Decizia nr. 435/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Adrian Dragomirescu în Dosarul nr. 6.020/63/2013 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.158 D/2016.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepției a depus o cerere de judecată în lipsă, iar statul român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepției, ca neîntemeiată.

4.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.238D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Dorin Eugen Ioan Cupețiu în Dosarul nr. 3.370/97/2013 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală.

5.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

6.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Florin Viorel Oprea a depus o cerere de judecată în lipsă, partea Dorin Șionei a transmis că nu dorește să fie prezentă, Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepției, ca neîntemeiată, iar Societatea Comercială „Adi Cons Build“ - S.R.L. din Hunedoara a trimis o înștiințare prin care arată că a fost radiată din Registrul Comerțului.

7.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 1.238 D/2016 la Dosarul nr. 1.158 D/2016. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 1.238 D/2016 la Dosarul nr. 1.158 D/2016, care este primul înregistrat.

8.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat, în repetate rânduri, cu privire la previzibilitatea sintagmelor „acte contabile“ și „alte documente legale“. Este indicată, în acest sens,

Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016 . Cu privire la sintagma „mijloace de stocare a datelor“ cuprinsă în

art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005

și criticată în Dosarul nr. 1.238 D/2016, se susține că aceasta nu are legătură cu prezenta cauză, întrucât în sarcina autorului excepției a fost reținută fapta de distrugere sau alterare a unor documente contabile.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

9.

Prin încheierile din 9 și 16 iunie 2016, pronunțate în dosarele nr. 6.020/63/2013 și nr. 3.370/97/2013, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și Tribunalul Hunedoara - Secția penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. (1) lit. b)

și, respectiv,

art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Adrian Dragomirescu și Dorin Eugen Ioan Cupețiu în cauze având ca obiect soluționarea unor cauze penale referitoare la stabilirea vinovăției autorilor excepției sub aspectul săvârșirii, printre altele, a unor infracțiuni de evaziune fiscală, prevăzute la

art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005 .

10.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile

art. 23 alin. (12) din Constituție

obligă Parlamentul la reglementarea numai prin lege, conform dispozițiilor

art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală , a infracțiunilor, cu respectarea exigențelor normei constituționale de la

art. 1 alin. (5)

care prevede standardul calității legii. În acest context, se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la

Decizia nr. 189 din 2 martie 2006 ,

Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 ,

Decizia nr. 79 din 27 ianuarie 2011 ,

Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 ,

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 ,

Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 ,

Decizia nr. 494 din 10 mai 2012 ,

Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 ,

Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013

și

Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015 . Este invocată, de asemenea, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile din 25 noiembrie 1996, 4 mai 2000, 9 noiembrie 2006, 25 ianuarie 2007, 24 mai 2007, 20 ianuarie 2009 și 10 aprilie 2012 pronunțate în cauzele Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40,

Rotaru împotriva României , paragraful 52, Leempoel & S. A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59,

Sissanis împotriva României , paragraful 66,

Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României , paragraful 36, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91, și Sud Fondi Srl și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, prin care instanța europeană a statuat cu privire la cerințele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii, în general, și ale legii penale, în special. Prin raportare la considerentele anterior menționate, se susține că sintagmele „acte contabile“, „alte documente legale“ și „alte mijloace de stocare a datelor“, din cuprinsul textelor criticate, nu sunt definite în legislația în vigoare, motiv pentru care prevederile

art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005

nu îndeplinesc cerințele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii, cu încălcarea prevederilor constituționale și convenționale invocate. Se arată că, pentru acest motiv, elementul material al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală nu poate fi determinat cu exactitate, destinatarii legii penale neputând să își adapteze conduita conform cerințelor normei de incriminare criticate. Se mai susține că sintagma „alte documente legale“ a permis o interpretare exagerată, prin includerea în sfera sa a unor documente legale care nu sunt prevăzute la

art. 143 din Codul fiscal , cum sunt scrisorile de trăsură, ca documente de transport, și nu de livrare. Se susține că prevederile

Codului fiscal

arată exact care sunt documentele ce trebuie întocmite pentru evidențierea și plata T.V.A., respectiv registrele jurnal de vânzări și de cumpărări, decontul de T.V.A., declarația 394 pentru evidențierea obligațiilor de plată, dar că în niciun caz nu sunt prevăzute în această categorie scrisorile de trăsură, avizele de expediere și facturile, chiar dacă acestea din urmă stau la baza întocmirii registrelor de vânzări și cumpărări, a decontului și a declarației 394. Se arată, de asemenea, că textul criticat încalcă principiul legalității incriminării, prin faptul că acesta se impune a fi coroborat cu prevederi legale din cuprinsul unor acte normative infralegale. Se menționează că, într-adevăr, dispozițiile

Codului fiscal

fac trimitere la ordine ale ministrului economiei, iar prin

art. 10

din

Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 2.421/2007

se precizează documentele necesare scutirii de plata T.V.A. în cazul livrărilor intracomunitare, dar că acest ordin nu are caracter de lege. În fine, se susține că un alt motiv pentru care textele criticate contravin prevederilor constituționale și convenționale invocate este acela că, din coroborarea dispozițiilor legale și infralegale din domeniul fiscal, nu se poate deduce cu exactitate care sunt persoanele ce pot fi subiecți activi ai infracțiunilor de evaziune fiscală reglementate prin textele criticate.

11.

Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că

Legea nr. 241/2005

este o lege organică, fiind adoptată de Parlament conform dispozițiilor

art. 73 alin. (3) lit. h) ,

art. 75

și

art. 76 din Constituție , aspect ce este în conformitate cu

Decizia Curții Constituționale nr. 1.439 din 5 noiembrie 2009 . Se susține că textul criticat oferă suficiente elemente pentru ca persoana căreia îi sunt adresate să poată înțelege care sunt faptele incriminate de legiuitor, motiv pentru care acestea nu contravin prevederilor

art. 1 alin. (5)

și

art. 23 alin. (12) din Constituție

și nici dispozițiilor

art. 7 din Convenție .

12.

Tribunalul Hunedoara - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate nu încalcă principiul egalității în drepturi, întrucât presupun impunerea unor măsuri diferite în cazul unor persoane care se află în situații diferite, aspect apreciat nu doar de către instanța de judecată, ci și conform unor criterii legale. Se face trimitere, în acest sens, la

Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 .

13.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile

art. 2 din Legea nr. 241/2005

definesc noțiunea de „documente legale“, iar prevederile

art. 2 din Legea contabilității nr. 82/1991

prevăd obligația efectuării unor operațiuni contabile pe care le enumeră în mod expres. Se susține că, din interpretarea normelor anterior menționate, rezultă că sensul sintagmelor criticate este acela de documente întocmite conform

Legii nr. 82/1991 . Se susține, totodată, că este evident că enumerarea din cuprinsul normei de incriminare a operațiunilor contabile avute în vedere este una exemplificativă, întrucât actele contabile fac parte din categoria generică a documentelor legale. Se face trimitere, totodată, la

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4 din 21 ianuarie 2008

privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la încadrarea juridică a faptei de efectuare a unor înregistrări inexacte sau de a omite înregistrările în contabilitate, respectiv la raportul dintre infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. b)

și

c) din Legea nr. 241/2005

și aceea de fals intelectual prevăzută la

art. 43 din Legea nr. 82/1991 . Se face trimitere la considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 871 din 10 decembrie 2015 .

15.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că își menține punctele de vedere care au fost reținute de Curtea Constituțională prin

deciziile nr. 199 din 7 aprilie 2016

și

nr. 259 din 5 mai 2016 .

16.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosarele cauzelor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

17.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu următorul conținut:

(1)

Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: (...)

b)

omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c)

evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive;

d)

alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;“.

19.

Se susține că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 23 alin. (12)

cu privire la legalitatea incriminării și prevederilor

art. 7 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la legalitatea incriminării.

20.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 9 alin. (1) lit. b)

și

c) din Legea nr. 241/2005

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, fiind pronunțate, în acest sens,

Decizia nr. 259 din 5 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016 și

Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

21.

Prin

Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, Curtea Constituțională a statuat, cu valoare de principiu, că dispozițiile

art. 23 alin. (12) din Constituție

impun garanția reglementării prin lege a incriminării faptelor și stabilirea sancțiunii corespunzătoare și, în mod implicit, obligația în sarcina legiuitorului de a adopta legi cu respectarea cerințelor de calitate a acestora, care se circumscriu principiului legalității prevăzut la

art. 1 alin. (5) din Constituție . Având în vedere jurisprudența proprie și pe cea a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la condițiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă

Constituției

și

Convenției , Curtea a reținut că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de

Constituție , cât și de

Convenție , numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii.

22.

În acest context, prin

Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011

și Decizia

nr. 259 din 5 mai 2016 , referitor la dispozițiile de lege criticate, în ceea ce privește sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale“, Curtea a reținut că formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilității și fiscalității impun contribuabililor obligații punctuale în ceea ce privește înregistrarea operațiunilor comerciale și a veniturilor obținute. Curtea a reținut că, de principiu, contribuabilul este obligat să își înregistreze toate aceste operațiuni în evidențele sale contabile, iar unele dintre acestea și în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel și cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societății în ordine cronologică, potrivit prevederilor

Legii contabilității nr. 82/1991 , cât și în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea și virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat și invers. Totodată, s-a constatat că aceste operațiuni se înregistrează și în jurnalul de vânzări, și în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidențierii operațiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie în înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. S-a reținut, totodată, că necalcularea, neînregistrarea și neraportarea acestor operațiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat prin neînregistrarea veniturilor încasate și neplata obligațiilor fiscale aferente acestora.

23.

Totodată, prin

Decizia nr. 259 din 5 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, Curtea a reținut că sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005

sunt clar definite de lege, întrunind condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate circumscrise principiului legalității prevăzut de dispozițiile

art. 1 alin. (5) din Constituție , indivizii putându-și da seama din conținutul dispozițiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora.

24.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența mai sus analizată, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior referite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

25.

Cu privire la sintagma „alte mijloace de stocare a datelor“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 , din interpretarea literară a normei criticate, Curtea reține, pe de o parte, că aceasta se referă la mijloace de stocare a datelor contabile, iar, pe de altă parte, că ea exprimă faptul că enumerarea prevăzută prin textul criticat nu este una exhaustivă. Astfel, prevederile

art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005

sancționează penal faptele de alterare, distrugere sau ascundere de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor. Prin urmare, obiectul material al infracțiunii de evaziune fiscală, în forma reglementată prin textul criticat, poate consta în acte contabile, în memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau în alte mijloace de stocare a datelor. Cum sintagma „alte mijloace de stocare a datelor“ nu beneficiază de o definiție legală, în sensul legii penale, Curtea constată că legiuitorul a înțeles să atribuie expresiei anterior menționate sensul uzual al termenilor, în sfera înțelesului său intrând orice mijloc pe care pot fi stocate date de natură financiar-contabilă, în formă fizică sau electronică.

26.

Având în vedere aceste considerente, Curtea reține că sensul expresiei „alte mijloace de stocare a datelor“ poate fi determinat cu ușurință de către destinatarii legii penale, prin simpla interpretare gramaticală a prevederii legale analizate. Astfel, atât organele judiciare, chemate să aplice legea penală, cât și persoanele cu o pregătire profesională de bază, care își desfășoară activitatea în domeniul financiar-contabil, apelând, eventual, la interpretarea dată de către un profesionist, pot stabili dacă faptele pe care le săvârșesc pot fi plasate în sfera de incriminare a normei prevăzute la

art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 , putânduși adapta actele și, respectiv, conduita la exigențele textului criticat.

27.

În ceea ce privește critica referitoare la subiectul activ al infracțiunii de evaziune fiscală, acesta poate fi orice persoană, aspect ce rezultă din modalitatea de reglementare a acestei infracțiuni și din interpretarea sa în ansamblul dispozițiilor legale referitoare la activitățile din domeniul fiscal.

28.

Pentru aceste motive și având în vedere cele statuate prin

Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , Curtea reține că prevederile

art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005

respectă standardul de calitate a legii, prevăzut la

art. 1 alin. (5) din Constituție , și, prin urmare, principiul legalității incriminării, reglementat la

art. 23 alin. (12) din Constituție

și la

art. 7 din Convenție

[a se vedea, cu privire la aplicarea

art. 1 alin. (5) din Constituție

în materia incriminării,

Decizia nr. 82 din 23 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 13 mai 2016, paragrafele 15-17, și

Decizia nr. 321 din 17 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 18 iulie 2016, paragraful 17].

29.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Dragomirescu în Dosarul nr. 6.020/63/2013 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și de Dorin Eugen Ioan Cupețiu în Dosarul nr. 3.370/97/2013 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și Tribunalului Hunedoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 iunie 2017.