Ghidul din 22 mai 2017
pentru măsura II.12 "Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor"
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 2
- Legea nr. 554/2004 2 decembrie 2004 contenciosului administrativ
- OUG nr. 49/2015 23 octombrie 2015 (prevederi anume) privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agr…
Are ca temei 13
- Legea nr. 50/1991 29 iulie 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
- Legea nr. 50/1991 29 iulie 1991 (prevederi anume) privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
- Legea nr. 500/2002 11 iulie 2002 (prevederi anume) privind finanțele publice
- OG nr. 92/2003 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală
- Legea nr. 346/2004 14 iulie 2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii
- OUG nr. 66/2011 29 iunie 2011 (prevederi anume) privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utiliz…
- OUG nr. 66/2011 29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utiliz…
- Legea nr. 227/2015 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
- OUG nr. 49/2015 23 octombrie 2015 (prevederi anume) privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agr…
- HG nr. 347/2016 11 mai 2016 (prevederi anume) privind stabilirea cadrului general de implementare a operațiunilor cofinanțate din Fondul…
- HG nr. 347/2016 11 mai 2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a operațiunilor cofinanțate din Fondul…
- Ordinul nr. 816/2016 24 mai 2016 privind aprobarea Listei detaliate a cheltuielilor eligibile pentru operațiunile finanțate…
- toate cele 13 acte…
Ordinul nr. 166 din 22 mai 2017 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 437 din 13 iunie 2017.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa la OMADR nr.166/22.05.2017
PROGRAMUL OPERAȚIONAL PENTRU PESCUIT ȘI AFACERI MARITIME
2014 – 2020
PRIORITATEA UNIUNII EUROPENE 2
STIMULAREA ACVACULTURII DURABILE DIN PUNCTUL DE VEDERE AL MEDIULUI, EFICIENTE DIN PUNCTUL DE VEDERE AL UTILIZĂRII RESURSELOR, INOVATOARE, COMPETITIVE ȘI BAZATE PE CUNOAȘTERE
GHIDUL SOLICITANTULUI
Obiectivul
specific
2.4.
Promovarea
acvaculturii
cu
un
nivel
ridicat
de
protecție
a mediului,promovarea sănătății și bunăstării animalelor, precum și a sănătății și siguranței publice
MĂSURA: II.12 Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor
Tipul apelului: Competitiv, cu termen limită de depunere
Mai 2017
Versiunea 1
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
CUPRINS
1.
LEGISLAȚIE A UNIUNII EUROPENE ȘI NAȚIONALE
2.
PREVEDERI GENERALE
3.
CONDIȚII SPECIFICE PENTRU OBȚINEREA FINANȚĂRII
3.1
Solicitanți eligibili
3.2
Eligibilitatea proiectului
3.3.Activități elgibile
3.4 Cheltuieli eligibile
4.
SOLICITAREA DE FINANȚARE
4.1.
Întocmirea cererii de finanțare
4.2.
Lista documentelor din dosarul Cererii de finanțare
4.3.
Înregistrarea Cererii de finanțare
5.
VERIFICAREA CONFORMITĂȚII ADMINISTRATIVE ȘI ELIGIBILITĂȚII CERERII DE FINANȚARE
6.
EVALUAREA ȘI SELECȚIA CERERILOR DE FINANȚARE
6.1. Evaluarea Cererilor de finanțare
6.2 Selecția Cererilor de finanțare
7.
CONTESTAȚII
8.
CONTRACTAREA
8.1.
Contractul de finanțare
8.2
Clauze specifice la contractul de finanțare
8.3
Modificarea Contractului de finanțare
9.
MANAGEMENTUL FINANCIAR AL PROIECTULUI
9.1
Derularea și verificarea procedurii de achiziții
9.3
Rambursarea cheltuielilor
9.3.1.
Precizări referitoare la acordarea avansului
9.3.2.
Plata
10.
MONITORIZARE ȘI CONTROL
10.1. Monitorizarea tehnică și financiară
10.2 Control
11.
INFORMARE ȘI PUBLICITATE
12.
ANEXE
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
1.
LEGISLAȚIE A UNIUNII EUROPENE ȘI NAȚIONALE
Legislație UE
Regulamentul (UE) NR. 508
din 15 mai 2014 privind Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului;
Regulamentul delegat (UE) AL COMISIEI 288/2015
de completare a Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime în ceea ce privește perioada și datele de inadmisibilitate a cererilor;
Regulamentul delegat (UE) nr. 1014/2014 AL COMISIEI
din 22 iulie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește conținutul și construcția unui sistem de monitorizare și de evaluare comun pentru operațiunile finanțate din Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime
Regulamentul de punere în aplicare (UE) NR. 763/2014
AL COMISIEI din 11 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime în ceea ce privește caracteristicile tehnice ale măsurilor de informare și de publicitate și instrucțiunile referitoare la crearea emblemei Uniunii
Regulamentul de punere în aplicare (UE) NR. 1242/2014 AL COMISIEI
din 20 noiembrie 2014 de stabilire, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, a normelor privind prezentarea datelor relevante cumulative cu privire la operațiuni;
Regulamentul de punere în aplicare (UE) NR. 1243/2014 AL COMISIEI
din 20 noiembrie 2014 de stabilire a unor norme în temeiul Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime în ceea ce privește informațiile care trebuie trimise de statele membre, precum și în ceea ce privește necesitățile în materie de date și sinergiile dintre potențialele surse de date;
Regulamentul (UE) NR. 1303/2013
din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului;
Regulamentul (UE, EURATOM) nr. 966/2012
privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) Nr. 1605/2002 al Consiliului ;
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Regulamentul (UE) nr. 1268/2012
privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom)
nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii;
Regulamentul Consiliului (CE, EURATOM) nr. 2988/1995
privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene.
Regulamentul delegat (UE) 2015/2252 AL COMISIEI
din 30 septembrie 2015 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/288 în ceea ce privește perioada de inadmisibilitate a cererilor pentru sprijin din partea Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime;
Decizia Comisiei nr. C (2015) 8416 final din 25.11.2015
de aprobare a programului operațional
„Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime pentru România” pentru sprijin din partea Fondului European pentru Pescuit și Afaceri Maritime în România
Legislație națională
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 49/2015
privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, cu modificărie și completările ulterioare;
Hotărârea Guvernului nr. 640/2016
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării;
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2011
privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare;
Hotărârea Guvernului nr. 875/2011
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare;
Hotărârea
Guvernului
nr.
30/2017
privind
organizarea
și
funcționarea
Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului
nr.
1.186/2014
privind
organizarea
și
funcționarea
Autorității
pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor,cu modificările ulterioare;
Hotararea Guvernului nr. 347/2016
privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanțate din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020;
Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 816 din 24.05.2016
privind aprobarea Listei detaliată cu cheltuieli eligibile pentru operațiunile finanțate în cadrul Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020 cu modificările și completările ulterioare;
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice;
Legea nr. 227 /2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 82/ 1991 a contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare
2.
PREVEDERI GENERALE
Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) 2014 – 2020 reprezintă un program care își propune să creeze condițiile necesare redresării economice, generării creșterii locurilor de muncă din domeniul pescuitului, acvaculturii și afacerilor maritime. Programul a fost aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. 8416/2015 și permite accesarea fondurilor structurale și de investiție prin intermediul Fondului European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM).
Acvacultura reprezintă unul din principalii piloni ai Programului și este încadrată în Prioritatea Uniunii nr.2 (PU2)
-
Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive și bazate pe cunoaștere
Obiectivul
general
al priorității
este de a îmbunătăți viabilitatea
economică
a intreprinderilor, de a garanta siguranța și sănătatea alimentară, de a construi avantaje competitive pentru acest sector, iar obiectivele specifice urmăresc consolidarea dezvoltării tehnologice, a inovării și a transferului de cunoștințe, sporirea competitivității intrepriderilor din sectorul acvaculturii, protejarea și refacerea biodiversității acvatice, promovarea acvaculturii cu un nivel ridicat de protecție, promovarea sănătății, bunăstării animalelor și siguranței publice.
Măsura
II.12 contribuie la realizarea obiectivului
specific
al Priorității Uniunii 2 :
Promovarea acvaculturii cu un nivel ridicat de protecție a mediului,promovarea sănătății și bunăstării animalelor, precum și a sănătății și siguranței publice
Prin Măsura II.12
.
sunt sprijinite activități care vizează
dezvoltarea de bune practici, atât generale cât și specifice pentru anumite specii sau referitoare la biosecuritate sau la necesitățile în materie de sănătate și bunăstare a animalelor în acvacultură.
Înainte de a începe completarea Solicitării de finanțare vă recomandăm să citiți cu atenție toate informațiile prezentate în acest Ghid și să vă asigurați că ați înțeles toate aspectele specifice prezentei scheme de finanțare nerambursabilă. Pentru o mai bună înțelegere vă recomandăm să consultați și:
Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014 – 2020 Regulamentul nr. 508/2014 (CE), Art.56, litera (b)
Rezultatele operațiunilor
pentru care se primește sprijin vor face obiectul unei publicități adecvate în conformitate cu
Regulamentului (UE) nr. 508/2014
,
articolul 119.
Totodată vă recomandăm să consultați periodic pagina de internet a DGP-AMPOPAM –
www.ampeste.ro
– pentru a fi la curent cu eventualele comunicări/informări cu privire la prezenta măsură de finanțare.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Ghidul solicitantului nu se substituie legislației naționale și a Uniunii Europene
în vigoare, solicitantul având obligația cunoașterii și respectării acesteia.
CINE POATE BENEFICIA DE SPRIJINUL FINANCIAR NERAMBURSABIL?
Promovarea sănătății și bunăstării animalelor
- Organisme de drept public
CE ACTIVITĂȚI SUNT FINANȚATE ÎN CADRUL ACESTEI MĂSURI?
CARE SUNT ȚINTELE DE ATINS ÎN CADRUL PROIECTULUI?
INDICATORI
Indicator prestabilit (de program)
Indicatorul de program face obiectul monitorizării performanțelor măsurii programului și se referă la:
Indicatorul de realizare - Număr de proiecte
( Se va completa cu cifra 1
)
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Date privind implementarea proiectului
Numărul de angajați care beneficiază de operațiune la momentul aprobării acesteia și respectiv la finalizarea ei
Tipul de operațiune
Se va bifa în căsuța de mai jos
101
Cele mai bune practici și coduri de conduită
Necompletarea indicatorilor și a datelor de implementare în cadrul cererii de finanțare va atrage după sine declararea ca neconformă a acesteia.
•
Tipuri de beneficiari
Cod
Descriere
7
Centru de cercetare/universitate
CÂȚI BANI SE POT PRIMI PENTRU IMPLEMENTAREA PROIECTULUI?
Toate activitățile pe care solicitantul se angajează să le efectueze prin Cererea de finanțare și pentru care a primit punctaj la selecție, devin condiții obligatorii pentru menținerea sprijinului pe toată perioada de valabilitate a contractului de finanțare.
INTENSITATEA AJUTORULUI FINANCIAR
I ntensitatea ajutorului financiar este de
100 % din cheltuielile eligibile ale operațiunii
în conformitate cu
art.95, alin. (2), litera e)
din Regulamentul (UE) nr. 508 /2014, din care
75% contribuția comunitară din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime și 25% contribuția publică națională.
În cadrul acestui apel, un solicitant poate depune o singură cerere de finanțare
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
CARE ESTE VALOAREA MAXIMĂ A PROIECTULUI ȘI PE CE PERIOADĂ?
Valoarea maximă și minimă eligibilă aferentă unui proiect va fi precizată în anunțul de lansare a apelului .
În cadrul acestor valori este inclus TVA –ul
ALOCAREA FINANCIARĂ
Un solicitant din teritoriul ITI Delta Dunării (ITI DD) poate depune un proiect în cadrul apelului lansat cu respectarea condițiilor din prezentul ghid. După înregistrarea cererii de finanțare în sistemul informatic MySMIS, solicitantul va depune la ADI ITI DD o cerere de eliberare a unui aviz insoțită de fișa de proiect în baza căruia va solicita avizul de conformitate a obiectivelor din cadrul cererii de finanțare depuse cu obiectivele strategice, pilonii și obiectivele sectoriale din cadrul strategiei ITI Delta Dunării. Avizul favorabil sau nefavorabil va fi depus de solicitant la sediul Autorității de Management pentru POPAM. Prezentarea avizului se va realiza în termen de maxim 15 zile lucrătoare (include și perioada eventualei contestații asupra unui aviz nefavorabil la ADI ITI DD) de la data depunerii dosarului cererii de finanțare.
Alocarea financiară pentru această măsură este precizată în anunțul de lansare a apelului. Contribuția FEPAM în cadrul operațiunii este de 75%, iar contribuția publică națională este de 25%
Modelul fișei de prezentare a proiectului se regăsește pe site-ul ADI ITI DD, putând fi accesată la adresa
http://www.itideltadunarii.com/informare-procedura-de-
avizare-pentru-conformitatea-cu-sidddd-2030/#8dda50d7755d34e8b
În etapa de selecție, solicitanții din cadrul teritoriului ITI DD, vor fi ierarhizați în baza punctajului și numai după ce s-a depus avizul de la ADI ITI DD pentru respectiva cerere de finanțare. Cererile de finantare care nu au depus aviz sau cererile de finantare care au aviz de neconformitate vor întra în competiția națională.
În cadrul prezentului apel Cererea de finanțare și documentele din dosarul Cererii de finanțare vor fi introduse și respectiv atașate on line cu semnătură electronică în aplicația electronică MySMIS, disponibilă la adresa web
http://www.fonduri-
ue.ro/mysmis , doar în intervalul menționat în anunțul de lansare a apelului.
Etapele de verificare a conformității administrative, a eligibilității, a evaluării tehnice și financiare precum și a celei de selecție, solicitarea de informații suplimentare/clarificări și contestațiile nu se realizează online, ci pe suport de hârtie, până la disponibilitatea acestor module în sistemul on-line My SMIS.
Toate documentele înaintate de solicitant pe suport de hârtie vor fi semnate de reprezentantul legal al solicitantului, până la disponibilitatea acestor module în sistemul online MySMIS.
Anunțul privind sesiunea de depunere a cererilor de finanțare se publică pe site-ul
www.madr.ro, secțiunea FEPAM și
www.ampeste.ro, secțiunea POPAM 2014-2020.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Ghidul solicitantului nu se substituie legislației naționale și a Uniunii Europene
în vigoare, solicitantul având obligația cunoașterii și respectării acesteia.
Pentru solicitarea de informații suplimentare / clarificări și depunerea cererilor de finanțare, locațiile și datele de contact ale Autorității de management și a Centrelor regionale sunt:
Sediu
Adresă
Contact
Județe arondate
DGP- AMPOPAM
B-dul. Carol I nr.2-4, sector 3, Municipiul București
Tel:021-3079802 Fax.0213072474
-
CR POPAM
Brașov
Intern.Trade Center, str. Alexandru Vlahuță, nr.10, Et.1, Brașov, județul Brașov
Tel. 0268.546.511
0725.256.235
0725.256.236
Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu.
CR POPAM
București
Str.Mihai Eminescu, nr.11, cam. 6, Buftea, județul Ilfov
Tel. 021.350.1161
0725.256.223
0725.256.224
Arges, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Prahova și Municipiul
București.
CR POPAM
Constanța
Str.Capitan Petre Romulus nr. 7bis, Constanța, județul Constanța
Tel. 0241.511.580
0725.256.231
0725.256.232
0725.256.239
Constanța, Ialomița, Călărași.
CR POPAM
Cluj
Str.Dorobanților, nr.69, cam.8, Cluj-Napoca, județul Cluj
Tel. 0725.256.233
0725.256.234
Alba, Bistrița- Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu- Mare, Sălaj.
CR POPAM
Dolj
Bloc TCIF, str.Nicolae Romanescu, nr.39, etaj 2, Craiova, județul Dolj
Tel. 025.42 5.0 08
072. 256 .22 2
0725.256.221
Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt,
Teleorman, Vâlcea.
CR POPAM
Galați
Str.Basarabiei, nr.55, bloc A16, parter, Galați, județul Galați
Tel. 0236.414.102
0725.256.225
0725.256.226
Brăila, Buzău, Galați, Vrancea.
CR POPAM Iași
OJRSA, Aleea Mihail Sadoveanu, nr.10bis, Iași, județul Iași
Tel/Fax. 0232.273.070
0725.256.229
0725.256.230
Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui.
CR POPAM
Timiș
Calea Buziașului, nr.11A, cladire OB6A, et.1, Timișoara, județul Timiș
Tel.0725.256.228 0726.777.657
Arad, Bihor, Caraș Severin, Hunedoara,
Timiș.
CR POPAM
Tulcea
Iberom Business Center Str. Portului nr. 14, etaj 2,
Tulcea, județul Tulcea
Tel. 0240.5 35. 029
0725.256.237
0725.256.238
Tulcea
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
3.
CONDIȚII SPECIFICE PENTRU OBȚINEREA FINANȚĂRII
3.1
Solicitanți eligibili
Categoriile de solicitanți eligibili care pot accesa fonduri nerambursabile sunt unitățile de ceretare și universitățile publice care au ca obiect de activitate acvacultura.
Pentru
a fi eligibili
în vederea obținerii finanțării pentru
Măsura II.12 – Măsuri
privind sănătatea și bunăstarea animalelor,
solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
-
Să aibă obiect de activitate înregistrat Cod CAEN 7219 sau 8542 și activitate în domeniul acvaculturii;
-
Nu se află în proces de lichidare, fuziune, reorganizare, faliment;
-
Nu este înregistrat în Registrul debitorilor MADR AM POP/AM POPAM, pentru POP 2007 – 2013 și POPAM 2014-2020 în calitate de DEBITOR,
-
Nu se află în situațiile prevăzute la Art.10 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014;
Inadmisibilitatea solicitanților în temeiul articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 508/2014 al Consiliului alineatele ( 1 - 5 )
-
Solicitanții care au săvârșit o încălcare gravă în temeiul articolului 42
din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului sau al articolului 90 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, stabilită de către o autoritate competentă, sunt inadmisibili pentru depunerea de proiecte pe o perioadă de timp după cum urmează:
-
12 luni în situația atribuirii a 9 puncte de încălcare /operator/navă de pescuit pentru infracțiunile prevăzute la punctele 1, 2 și 5 din anexa XXX a R404/2011;
-
cu încă o lună peste cele 12 luni pentru fiecare punct peste 9 puncte de încălcare.
Data de începere a perioadei de inadmisibilitate este data primei decizii oficiale formulate de către o autoritate competentă care stabilește că s-a comis o încălcare gravă în sensul articolului 42 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 sau al articolului 90 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.
În scopul calculării perioadei de inadmisibilitate, se iau în considerare numai infracțiunile grave comise începând cu 1 ianuarie 2013 și pentru care s-a luat o decizie în sensul paragrafului de mai sus începând cu acea dată.
Dacă punctele de încălcare acumulate de un operator pentru o navă de pescuit sunt mai puține de 9, cererile pentru sprijin din partea POPAM depuse de către operatorul respectiv sunt admisibile;
-
Solicitanții care au fost implicați
în operarea, gestionarea sau deținerea în proprietate a navelor de pescuit incluse pe lista de nave de pescuit INN a Uniunii, în conformitate cu articolul 40 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 sunt inadmisibili pe toată perioada în care operatorul figurează pe listă, dar cel puțin 24 de luni;
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
-
Solicitanții ale căror nave de pescuit se află sub pavilionul unor țări identificate
drept țări terțe necooperante, astfel cum se prevede la articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008, sunt inadmisibili pe parcursul întregii perioade în care țara respectivă este inclusă pe listă și, în orice caz, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni;
-
Solicitanții declarați printr-o decizie definitivă emisă de o autoritate competentă că au comis una dintre infracțiunile prevăzute la articolul 3 din Directiva 2008/99/CE nu sunt eligibili pentru depunerea de proiecte pe o perioadă de timp de 12 de luni în cazul unei infracțiuni comise din neglijență gravă și de 24 de luni în cazul unei infracțiuni comise cu intenției.
Se adaugă 6 luni de inadmisibilitate dacă s-a reținut că există circumstanțe agravante sau infracțiunea a fost săvârșită pe o perioadă de mai mult de un an.
Data de începere a perioadei de inadmisibilitate se calculează de la data deciziei definitive formulate de către o autoritate competentă care stabilește că s-au comis una sau mai multe dintre infracțiunile menționate la articolul 3;
-
Solicitanții declarați printr-o decizie definitivă emisă de o autoritate competentă că au comis una dintre infracțiunile prevăzute la articolul 4 din Directiva 2008/99/CE nu sunt eligibili pentru depunerea de proiecte pe o perioadă de timp de
24 de luni. Se adaugă 6 luni de inadmisibilitate dacă s-a reținut că există circumstanțe agravante sau infracțiunea a fost săvârșită pe o perioadă de mai mult de un an.
Data de începere a perioadei de inadmisibilitate se calculează de la data deciziei definitive formulate de către o autoritate competentă care stabilește că s-au comis una sau mai multe dintre infracțiunile menționate la articolul 4;
-
Solicitanții care au comis o fraudă legată de FEP sau de FEPAM, stabilită de o autoritate competentă, nu sunt admisibili pe toată perioada de derulare a FEPAM (până la 31 decembrie 2023). Inadmisibilitatea este stabilită de la data primei decizii definitive de stabilire a fraudei.
Inadmisibilitatea solicitanților în temeiul articolului 30 alineatul (2), lit. a OUG 49/2015 cu modificările ulterioare:
-
Solicitanții care sunt înregistrați în Registrul debitorilor MADR AM POP pentru POP 2007-2013 nu pot depune cereri de finanțare de la data înregistrării debitoului până la achitarea integrală a datoriei față de MADR AM POP, inclusiv a accesoriilor.
Beneficiarii finanțării vor îndeplini pe întreaga durată de punere în aplicare a operațiunii și pentru o perioadă de cinci ani după efectuarea ultimei plăți, cerințele menționate la alineatul (1) literele (a)-(d) articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 508/2014 al Consiliului
Managementul proiectului poate fi asigurat de un manager de proiect, un responsabil financiar și un specialist în acvacultură cu expertiză în promovarea sănătății, bunăstării speciilor din acvacultură și a biosecurității, dovedită prin proiecte, lucrări tehnice sau științifice.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
3.2
Eligibilitatea proiectului
Pentru
a fi eligibil
proiectul trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții:
1)
să fie implementat pe teritoriul României;
2)
să conțină activitățile/cheltuieli eligibile prezentate în prezentul ghid; 3)proiectul/activitățile pentru care se solicită sprijin financiar nerambursabil în
Cererea de
finanțare nu trebuie să facă obiectul unei alte finanțări din fonduri publice naționale sau ale Uniunii Europene, în ultimii 5 ani.
4)
valoarea maximă eligibilă aferentă unui proiect se încadrează în plafonul eligibil stabilit prin anunțul de lansare a apelului;
5)
durata maximă de implementare a proiectului – 24 luni;
3.3.Activități elgibile
Conform Art. 56 alineatul (1) din Regulamentului (UE) nr. 508/2014, POPAM , în vederea promovării sănătății și bunăstării animalelor în intreprinderile din domeniul acvaculturii, precum și în ceea ce privește prevenția și biosecuritatea, POPAM poate sprijini activități care vizează:
-
dezvoltarea de bune practici generale și specifice pentru sănătatea și bunăstarea anumitor specii de pești și moluște
-
Sau
-
stabilirea de reguli de conduită referitoare la biosecuritate sau la necesitățile în materie de sănătate și bunăstare a animalelor în acvacultură.
În cadrul măsurii sunt obligatorii:
activitățile de informare și publicitate;
activitatea de auditare a proiectului .
Activitățile se finalizează cu realizarea unui ghid de bune practici pentru sănătatea și bunăstarea anumitor specii de pești și moluște însoțit de un cod de conduită referitoar la biosecuritate sau la necesitățile în materie de sănătate și bunăstare a animalelor în acvacultură.
3.4 Cheltuieli eligibile
Sprijinul financiar nerambursabil se acordă pentru activitățile prevăzute pentru îndeplinirea obiectivelor și indicatorilor din cadrul Cererii de Finantare.
Cadrul legal privind eligibilitatea cheltuielilor
efectuate de beneficiari în cadrul operațiunilor finanțate prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) 2014-2020 este reglementat de
iar
detalierea costurilor eligibile se realizează în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.816/2016.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
CATEGORII DE CHELTUIELI ELIGIBILE:
1.
Cheltuieli cu auditarea proiectului.
2.
Cheltuieli cu informarea și publicitatea.
3.
Cheltuieli privind taxele, altele decât cele prevăzute la „alte cheltuieli – comisioane, cote, taxe din Anexa 6 – capitolul I – structura devizului general” din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016”.
4.
Cheltuielile bancare de deschidere și de administrare a conturilor, astfel cum sunt prevăzute la art. 11 din HG NR. 347/2016
5.
Cheltuieli cu semnătura electronică pentru MySMIS2014.
6.
Cheltuieli cu transportul, diurna și cazarea
7.
Cheltuieli aferente managementului de proiect:
a)
Cheltuieli salariale cu echipa de management de proiect - se includ cheltuielile privind plata drepturilor salariale inclusiv contribuțiile suportate de către angajator și angajat pentru personalul din cadrul echipei de management a proiectului, efectuate de beneficiar în cadrul și exclusiv pe durata implementării operațiunii; constituie cheltuieli eligibile dacă acestea sunt în mod real și definitiv suportate de către beneficiar;
b)
Cheltuieli cu servicii de management de proiect
Cheltuielile aferente managementului de proiect nu vor depăși 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Pentru echipa de management a proiectului și/ sau pentru echipa de experți, solicitantul trebuie să respecte legislația în vigoare aplicabilă categoriei din care acesta face parte cu privire la modalitatea de implicarea a acestora în procesul de implementare a proiectului.
8.
Cheltuieli aferete garanțiilor emise de o instituție bancară sau nebancară, astfel cum sunt prevăzute la art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 347/2016.”
Cheltuielile eligibile specifice acestei măsuri în această sesiune pot fi:
1.
Cheltuieli privind elaborarea de ghiduri de bune practici, atât generale cât și specifice, pentru anumite specii
2.
Cheltuieli pentru elaborarea unor coduri de conduită referitoare la biosecuritate sau la necesitățile în materie de sănătate și bunăstare a animalelor în acvacultură
4. Cheltuieli cu experți
4.
SOLICITAREA DE FINANȚARE
4.1.
Întocmirea cererii de finanțare
Cererea de finanțare se va completa urmărind
"Instrucțiunile de completare a cererii de finanțare" , Anexa 1 la ghidul solicitantului, precum și tutorialele și instrucțiunile pe care le puteți
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
găsi
pe
site-ul
Ministerului
Fondurilor
Europene
la
adresa
http://www.fonduri-
ue.ro/mysmis#manuale
Aveți obligația de a încărca electronic toate formularele și anexele solicitate care vor fi completate în prealabil în limba română și de a completa toate câmpurile din Cererea de finanțare chiar și cu sintagma ”nu se aplică”.
Urmăriți cu atenție toate indicațiile prezentate la fiecare punct al cererii de finanțare și în câmpurile aferente acestora pentru a completa corect Cererea de finanțare
Cererea de finanțare trebuie completată într-un mod clar și coerent pentru a înlesni procesul de verificare a acesteia. În acest sens, se vor furniza informațiile necesare și relevante, prin care solicitantul va preciza modul în care va fi atins obiectivul proiectului prin activitățile propuse, rezultatele preconizate și bugetul propus prin proiect. Bugetul Cererii de finanțare va fi întocmit în lei, cu două zecimale.
Cererea de finanțare, anexele și declarațiile se semnează electronic de reprezentantul legal al solicitantului.
4.2.
Lista documentelor din dosarul Cererii de finanțare
Dosarul Cererii de finanțare va
cuprinde
următoarele documente, scanate la rezoluția recomandată de 300 dpi,ce vor fi atașate cu semnătură electronică în aplicația electronică MySMIS a Cererii de finanțare:
1.
Anexa A1 -
Declarația de angajament
Anexa B
- Declarație pe propria răspundere privind dubla finanțare
Anexa C
- Declarația de eligibilitate
Anexa D
- Declarația privind respectarea principiului egalității de șanse
Anexa E –
Declarație în conformitate cu art. 10, din Reg. UE 508/2014
Anexa F –
Declarație privind nedeductibilitatea TVA
Anexa G – Declarație pe propria răspundere pentru organismele de drept public
Anexa H
- Bugetul indicativ al proiectului
2.
Actele constitutive
ale solicitantului
(Actele de înființare, Regulamentul de
organizare și funcționare)
3.
Hotărârea organului colectiv de conducere privind aprobarea
depunerii cererii de finanțare, emisă conform actelor constitutive ale solicitantului.
4.
Cazierul judiciar
al solicitantului, valabil la data depunerii cererii de finanțare, eliberat de inspectoratele de poliție județene
5.
Pentru echipa de management a proiectului (manager de proiect, responsabil financiar și specialist în acvacultură) se vor prezenta următoarele documente:
CV-ul, model EUROPASS, însoțit de Diploma de studii/Diplome de calificare/specializare – după caz.
Pentru specialist se va depune și un memoriu justificativ din care trebuie să reiasă că deține expertiză în domeniul sănătății, bunăstării speciilor din acvacultură și a biosecurității, dovedită prin proiecte de cercetare, lucrări tehnice sau științifice.
6.
Pentru experții CV-ul, model EUROPASS, însoțit de Diploma de studii / Diplome de calific.are/specializare
7.
Dovada experienței relevante a solicitantului în domeniul acvaculturii și privind dezvoltarea de bune practici
pentru sănătatea și bunăstarea anumitor specii de pești și moluște și în stabilirea de reguli de conduită referitoare la biosecuritate sau la necesitățile în materie de sănătate și bunăstare a animalelor în acvacultură(proiecte derulate
individual sau în parteneritat,
lucrări tehnice, științifice)
8.
Pentru serviciile propuse spre achiziționare se vor atașa minim două oferte pentru categoriile de servicii care depășesc valoarea de 132.519 LEI (exclusiv TVA) și o ofertă
pentru categoriile de servicii cu o valoare mai mică de 132.519 LEI (exclusiv TVA) (alin. (5), art. 7 din Legea 98/2016), cu justificarea ofertei alese.
Este obligatorie utilizarea machetelor editabile, disponibile pe site-ul DGP-AM POPAM
www.ampeste.ro . Utilizarea altor tipuri de formulare, anexe sau declarații duce la respingerea Cererii de finanțare în etapa verificării conformității administrative.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Fiecare document solicitat în Lista documentelor dosarului Cererii de finanțare va avea atașată semnătura electronică a reprezentantului legal al solicitantului.
4.3.
Înregistrarea Cererii de finanțare
Sesiunea pentru depunerea Cererilor de finanțare este un apel de tip competitiv, cu termen limită de depunere.
Înregistrarea se va efectua online prin completarea tuturor câmpurilor din sistemul informatic MySMIS și după ce ați apăsat butonul
Vizualizare proiect
care va avea ca efect generarea Cererii de finanțare cu toate datele introduse și salvate în funcțiile anterioare și transmiterea acesteia.
Transmiterea cererii de finanțare se va face apăsând butonul
Transmitere proiect . Această funcție presupune parcurgerea următorilor pași:
pas 1 - se selectează funcția ”Transmitere proiect”;
pas 2 - se apasă butonul ”Blocare editare proiect”; pas 3 - se confirmă continuarea procesului;
pas 4 - se poate genera cererea de finanțare în format pdf;
pas 5 - la final se transmite documentul generat semnat electronic;
Fiecare Cerere de finanțare va primi automat din partea sistemului informatic un cod de identificare denumit Cod SMIS.
Nici un dosar al Cererii de finanțare nu va fi luat în considerare dacă data și ora limită pentru depunerea acestuia au fost depășite, acest fapt determinând respingerea
acestuia.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
5.
VERIFICAREA CONFORMITĂȚII ADMINISTRATIVE ȘI ELIGIBILITĂȚII CERERII DE FINANȚARE
Verificarea conformității administrative și eligibilității Cererii de finanțare se realizează conform listei de întrebări din Anexa 2C, de către experții CR – POPAM/ANPA nominalizați.
Experții CR – POPAM pot solicita
o singură dată
informații suplimentare, Anexa 5, dacă pe parcursul verificărilor de conformitate și eligibilitate se constată că acest lucru este necesar. Informațiile suplimentare se vor solicita de către experții evaluatori în scris, iar răspunsul va fi transmis în scris până la disponibilitatea acestor module în sistemul on-line My SMIS. Ulterior acestea vor fi transmise prin aplicația My SMIS.
Adresele de email la care vor putea fi transmise răspunsurile vor fi cele de pe care vor fi transmise notificările.
Dacă cel puțin o condiție de conformitate/eligibilitate nu este îndeplinită, Cererea de finanțare este declarată neconformă/neeligibilă, Anexa 6.
Solicitanții pot contesta rezultatele procesului de verificare a conformității administrative
/eligibilității conform prevederilor
Capitolului
7. Contestații
din prezentul ghid.
6.
EVALUAREA ȘI SELECȚIA CERERILOR DE FINANȚARE
Evaluarea Cererilor de finanțare se realizează în mod continuu după verificarea conformității administrative și a eligibilității, pentru toate cererile primite în termenul de depunere. Dacă pe parcursul procesului de evaluare și selecție se constată necesitatea solicitării unor informații suplimentare, se poate solicita o singură dată reprezentantului legal transmiterea acestora în baza unei Notificări de solicitare a informațiilor suplimentare – Anexa 5 la prezentul ghid.
Informațiile suplimentare se vor solicita de către experții evaluatori în scris, iar răspunsul va fi transmis în scris până la disponibilitatea acestor module în sistemul on-line My SMIS. Ulterior acestea vor fi transmise prin aplicația My SMIS.
Adresele de email la care vor putea fi transmise răspunsurile vor fi cele de pe care vor fi transmise notificările.
6.1.
Evaluarea Cererilor de finanțare
Cererile de finanțare sunt evaluate din punct de vedere calitativ, de către experții DGP- AMPOPAM pe baza grilei de evaluare, Anexa 3.
În cadrul etapei de evaluare fiecare criteriu/subcriteriu, va fi evaluat de fiecare expert evaluator utilizând un sistem de bifare de tip DA/NU/NA, urmat de stabilirea punctajului conform Criteriilor de selecție, aprobate de către Comitetul de Monitorizare (CM), Anexa 4.
Cererile de finanțare care nu realizează
minim 45 puncte
sunt eliminate din procesul de selecție.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Cererile de finanțare depuse în cadrul mecanismului ITI Delta Dunării (cele cu aviz ADI ITI DD) vor intra în competiție între ele pe bugetul alocat ITI în cadrul acestei sesiuni, iar celelalte solicitări de finanțare pe restul bugetului alocat sesiunii.
În cazul în care în urma selectării cererilor de finanțare ce au avizul de conformitate eliberat de ADI ITI DD, depuse în cadrul mecanismului ITI Delta Dunării nu se contractează întreaga sumă alocată, diferența rămasă necontractată se realocă pentru celelalte solicitări de finanțare din cadrul competiției naționale.
În cazul în care în urma selectării cererilor de finanțare depuse în cadrul ITI se contractează întreaga sumă alocată ramânând solicitări de finanțare neacoperite, diferența necesară va fi acoperită din cadrul alocării competiției nationale, în situația în care rămân fonduri disponibile urmare acestei selecții (inclusiv rezolvarea contestațiilor).
Fondurile neutilizate urmare selecției naționale vor putea fi utilizate în mod flexibil pentru proiectele depuse în cadrul ITI DD care au depășit alocările apelurilor dedicate până la concurența sumei totale alocate în POPAM pentru ITI DD.
Experții evaluatori pot solicita informații suplimentare în cazul în care dosarul Cererii de finanțare conține informații contradictorii în interiorul lui, precum și în cazul în care în bugetul indicativ există diferențe de calcul sau încadrarea categoriilor de cheltuieli eligibile/neeligibile nu este facută corect.
În etapa de evaluare calitativă, experții evaluatori pot recomanda modificarea bugetului proiectului,
în sensul reducerii acestuia
astfel:
cu valoarea cheltuielilor neeligibile pe care solicitantul le-a încadrat greșit ca eligibile
cu valoarea cheltuielilor potențial eligibile dar care:
►
fie nu au legătură directă cu activitățile propuse,
►
fie nu sunt necesare pentru realizarea proiectului,
►
fie sunt disproporționate în raport cu obiectivul proiectului,
În cazul în care diminuarea bugetului depășește 20%, cererea de finanțare este respinsă.
►
fie nu sunt rezonabile.
6.2
Selecția Cererilor de finanțare
Selecția Cererilor de finanțare se va realiza după termenul limită de depunere a acestora și numai după evaluarea tuturor Cererilor de finanțare depuse.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Proiectele care prezintă soluții tehnice nerealiste sau solicitanții nu acceptă recomandările experților pot fi respinse.
Selecția Cererilor de finanțare se va realiza de către o Comisie de selecție în baza procesului de evaluare calitativă ( Anexa 3) și a Criteriilor de selecție prezentate în (Anexa 4) în conformitate cu Manualul de proceduri pentru evaluarea și selectarea Cererilor de finanțare.
În urma selecției se va întocmi Lista Cererilor de finanțare, în ordinea punctajului obținut, ce va fi făcută publică pe site-ul DGP-AMPOPAM
www.ampeste.ro
.
Solicitanții vor fi notificați după publicarea listei pe site-ul DGP-AMPOPAM
www.ampeste.ro
.
Anexa 6.
Solicitanții vor putea contesta rezultatul în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la data primirii notificării cu privire la neselectarea cererii de finanțare dar nu mai mult de 12 zile lucrătoare de la data publicării pe site-ul
www.ampeste.ro
.
Solicitanții care au fost selectați vor fi notificați să prezinte în termen de maxim 15 zile lucrătoare următoarele documente menționate mai jos:
Pentru pregătirea documentelor solicitate vă recomandăm să verificați Anexa 2 S
Lista documentelor solicitate în vederea contractării
1.
Contract individual de muncă
pentru managerul de proiect, responsabilul financiar și specialistul în acvacultură și/ sau contract de prestări servicii
cu experții implicați în
proiect, pe perioada de implementare și monitorizare a proiectului –
în copie cu mențiunea “Conform cu originalul”
2.
Copia actului de identitate a reprezentantului legal cu mențiunea “ Conform cu originalul”
3.
Mandatul de reprezentare, pentru împuternicit, autentificat prin notariat (duplicatul eliberat de notar),
clar și explicit în ceea ce privește perioada și activitățile pentru care este dată împuternicirea – după caz.
4
Graficul de rambursare a cheltuielilor
(cererilor de rambursare) – Anexa 7
5.
Anexa G - Declarație pe propria răspundere pentru organismele de drept public
6.
Formularul de identificare financiară,
Anexa 8 ,
cu datele de identificare ale trezoreriei aferent solicitantului
Este obligatorie prezentarea documentelor în termen de 15 zile lucrătoare din momentul primirii notificării. În situația în care aceste documente nu se vor prezenta în termenul precizat, cererea este respinsă.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Finalizarea selecției
se va realiza în conformitate cu Manualul de proceduri pentru evaluarea și selectarea Cererilor de finanțare. Dacă cel puțin o condiție din lista de verificare nu este îndeplinită, Cererea de finanțare este respinsă.
După verificare se va întocmi Lista Cererilor de finanțare selectate în vederea finanțării ce va fi publicată pe site
www.ampeste.ro
și solicitantul va fi notificat în acest sens.
Pentru fiecare Cerere de finanțare care a fost selectată se va întocmi Contractul de finanțare (Anexa
9).
Solicitantul
va
fi
notificat
cu
privire
la
perioada
în
care
reprezentantul legal/împuternicitul se poate prezenta la sediul DGP-AM POPAM pentru semnarea Contractului de finanțare.
Obligații specifice ale beneficiarului:
Contractul de finanțare va cuprinde și următoarele clauze specifice:
Beneficiarii prezintă prima cerere de rambursare însoțită de documente justificative în termen de cel mult 3 luni de la data semnării contractului de finanțare;
Beneficiarii sunt obligați să depună la sediul CRPOPAM, Graficul de rambursare a cheltuielilor, potrivit formatului standard, în maximum 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data semnării contractului de finanțare. În condițiile în care vor interveni modificări față de versiunea din Contractul de finanțare graficul de rambursare se va depune în maxim 30 zile de la apariției modificărilor, cu justificările care au condus la modificarea acestuia;
Contractul va cuprinde și alte clauze cu privire la achizițiile
beneficiarilor (conform Manualului de procedură privind achizițiile și a prevederilor legale în vigoare la data achiziției);
Contractul va cuprinde o clauză cu privire la procentul aferent cheltuielilor administrative și celor aferente managementului de proiect, respectiv, Cheltuielile aferente managementului de proiect nu vor depăși 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului
Contractul va cuprinde obligații privind respectarea procedurii de rambursare a cheltuielilor (completarea cererii de rambursare și documente doveditoare) conform procedurii în vigoare;
Contractul va cuprinde și clauze specifice cu privire la obligația beneficiarului de a păstra în bune condiții toate documentele originale privind implementarea proiectului, inclusiv documentele contabile;
Beneficiarul are obligația de a asigura accesul neîngrădit al autorităților naționale cu atribuții de verificare, control și audit și al departamentelor de specialitate din cadrul UE în limitele competențelor ce le revin;
În cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanșată procedura insolvenței/ falimentului, precum și în situația în care Autoritatea
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanții săi, nu corespund realității sau documentele/ autorizațiile/ avizele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevarate/ false/ incomplete/ expirate/ inexacte/ nu corespund realității, AMPOPAM poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată Beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești. În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă, împreună cu dobânzi și penalități, în procentul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare, și în conformitate cu dispozițiile contractuale. Prin excepție, în situația în care neîndeplinirea obligațiilor contractuale nu este de natură a afecta condițiile de eligibilitate și selecție a proiectului, recuperarea sprijinului financiar se va realiza proporțional cu gradul de neîndeplinire. Anterior încetării Contractului de Finantare, AMPOPAM poate suspenda contractul și/ sau plățile ca o măsură de precauție, fără o avertizare prealabilă;
Nerespectarea clauzelor specifice menționate anterior are ca efect rezilierea contractului de finanțare.
Orice modificare care privește sediul social, contul, datele de contract, calitatea de reprezentant legal, se face prin notificarea autorității contractante și depunerea de documente doveditoare. Autoritatea contractantă va analiza solicitarea și în situația în care constată neconcordanțe va fi respinsă.
Toate activitățile pe care solicitantul se angajează să le efectueze prin Cererea de finanțare și pentru care a primit punctaj la selecție, devin condiții obligatorii pentru menținerea sprijinului pe toată perioada de valabilitate a contractului de finanțare.
7.
CONTESTAȚII
În cadrul acestei secțiuni veți putea găsi informații cu privire la contestații (conform Manualului de procedura pentru contestații în vigoare la data depunerii contestației, publicat pe site-ul www.ampeste.ro).
Contestația poate avea ca subiect:
►
declararea ca neconformă a cererii de finanțare;
►
declararea ca neeligibilă a cererii de finanțare;
►
rezultatul “RESPINS” al evaluării calitative și/sau punctajul total obținut în urma procesului de evaluare tehnico-financiară;
►
respingerea cererii de finanțare în etapa precontractuală;
►
respingerea solicitării de modificare a contractului de finanțare nerambursabilă;
►
respingerea unui dosar de achiziție a beneficiarului / act adițional la un contract al beneficiarului, care deja a primit un aviz favorabil;
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Contestarea titlurilor de creanță emise pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a unor nereguli NU FACE OBIECTUL PREZENTEI PROCEDURI, și se supune prevederilor OUG 66/2011 cu modificările și completările ulterioare.
Contestarea neautorizării la plată a unei cheltuieli efectuate de către beneficiar NU FACE OBIECTUL PREZENTEI PROCEDURI.
Termenele de depunere a contestațiilor.
-
Depunerea contestației privind neconformitatea/neeligibilitatea cererii de finanțare nu va putea depăși
termenul
de
10
zile
lucrătoare
de
la
data
primirii
notificării
cu
privire
la neconformitatea/neeligibilitatea cererii de finanțare (Anexa 4 a Manualului de procedură pentru verificarea conformității administrative și eligibilității cererilor de finanțare în vigoare la data documentului).
-
Solicitantul poate face contestație, în termen de
10 zile lucrătoare
de la data primirii notificării prin care se comunică rezultatul “RESPINS” al evaluării calitative și punctajul obținut (Anexa 4.1 a Manualului de procedură pentru evaluarea și selectarea cererilor de finanțare în vigoare la data documentului), dar nu mai mult de
12 zile lucrătoare
de la postarea pe site-ul DGP-AMPOPAM
www.ampeste.ro
a Listei cererilor de finanțare în ordine descrescătoare a punctajului obținut.
-
Contestația privind respingerea cererii de finanțare în etapa precontractuală se poate face în termen de
10 zile lucrătoare
de la data primirii notificării de respingere (Anexa 4.4 a Manualului de procedură pentru evaluarea și selectarea cererilor de finanțare în vigoare la data documentului).
-
Respingerea solicitării de întocmire a unui act adițional poate fi contestată de către beneficiar în termen de
10 zile lucrătoare
de la data primirii notificării de respingere.
Contestațiile care nu îndeplinesc condițiile privind termenul de depunere, obiectul și cuprinsul acestora vor fi respinse fără a se cerceta motivele de fapt și de drept invocate.
-
Contestația privind neavizarea unui dosar de achiziție / act adițional la un contract care deja a primit un aviz favorabil a beneficiarului se poate face în termen de
10 zile lucrătoare
de la data primirii notificării de neavizare.
Contestația se poate transmite:
-
la sediul DGP-AMPOPAM, bd. Carol I nr.2-4, sector 3, București.
-
prin e-mail, semnată electronic, la adresa
contestatii.popam@madr.ro
.
Orice contestație trimisă la o altă adresă decât cea menționată mai sus, sau după termenul de depunere, nu va fi luată în considerare.
Termenul de depunere a contestației este același indiferent de modalitatea de transmitere.
Obiectul contestației
-
motivele de declarare ca neconformă administrativ / neeligibilă a cererii de finanțare enumerate în notificarea cu privire la neconformitatea/neeligibilitatea cererii de finanțare;
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
-
rezultatul “RESPINS” al evaluării calitative și/sau punctajul obținut în urma procesului de evaluare tehnico-financiară punctajul, cu specificarea denumirii criteriului/subcriteriului de selecție, așa cum este menționat în notificarea prin care se comunică rezultatul “RESPINS” al evaluării calitative și punctajul obținut;
-
considerentele de respingere enumerate în notificarea de respingere în etapa precontractuală;
-
motivele de respingere enumerate în notificarea de respingere a solicitării de modificare a contractului de finanțare nerambursabilă;
-
motivele de respingere enumerate în notificarea de neavizare a unui dosar de achiziție / act adițional la un contract care deja a primit un aviz favorabil a beneficiarului.
Contestația se formulează în scris și trebuie să cuprindă:
►
datele de identificare ale contestatarului: denumire, adresa, numele persoanei care reprezintă contestatorul și calitatea ei;
►
codul SMIS al cererii de finanțare;
►
obiectul contestației;
►
motivele de fapt (documentele depuse, interpretarea acestora) și de drept (dispoziții legislative naționale sau comunitare).
La contestație se vor alătura copii ale înscrisurilor de care contestatarul înțelege a se folosi în motivarea contestației.
În cazul transmiterii la sediul DGP-AMPOPAM, contestația va fi redactată într-un singur exemplar original și va fi însoțită de un exemplar electronic editabil, pe suport CD/DVD.
În cazul transmiterii prin e-mail, contestația va fi transmisă atât în format .PDF semnat electronic, cât și editabil , iar documentele utilizate în motivarea contestației vor fi transmise în format PDF semnat electronic.
Contestatarul NU poate să depună documente noi care să completeze sau să modifice sau să înlocuiească conținutul cererii de finanțare.
Termenul pentru a răspunde contestațiilor este de maxim 30 zile lucrătoare de la înregistrarea contestației.
Contestația și documentele anexate sunt numerotate și trecute într-un OPIS.
8.
CONTRACTAREA
8.1
Contractul de finațare
Contractul de finanțare este actul juridic încheiat între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de management pentru POPAM, și beneficiar, prin care se acordă acestuia din urmă asistența financiară nerambursabilă aferentă unei operațiuni în scopul atingerii obiectivelor POPAM, supus regulilor de adeziune, comutativ și sinalagmatic, prin care se stabilesc drepturile și
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
obligațiile corelative ale părților în vederea implementării operațiunilor selectate specifice POPAM 2014-2020.
Contractul se semnează la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM cu sediul în Bulevardul Carol I nr. 2-4, sector 3, București, telefon 40-21-3079802, Fax: 40-21-3072474.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Direcția Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM în calitate de autoritate contractantă și beneficiarul se obligă prin acest contract de finantare nerambursabilă să respecte prevederile acestuia având ca obiect execuția și atingerea indicatorilor asumați prin cererea de finanțare pentru proiectul finanțat din FEPAM și BN..
Beneficiarul trebuie să
depună
din proprie inițiativă
toate eforturile pentru a lua cunoștintă de toate informațiile publice referitoare la măsurile finanțate prin POPAM 2014-2020, pentru care depune proiectul și să cunoască toate drepturile și obligațiile prevăzute în contractul de finanțare, înainte de semnarea acestuia.
Modelul contractului de finanțare este atașat prezentului ghid al solicitantului (Anexa 9).
8.2.
Clauze specifice la contractul de finanțare
Atentie!
Potrivit alin. (1) art. 17 din partea generala a contractului de finantare, informațiile/documentele privind executarea contractului de finanțare, inclusiv anexele sale, constituie informații de interes public, în condițiile prevederilor Legii nr. 544 din 2001
privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare , în afară de secțiunile / documentele / elementele care nu pot avea caracter confidențial, astfel cum sunt prevăzute la alin. (2) al aceluiași articol.
În conformitate cu prevederile art. 18 din partea generala a contractului de finantare, părțile contractante, de comun acord, pot reglementaca,anumite documente, secțiuni, respectiv informațiile din proiect să aibă caracter confidential, în situația în care, publicarea acestora pot aduce atingere, principiului concurenței loiale, respectiv proprietății intelectuale ori altor dispoziții legale aplicabile.
În această situație, este necesar ca, solicitantul să completeze o solicitare privind confidențialitatea, care să conțină justificările/motivele aferente fiecărui document/informație ce se dorește a fi confidențială.
Beneficiarul are obligația să respecte clauzele specifice ale contractului de finanțare menționate la sfârșitul subcapitolului 6.2. din prezentul ghid.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
8.3.
Modificarea contractului de finanțare
Precizări referitoare la modificarea Contractului de finanțare:
Contractul de finanțare, semnat atât de către MADR - DGP AMPOPAM cât și de beneficiar, poate fi modificat în conformitate cu dispozițiile contractului de finanțare și cu dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 347/2017.
Solicitările de modificare a contractelor de finanțare se depun la compartimentul regional POPAM, pe raza căruia a fost depusă cererea de finanțare.
De la data funcționării sistemului informatic SMIS 2014 se vor respecta pașii descriși în modulul informatic.
Orice solicitare de modificare a contractului de finanțare nu va fi automat acceptată de către DGP - AM POPAM. Pentru modificarea contractului trebuie să existe motive bine justificate, care vor fi analizate de către experții din cadrul DGP - AMPOPAM.
9.
MANAGEMENTUL FINANCIAR AL PROIECTULUI
9.1
Derularea și verificarea procedurii de achiziții
Beneficiarii publici
vor realiza toate achizițiile conform legislației în vigoare (legea 98/2016
, respectiv HG 395/2016).
Dosarele achizițiilor vor fi depuse la sediul CRPOPAM, în două exemplare pe hârtie și un exemplar pe suport electronic. Din momentul în care aplicația informatică MySMIS devine operațională, depunerea dosarelor de achiziții, în integralitatea lor, se va face exclusiv online.
Beneficiarii au obligația să finalizeze procedurile de achiziții în timp util, înainte de a solicita rambursarea cheltuielilor și să depună dosarele de achiziții la CRPOPAM, în vederea avizării.
9.3
Rambursarea cheltuielilor
9.3.1.
Precizări referitoare la acordarea avansului
Conform art. 29 alin. (2) din OUG 49/2015 pentru beneficiarul care a optat pentru avans, în vederea demarării proiectului, AMPOPAM poate să acorde un avans de până la maximum 50% din valoarea eligibilă nerambursabilă. Beneficiarii pot primi avansul numai după avizarea unei proceduri de achiziții de către DGP-AMPOPAM.
Beneficiarul trebuie să justifice avansul primit de la AMPOPAM, pe baza documentelor solicitate conform Instrucțiunilor de plată la Contractul de Finanțare, până la ultima cerere de rambursare.
DGP-AMPOPAM poate acorda un avans de până la 100% din valoarea totală eligibilă nerambursabilă a tranșei de plată, cu excepția ultimei cereri, pentru care nu se acordă acest avans. Acest avans se acordă beneficiarilor pe baza facturii/facturilor aferente tranșei de plată. Avansul se
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
justifică, în termen de 7 zile, de către beneficiar, prin prezentarea ordinului/ordinelor de plată aferent/aferente facturii/facturilor pentru care s-a eliberat avansul. Documentele justificative aferente obiectului facturilor, pentru care a fost acordat avans, vor fi prezentate de către beneficiar în următoarea cerere de rambursare.
9.3.2.
Plata
Beneficiarii sunt obligați să depună la sediul CRPOPAM, Graficul de rambursare a cheltuielilor, potrivit formatului standard, în maximum 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data semnării contractului de finanțare. În condițiile în care au intervenit modificări față de versiunea din Contractul de finanțare graficul de rambursare se depune în maxim 30 zile de la apariției modificărilor, cu justificările care au condus la modificarea acestuia.
Dosarul Cererii de rambursare va fi depus la CRPOPAM, într-un singur exemplar pe hârtie și un exemplar pe suport electronic. Din momentul în care aplicația informatică SMIS devine operațională, depunerea cererilor de rambursare se va face exclusiv online.
Dosarul Cererii de plată/ rambursare trebuie să cuprindă documentele justificative prevăzute în Instrucțiunile de plată anexate la Contractul de finanțare. Cererea de rambursare va cuprinde numai acele cheltuieli pentru care s-a primit aviz favorabil din punct de vedere al achiziției respective, unde este cazul.
Plata către beneficiari a cererilor de plată/rambursare se realizează de către DGP-AMPOPAM în termen de maxim 45 (patruzeci și cinci) de zile lucrătoare de la data înregistrării fiecărei cereri de plată/rambursare, cu excepția acelor situații în care termenul de plată/rambursare se suspendă.
Beneficiarul va depune maxim 3 cereri de rambursare.
10.
MONITORIZARE ȘI CONTROL
10.1. Monitorizarea tehnică și financiară
Beneficiarul este obligat ca în perioada de implementare a proiectului să depună semestrial Rapoarte de progres privind situația implementării proiectului la DGP-AMPOPAM.
Beneficiarul trebuie să asigure atingerea rezultatelor și a obiectivelor, asumate prin Cererea de Finanțare și anexele aferente acesteia, precum și respectarea prevederilor contractuale specifice operațiunii finanțate și a prevederilor art. 71 din Regulamentul nr.1303/2013 privind caracterul durabil al operațiunilor.
Beneficiarul finanțării are obligația de a arhiva toate documentele referitoare la implementarea proiectelor aprobate spre finanțare în cadrul POPAM în spații special amenajate astfel încât să fie asigurată păstrarea în bune condiții a documentelor, să evite distrugerea intenționată/ accidentală sau sustragerea neautorizată a acestora, asigurând păstrarea unei piste de audit corespunzătoare a operațiunilor efectuate.
Beneficiarul trebuie să asigure arhivarea următoarelor documente:
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
documente referitoare la solicitarea finanțării proiectului și la aprobarea acestuia de către AM (Cererea de finanțare și anexele sale, Contractul de finanțare și anexele sale);
documentele referitoare la procedurile de achiziție publică derulate în cadrul proiectelor aprobate, ca bază legală pentru efectuarea unor cheltuieli;
documente referitoare la implementarea proiectului;
facturi și documente justificative aferente acestora, documente de plată;
documentele contabile conform prevederilor legale.
Documentele trebuie arhivate într-una din următoarele forme:
originale;
fotocopii ale documentelor originale certificate „conform cu originalul”;
versiuni electronice ale documentelor originale;
documente care există doar în format electronic, caz în care trebuie să se asigure securitatea sistemului informatic
10.2 Control
Proiectele finanțate prin POPAM vor fi verificate la fața locului de o echipă de control desemnată de DGP-AMPOPAM. Acest control poate interveni în orice moment al implementării proiectului, cât și după plata finală (ex-post), pe o perioada de cinci (5) ani de la data efectuării ultimei plăți și va cuprinde verificări de natură tehnică și economico-financiară. DGP-AMPOPAM este însărcinată cu gestionarea și implementarea Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020 în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, după cum urmează:
să se asigure că există un sistem de înregistrare și de arhivare sub formă electronică a documentelor contabile pentru fiecare operațiune în cadrul programului operațional, și este asigurata disponibilitatea acestora;
să se asigure că beneficiarii și alte organisme care participă la realizarea operațiunilor aplică fie un sistem de contabilitate separat, fie o codificare contabilă adecvată pentru toate tranzacțiile privind operațiunea, fără a aduce atingere standardelor contabile naționale;
să se asigure că sunt respectate toate obligațiile cu privire la informare și de publicitate.
Verificările trebuie să asigure faptul că declararea cheltuielilor este reală, că achiziția de produse sau servicii a fost făcută în concordanță cu Contractul de finanțare, că cererile de rambursare sunt corecte și că operațiile și cheltuielile sunt în concordanță cu regulile Comunitare și naționale. Pentru a asigura buna desfășurare a verificărilor la fața locului, veți fi înștiințat în prealabil despre data la care vor avea loc acestea. Obligația dumneavoastră este de a pune la dispoziția echipei de control toate documentele administrative și contabile solicitate, în original, de a asigura accesul la sistemele informatice și la toate documentele stocate în format electronic privind gestiunea tehnică și financiară a proiectului. Totodată aveți obligația de a garanta prezența, în timpul controlului, a persoanelor împuternicite să dea toate informațiile utile la nivel administrativ, contabil și tehnic.
Echipa de control verifică următoarele aspecte:
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
legalitatea, regularitatea și realitatea operațiunilor financiare desfășurate până la acel
moment;
înregistrarea corectă în contabilitate a tuturor operațiunilor aferente proiectului;
modalitatea de atribuire a contractelor de achiziții în sensul respectării prevederilor legale în materie de achiziții publice;
îndeplinirea obligațiilor privind asigurarea vizibilității și publicității proiectului
11.
INFORMARE ȘI PUBLICITATE
Beneficiarii sunt responsabili pentru implementarea activităților de informare și publicitate în legătură cu asistența financiară nerambursabilă obținută prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime, în conformitate cu prevederile din prezentul Ghid a solicitantului. Detalii privind modalitatea de realizare a publicității sunt cuprinse în Anexa 3– Măsuri de informare și publicitate pentru beneficiarii POPAM 2014-2020 – la Contractul de finanțare
12.
ANEXE
Anexa 1
Instrucțiuni de completare a cererii de finanțare
Anexa 2C
Lista de verificare a conformității administrative și eligibilității Anexa 2S
Lista de verificare a documentelor solicitate în vederea contractării Anexa 3
Grilă de evaluare calitativă
Anexa 4
Criterii de selecție
Anexa 5
Notificare de solicitare a informațiilor suplimentare
Anexa 6
Notificare neconformitate/neegibilitate/neselectare/respingere cerere
Anexa 7
Graficul de rambursare al cheltuielilor Anexa 8
Formular de identificare financiară Anexa 9
Contract cadru de finanțare
Anexa A1
Declarație de angajament solicitant public
Anexa B
Declarație pe propria răspundere privind dubla finanțare Anexa C
Declarația de eligibilitate
Anexa D
Declarația privind respectarea principiului egalității de șanse Anexa E
Declarație în conformitate cu art. 10, din Reg. UE 508/2014 Anexa F
Declarație privind nedeductibilitatea TVA
Anexa G
Declarație pe propria răspundere pentru organismele de drept public Anexa H
Bugetul indicativ al proiectului
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa nr.1
Instrucțiuni de completare a cererii de finanțare
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Date generale
Acest document reprezintă un îndrumar pentru completarea în aplicația electronică MySMIS a unei cereri de finanțare pentru apelul de proiecte depuse în cadrul Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020.
Aici sunt descrise secțiunile cererii de finanțare, aplicabile acestui apel, ce trebuie completate în MySMIS. Sunt incluse instrucțiuni, recomandări și explicații pentru completarea corectă a datelor solicitate.
Pentru a putea întocmi și depune o cerere de finanțare, prin aplicația MySMIS, trebuie să vă creați mai întâi un cont de utilizator –
http://www.fonduri-ue.ro/images/files/mysmis/1.Creare.cont.pdf
De asemenea, este necesară identificarea, crearea unei entități juridice -
http://www.fonduri-ue.ro/images/files/mysmis/4.Identificare.electronic%C4%83.pdf
După crearea unui cont de utilizator și identificarea unei entități juridice (i.e. solicitantul), puteți selecta, dintre apelurile deschise în cadrul diferitelor programe operaționale, apelul de proiecte aferent măsurii
II.12. – Articolul 56 – Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor - P rogramul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020.
După crearea proiectului se pot introduce date în funcțiile definite de AM la apelul ales. Introducerea de date se poate face pe pași, unul după celalalt, sau utilizând aleatoriu funcțiile din stânga ecranului.
Înainte de a începe completarea cererii de finanțare, citiți cu atenție prevederile din ghidul specific aferent acestui apel și asigurați-vă că ați înțeles toate condițiile de accesare a finanțării.
Citiți cu atenție instrucțiunile, recomandările și explicațiile incluse în acest document, înainte de completarea cererii de finanțare. Nerespectarea acestora poate conduce la respingerea cererii de finanțare pentru neconformitate administrativă sau depunctarea proiectului în etapa de evaluare tehnică și financiară.
După introducerea informațiilor în pasul respectiv este necesară salvarea acestora. După parcurgerea și completarea cu informații a tuturor pașilor se va putea genera din sistem cererea de finanțare în structura solicitată și cu datele introduse.
ATENȚIE!
Pentru o evitare a pierderii de date, se recomandă salvarea informațiilor după fiecare completare a câmpurilor prin apăsarea butonului ”Salvare”.
ATENȚIE!
În cazul în care proiectul este finanțat din mai multe apeluri, componenta reprezintă proiectul pentru fiecare apel.
ATENȚIE!
Indicațiile de completare a cererii de finanțare sunt orientative, fiecare Autoritate de Management va stabili pentru fiecare apel în ghidul solicitantului structura cererii de finanțare (pașii) și indicațiile punctuale de completare ale cererilor de finanțare pe apelul respectiv.
Pentru acest apel de proiecte, aplicația MySMIS permite atașarea, la anumite secțiuni, a unor documente la cererea de finanțare, prin încărcarea fișierelor ce conțin aceste documente.
Conform prevederilor din ghidul specific,
este obligatorie anexarea documentelor enumerate în capitolul 4, punctul 4.2. ” Lista documentelor din dosarul Cererii de finanțare” din ghid .
Toate aceste documente vor fi încărcate în MySMIS, în format PDF, după ce au fost semnate digital.
Anexele pot fi încărcate în totalitate la o singură secțiune din cererea de finanțare (respectiv, la secțiunea Solicitant).
Pentru unele din anexele obligatorii, ghidul conține modele standard (e.g. declarația de angajament, declarația privind evitarea dublei finațări, declarație de eligibilitate, declarație privind egalitatea de șanse, declarația de neîncadrare și de angajament pentru Art. 10 din Regulamentul UE 508/2014, declarația privind neductibilitatea TVA, declarația privind încadrarea IMM, macheta ce conține analiza și previziunea financiară din planul de afaceri) sau recomandate (planul de afaceri) – după completare, acestea vor fi salvate în format PDF, semnate digital și încărcate în MySMIS. Celelalte documente (e.g. documente statutare, documente cadastrale) vor fi scanate, salvate în format PDF, semnate digital și încărcate în MySMIS, la completarea cererii de finanțare. La încărcarea în aplicația MySMIS, denumiți fiecare fișier în mod corespunzător și sugestiv, în câmpul „Fișierul reprezintă”.
Cuprins
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
1.
Solicitant
2.
Atribute proiect
3.
Responsabil de proiect
4.
Persoana de contact
5.
Capacitate solicitant
6.
Localizare proiect
7.
Obiective proiect
8.
Rezultate așteptate
9.
Context
10.
Justificare
11.
Grup țintă
12.
Sustenabilitate
13.
Relevanță
14.
Riscuri
15.
Principii orizontale
16.
Metodologie dupa caz
17.
Descrierea investiției
18.
Descrierea tehnică a proiectului
19.
Descrierea produsului
20.
Studii de fezabilitate/memoriu justificativ/plan de afaceri, dupa caz
21.
Analiza financiara
(se completează doar pentru investițiile cu Construcții montaj conform datelor din
Studiul de fezabilitate)
22.
Analiza economica (
se completează doar pentru investițiile cu Construcții montaj conform datelor din
Studiul de fezabilitate)
23.
Analiza senzitivitate
(se completează doar pentru investițiile cu Construcții montaj conform datelor din
Studiul de fezabilitate)
24.
Rezumat revizuiri aplicație
25.
Indicatori prestabiliți
26.
Indicatori suplimentari proiect
27.
Plan de achiziții
28.
Resurse umane implicate
29.
Resurse materiale implicate
30.
Activități previzionate
31.
Buget - Activități și cheltuieli -
32.
Vizualizare proiect
33.
Date de implementare
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
1.
Solicitant
Informația se completează doar de către reprezentantul legal/împuternicit al solicitantului
Cererea de finanțare, anexele și declarațiile se semnează de reprezentantul legal al solicitantului sau de un împuternicit al acestuia. Împuternicirea se face prin mandat de reprezentare, autentificat prin notariat, clar și explicit în ceea ce privește perioada și activitățile pentru care este dată împuternicirea.
DATE DE IDENTIFICARE
Datele cu privire la identificarea solicitantului, a reprezentantului legal și a sediului social sunt obligatorii. Datele trebuie să fie corelate cu cele din documentele statutare.
Tipul organizației
– selectați:
institute naționale de cercetare-dezvoltare;
institute,centre sau stațiuni de cercetare-dezvoltare organizate ca institute publice;
POPAM – Centru de cercetare/Universitate
Nr. Înregistrare
– introduceți numărul de înregistrare din Registrul Autorităților Publice
Registru
– selectați Registrul Autorităților Publice
Cod CAEN principal
- Introduceți codul CAEN de 4 cifre (clasa CAEN) ce reprezintă obiectul principal de activitate al unității. Nu introduceți aici codul CAEN vizat de proiect; acesta va fi introdus într-o altă secțiune din cererea de finanțare.
Înregistrat în scopuri de TVA
– selectați DA sau NU. Dacă solicitantul este înregistrat în scopuri de TVA, atunci trebuie anexată la cererea de finanțare inclusiv Certificatul de înregistrare în scopuri de TVA.
In ceea ce privește reprezentantul legal, datele de identificare ale acestuia trebuie să corespundă cu documentul de identificare ce va fi anexat. Reprezentantul legal al solicitantului este persoana care are dreptul, conform actelor constitutive, să reprezinte organizația și să semneze în numele acesteia.
În cazul necorelării informaților din documentele anterior menționate și cererea de finanțare, aceasta va fi respinsă în cadrul etapei de conformitate administrativă și eligibilitate.
Denumire (obligatoriu)
Tipul organizației (obligatoriu)
-
Se selectează în conformitate cu prevederile din Ghidul Solicitantului, capitolul 3, subcapitolul 3.1
Cod fiscal (obligatoriu)
Nr. înregistrare (obligatoriu)
Se completează cu nr. de înregsitrare din registrele relevante pentru statutul juridic al solicitantului
Se selectează
►
Registrul Autorităților Publice
Registru (obligatoriu)
Cod CAEN principal
se selectează din nomenclator codul CAEN principal
Data înființării
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Înregistrat în scopuri de TVA: Da/Nu -
se va selecta NU
Entitate de drept public: Da/Nu –
se va selecta DA,
REPREZENTANT LEGAL
Nume (obligatoriu) Prenume (obligatoriu) Data nașterii (obligatoriu) CNP
Telefon Fax Email
SEDIU SOCIAL
(obligatoriu)
Strada
Informații extra
Localitate (obligatoriu)
Cod Postal
Judet
Tara (obligatoriu)
Se selecteaza din nomenclator
Telefon
Fax
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Pagina Web
DATE FINANCIARE
Se vor completa datele de indentificare ale conturilor bancare ce se preconizează a fi utilizate în cadrul proiectului. În acest sens, vă rugăm să aveți în vedere modelul standard de contract de finanțare cu privire la rambursarea/ plata cheltuielilor.
Se vor completa informațiile aferente ultimelor 3 exerciții financiare (sau a tuturor exercițiilor financiare încheiate, în cazul solicitanților care au mai puțin de 3 exerciții financiare încheiate) anterioare depunerii cererii de finanțare. Informațiile trebuie să corespundă cu situațiile financiare aferente. Informațiile referitoare la exercițiile financiare sunt obligatoriu de completat, în caz contrar cererea de finanțare va fi respinsă.
Se vor completa, în mod obligatoriu, cel puțin următoarele date:
-
Numărul mediu de salariați
-
Cifra de afaceri
-
Active totale
-
Capitalul social subscris
-
Capitalul social propriu
-
Profitul net Profitul din exploatare
Conturi bancare
IBAN
Cont
Banca
Sucursala
Adresa sucursala
Swift
Alte info
Informația se completează în profilul entității juridice, dreapta sus, funcția Modificare persoană juridică. Se poate modifica doar de către reprezentantul legal/împuternicit
Exerciții financiare
Moneda: LEI
Dată începere
Dată încheiere
Număr mediu angajați
Cifra de afaceri
Active totale
Venituri totale
Capital social subscris
Capital social propriu
Profit NET
Profit în exploat are
Venit uri cerc etare
Chelt uieli cercet are
Informația se completează în profilul entității juridice, dreapta sus, funcția Modificare persoană juridică. Se poate modifica doar de către reprezentantul legal/împuternicit
FINANTARI
Asistență acordată anterior-
Completați datele solicitate pentru toate finanțările din surse publice obținute de entitatea solicitantă în ultimii 3 ani fiscali (i.e. ultimii 2 ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanțare și anul curent depunerii cererii de finanțare).
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Asistență acordată anterior
Cod SMIS
Titlu
Nr.inreg. contract
Data semnare
Data incepere
Data finalizare
Valoare Totala
Proiect
Eligibil Proiect
Eligibil Beneficiar
Sprijin Beneficiar
Rambursare Efectiva
Entitate finanțatoare *
Moneda *
Curs de schimb
Data curs de
schimb
* se selectează din nomenclator ;
Se va completa cu denumirea instituției care a acordat finanțarea;* lei
Asistența solicitată
Asistența solicitată
Completați cu informații despre finanțările solicitate, proiecte depuse pe măsuri din cadrul POPAM, precum și proiecte depuse la alte programe, pentru care nu a fost încă emisă o decizie privind finanțarea.
Titlu
Informatii inregistrare
solicitare
Valoare Totala
Proiect
Eligibil
Proiect
Surse
Financiare *
Moneda *
Curs de
schimb
Data
curs
* se selectează din nomenclator ; Se va completa cu bugetul național și FEPAM; *lei
Structura grupului
Descrierea structurii grupului -
.
Se completează câmpurile cu datele proiectului și se apasă butonul
2. Atribute proiect
Proiectul face parte dintr-o rețea transeuropeana
DA / NU -
Se va selecta Nu
Tip proiect
Dacă este cazul, descrieți relațiile de parteneriat și/sau legătură a solicitantului cu alte întreprinderi, în conformitate cu prevederile Legii 346/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Se va selecta tipul de proiect
Proiecte de servicii
Proiect major
DA / NU -
Se va selecta Nu
Codul comun de identificare ( CCI)
Nu este cazul, daca raspunsul anterior este NU, acest camp nu mai apare spre a fi completat
Proiectul figurează in lista Proiectelor Majore (PM)
DA / NU -
Se va selecta Nu
Proiect fazat
DA / NU -
Se va selecta Nu ( Fazarea proiectelor nu este aplicabilă acestui apel)
Numărul fazei
Nu este cazul
Operațiunea este Plan de Acțiune Comun (PAC)
DA / NU -
Se va selecta Nu
Codul comun de identificare al planului de acțiune comun
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Nu este cazul
Proiectul include finanțare Inițiativa Locuri de Muncă pentru Tineri (ILMT): Da/Nu -
Se va selecta Nu
Sprijinul public va constitui ajutor de stat:
DA / NU -
Se va selecta NU
Proiectul este in cadrul unei structuri Parteneriat Public Privat (PPP): Da/NU-
Se va selecta Nu
Proiectul este generator de venit:
DA / NU –
se va selecta NU
Pro rată a venitului net actualizat(%)
Pro rată a venitului net actualizat(%)
Pro rată a venitului net actualizat(%)
3. Responsabil de proiect
Dacă răspunsul anterior este NU, nu se completează tabelul de mai sus
Proiectul este asociat cu sit-ul Natura2000
DA / NU –
se va selecta NU
Relevant pentru mecanismul ITI Delta Dunării DA/NU –
se va selecta după caz
ITI Delta Dunării
- bifați ”Da” sau ”Nu”. În cadrul acestui apel sunt finanțate și proiectele localizate pe teritoriul acoperit de instrumentul Investiții Teritoriale Integrate (ITI) Delta Dunării (municipiul Tulcea, orașele Babadag, Isaccea, Măcin și Sulina și 32 de comune).
Se completează câmpurile funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
.Pentru adăugarea de date precum telefon, fax și email se apasă butonul
. Pentru editarea
sau ștergerea informațiilor amintite se apasă butoanele
pentru editare și
pentru ștergere.
Completați cu datele persoanei responabile din partea solicitantului cu implementarea prezentului proiect (managerul de proiect).
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
4.
Persoana
de
contact
Se completează câmpurile funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
. Pentru adăugarea de date precum telefon, fax și email se apasă butonul
. Pentru editarea sau
ștergerea informațiilor amintite se apasă butoanele
pentru editare și butonul
pentru ștergere.
Persoana de contact este persoana desemnată de Solicitant să mențină contactul cu Autoritatea de Management în procesul de evaluare și selecție a Cererii de finanțare.
Persoana de contact poate fi aceeași cu reprezentantul legal sau managerul de proiect.
5.
Capacitate
solicitant
Se completează câmpurile funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
Sursa de cofinanțare-
– selectați ”Buget de stat”, varianta aplicabilă acestui apel de proiecte.
Buget de stat
Calitatea entității în proiect -
nu selectați niciuna din opțiunile disponibile (opțiunile disponibile nu sunt aplicabile acestui apel de proiecte)
Alegeți cod CAEN relevant-
selectați domeniul de activitate (clasa CAEN = codul format din 4 cifre) vizat de proiect prin această cerere de finanțare. La momentul depunerii cererii de finanțare, domeniul de activitate trebuie să fie deja înscris în obiectul de activitate a solicitantului (conform actului constitutiv), indiferent dacă acesta reprezintă activitatea principală sau secundară a întreprinderii.
Capacitate administrativa
Capacitatea administrativă (vă rugăm să menționați documente de înființare, existența unei echipe de management a proiectului capabile să implementeze și să deruleze proiectul și, dacă este posibil, includeți organigrama propusă pentru implementarea și derularea proiectului).
Capacitate financiara
Capacitatea financiară (vă rugăm să confirmați cel puțin capacitatea financiară a organismului responsabil pentru implementarea proiectului)
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Capacitate tehnica
Capacitatea tehnică (vă rugăm să furnizați care este expertiza în acvacultură, cu portofoliu de lucrări tehnice
/științifice precum și să precizați numărul persoanelor cu o astfel de expertiză disponibile în cadrul organizației și alocate proiectului). Se va descrie solicitantul (personalul angajat, servicii oferite, alte informații relevante din care să rezulte expertiza solicitantului)
Capacitate juridica
Capacitatea juridică (indicați cel puțin statutul juridic al beneficiarului care permite implementarea proiectului, precum și capacitatea sa de a întreprinde acțiuni legale, dacă este necesar).
6.
Localizare proiect
Se completează câmpurile funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
. Pentru adăugarea de date precum județ, localitate și informații proiect se apasă butonul
.
Pentru editarea sau ștergerea informațiilor amintite se apasă butoanele
pentru editare și butonul
pentru ștergere.
Completați datele de identificare a loculului de implementare a proiectului.
Selectați
Județul ,
Localitatea . Completați câmpul “ Informații proiect ” cu adresa completă a punctului de lucru identificat ca loc de implementare. Regiunea de dezvoltare va fi generată automat.
Regiune
Judet
Localitate
Informații proiect
Se selectează regiunea unde se implementează proiectul
Se selectează județul
Se selectează localitatea
Se va completa cu alte informații relevante
despre
localizarea proiectului, după caz
7. Obiective proiect
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Se completează câmpurile funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
. Pentru
adăugarea de date precum descriere obiective specifice ale proiectului se apasă butonul
. Pentru editarea sau ștergerea informațiilor amintite se apasă butoanele pentru editare și butonul
pentru ștergere.
Obiectivul general al proiectului/Scopul proiectului
Se va prezenta si descrie obiectivul general al proiectului; de asemenea, se va explica cum contribuie proiectul la realizarea obiectivului specific al măsurii de finanțare - (A se vedea Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime pentru România, pag. 45-46 și pag. 62)
Obiectivele specifice ale proiectului
Nr. crt.
Descriere obiective specifice ale proiectului
Se vor formula obiectivele specifice ale proiectului.
Se va descrie ce se doreste sa se realizeze prin proiect. Se va descrie conformitatea obiectivelor urmarite prin proiect cu obiectivele masurii si se va preciza cum activitățile derulate în cadrul proiectului contribuie la atingerea acestora.
Obiectivele trebuie să fie formulate clar, cuantificate și în strânsă corelare cu activitățile și
rezultatele (output) prevăzute a se realiza/obține
8.
Rezultate
așteptate
Se completează câmpurile funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
. Pentru adăugarea de date se apasă butonul
. Pentru editarea sau ștergerea informațiilor amintite se apasă butoanele
pentru editare și butonul
pentru ștergere.
Se completează pentru fiecare componentă.
Definiți rezultatele așteptate ca urmare a realizării proiectului, în strânsă corelare cu obiectivele specifice identificate mai sus (obținerea rezultatelor așteptate ar trebui să asigure îndeplinirea obiectivelor specifice).
Nr. crt.
Detalii rezultat
Se completează cu formularea și descrierea fiecărui rezultat
9.
Context
Se completează câmpul funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
În cadrul acestei secțiuni se vor prezenta, cu titlu de exemplu, următoarele:
-
Contextul promovării proiectului, precum și complementaritatea cu alte proiecte finanțate din fonduri europene sau alte surse
-
Date generale privind propunerea;
-
Aspecte detaliate legate de localizarea proiectului
10.
Justificare
Se completează câmpul funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
În vederea justificării proiectului, se vor prezenta următoarele elemente:
-
modul în care proiectul relaționează/se încadrează/răspunde unei strategii naționale în domeniu, modul în care proiectul se corelează cu alte proiecte finanțate din fonduri publice/private în regiune/ județ/național, modul în care proiectul se încadrează în strategia națională sau locală de dezvoltare, etc.
-
principalele probleme care justifică intervențiile, oportunitatea proiectului,
-
demonstrarea utilității proiectului, modul în care se va utiliza rezultatele proiectului
11.
Grup
țintă
Se completează câmpul funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
Se vor indica grupurile/entitățile care vor beneficia sau care sunt vizate de rezultatele proiectului, direct sau indirect
( Beneficiarul finanțării, comunitatea locală, bugetul local, sectorul in care activează etc)
Se completează câmpurile funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
.
12. Sustenabilitate
Completați doar câmpul
Descriere/valorificarea rezultatelor:
Se va prezenta capacitatea de a utiliza rezultatele în activitatea viitoare a instituției (entități responsabile, fonduri, activități, orizont de timp. De asemenea, se va preciza modalitatea prin care proiectul va evalua/cuantifica și estima impactul pe care îl au activitățile de diseminare/conștientizare, atât în perioada de implementare, cât și după finalizarea proiectului):
-
Ce acțiuni/activități vor trebui realizate și/sau continuate după finalizarea proiectului
-
Cum vor fi realizate aceste acțiuni/activități și ce resurse vor fi necesare
-
Posibilitatea de a obține alte fonduri după finalizarea proiectului
-
Cum, unde și de cine va fi utilizat după finalizarea proiectului
-
În ce măsură vor fi diseminate rezultatele și experiențele după finalizarea proiectului către persoanele și/sau organizațiile care le-ar putea utiliza cel mai bine (vă rugăm identificați pe cât posibil aceste persoane/organizații)
Alte aspecte relevante
Furnizați informații cu privire la toate acordurile instituționale relevante cu părți terțe pentru implementarea proiectului si exploatarea cu succes a facilităților care au fost planificate si eventual încheiate
daca este cazul
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Oferiți detalii cu privire la modul in care va fi gestionata infrastructura după încheierea proiectului (si anume, numele operatorului; metode de selecție - administrare publica sau concesiune; tip de contract etc.)
Se completează cu Nu este cazul
Transferabilitatea rezultatelor
Prezentați modalitatea în care rezultatele vor fi transferate către agenți economici, organizații profesionale etc.
13.
Relevanță
Referitoare la proiect
-
Ideea de proiect (scop si obiective);
-
Stadiul actual pe plan național și internațional în domeniul propunerii de proiect;
-
Prezentarea clară și argumentarea nivelului problematicii abordate la începutul proiectului, respectiv nivelul de maturitate ce urmează a fi atins după implementarea proiectului;
Referitoare la SUERD
Se va completa cu informații despre relevanța proiectului în contextul contribuției proiectului la implementarea ariei prioritare SUERD
Aria prioritara SUERD Strategia UE pentru Regiunea Dunării
Se va completa cu informații în contextul contribuției proiectului la implementarea strategiei ce vizează - s prijinirea competitivității întreprinderilor, inclusiv dezvoltarea grupurilor
Referitoare la alte strategii
Se va completa cu informații privind modul în care proiectul va contribui la realizarea obiectivelor uneia sau a mai multora dintre strategiile enumerate mai jos sau a altor strategii relevante:
Strategia Guvernamentală pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM);
Strategia Națională de Competitivitate 2014-2020
Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2014-2020
Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării (2030) - Pilonul 1: Protecția resurselor naturale si a mediului;
Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării (2030) - Pilonul II: Dezvoltarea durabilă, în scopul de a sprijini economia locală și oportunitățile locale de îmbunătățire
Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării (2030) - Pilonul III: Sporirea conectivității și accesibilității;
Strategia Națională a României privind Schimbările Climatice 2013 – 2020;
Strategia Națională privind Învățarea pe tot Parcursul Vieții;
Cadrul de Acțiune Prioritară pentru Natura 2000;
Strategia Națională și Planul de Acțiune pentru Conservarea Biodiversității 2013 – 2020;
Planul Strategic Național Multianual privind Acvacultura 2014 - 2020
Planul Național de Acțiune în Domeniul Energiei din Surse Regenerabile;
Strategia pentru Mediul Marin;
Planul de Amenajare a Spațiului Maritim Transfrontalier al zonei Mării Negre;
Master Plan privind Protecția și Reabilitarea Zonei Costiere Românești
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Se completează conform opțiunii selectate
14.
Riscuri
Se completează câmpurile funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
. Pentru adăugarea de date se apasă butonul
. Pentru editarea sau ștergerea informațiilor
amintite se apasă butoanele
pentru editare și butonul
pentru ștergere.
Identificati riscurile ce pot afecta implementarea proiectului in conditiile prevazute (activitati, rezultate, obiective, buget, plan de achizitii etc) si masurile de atenuare a acestora.
Descriere:
Se vor descrie principalele constrângeri și riscuri identificate pentru implementarea proiectului
Detaliere riscuri:
Nr. crt.
Risc identificat
Masuri de atenuare ale riscului
Se va completa pentru fiecare risc
Se vor descrie măsurile de diminuare/remediere cu precizarea
identificat pentru implementarea
impactul
pentru
fiecare
risc
identificat
–
proiectului
semnificativ/mediu/mic.
Se completează câmpurile funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
15.
Principii
orizontale
.
Egalitate de șanse
A se vedea în acest sens recomandările din Ghidul privind integrarea principiilor orizontale în cadrul proiectelor finanțate din Fondurile Europene Structurale și de Investiții 2014-2020.
Egalitatea de gen
Se completează cu o prezentare sumară a modului în care beneficiarul va asigura egalitatea de șanse și de tratament între angajați, femei și bărbați, în cadrul relațiilor de muncă de orice fel.
Se completează cu o prezentare sumară a modului în care beneficiarul va asigura condițiile pentru prevenirea oricărei forme de discriminare în implementarea proiectului.
Nediscriminare
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Accesibilitate persoane cu dizabilități
Se completează cu o prezentare sumară a modului în care solicitantul se va asigura că
principiul accesibilității
va fi respectat. (în cadrul tuturor investițiilor în infrastructură, se va avea în vedere ca toate obstacolele fizice să fie înlăturate / ameliorate, vor fi prevăzute spații speciale de acces în vederea asigurării accesibilității pentru persoanele cu dizabilități, îndeplinind astfel prevederile legislației în vigoare cu privire la accesul în clădirile și structurile de utilitate publică).
Nu este cazul
Schimbări demografice
DEZVOLTARE DURAB ILĂ
A se vedea în acest sens recomandările din Ghidul privind integrarea principiilor orizontale în cadrul proiectelor finanțate din Fondurile Europene Structurale și de Investiții 2014-2020
partea a II a Dezvoltarea durabilă
In calitate de potențial beneficiar, puteți utiliza o serie de întrebări în stadiul de definire a proiectului, cum ar fi:
■
Implementarea proiectului ar putea avea un efect direct negativ direct sau indirect asupra mediului, utilizării eficiente a resurselor, biodiversități?
■
Activitățile și/sau rezultatele proiectului ar putea avea un impact pozitiv asupra utilizării resurselor?
■
Activitățile și/sau rezultatele proiectului ar putea avea impact asupra atenuării efectelor schimbărilor climatice?
■
Activitățile și/sau rezultatele proiectului ar putea contribui la ameliorarea stării de sănătate a populației? (spre exemplu prin diminuarea/ eliminare riscului de poluare sau reducerea volumului de deșeuri)
■
Activitățile și/sau rezultatele proiectului ar putea contribui la protejarea cadrului natural (terestru și acvatic) sau
la conservarea și protejarea habitatelor din ariile protejate?
■
Implementarea proiectului ar putea contribui la creșterea gradului de siguranță în condiții de riscuri naturale (alunecări de teren, risc de inundații)?
■
Implementarea proiectului ar putea contribui la creșterea responsabilității față de mediul înconjurător?
■
Implementarea proiectului ar putea contribui la revitalizarea zonelor degradate?
■
Există informații, studii sau analize pentru determinarea situației inițiale?
■
Există o progonozare a efectelor negative pe termen lung asupra mediului?
Răspunsul la întrebările propuse vă vor sprijini să determinați dacă un anumit proiect are implicații directe sau indirecte asupra protecția mediului, utilizării eficiente a resurselor, conservării și protejării biodiversității. De asemenea, pot fi identificate măsuri de atenuare și adaptare la schimbările climatice, dezvoltare a rezistenței în fața dezastrelor, precum și prevenirea și gestionarea riscurilor.
Poluatorul plătește
Conform prevederilor de Drept al mediului, principiul „Poluatorul plătește” impune obligația ca poluatorul sǎ suporte cheltuielile pentru realizarea mǎsurilor de prevenire a poluării sau sǎ plătească pentru pagubele provocate de poluare.
Implementarea acestui principiu la nivel european a fost realizatǎ prin Directiva 2004/35/CE privind răspunderea de mediu, care a fost transpusǎ în legislația româneascǎ prin OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Principiul prevede ca potenṭialul poluator sǎ suporte toate costurile poluării pe care el a cauzat-o. Cu toate acestea, principiul este unul economic și nu unul juridic. Aceasta înseamnă cǎ nu se intenționează sǎ se pedepsească poluatorul, ci sǎ se stabilească condițiile economice necesare astfel încât sǎ fie luate în considerare toate costurile de mediu asociate cu operațiunile poluatorului, acest proces ducând la o dezvoltare durabilǎ.
Principiul „Poluatorul plătește” urmărește ca sarcina costurilor controlului asupra mediului sǎ revină în primul rând poluatorilor, asigurându-se astfel faptul cǎ mecanismele de piațǎ iau în considerare aceste costuri și cǎ resursele vor fi alocate corespunzǎtor în producție și consum.
Oricine produce daune mediului, pericole sau riscuri este responsabil sǎ evite, sǎ reduca și sǎ combatǎ acele daune, pericole și riscuri. Acest principiu exprimǎ astfel răspunderea în sens larg, cuprinzând orice obligație de a respecta prevederile legislative, pânǎ la suportarea sancțiunilor contravenționale penale sau civile.
Se completează prin referirea la modul în care proiectul va aduce o contribuție la respectarea principiului care prevede ca plata costurilor cauzate de poluare să fie suportată de cei care o generează
Protecția biodiversității
În vederea protejării acestui valoros capital natural și asigurării unei stări favorabile de conservare a habitatelor naturale, este importantă implementarea măsurilor privind conservarea și protejarea biodiversității în orice proiect de dezvoltare viitoare.
Biodiversitatea implică patru nivele de abordare, respectiv diversitatea ecosistemelor, diversitatea speciilor, diversitatea genetică și diversitatea etnoculturală.
Se completează, spre exemplu, prin referirea la modul în care proiectul va aduce o contribuție la implementarea legislației privind managementul ariilor naturale protejate, conservarea zonelor umede etc...
Se va completa cu descrierea efectivă a activităților din proiect orientate spre
opțiunile cele mai economice din punct de vedere al utilizării resurselor și cele mai durabile
Utilizarea eficientă a resurselor
Atenuarea și adaptarea la schimbările climatice
Prin schimbări climatice se înțeleg acele schimbări ale climatului pe glob datorită activității umane, în principal datorită emisiilor de gaze cu efect de seră (CO2, metan, monoxid de azot etc.), al căror efect principal este încălzirea globală a atmosferei.
Adaptarea înseamnă luarea de măsuri pentru a consolida rezistența societății la schimbările climatice și pentru a reduce la minimum impactul efectelor negative ale acestora.
Atenuarea înseamnă reducerea sau limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Se completează, spre exemplu, cu descrierea modului în care activitățile proiectului, prin măsurile dedicate ariilor naturale protejate, în special zonele împădurite, zonele umede sau alte tipuri de infrastructură verde, contribuie direct sau indirect la sechestrarea carbonului, etc;
Se completează cu descrierea modului în care activitățile proiectului contribuie, spre exemplu, la măsurile de protecție a biodiversității, inclusiv crearea de zone umede, refacerea ecosistemelor și alte măsuri de infrastructură verde, ce contribuie la reținerea naturală a apei și reducerea riscului de secetă, prevenirea și reducerea riscurilor de inundații și incendii de pădure.
Reziliența la dezastre
Se completează dacă este cazul
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
16.
Metodologie
dupa
caz
Se completează câmpul funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
.
Metodologie
Vor fi descrise/detaliate:
-
managementul proiectului: organizațiile implicate, echipa de proiect, rolul managerului de proiect și a celorlați membrii ai echipei de implementare, repartizarea atribuțiilor, rolurile persoanelor implicate etc.
-
cheltuielile salariale, cu echipa de management de proiect respectiv pentru fiecare persoană care desfășoară activități din cadrul beneficiarului (valoarea netă/oră, valoarea totală/oră, nr. ore/zi, nr zile/luni lucrate).
17.
Descrierea
investiției
Se completează câmpul funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
.
Descrierea investiției
La această secțiune se va completa cu titlul proiectului, se va fundamenta necesitatea și oportunitatea proiectului.
18.
Descrierea
tehnică
a
proiectului
Se completează câmpul funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
. Descrieți proiectul, specificând ce se dorește a se realiza prin implementarea acestuia.
Nu este necesar să enumerați activitățile proiectului, acestea făcând obiectul secțiunii dedicate activităților.
Descrierea tehnică a proiectului
În acest capitol se vor preciza, în detaliu, contextul național al domeniului în momentul derulării proiectului , scopul, obiectivele, modul de implementare a obiectivelor și resursele necesare.
Problematica. Se va justifica motivația temei proiectului prin delimitarea problemei abordate în contextul național actual. Se vor evidenția următoarele trei aspecte: (1) importanța problemei din punct de vedere tehnologic, și socio-economic ; (2) elementele de dificultate ale problemei; (3) limitările abordărilor curente, prin analiza stadiului actual al cunoașterii legat de tematica proiectului; Obiective. Se va prezenta abordarea proiectului la nivel de principiu, cu evidențierea următoarelor două aspecte: (1) obiectivele concrete ale proiectului; (2) elementele de noutate pe care implementarea obiectivelor le aduce domeniului, raportat la stadiul actual al cunoașterii și raportat la proiectele derulate anterior de aplicant;
Impact. Se vor dezvolta aspectele legate de impactul preconizat al proiectului în cadrul domeniului acvaculturii prin punctarea următoarelor aspecte: (1) potențialul de a influența semnificativ domeniul de acvacultură prin practicile specifice promovate; (2) dezvoltarea impactului potențial al proiectului asupra dezvoltării domeniului sub aspect tehnologic, social și economic sau a direcțiilor ce vizează noi aplicații specifice ce vor fi explorate în unitățile de acvacultură
Metodologie. Se va prezenta în detaliu metodologia cercetării, precizându-se, pe cât posibil, anumite ținte intermediare cheie. În elaborarea acestei secțiuni se vor evidenția următoarele aspecte:
alegerea metodelor și instrumentelor de investigație, prin raportare la cele mai noi abordări în domeniul proiectului, precum și modul în care acestea vor fi integrate;
un plan de lucru, eșalonat în timp, ce va descrie modul de organizare și planificare al proiectului, în raport cu obiectivele propuse;
descrierea potențialelor riscuri și abordările prin care aceste riscuri ar urma să fie îndepărtate; Resurse și buget. Vor fi prezentate resursele existente, relevante pentru desfășurarea proiectului. Se vor aborda în special următoarele aspecte:
graficul de implementare a activităților;
estimarea timpului alocat proiectului, de către fiecare membru al echipei de proiect, în unități luni/membru, în acord cu planul de lucru prezentat în ;
argumentarea adecvării echipei proiectului și a infrastructurii disponibile pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului în timpul alocat;
specificarea și justificarea distribuției bugetului pe tipuri de cheltuieli și pe ani calendaristici.
Rezultatele proiectului Indicatori de program
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
19.
Descrierea
produsului
Se completează câmpul funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
.
Descrierea produsului/produselor
Se va descrie produsul rezultat, caracteristici, beneficii principale, calitatea, după caz.
20.
Studii
de
fezabilitate/memoriu
justificativ/plan
de
afaceri,
dupa
caz
NU este cazul
21. Analiza financiara
(se completează doar pentru investițiile cu Construcții montaj conform datelor din
Studiul de fezabilitate)
Descrierea metodologiei
Nu este cazul
Principalele elemente si parametri
Perioada de referinta (ani)
Rata de actualizare financiara (%)
Valoare
Principalele elemente si parametri
Valoare
neactualizata
Valoare actualizata (valoare actualizata
neta)
Costurile de investitie totale, fara provizioanele pentru cheltuieli neprevazute
Valoare reziduala
Principalele elemente si parametri
Venituri
Costuri de functionare si de inlocuire
Valoare
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Aplicarea
proportionala
a
veniturilor
nete
actualizate
Venituri nete
Costuri de investitie totale - venituri nete Aplicarea pro rata a venitului net actualizat (%)
Fara sprijin din partea Uniunii Cu sprijin din partea Uniunii
Rata de rentabilitate financiara (%) Valoare actualizata neta (euro)
Justificare RRFC Justificare RRFK
Strategia de tarifare si accesibilitate din punct de vedere economic (daca este cazul)
Se preconizeaza ca proiectul va genera venituri prin instituirea de tarife sau de taxe suportate de utilizatori?
Da / Nu
Daca DA - Te rugăm să furnizezi detalii privind sistemul de taxare (tipul și nivelul taxelor, principiul sau legislatia Uniunii pe baza cărora au fost instituite taxele:
Vor fi acoperite costurile cu ajutorul taxelor?
Da / Nu
Daca DA - Te rugăm să furnizezi detalii cu privire la strategia de tarifare. În cazul în care se acordă ajutor pentru operare, te rugăm să oferi detalii:
Variază taxele de la un utilizator la altul?
Da / Nu
Daca DA - Sunt taxele proporționale cu utilizarea diferită a proiectului (consumul real)? Te rugăm să furnizezi detalii:
Sunt taxele proporționale cu poluarea cauzata de utilizator?
Da / Nu Daca DA - Te rugăm să furnizezi detalii:
A fost luata in considerare accesibilitatea taxelor pentru utilizatori?
Da / Nu Daca DA -
Te rugăm să furnizezi detalii:
22. Analiza economica
(
se completează doar pentru investițiile cu Construcții montaj conform datelor din
Studiul de fezabilitate)
Descriere metodologie
Nu este cazul
Beneficiu Valoare unitara (după caz)
Valoare totala (in euro, actualizata)
% din beneficiile totale Total
Cost Valoare unitara (după caz)
Valoare totala (in euro, actualizata)
% din costuri totale Total
Principalii indicatori ai analizei economice in conformitate cu documentul privind analiza cost-beneficiu
Principalii parametri si indicatori
Valori
Rata de actualizare sociala (%)
Identificati principalele beneficii si costuri care nu pot fi cuantificate/monetizate
Impactul proiectului asupra ocupării forței de munca
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Principalii parametri si indicatori
Valori
Rata de rentabilitate economica (%)
Valoarea actualizata neta economica (in EUR) Raport cost beneficiu
Numărul locurilor de munca create in mod direct (
Nr. (ENI)
Durata medie a acestor locuri de munca (luni)
In timpul fazei de implementare
In timpul fazei de exploatare
Numărul locurilor de munca create in mod direct (numai pt. inv. Productive, Capitolul A, secțiunea 11, punctul 1, 2 din Studiul de fezabilitate)
Nr. (ENI)
Durata medie a acestor locuri de munca (luni)
In timpul fazei de exploatare
Nr. locurilor de munca menținute (numai pt. inv. productive)
Nu se aplica
23. Analiza senzitivitate
(se completează doar pentru investițiile cu Construcții montaj conform datelor din
Studiul de fezabilitate)
Descrierea metodologiei
Nu este cazul
Analiza de senzitivitate
Variabila testata
Variația valorii actualizate nete financiare
[VANF(K)](%)
Variația valorii actualizate nete financiare
[VANF(C)](%)
Variația valorii actualizate nete financiare [VANF](%)
Care variabile au fost identificate ca fiind critice?
Te rugăm să furnizezi o modificare procentuală estimativă pentru ca VANF sau VANE să fie egale cu zero pentru fiecare variabilă critică identificată:
Care sunt valorile de comutare ale variabilelor critice?
Te rugăm să furnizezi o modificare procentuala estimativa pentru ca VANF sau VANE sa fie egala cu zero pentru fiecare variabile critica identificata:
Evaluarea riscurilor
Te rugam sa prezenți un scurt rezumat al evaluării riscurilor, incluzând o lista a riscurilor la care este expus proiectul, matricea riscurilor (1) si interpretarea sa, precum si strategia de atenuare a riscurilor propusa si organismul responsabil de atenuarea principalelor riscuri cum ar fi depășirile de costuri, întârzierile, deficitul de cerere. Ar trebui sa se acorde o atenție speciala riscurilor de mediu, riscurilor legate de schimbările climatice si riscurilor legate de dezastre naturale:
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Evaluari suplimentare efectuate, daca este cazul
Daca s-a efectuat distribuția probabilității variabilelor critice, analiza cantitativa a riscului sau opțiuni pentru a evalua riscul climatic si au fost luate masuri, va rugam sa furnizați detalii:
24.
Rezumat
revizuiri
aplicație
Rezultatul revizuirilor formularului de cerere pentru proiect
Aplicatia va genera toate revizuirile cererii de finanțare
25.
Indicatori
prestabiliți
Nr. crt.
Denumire indicator
Unitate măsura
Valoare referința
Anul de referința
Total
Femei
Barbati
Regiuni dezvoltate
Regiuni mai puțin
dezvoltate
Indicatori prestabiliti de realizare
Nr. crt.
Denumire indicator
Unitate măsura
Anul de referința
Total
Femei
Barbati
Regiuni dezvoltate
Regiuni mai putin
dezvoltate
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Selectați din nomenclator indicatorii prestabiliți de realizare:
-
2.4 - Numărul de proiecte privind creșterea potențialului siturilor de acvacultură și măsuri privind sănătatea publică și sănătatea animalelor
– Completați
Total
cu valoarea ”1”
Câmpul
Anul de referință
se va completa cu anul estimat pentru finalizarea implementării proiectului.
26.
Indicatori
suplimentari
proiect
Se completează câmpurile funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
. Pentru adăugarea de date se apasă butonul
. Pentru editarea sau ștergerea
informațiilor amintite se apasă butoanele
pentru editare și butonul
pentru ștergere.
Numărul de angajați care beneficiază de operațiune
Se completează câmpuri funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
. Pentru
adăugarea de date se apasă butonul
. Pentru editarea sau ștergerea informațiilor
amintite se apasă butoanele
pentru editare și butonul
pentru ștergere.
27.
Plan
de
achiziții
Se completează doar pentru proiectele care au prevăzute achiziții
( p entru achizițiile realizate deja, pentru achiziții
previzionate)
Nr. crt.
Titlu achiziție
Descriere achiziție
CPV
Tip contract
Valoare contract
Moneda
Tip procedura
Data publicare
procedura
Data publicare
rezultat
Data semnare
contract
Data transmitere
J.O.U.E
obligatoriu
Succint
Obligatoriu Se selectează din nomenclator
Obligatoriu Se selectează din nomenclator
Obligatoriu –
introduceți valoarea contractului de achiziție, inclusiv TVA,
indiferent dacă cheltuiala aferentă acestei achiziții este inclusă, în bugetul proiectului, în categoria eligibile sau
neeligibile.
(obligatoriu) – selectați din nomenclator
(obligatoriu) – selectați din nomenclator
selectați data completă (an, lună, zi)
selectați data completă (an, lună, zi)
selectați data completă (an, lună, zi)
(dacă este cazul)
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Completați detaliile aferente tuturor contractelor de achiziție atribuite și/sau preconizate a fi
atribuite pentru implementarea proiectului, indiferent de procedura de atribuire urmată, indiferent dacă este vorba de cheltuieli eligibile/neeligibile.
Atribuirea contractelor de achiziție lucrări, servicii, bunuri trebuie să se realizeze cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului fondurilor europene nr. 1.284/2016, privind aprobarea Procedurii competitive aplicabile solicitanților/beneficiarilor privați pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrări finanțate din fonduri europene.
Atribuirea contractelor de achiziție pentru cheltuielile ce pot fi considerate eligibile înainte de semnarea contractului de finanțare (ex. consultanță pentru elaborarea cererii de finanțare) trebuie să fie realizate cu respectarea prevederilor aceluiași Ordin.
Pentru achizițiile realizate deja
(contracte de achiziție atribuite) până la depunerea cererii de finanțare (e.g. serviciile de consultanță pentru elaborarea cererii de finanțare), completați următoarele:
Titlu achiziție
(obligatoriu) – titlul contractului de achiziție, succint și sugestiv
-
Descriere achiziție
- descriere succintă a obiectului contractului de achiziție
-
CPV
(obligatoriu) – selectați din nomenclator, conform Vocabularului comun privind achizițiile publice (Common Procurement Vocabulary), aprobat prin Regulamentul (CE) nr. 2195/2002 (http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex:32002R2195)
-
Tip contract
(obligatoriu) – selectați din nomenclator opțiunea aplicabilă
-
Tip procedura
(obligatoriu) – selectați din nomenclator „Achiziție directă” sau „Achiziție privată”, după caz
-
Valoare contract
(obligatoriu) – introduceți valoarea contractului de achiziție, inclusiv TVA, indiferent dacă cheltuiala aferentă acestei achiziții este inclusă, în bugetul proiectului, în categoria eligibile sau neeligibile.
-
Moneda
(obligatoriu) – selectați din nomenclator
-
Dată publicare procedură
– selectați data completă (an, lună, zi)
-
Dată publicare rezultat
– selectați data completă (an, lună, zi)
-
Dată semnare contract
(obligatoriu) – selectați data completă (an, lună, zi)
-
Dată transmitere J.O.U.E.
(dacă este cazul)
Pentru achiziții previzionate
după semnarea contractului de finanțare completați următoarele:
-
Titlu achiziție
(obligatoriu) – titlul contractului de achiziție, succint și sugestiv
-
Descriere achiziție
- descriere succintă a obiectului contractului de achiziție
-
CPV
(obligatoriu) – selectați din nomenclator
-
Tip contract
(obligatoriu) – selectați din nomenclator opțiunea aplicabilă
-
Tip procedura
(obligatoriu) – selectați din nomenclator „Achiziție directă” sau „Achiziție privată”, după caz
-
Valoare contract
(obligatoriu) – introduceți valoarea contractului de achiziție, inclusiv TVA, indiferent dacă cheltuiala aferentă acestei achiziții este inclusă, în bugetul proiectului, în categoria eligibile sau neeligibile.
-
Moneda
(obligatoriu) – selectați din nomenclator
-
Dată publicare procedură
(obligatoriu) – selectați cel puțin anul și luna, estimând demararea implementării proiectului (semnarea contractului de finanțare) la aproximativ 6 luni de la
depunerea cererii de finanțare
-
Dată publicare rezultat
(obligatoriu) – selectați cel puțin anul și luna, estimând demararea implementării proiectului (semnarea contractului de finanțare) la aproximativ 6 luni de la depunerea cererii de finanțare
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
-
Dată semnare contract
(obligatoriu) – selectați cel puțin anul și luna, estimând
demararea implementării proiectului (semnarea contractului de finanțare) la aproximativ 6 luni de la depunerea cererii de finanțare
-
Dată transmitere J.O.U.E.
(dacă este cazul)
28. Resurse umane implicate
Se completează câmpurile funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
. Pentru adăugarea de date se apasă butonul
. Pentru editarea sau ștergerea informațiilor
amintite se apasă butoanele
pentru editare și butonul
pentru ștergere.
Resurse umane implicate
Se completează pentru toți experții cu următoarele informații: rol în proiect, iar codul ocupațional se selectează din nomenclator.
CERINȚE FIȘA POSTULUI
EDUCAȚIE SOLICITATA
Descriere
Durata solicitată
EXPERIENȚA SOLICITATA
Descriere
Durată solicitată
COMPETENȚE SOLICITATE
Descriere
Se va completa cu descrierea competenței specifice
LIMBI STRAINE SOLICITATE
Limba 1
Înțelegere
Se va detalia nivelul de audiție și scriere
Vorbire
Se va detalia nivelul de conversatie si pronuntie
Scriere
Se va detalia nivelul de scriere
CURRICULUM VITAE
Comepetente
Nume
Prenume
Data nasterii
Tara
Telefon
Fax
EDUCAȚIE
Data începerii
Data finalizării
Instituție
Adresă
Calificare
EXPERIENȚĂ
Data începerii
Data finalizării
Instituție
Adresă
Poziție
Detalii
COMPETENȚE
Denumire
Detalii
LIMBI STRĂINE CUNOSCUTE
Se va completa în mod similar pentru fiecare limbă străină cunoscută
Limba 1
Înțelegere
Se va detalia nivelul de audiție și scriere
Vorbire
Se va detalia nivelul de conversație si pronunție
Scriere
Se va detalia nivelul de scriere
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Dacă managementul proiectului va fi realizat cu resurse umane proprii selectați
Tipul formularului
și completați cu datele aferente
Fișei de post
și/sau
CV -ului dacă persoana respectivă este deja angajată în cadrul societății.
Adăugați fiecare expert implicat în implementarea proiectului (echipa de implementare a proiectului)
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
-
Rol
(e.g. manager de proiect, responsabil financiar, expert achiziții)
-
Codul ocupației
(selectați din nomenclator, conform COR)
-
Tip formular
– completați detalii suplimentare cu privire la expertul înregistrat. Furnizarea acestor detalii poate fi făcută la nivel de:
-
Fișa postului (pentru experți ce urmează a fi cooptați în echipa de implementare a proiectului) – introduceți cerințele privind educația, experiența, competențele, cunoștințele de limbă straină solicitate.
Se completează câmpurile funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
. Pentru
adăugarea de date se apasă butonul
.
29. Resurse materiale implicate
-
Curriculum Vitae (pentru experți cooptați deja în echipa de implementare a proiectului) – introduceți date de identificare a expertului și informații din CV-ul acestuia.
Pusă la dispoziție de : Se va selecta, după caz, Lider sau Partener
Adresa : Se va completa cu date referitoare la proveniența resursei și cu adresa exactă unde este localizată.
Informații extra : Se va completa cu informații suplimentare relevante referitoare la resursa materială
Se vor preciza resursele materiale aferente activităților prevăzute prin proiect.
Se va menționa numărul, data și tipul documentului prin care se constituie dreptul de a realiza implementarea proiectului, în conformitate cu prevederile ghidului general/specifice.
-
dotările, echipamente IT deținute și utilizate pentru implementarea proiectului, alte tipuri de echipamente specifice domeniului de finanțare;
-
se va menționa care dintre echipamentele existente se vor folosi în cadrul proiectului și pentru ce activități;
-
Resursa:
Se va preciza tipul de resursă materială aferente activităților prevăzute prin proiect.
Cantitate:
Se va completa cu cantitatea resursei pusă la dispoziție prin proiect.
UM:
Se va completa cu unitatea de măsură.
Se va completa în mod similar pentru fiecare localizare a proiectului
Titlu
Pus la dispoziție de
Se va completa cu numele entității implicată în proiect care pune la dispoziție resursa materială
Adresa
Se va completa cu date referitoare la proveniența resursei fie cu adresa exactă unde este localizată
Informații extra
Se va completa cu informații suplimentare relevante referitoare la resursa materială Se vor preciza resursele materiale aferente activităților prevăzute prin proiect:
-
informațiile privind terenul și/sau clădirile, bazine, unde urmează a se realiza proiectul,
-
dotările, echipamente IT deținute și utilizate pentru implementarea proiectului, alte tipuri de echipamente specifice domeniului de finanțare;
se va menționa care dintre echipamentele existente se vor folosi în cadrul proiectului și pentru ce activități, justificați pe scurt necesitatea achiziționării noilor echipamente și pentru care activități sunt ele necesare
ȚARĂ
LOCALITATE
COD POSTAL
Resursa
Cantitate
UM
Partener
Se va preciza tipul de resursă materiale aferente activităților prevăzute prin proiect
Se va completa cu cantitatea resursei pusă la dispoziție prin proiect
Se va completa cu unitatea de măsură
Se va completa cu numele entității ce va asigura
resursa
.....
.......
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
30.
Activități previzionate
Se completează câmpurile funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
. Pentru adăugarea de date se apasă butonul
. Pentru editarea sau ștergerea informațiilor
amintite se apasă butoanele
pentru editare și butonul
pentru ștergere.
Pentru adăugarea de subactivități se apasă butonul
si se completează datele solicitate.
Completați detalii cu privire la activitățile și subactivitățile proiectului, atât cele care au avut loc până la momentul depunerii Cererii de finanțare, cât și cele previzionate a se realiza după momentul depunerii Cererii de finanțare.
Atenție!
Introduceți activitățile, la nivel de titlu. Activitățile introduse sunt grupate, în mod automat, în cadrul „Componentei 1”.
La fiecare activitate în parte, definiți subactivitățile componente. Detaliile privind calendarul de realizare, responsabili etc, pot fi definite doar la nivel de subactivitate. În cazul în care nu ați intenționat structurarea unei activități în subactivități, este obligatorie crearea a cel puțin unei subactivități, pentru a putea introduce detalii suplimentare și pentru a putea asocia o cheltuială bugetară respectivei activități/subactivități. Completați următoarele:
Titlul
(concis, sugestiv)
Data începerii/ finalizării
o
Pentru subactivități realizate deja înainte de semnarea contractului de finanțare – se vor introduce cel putin anul și luna.
o
Pentru subactivități previzionate a se realiza după semnarea contractului de finanțare – selectați cel puțin anul și luna, estimând demararea implementării proiectului (semnarea contractului de finanțare) la aproximativ 6 luni de la depunerea cererii de finanțare (similar completării planului de achiziții).
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Rezultate previzionate
– selectați rezultatul (anterior definit) la a cărui realizare
contribuie implementarea respectivei subactivități.
Partenerii implicați ai subactivității- dacă este cazul
Amplasamentele din cadrul subactivității
– nu se aplică (definirea amplasamentelor, în secțiunea Resurse materiale implicate nu este obligatorie).
Acolo unde este cazul, includeți (sub)activități referitoare la:
•
Elaborarea cererii de finanțare
•
Elaborarea documentațiilor de atribuire a contractelor de achiziție și derularea procedurilor de atribuire aferente
•
Execuția și monitorizarea fiecăruia din contractele de achiziție lucrări, bunuri, servicii
•
Angajarea de personal
•
Raportarea progresului în implementarea proiectului, conform prevederilor contractului de finanțare
•
Implementarea măsurilor de informare și publicitate obligatorii, conform prevederilor contractului de finanțare
•
Auditul financiar al proiectului
Durata de implementare a proiectului va fi calculată în mod automat.
Aceste activități și subactivități se vor prelua în funcția ” Buget - Activități și cheltuieli ” unde se vor completa cheltuielile aferente. În cazul în care există activități fără subactivități în cadrul proiectului, pentru a putea introduce datele complete, se va crea o subactivitate.
Titlu activitate/subactivitate
Data start
Data încheiere
Durată
Parteneri implicați
Detalierea subactivității
Rezultate previzionate
Amplasamentele din cadrul subactivității
Denumire
31.
Buget - Activități și cheltuieli
Introducerea datelor in această funcție depinde de definirea activităților și subactivităților din funcția ”
Activități previzionate
”. Aceste activități și subactivități se vor prelua în funcția ”
Buget - Activități și cheltuieli
” unde se vor completa cheltuielile aferente.
Pentru adăugarea cheltuielilor se apasă butonul
si se completează datele solicitate.
Daca se dorește atașarea de documente la nivel de detaliere a cheltuielilor (ex. facturi…) ele vor trebui sa fie atașate premergător în pagina principală a funcției ” Buget – Activități și cheltuieli ”. Pentru a atașa un document se apasă butonul
, se completează datele din fereastra ce se va deschide și apoi se salvează.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Se completează câmpurile funcției cu datele proiectului și se apasă butonul
. Pentru editarea sau ștergerea informațiilor amintite se apasă butoanele pentru editare
și butonul pentru ștergere
.
Observație:
Câmpul
TVA
este un câmp editabil. În cazul cheltuielilor nepurtătoare de TVA, TVA-ul este 0. Pentru a șterge o activitate se aplică principiul ștergerii informațiilor de la sfârșit la început (respectiv se vor șterge subactivitățile, iar apoi activitatea principală).
Introducerea cheltuielilor se realizeaza la nivel de subactivitate. Nu este posibila introducerea, in bugetul proiectului, a unei cheltuieli care nu poate fi asociată unei anumite subactivități. Nu este posibilă introducerea, în bugetul proiectului, a unei cheltuieli care sa fie asociată unei activități Toate valorile se introduc in lei.
Activități/Cheltuieli
Descrierea cheltuielii
Achiziție
U.M.
Cantitate
Preț unitar (fără TVA) [LEI]
Valoare totală (fără TVA) [LEI]
Valoare TVA [LEI]
Eligibile [LEI]
TVA
eligibile [LEI]
Neeligibile [LEI]
TVA
neeligibile [LEI]
Total eligibile [LEI]
Total eligibile Less [LEI]
Total eligibile More [LEI]
Public [LEI]
Public Less [LEI]
Public More [LEI]
Nerambursabil [LEI]
Nerambursabil Less [LEI]
Nerambursabil More [LEI]
UE [LEI]
UE
Less [LEI]
UE
More [LEI]
Contribuție proprie [LEI]
Contribuție proprie Less [LEI]
Contribuție proprie More [LEI]
Buget de stat [LEI]
Buget de stat Less [LEI]
Buget de stat
More [LEI]
Ajutor de stat
Tip Ajutor de stat
Furnizat
Intensitatea intervenției (%)
Referință document justificativ
Justificare calcul buget eligibil atunci când este diferit de bugetul total
Nu este
cazul- se
Nu este
selectează Nu
cazul
32.
Vizualizare
proiect
Va genera Cererea de finanțare cu toate datele introduse și salvate în funcțiile anterioare
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
33. Date de implementare
Se va bifa opțiunea care se aplică proiectului dumneavoastră și se va indica numărul de angajați care beneficiază de operațiune, scanați și atașați tabelul de mai jos.
101
Cele mai bune practici și coduri de conduită
Numărul de angajați care beneficiază de operațiune
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa 2 C
COD SMIS
LISTA DE VERIFICARE A CONFORMITĂȚII ADMINISTRATIVE ȘI ELIGIBILITĂȚII
Prioritatea Uniunii Nr. 2
Măsura : II.12
- Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor
Aprobat prin
Titlul proiectului
…………………………………………………………………………………......................
Solicitant
Reprezentant
legal
Denumire………………………………..……...........................................
Tel/fax……………………...........................................................
Email ……………………………………………………………...............................
Nume
Prenume Funcția........
Nr.
Puncte de verificat
Explicații
Rezultatul verificării
DA
NU
NA
1.
Dosarul cererii de finanțare conține toate documentele solicitate prin Lista de documente din ghidul solicitantului
Verificați existența tuturor documentelor solicitate prin Lista de documente din Ghidul solicitantului.
Verificați dacă documentele respectă formatul tip stabilit în Ghidul solicitantului
Verificați dacă documentul este destinat solicitantului.
Verificați dacă documentul nu are termenul de valabilitate expirat.
Verificați corectitudinea desemnării reprezentantului legal, Decizia de numire, precum și datele din Cererea de finanțare, Sectiunea-Solicitant
Hotărârea organului colectiv de conducere privind aprobarea depunerii cererii de finanțare,
emisă
conform
actelor
constitutive ale solicitantului.
Verificați că toate secțiunile din Cererea de finanțare sunt completate
conform Anexei 1 – Instrucțiuni de completare a Cererii de finanțare – inclusiv date de implementare și indicatori
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
2
Solicitantul se încadrează în categoria beneficiarilor eligibili?
Verificați Actele de înființare, Regulamentul de organizare și funcționare precum și datele din Cererea de Finanțare- Secțiunea- Solicitant.
3.
Solicitantul deține competențe profesionale corespunzătoare activităților proiectului?
Verificați pentru echipa de management a proiectului CV-urile model EUROPASS însoțite de copii după Diplome de studii sau Certificatele de calificare profesională emise de furnizori de formare profesională acreditați ANC precum și memoriu justificativ din care să reiasă că deține expertiză în domeniul sănătății, bunăstării speciilor din acvacultură și a biosecurității, dovedită prin proiecte de cercetare, lucrări tehnice sau științifice. Verificați pentru experți CV-ul model EUROPASS însoțit de Diploma de studii/Diplome de calificare/specializare
4.
Solicitantul desfășoară activitate în domeniul cercetării, domeniul universitar (coduri CAEN 7219 sau 8542
Verificați solicitantul în Registrul Autorităților Publice și Cererea de finanțare – secțiunea Solicitant
-
Date de identificare.
5.
Activitățile propuse în Cererea de finanțare se regăsesc în activitățile eligibile din Ghidul solicitantului aferent măsurii?
Verificați datele înscrise în Cererea de finanțare dacă sunt conforme cu datele înscrise în Ghidul solicitantului aferente măsurii pe care a fost depus proiectul (Secțiunea – Activități previzionate)
În cazul depistării unor activități neeligibile expertul CRPOPAM propune rectificarea bugetului proiectului și includerea cheltuielilor aferente activității neeligibile la
cheltuieli neeligibile.
6.
Activitățile propuse se încadrează în durata maximă de derulare a proiectului de 24 de luni
Verificați în Cererea de finanțare, Memoriu justificativ dacă activitățile propuse se încadrează în durata de 24 luni
7.
Organismul de drept public nu se află în stare de dizolvare, faliment sau face obiectul unei proceduri de lichidare sau de administrare judiciară și-a suspendat activitatea
sau
face
obiectul unei proceduri
Verificați Anexa G.
în urma acestor situații sau se află în situații similare în urma unei proceduri de aceeasi natură prevăzute de legislația
sau
de
reglementările naționale
8.
Solicitantul nu este înscris în Registrul debitorilor cu sume neachitate pentru POP/POPAM.
Verificați dacă solicitantul nu este înscris în Registrul debitorilor cu sume neachitate pentru POP/POPAM.
9.
Solicitantul respectă prevederile art.10 alin.5 din Reg. 508/2014?
Verificați veridicitatea declarației pe proprie răspundere conform art.10 alin.5 din Reg. 508/2014 – Anexa E, în baza informațiilor
disponibile la entitățile abilitate.
10.
Proiectul se implementează în România?
Verificați datele din secțiunea
Localizare proiect
din Cererea de finanțare
11.
Proiectul/Activitățile pentru care se solicită sprijin financiar nerambursabil în Cererea de finanțare au făcut obiectul unei alte finanțări din fonduri publice naționale sau comunitare, în ultimii 5 ani?
Verificați Anexa B - Declarația pe propria răspundere privind evitarea dublei finanțări.
12.
Proiectul se încadrează în plafonul eligibil stabilit prin anunțul de lansare a apelului ?
Se verifică respectarea plafonului eligibil stabilit prin anunțul de lansare a apelului
13.
Solicitantul face obiectul altei Cereri de finanțare pe aceeași măsură în cadrul aceleași sesiuni de finanțare?
Verificați dacă solicitantul face obiectul altei Cereri de finanțare pe aceeași măsură în cadrul sesiuni de finanțare
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
14.
Proiectul respectă procentul stabilit în Ghidul solicitantului de 10% pentru Cheltuieli aferente managementului de proiect ?
Se verifică respectarea procentului în Cererea de Finanțare, Secțiunea-Bugetul proiectului și Anexa H- Bugetul indicativ al proiectului
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Dacă cel puțin un document menționat la punctul de verificare 1 nu respectă formatul tip stabilit în Ghidul solicitantului, documentul nu este destinat solicitantului, documentul are termenul de valabilitate expirat, iar solicitantul nu clarifică elementele menționate în Notificarea de solicitare a informațiilor suplimentare, Cererea de Finanțare este declarată neconformă administrativ.
Dacă cel puțin o condiție de eligibilitate de la punctele de verificare 2-14 nu este îndeplinită, iar în Lista de verificare a eligibilității se bifează în coloana NU, atunci Cererea de Finanțare este declarată neeligibilă.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa 2 S
COD SMIS
LISTA DE VERIFICARE A DOCUMENTELOR SOLICITATE ÎN VEDEREA CONTRACTĂRII
Prioritatea Uniunii Nr 2
: Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive și bazate pe cunoaștere
Măsura Nr. II.12
:
Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor
Titlul proiectului
…………………………………………………………………………………………
Solicitant
Reprezentant legal
Denumire………………………………..……..................... Tel/fax………………………
Email ……………………………………………………………
Nume
Prenume Funcția........
Nr. Crt
Puncte de verificat
Explicații
Rezultatul verificării
DA
NU
NA
1.
Solicitantul nu se află în stare de dizolvare, faliment sau nu face obiectul unei proceduri de lichidare sau de administrare judiciară, nu și-a suspendat activitatea economică sau nu face obiectul unei proceduri în urma acestor situații sau nu se află în situații similare în urma unei proceduri de aceeasi natură prevăzute de legislația sau de reglementările naționale
Verificați Anexa G
2.
Contract individual de muncă, contract de prestări servicii
pentru managerul de proiect, responsabilul financiar, specialist, acoperă perioada de
implementare și monitorizare a proiectului ?
Verificați dacă documentele sunt
în copie cu mențiunea “Conform cu originalul”
și dacă solicitantul este parte în contractul/contractele în cauză.
Verificați dacă perioada de valabilitate a contractelor este aceeași cu cea de implementare și monitorizare a proiectului.
3.
Există Actul de identitate al reprezentantului legal
Verificați dacă documentul este
în copie cu
mențiunea “Conform cu originalul”și este în termenul de valabilitate
4.
Există Mandatul de reprezentare, pentru împuternicit, autentificat prin notariat(duplicatul eliberat de notar), clar și explicit în ceea ce privește perioada și activitățile pentru
care
este
dată
împuternicirea – după caz
Verificați dacă duplicatul eliberat de notar prezintă clar și explicit perioada și activitățile pentru care este dată împuternicirea.
5.
Există graficul de rambursare a cheltuielilor
Verificați dacă există graficul de rambursare a cheltuielilor (maxim 3 cereri de rambursare), dacă valoarea totală a cererilor de rambursare corespunde cu valoarea din bugetul indicativ,
precum și termenul de depunere a primei cereri de rambursare
6.
Solicitantul nu se află în nici una din situațiile de inadmisibilitate prevăzute de art. 10 din Regulamentul (CE) nr. 508/2014 al Consiliului alineatele (1)-(5)
Verificați veridicitatea declarației pe proprie răspundere conform art.10 alin.5 din Reg. 508/2014 – Anexa E, în baza informațiilor disponibile la entitățile abilitate.
7.
Există Formularul de identificare financiară
cu datele de identificare ale trezoreriei/băncii și ale contului
solicitantului -
în original
Verificați dacă există
Formularul de identificare financiară
cu datele de identificare ale trezoreriei/băncii și ale contului solicitantului -
în original
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Dacă cel puțin un document nu este destinat solicitantului, documentul are termenul de valabilitate expira, nu este în original sau copii cu mențiunea “Conform cu originalul “, Cererea de finanțare este respinsă.
Dacă cel puțin o condiție de la punctele de verificare 1-7 nu este îndeplinită, iar în Lista de verificare a
documentelor solicitate
se bifează în coloana NU, atunci Cererea de Finanțare este respinsă .
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
COD SMIS
GRILA DE EVALUARE CALITATIVĂ
Anexa nr. 3
Prioritatea Uniunii Nr 2
:
Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive și bazate pe cunoaștere
Măsura Nr. II.12 : Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor
Titlul proiectului
……………………………………………………………………………
Durata de implementare
.… (luni); Valoarea eligibilă ………………..…… (lei); Fonduri publice .. (%)
Solicitant
Reprezentant legal
Denumire………………………………..……..................... Tel/fax………………………
Email ………………………………
Nume.........
Prenume .........
Funcție........
Nr. crt.
Denumire criteriu/ subcriteriu
DA
/ NU
Observații/ justificări
1.
RELEVANȚA ȘI COERENȚA PROIECTULUI
1.1
Obiectivele proiectului contribuie la realizarea obiectivului specific 2.4. Promovarea acvaculturii cu un nivel ridicat de protecție
a
mediului,promovarea
sănătății
și
bunăstării
animalelor, precum și a sănătății și siguranței publice al Priorității uniunii 2
1.2
Obiectivele sunt
formulate clar, cuantificate și în strânsă
corelare cu activitățile și rezultatele prevăzute a se realiza
1.3.
Activitățile derulate în procesul de identificare a bunelor practici pentru sănătatea și bunăstarea anumitor specii de pești ca și cele privind regulile referitoare la biosecuritate sau la
necesitățile în materie de sănătate și bunăstare a animalelor în acvacultură vizează:
1.3.1.
Conformitatea cu obligațiile legislative în vigoare
1.3.2.
Culegerea și analiza informațiilor se raportează la practici testate și validate pe o perioadă mai mare de 2 ani
1.3.3.
Măsuri profilactice specifice pentru prevenirea apariției și răspândirii bolilor organismelor acvatice
1.3.4.
Măsuri de tratament a organismelor acvatice în cazul declanșării unor îmbolnăviri
1.3.5
Măsuri de prevenire a riscurilor în
materie de sănătate,
bunăstarea animalelor, biosecuritate în sectorul de acvacultură
1.3.6
Măsuri de gestionare a riscurilor în
materie de sănătate,
bunăstarea animalelor, biosecuritate în sectorul de acvacultură
1.4
Graficul de implementare a activităților este realist și are o
succesiune logică.
2
CALITATEA, MATURITATEA PROIECTULUI
2.1
Capacitatea solicitantului de a realiza proiectul propus
Solicitantul are experiență în domeniul de activitate ce face
obiectul proiectului propus.
2.2
Resursele materiale și umane (echipa de proiect) sunt clar
definite și sunt adecvate pentru implementarea proiectului
2.3
Metodologia de implementare
Activitățile proiectului sunt clar identificate și detaliate și strâns corelate, în cadrul calendarului de realizare. Rezultatele proiectului sunt corelate cu activitățile și țintele stabilite sunt fezabile.
Este descris rolul managerului de proiect și a celorlalți membrii ai echipei de implementare, repartizarea atribuțiilor, rolurile persoanelor implicate.
2.4
Bugetul proiectului
Bugetul este complet și perfect corelat cu activitățile prevăzute, cu resursele materiale implicate în realizarea proiectului și cu rezultatele anticipate, adică: nu există mențiuni în secțiunile privind activitățile, resursele și rezultatele anticipate din cererea de finanțare care nu au acoperire într-un subcapitol bugetar/ linie bugetară; de asemenea, nu există subcapitol bugetar/ linie bugetară fără corespondență în secțiunile privind activitățile, resursele și rezultatele.
Cheltuielile au fost corect încadrate în categoria celor eligibile sau neeligibile, iar pragurile pentru anumite cheltuieli au fost respectate conform ordinului privind cheltuielile eligibile și prevederilor ghidului solicitantului.
Există corelare perfectă între buget și sursele de finanțare. Costurile sunt realiste (corect estimate), suficiente și necesare pentru implementarea proiectului.
Bugetul respectă modelul standard pentru această măsură, este corect calculat, TVA-ul este calculat cu două zecimale. Valoarea totală a proiectului se încadrează în limitele stabilite pentru această măsură.
Vor fi verificate comparativ ofertele de prețuri pe baza cărora este fundamentat planul de achiziții cu informații aflate la dispoziția experților verificatori. Ex: internet, baze de date, etc. Ofertele de prețuri care stau la baza estimării valorii achiziției provin de la un operator economic care poate fi identificat prin
denumire și CUI
2.4
Justificarea necesității implementării proiectului
Datele sunt suficiente, corecte și justificate. Solicitantul demonstrează utilitatea serviciului solicitat. Solicitantul arată modul în care va utiliza rezultatele după finalizarea proiectului.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa nr. 4
COD SMIS
GRILĂ DE SELECȚIE
Prioritatea Uniunii Nr 2
: Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului,
eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive și bazate pe cunoaștere
Măsura Nr. II.12 : Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor
Titlul proiectului
…………………………………………………………………………………………
Solicitant
Reprezentant legal
Denumire………………………………..…….....................
Tel/fax………………………
Email ……………………………………………………………
Nume ......... Prenume................
Funcție....................
CRITERII / SUBCRITERII
Punctaj
Punctaj acordat
Expert 1
Expert 2
Corespondența obiectivelor specifice măsurii II.12
propuse
cu
obiectivele
PU
2
Maxim
30
Memoriul justificativ al proiectului vizează:
Ghid privind dezvoltarea de bune practici generale și specifice pentru anumite specii de pești (păstrăv, șalău, calcan, știucă, lin, crap, sturioni inclusiv polyodon, moluște, somn european)
sau
30
1
Ghid de conduită referitor la biosecuritate sau la necesitățile în materie de sănătate și bunăstarea organismelor acvatice
30
Procesul de identificare a bunelor practici cuprinde etape fundamentale care vizează:
Maxim 48
Conformitatea cu obligațiile legislative și specificarea acestora
8
2
Culegerea și analiza informațiilor necesare elaborării codurilor din practici testate și validate pe o perioadă mai mare de 2 ani
8
Măsuri profilactice de împiedicare a apariției bolilor organismelor acvatice
8
Măsuri de tratament aplicate organismelor acvatice la care bolile s-au declanșat
8
Măsuri de prevenire a riscurilor în sectorul pescăresc
8
Măsuri de gestionare a riscurilor în sectorul pescăresc
8
Notă: În cazul în care proiectul vizează mai multe efecte economice, atunci punctajul acordat pentru acest criteriu se va
calcula ca sumă a obiectivelor selectate în cererea de finanțare.
3
Expertiza organismului implicat în implementarea proiectului (elaborarea codului privind dezvoltarea de bune practici generale și specifice pentru anumite specii de pești sau a codului
Maxim 22
de conduită referitor la biosecuritate/ la necesitățile în materie
de sănătate și bunăstarea organismelor acvatice)
expertiză în acvacultură, cu portofoliu de lucrări tehnice sau
științifice ≥ 15 ani
22
expertiză în acvacultură, cu portofoliu de lucrări tehnice sau
științifice între 10 și 15 ani
12
expertiză în acvacultură , cu portofoliu de lucrări tehnice sau
științifice ≤ 10 ani
7
PUNCTAJ TOTAL
100
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa nr. 5
DGP-AM POPAM /CR
Nr. de înregistrare……………data……………..…
NOTIFICARE DE SOLICITARE A INFORMAȚIILOR SUPLIMENTARE
Prioritatea Uniunii Nr 2
:
Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive și bazate pe cunoaștere
Măsura Nr. II.12 : Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor
Titlul proiectului
………………………………………………………………………………… Durata de implementare
.… (luni); Valoarea eligibilă
(lei);
COD SMIS
Solicitant
Reprezentat legal
Denumire………………………………..…….....................
Statut juridic ………….......
Tel/fax
……………………………………………………………
Nume ……………..….………….. Prenume …………..…..…………
Funcție ………………………….
Vă aducem la cunoștință, faptul că, în urma verificării efectuate în etapa de conformitate administrativă/eligibilitate/selecție asupra Cererii de finanțare având COD SMIS
.
a rezultat necesitatea clarificării unor subiecte pe care vi le prezentăm în
partea I din acest formular.
Va rugăm să completați partea a - II-a a formularului și să-l returnați Compartimentului regional POPAM
/DGP AMPOPAM în maxim 5 zile lucrătoare de la data primiri notificării.
În cazul în care răspunsul dumneavoastră nu ne parvine în termenul menționat sau documentele nu respectă cerințele sau nu oferă clarificările solicitate ,
Cererea dumneavoastră de finanțare va fi declarată neconformă/neeligibilă/neselectată/respinsă
Partea I
A se completa de expertul Compartimentului regional POPAM/SSC
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Nr. crt.
Referința
(document
/pct. din doc.)
Subiecte de clarificat/Document lipsă
1
2
3
….
Pentru motivarea răspunsului dumneavoastră va rugăm să atașați următoarele documente
1
în
original / copie cu mențiunea conform cu originalul
2
în
original / copie cu mențiunea conform cu originalul
3
în
original / copie cu mențiunea conform cu originalul
4
în
original / copie cu mențiunea conform cu originalul
5
în
original / copie cu mențiunea conform cu originalul
Partea II
A se completa de Solicitant
1.
Precizările
Reprezentantului legal
referitoare la solicitările menționate în Partea I :
Nr. crt.
Referința
(document /pct. din doc.)
Precizări
1
2
3
4
5
Declar că sunt de acord cu modificările și atașez următoarele documente solicitate:
1
în
original / copie cu mențiunea conform cu originalul
2
în
original / copie cu mențiunea conform cu originalul
Reprezentant legal
(
nume, prenume, semnătura, ștampila, data)
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa nr. 6
DGP AMPOPAM
Nr. de înregistrare……………data……………..
NOTIFICARE CU PRIVIRE LA NECONFORMITATEA / NEELIGIBILITATEA / NESELECTAREA / RESPINGEREA CERERII DE FINANȚARE
Stimată Doamnă/Stimate Domn,
Vă facem cunoscut că solicitarea dumneavoastră de sprijin financiar nerambursabil a fost declarată neconformă administrativ/neeligibilă/neselectată/respinsă după verificarea conformității administrative / eligibilității/evaluării calitative/ selecției Cererii de finanțare având cod SMIS:
COD SMIS
Cererea de finanțare a fost declarată
neconformă administrativ / neeligibilă
/
neselectată/ respinsă
din următoarele motive :
1)
………………………………………………………………….
2)
…………………………………………………………………..
În cazul în care doriți să contestați rezultatul verificărilor, contestația se depune prin poștă/email/fax cu confirmare de primire sau personal la sediul DGP-AM POPAM din București, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii prezentei Notificări.
Vă mulțumim pentru interesul pe care îl manifestați în legătură cu
Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020.
Cu stimă,
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa 7
COD SMIS
GRAFICUL DE RAMBURSARE A CHELTUIELILOR
Prioritatea Uniunii Nr 2
:
Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive și bazate pe cunoaștere
Măsura Nr. II.12 : Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor
Valoarea totală eligibilă a proiectului..........
Titlul proiectului
…………………………………………………………………………………………
Beneficiar
Denumire………………………………..……..................... Tel/fax………………………
Email ……………………………………………………………
Cerere de rambursare
Suma estimată a fi solicitată în cererea de rambursare
(fără TVA)
TVA estimată a fi solicitată în cererea de rambursare
***
Data depunerii cererii de rambursare la DGP- AMPOPAM
Număr*
Luna / An
1
2
3
4
Cerere finală
de rambursare
TOTAL
**)
* numărul maxim al cererilor de rambursare este de 3.
** totalul cererilor de rambursare/plată trebuie să fie egal cu valoarea totală eligibilă a proiectului finanțare.
*** Se completează numai de către beneficiarii pentru care TVA este cheltuială eligibilă, conform HG nr.347/2016.
[ semnătura ] [ ștampila ]
[ nume și prenume ] [ funcția ]
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa 8
FORMULAR DE IDENTIFICARE FINANCIARĂ
FORMULAR DE IDENTIFICARE FINANCIARĂ
DEȚINĂTORUL CONTULUI
NUME □□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□
□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□ ADRESĂ □□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□
□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□ ORAȘ □□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□
COD POȘTAL □□□□□□□ ȚARĂ
□□□□□□□□□□□□□ CONTACT □□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□ TELEFON □□□□□□□□□□□□□□□□□□□
FAX
□□□□□□□□□□□□□□□□
E-MAIL □□□□□□□□□□□□□□□□□□
COD TVA □□□□□□□□□□□□□□□
BANCA
NUME □□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□
□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□ ADRESĂ□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□
□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□ ORAȘ □□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□
COD POȘTAL □□□□□□□ ȚARĂ □□□□□□□□□□□□□ CONT BANCAR □□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□
IBAN
□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□□
ȘTAMPILA BĂNCII
DATA
SEMNATURA
SEMNĂTURA DEȚINĂTORULUI DE
REPREZENTANTULUI BĂNCII
CONT
(Ambele obligatorii)
(Ambele obligatorii)
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa nr. 9
Model contract de finanțare cadru
CONTRACT DE FINANȚARE
PROGRAMUL OPERAȚIONAL PENTRU PESCUIT ȘI AFACERI MARITIME
2014-2020
Nr:
/
„NUME BENEFICIAR”
„ TITLUL PROIECTULUI ”
„ Cod SMIS 2014 ”
„ RO
”
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
CONTRACT DE FINANȚARE
1.
Părțile
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POPAM, în calitate de Autoritate de Management, cu sediul în București, bulevardul Carol I, nr. 2 - 4, sectorul 3, România, cod poștal ...................., telefon: ......................... fax: …….……….., poștă electronică: ...................... cod fiscal ………………., reprezentat prin (persoana fizică, nume, prenume, funcția deținută)
,
pe de o parte, denumit în cele ce urmează AM
și
[Persoana
juridică]
………………………...……..........................,
cod
de
identificare
fiscală
.................., înregistrată la …………………. sub
nr. ....../….../….......,
cu sediul în localitatea
..............................................., str. ......................................................... nr. ........., sector/județul
………………………......., România, telefon …………..........., fax ………….…...., poștă electronică
...................................................., reprezentată legal prin
(funcția
deținută………………………………..…..……….),
identificat prin…
, în calitate de Beneficiar al finanțării,
au convenit încheierea prezentului Contract de Finanțare, în următoarele condiții:
2.
Precizări prealabile
(1)
În prezentul Contract de Finanțare, cu excepția situațiilor când contextul cere altfel sau a unei prevederi contrare:
(a)
cuvintele care indică singularul includ și pluralul, iar cuvintele care indică pluralul includ și singularul;
(b)
cuvintele care indică un gen includ toate genurile;
(c)
termenul
„zi”
reprezintă zi calendaristică, dacă nu se specifică altfel;
(2)
Trimiterile la actele normative includ și modificările și completările ulterioare ale acestora, precum și orice alte acte normative subsecvente.
(3)
În cazul în care oricare dintre prevederile prezentului Contract de Finanțare este sau devine nulă, invalidă sau neexecutabilă conform legii, legalitatea, valabilitatea si posibilitatea de executare a celorlalte prevederi din prezentul Contract de Finanțare vor rămâne neafectate, iar Părțile vor depune eforturile necesare pentru a realiza acele acte și/sau modificări care ar conduce la același rezultat legal și/sau economic care s-a avut în vedere la data încheierii Contractului de Finanțare.
(4)
În înțelesul prezentului Contract de Finanțare, atunci când există și parteneri, drepturile și obligațiile beneficiarilor revin și partenerilor;
(5)
Finanțarea nerambursabilă acordată Beneficiarului este stabilită în termenii și condițiile prezentului Contract.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
CONDITII GENERALE
Articolul 1
Obiectul Contractului de Finanțare
Obiectul acestui Contract de Finanțare îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile de către AM……………………………..……………………………………, pentru implementarea Proiectului nr.....
<cod
SMIS2014+>
…………………….…
intitulat:
………….………………………………………………………………………………………….,
denumit în continuare Proiect, pe durata stabilită și în conformitate cu obligațiile asumate prin prezentul Contract de Finanțare inclusiv Anexele care fac parte integrantă din acesta.
Beneficiarul se angajează să implementeze Proiectul, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract, legislația europeană și națională aplicabile acestuia.
AM se angajează să plătească finanțarea nerambursabilă, la termenele și în condițiile prevăzute în prezentul contract și în conformitate cu legislația europeană și națională aplicabile acestuia.
Articolul 2
Durata Contractului și perioada de implementare a proiectului
Contractul de Finanțare intră în vigoare și produce efecte de la data semnării lui de către ultima parte.
Perioada de implementare a Proiectului este de [ durata ] luni, respectiv între data [ z/l/a ] și data [ z/l/a ], aceasta cuprinzând, dacă este cazul, și perioada de desfașurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finantare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
Perioada de implementare a proiectului poate fi prelungită prin acordul părților, în conformitate cu prevederile art. 10 -
Modificări și completări și/sau a Conditiilor specifice .
Contractul de Finanțare își încetează valabilitatea la data închiderii Programului Operațional, sau la expirarea perioadei de durabilitate a proiectului, oricare intervine ultima.
În cazul proiectelor care includ investiții productive sau de infrastructură și care nu sunt co-finanțate din FSE, perioada de durabilitate a proiectului este de minim 3 ani pentru beneficiarii încadrați în categoria IMM, respectiv minim 5 ani pentru beneficiarii care fac parte din categoria întreprinderilor mari și beneficiarilor publici, de la efectuarea plății finale în cadrul prezentului contract sau durata prevăzută în reglementările privind ajutorul de stat, oricare dintre acestea este mai mare.
În cazul unei operațiuni constând în investiții în infrastructură sau producție, contribuția din partea fondurilor ESI se rambursează dacă, în termen de 10 ani de la efectuarea plății finale către beneficiar, activitatea de producție în cauză este delocalizată în afara Uniunii, cu excepția situației în care beneficiarul este un IMM.
Articolul 3
Valoarea Contractului de Finanțare
Valoarea totală a Contractului de Finanțare este de ………………......................lei ( valoarea în litere ), după cum urmează:
După caz : (pentru proiecte negeneratoare de venituri)
Valoarea totală
Valoarea totală eligibilă
Valoarea eligibilă nerambursabilă din FEPAM
Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național
Valoarea cofinanțării eligibile a Beneficiarului
Valoarea neeligibilă inclusiv TVA
(lei)
(lei)
(lei)
(%)
(lei)
(%)
(lei)
(%)
(lei)
1 =
2 + 9
2 =
3 + 5+7
3
4
5
6
7
8
9
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
(pentru proiecte generatoare de venituri)
Valoare a totală
Valoare a totală eligibilă
Valoarea veniturilor nete generate
Valoarea necesară de finanțare
Valoarea eligibilă nerambursabilă din FEPAM
Valoarea eligibilă nerambursa bilă din bugetul național
Valoarea cofinanțarii eligibile a Beneficiar ului
Valoarea neeligibil ă inclusiv TVA
(lei)
(lei)
(lei
(%
(lei)
(
(lei)
(%
(lei)
(%
(lei
(%
(lei)
1 = 2 + 9
2 =
3 + 5+11
3
4
5= 2-3
6
7=8*5
8
9=5*10
10
11=
5*12
12
13
%
AM acordă o finanțare nerambursabilă în sumă maximă de
LEI ( valoarea în
litere ) 1 , echivalentă cu
[ valoarea ] % din valoarea totală eligibilă aprobată.
În cazul în care valoarea totală a Proiectului crește față de valoarea convenită prin prezentul Contract de Finanțare, diferența astfel rezultată va fi suportată în întregime de Beneficiar 2 .
Finanțarea va fi acordată, în baza cererilor de prefinanțare/rambursare/plată, elaborate în conformitate cu anexele corespunzătoare -
Graficul de depunere a cererilor de prefinanțare/plată/rambursare a cheltuielilor la contract.
În cazul în care, valoarea totală autorizată este mai mică decât valoarea prevazută în coloana 2/5 3 , după caz, din tabelul de mai sus, finanțarea nerambursabilă prevăzută la alineatul (2) se va reduce corespunzător.
Articolul 4
Eligibilitatea cheltuielilor
(1)
Cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu :
(a)
Legislația națională și europeană aplicabilă;
(b)
Ghidul Solicitantului;
(c)
Secțiunea „ Condiții de rambursare și plată a cheltuielilor”
din Anexa 1 –
Condiții Specifice
(2)
Cheltuielile aferente prezentului Proiect sunt eligibile cu condiția ca acestea să fie cuprinse în Cererea de Finantare.
Articolul 5
Acordarea și recuperarea prefinanțării
Beneficiarul are dreptul de a primi prefinanțare, în condițiile legislației în vigoare, conform Secțiunii
„ Acordarea și recuperarea prefinanțării”
din Anexa 1 –
Condiții Specifice , după caz.
1
Reprezentând suma coloanelor 3 și 5 din tabelul aferent proiectelor negeneratoare de venituri, sau suma coloanelor 7 și 9 tabelul aferent proiectelor generatoare de venituri
2
Prevederile art. 3, alin. (2) nu se aplică proiectelor finan ț ate din asisten ț ă tehnică
3
Se va alege una dintre opțiuni
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Articolul 6
Rambursarea / plata cheltuielilor
Rambursarea sau plata se va realiza de către AM în conformitate cu Secțiunea „ Condiții de rambursare și plata cheltuielilor”
din Anexa 1 –
Condiții Specifice , pe baza cererilor Beneficiarului înaintate la AM.
În termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data depunerii de către Beneficiar a cererilor de rambursare/plată însoțite de documentele justificative prevăzute în Secțiunea „d” „ Condiții specifice Programului Operational”
din Anexa 1 –
Condiții Specifice , AM va autoriza cheltuielile eligibile cuprinse în Cererea de Rambursare/Plată. În cazul în care sunt necesare clarificări, termenul de plată se întrerupe pe perioada clarificărilor, fără ca durata cumulată de întrerupere a acestora să poată depăși 10 zile lucrătoare.
După autorizarea cheltuielilor, AM va efectua plata în termen de 3 zile lucrătoare de la momentul în care AM dispune de resurse în conturile sale, și va informa Beneficiarul cu privire la plata aferentă cheltuielilor autorizate din Cererea de Rambursare/Plată.
Beneficiarul poate accesa mecanismul de decontare prin cereri de plată, în conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului 40/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției din fonduri externe nerambursabile și HG 93/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, sau după caz,
OUG 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014
- 2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării.
AM va efectua transferul fondurilor în limita disponibilităților, iar în cazul insuficienței fondurilor, procesul de plată se va suspenda până când conturile AM sunt alimentate cu sumele aferente fondurilor necesare. În cazul suspendării procesului de plată, Beneficiarul poate să solicite suspendarea sau prelungirea implementării proiectului, pentru aceeași perioadă, fără a se depăși perioada de finalizare a programului aferent.
Articolul 7
Drepturile și obligațiile Beneficiarului
Beneficiarul are obligația și responsabilitatea să asigure managementul și implementarea Proiectului în concordanță cu prevederile acestui contract, ale legislației europene și naționale aplicabile.
Beneficiarul are obligația de a începe executarea contractului în cel mult 6 luni de la intrarea în vigoare a acestuia și de a realiza toate activitățile prevăzute în Anexa 2 -
Cererea de Finanțare , fără a depăși perioada de implementare.
Beneficiarul poate solicita în scris punctul de vedere al AM, cu privire la aspectele survenite de natură să afecteze buna implementare a proiectului.
Beneficiarul/Partenerii vor deschide contul/conturile de proiect în sistemul Trezoreriei Statului, în cazul în care, fac parte din categoria instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare.
Celelalte
categorii
de
Beneficiari/Parteneri
pot
opta
pentru
deschiderea contului/conturilor speciale de proiect în sistemul Trezoreriei Statului sau la o bancă comercială în conformitate cu legislația aplicabilă.
Beneficiarul și/sau partenerii au obligația de a pune la dispoziția AM, sau oricărui alt organism abilitat de lege documentele și/sau informațiile necesare pentru verificarea modului de utilizare a finanțării nerambursabile, la cerere și în termen de maximum 5 zile lucrătoare și să asigure condițiile pentru efectuarea verificărilor la fața locului.
În vederea efectuării verificărilor prevăzute la alin. (5), Beneficiarul și membrii Parteneriatului se angajează să acorde dreptul de acces la locurile și spațiile unde se implementează Proiectul, inclusiv acces la sistemele informatice care au legătură directă cu proiectul, și să pună la dispoziție documentele solicitate privind gestiunea tehnică și financiară a Proiectului atât pe suport hârtie, cât și în format electronic. Documentele trebuie sa fie ușor accesibile și arhivate astfel încât, să permită
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
verificarea lor. Beneficiarul este obligat să informeze organismele și autoritățile menționate la alin.(5) cu privire la locul arhivării documentelor, în termen de 3 zile de la transmiterea solicitării de către AM organism abilitat și de a asigura accesul neîngrădit al acestora la documentație în locul respectiv.
Beneficiarul se va asigura că în contractele/acordurile încheiate cu terțe părți se prevede obligația acestora de a asigura disponibilitatea informațiilor și documentelor referitoare la proiect cu ocazia misiunilor de control desfășurate de AM sau de alte structuri cu competențe în controlul și recuperarea debitelor aferente fondurilor comunitare și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora, după caz.
Beneficiarul are obligația îndosarierii și păstrării tuturor documentelor proiectului în original precum și copii ale documentelor partenerilor, dacă este cazul, inclusiv documentele contabile, privind activitățile și cheltuielile eligibile în vederea asigurării unei piste de audit adecvate, în conformitate cu legislația comunitară și națională. Toate documentele vor fi păstrate până la închiderea oficială a Programului sau până la expirarea perioadei de durabilitate a proiectului, oricare intervine ultima.
În cazul nerespectării prevederilor alin. (5) și (8), Beneficiarul este obligat să restituie suma aferentă documentelor
lipsă,
rambursată
în
cadrul
Proiectului,
reprezentând
asistența
financiară nerambursabilă, iar in cazul nerespectării prevederilor alin.(6) Beneficiarul este obligat să restituie întreaga sumă rambursată aferentă proiectului, inclusiv dobânzile/penalizările aferente.
Beneficiarul este obligat să adauge toate documentele și să completeze datele pentru care este răspunzător, actualizandu-le corespunzător ori de câte ori este cazul, în MySMIS 2014.
Beneficiarul este obligat să plătească sumele necesare asigurării cofinanțării eligibile și a finanțării cheltuielilor neeligibile în vederea implementării Proiectului, ce îi revin conform articolului 3.
Beneficiarul trebuie să țină o evidență contabilă analitică a proiectului, utilizând conturi analitice distincte pentru reflectarea tuturor operațiunilor referitoare la implementarea Proiectului, în conformitate cu dispozițiile legale.
În situația în care implementarea Proiectului presupune achiziționarea de bunuri, servicii ori lucrări, Beneficiarul are obligația de a respecta prevederile legislației naționale în vigoare în domeniul achizițiilor publice sau ale dispozițiilor legale privind achizițiile efectuate de beneficiarii privați, în cazul în care Beneficiarul nu reprezintă autoritate contractantă, în sensul legislației naționale privind atribuirea contractelor de achiziții publice.
Beneficiarul are obligația întocmirii Rapoartelor de Progres și a Cererilor de Rambursare și, după caz, a Cererilor de Plată și de a pune la dispoziția AM documentele justificative ce însoțesc Cererea de Rambursare/Plată, spre a fi verificate de către AM în vederea efectuării rambursării/platii.
Beneficiarul, pentru asigurarea finanțării cheltuielilor necesare implementării proiectului, precum si pentru asigurarea durabilității, poate constitui garanții, în favoarea unei instituții de credit, sub forma instituirii unei ipoteci asupra activelor fixe care fac obiectul Contractului de Finanțare, în condițiile legii. Beneficiarul este obligat să transmită AM, o copie a Contractului de Credit și Ipotecă în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la semnarea acestuia; în cazul imobilelor, aceasta va fi însoțită de raportul de evaluare a imobilului finanțat în cadrul prezentului Contract de Finanțare, realizat de către un evaluator bancar sau independent.
Beneficiarul este obligat să respecte prevederile cuprinse în Anexa 2 -
Cererea de Finanțare , referitoare la asigurarea conformității cu politicile Uniunii Europene și naționale, privind achizițiile publice, ajutorul de stat, egalitatea de șanse, dezvoltarea durabilă, informarea și publicitatea.
Beneficiarul este obligat să includă în bugetul propriu sumele necesare finanțării Proiectului, inclusiv asigurarea co-finanțării și a finanțării cheltuielilor neeligibile în vederea implementării Proiectului.
Beneficiarul își asumă obligația de a furniza AM, Comisiei Europene și/sau agenților lor autorizați orice document sau informație solicitată, în termenul indicat, în vederea realizării evaluării Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020
și/sau a Proiectului
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
implementat.
Beneficiarul are obligația să asigure resursele necesare desfășurării activităților proiectului, conform Cererii de Finanțare, în termenele stabilite prin prezentul Contract de Finanțare.
Beneficiarul este obligat să realizeze măsurile de informare și publicitate în conformitate cu obligațiile asumate prin Anexa 2 – Cererea de Finanțare, cu respectarea prevederilor din Anexa 3
– Măsuri de informare și publicitate .
Beneficiarul/Liderul de parteneriat/Partenerii are/au obligația de a restitui AM, orice sumă ce constituie plată nedatorată/sume necuvenite plătite în cadrul prezentului contract de finanțare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării.
Beneficiarul este obligat să informeze AM despre orice situație care poate determina încetarea sau întârzierea executării Contractului de Finanțare, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință despre o astfel de situație, urmând ca AM să decidă cu privire la măsurile corespunzătoare, conform Anexei 1- Condiții Specifice .
Beneficiarul are obligația de a informa AM în termen de maximum 3 zile lucrătoare cu privire la următoarele aspecte, care nu vor face obiectul aprobării AM:
(a)
schimbarea denumirii, schimbarea adresei sediului beneficiarului;
(b)
schimbarea contului special deschis pentru Proiect;
(c)
înlocuirea reprezentantului legal;
Beneficiarul își asumă integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate terților din culpa sa, pe durata contractului. AM va fi degrevat de orice responsabilitate pentru prejudiciile cauzate terților de către Beneficiar, ca urmare a executării prezentului Contract de Finanțare, cu excepția celor care pot fi direct imputabile acestora.
În cazul în care, se realizează verificări la fata locului, Beneficiarul este obligat să participe și să invite persoanele care sunt implicate în implementarea proiectului și care pot furniza informațiile și documentele necesare verificărilor, conform solicitărilor AM.
Beneficiarul își exprimă acordul cu privire la prelucrarea, stocarea și arhivarea datelor obținute pe parcursul desfășurării Contractului de Finanțare, în vederea utilizării, pe toată durata, precum și după încetarea acestuia, în scopul verificării modului de implementare și/sau a respectării clauzelor contractuale, a legislației naționale și comunitare.
În cazul unei defecțiuni a sistemului MySMIS 2014 sau a forței majore, Beneficiarul poate prezenta informațiile solicitate în format scriptic. De îndată ce imposibilitatea folosirii sistemului sau forța majoră încetează, Beneficiarul va adăuga documentele respective în MySMIS 2014.
În cazul în care proiectul include investiții în infrastructură sau producție, Beneficiarul are obligația de a nu delocaliza activitatea de producție în afara Uniunii Europene, în termen de 10 ani de la efectuarea plății finale.
Articolul 8
Drepturile și obligațiile AM
AM are obligația de a informa Beneficiarul, în timp util, cu privire la orice decizie luată care poate afecta implementarea Proiectului.
AM are obligația de a informa Beneficiarul cu privire la rapoartele, concluziile și recomandările care au impact asupra Proiectului acestuia, formulate de către Comisia Europeană și orice altă autoritate competentă.
AM are obligația de a răspunde în scris conform competențelor stabilite, în termen de 15 zile lucrătoare, oricărei solicitări a Beneficiarului privind informațiile sau clarificările pe care acesta le consideră necesare pentru implementarea Proiectului.
AM are obligația de a procesa cererile de prefinanțare, cererile de rambursare și cererile de plată în conformitate cu Secțiunile aferente din Anexa 1 – „Condiții Specifice”.
AM are obligația de a efectua transferul prefinanțării, în condițiile prevăzute în prezentul Contract de Finanțare, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării Cererii de Prefinanțare la AM, Beneficiarilor care au acest drept conform legii.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
AM are obligația de a efectua rambursarea sau plata cheltuielilor cu respectarea prevederilor articolului 6 din prezentul contract.
AM are dreptul de a monitoriza din punct de vedere tehnic și financiar implementarea proiectului în vederea asigurării îndeplinirii obiectivelor proiectului și prevenirii neregulilor.
AM are dreptul de a verifica legalitatea și realitatea tuturor activităților aferente implementării proiectului care face obiectul prezentului Contract de Finanțare.
În situația în care, în urma constatării unor indicii de fraudă sau tentativă la fraudă, organul de urmărire penală transmite cazul spre soluționare instanțelor de judecată devin incidente prevederile art. 8 din OUG nr. 66/2011.
AM are obligația de a efectua verificarea la fața locului a activităților aferente implementării Proiectului, în conformitate cu prevederile Contractului, asigurând cel puțin o vizită de verificare pe durata de implementare a Proiectului.
AM va informa despre data închiderii oficiale/parțiale a Programului prin intermediul mijloacelor publice de informare.
Articolul 9
Contractarea și cesiunea
În cazul externalizării/contractării unor activități din cadrul Proiectului, responsabilitatea pentru implementarea acelor activități revine Beneficiarului, în conformitate cu dispozițiile legale.
Prezentul Contract, precum și toate drepturile și obligațiile decurgând din implementarea acestuia nu pot face obiectul cesiunii totale sau parțiale, novației, subrogației sau a oricărui alt mecanism de transmisiune și/sau transformare a obligațiilor și drepturilor.
Articolul 10
Modificări și completări
Părțile au dreptul, pe durata îndeplinirii prezentului Contract de Finanțare, de a conveni modificarea clauzelor și/sau Anexelor acestuia, prin act adițional, încheiat în aceleași condiții ca și Contractul de Finanțare, cu excepțiile menționate la alin. (7) al prezentului articol .
În cazul în care propunerea de modificare a Contractului vine din partea Beneficiarului, acesta are obligația de a o transmite AM cu cel puțin 20 de zile lucrătoare înainte de termenul la care este intenționată a intra în vigoare, cu excepția circumstanțelor acceptate de AM. Beneficiarul va transmite, de asemenea, odată cu solicitarea de modificare, toate documentele justificative necesare.
AM răspunde solicitării de modificare a Contractului prin act adițional, în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea solicitării.
În cazul propunerilor de acte adiționale care au ca obiect reducerea valorii indicatorilor ce urmează a fi atinsă prin proiect, valoarea totală eligibilă a Proiectului va fi redusă proporțional, cu excepția cazurilor temeinic justificate.
Actul adițional intră în vigoare la data semnării de către ultima parte, cu excepția cazurilor în care prin actul adițional se confirmă modificări intervenite în legislația națională și/sau europeană relevantă, cu impact asupra executării prezentului Contract, situații în care modificarea respectivă intră în vigoare de la data menționată în actul normativ corespunzător.
Actul adițional nu poate avea caracter retroactiv și nu poate avea scopul sau efectul de a produce schimbări în Contract, care ar putea aduce atingere condițiilor inițiale de acordare a finanțării sau care ar fi contrare principiului tratamentului egal al solicitanților, în cadrul cererilor de propuneri de tip competitiv.
Prin excepție de la prevederile alin. (1), Contractul de Finanțare poate fi modificat prin notificarea adresată AM în următoarele situații:
(a)
modificări intervenite în bugetul estimat al proiectului, în limita a 10% între capitole bugetare,
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
stabilită de AM, cu condiția încadrării în limitele maxime prevăzute în Ghidul Solicitantului, după caz, prin respectarea tratamentului egal, la nivelul Programului Operațional având în vedere că acele capitole bugetare implicate în modificare trebuie să respecte limitele mai sus menționate, cu justificarea motivelor care au condus la aceasta;
(b)
modificări intervenite în bugetul estimat al proiectului, în cadrul aceluiași capitol bugetar, între tipurile de cheltuieli;
(c)
înlocuirea sau introducerea de membri noi în echipa de implementare a Proiectului acolo unde este cazul;
(d)
modificarea graficului de activități fără să depășească perioada de implementare a Proiectului;
(e)
modificarea Graficului de Rambursare a cheltuielilor eligibile;
(f)
alte situații prevăzute în Anexa 1- Condiții Specifice din prezentul Contract.
Notificarea va intra în vigoare și va produce efecte juridice din a 11-a zi de la data înregistrării la AM, dacă nu se solicită clarificări Beneficiarului, sau dacă propunerea de modificare a Contractului nu este respinsă de AM.
Contractul poate fi suspendat de către părți, prin comunicarea unei notificări în termen de 5 zile de la intervenirea situației, după cum urmează:
(a)
De către AM, la solicitarea Beneficiarului, în cazul insuficienței fondurilor ,
(b)
De către AM, în cazul incidenței articolului 8 din O.U.G. 66/2011,
(c)
De către AM/Beneficiar în caz de forță majoră.
Articolul 11
Conflictul de interese
Părțile se obligă să ia toate măsurile pentru respectarea regulilor pentru evitarea conflictului de interese, conform capitolului 2, secțiunea 2 din O.U.G. nr. 66/2011.
Părțile din categoria subiecților de drept public au obligația de a urmări respectarea prevederilor Legii nr. 161/2003, în materia conflictului de interese;
Beneficiarii care au calitatea de autoritate contractantă au obligația de a respecta aplicarea prevederilor referitoare la conflictele de interese prevăzute de legislația în materia achizițiilor publice.
Articolul 12
Nereguli
Părțile se obligă să ia toate măsurile pentru prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor în conformitate cu O.U.G. 66/2011.
Dacă în procesul de verificare a cererilor de rambursare/plată AM identifică abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale și comunitare (în domeniul achizițiilor publice aferente contractelor de lucrări/servicii/furnizare), înainte de efectuarea plății, AM aplică reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către Beneficiar, în condițiile legii care reglementează sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.
Pentru recuperarea sumelor virate în baza cererilor de plata și nejustificate prin cereri de rambursare/cheltuieli neeligibile, Beneficiarul/liderul de parteneriat/partenerii vor fi notificați de catre AM cu privire la obligația restituirii acestora în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării. În situația nerestituirii respectivelor sume în termenul anterior menționat, recuperarea sumelor se realizează în conformitate cu prevederile O.U.G. 66/2011.
Articolul 13
Monitorizarea
Monitorizarea Contractului de Finanțare este realizată de către AM în conformitate cu prevederile Anexei 4 -
Monitorizarea și raportarea .
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Articolul 14
Forța majoră
Prin forță majoră se înțelege orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil intervenit după data semnării Contractului, care împiedică executarea în tot sau în parte a Contractului și care exonerează de răspundere partea care o invocă.
Pot constitui cauze de forță majoră evenimente cum ar fi: calamitățile naturale (cutremure, inundații, alunecări de teren), război, revoluție, embargo.
Partea care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți cazul de forță majoră, în termen de 5 zile de la data apariției și de a dovedi existența situației de forță majoră în baza unui document eliberat sau emis de către autoritatea competentă, în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării acestuia. De asemenea, are obligația de a comunica data încetării situației de forță majoră, în termen de 5 zile.
Părțile au obligația de a lua orice măsuri care le stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor acțiunii de forță majoră.
Dacă partea care invocă forța majoră nu procedează la notificarea începerii și încetării cazului de forță majoră, în condițiile și termenele prevăzute, va suporta toate daunele provocate celeilalte părți prin lipsa de notificare.
Executarea Contractului va fi suspendată de la data apariției cazului de forță majoră pe perioada de acțiune a acesteia, fără a prejudicia drepturile ce se cuvin părților.
În cazul în care forța majoră și/sau efectele acesteia obligă la suspendarea executării prezentului Contract pe o perioadă mai mare de 3 luni, părțile se vor întâlni într-un termen de cel mult 10 zile de la expirarea acestei perioade, pentru a conveni asupra modului de continuare, modificare sau reziliere a Contractului de Finanțare.
Articolul 15
Încetarea Contractului de Finanțare și recuperarea sumelor plătite
Oricare dintre părți poate decide rezilierea prezentului Contract, fără îndeplinirea altor formalități, în cazul neîndeplinirii culpabile de către cealaltă parte a obligațiilor prezentului contract.
AM poate decide rezilierea prezentului Contract fără îndeplinirea altor formalități, cu recuperarea integrală a sumelor plătite, în următoarele cazuri:
(a)
În situația în care Beneficiarul nu a început executarea Contractului într-un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Contractului de Finanțare în cazul în care AM și-a respectat obligațiile legale/contractuale;
(b)
În
situația
în
care,
ulterior
încheierii
prezentului
Contract,
se
constată
că Beneficiarul/Partenerii/Proiectul nu au îndeplinit condițiile de eligibilitate la data depunerii cererii de finanțare;
(c)
Dacă Beneficiarul încalcă prevederile art. 9 alin. (2);
(d)
Dacă se constată faptul că Proiectul face obiectul unei alte finanțări din fonduri publice naționale sau comunitare sau faptul că a mai beneficiat de finanțare din alte programe naționale sau comunitare, pentru aceleași activități în ultimii 3/5 ani, după caz;
Prezentul Contract poate înceta prin acordul părților cu recuperarea proporțională a finanțării acordate, dacă este cazul.
În situația încălcării prevederilor art. 7 alin. (28), contribuția din partea fondurilor ESI se recuperează.
Articolul 16
Soluționarea litigiilor
Părțile contractante vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă orice neînțelegere sau dispută care poate apărea între ele în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea Contractului de Finanțare.
În cazul în care nu se soluționează amiabil divergențele contractuale, litigiul va fi soluționat de către instanțele românești competente.
Articolul 17
Transparență
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Contractul de finanțare, inclusiv anexele sale, precum și informațiile și documentele vizând executarea acestora constituie informații de interes public în condițiile prevederilor Legii nr. 544 din 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea excepțiilor prevăzute de aceasta și a celor stabilite prin prezentul contract.
Următoarele elemente, așa cum rezultă acestea din Contractul de finanțare și anexele acestuia, inclusiv, dacă e cazul, din actele adiționale prin care se aduc modificări contractului sau anexele sale, nu pot avea caracter confidențial:
(a)
denumirea proiectului, denumirea completă a Beneficiarului și, dacă aceștia există, a partenerilor, data de începere și cea de finalizare ale proiectului, date de contact – minimum o adresă de e-mail și numărul de telefon – funcționale pentru echipa proiectului; locul de implementare a proiectului – localitate, județ, regiune și, dacă proiectul include activități care se adresează publicului, adresa exactă și datele de contact pentru spațiile dedicate acestor activități în cadrul proiectului;
(b)
valoarea totală a finanțării nerambursabile acordate și intensitatea sprijinului, exprimate atât ca sumă concretă, cât și ca procent din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului, precum și valoarea plăților efectuate;
(c)
dimensiunea și caracteristicile grupului țintă și, după caz, ale Beneficiarilor finali ai proiectului;
(d)
informații privind resursele umane din cadrul proiectului: nume, denumirea postului, timpul de lucru;
(e)
rezultatele estimate și cele realizate ale
proiectului, atât cele corespunzătoare obiectivelor, cât și cele corespunzătoare activităților, cu referire la indicatorii stabiliți;
(f)
denumirea furnizorilor de produse,prestatorilor de servicii și executanților de lucrări contractați în cadrul proiectului, precum și obiectul contractului, valoarea acestuia și plățile efectuate;
(g)
elementele de sustenabilitate a rezultatelor proiectului respectiv de durabilitate a investițiilor în infrastructură sau producție – informații conform contractului de finanțare, respectiv conform condițiilor prevăzute în art. 71 din Regulamentul (UE) 1303/2013.
Articolul 18
Confidențialitate
Părțile convin prin prezentul Contract asupra existenței și duratei caracterului confidențial al documentelor, secțiunilor, respectiv informațiile din proiect menționate explicit în anexa nr. 6, având în vedere că publicitatea acestora aduce atingere, principiului concurenței loiale, respectiv proprietății intelectuale ori altor dispoziții legale aplicabile, conform justificării inclusă în anexa menționată.
AM, beneficiarul și, după caz, partenerii sunt exonerați de răspundere pentru dezvăluirea de documente sau informații stabilite de părți ca fiind confidențiale dacă :
a.
informația a fost dezvăluită după ce a fost obținut acordul scris al celeilalte părți contractante pentru asemenea dezvăluire, sau
b.
partea a fost obligată în mod legal să dezvălui informația.
Articolul 19
Protecția datelor cu caracter personal
Datele cu caracter personal, așa cum sunt acestea definite în Legea nr. 677 din 2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, colectate în cadrul proiectului sunt folosite în scopul îndeplinirii obiectivelor proiectului, în scop statistic, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Datele cu caracter personal ale grupului țintă și, după caz, ale Beneficiarilor finali ai proiectului nu pot fi prelucrate și publicate, pentru informarea publicului, decât cu informarea prealabilă a acestora asupra scopului prelucrării sau publicării și obținerea consimțământului acestora, în condițiile legii.
Articolul 20
Publicarea datelor
Beneficiarul este de acord ca documentele și informațiile menționate la art.17 alin.(2) să fie publicate de către AM, cu respectarea art.19 alin.(2).
Articolul 21
Corespondența
Întreaga corespondență legată de prezentul Contract de Finanțare se va face exclusiv prin MySMIS 2014, cu excepția situației prevăzute de art.7, alin. (27) din prezentul Contract, caz în care corespondența se trimite la următoarele adrese:
Pentru Beneficiar:……………….
Pentru AM:……………………
AM poate comunica precizări referitoare la modele și formate de formulare pentru aplicarea prevederilor prezentului Contract de Finanțare.
Articolul 22
Legea aplicabilă și limba utilizată
Legea care guvernează acest Contract de Finanțare și în conformitate cu care este interpretat este legea română.
Limba acestui Contract de Finanțare este limba română.
Articolul 23
Anexele Contractului
(1)
Următoarele documente sunt anexe la prezentul Contract și constituie parte integrantă a prezentului Contract de Finanțare, având aceeași forță juridică:
Anexa 1 Conditii Specifice, din care fac parte
(a)
Graficul de depunere a cererilor de prefinanțare/plată/rambursare a cheltuielilor
(b)
Acordarea și recuperarea prefinanțarii
(c)
Condiții de rambursare și plată a cheltuielilor
(d)
Condiții aferente Programului Operațional Anexa 2 - Cererea de Finanțare, din care fac parte:
(a)
Bugetul Proiectului
(b)
Calendarul estimativ al achizițiilor
(c)
Indicatori
(d)
Graficul de activități
(e)
Echipa de management și experți pe termen lung Anexa 3 - Măsuri de informare și publicitate
Anexa 4 Monitorizarea și raportarea
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa 5 Acordul încheiat între Beneficiar și Parteneri Anexa 6 - Confidențialitate, după caz
(2)
În cadrul prezentului Contract, prevalează Condițiile Specifice față de cele Generale, precum și asupra celorlate anexe.
Articolul 24
Dispoziții finale
Prezentul Contract de Finanțare a fost încheiat în trei exemplare originale, toate având valoare juridică, precum și în MySMIS 2014 și este semnat electronic de toate părțile.
Pentru MADR
Ordonator principal de credite
Nume/prenume Data..................................................
Semnătura........................................
Pentru Beneficiar
Reprezentant legal Nume/prenume:
Data :............................................
Semnătura......................................
Controlor Financiar Preventiv Propriu
Nume/prenume....................................
Data :...............................................
Semnătura............................................
Direcția juridică Director
Nume/prenume:
Data :.................................................
Semnătura...........................................
DGP - AMPOPAM
Director General
Nume/prenume:
Data :.................................................
Semnătura........................................
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa 1 lit. a) la Contractul de Finanțare nr
/
GRAFICUL DE DEPUNEREA A CERERILOR DE RAMBURSARE
*Se va completa conform datelor din cererea de finanțare
Anexa 1 lit. b) la Contractul de Finanțare nr
/
ACORDAREA ȘI RECUPERAREA PREFINANȚĂRII
A.
ACORDAREA AVANSURILOR
(1)
La solicitarea Beneficiarilor de finanțare din POPAM, în aplicarea prevederilor art. 29 din OUG nr. 49/ 2015, cu modificările și completările ulterioare, se pot acorda avansuri pentru realizarea contractelor de finanțare.
(2)
Avansul poate fi:
a)
de până la 50% din valoarea totală a sprijinului nerambursabil aferent cheltuielilor eligibile și se justifică până la ultima tranșă de plată;
b)
de până la 100% din valoarea totală eligibilă nerambursabilă a tranșei de plată, cu excepția ultimei tranșe, pentru care nu se acordă acest avans. Avansul se acordă beneficiarilor pe baza facturii/facturilor aferente tranșei de plată. Avansul se justifică, în termen de 7 zile, de către beneficiar, prin prezentarea ordinului/ordinelor de plată aferent/aferente facturii/facturilor pentru care s-a eliberat avansul.
Cele două tipuri de avansuri sunt subordonate constituirii unei garanții, prezentate sub formă de scrisoare de garanție bancară - SGB, scrisoare de garanție eliberată de fondurile de garantare înregistrate în Registrul special al Băncii Naționale a României sau unei polițe de asigurare eliberate de o societate de asigurări autorizată, conform legislației naționale în vigoare, care corespunde procentului de 100% din suma avansului.
În situația în care Beneficiarii privați ai POPAM solicită plata unui avans, potrivit reglementărilor prevăzute la art. 29 alin. (1) și (3) din OUG nr. 49/2015, cu modificările și completările ulterioare și prezintă, în vederea obținerii avansului, o poliță de asigurare conform prevederilor art. 29 alin. (5) din ordonanță, aceasta trebuie să prevadă în mod expres faptul că poate fi executată irevocabil și
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
necondiționat de către DGP - AMPOPAM, la prima sa cerere scrisă și fără ca DGP - AMPOPAM să aibă obligația de a-și motiva cererea respectivă, cu condiția ca în cererea de executare să se specifice că suma cerută este datorată faptului că Beneficiarul POPAM nu a restituit total/parțial avansul primit de la DGP - AMPOPAM.
(3)
Beneficiarul privat poate primi avansul numai după avizarea favorabilă de către AM POPAM a procedurii de achiziții, conform procedurilor de lucru ale acesteia.
(4)
Beneficiarul POPAM care a primit anterior avans și pe care nu l-a justificat, nu va putea primi alt avans până la justificarea integrală a primului.
(5)
Garanția este eliberată în cazul în care MADR, prin AM POPAM, constată că suma cheltuielilor reale efectuate și declarate de beneficiar, care corespund contribuției financiare a Uniunii Europene și contribuției publice naționale, depășește suma avansului.
(6)
Suma avansului se justifică pe bază de documente, până la expirarea duratei de execuție a proiectului, prevăzute în contractul de finanțare, respectiv până la ultima tranșă de plată. Sumele reprezentând avansuri acordate și nejustificate până la termenele stabilite prin contractul de finanțare sau până cel târziu cu 15 zile lucrătoare înainte de expirarea termenului de valabilitate a garanției, se recuperează de MADR, prin AM POPAM, prin executarea garanției.
(7)
Perioada de valabilitate a garanțiilor trebuie să fie mai mare cu minimum 15 zile lucrătoare față de durata de execuție a contractului, pentru garanțiile prevăzute la alin (2), lit.a). Garanțiile aferente avansurilor de 100% trebuie să aibă valabilitate 30 de zile lucrătoare de la data depunerii tranșei de plată.
(8)
În cazul executării garanției de către MADR, prin AM POPAM, Beneficiarul poate plăti suma executată în maximum 5 zile lucrătoare de la depunerea de către MADR, prin AM POPAM, la instituțiile financiar bancare sau la societățile de asigurare, după caz, a cererii de executare a scrisorii de garanție/poliței de asigurare. În cazul în care, contul de debite MADR este creditat cu suma executată, va depune cererea de anulare a executării, iar, în caz contrar, MADR, prin AM POPAM, va notifica instituția care a acordat garanția, pentru continuarea executării.
(9)
În cazul nejustificării avansurilor la termenele prevăzute, prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (12) din Legea nr.
500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, recuperarea sumelor prin executarea scrisorilor de garanție bancară sau a garanțiilor sau a polițelor de asigurare, după caz, de către MADR se face cu perceperea de dobânzi, calculate și datorate conform Ordonanței Guvernului nr.
92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între data acordării avansului și data recuperării integrale a acestuia.
(10)
Procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii și penalității datorate, emis de MADR, constituie titlu de creanță și este act administrativ în sensul Legii nr.
554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. 23 alin. (12) - (19) aplicându-se în mod corespunzător.
B.
DEPUNEREA CERERILOR DE PLATĂ A AVANSULUI
(1)
După semnarea Contractului de finanțare cu Autoritatea de Management și încheierea a cel puțin unui contract achiziții, Beneficiarul completează și transmite către CRPOPAM unde a fost depusă cererea de finanțare, cererea de plată a avansului și documentele justificative într-un exemplar original și un exemplar scanat pe suport electronic. Din momentul în care aplicația informatică SMIS devine operațională, depunerea cererilor de plată a avansului se va face exclusiv online.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
(2)
Cererile privind plata avansului trebuie însoțite de formularul de identificare financiară și de dovada constituirii garanției în condițiile art. 29, alin. 5 din OUG nr. 49/ 2015.
(3)
Beneficiarii trebuie să anexeze la cererea privind plata avansului și notificările emise de către compartimentul achiziții beneficiari privind procedurile de achiziții efectuate.
(4)
Plata avansului va fi efectuată în termen de 20 de zile lucrătoare de la depunerea solicitării.
nerambursabil, se depune la sediul CRPOPAM unde a fost depusă cererea de finanțare și va fi însoțită de scrisoarea de garanție bancară/ nebancară sau polița de asigurare, formularul financiar și dovada asigurării cofinanțării.
(6) Cererea de plată, pentru avans de până la 100% din valoarea totală eligibilă nerambursabilă a tranșei de plată, se depune la sediul CRPOPAM unde a fost depusă cererea de finanțare și va fi însoțită de factura/ facturile pentru care se solicită avansul, scrisoarea de garanție bancară/ nebancară sau polița de asigurare, formularul financiar și dovada asigurării cofinanțării.
(5)
Cererea de plată, pentru avans de până la 50% din valoarea totală a sprijinului financiar
(7) După finalizarea verificărilor de către experții CRPOPAM, dosarul administrativ al cererii de plată a avansului însoțit de documentele justificative se transmite la DGP-AMPOPAM în vederea autorizării avansului.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa 1 lit. c) la Contractul de Finanțare nr
/
CONDIȚII DE RAMBURSARE ȘI PLATĂ A CHELTUIELILOR
A.
INFORMAȚII CU CARACTER GENERAL PRIVIND RAMBURSAREA CHELTUIELILOR
(1)
Verificarea cererilor de rambursare, acoperă aspecte administrative, financiare, tehnice și fizice ale operațiunilor și vor fi efectuate în proporție de 100%, pentru toate cererile de rambursare transmise de beneficiari, în conformitate cu prevederile Manualului de proceduri privind verificarea și autorizarea plăților emis de DGP-AMPOPAM, în vigoare la data solicitării rambursării, care este afișat pe site-ul MADR, incluzând și verificări la fața locului.
(2)
Beneficiarii pot solicita rambursarea cheltuielilor efectuate în maximum 5 tranșe, pe cât posibil cuantificabile, respectiv solicitarea la rambursare a unor cheltuieli care privesc una sau mai multe etape de execuție care pot fi determinate, una sau mai multe lucrări finalizate, etc.
(3)
În cazul proiectelor care presupun achiziții fără construcții montaj, beneficiarii pot solicita rambursarea cheltuielilor efectuate în maxim 3 tranșe de plată.
(4)
Plățile se efectuează de către DGP-AMPOPAM în lei. Plățile efectuate de către DGP-AMPOPAM se consideră a fi efectuate la data când acestea sunt debitate din contul MADR.
(5)
În cazul în care beneficiarul privat solicită rambursarea cheltuielilor în condițiile prevăzute la art. 28, pct (1), lit b) din OUG nr. 49/23.10.2015, se va proceda conform:
art. 28, pct (2):
-
beneficiarul privat trebuie să deschidă un cont distinct de disponibil la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului în raza căreia este înregistrat fiscal;
-
după verificarea dosarului de cererii de plată și autorizării plății, MADR-AMPOPAM virează beneficiarului privat valoarea cheltuielilor rambursabile pentru cheltuielile eligibile, reprezentând contribuția publică, în contul distinct de disponibil, deschis pe numele beneficiarului privat la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului;
-
în ziua imediat următoare efectuării viramentului, AMPOPAM notifică beneficiarul privat cu privire la efectuarea plății, iar o copie a notificării transmise beneficiarului privat se transmite untății teritoriale a Trezoreriei Statului la care acesta are deschis contul;
-
beneficiarul privat prezintă la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului, în termen de maimum 5 zile lucrătoare de la încasarea în cont a contribuției publice, pentru fiecare factură în parte, ordine de plată pentru suma reprezentând contribuția publică, precum și pentru sumele declarate neeligibile în urma verificării cererii de către AMPOPAM;
pct. (9):
-
În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încasării sumelor virate de către MADR – AMPOPAM, beneficiarii privați au obligația de a depune la AMPOPAM ordinele de plată și extrasele de cont aferente plăților efectuate din contribuția publică.
(6)
DGP-AMPOPAM va aproba sau respinge cererea de rambursare sau va solicita documente sau informații suplimentare în conformitate cu procedura proprie, în termen de maxim 45 (patruzeci ) de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de rambursare. Beneficiarul are la dispoziție 5 (cinci) zile lucrătoare în care să prezinte informațiile suplimentare sau o nouă cerere de rambursare. În situații deosebite, termenul de răspuns la solicitarea de informații suplimentare poate fi prelungit cu acordul DGP-AMPOPAM. Extinderea intervalului pentru aprobarea cererii de rambursare poate conduce la întârzierea plății cu un interval de timp echivalent.
(7)
În situația în care nu este de acord cu suma autorizată la plată, Beneficiarul poate solicita reverificarea cererii de rambursare în termen de maxim 30 de zile calendaristice de la dată notificării
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
de către DGP-AMPOPAM privind suma finanțării nerambursabile sau, în lipsa notificării, de la data la care a fost efectuată rambursarea soldului. După această perioadă orice solicitare va fi respinsă de către DGP-AMPOPAM. Răspunsul DGP-AMPOPAM va fi formulat în maxim 30 de zile calendaristice.
(8)
În situația în care se constată, ulterior autorizării și plății finanțării nerambursabile către Beneficiar, inadvertențe care afectează sumele rambursate, DGP-AMPOPAM va lua măsura corectării acestor sume.
B.
DEPUNEREA GRAFICULUI DE RAMBURSARE A CHELTUIELILOR
(1)
Beneficiarii sunt obligați să depună la sediul CRPOPAM unde a fost depusă cererea de finanțare, Graficul de rambursare a cheltuielilor actualizat, potrivit formatului standard, în maximum 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data semnării primului contract de achiziție, în condițiile în care au intervenit modificări față de versiunea din Contractul de finanțare. La momentul devenirii operaționale a aplicației SMIS, Graficul de rambursare a cheltuielilor va fi depus exclusiv online.
(2)
Rectificarea Graficului de rambursare a cheltuielilor se face în condițiile modificării termenului de depunere a uneia dintre cererile de rambursare sau a modificării valorii acesteia față de datele menționate în Graficul de rambursare a cheltuielilor depus inițial.
(3)
Dacă depunerea Cererii de rambursare la sediul CRPOPAM unde a fost depusă cererea de finanțare nu se face la data menționată în Graficul de rambursare a cheltuielilor și dacă până la această dată nu se transmite Graficul de rambursare a cheltuielilor actualizat, DGP-AMPOPAM are dreptul de a rezilia Contractul de finanțare.
C.
DEPUNEREA CERERILOR DE RAMBURSARE
(1)
Beneficiarul depune la sediul CRPOPAM unde a fost depusă cererea de finanțare, dosarul Cererii de rambursare, semnat și ștampilat pe fiecare pagină, într-un singur exemplar. Același exemplar scanat va fi depus și pe suport electronic. Beneficiarul va păstra documentele originale la sediul său în vederea prezentării acestora la acțiunile de verificări ulterioare la fața locului. Din momentul în care aplicația informatică SMIS devine operațională, depunerea cererilor de rambursare se va face exclusiv online.
(2)
Cererea de rambursare va fi însoțită de documentele justificative aferente. Documentele vor fi prezentate în copie lizibilă, certificată „conform cu originalul”, semnate și ștampilate de responsabilul legal. Formularele Cererii de rambursare, Raportul de progres și Evidența cheltuielilor vor fi depuse în exemplar original. Toate documentele din dosarul cererii de rambursare, care au regim de document tipizat, vor fi în conformitate cu prevederile legale. Pentru toate documentele incluse în dosarul cererii de rambursare, redactate în alte limbi, se va anexa o traducere în limba română realizată de un traducător autorizat.
(3)
După finalizarea verificărilor de către experții CR POPAM, dosarul administrativ al cererii de rambursare însoțit de documentele justificative se transmite la DGP-AMPOPAM în vederea autorizării sumelor de rambursat și efectuării plății.
(4)
Plata către beneficiari a cererilor de rambursare se realizează de către DGP-AM POPAM în termen de maximum 45 de zile lucrătoare de la data înregistrării fiecărei cereri de rambursare, cu excepția acelor situații în care termenul de rambursare se suspendă.
(5)
Dosarul cererii de rambursare trebuie să cuprindă:
a)
OPIS
b)
Cererea de rambursare, formular însoțit de:
❖
Formular de identificare financiară;
❖
Evidența cheltuielilor respectând structura bugetului estimat (format excel);
❖
Evidența facturilor pentru care se solicită plata conform art 28, lit. (b), pct. (1) din OUG 49/2015
❖
Notificările de aprobare a achizițiilor;
❖
Raport de progres;
❖
La prima cerere de rambursare - Extras de carte funciară în termen de valabilitate;
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
❖
La prima cerere de rambursare - Actul de proprietate, Contract de concesiune, comodat, sau orice alt contract care atestă dreptul de folosință asupra terenului/clădirilor/luciului de apă, pe care se implementează, pentru minimum 10 ani de la data depunerii solicitării de finanțare;
❖
Contractul de asigurare a lucrărilor/ bunurilor pe perioada execuției acestora;
❖
Documentele emise de autoritățile de mediu, sanitar și sanitar veterinar, ISU;
❖
Fotografii realizate pe parcursul implementării proiectului, în special pentru lucrări care devin ascunse – în format electronic;
❖
Raport de audit asupra situațiilor financiare conform art. 196 din Regulamentul DELEGAT (UE) NR. 1268;
❖
Alte documente specificate expres în Manualul de procedură privind verificarea și autorizarea plăților emis de DGP-AMPOPAM, în vigoare la data solicitării rambursării.
c)
Documentele financiar contabile în copie certificată pentru conformitate cu originalul;
❖
Facturi (Factura menționează numele contractorului, numărul și data contractului de executare lucrări/ furnizare bunuri/ prestare servicii conform căruia se va face plata. Pentru evitarea dublei finanțări fiecare factură originală va avea inscripționat „Finanțat în cadrul POPAM 2014-2020, codul din sistemul informatic (dacă este cazul) și numărul contractului de finanțare”;
❖
Ordine de plată/ Dispoziții de plată externă, CEC-uri, bilete la ordin etc;
❖
Extrase de cont;
❖
Balanțe analitice de verificare aferente perioadei de raportare pentru cererea de rambursare în cauză, note contabile, fișe de cont pentru conturile analitice utilizate în evidența contabilă.
d)
Pentru obligațiile de plată aferente contractelor de lucrări:
❖
Autorizația de construire, în cadrul primei cereri de rambursare care conține lucrări;
❖
Ordin de începere a lucrărilor, în cadrul primei cereri de rambursare care conține lucrări;
❖
Avize ANAR;
❖
Avizul/ acordul ISC;
❖
Autorizația dirigintelui de șantier;
❖
Dovada constituirii garanției de bună execuție;
❖
Procesul verbal de predare-primire a amplasamentului și a bornelor de repere, în cadrul primei cereri de rambursare care conține lucrări;
❖
Programul de urmărire și control al calității lucrărilor actualizat;
❖
Procese verbale de receptie pe faze determinante;
❖
Procese verbale de recepție parțială, la fiecare cerere de rambursare care conține lucrări;
❖
Procese verbale de recepție finală la terminarea lucrărilor;
❖
Situații de lucrări semnate de către antreprenor, diriginte de șantier și beneficiar;
❖
Buletinele de încercări;
❖
Certificate de calitate, declarații de conformitate pentru materialele încorporat în lucrări;
❖
NR-uri și NCS-uri, însoțite de Dispoziția dirigentului de șantier, după caz;
❖
Agrementele tehnice (dacă este cazul).
e)
Pentru obligațiile de plată aferente contractelor de furnizare:
❖
declarații vamale (pentru bunurile din import, alte țări decât UE);
❖
CMR;
❖
Polița de asigurare a mărfurilor (dacă există);
❖
Procese verbale de predare - primire (cu excepția facturilor de avans) și Procese verbale
de punere în funcțiune (se acceptă depunerea acestora la cererea de rambursare finală în cazuri temeinic justificate);
❖
certificate de garanție, certificate de calitate, declarație de conformitate, dacă este cazul.
f)
Pentru obligațiile de plată aferente contractelor de servicii:
❖
Dovada constituirii garanției de bună execuție pentru servicii (dacă e cazul);
❖
Procesele verbale/rapoartele de prestare a serviciilor;
❖
Devize financiare;
❖
Rapoartele de activitate/de audit, dacă e cazul;
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
❖
În cazul în care contractul de servicii presupune efectuarea de cursuri: fișe evaluare întocmite de către participanții la cursuri, fișe de prezență la curs, deviz financiar, certificate de participare la curs, certificat constatator al firmei prestatoare, proces verbal de recepție.
g)
Pentru obligațiile de plată aferente contractelor de muncă încheiate în cadrul proiectelor:
❖
Salarii și asimilate acestora;
❖
Contribuții sociale aferente cheltuielilor salariale și cheltuielilor asimilate acestora (eligibile din program, acolo unde este cazul);
❖
Decizia/ Ordin de numire (pentru funcționarii publici), Contracte individuale de muncă (CIM)/ acte adiționale la CIM, contracte de prestări servicii pentru PFA;
❖
Stat de salarii (întocmit pentru proiect);
❖
Rapoarte de activitate pentru experții proiectului (cu detalierea activităților și a numărului de ore lucrate și prezentarea livrabilelor);
❖
Lista experților implicați în derularea proiectului, Fișe de pontaj (timesheet), Fișe de post (după caz);
h)
La cererea de rambursare intermediară/ finală, în cazul în care beneficiarul a primit avans se va anexa o declarație din care reiese dobânda încasată pentru suma primită cu titlu de avans, din momentul încasării sumelor și până la momentul utilizării acestora, însoțită de extrase de cont;
i)
Declarație privind nedeductibilitatea TVA aferente cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunii finanțate din FEPAM 2014-2020, certificată de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală;
j)
Declarație privind eligibilitatea TVA aferente cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunii finanțate din FEPAM 2014-2020;
k)
Certificat privind nedeductibilitatea taxei pe valoare adăugată aferente cheltuielilor cuprinse în cererea de rambursare.
(6)
Dosarul cererii de rambursare va conține documentele justificative în următoarea ordine:
a)
OPIS;
b)
Formular cerere de rambursare;
c)
Formular evidența cheltuielilor;
d)
Declarație financiară a costurilor eligibile suportate de beneficiar;
e)
Contractul de bunuri/servicii/lucrări;
f)
Notificare de aprobare a achiziție;
g)
Factura aferentă contractului;
h)
Ordin de plată sau alte instrumete de plată și extras de cont;
i)
Devize detaliate pe servicii, situații de lucrări, ștate de plată, etc;
j)
Procese-verbale de predare-primire, recepție, punere în funcțiune;
k)
Certificate de calitate, conformitate, etc;
l)
Alte documente, după caz.
(7)
Referințele OPIS-ului trebuie să corespundă cu numărul paginii la care se află documentele din dosar. Beneficiarul va face mențiunea la sfârșitul dosarului: „Acest dosar conține ……. file, numerotate de la 1 la …….”.
(8)
Pentru cererea de rambursare finală, beneficiarul are obligația să transmită, după caz, inclusiv următoarele documente suport sau dovada inițierii demersurilor pentru obținerea acestora, sub condiția prezentării lor în maximum 90 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de rambursare finală:
❖
Notificarea conformității obiectivului cu normele de igienă și sănătate publică sau autorizație sanitară după caz emisă de autoritatea de sănătate publică;
❖
Autorizație sanitar veterinară emisă de autoritatea sanitar veterinară;
❖
Autorizație de mediu emisă de autoritatea de mediu;
❖
Avizul Autorității Navale Române;
❖
Licență de acvacultură;
❖
Licență de pescuit;
❖
Autorizație de pescuit;
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
❖
Aviz de la Ministerul Transporturilor - Direcția Transport Naval;
❖
Autorizație ISU.
Dacă din anumite motive neimputabile beneficiarului, unul sau mai multe documente enumerate mai sus nu au putut fi depuse, termenul de 90 de zile poate fi prelungit cu acordul DGP AMPOPAM.
(9)
DGP-AMPOPAM își rezervă dreptul de a solicita pe parcursul procesului de verificare orice alte documente pe care le consideră necesare.
(10)
Documentele originale pe baza cărora se înregistrează în contabilitatea beneficiarului cheltuielile efectuate în cadrul proiectului vor avea menționat codul proiectului și mențiunea “ POPAM 2014-2020, codul SMIS și numărul contractului de finanțare”. În plus, pe originalul facturilor incluse în Cererea de rambursare se va menționa “Factura a fost inclusă în cererea de rambursare nr. ..../
”.
(11)
Pentru procedurile de achiziții începute înainte de semnarea Contractului de finanțare, beneficiarul va depune la DGP-AMPOPAM dosarul acestor achiziții în termen de 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data semnării prezentului Contract de finanțare, conform Instrucțiunilor emise de către DGP- AMPOPAM și afișate pe site-ul MADR.
(12)
Pentru cheltuielile de investiții, realizate după 1 ianuarie 2014 și înainte de semnarea prezentului Contract de finanțare nerambursabilă, Beneficiarul trebuie să depună cu ocazia primei cereri de rambursare un raport al unui evaluator autorizat și independent, care să certifice realitatea și valoarea echipamentelor, instalațiilor și utilajelor, terenurilor, imobilelor prin care justifică contribuția în natură.
(13)
Beneficiarul trebuie să se asigure că valoarea cheltuielilor solicitate spre rambursare (valoarea din factură fără taxa pe valoarea adăugată) se încadrează în liniile din bugetul proiectului, completând în Evidența cheltuielilor atașată la Cererea de rambursare, încadrarea pe linii bugetare a cheltuielilor solicitate la rambursare.
(14)
Cheltuielile care depășesc valoarea din linia bugetară sunt considerate cheltuieli neeligibile prin POPAM 2014 - 2020 și trebuie suportate de beneficiar.
(15)
Dacă se acoperă cu o factură cheltuielile aferente mai multor cheltuieli din capitolele bugetului, se va specifica, atât valoarea totală a facturii, cât și valorile solicitate pentru fiecare serviciu precizat în capitolul din buget. Dacă nu a fost specificat pe factură, beneficiarul va atașa o anexă cu detalierea acestor cheltuieli, care trebuie să conțină datele de identificare ale Beneficiarului, să fie semnată și ștampilată de emitentul facturii, precum și de beneficiar.
(16)
În cazul achiziției de servicii, dacă au fost emise mai multe facturi, valoarea tuturor facturilor trebuie să fie egală cu valoarea din devizul financiar de servicii solicitate în cadrul tranșei de rambursare.
(17)
În cazul achiziției de lucrări, dacă au fost emise mai multe facturi, valoarea tuturor facturilor trebuie să fie egală cu valoarea din situația centralizatorului de lucrări aferente tranșei de rambursare.
I)
Rambursări intermediare
(18)
Plățile intermediare sunt destinate să ramburseze Beneficiarului cheltuielile efectuate pe baza unei declarații detaliate a costurilor suportate, în momentul în care o acțiune a atins un anumit nivel de finalizare.
(19)
Până la termenul limită asumat, Beneficiarul trebuie să prezinte o cerere de rambursare intermediară însoțită de următoarele documente:
a)
un raport de progres intermediar privind implementarea Proiectului;
b)
raport de audit întocmit de un auditor extern autorizat, dacă valoarea sprijinului public depășește valorile specificate la art. 196 din Regulamentul DELEGAT (UE) NR. 1268/2012 din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii;
c)
alte documente menționate în Contractul de finanțare.
(20)
Documentele care însoțesc cererea de rambursare trebuie să fie întocmite în conformitate cu dispozițiile relevante. Beneficiarul trebuie să certifice că informațiile furnizate în cererea sa de rambursare sunt complete, corecte și reale. El trebuie, de asemenea, să certifice că cheltuielile efectuate pot fi considerate eligibile conform prezentului Contract de finanțare nerambursabilă, că toate facturile au fost declarate și că cererea sa de rambursare se sprijină pe documente justificative care pot fi verificate. Beneficiarul va transmite odată cu cererea de rambursare și fotografii ale reperelor solicitate la plată (inclusiv cu denumirea, seria, etc) iar în cazul lucrărilor fotografii efectuate pe tot parcursul
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
realizării lucrărilor. Scopul acestui demers este ca beneficiarul să asigure transparența privind materialele încorporate în lucrări și o premisă a utilizării eficiente a fondurilor publice.
(21)
La primirea acestor documente, Autoritatea de Management are la dispoziție un interval de timp menționat în procedurile de verificare, în vederea:
a)
aprobării cererii de rambursare;
b)
solicitării din partea Beneficiarului a documentelor justificative sau a oricăror informații suplimentare pe care le consideră necesare pentru a permite aprobarea cererii de rambursare;
c)
respingerii cererii de rambursare.
(22)
Solicitarea de documente justificative sau informații suplimentare trebuie să fie făcută în scris către Beneficiar prin posta electronică sau fax.
(23)
Dacă sunt solicitate informații suplimentare, termenul limită pentru verificare se prelungește cu timpul necesar pentru a obține informațiile respective. Beneficiarul va fi informat asupra cererii și prelungirii perioadei de verificare prin intermediul unui document oficial. Beneficiarul va avea la dispoziție perioada menționată în notificare, pentru a furniza informațiile sau documentele solicitate.
(24)
Extinderea intervalului pentru aprobarea cererii de rambursare poate conduce la întârzierea plății cu un interval de timp echivalent.
(25)
În cazul în care o cerere de rambursare este respinsă, Beneficiarul va depune o nouă cerere de rambursare cu numărul următor cererii de rambursare respinse. În cazul în care cererea de rambursare este finală, Autoritatea de Management își rezerva dreptul de a solicita Beneficiarului o ședință de conciliere pentru a stabili oportunitatea acceptării unei cereri de plată suplimentare.
(26)
În caz de respingere repetată a cererii de rambursare, din motive imputabile beneficiarului, Autoritatea de Management își rezervă dreptul de a rezilia prezentul Contract de finanțare.
(27)
În momentul verificării pe teren, de către personalul DGP - AMPOPAM, a cheltuielilor solicitate printr-o cerere de rambursare, va fi comparată situația identificată pe teren în etapa de eligibilitate cu progresul investiției la momentul verificării. Această verificare va fi efectuată pe baza informațiilor din contabilitatea beneficiarului (valoarea de inventar a bunurilor, conturile de imobilizări), a documentelor justificative (contracte de vânzare/ antrepriza, facturi, autorizații de construire, procese-verbale la faze determinante) legate de stadiul construcțiilor la data depunerii cererii de finanțare și a fotografiilor realizate în etapa de eligibilitate.
(28)
Autoritatea de Management nu va deconta cheltuielile conexe unei acțiuni pentru care nu se face dovada realizării sale (ex: nu vor fi decontate cheltuieli cu dirigenția de santier în cazul în care personalul DGP-AMPOPAM descoperă lucrări neexecutate, cheltuieli cu consultanța proporțional cu suma afectată de nereguli, cheltuieli indirecte pentru lucrările neidentificate, cheltuieli cu auditul proporțional cu inadvertențele identificate de către AM la controlul administrativ).
II)
Rambursare finală
(29)
Rambursarea finală se face după finalizarea investiției/ proiectului, în funcție de costurile suportate efectiv de către beneficiar, în desfășurarea acțiunii. În cazul în care valoarea totală a plăților anterioare este mai mare decât suma finală ce trebuie acordată, stabilită în conformitate cu prevederile Contractului de finanțare, va fi întocmit un ordin de recuperare.
(30)
Până la termenul limită corespunzător, Beneficiarul trebuie să depună o cerere de rambursare finală a cheltuielilor, însoțită de următoarele documente:
a)
raportul final de progres al proiectului;
b)
o declarație financiară finală a costurilor eligibile suportate efectiv, în conformitate cu structura bugetului estimat;
c)
o situație recapitulativă a încasărilor și a plătilor din cadrul proiectului;
d)
raport de audit asupra situațiilor financiare ale acțiunii și a conturilor care stau la baza întocmirii acestora, emis de un auditor autorizat sau, în cazul organismelor publice, de către un funcționar public competent și independent. Raportul de audit se face asupra intregului proiect si trebuie să ateste faptul că cheltuielile declarate de beneficiar, în situațiile financiare pe care cererea de rambursare se bazează sunt reale, sunt înregistrate în mod corect și sunt eligibile și că toate veniturile au fost declarate, în conformitate cu prezentul Contract de finanțare nerambursabilă;
e)
alte documente prevăzute în prezenta Instrucțiune.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
(31)
Beneficiarul trebuie să certifice că informațiile furnizate în cererea sa de rambursare sunt complete, fiabile și adevărate. El trebuie, de asemenea, să certifice faptul că, cheltuielile efectuate, pot fi considerate eligibile în conformitate cu prezentul Contract de finanțare, că toate încasările au fost declarate, și că cererea sa de rambursare este sprijinită de documente justificative adecvate care pot fi verificate.
(32)
Fără a aduce atingere informațiilor obținute ulterior, Autoritatea de Management va aproba valoarea ultimei tranșe de rambursare care va fi plătită Beneficiarului în baza documentelor stabilite în prezenta anexă, pe care le-a verificat anterior.
(32)
Valoarea totală plătită beneficiarului de către Autoritatea de Management nu poate depăși, în nicio situație, valoarea maximă a finanțării nerambursabile stabilită în Contractul de finanțare, chiar dacă totalul cheltuielilor eligibile reale depășește valoarea estimată totală a cheltuielilor eligibile specificate în contract.
(33)
Dacă valoarea cheltuielilor eligibile reale la finalizarea acțiunii este mai mică decât valoarea estimată a cheltuielilor eligibile, Autoritatea de Management va limita finanțarea nerambursabilă la valoarea obținută prin aplicarea procentului stabilit în Contractul de finanțare la valoarea reală a cheltuielilor eligibile aprobate de aceasta.
(34)
Beneficiarul are la cunoștință că finanțarea nerambursabilă este limitată la valoarea necesară pentru asigurarea echilibrului dintre venituri și cheltuieli și că aceasta nu trebuie să ducă în nicio circumstanță la obținerea de profit pentru el.
Profit înseamnă orice depășire a veniturilor reale ca rezultat al acțiunii, în afară de cheltuielile reale ale acțiunii. Conform acestui articol, numai costurile reale care se încadrează în categoriile stabilite în bugetul estimat din Contractul de finanțare vor fi luate în considerare. Cheltuielile neeligibile vor fi întotdeauna suportate din resurse proprii ale Beneficiarului. Orice profit determinat în acest mod va conduce la o reducere corespunzătoare a finanțării nerambursabile.
(35)
Fără a aduce atingere dreptului de reziliere a prezentului Contract de finanțare, dacă acțiunea nu este implementată sau este implementată defectuos sau parțial, Autoritatea de Management poate recupera integral sprijinul prevăzut inițial în funcție de implementarea reală a acțiunii în termenii stabiliți de Contractul de finanțare .
D.
CERINȚELE SPECIFICE PRIVIND DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE
Documentele justificative trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
a)
pe toate documentele originale de rambursare, beneficiarul trebuie să aplice ștampila „POPAM 2014- 2020, codul SMIS și numărul contractului de finanțare”;
b)
copia documentelor de rambursare se realizează după aplicarea ștampilei „POPAM 2014-2020, codul SMIS și numărul contractului de finanțare ” pe original;
c)
Pe documentele în copie se aplică ștampila “conform cu originalul”;
d)
să menționeze în clar numărul facturii și contractului pe care le achită;
e)
să fie emise ulterior semnării contractului de achiziție;
f)
să aibă semnătura și ștampila băncii emitente și a beneficiarului proiectului, exceptând documentele de plată aferente plăților electronice, după caz, funcție de solicitările DGP-AMPOPAM;
g)
contul și banca beneficiarului plății corespund cu datele din contractul de achiziții sau din adresa furnizorului de bunuri/ presatorului de servicii privind contul bancar al acestuia;
h)
CEC-urile/ biletele la ordin trebuie să fie emise de Beneficiarul proiectului, în numele furnizorului. Contravaloarea biletelor la ordin va fi rambursată de către DGP AM POPAM în condițiile prezentării doveziii tragerii acestora.
În cazul în care rambursarea se efectuează prin
acreditiv extern
, trebuie ca la Dosarul Cererii de rambursare beneficiarul să atașeze copii după toate documentele solicitate de bancă pentru transferul sumelor respective.
Extrasele de cont
trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
a)
pe originalul extrasului de cont, beneficiarul trebuie să aplice ștampila “POPAM 2014 – 2020, codul SMIS și numărul contractului de finanțare”;
b)
copia documentului care atestă plata se realizează după aplicarea ștampilei “POPAM 2014 – 2020, codul SMIS și numărul contractului de finanțare”;
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
c)
pe documentele în copie se aplică ștampila „conform cu originalul”;
d)
În cazul în care pe un extras de cont există și alte înregistrări decât cele aferente operațiunilor POPAM se va aplica ștampila “POPAM 2014 – 2020, codul SMIS și numărul contractului de finanțare” și se va face mențiunea: pentru poziția din extras nr. „X”;
e)
să fie datate și ștampilate de banca (trezoreria) beneficiarului finanțării, inclusiv plățile electronice;
f)
să ateste, valoric și ca dată, efectuarea plăților din documentul /documentele de plată corespondente. Plățile în cadrul unui contract de achiziții trebuie efectuate conform clauzelor contractuale la termenele și valorile stabilite.
Pentru bunurile importate direct de la furnizorii extracomunitari, facturile trebuie însoțite de Declarația vamală, iar valoarea în euro din facturi trebuie să fie aceeași cu valoarea în euro a acestor bunuri din Declarația vamală la data înregistrării în vamă.
Lucrările executate, bunurile livrate sau serviciile prestate trebuie să corespundă cantitativ, calitativ și valoric ofertelor câștigătoare care au stat la baza contractelor încheiate între beneficiar și furnizori.
Nerespectarea clauzelor contractuale și a termenelor de finalizare a investițiilor, asumate prin Contractul de finanțare, poate conduce la rezilierea acestuia și implicit la constituirea de debite pentru sumele plătite până la momentul rezilierii Contractului de finanțare.
Cererea de rambursare trebuie să fie completată, datată, semnată (cu numele menționat în clar) și ștampilată de reprezentantul legal al proiectului, având toate datele de identificare ale beneficiarului proiectului.
Beneficiarul are obligația să depună prima cerere de rambursare în maximum 6 (șase) luni de la data semnării prezentului Contract de finanțare nerambursabilă.
Cererea de rambursare finală trebuie depusă inainte de data limită a perioadei de implementare a Contractului de finanțare/ Actelor adiționale, și va fi însoțită alături de celelalte documente, de un raport financiar al unui auditor independent elaborat pentru întregul proiect.
Evidența cheltuielilor
trebuie să fie completată, datată, semnată și ștampilată de reprezentantul legal al proiectului.
Copiile adeverințelor ISC și a celorlalte tipuri de adeverințe (avize, acorduri, autorizații, etc)
trebuie să fie emise în conformitate cu legislația în vigoare, să aibă aplicată ștampila instituției și să fie semnate de o persoană autorizată. Acestea trebuie să fie emise pe numele beneficiarului care a solicitat finanțarea.
Raportul de progres
trebuie să aibă toate rubricile completate, să fie datat, semnat și ștampilat de către reprezentantul legal al proiectului. Acest raport trebuie să descrie în general stadiul fizic de realizare a investiției. Datele menționate în Raportul de progres trebuie să fie reale și să aibă acoperire în situația existentă în teren. Raportul trebuie să conțină și referiri la modul de realizare a acțiunilor asumate de către beneficar prin cererea de finanțare la Secțiunea - Principii Orizontale.
Garanția de bună execuție
pentru lucrări/servicii trebuie constituită în conformitate cu Contractul de lucrări/servicii (în favoarea beneficiarului finanțării), fie prin emiterea unei scrisori de garanție bancară, a unei polițe de asigurare, a unui cec etc., fie prin constituirea acesteia prin rețineri succesive din tranșele de plată.
Contractul de asigurare a lucrărilor/ bunurilor pe perioada execuției acestora
se află în perioada de valabilitate.
Autorizația de construire și Autorizația de construire pentru lucrările cu caracter provizoriu
trebuie emise pe numele beneficiarului, pentru toate lucrările, în conformitate cu legislația în vigoare (Legea nr. 50/1991, cu modificările și completările ulterioare) și să fie valabile pe toată durata execuției lucrărilor. În situația în care, în timpul executării lucrărilor și numai în perioada de valabilitate a autorizației de construire, survin modificări de temă privind lucrările de construcții autorizate, care conduc la necesitatea modificării acestora, titularul are obligația de a solicita o nouă autorizație de construire, potrivit prevederilor Art. 7, alineat 15 din Legea nr. 50/1991, cu modificările și completările ulterioare.
Autorizația de construire
pentru lucrările cu caracter provizoriu este necesară în vederea organizării execuției lucrărilor de bază (organizare de șantier).
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Certificatele de calitate/conformitate
pentru bunurile achiziționate trebuie să fie datate, semnate și ștampilate de autoritatea emitentă.
Declarațiile vamale
pentru importurile directe de bunuri achiziționate trebuie să fie atașate la facturi (acolo unde este cazul). Aceste documente trebuie semnate și ștampilate de autoritatea emitentă.(Importul reprezintă intrarea de bunuri din afara spațiului comunitar).
Ordinul de începere a lucrărilor
este documentul care atestă momentul începerii executării lucrărilor. Data emiterii acestui document trebuie să fie anterioară oricăror date de înregistrare a buletinelor de analiză, a întocmirii proceselor verbale de lucrări ascunse și a proceselor verbale pe faze determinate.
Notificarea către ISC,
este înștiințarea ISC-ului competent privind data începerii lucrărilor.
Procesul verbal de predare al amplasamentului
și planul de amplasare al investiției conținând pozițiile bornelor topografice trebuie să fie datat, semnat (cu numele menționat în clar) și ștampilat conform Programului de urmărire și control al calității lucrărilor. Data elaborării acestui document trebuie să fie ulterioara Ordinului de începere a lucrărilor .
Programul de urmărire și control a calității
lucrărilor trebuie vizat de Inspecția de Stat în Construcții, semnat de reprezentantul legal al proiectului, de proiectant și executant. (la toate cererile de rambursare și trebuie să conțină toate completările aduse acestuia).
Procesele verbale de recepție calitativă , procese verbale pentru lucrări ascunse și procese verbale pe faze determinante trebuie să fie elaborate, datate și semnate conform programului de urmărire și control a calității lucrărilor din proiectul tehnic.
Procesele verbale de recepție parțială a lucrarilor si procesele verbale de receptie
pe faze determinante prezentate la cererile de rambursare intermediare trebuie să fie completate, datate, semnate și ștampilate.
Procesele verbale de recepție la terminarea lucrărilor
prezentate la cererea de rambursare finală trebuie completate, datate, semnate și stampilate.
Procesele verbale de predare-primire, de recepție și de punere în funcțiune
a bunurilor achiziționate trebuie completate, datate, semnate și ștampilate de furnizorul de bunuri și beneficiar.
În cazul
contractelor de leasing , prin Procesul verbal de predare-primire trebuie să se transfere dreptul de proprietate asupra bunului de la furnizor la beneficiar înainte de finalizarea perioadei de monitorizare ex-post. Cu toate acestea, vor fi eligibile doar cheltuielile aferente ratelor plătite până la finalizarea proiectului. Contractul de leasing trebuie să fie aferent bunurilor pentru care se solicită rambursarea cheltuielilor, să aibă precizată valoarea și să fie semnat de ambele părți;
Procesele verbale de predare – primire a serviciilor achiziționate : proiect tehnic, caiet de sarcini, detalii
de execuție, trebuie completate, datate, semnate și ștampilate de prestatorul de servicii și beneficiar;
Situațiile de plată pentru lucrări și centralizatoarele situațiilor de plată
trebuie semnate cu numele menționat în clar, ștampilate și datate de reprezentantul legal, de dirigintele/ inspector de șantier (pentru care s-a prezentat certificatul de atestare) și de executantul lucrării.
Realizarea tuturor lucrărilor trebuie să se facă în perioada de valabilitate a contractului de lucrări și în conformitate cu
Graficul de execuție
a lucrărilor. Dacă apar modificări, trebuie să se atașeze la Dosarul Cererii de rambursare, actul adițional de prelungire a contractului de lucrări sau de modificare a Graficului de execuție.
În situația în care pe parcursul execuției lucrărilor se impun modificări ale soluției din Proiectul Tehnic, iar acestea au fost aprobate de către DGP AM POPAM, se vor întocmi și prezenta la dosarul cererii de rambursare următoarele documente:
❖
dispoziția de șantier pentru execuția lucrărilor, întocmită de proiectant și semnată de dirigintele de șantier, beneficiar și constructor. Această dispoziție de șantier este însoțită de memoriu justificativ
întocmit de proiectant și verificat de verificatorul de proiect, acolo unde este cazul;
❖
listele de cantități pentru lucrările la care se renunță, întocmite de proiectant;
❖
listele de cantități pentru lucrări suplimentare, întocmite de proiectant;
❖
nota de renunțare;
❖
nota de comandă suplimentară care trebuie să fie semnată și ștampilată de reprezentantul legal al proiectului, de dirigintele de șantier, de proiectant;
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
❖
situațiile de plată aferente notelor de comanda suplimentară trebuie să fie semnate de către constructor, dirigintele de șantier și beneficiar.
Buletinele de analiză ale materialelor încorporate, certificatele de calitate/ conformitate
a materialelor folosite la lucrări/ buletinele de încercări și agrementele tehnice trebuie să fie semnate, datate și ștampilate de autoritatea emitentă.
Devizele financiare
pentru servicii trebuie să fie datate, semnate și ștampilate de furnizorul de servicii și de reprezentantul legal al proiectului. Acestea trebuie să fie în conformitate cu ofertele financiare prezentate de furnizorul de servicii și declarate câștigătoare și să cuprindă informații referitoare la numărul de experți (angajați sau cu contracte de prestări servicii), prețul pe oră și timpul lucrat pentru fiecare obiect din contractul de servicii (fișe de pontaj).
În cazul
contribuției în natură
(echipamente, instalații și utilaje, terenuri, clădiri și imobile), obiectul acestei contribuții nu trebuie să fi fost achiziționat sau plătit prin intermediul unor finanțări comunitare nerambursabile. Pentru teren, instalații și utilaje, clădiri și echipamente, valoarea trebuie să fie certificată de un evaluator autorizat. Obiectul contribuției în natură trebuie să fie necesar și strict legat de implementarea operațiunii, să fie liber de sarcini sau interdicții și să nu facă obiectul unor litigii aflate în curs de soluționare la instanțele judecătorești.
Beneficiarul nu are dreptul să solicite rambursarea din fondurile nerambursabile aferente POPAM 2014-2020 a cheltuielilor realizate după 1 ianuarie 2014 și înainte de data semnării Contractului de finanțare pentru investițiile pentru care au fost constituite garanții sau ipoteci.
Alte documente justificative specificate (după caz) în cererea de rambursare trebuie datate, semnate și ștampilate de beneficiarul Contractului de finanțare nerambursabilă.
E.
VERIFICAREA PE TEREN A DOSARULUI CERERII DE RAMBURSARE /PLATĂ
(1)
Verificarea operațiunilor include și verificări la fața locului care să certifice autenticitatea operațiunilor efectuate, în concordanță cu activitățile și acțiunile prevăzute în contractele de finanțare semnate, cu modificările și completările ulterioare. Aceste verificări trebuie să dea asigurări în vederea realizării obiectivelor propuse, aplicării corecte a legislației în vigoare și eligibilității plăților.
(2)
Verificarea la fața locului a operațiunilor, va fi efectuată obligatoriu pentru toate cererile de rambursare.
(3)
Verificările la fața locului vor fi detaliate și vor cuprinde pe lângă confirmarea existenței lucrărilor și măsurători ale reperelor solicitate la plată și corespondența dintre devizele de lucrări, PT și ofertele tehnice din achiziții.
(4)
Vizitele la fața locului se vor desfășura, acolo unde este cazul, pe parcursul a 8 ore de lucru. În funcție de complexitatea lucrărilor, verificările pe teren se pot efectua pe parcursul mai multor zile lucrătoare. Dacă este cazul, misiunea poate fi prelungită.
(5)
Dacă în urma controlului administrativ au fost identificate nereguli, se poate solicita o reverificare la fața locului pentru cererea de rambursare respectivă.
(6)
Verificările se vor efectua la sediul Beneficiarului/locul de păstrare a documentelor/locația proiectului, în funcție de specificul proiectului.
(7)
Verificările la fața locului au scopul de a efectua controale fizice care nu sunt posibile decât la fața locului.
(8)
În desfășurarea activității de verificare la fața locului pot fi descoperite diverse situații când se impun a fi recuperate sume plătite din cofinanțarea publică, sume ce urmeaza a se mentiona în raportul de verificare.
(9)
Beneficiarul este anunțat în prealabil cu cel puțin 3 (trei) zile lucrătoare înainte cu privire la data desfășurării verificării la fața locului, mebrii echipei de verificare, scopul și durata misiunii, printr-o notificare tranmsiă beneficiarului prin fax sau prin poștă.
(10)
Verificarea la fața locului se va axa în principal pe următoarele aspecte:
❖
verificarea respectării prevederilor comunitare și naționale cu privire la acordarea și utilizarea finanțării nerambursabile din FEPAM și a celor privind achizițiile, ajutorul de stat, egalitatea de șanse, mediul înconjurător, informarea și publicitatea;
❖
verificarea eligibilității cheltuielilor rambursate către beneficiari, în conformitate cu prevederile comunitare și naționale cu privire la eligibilitate din cererile de plată/rambursare anterioare;
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
❖
verificarea plății efective a sumelor incluse în cererile de rambursare – inclusiv analiza documentelor originale în vederea verificării conformității cu copiile transmise de beneficiar;
❖
verificarea existenței unui sistem de codificare contabilă pentru proiect (conturi analitice pentru proiect) și a înregistrării tuturor datelor legate de proiect în contabilitate;
❖
verificarea realității cheltuielilor – și anume existența bunurilor/serviciilor/lucrărilor finanțate și
corespondența acestora din punct de vedere tehnic și financiar cu specificațiile din proiect;
❖
verificarea conformității documentelor încărcate în SMIS cu documentele originale aflate la sediul beneficiarului;
❖
verificarea conturilor de terți, a conturilor de trezorerie și a conturilor de venituri în vederea identificării unor posibile tranzacții de natura reducerilor financiare/ împrumuturilor între beneficiar și furnizori/ antreprenori;
❖
verificări pentru a stabili relații contractuale anterioare între beneficiar și firmele care au adjudecat
contractele de achiziții în cadrul proiectului;
❖
verificarea îndeplinirii indicatorilor de rezultat/obiectivelor proiectului asumați prin contractul de finanțare
❖
verificarea implementării recomandărilor și măsurilor corective aferente verificărilor anterioare (dacă este cazul);
❖
verificarea progresului proiectului în scopul certificării datelor cuprinse în rapoartele de progres
înaintate de către beneficiar;
❖
verificarea concordanței între situația identificată la fața locului la momentul eligibilității cu
progresul investiției la momentele depunerii cererilor de rambursare. Această verificare va fi efectuată pe baza informațiilor din contabilitatea beneficiarului (valoarea de inventar a bunurilor, conturile de imobilizări), a documentelor justificative (contracte de vânzare/ antrepriza, facturi, autorizații de construire, procese verbale la faze determinante) legate de stadiul construcțiilor la data depunerii cererii de finanțare și a fotografiilor realizate în faza de eligibilitate;
❖
verificarea păstrării tuturor documentelor originale legate de proiect, în vederea asigurării unei piste de audit adecvate, în conformitate cu prevederile comunitare și naționale aferente;
❖
verificarea conformitații dosarelor de achiziții scanate și depuse la DGP-AMPOPAM cu originalele existente la beneficiar.
(11)
Beneficiarul are obligația:
❖
să asigure disponibilitatea și prezența personalului implicat în implementarea proiectului pe întreaga durată a verificărilor;
❖
să pună la dispoziția echipei de verificare documentele solicitate;
❖
să furnizeze orice informații de natură tehnică sau financiară legate de Proiect;
❖
să acorde dreptul de acces la locurile și spațiile unde se implementează sau a fost implementat
proiectul, inclusiv acces la sistemele informatice, precum și la toate documentele și fișierele informatice privind gestiunea tehnică și financiară a proiectului
(12)
În timpul verificării la fața locului experții CRPOPAM se vor asigura că beneficiarul realizează arhivarea corespunzătoare a documentelor. Documentele trebuie să fie ușor accesibile și păstrate astfel încât să permită verificarea lor.
(13)
În cazul în care verificarea nu se poate efectua din cauza unei situații de urgență/forța majoră, misiunea de verificare se va replanifica.
(14)
După finalizarea verificărilor la fața locului, se întocmește un Raport al vizitei pe teren care va fi adus la cunoștință beneficiarul dupa aprobarea/respingerea cererii de rambursare.
(15)
Raportul de vizitei pe teren va ține cont de toate evidențele colectate prin efectuarea verificărilor la fața locului. De asemenea, în cazul în care s-au solicitat răspunsuri/documente adiționale, în Raportul vizitei pe teren se vor menționa concluziile analizei efectuate de către experții CRPOPAM.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa 1 lit. d) la Contractul de Finanțare nr
/
Condiții aferente POPAM 2014-2020
( Ghidul solicitantului aferent măsurii
)
*Se va completa de expertul CC, conform condițiilor din Ghidul solicitantului aferent măsurii.........
Anexa 3 la Contractul de Finanțare nr
/
MĂSURI DE INFORMARE ȘI PUBLICITATE PENTRU BENEFICIARII
PROGRAMULUI OPERAȚIONAL PENTRU PESCUIT ȘI AFACERI MARITIME 2014-2020
Beneficiarii Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime au obligația de a se asigura că măsurile de informare și publicitate utilizate menționează sprijinul acordat operațiunii relevante prin intermediul Fondului European pentru Pescuit și Afaceri Maritime afișând următoarele elemente:
❖
Emblema Uniunii Europene, în conformitate cu specificațiile cuprinse în „ Normele de
identitate vizuală pentru activitățile de informare, comunicare și promovare derulate la nivelul Direcției Generale Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime”
însoțită de o referire la Uniunea Europeană
;
Emblema Uniunii Europene
este afișată color pe site-urile de internet. În toate celelalte mijloace de comunicare în masă, culoarea este utilizată ori de câte ori este posibil. O versiune monocromatică poate fi utilizată doar în cazuri justificate.
Emblema Uniunii Europene este întotdeauna clar vizibilă și ocupă o poziție de prim-plan. Poziția și dimensiunile sale sunt adaptate la dimensiunea materialului sau a documentului utilizat. Înălțimea minimă a emblemei Uniunii Europene este de 1 cm. În cazul articolelor promoționale de dimensiuni mici, înălțimea minimă a emblemei Uniunii Europene este de 5 mm.
Atunci când emblema Uniunii Europene este afișată pe un site de internet, aceasta trebuie să fie vizibilă în zona de afișare a dispozitivului digital, fără ca utilizatorii să fie nevoiți să deruleze în jos pagina.
În cazul în care sunt afișate alte logouri alături de emblema Uniunii Europene, aceasta din urmă trebuie să aibă cel puțin aceeași dimensiune, în înălțime sau în lățime, ca cel mai mare dintre celelalte logouri. Este recomandat ca emblema UE să fie amplasată separat de sigla beneficiarului.
Referirea la Uniunea Europeană
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Denumirea „Uniunea Europeană" este întotdeauna menționată în totalitate. Caracterul tipografic care trebuie utilizat împreună cu emblema Uniunii Europene poate fi oricare dintre următoarele caractere: Arial, Auto, Calibri, Garamond, Trebuchet, Tahoma și Verdana. Variantele în caractere cursive și subliniate și utilizarea efectelor tipografice nu sunt permise.
Poziționarea textului în raport cu emblema Uniunii Europene nu face obiectul niciunei cerințe speciale, dar textul nu ar trebui să interfereze în niciun fel cu emblema.
Dimensiunea caracterelor utilizate trebuie să fie proporțională cu dimensiunea emblemei. Culoarea caracterelor este „reflex blue", neagră sau albă, în funcție de fundal.
❖
O referire la Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime sau în cazul unei operațiuni
finanțate din mai multe fonduri, o referire la fondurile structurale și de investiții europene;
În cazul în care Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime sau fondurile structurale și de investiții europene sunt menționate pe un site de internet, această referire trebuie să fie vizibilă în zona de afișare a dispozitivului digital, fără ca utilizatorii să fie nevoiți să deruleze în jos pagina.
❖
sigla Guvernului României conform modelului indicat în „ Normele de identitate vizuală pentru
activitățile de informare, comunicare și promovare derulate la nivelul Direcției Generale Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime” ;
❖
sigla POPAM conform modelului indicat în „ Normele de identitate vizuală pentru activitățile
de informare, comunicare și promovare derulate la nivelul Direcției Generale Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime” ;
Opțional, fiecare entitate beneficiară de fonduri europene acordate prin POPAM, în baza propriei decizii, își poate concepe și elabora propria siglă, care trebuie să fie unică și personalizată (prin cromatică, grafică sau text) în acord cu specificul entității.
Beneficiarii măsurilor finanțate din Fondul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014- 2020 au obligația de a informa publicul larg cu privire la contribuția obținută din partea FEPAM și contribuția națională, prin respectarea următoarelor cerințe obligatorii:
a)
afișarea unui panou, în conformitate cu exemplul detaliat în prezenta anexă, până la depunerea primei cereri de rambursare, în apropierea investițiilor și la loc vizibil;
b)
aplicarea de autocolante, în conformitate cu exemplul detaliat în prezenta anexă, pe mijloacele fixe achiziționate în timpul desfășurării proiectului (autocolantele vor fi aplicate/postate în locuri ușor vizibile); Dimensiuni recomandate: minim 1/16 din suprafața cea mai vizibilă a echipamentului.
Panoul de publicitate și, după caz, autocolantele vor fi afișate pe perioada executării proiectului și pe o perioadă de 5 ani după efectuarea ultimei plăți în cadrul contractului de finațare nerambursabilă.
Neîndeplinirea obligațiilor prevăzute în prezenta Anexă are drept consecință aplicarea unei corecții financiare în procent de 1% din valoarea nerambursabilă a proiectului astfel cum este menționat în contractul de finanțare nerambursabilă.
Elementele de informare afișate pe panou/autocolante vor fi următoarele
(1)
Panou pentru publicitate
Textul panoului de publicitate privind cofinanțarea proiectelor din POPAM 2014-2020 va fi afișat în apropierea investițiilor și la loc vizibil. Beneficiarul va identifica cele mai potrivite amplasamente în condiții de vizibilitate și cu respectarea reglementărilor de circulație existente în România.
Elementele de informare afișate pe panou vor fi următoarele:
a)
În partea din mijloc, sus, stema
GUVERNULUI ROMÂNIEI
– Arial, 250, bold. Stema va avea dimensiunile de L= 0,18 m, l= 0,18 m.
b)
În partea din stânga, sus, steagul Uniunii Europene având sub textul
UNIUNEA EUROPEANĂ
– Arial, 250, bold. Steagul Uniunii Europene va avea dimensiunile: L= 0,20 m, l = 0,17 m.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
c)
În partea din dreapta, sus:
Sigla Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020 și logoul „SUSTINE INIȚIATIVA TA!”
d)
Caseta care va conține elementele de mai sus va avea lățimea de 0,35 m. Sub ea se va întocmi un tabel, al cărui capăt va fi împărțit în trei casete cu următoarele dimensiuni:
casetă 1
– L=0,40 m, l=0,21 m;
casetă 2
- L=0,40 m, l=0,21 m;
casetă 3
– L=0,40 m, l= 0,23 m
Panoul va avea dimensiunile de L= 1,8 m și l= 1 metru, fondul va fi alb, iar caracterele vor fi negre, cu excepția celor de la steme; Stemele și sigla POPAM vor fi color.
Exemplu:
0,35 m
e)
În aceste casete se vor scrie în ordine: Prioritatea Uniunii Europene și Măsura, Titlul proiectului; numele beneficiarului. Pentru toate aceste categorii se va folosi Arial, 150, bold, iar pentru descrierea categoriei – Arial, 150, normal.
3ULRULWDWHD 8QLXQLL
(XURSHQH
0DVXUD
0,4 m
Arial, 150, normal
1,8 m
Arial, 150, bold
0,21 m
0,23 m
1 m
(2)
Autocolant pentru afișare
Textul autocolantului de publicitate privind cofinanțarea proiectelor din POPAM 2014-2020 va fi afișat pe fiecare utilaj, instalație sau alte achiziții, în puncte de vizibilitate maximă. Se vor utiliza mai multe autocolante dacă obiectul este de dimensiuni foarte mari. Autocolantul va fi inscripționat și va fi menținut pe perioada executării proiectului și 5 ani după efectuarea ultimei plăți în cadrul contractului de finațare nerambursabilă.
Elementele de informare afișate în autocolant vor fi următoarele:
a)
În partea din dreapta, se va înscrie:
Sigla Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020 și logoul „SUSTINE INITIATIVA TA!”.
b)
În partea de mijloc, sus stema
GUVERNULUI ROMÂNIEI
– Arial, 16, bold. Stema va avea dimensiunile de L= 3 cm, l= 3 cm.
Deasupra textului de mai sus se va trece numele beneficiarului – Arial, 16, bold
c)
În partea din stânga, steagul Uniunii Europene având sub textul
UNIUNEA EUROPEANĂ
– Arial, 16, bold. Steagul Uniunii Europene va avea dimensiunile: L= 3,5 cm, l = 1,8 cm.
d)
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Fondul autocolantului va fi alb, iar caracterele vor fi negre, cu excepția celor de la
Exemp s lu te : me. Stemele și sigla POPAM vor fi color.
(Beneficiar) .....................
Arial 16, bold
5 cm
Prioritatea Uniunii Europene ..............................
Masura
Titlul proiectului și anul achizționării bunului
.....................................................
Arial, 16, bold
10 cm
e)
În partea de mijloc, jos se va trece Prioritatea Uniunii Europene, măsura, titlul proiectului și anul achiziționării bunului – Arial, 16, bold
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa 4 la Contractul de Finanțare nr
/
MONITORIZAREA ȘI RAPORTAREA
Monitorizarea proiectelor
Monitorizarea în perioada ex-post a proiectelor
Monitorizarea ex-post a proiectelor se realizează 100% și se referă la proiectele finalizate pentru Prioritățile Uniunii 1, 2, 3, 4, 5 și 6 ale Programului Operațional pentru Pescuit si Afaceri Maritime. Acest tip de monitorizare se efectuează după ultima plată a Autorității contractante către Beneficiar și se desfășoară pe perioada de valabilitate a contractului/ angajamentului legal de finantare.
Monitorizarea se realizeaza pe o perioada de 5 ani de la efectuarea plății finale către beneficiar conform art. 71 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Modificările substanțiale ale unui proiect sunt cele care:
❖
îi afectează natura sau condițiile de implementare sau acordă unei firme sau unui organism public un avantaj nejustificat;
❖
rezultă dintr-o schimbare în natura proprietății asupra unui element de infrastructură ori o încetare sau o shimbare a locației;
Sprijinul acordat va fi recuperat dacă proiectul a suferit o modificare substanțială, în sensul celor mai sus menționate, în perioada ex-post.
După efectuarea plății finale către Beneficiar, DGP- AM POPAM va verifica pe teren proiectele finalizate care vor fi incluse într-un plan anual de monitorizare.
Monitorizarea ex-post asupra proiectelor finalizate se efectuează fără a se depăși perioada de 5 (cinci) ani de la data efectuarii ultimei plăți.
Beneficiarul va trebui să fie prezent la data efectuării misiunii de monitorizare la locul unde proiectul a fost implementat și să ofere experților din echipa de monitorizare toate informațiile necesare efectuării misiunii de monitorizare.
În cadrul misiunilor de monitorizare se va verifica:
1)
Dacă există modificări substanțiale, respectiv:
❖
sunt afectate natura sau condițiile de implementare (criterii de eligibilitate și selecție);
❖
se acordă unei societăți sau unui organism public un avantaj nejustificat;
❖
rezultă o schimbare în natura proprietății;
❖
rezultă o schimbare a localizării activității co-finanțate.
2)
Dotările proiectului:
❖
sunt folosite conform scopului destinat;
❖
au fost realizați indicatorii asumați de beneficiar prin cererea de finanțare;
❖
au fost vândute sau închiriate.
3)
Realizarea indicatorilor de proiect:
❖
Volumul total al producției de acvacultură – tone ;
❖
Volumul producției obținute pentru celelalte specii, în cazul policulturii - tone;
❖
Locuri de muncă nou create.
4)
Obiective monitorizate
❖
Protecția și conservarea habitatelor specifice faunei și florei acvatice;
❖
Protecția și conservarea speciilor sălbatice protejate;
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
❖
Pregătirea forței de muncă;
❖
Activități de inspecție ale responsabilor cu protecția mediului;
❖
Existența și starea fizică a investițiilor finanțate, panourilor publicitare, elementele de identificare a achiziționării echipamentelor/bunurilor prin POPAM 2014-2020;
❖
Prezența personalului angajat la locația investiției;
❖
Existența documentelor martor pentru materialele promoționale;
❖
Statutul organizației din care să rezulte că beneficiarul este organizație de producători recunoscută, care desfășoară activitate în domeniul pescuitului comercial, acvaculturii și
procesării peștelui;
❖
Dacă Beneficiarul mai este recunoscut de Statul Membru ca organizație de producători;
❖
Realizarea indicatorilor prevăzuți în cererea de finanțare.
Anexa 5 la Contractul de Finanțare nr
/
ACORDUL ÎNCHEIAT ÎNTRE BENEFICIAR ȘI PARTENERI
*dacă este cazul, se va menționa cel din Ghidul solicitantului aferent măsurii... și din cererea finanțare
Anexa 6 la Contractul de Finanțare nr
/
CONFIDENȚIALITATE
*dacă este cazul, se va menționa informațiile din documentul transmis de către beneficiar, în vederea respectării art. 18 din Contractul de Finantare – partea generala
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa A1
DECLARAȚIE DE ANGAJAMENT
Prioritatea Uniunii Nr 2
:
Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive și bazate pe cunoaștere
Măsura Nr. II.12 : Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor
Titlul proiectului
………………………………………………………………………………… Durata de implementare
.… (luni); Valoarea eligibilă
(lei);
Solicitant
Denumire………………………………..……...............................................................
Statut juridic ………….........................................................................................
Tel/fax………………………........ Email …………………………………………………………….........
Subsemnatul/a
………………..……………….. posesor al CI/BI/Pașaport seria …. nr.
, CNP
………………………… eliberată de …………………….la data de
,
reprezentant
legal/împuternicit
al solicitantului…… …..
denumire solicitant
, având la Oficiul Național
al Registrului și Comerțului Nr
și/sau Codul de înregistrare fiscală ( CIF )
……………………… constituit în baza ………..……….……, în anul
, cu sediul în Localitatea
:……………………, Județul ………………. Strada …………….………. Nr……..,Bl……,Sc. ….., Etaj.
,
Apartament nr. …… , cunoscând că falsul în declarații este pedepsit de legea penală, conform
Articolul 326
privind falsul în declarații din Codul Penal, în calitate de solicitant al sprijinului financiar prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime mă angajez prin această declarație care face parte integrantă din Cererea de finanțare :
■
să finanțez toate costurile neeligibile aferente proiectului;
■
să asigur resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor;
■
să mențin pe o perioadă de cel puțin 5 ani de la ultima plată proprietatea asupra bunurilor achiziționate în cadrul proiectului pentru care s-a acordat finanțarea nerambursabilă și să asigur exploatarea și mentenanța în toată această perioadă;
■
să mențin pe o perioadă de cel puțin 5 ani de la ultima plată natura activității pentru care
s-a acordat finanțare nerambursabilă;
■
să asigur utilizarea echipamentelor și bunurilor achiziționate prin proiect pentru scopul declarat în proiect;
■
ca informațiile incluse în această cerere și detaliile prezentate în documentele anexate sunt corecte și adevărate, iar asistența financiară pentru care am aplicat este necesară
proiectului pentru a se derula conform descrierii;
■
că nu am cunoștință despre nici un motiv pentru care proiectul ar putea să nu se deruleze sau ar putea fi întârziat.
De asemenea, declar că sunt de acord și voi respecta toți termenii și condițiile prevăzute
în legislația comunitară și națională în vigoare, cu modificările și completările ulterioare.
Reprezentant legal al solicitantului
(nume, prenume - cu majuscule)
……………..
semnătură electronică
Data :
………………………..
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa B
DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE PRIVIND EVITAREA DUBLEI FINANȚĂRI
Prioritatea Uniunii Nr 2
:
Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive și bazate pe cunoaștere
Măsura Nr. II.12
: Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor
Titlul proiectului
…………………………………………………………………………………
Durata de implementare
.… (luni); Valoarea eligibilă
(lei);
Solicitant
Denumire………………………………..……...................................................................
Statut juridic …………....................................................................................
Tel/fax………………………........ Email …………………………………………………………….........
Subsemnatul/a
………………..……………….. posesor al CI/BI/Pașaport seria …. nr.
, CNP
………………………… eliberată de …………………….la data de
, în calitate de
reprezentant
legal/împuternicit
al solicitantului…… …..
denumire solicitant
, având la Oficiul Național
al Registrului și Comerțului Nr
și/sau Codul de înregistrare fiscală ( CIF )
……………………… constituit în baza ………..……….……, în anul
, cu sediul în Localitatea
:……………………, Județul ………………. Strada …………….………. Nr……..,Bl……,Sc. ….., Etaj.
,
Apartament nr. …… ,cunoscând că falsul în declarații este pedepsit de legea penală, conform
Articolul 326
privind falsul în declarații din Codul Penal, declar pe propria răspundere că:
Proiectul pentru care se solicită finanțare în prezenta Cererea de finanțare, din care această declarație face parte integrantă, nu face obiectul unei alte finanțări din fonduri publice naționale sau ale Uniunii Europene și nu a mai beneficiat de finanțare din alte programe naționale sau comunitare în ultimii 5 ani înainte de data depunerii Cererii de finanțare pentru aceleași activități.
Cheltuielile efectuate pentru implementarea proiectului, vor fi evidențiate, monitorizate și verificate distinct, în conformitate cu legislația specifică în vigoare.
Reprezentant legal al solicitantului
…………… (nume, prenume - cu majuscule)
……………..
semnătură eletronică
Data :
………………………..
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa C
DECLARAȚIE DE ELIGIBILITATE
Prioritatea Uniunii Nr 2
:
Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive și bazate pe cunoaștere
Măsura Nr. II.12 : Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor
Titlul proiectului
…………………………………………………………………………………
Durata de implementare
.… (luni); Valoarea eligibilă ………………..…… (lei); POPAM.
(%)
Solicitant
Denumire………………………………..……....................................................................
Statut juridic …………............................................................
Tel/fax………………………........ Email …………………………………………………………….........
Subsemnatul/a
………………..……………….. posesor al CI/BI/Pașaport seria …. nr.
, CNP
………………………… eliberată de …………………….la data de
, cunoscând că falsul în
declarații este pedepsit de legea penală, declar pe propria răspundere în calitate de reprezentant legal/împuternicit, că solicitantul sprijinului financiar nerambursabil
………………… denumire solicitant
care a depus Cererea de finanțare din care această
declarație face parte integrantă, având la Oficiul Național al Registrului și Comerțului Nr
................... și/sau Codul de înregistrare fiscală ( CIF )
constituit în baza
………..……….……, în anul ………..…, cu sediul în Localitatea :……………………, Județul ………………. Strada …………….………. Nr……..,Bl……,Sc. ….., Etaj. ……, Apartament nr.
,
nu se află
în nici
una din situațiile de mai jos:
■
s-a dispus condamnarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pentru o infracțiune privind conduita profesională de către o instanță judecătorească cu putere de
„ res judicata” ;
■
este vinovat de grave greșeli profesionale, pe care Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit, le poate dovedi prin orice mijloace;
■
a fost subiectul unei judecăți de tip res judicata pentru fraudă, corupție, implicare în organizații criminale sau orice alte activități ilegale în detrimentul intereselor financiare
ale Uniunii Europene, stabilit în baza unei decizii definitive și irevocabile emise de o instanță de judecată;
■
a fost declarat a fi într-o situație gravă de încălcare contractuală prin neîndeplinirea obligațiilor provenind dintr-o procedură de achiziții sau de altă finanțare nerambursabilă din fondurile Uniunii Europene, de către autoritățile competente;
■
a fost subiect al unui conflict de interese stabilit în baza unei decizii definitive și irevocabile emise de o instanță de judecată;
■
este vinovat de inducerea gravă în eroare a Autoritatea de Management pentru POP 2007- 2013 și POPAM 2014-2020 prin furnizarea de informații incorecte sau nefurnizarea
informațiilor solicitate;
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
■
va încerca să obțină informații confidențiale sau să influențeze Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime în timpul procesului de evaluare a proiectului și nu va face presiuni la adresa evaluatorului.
Subsemnatul/a
cunoscând că falsul în declarații este pedepsit
conform art.326 din Codul Penal, declar pe propria răspundere că:
operațiunea care face obiectul prezentei cereri de finanțare nu este încheiată în mod fizic sau implementată integral înainte de depunerea cerererii de finanțare în cadrul prezentului apel;
informațiile furnizate sunt complete și corecte în fiecare detaliu,
și înțeleg că Autoritatea de Management pentru POPAM are dreptul de a solicita, în scopul verificării și confirmării declarațiilor, situațiilor și documentelor care însoțesc Cererea de finanțare, orice informații suplimentare privind eligibilitatea noastră precum și experiența, competența și resursele de care dispunem.
Reprezentant legal al solicitantului
…………… (nume, prenume - cu majuscule)
……………..
semnătură electronică
Data:
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa D
DECLARAȚIE PRIVIND
RESPECTAREA PRINCIPIULUI EGALITĂȚII DE ȘANSE
Prioritatea Uniunii Nr 2
:
Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive și bazate pe cunoaștere
Măsura Nr. II.12
: Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor
Titlul proiectului
…………………………………………………………………………………
Durata de implementare
.… (luni); Valoarea eligibilă ………………..…… (lei); POPAM.
(%)
Solicitant
Denumire………………………………..……............................
Statut juridic …………...........................
Tel/fax………………………........ Email …………………………………………………………….........
Prin
prezenta,
…..
denumire
solicitant ……………………………,având
la
ONRC/Nr.
… …………… .. , și/sau codul de înregistrare fiscală (CIF/CUI) ……………… constituiți
în baza
………..……………….……, în anul ………..…, cu sediul în Localitatea :……………………, Județul
………………. Strada …………….………. Nr……..,Bl……,Sc. ….., Etaj. ……,Apartament nr.
……, în calitate de solicitant de sprijin financiar nerambursabil, prin această declarație care face parte integrantă din Cererea de finanțare
mă angajez :
a)
să respect prevederile legislației în vigoare cu privire la egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul ocupării și al muncii, precum și egalitatea de șanse și nediscriminarea conform :
art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituția României;
art. 3-9 din Codul Muncii;
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată;
Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, republicată;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 pentru protecția maternității la locurile de muncă, cu modificările ulterioare ;
Legea nr. 210/1999 a concediului paternal ;
b)
să iau în considerare în implementarea Proiectului toate politicile și practicile prin care nu se va realiza nici o deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de:
rasă, naționalitate, etnie;
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
limbă, religie, categorie socială, convingeri;
sex, orientare sexuală;
vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV;
apartenență la o categorie defavorizată,
precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Reprezentant legal al solicitantului
…………… (nume, prenume - cu majuscule)
……………..
semnătură electronică
Data :
………………………..
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa E
DECLARAȚIE PRIVIND ADMISIBILITATEA CERERII
Prioritatea Uniunii Nr 2
:
Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive și bazate pe cunoaștere
Măsura Nr. II.12 : Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor
Titlul proiectului
…………………………………………………………………………………
Durata de implementare
.… (luni); Valoarea eligibilă ………………..…… (lei); POPAM.
(%)
Solicitant
Denumire………………………………..…….....................................................
Statut juridic ..............
Tel/fax………………………........ Email …………………………………………………………….........
Subsemnatul/a
………………..……………….. posesor al CI/BI/Pașaport seria …. nr. ……….., CNP
………………………… eliberată de …………………….la data de
, cunoscând că falsul în declarații
este pedepsit de legea penală, declar pe propria răspundere în calitate de
reprezentant legal/împuternicit , că solicitantul sprijinului financiar nerambursabil
denumire
solicitant ……… care a depus Cererea de finanțare din care această declarație face parte integrantă, având la Oficiul Național al Registrului și Comerțului Nr
și/sau Codul
de înregistrare fiscală ( CIF ) ……………………… constituit în baza ………..……….……, în anul
,
cu sediul în Localitatea :……………………, Județul ………………. Strada …………….………. Nr……..,Bl……,Sc.
….., Etaj. ……, Apartament nr. …… ,
nu se află
în nici una din situațiile de mai jos:
■
a săvârșit o încălcare gravă în temeiul articolului 42 din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului (1) sau al articolului 90 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009;
■
a fost implicat în operarea, gestionarea sau deținerea în proprietate a navelor de pescuit incluse pe lista de nave de pescuit INN a Uniunii, în conformitate cu articolul 40 alineatul
(3) din Regulamentul (CE) nr.1005/2008 sau a navelor sub pavilionul țărilor identificate ca țări terțe necooperante, astfel cum esteprevăzut la articolul 33 din respectivul regulament;
■
a săvârșit o încălcare gravă a normelor PCP identificate ca atare în alte acte juridice
adoptate deParlamentul European și de Consiliu;
■
a comis oricare dintre infracțiunile stabilite la articolele 3 și 4 din Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), în cazul în care se prezintă o cerere de sprijin în temeiul titlului V capitolul II din Regulamentul 508/2014.
Subsemnatul/a
cunoscând că falsul în declarații este pedepsit de legea
penală, declar pe propria răspundere că după primirea sprijinului financiar solicitantul va îndeplini cerințele menționate pe întreaga durată de implementare a proiectului și pentru o perioadă de 5 ani după încasarea ultimei plăți.
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Autoritatea de Management pentru POPAM are dreptul de a solicita, în scopul verificării și confirmării declarațiilor care însoțesc Cererea de finanțare, orice informații suplimentare privind veridicitatea acestora.
Reprezentant legal al solicitantului
…………… (nume, prenume - cu majuscule)
……………..
semnătură elecronică
Data :
………………………..
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa nr. F
DECLARAȚIE
privind eligibilitatea TVA aferente cheltuielilor ce vor fi efectuate în cadrul operațiunii propuse spre finanțare din FEPAM 2014-2020
A.
DATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI JURIDICE
Cod de identificare
Denumire
Domiciliul fiscal
Județ
Localitate
Strada
Ap.
Cod poștal
Sector
Telefon
Fax
Titlul proiectului
Numele programului
Axa prioritară
Prioritate de investiție
Data depunerii operațiunii
B.
DATE DE IDENTIFICARE A OPERAȚIUNII
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
C.
…………………………………………(numele și statutul juridic al beneficiarului), solicitant de finanțare pentru operațiunea
menționată
mai
sus,
la……………………………………..
………………………(numele
Autorității
de Management), în conformitate cu prevederile Codului fiscal, cu modificările și completările ulterioare, declar că mă încadrez în următoarea categorie de persoane din punct de vedere al regimului de TVA aplicabil:
a)
[ ] persoană neînregistrată în scopuri de TVA
b)
[ ] persoană înregistrată în scopuri de TVA
D
(numele și statutul juridic al beneficiarului), solicitant de
finanțare
pentru
operațiunea
menționată
mai
sus, la…
(numele Autorității de Management), în conformitate cu
prevederile Codului fiscal, declar că pentru achizițiile, din cadrul proiectului, cuprinse în tabelul de mai jos, TVA este nedeductibilă potrivit legislației naționale în domeniul fiscal și nerecuperabilă conform prevederilor art. 69 alin. (3), litera c) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.
Nr.
crt.
Achiziția
Scopul achiziției/activitatea prevăzută în cadrul operațiunii 4
Numele și prenumele*:
Funcția:
Semnătura
* se va completa de către reprezentantul legal al solicitantului sau o persoană abilitată să reprezinte solicitantul
1
Atenție! Se va completa cu aceleași informații corespunzătoare din Cererea de Finanțare
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
Anexa G
DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
pentru ORGANISME DE DREPT PUBLIC
Prioritatea Uniunii Nr 2
:
Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive și bazate pe cunoaștere
Măsura Nr. II.12
: Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor
Titlul proiectului
…………………………………………………………………………………
Durata de implementare
.… (luni); Valoarea eligibilă
(lei);
Solicitant
Denumire………………………………..…….......................................................................................
Statut juridic ………….......................................................................................................................
Tel/fax………………………........ Email …………………………………………………………….........
Subsemnatul/a
………………..……………….. posesor al CI/BI/Pașaport seria …. nr. ……….., CNP
………………………… eliberată de …………………….la data de……………….., în calitate de
reprezentant legal
al solicitantului…… …..
denumire solicitant
, având la Oficiul Național al Registrului și
Comerțului Nr ................... și/sau Codul de înregistrare fiscală ( CIF )
constituit
în baza
………..……….……, în anul ………..…, cu sediul în Localitatea :……………………, Județul
………………. Strada …………….………. Nr……..,Bl……,Sc. ….., Etaj. ……, Apartament nr. …… ,cunoscând că falsul în declarații este pedepsit de legea penală, conform
Articolul 326
privind falsul în declarații din Codul Penal, declar pe propria răspundere că:
Solicitantul nu se află în stare de dizolvare, faliment sau fac obiectul unei proceduri de lichidare sau de administrare judiciară, nu și-a suspendat activitatea, nu face obiectul unei proceduri în urma acestor situații și nu se află în situații similare în urma unei proceduri de aceeasi natură prevăzute de legislația sau de reglementările naționale.
Reprezentant legal al solicitantului
…………… (nume, prenume - cu majuscule)
……………..
Semnătură electronică
Data :
………………………..
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
BUGETUL INDICATIV*
BUGET INDICATIV AL PROIECTULUI
Anexa H
Prioritatea Uniunii Nr 2
:
Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive și bazate pe cunoaștere
Măsura Nr. II.12 : Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor
Titlul Proiectului
………………………………………………………………………………
Durata de implementare
.… (luni); Valoarea eligibilă ………………… (lei); POPAM
….. (%)
Solicitant
Reprezentant legal/ Împuternicit
Denumire………………………………..……..................... Statut juridic ………....... Tel/fax…………………
Email ………………………………………………
Nume …………….…………..
Prenume …………....………… Funcție …………………….
Nr. crt.
Denumirea capitolelor si subcapitolelor
Cheltuieli eligibile fără TVA
Cheltuieli neeligibil e fără TVA
TOTAL
cheltuieli
TVA** aferent cheltuielilor totale
1
2
3
4
5=3+4
6
1
Capitolul 1 Cheltuieli comune
1.1.
Cheltuieli cu auditarea proiectului
1.2.
Cheltuieli cu informarea și publicitatea
1.3.
Cheltuieli bancare de deschidere și administrare a conturilor
1.4.
Cheltuieli aferete garanțiilor emise de o instituție bancară sau nebancară
1.5.
Cheltuieli cu achiziționarea semnăturii digitale pentru MySMIS2014
1.6.
Cheltuieli aferente managementului de proiect
1.6.1
Cheltuieli
salariale
cu
echipa
de
management proiect
1.6.2
Cheltuieli cu servicii de management
proiect
TOTAL CAPITOL 1
2.
Capitolul 2 Cheltuieli specifice
Măsurii II.12
Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM
2.1.
Cheltuieli privind elaborarea de ghiduri
de bune practici, atât generale cât și specifice, pentru anumite specii
2.2.
Cheltuieli pentru elaborarea unor coduri de conduită referitoare la biosecuritate sau la necesitățile în materie de sănătate
și bunăstare a animalelor în acvacultură
2.3.
Cheltuieli cu experți
2.4.
Cheltuieli
cu
transportul,
diurna
și
cazarea conform art. 3 din ordin 816/2016
TOTAL CAPITOL 2
-
TOTAL GENERAL
* conform HG 347/2016, și Ordinului MADR nr. 816/2016 privind aprobarea listei cu cheltuieli eligibile pentru proiectele finanțate în cadrul Programului Operațional pentru Pescuit si Afaceri Maritime 2014- 2020,
** Pentru a stabili valoarea proiectului, valoarea TVA se calculează aplicând procentul de 19 % la total cheltuieli
Crt.
Reper financiar
Valoare
I.
Valoarea totală a proiectului
(II+III)
II.
Valoarea proiectului cu TVA eligibil din care :
a
Valoarea eligibilă a proiectului
b
Valoarea neeligibilă a proiectului
c.
TVA aferent cheltuielilor eligibile
III.
TVA aferent cheltuielilor neeligibile
IV.
Contribuția proprie în proiect, din care :
a
Contribuția solicitantului la cheltuieli eligibile
b
Cheltuieli neeligibile ale proiectului
V
Asistență financiară nerambursabilă solicitată
a
Finanțare din FEPAM
b
Finanțare buget național
Reprezentant legal al solicitantului
…………… (nume, prenume - cu majuscule)
……………..
semnătură electronică
Data:
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.