Decizia nr. 109/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (4) și ale

art. 6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 295/2002 , excepție ridicată de Societatea Comercială "MEDIA PRO" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 10.045/2002 al Tribunalului București - Secția comercială.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public considera textul de lege criticat ca fiind constituțional, invocand în acest sens și jurisprudenta Curții Constituționale (Decizia nr. 72/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002), prin care excepția cu același obiect a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 27 iunie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 10.045/2002, Tribunalul București - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (4) și ale

art. 6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , aprobată prin

Legea nr. 295/2002 , excepție ridicată de Societatea Comercială "MEDIA PRO" - S.R.L. din București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca textele de lege criticate contravin art. 24 din Constituție, întrucât, dacă este de înțeles ratiunea legiuitorului pentru care a instituit procedura necontencioasă a judecării cererii de emitere a somației de plată și a limitat mijloacele de proba la înscrisuri, în considerarea soluționării în regim de celeritate a cauzelor comerciale, aceeași limitare determina o flagrantă încălcare a dreptului la apărare pentru debitor în faza procesuala a acțiunii în anulare a somației de plată, când sarcina probei îi incumba. Se mai arata ca limitarea mijloacelor de proba doar la înscrisuri nu constituie un impediment pentru creditor, care, dacă nu își poate valorifica dreptul de creanta pe calea procedurii somației de plată, are la dispoziție calea dreptului comun. În ceea ce îl privește pe debitor însă, acesta poate fi supus executării silite fără a-și putea formula apărările de fond, care ar fi putut dovedi, eventual, chiar o stingere a creanței. Mai mult, o soluție nefavorabila data debitorului în acțiunea în anulare, datorată imposibilității de a-și proba susținerile, nu permite invocarea

art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , potrivit căruia, prin contestația la executare debitorul poate formula apărări de fond împotriva titlului executoriu. Autorul invoca în susținerea excepției prevederile art. 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, conform cărora orice persoană are dreptul, în deplina egalitate, de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și impartial, precum și dispozițiile art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Tribunalul București - Secția comercială apreciază ca textele de lege criticate nu încalcă dreptul la apărare al debitorului în faza procesuala a acțiunii în anulare prin limitarea mijloacelor de proba numai la înscrisuri, întrucât procedura reglementată de

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, caracterizată, în principal, de celeritate.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul arata ca soluțiile adoptate de judecător în cadrul procedurii prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

au caracter vremelnic și sunt supuse căilor de atac. Conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2), împotriva ordonanței cu somație de plată debitorul poate formula cerere în anulare care se soluționează de instanța competența pentru judecarea fondului cauzei în prima instanța, iar rezolvarea definitivă a litigiului se face după normele dreptului comun, fiind asigurate astfel toate cerințele unui proces echitabil, precum și toate condițiile pentru exercitarea lui. Se mai arata ca susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate ar încalcă prevederile convențiilor internaționale este lipsită de temei. În concluzie, excepția de neconstituționalitate este considerată ca fiind neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 alin. (4) și ale

art. 6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 295/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002. Ulterior sesizării Curții cu excepția de neconstituționalitate, ordonanța a fost modificată și completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 142/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 5 noiembrie 2002, conservandu-se soluția legislativă anterioară. Textele de lege au următorul conținut:

- Art. 4 alin. (4): "În citație se va face mențiunea ca până cel mai târziu în ziua fixată pentru înfățișare debitorul poate să depună întâmpinare, precum și actele ce pot contribui la soluționarea cererii.";

- Art. 6 alin. (1): "Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condițiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum și a explicatiilor și lamuririlor părților, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 24, conform cărora:

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

De asemenea, sunt invocate și prevederile internaționale cuprinse în:

- Art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. [...]";

- Art. 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului: "Orice persoană are dreptul, în deplina egalitate, să fie ascultata în mod echitabil și public de un tribunal independent și impartial, care va hotărî fie asupra drepturilor și obligațiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptată împotriva ei."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține, în esenta, ca limitarea probelor exclusiv la înscrisuri, în cadrul procedurii somației de plată, restrânge în mod neconstitutional dreptul la apărare al debitorului, cu prilejul exercitării de către acesta a cererii în anulare împotriva ordonanței care conține somația de plată. Astfel, în motivarea criticii sale autorul excepției pleacă de la premisa ca limitarea probelor, în sensul arătat, operează și în ceea ce privește judecarea cererii în anulare a ordonanței prin care s-a admis cererea creditorului privind declanșarea procedurii somației de plată. Or, susține acesta, dacă creditorul, în cazul în care i s-ar respinge cererea, are posibilitatea de a formula o acțiune în pretenții, potrivit dreptului comun, debitorul căruia i s-a respins cererea în anulare nu mai are nici o cale de a evita executarea silită, în condițiile aplicării

art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 . Potrivit acestor dispoziții, invocarea unor apărări de fond împotriva titlului executoriu, pe calea unei contestații la executare, este prohibita dacă debitorul a atacat ordonanța de admitere a cererii creditorului cu cerere în anulare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca, drept urmare a modificării

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

prin

Legea nr. 295/2002 , art. 4 a suferit o modificare esențială. În actuala sa forma acesta prevede că în toate cazurile judecătorul, investit prin cererea creditorului, dispune citarea părților pentru oferirea de explicații și lămuriri. Procedura dobândește astfel un evident caracter oral și contradictoriu. Chiar dacă textul care îi conferă aceste trasaturi - alin. (2) al

art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , astfel cum a fost modificat prin legea de aprobare - este eliptic, în sensul că omite sa precizeze cum pot fi probate explicațiile și lămuririle la care face referire, el nu conține însă nici o dispoziție expresă de limitare a mijloacelor de proba exclusiv la înscrisuri. În lipsa unei asemenea dispoziții, urmează a-și găsi aplicarea dreptul comun, asa cum prevede art. 11^1 din aceeași ordonanța a Guvernului.

Tot astfel, prin instituirea, în cadrul

art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , a interdicției debitorului de a invoca, pe calea contestației la executare, apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă, în prealabil, a atacat ordonanța de admitere a cererii creditorului cu cerere în anulare, legiuitorul a avut în vedere faptul ca respectivul debitor a avut posibilitatea de a invoca asemenea apărări cu acel prilej. Asa fiind, instituirea unei atare interdicții apare justificată și de înțeles, legiuitorul urmărind sa înlăture posibilitatea unor eventuale abuzuri, constând în reiterarea unor apărări de fond, pe calea contestației la executare, după ce acestea fuseseră invocate cu prilejul cererii în anulare și fuseseră respinse.

În consecința, Curtea considera ca, reglementand o asemenea interdicție, legiuitorul nu a înțeles, asa cum apreciază autorul excepției, ca, pe aceasta cale, sa îl lipsească pe debitor de beneficiul unei cai de atac al carei cadru de reglementare îi conferă posibilități sporite de a-și proba drepturile, din cauza ca a utilizat o alta cale de atac, supusă unei reglementări mai restrictive sub acest aspect. De altfel, dacă s-ar accepta o astfel de interpretare, ar trebui să se conchida ca cererea în anulare împotriva ordonanței care conține somația de plată nu mai are nici o utilitate practica, fiind evident ca nici un debitor, având a opta între cele doua cai de atac, nu ar avea de ce sa aleagă o cale mai defavorabila.

Fața de cele arătate, Curtea constata ca dispozițiile art. 4 alin. (4) și ale

art. 6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

sunt în concordanta cu prevederile constituționale privind dreptul la apărare, precum și cu reglementările internaționale cuprinse în art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil, și în art. 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum și al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (4) și ale

art. 6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 295/2002 , cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "MEDIA PRO" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 10.045/2002 al Tribunalului București - Secția comercială.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2003.