Decizia nr. 367/2017

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Alpha Bank România - S.A. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.512D/2016.

10.

Prin Încheierea din 24 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 19.898/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 ,

art. 6 alin. (1) ,

art. 7 alin. (4)-(6) ,

art. 8,

și

11.

Prin Încheierea din 24 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 19.500/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 ,

art. 5 alin. (3)

și ale

art. 11 din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și a

Legii nr. 77/2016 , în ansamblul său, excepție ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.526D/2016.

12.

Prin Încheierea din 19 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 20.174/197/2016, Judecătoria Brașov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 ,

art. 4 alin. (1) ,

art. 5,

art. 6 alin. (1) ,

art. 7,

și

13.

Prin Încheierea din 7 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 13.206/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3,

și

14.

Prin Încheierea din 13 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 14.577/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 ,

art. 5 alin. (3),

art. 8 alin. (5)

și ale

art. 11 din Legea nr. 77/2016

15.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii arată, în esență, că se încalcă principiile previzibilității și accesibilității legii, întrucât i se impune creditorului ipotecar să accepte bunul în orice condiții, cu efect liberatoriu, sub sancțiunea pronunțării împotriva sa a unei hotărâri judecătorești care să confirme transferul dreptului de proprietare în patrimoniul său. Se mai arată că legiuitorul modifică destinația bunului, afectat inițial garantării executării unui contract de credit, în bun ce servește ca mijloc de plată cu efect liberatoriu. În plus,

nu menține, pe întreaga perioadă a derulării contractului de credit, efectele prevăzute de părți sau care ar fi putut fi prevăzute la încheierea acestuia.

Articolul 3

din Legea nr. 77/2016

dispune că dispozițiile sale derogă de la

Codul civil,

fără a se indica expres textul/articolul de la care se derogă. În sfârșit, întrucât regimul juridic general al proprietății trebuie să fie reglementat, potrivit

Constituției,

prin lege organică, și dispozițiile derogatorii de la acest regim trebuie să fie reglementate prin lege organică, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul

Legii nr. 77/2016.

16.

Cu privire la încălcarea principiului neretroactivității legii, arată că, întrucât modalitatea de rambursare, prin plata ratelor creditului, este un element asupra căruia părțile contractului cad de acord, obligatoriu și definitiv, la momentul încheierii acestuia, aceasta reprezintă o situație juridică consumată la momentul încheierii contractului. De aceea nu se poate susține că părțile realizează un nou acord cu fiecare plată a ratei de credit. Autorii arată că dispozițiile

sunt neconstituționale, întrucât acestea sunt aplicabile contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a legii, precum și executărilor silite demarate anterior acestui moment, indiferent de stadiul lor. Se face referire la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la

deciziile nr. 713 din 4 decembrie 2014

și

nr. 745 din 3 noiembrie 2015 , prin care instanța constituțională a constatat încălcarea principiului neretroactivității în cazul unor dispoziții legale care prevedeau, în mod similar, aplicarea lor și actelor juridice în curs, încheiate anterior intrării în vigoare a legii noi. Prin aplicarea retroactivă a dispozițiilor legale, autorii excepției consideră că situația lor este tratată în mod discriminatoriu față de consumatorii care au încheiat contracte de credit garantate cu ipotecă, întrucât noua lege pune creditorul într-o poziție de inferioritate, câtă vreme transferul dreptului de proprietate nu este condiționat de acordul creditorului pentru dobândirea imobilului. Consumatorului i se recunoaște dreptul absolut de a se libera de datorie prin simplul transfer al imobilului constituit drept garanție, fără a ține cont de interesul și opțiunea creditorului, ceea ce plasează într-o poziție privilegiată debitorul, cu nesocotirea dispozițiilor constituționale.

17.

În continuare, autorii mai arată că, la data încheierii contractului, legislația nu prevedea ca modalitate alternativă de stingere a obligației darea în plată. Din acest motiv, o intervenție ulterioară a legiuitorului, în sensul obligării creditorului de a accepta darea în plată a imobilului ce face obiectul garanției, înșală așteptarea legitimă a creditorului de la momentul încheierii contractului și este, ca atare, retroactivă.

18.

Din perspectiva dreptului fundamental de proprietate, autorii susțin că acesta este în mod evident limitat, întrucât statul intervine în acordul de voință deja format cu privire la stingerea împrumutului. Prin dispozițiile criticate, este afectat dreptul de proprietate al creditorului asupra sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut, sume care nu se vor mai restitui în integralitate ca urmare a aplicării

Legii nr. 77/2016.

Or, autorii excepției arată că dețin un drept de proprietate asupra întregii sume acordate cu titlu de împrumut, iar dispozițiile legale prin care se prevede recuperarea creanței numai în limita valorii imobilului adus garanție și supus transferului forțat de proprietate echivalează cu o expropriere, câtă vreme nu se va recupera toată suma acordată. Această expropriere nu se produce în conformitate cu dispozițiile constituționale, întrucât pierderea dreptului de proprietate asupra creanței nu este compensată de o prealabilă și dreaptă despăgubire, iar această pierdere nu operează pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii.

19.

Autorii excepției mai arată că scopul urmărit de legiuitor - degrevarea de datorii a unei categorii limitate de debitori din contractele de credit bancar - nu constă în satisfacerea unui interes general. Susține că legea criticată nu respectă condiția referitoare la necesitatea restrângerii exercițiului dreptului de proprietate, întrucât legiuitorul avea la dispoziție instituția juridică a impreviziunii, mai puțin restrictivă în ceea ce privește exercitarea dreptului de proprietate privată. Cu referire la încălcarea principiului proporționalității, autorii susțin că nu există o justificare rațională pentru stabilirea unui tratament juridic identic pentru situații diferite, cu efectul instituirii unei poveri excesive asupra creditorului. Tratamentul juridic al debitorilor care se pot prevala de dispozițiile legii criticate este identic atâta vreme cât aceasta nu stabilește criterii de diferențiere a debitorilor care se află în imposibilitate de plată, de cei care nu se află în această situație. Consecința unei asemenea omisiuni este că banca este obligată să suporte, în mod nejustificat, atingerile aduse dreptului său de proprietate generate de liberarea de datorie inclusiv a debitorilor care nu se află în imposibilitate efectivă de plată.

20.

Deși accesul liber la o activitate economică și la libera inițiativă este garantat prin Constituție, dispozițiile legale criticate limitează această garanție sub două aspecte. Operațiunile de creditare, care reprezintă unele dintre activitățile principale ale autoarei excepției, sunt limitate sub aspectul operațiunilor de recuperare a sumelor acordate, în baza cărora au fost întocmite planurile de profitabilitate, cu atât mai mult cu cât legea afectează contractele și executările anterioare intrării sale în vigoare. Cel de-al doilea aspect vizează transformarea forțată a creditorului într-un vehicul imobiliar, deși nu a exprimat liber o astfel de inițiativă economică. Banca nu are ca obiect principal de activitate desfășurarea activităților comerciale privitoare la imobile, iar prin transferul forțat al proprietății asupra imobilelor va fi obligată să desfășoare această activitate neprevizionată.

21.

Autorii excepției mai susțin că prevederile

art. 4

și

art. 7 alin. (1)

din lege contravin normelor constituționale cuprinse în

art. 21

și

53,

întrucât instituției de credit îi este îngrădit dreptul la un proces echitabil și nu i se asigură accesul liber la justiție, având în vedere că îi este limitat în mod nejustificat dreptul de a contesta aspectele legate de starea curentă a bunului dat în plată, a culpei debitorului în diminuarea imobilului ipotecat sau a stării de necesitate învederate de debitor pentru parcurgerea procedurii de dare în plată.

22.

În fine, se mai arată că, potrivit domeniului de reglementare a legii, aceasta se aplică și în cazul contractelor de credit de consum referitoare la bunuri imobile rezidențiale care intră în sfera de reglementare a

Directivei 2014/17/UE . Potrivit art. 23 din

Directiva 2014/17/UE , statele membre pot să reglementeze un cadru legal care să asigure cel puțin dreptul consumatorului de a converti contractul de credit într-o monedă alternativă, în condiții specificate sau să fie în vigoare alte aranjamente pentru a limita riscul ratei de schimb valutar. Cu toate acestea, în art. 23 alin. (5) din

Directiva 2014/17/UE

se prevede în mod clar că astfel de reglementări nu pot fi aplicate cu efect retroactiv. În același sens dispune și art. 43 din Directivă, dispozițiile fiind clare în sensul stabilirii aplicării lor doar pentru viitor, neputând fi aplicate cu efect retroactiv, ci doar contractelor de credit încheiate după data de 21 martie 2016. Din această perspectivă, este evidentă contradicția dintre reglementarea europeană și cea națională.

23.

Pentru toate argumentele expuse, autorii excepției susțin neconstituționalitatea dispozițiilor criticate și, în consecință, admiterea excepției de neconstituționalitate formulate.

24.

Judecătoria Ploiești apreciază că dispozițiile

sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii.

25.

Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă șia exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepției de neconstituționalitate, considerând că prevederile legale criticate nu sunt contrare normelor constituționale invocate.

26.

Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă, în opinia exprimată în dosarele Curții Constituționale nr. 3.524D/2016 și nr. 3.526D/2016, apreciază că

este neconstituțională.

27.

Judecătoria Brașov - Secția civilă arată că „dispozițiile

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016.

ridică mari semne de întrebare în legătură cu caracterul lor constituțional în condițiile în care se invocă încălcarea unor principii constituționale fundamentale“.

28.

Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă, în Dosarul Curții Constituționale nr. 3.546D/2016, se limitează la a constata îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, fără a-și exprima opinia cu privire la temeinicia acesteia. În opinia exprimată în Dosarul Curții Constituționale nr. 3.563D/2016, consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Astfel, instanța apreciază că există aparența ca modalitatea în care a fost reglementată operațiunea de dare în plată să afecteze principiul neretroactivității legii civile și dreptul de proprietate privată al creditorului și să încalce prevederile

art. 53 din Constituție

cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi.

29.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

30.

Guvernul a formulat punctul său de vedere, în dosarele Curții Constituționale nr. 3.506D/2006, nr. 3.521D/2016, nr. 3.531D/2016 și nr. 3.563D/2016, în sensul respingerii criticilor de neconstituționalitate, ca neîntemeiate, respectiv inadmisibile, în acord cu jurisprudența instanței constituționale, și anume

31.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției,

precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

32.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

33.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile vizate de criticile formulate în dosarele conexate, respectiv dispozițiile

art. 1,

art. 6 alin. (1),

art. 7,

și

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și a

Legii nr. 77/2016 , în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016.

34.

În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5)

referitor la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor,

art. 15 alin. (2)

referitor la neretroactivitatea legii,

art. 16

care consacră principiul egalității în drepturi,

art. 21

referitor la liberul acces la justiție,

art. 44 alin. (2)

care consacră dreptul de proprietate privată,

art. 45

privind libertatea economică,

art. 53

referitor la condițiile pentru restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale,

art. 135

referitor la economie,

art. 136 alin. (5)

privind proprietatea privată și în

art. 148

privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate și dispozițiile

art. 1 din Primul Protocol

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale.

35.

În prezentele cauze, Curtea constată că, în ceea ce privește o parte din dispozițiile legale criticate, sunt încălcate condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, a căror existență rezultă din dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei[...]“, precum și din dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“.

36.

Astfel, Curtea reține, ca element comun situației de fapt din cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești care au sesizat Curtea în prezentele dosare, că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a

noului Cod Civil , respectiv 1 octombrie 2011. Autorii excepției au invocat neconstituționalitatea

art. 3 din Legea nr. 77/2016 , fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea

noului Cod civil

[„Prin derogare de la dispozițiile

Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată,

cu modificările ulterioare“] și ipoteza care vizează aplicabilitatea

vechiului Cod civil.

În aceste condiții, instanța de contencios constituțional va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 teza întâi

raportate la dispozițiile

art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016.

37.

Faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești care au sesizat Curtea în prezentul dosar au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a

noului Cod civil

este relevant și în examinarea admisibilității excepției având ca obiect neconstituționalitatea

tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016 . Curtea reține că, potrivit primei teze a acestuia, dispozițiile

se aplică și contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a

art. 11, Legea nr. 77/2016

se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016

urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a

Legii nr. 77/2016.

38.

În continuare, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 11 teza întâi,

raportate la dispozițiile

art. 3 teza a doua,

art. 4 ,

7 și

8 din Legea nr. 77/2016 , sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească are posibilitatea și obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reținut că, în cazul în care instanța judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condițiilor impreviziunii, aceste dispoziții legale ar încălca dispozițiile constituționale ale

art. 1 alin. (3)

privind statul de drept,

art. 1 alin. (5)

în componenta sa privind calitatea legii, cele ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil, precum și cele ale

art. 124

privind înfăptuirea justiției. Având în vedere dispozițiile

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , Curtea a constatat că prevederile menționate în prealabil sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească, în condițiile manifestării opoziției creditorului, poate și trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare, precum și faptul că decizia precitată a fost pronunțată ulterior datei la care a fost sesizată Curtea Constituțională în dosarele conexate în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 teza întâi

raportate la prevederile

art. 3 teza a doua,

art. 4 ,

7 și

8 din Legea nr. 77/2016

va fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

39.

Soluția respingerii ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 teza întâi

raportate la dispozițiile

art. 3 teza a doua,

art. 4

și

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016

este valabilă și în condițiile în care, în prezentele cauze, acestea sunt criticate și din perspectiva altor standarde constituționale decât cele prin raportare la care Curtea a reținut neconstituționalitatea lor, dar avute în vedere de instanța constituțională în considerentele

Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 , respectiv dispozițiile constituționale cuprinse în

art. 15 alin. (2),

art. 16 alin. (1),

art. 44,

45,

53,

art. 135 alin. (2) lit. b)

referitor la economie și în

art. 148 din Constituție.

Curtea a reținut conformitatea dispozițiilor

art. 3,

8 și

Decizia nr. 696 din 24 noiembrie 2016

cu normele fundamentale mai sus menționate, precum și lipsa incidenței dispozițiilor

art. 53 din Constituție.

Plecând de la această constatare și în urma examinării criticilor formulate de autoarele excepției din perspectiva acestor dispoziții constituționale, Curtea apreciază că se impune menținerea soluției pronunțate în prealabil. De altfel, jurisprudența ulterioară a Curții a confirmat această soluție, a se vedea în acest sens

Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017.

40.

Astfel, în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea

art. 15 alin. (2) din Constituție , Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , că „Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun,

Codul civil din 1864,

care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul

art. 969

și

art. 970.

Având în vedere că

reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.“ [paragraful 115].

41.

Cu privire la critica raportată la

art. 16 din Constituție

referitor la principiul egalității, Curtea a reiterat jurisprudența sa constantă potrivit căreia noțiunea fundamentală de egalitate în fața legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferențiat unor situații distincte este discriminatorie. Dimpotrivă, în acest fel se asigură deplina respectare a acestui principiu constituțional fundamental. Astfel, în

Decizia nr. 192 din 31 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, Curtea a precizat că „Egalitatea în fața legii și a autorităților publice, consacrată cu titlu de principiu de

art. 16 alin. (1) din Constituție,

își găsește aplicare doar atunci când părțile se găsesc în situații identice sau egale, care impun și justifică același tratament juridic și deci instituirea aceluiași regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situații diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluție legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunțat“. Cu referire la criticile autoarelor excepției, Curtea reține că deosebirile obiective dintre categoria profesioniștilor și cea a consumatorilor sunt suficient de relevante și semnificative încât să justifice opțiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct.

42.

Cu referire la criticile prevederilor

formulate din perspectiva încălcării

art. 45

și

art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție , Curtea reține, în plus față de ceea ce reiese din motivarea Curții din

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , că însuși textul

art. 45 din Constituție

dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora sunt garantate în condițiile legii. Or, dispozițiile criticate din

Decizia nr. 282 din 8 mai 2014,

se pot încadra în această categorie - în condițiile legii - legiuitorul constituant însuși acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condițiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum și pe cel al liberei inițiative. De altfel, Curtea Constituțională a stabilit în

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor.“ [paragraful 16].

43.

Prin

Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, Curtea a constatat că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin

art. 5 alin. (3)

și

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 , a pus la îndemâna debitorului obligației un mecanism procedural specific prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăților pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăților este o măsură imediată care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condițiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestația creditorului, debitorul obligației va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reținut că, în condițiile în care instanța judecătorească admite contestația formulată de profesionist, prestațiile bănești datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligației, în acest caz, având dreptul și la repararea prejudiciului în măsura în care instanța judecătorească a constatat reaua-credință a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de

art. 5 din Legea nr. 77/2016 .

44.

Cu privire la invocarea

art. 148 din Constituție,

prin

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , Curtea a reținut că, în cauzele deduse judecății, prevederile

Directivei 2014/17/UE

a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a

Directivelor 2008/48/CE

și

2013/36/UE

și a

Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010,

publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile constituționale cuprinse în

art. 148

nu au incidență în cauză.

45.

În fine, referitor la prevederile

art. 11 teza întâi

prin raportare la celelalte dispoziții ale

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016

criticate în prezenta cauză, respectiv dispozițiile

art. 1,

art. 6 alin. (1)

și

art. 10,

Curtea reține că toate considerentele anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis. În plus, reiterează cele reținute în

cu privire la criticile aduse din perspectiva

art. 44 din Constituție

privind dreptul de proprietate privată: „Curtea reține că în jurisprudența sa (a se vedea

Decizia nr. 270 din 7 mai 2014,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19) a statuat că, potrivit

art. 44 alin. (1) din Constituție,

legiuitorul este în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea și

Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin

Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul

art. 44 din Constituție , legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Așadar, textul

art. 44 din Constituție

cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziție specială în temeiul căreia legiuitorul are competența de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiții, Curtea reține că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit

art. 44 alin. (1) din Constituție;

însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăși suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condițiile exercitării sale cu bună-credință (a se vedea, mutatis mutandis,

Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituțiilor de credit nu cunoaște nicio limitare în condițiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate“. Curtea va respinge, prin urmare, ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 teza întâi

raportate la celelalte dispoziții din

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

46.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi, în ceea ce privește dispozițiile

art. 5 alin. (3)

și

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 , și cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziții legale,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 teza întâi,

raportate la dispozițiile

art. 3 teza întâi,

precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 11.400/281/2016 al Judecătoriei Ploiești, în Dosarul nr. 19.500/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și în Dosarul nr. 14.577/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă, precum și de Societatea Alpha Bank România - S.A. în Dosarul nr. 16.910/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă, în Dosarul nr. 19.898/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă, în Dosarul nr. 20.174/197/2016 al Judecătoriei Brașov - Secția civilă și în Dosarul nr. 13.206/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă.

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 teza întâi,

raportate la dispozițiile

art. 3 teza a doua ,

art. 4 ,

art. 7 alin. (1)-(3)

și

alin. (5)-(6)

și ale

art. 8 din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 teza întâi,

raportate la celelalte dispoziții din