Lege · Parlamentul

Legea nr. 186/2003

privind promovarea culturii scrise

prezumat în vigoare republicat 2 acte modificatoare

Aceasta este o ediție anterioară a actului. Vedeți ediția curentă (republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 16 noiembrie 2006).

Data actului
9 mai 2003
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 339 din 19 mai 2003
Modificări
2 acte modificatoare, prima la 26 ianuarie 2006, ultima la 30 iunie 2021
Citat de
50 de acte
Citează
11 acte
Ediții
inițial 19 mai 2003 · republicat 16 noiembrie 2006
Structură
29 de articole · 15.217 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 2

  • OG nr. 24/2006 26 ianuarie 2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 186/2003 privind promovarea culturii scrise
  • Legea nr. 181/2021 30 iunie 2021 (prevederi anume) pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 186/2003 privind susținerea și promovarea culturi…

Stă la baza 11

  • HG nr. 888/2006 5 iulie 2006 (prevederi anume) pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2006 al Companiei Naționale "…
  • Ordinul nr. 534/2007 3 aprilie 2007 (prevederi anume) privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2007 al Companiei Naționale …
  • Ordinul nr. 2173/2007 23 noiembrie 2007 (prevederi anume) privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2007 al Companiei…
  • Ordinul nr. 960/2008 28 martie 2008 (prevederi anume) privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2008 al Companiei Naționale …
  • HG nr. 639/2009 27 mai 2009 (prevederi anume) privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009 al Companiei Naționale …
  • HG nr. 114/2010 17 februarie 2010 (prevederi anume) privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2010 al Companiei Naționale …
  • HG nr. 726/2010 21 iulie 2010 (prevederi anume) pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 114/2010 privind aprobarea bugetului…
  • HG nr. 210/2011 9 martie 2011 (prevederi anume) privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2011 al Companiei Naționale …
  • HG nr. 742/2012 25 iulie 2012 (prevederi anume) privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2012 al Companiei Naționale …
  • OUG nr. 61/2012 27 octombrie 2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012
  • Anexa din 18 decembrie 2013 18 decembrie 2013 la Legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013 (Anexele 1,2 și 4-10)

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Capitolul 1 Dispoziții generale

Articolul 1

(1)

Prezenta lege instituie cadrul juridic pentru susținerea și promovarea culturii scrise.

(2)

În sensul prezentei legi, prin cultura scrisă se înțelege domeniul de referința care cuprinde cărți, reviste și alte publicații având caracter științific sau literar-artistic ale autorilor din România, editate pe orice fel de suport.

Articolul 2

De prevederile prezentei legi beneficiază activitățile de creație, producție editoriala și tipografica, de difuzare și promovare a culturii scrise.

Articolul 3

Nu fac obiectul prezentei legi tipariturile de informare publicitara, publicațiile de moda, de decoratiuni interioare, de sport, de informare din domeniul televiziunii și al radiodifuziunii, almanahurile, horoscoapele, calendarele, publicațiile pornografice și cele destinate jocurilor de noroc.

Capitolul 2 Stimularea activităților de creație și de producție editoriala

Articolul 4

(1)

Autorii din domeniul culturii scrise beneficiază de protecția dreptului de proprietate intelectuală, potrivit legii.

(2)

La solicitarea autorilor, Ministerul Culturii și Cultelor poate asigura asistența juridică în cazul încălcării dreptului de autor sau a clauzelor contractuale.

Articolul 5

(1)

Autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice pot subventiona parțial sau integral, singure sau în colaborare, editarea unor lucrări din categoria celor menționate la art. 1.

(2)

Sumele reprezentând subvenția acordată în colaborare pot acoperi costurile de producție și drepturile de autor, într-un cuantum de la 20% până la integral.

(3)

Autoritățile administrației publice locale și instituțiile publice pot acorda subvențiile prevăzute la alin. (1) și (2), la solicitarea editorului, numai pe baza avizului Comisiei de știința, învățământ, cultura, culte, arta a consiliului județean.

Articolul 6

(1)

Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Educației și Cercetării și alte ministere pot acorda, în baza unor proiecte, burse de documentare, în țara și în străinătate.

(2)

Bursele în străinătate se pot acorda pe o perioadă de până la 3 luni, în cuantum de până la 10.000 euro, incluzând cheltuielile de transport.

(3)

Bursele în țara se pot acorda pe o perioadă de până la 3 luni, într-un cuantum ce nu poate depăși salariul mediu lunar pe economie, la care se adauga cheltuielile de transport și cazare.

(4)

Nefinalizarea proiectului în termenii prevăzuți în contractul de acordare a bursei atrage restituirea sumei acordate.

Articolul 7

Ministerul Culturii și Cultelor poate asigura autorilor cheltuielile de participare la lansarea lucrărilor proprii în străinătate.

Articolul 8

(1)

Ministerul Culturii și Cultelor, precum și alte autorități ale administrației publice centrale, singure sau în colaborare, pot acorda subvenții pentru traducerea și editarea în străinătate de opere literare, științifice, filozofice și tehnice ale autorilor din România.

(2)

Valoarea subvențiilor prevăzute la alin. (1) include plata drepturilor de autor corespunzătoare și costurile de producție/editare, în proporție de la minimum 20% până la integral.

Articolul 9

(1)

Autoritățile administrației publice centrale acorda subvențiile și bursele prevăzute la art. 5, 6 și 8 pe baza propunerilor Comisiei Naționale pentru Subvenționarea Culturii Scrise, respectiv ale Comisiei pentru promovarea în străinătate a culturii naționale scrise.

(2)

Dosarele cu solicitarile de subvenție și burse prevăzute la alin. (1) se depun la Ministerul Culturii și Cultelor de către editorul interesat, respectiv prin serviciile culturale ale ambasadelor României în străinătate.

(3)

Comisiile menționate la alin. (1) analizează trimestrial proiectele depuse și decid cuantumul subvențiilor acordate.

Articolul 10

(1)

Comisia Naționala pentru Subvenționarea Culturii Scrise este formată din 13 membri, desemnați pe o perioadă de doi ani, după cum urmează:

a) Ministerul Culturii și Cultelor - 3 membri;

b) Ministerul Educației și Cercetării - 2 membri;

c) Academia Română - 2 membri;

d) organizațiile profesionale ale scriitorilor din România 2 membri;

e) asociațiile de editori - 2 membri;

f) organizațiile patronale ale difuzorilor de carte 2 membri.

(2)

Comisia Naționala pentru Subvenționarea Culturii Scrise are următoarele atribuții:

a) stabilește criteriile de acordare a subvențiilor, urmărind, cu prioritate, realizarea de: enciclopedii, tratate, dictionare, atlase, editii critice ale scriitorilor clasici români și străini, editii definitive de autor, debut literar, literatura naționala pentru copii;

b) recomanda nominalizările pentru subvenții și cuantumul acestora, în baza examinării dosarelor depuse la direcția de specialitate a Ministerului Culturii și Cultelor;

c) primește și analizează contestațiile cu privire la acordarea subvențiilor.

Articolul 11

(1)

Comisia pentru promovarea în străinătate a culturii naționale scrise este formată din 13 membri, desemnați pe o perioadă de 2 ani, după cum urmează:

a) Ministerul Culturii și Cultelor - 2 membri;

b) Ministerul Educației și Cercetării - 2 membri;

c) Ministerul Afacerilor Externe - 2 membri;

d) Ministerul Informațiilor Publice - 1 membru;

e) Academia Română - 2 membri;

f) organizațiile profesionale ale scriitorilor - 2 membri;

g) asociațiile de editori - 2 membri.

(2)

Atribuțiile Comisiei pentru promovarea în străinătate a culturii naționale scrise sunt următoarele:

a) stabilirea criteriilor de acordare a burselor de documentare în țara;

b) stabilirea cuantumului și a perioadei burselor de documentare în străinătate;

c) stabilirea criteriilor de acordare a subvențiilor pentru traduceri și lansari de carte în străinătate;

d) primirea și analizarea contestațiilor cu privire la deciziile de acordare a subvențiilor și burselor.

Capitolul 3 Difuzarea și promovarea

Articolul 12

Difuzarea publicațiilor prevăzute la art. 1 beneficiază pe teritoriul României de serviciile Companiei Naționale "Posta Română" - S.A. la un tarif de 50% din cel aplicat pentru serviciul de difuzare a imprimatelor.

Articolul 13

(1)

În bugetul Ministerului Culturii și Cultelor sunt prevăzute, în mod distinct, fonduri pentru: organizarea de târguri, saloane, expoziții de carte și publicații culturale și pentru participarea cu stand național, inclusiv în colaborare cu organizațiile profesionale, la târguri, saloane, expoziții internaționale de acest gen.

(2)

În cazul în care reprezentarea României la un târg internațional este asigurata numai de organizațiile profesionale, Ministerul Culturii și Cultelor poate contribui, în limita fondurilor prevăzute la alin. (1), la asigurarea sumelor necesare pentru organizarea standului.

Articolul 14

(1)

Târgurile internaționale de carte "Bookarest" și "Gaudeamus - carte de învățătura" din București, Cluj-Napoca, Craiova, Targu Mures, precum și Targul "Cart-Vest" din Timișoara și Targul "Librex" din Iași sunt evenimente culturale de interes național.

(2)

Guvernul României poate stabili, prin hotărâre, ca fiind de interes național și alte târguri, saloane, expoziții naționale de carte și publicații culturale.

(3)

Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Educației și Cercetării sprijină realizarea acestor evenimente culturale.

Articolul 15

(1)

În bugetele Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii și Cultelor și Ministerului Educației și Cercetării sunt prevăzute distinct fonduri destinate achiziționării și expedierii publicațiilor prevăzute la art. 1 pentru biblioteci ale comunităților românești, ale centrelor culturale și lectoratelor de limba română din străinătate.

(2)

Ministerul Culturii și Cultelor desfășoară activitatea de achizitionare și expediere a publicațiilor prevăzute la alin. (1) prin intermediul Bibliotecii Naționale a României.

Articolul 16

Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Educației și Cercetării și autoritățile administrației publice locale includ în bugetele proprii fonduri distincte destinate achiziționării publicațiilor prevăzute la art. 1 pentru bibliotecile publice și școlare.

Articolul 17

În bugetele Ministerului Culturii și Cultelor și ale Ministerului Educației și Cercetării sunt prevăzute, în mod distinct, fonduri pentru subvenționarea editării publicațiilor prevăzute la art. 1.

Articolul 18

(1)

Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune difuzează, cel puțin o dată pe săptămâna, o emisiune de promovare a publicațiilor prevăzute la art. 1.

(2)

Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune acorda un procent de minimum 1% din spațiul destinat publicității pentru promovarea publicațiilor prevăzute la art. 1, aplicând o reducere de 75% față de prețurile practicate pentru publicitatea comercială.

Articolul 19

Autoritățile administrației publice locale acorda o reducere de 50% a tarifelor reprezentând chiria pe metrul patrat, percepute pentru spațiile comerciale destinate exclusiv difuzării publicațiilor prevăzute la art. 1, precum și pentru spațiile destinate publicității acestora.

Capitolul 4 Aspecte fiscale

Articolul 20

(1)

Pentru lucrările prevăzute la art. 1, care promovează cultura română în străinătate, potrivit prezentei legi, plata costurilor reprezentând editarea se face în moneda tarii de unde provine cererea, prin transfer de credite în contul bancar al editurii.

(2)

Pentru lucrările prevăzute la alin. (1) Ministerul Culturii și Cultelor poate acorda un avans de 30% din valoarea integrală a contractului, în condițiile legii.

Articolul 21

(1)

Compania Naționala "Loteria Română" S.A. acorda 0,4% din profitul net pentru achiziția de publicații prevăzute la art. 1 destinate bibliotecilor publice și pentru acordarea unor tichete valorice pentru achiziționarea publicațiilor prevăzute la art. 1 utilizatorilor din bibliotecile publice: elevi, studenți, persoane cu un venit lunar sub nivelul salariului minim pe economie, precum și nevazatorilor și surdo-mutilor.

(2)

Fondul constituit potrivit prevederilor alin. (1) este gestionat de Ministerul Culturii și Cultelor, prin direcția de specialitate, care asigura și distribuirea tichetelor prin bibliotecile publice.

Capitolul 5 Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 22

Comisiile prevăzute la art. 10 alin. (1) și art. 11 alin. (1) se înființează prin ordin comun al ministrului culturii și cultelor, al ministrului educației și cercetării, al ministrului afacerilor externe și, respectiv, al ministrului informațiilor publice, prin care se aproba și regulamentele de funcționare ale acestora, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Articolul 23

(1)

Editurile/editorii au obligația sa tipareasca numerele internaționale standard ISBN pentru cărți și, respectiv, ISSN pentru publicațiile seriale.

(2)

Editurile/editorii au obligația sa tipareasca pe cărți descrierea C.I.P. a Bibliotecii Naționale a României.

(3)

Editurile/editorii au obligația sa tipareasca pe publicațiile lor codul de bare, în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Articolul 24

Societățile de difuzare pentru publicațiile prevăzute la art. 1 sunt obligate ca, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să asigure utilizarea codului de bare în evidenta computerizata a vânzărilor și a gestiunii.

Articolul 25

Începând cu anul școlar 2003-2004, Ministerul Educației și Cercetării va include formele de învățământ și disciplinele necesare în domeniile editării, tipăririi, difuzării și promovării publicațiilor.

Articolul 26

În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, la propunerea Ministerului Culturii și Cultelor, Guvernul va aproba, prin hotărâre, norme privind emiterea și utilizarea tichetelor valorice pentru achiziționarea publicațiilor prevăzute la art. 1.

Articolul 27

Prin derogare de la prevederile

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 550/2002

privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, vânzarea în rate a spațiilor comerciale având destinația de librarie se poate aproba aceluiași cumpărător pentru mai multe spații.

Articolul 28

(1)

Încălcarea prevederilor art. 23 și 24 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000.000 lei la 10.000.000 lei.

(2)

Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către persoanele special împuternicite prin ordin al ministrului culturii și cultelor.

(3)

Amenzile aplicate în temeiul prezentei legi se fac venit la bugetul de stat în cota de 75%, diferența de 25% revenind autorității sau instituției publice din care face parte agentul constatator.

(4)

Fondurile constituite potrivit dispozițiilor alin. (3) vor fi utilizate de către autoritățile publice pentru dotarea cu mijloace specifice activităților din domeniul de responsabilitate și, respectiv, de către instituțiile publice pentru achiziții de carte.

Articolul 29

La data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziții contrare se abroga.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 3 aprilie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 15 aprilie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU
București, 9 mai 2003.
Nr. 186.
──────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.