe care legea îl atribuie spre a fi reglementat prin hotărâri judecătorești". Aceasta împrejurare nu ar trebui sa ducă la concluzia ca, prin sfera specială a relațiilor sociale sau a subiectilor supuși jurisdicției Curții de Conturi, activitatea desfășurată de aceasta ar ieși din sfera activității instanțelor judecătorești și ar deveni o activitate administrativ-jurisdicțională. Cuprinderea instanțelor de judecată ale Curții în cadrul acestei instituții a fost concepută de legiuitor ca o modalitate de a asigura o infaptuire rapida și eficienta a justiției financiare, iar nu pentru a determina o ingerinta a administrativului în activitatea acestor instanțe. De altfel, activitatea jurisdicțională este infaptuita de judecători financiari care sunt numiți de Președintele României și care sunt independenți și inamovibili pe durata exercitării mandatului lor.

Pe de altă parte, instanțele Curții de Conturi fiind abilitate sa judece cauze civile din domeniul determinat de lege, sunt ținute să aplice principiile fundamentale ale procesului civil specifice instanțelor de drept comun, cu aplicarea normelor cuprinse în Codul de procedură civilă.

Prin urmare, "modul de organizare și funcționare, precum și procedura de judecată a instanțelor Curții asigura o totală și sigura independenta a acestora în înfăptuirea justiției, legea fiind unicul temei în baza căruia se înfăptuiește aceasta justiție". În conformitate cu

Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, instanțele acestei Curți sunt instanțe judecătorești speciale, care, având o competența specifică, judeca în aceleași condiții și după aceleași reguli de procedura ca și instanțele de drept comun și își desfășoară activitatea sub controlul Curții Supreme de Justiție.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 , Curtea de Conturi apreciază ca fiind intemeiata critica, întrucât se creează discriminări între funcționarii publici și celelalte persoane care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul arata ca excepția de neconstituționalitate este inadmisibila, întrucât competența de a sesiza Curtea Constituțională nu o au decât instanțele judecătorești prevăzute de lege, în mod expres și limitativ, iar nu și alte organe de jurisdicție. Se invoca în acest sens Decizia Plenului Curții Constituționale nr. II/1995 prin care s-a statuat ca instanțele Curții de Conturi nu pot sesiza Curtea Constituțională cu excepții de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arata ca dreptul la acordarea alocației de hrana nu constituie un drept fundamental, ci un drept subiectiv a cărui exercitare este condiționată de existenta unui contract individual de muncă, precum și de posibilitatea angajatorului de a suporta integral costurile tichetelor de masa. Prin urmare, nu se poate retine nici existenta restrângerii unor drepturi fundamentale, cu atât mai mult cu cat regimul juridic aplicabil raportului de muncă este diferit de cel aplicabil raportului de serviciu.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998

privind acordarea tichetelor de masa, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, text de lege care are următorul conținut:

- Art. 1 alin. (1): "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrana, acordată sub forma tichetelor de masa, suportată integral pe costuri de angajator."

Textele constituționale invocate de autorii excepției ca fiind incalcate au următoarea redactare:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca, potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, este competența sa hotărască asupra "excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor". În aplicarea acestei dispoziții constituționale, conform

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei". Prin urmare, atât Constituția, cat și legea de organizare și funcționare a instanței constituționale stabilesc competența exclusiva a instanțelor judecătorești de a sesiza Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate ridicate în fața lor. Prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. II din 15 februarie 1995 privind înțelesul notiunii de "instanța judecătorească" în cadrul controlului de constituționalitate "a posteriori", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 13 martie 1995, Curtea a statuat ca instanțele judecătorești sunt stabilite, în baza

art. 125 alin. (1) din Constituție, de Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească și de

Legea nr. 54/1993

pentru organizarea instanțelor și parchetelor militare. Astfel, art. 125 alin. (1) din Constituție, care are ca titlu "Instanțele judecătorești", dispune ca "Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege". Cu acel prilej Curtea a reținut ca "textul constituțional se referă la instanțe judecătorești, care sunt expres și limitativ stabilite de lege, și deci nu este posibil ca sfera lor să fie extinsă prin analogie. Faptul ca instanțele Curții de Conturi nu sunt instanțe judecătorești rezultă și din împrejurarea ca art. 139 din Constituție, care se referă la Curtea de Conturi, nu este înscris în capitolul VI al titlului III <<Autoritatea judecătorească>>. Pe de altă parte, aceste instanțe nu infaptuiesc justiția, deoarece art. 139 alin. (1) prevede doar ca, în condițiile legii, Curtea de Conturi exercita și atribuții jurisdicționale".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 , excepție ridicată de Demeter Janos și Kiss Eniko în Dosarul nr. 170/2002, precum și de Silviu Ioachim și Mate Katalin în Dosarul nr. 186/2002, ambele dosare aflate pe rolul Curții de Conturi - Secția jurisdicțională.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2003.