Memorandum · Guvernul

Memorandumul din 9 aprilie 2003

de politici economice și financiare pentru anul 2003

prezumat în vigoare

Data actului
9 aprilie 2003
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 396 din 9 iunie 2003
Citează
8 acte
Structură
0 articole · 57.379 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

------------

1. De la finalizarea primei și celei de-a doua analize din 28 august 2002, am înregistrat progrese semnificative în realizarea principalelor obiective macroeconomice ale programului nostru, în special privind inflatia, deficitul contului curent și creșterea economică. Acest memorandum actualizează politicile noastre pentru 2003, care au fost inițial prezentate în primul Memorandum suplimentar de politici economice și financiare (MSPEF-1), datat 12 august 2002, și abordeaza întârzierile care au apărut recent în implementarea politicii salariale, impunerea plăților pentru utilitatile din sectorul energetic și privatizarea întreprinderilor de stat rămase.

II. Cadru general și solicitare de derogări de la criteriile de performanță

2. Evoluțiile macroeconomice în anul 2002 au fost foarte favorabile. Estimam ca PIB a crescut cu aproximativ 5%, pe baza unei creșteri puternice a exporturilor, care a reflectat efectele cumulate ale investițiilor private în industriile bunurilor de consum în ultimii ani. Rata inflației pe 12 luni a scăzut la 16,25% în februarie și deficitul contului curent corespunzător anului 2002 s-a redus mult mai mult decât s-a prevăzut în cadrul programului. Încrederea mai puternica în stabilizarea macroeconomica a condus la o creștere rapida a creditului, sustinand astfel relansarea investițiilor. Rezervele internaționale au crescut mai rapid decât a fost programat și au atins acum un nivel confortabil de 4'bc luni de importuri prognozate de bunuri și servicii.

3. Politicile monetare și bugetare s-au încadrat în program. Criteriile de performanță de la sfârșitul lunii decembrie, cu privire la activele interne nete și activele externe nete ale B.N.R., au fost îndeplinite cu marje confortabile (tabelul 1). O creștere ceva mai mare în agregatele monetare a reflectat o cerere de bani mai puternica decât s-a prevăzut inițial. Scăderea rapida a inflației a condus, inițial, la rate reale de dobânda ridicate, ceea ce a determinat B.N.R. sa reducă rata dobânzii de referința cu peste 1.500 puncte de baza, din aprilie 2002. Ținta de deficit al bugetului general consolidat în anul 2002 a fost, de asemenea, îndeplinită, deși veniturile au fost cu aproximativ 0,25% din PIB mai reduse decât s-a prevăzut în a doua rectificare bugetară. Aceasta scădere a fost compensată prin cheltuieli mai mici cu dobânzile și plati de beneficii sociale.

4. Rezultatele financiare ale principalilor furnizori de utilități s-au îmbunătățit. Ajustarile de prețuri în sectorul energetic au continuat, după cum s-a prevăzut în program. Măsurile de impunere a plăților în aprilie și mai 2002 au îmbunătățit ratele de colectare ale celor două companii de distribuție a gazelor naturale chiar mai mult decât s-a tintit în cadrul programului, însă este necesar un progres suplimentar la energie electrica și, într-o mai mare măsura, la energie termica. În timp ce am realizat tintele de colectare corespunzătoare trimestrelor III și IV, plățile de la societățile comerciale s-au redus, fapt ce a pus sub semnul riscului tintele de colectare aferente lunilor martie și iunie. În particular, o performanta slaba a fost raportată pentru un grup de 23 de întreprinderi de stat mari, prevăzute pentru privatizare, care au plătit doar circa trei pătrimi din facturile lor pentru trimestrul IV. Măsurile descrise în paragrafele 18 și 19 de mai jos abordeaza aceasta problema.

5. După ce am intampinat serioase dificultăți în întărirea politicilor noastre salariale în trimestrul III, am realizat o îmbunătățire majoră în trimestrul IV 2002. Criteriul de performanță de la sfârșitul lunii septembrie cu privire la fondul de salarii în întreprinderile de stat a fost depășit cu 4%, deoarece câteva întreprinderi de stat mari nu și-au ajustat bugetele, după transferuri mari de angajați către companii nou-create. Aceasta a condus, de asemenea, la imposibilitatea îndeplinirii criteriului de performanță pentru sfârșitul lunii decembrie. Pentru a atinge ținta revizuită pentru sfârșitul lunii decembrie, discutata cu personalul F.M.I. în octombrie 2002 (preconditie pentru cea de-a treia analiza), am luat măsuri decisive prin ajustarea, în sensul reducerii, a bugetelor acestor companii și reducerea cu 4% a fondului de salarii trimestrial, în toate societățile de stat monitorizate. Aceste obiective au fost în mare parte realizate și creșterea salariala medie pe anul 2002 pentru grupul societăților de stat monitorizate a fost redusă la nivelul creșterii salariale medii pe economie*1).

Alte măsuri în domeniul politicii salariale sunt descrise în paragrafele 15 și 16 de mai jos. Pe baza acestora va solicitam o derogare pentru neîndeplinirea criteriului de performanță de la sfârșitul lunii decembrie referitor la fondul de salarii al întreprinderilor de stat. Eforturile noastre de a reduce personalul în întreprinderile de stat în anul 2002 nu au avut un foarte mare succes. S-a înregistrat o reducere neta a personalului cu doar 2,25%, deoarece s-au realizat aproximativ 80% din numărul de concedieri programate, în timp ce noile angajari au depășit ținta.

--------------

*1) Trei societăți din domeniul feroviar nu și-au ajustat bugetele, după ce au transferat personal la companii nemonitorizate. Prin urmare, rezultatul privind fondul de salarii al întreprinderilor de stat a fost cu 0,2% mai mare decât ținta revizuită. Aceasta deviatie redusă nu are semnificație macroeconomica, însă suntem constienti ca asemenea operații ar putea afecta credibilitatea politicilor noastre salariale. Posibilitatea de transferare a salariaților a fost eliminata prin noul Cod al muncii, cu efectivitate din martie 2003.

6. Procesul de privatizare nu s-a încadrat integral în termenele stabilite, dar asteptam accelerarea acestuia în următoarele luni. Am semnat contractele de privatizare pentru 6 companii mari de stat în trimestrul IV, comparativ cu 8, stabilite ca obiectiv structural. În prezent avem 7 companii mari în faza de negociere finala și asteptam să le vindem pe toate până la sfârșitul lunii martie.

7. Relansarea invitatiei privind expresiile de interes pentru privatizarea celei mai mari bănci de stat, B.C.R., s-a dovedit a fi un insucces. În urma consultărilor cu experții F.M.I. și ai Băncii Mondiale, am decis sa vindem un pachet minoritar de blocaj (25% plus doua acțiuni) către BERD și CFI, în vederea pregătirii mai bune a băncii pentru vânzarea către un investitor strategic, după cum este menționat în paragraful 26 de mai jos. Solicitam prin urmare o derogare pentru neîndeplinirea criteriului de performanță structurală pentru sfârșitul lunii februarie 2003, privind finalizarea privatizării B.C.R.

III. Măsuri de politici convenite în contextul celei de-a treia analize

8. Principalul nostru obiectiv macroeconomic pentru anul 2003 este consolidarea stabilizării, ceea ce necesita un progres decisiv în întărirea disciplinei financiare în întreprinderile de stat. Programul vizează: (i) reducerea inflației la 14% până la sfârșitul anului 2003; (îi) limitarea deficitului contului curent sub nivelul de 4,50% din PIB în anul 2003; și (iii) creșterea rezervelor oficiale la un nivel de aproximativ 4'bc luni de importuri până la sfârșitul anului 2003. Creșterea deficitului contului curent comparativ cu anul 2002 și ținta de inflație reflecta impactul creșterii salariului minim asupra cererii, ca și efectele stocurilor recente asupra prețurilor la petrol și gaze naturale. Ne asteptam ca rata de creștere a PIB să fie de aproape 5% în anul 2003. Suntem constienti de faptul ca putem atinge și menține aceste tinte doar prin consolidarea semnificativă a disciplinei financiare și accelerarea privatizării în sectoarele întreprinderilor și financiar, domenii în care implementarea programului a rămas până acum în urma. Pentru a asigura obținerea acestor rezultate și finalizarea programului, sprijinit prin Aranjamentul stand-by, solicitam ca aranjamentul să fie extins cu 5 luni și jumătate, până la mijlocul lunii octombrie 2003, iar cumpărările să fie reesalonate. Criteriile de performanță cantitative, prevăzute prin program, pentru sfârșitul lunii iunie 2003, sunt prezentate în tabelul 1, iar tabelul 2 conține lista preconditiilor, criteriilor de performanță structurală și obiectivelor structurale.

A. Politica fiscală

9. În anul 2003 politica fiscală va continua sa sprijine dezinflatia. Bugetul pentru anul 2003, aprobat de Parlament în noiembrie 2002, stabilește ținta deficitului bugetului general consolidat la 2,65% din PIB previzional, cu 0,25 puncte procentuale sub ținta pentru anul 2002. În plus, tintim o reducere a pierderilor în sectorul energetic până la 0,50% din PIB în anul 2003. Reducerea într-o anumită măsura mai mica decât s-a prevăzut inițial reflecta o creștere temporară în prețurile la petrol și gaze naturale, tendința care asteptam să se schimbe spre sfârșitul anului 2003. Mai mult, suntem angajați sa reducem în continuare ținta deficitului bugetar, dacă aceasta s-ar dovedi necesară în vederea echilibrarii creșterii excesive a consumului, care ar putea să apară dacă efectele creșterii salariului minim nu sunt limitate.

Pentru a asigura condiții suficiente pentru o asemenea reducere, am convenit cu echipa F.M.I. tinte lunare pentru veniturile bugetului general consolidat și plafoane lunare pentru cheltuielile bugetului de stat, pentru prima jumătate a anului 2003 (Memorandumul tehnic de înțelegere suplimentar pentru Aranjamentul stand-by (MTI), secțiunea III).

10. În ceea ce privește veniturile, bugetul anului 2003 reprezintă un pas major în strategia noastră de reducere graduala a contribuțiilor salariale, fiind completat cu măsuri de extindere a bazei de impozitare pentru asigurările sociale de stat:

● Am redus contribuțiile salariale și contribuțiile la asigurări sociale cu 5 puncte procentuale la 1 ianuarie 2003, reducand astfel distorsiunile importante existente pe piața forței de muncă și stimulentele de creștere a economiei informale. Pierderea de venituri, de aproximativ 0,75% din PIB, va fi parțial compensată de impactul pe întregul an al recent implementatelor legi privind regimul T.V.A. și impozitul pe profit, precum și al taxelor mai mari pe terenuri și clădiri.

● Vom aproba până la 20 aprilie o hotărâre a Guvernului privind creșterea accizelor la combustibili de la 1 mai 2003, pentru a restabili valoarea acestora în euro din ianuarie 2003.

● Noul Cod al muncii, în vigoare de la 1 martie 2003, nu mai acorda posibilitatea angajării pe baza "convențiilor civile", din care majoritatea sunt scutite de la plata contribuțiilor la asigurările sociale de stat. Pentru a elimina orice neclaritate juridică rămasă, vom aproba până la 10 aprilie 2003 o ordonanța de urgență prin care să se abroge art. 1-7, art. 15, art. 16 lit. b),

art. 18 și 20 din Legea nr. 130/1999 , care reprezentau baza pentru scutirea "convențiilor civile" de la obligația de plată a contribuțiilor la asigurările sociale de stat (preconditie). Vom amenda legislația referitoare la inspecția muncii ( Legea nr. 108/1999 ) până la 31 iulie 2003, pentru a întări capacitatea sa de a pune în vigoare prevederile Codului muncii referitoare la reducerea ariei de acoperire a economiei informale.

● Vom solicita, până la 15 aprilie 2003, asistență tehnică din partea Băncii Mondiale și a F.M.I. pe problematica ajustării pe termen mediu a prețurilor la gaze naturale și reformei concomitente a regimului de impozitare în sectorul gazelor naturale (preconditie). Mai mult, Guvernul va emite o hotărâre, nu mai târziu de sfârșitul lunii iulie, creând astfel un cadru clar referitor la prețuri și regimul de impozitare pentru ofertanții în proiectele de privatizare viitoare din acest sector.

● Ramanem ferm angajați sa ne abtinem de la orice alta reducere de impozite în anul 2003. În mod specific, nu vom introduce o cota redusă de T.V.A. sau o modificare a cotelor impozitului pe venit.

11. În privința cheltuielilor, bugetul pe anul 2003 are ca prioritati creșterea cheltuielilor de capital și întărirea sistemului de protecție socială. Cheltuielile de investiții sunt prevăzute sa crească cu 0,6% din PIB, în timp ce transferurile sociale totale vor crește cu 5% în termeni reali. Am limitat creșterea salariilor brute nominale din sectorul bugetar la 6% în ianuarie și la 9% în octombrie 2003, conform tintei noastre de a menține creșterea anuală a fondului de salarii net, aferent sectorului bugetar, la 3% în termeni reali. Mai mult, în timp ce vom continua reducerea globală a personalului din sectorul bugetar, vom aloca suficiente resurse, inclusiv prin recrutarea de funcționari publici înalt calificați, pentru îmbunătățirea administrației publice, implementarea reformelor juridice și consolidarea capacității instituționale pentru adoptarea și implementarea legislației Uniunii Europene (U.E.) și atragerii fondurilor U.E.

12. În februarie 2003 am adoptat măsuri suplimentare pentru atenuarea impactului social al creșterii prețului la energie și restructurării companiilor de stat.

● În vederea asigurării acceptabilitatii sociale a reformelor în sectorul energetic, am adoptat o schema îmbunătățită privind ajutorul de încălzire pentru familiile cu venituri reduse, crescând resursele bugetare disponibile cu 1,5 mii miliarde lei. De asemenea, vom introduce, în doua etape, opțiunea pentru plati lunare egale la facturile pentru energie termica. Mai mult, ca o măsura de implementat o singură dată, în vederea soluționării problemei facturilor neplătite pentru familiile cu cele mai reduse venituri, care sunt beneficiare de venit minim garantat, am alocat încă 1,4 mii miliarde lei, suma ce va fi folosită pentru reducerea arieratelor acestora la companiile locale de distribuție a energiei termice.

● Pentru a acoperi costurile suplimentare, impuse companiilor locale de energie termica prin egalizarea obligatorie a facturilor pentru livrările în sistem necontorizat cu media consumului în sistem contorizat, agenția de reglementare (ANRESCS) va analiza necesitatea de creștere a tarifelor de distribuție, până la sfârșitul lunii martie. Vom aloca, prin bugetul rectificat, o sumă echivalenta cu 400 miliarde lei pentru acoperirea creșterii rezultate a subvențiilor.

● În contextul restructurării accelerate a companiilor aflate în proces de privatizare, am alocat resurse suplimentare, în suma de 1.166 miliarde lei, pentru a acorda angajaților concediati: a) plati compensatorii care să nu depășească de doua ori salariul mediu net pe economie din ianuarie 2003; și b) venit de completare pe o perioadă de 20-24 de luni (în funcție de vechimea în munca) egal cu diferența dintre ajutorul de șomaj și salariul individual net în ultimele 3 luni de activitate, cu condiția ca salariul individual sa nu depășească salariul mediu net pe economie din ianuarie 2003. În sectorul minier, companiile care nu vor fi în măsura sa acorde plati compensatorii din bugetele proprii ale acestora vor utiliza, de asemenea, aceasta schema.

● Măsurile sociale suplimentare sus-menționate vor fi finanțate prin economii la cheltuielile cu dobânzile (1,3 mii miliarde lei), la bugetul fondului de șomaj (0,8 mii miliarde lei) și la cheltuielile care nu sunt legate de pensii ale bugetului asigurărilor sociale de stat (4 mii miliarde lei). Ultima măsura va necesita amendarea

Legii nr. 19/2000 , până la 15 aprilie 2003, în vederea consolidării criteriilor de eligibilitate pentru acordarea sprijinului pentru îngrijirea copilului până la doi ani, prin extinderea perioadei minime de contribuție de la 6 la 10 luni.

13. Am făcut progrese importante în implementarea reformei administrației fiscale. Pentru a îmbunătăți eficienta colectării, am aprobat în noiembrie 2002, ca preconditie, o ordonanța de urgență care prevede înființarea, începând cu 1 ianuarie 2004, a unei agenții comune de colectare, audit și executare a contribuțiilor de asigurări sociale. În ianuarie 2003 am înființat un departament separat de administrare fiscală în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, am numit secretarul de stat responsabil (preconditie) și am creat un birou pentru marii contribuabili din București. Până la sfârșitul lunii mai 2003 vom aproba legislația de modificare a legilor referitoare la asigurările sociale de stat, șomaj și sănătate (în particular,

Legea nr. 19/2000 ,

Legea nr. 76/2002

și

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 ), care va armoniza procedurile pentru colectare, executare și audit (criteriu de performanță structurală). Avem în vedere armonizarea bazei de impozitare la contribuțiile de asigurări sociale în următoarele luni, în urma unor studii adecvate cu privire la impactul acestor schimbări asupra diferitelor programe de asigurări sociale.

14. Intentionam sa emitem garanții extrabugetare de până la 650 milioane dolari S.U.A. în anul 2003, în vederea facilitării investițiilor, în special în domeniul feroviar și pentru cea de-a doua etapa a proiectului Centralei Nucleare de la Cernavodă. Consideram ca investițiile în sistemul feroviar sunt cruciale pentru îmbunătățirea siguranței și eficientei acestuia. Cea de-a doua etapa a proiectului Centralei Nucleare de la Cernavodă (deja în stadiu avansat) este foarte importanță pentru strategia noastră de modernizare a sectorului energetic din România. Ambele proiecte vor genera resurse pentru rambursarea împrumuturilor, iar garanția nu va împovăra bugetul.

B. Politica salariala

15. Am aprobat bugetele pe anul 2003 ale întreprinderilor de stat monitorizate, prin care se limitează creșterea fondului de salarii brut al acestora la 14% comparativ cu anul 2002 (preconditie). Monitorizam cu atenție efectele creșterii salariului minim cu 43%, din luna ianuarie, asupra nivelului salarial global. Planurile financiare, disponibile la mijlocul lunii februarie, pentru aproximativ 100 de companii private și de stat sugereaza ca salariile lor nete sunt stabilite sa crească cu aproximativ 8% în termeni reali, iar costurile salariale pentru angajatori, cu 5%, în special în societățile mici. În timp ce datele preliminare, disponibile la mijlocul lunii martie pentru aproape 250 de societăți, indica o rata de creștere mai mica, sunt necesare informații suplimentare pentru evaluarea impactului global asupra economiei.

16. Am decis sa implementam măsuri suplimentare pentru întărirea politicii noastre salariale pentru anul 2003. Înainte de 15 aprilie vom emite instrucțiuni către toate întreprinderile de stat ca bugetele lor salariale să fie ajustate pentru orice externalizare sau transfer temporar ori permanent al personalului către alte firme. Pentru întărirea credibilitatii programului nostru salarial și pentru accelerarea restructurării în sectorul de stat cu exces de personal, reducerea de personal, prezentată în paragrafele 22 și 24, ne va permite sa reducem 8.000 de posturi, în plus fata de cele 14.300 deja prevăzute în programul nostru de politica salariala și de personal pe anul 2003, și vom impune o inghetare a angajarilor în toate întreprinderile de stat monitorizate. Excepțiile de la aceasta regula de inghetare vor trebui aprobate de Guvern și numărul total al acestora nu poate fi mai mare de 3.135 noi posturi, pentru perioada ianuarie-decembrie, incluse în programul nostru salarial și de personal pe anul 2003. Pentru asigurarea îndeplinirii tintei corespunzătoare trimestrului I, vom bloca un fond de 4% din fondul de salarii aferent acestui trimestru pentru întreprinderile de stat monitorizate, ce poate fi eliberat doar pe baza aprobării de către ministrul responsabil, după ce devine clar ca ținta trimestriala poate fi îndeplinită.

C. Reformele sectorului energetic

17. Vom continua ajustarea prețurilor administrate (tabelul 3). Prețul unificat pentru gaze naturale la consumatorul final a fost majorat de la 82,5 dolari S.U.A./1.000 mc la 90 dolari S.U.A./1.000 mc la 1 martie 2003 (preconditie) și va fi majorat în continuare la 1 iulie 2003 la 93 dolari S.U.A./1.000 mc (criteriu de performanță structurală). Ajustarea prețurilor la energie electrica la 1 aprilie 2003 și la 1 iulie 2003, precum și a prețului de producător la energie electrica al societății Termoelectrica, la 1 iulie 2003, va menține tarifele la nivelul acestora în dolari S.U.A. la momentul ajustării anterioare (criteriu de performanță structurală). Fiind stabilit în lei din iulie 2002, prețul național de referința la energia termica va crește la echivalentul de 20 dolari S.U.A./Gcal de la 1 iulie 2003 (criteriu de performanță structurală).

18. Pentru a atinge tintele de colectare corespunzătoare anului 2003, vom acționa decisiv împotriva utilizatorilor de energie industriali, cu o performanta slaba a plăților. Cei mai mari rau-platnici la cei trei furnizori de utilități (Distrigaz-Nord, Distrigaz-Sud și Electrica), asa cum au fost identificati în tabelul 4, care nu și-au plătit în întregime, până la 19 martie 2003, facturile (fără penalități) corespunzătoare lunilor decembrie 2002 și ianuarie 2003, au fost deconectati până la 25 martie 2003 (preconditie; în cazurile Siderurgica și Roman, plățile au fost finalizate doar pe data de 2 aprilie). Fiecare dintre aceste companii va rămâne deconectata până când toate facturile începând cu decembrie 2002 vor fi fost plătite în întregime către furnizorul de energie respectiv (obiectiv structural continuu). În cazurile în care o asemenea măsura a avut consecințe sociale neacceptabile, diferența, în suma de până la 211 miliarde lei, dintre sumele achitate efectiv și facturile corespunzătoare lunii decembrie a fost plătită de la bugetul general consolidat. Începând cu facturile corespunzătoare lunii ianuarie 2003, în cazul în care aceste companii nu plătesc integral, plățile de la buget nu vor mai fi disponibile. Totuși, dat fiind faptul că nu ne asteptam ca Siderurgica și cele 3 companii miniere să fie în măsura sa-și plătească în întregime facturile în lunile următoare, bugetul va oferi un sprijin suplimentar pe o baza excepționala, în suma de până la 320 miliarde lei, până la 30 iunie 2003, până când măsurile de restructurare descrise în paragrafele 22 și 24 vor fi condus la îmbunătățirea performantei lor financiare. De asemenea, vom accelera procesul de restructurare, inclusiv prin redimensionarea personalului, precum și procesul de privatizare a 22 de companii din portofoliul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului (APAPS), după cum este prezentat în paragraful 24. Pentru a motiva societatea Electrica sa persevereze în îmbunătățirea încasărilor, ținta indicativa privind rata sa de colectare pentru luna iunie 2003 a fost convertită în criteriu de performanță.

19. Pentru a preveni hazardul moral și pentru întărirea disciplinei financiare, am amendat în martie 2003

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002

(preconditie), care a prevăzut posibilitatea, nelimitată în timp, a anulării arieratelor companiilor în curs de privatizare către utilități și buget, în mod specific, acest amendament:

● a eliminat referința la anularea și reeșalonarea arieratelor în 23 de companii, acumulate după 1 ianuarie 2003, prevăzută la paragraful 12 lit. a) și c) din ordonanța, limitand astfel anularea arieratelor la stocul existent la 31 decembrie 2002;

● a eliminat paragraful 14, care transfera asupra bugetului pierderea rezultată din anularea arieratelor fata de utilități, printr-o schema de compensare triunghiulara;

● a eliminat paragraful 5, limitand astfel ștergerea penalităților acumulate pentru arieratele prevăzute la

art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 137/2002 , la stocul existent la 31 decembrie 2001.

În plus, nu vom extinde mai mult de 6 luni regimul special prevăzut la paragraful 2, care protejeaza companiile în curs de privatizare fata de creditori.

20. Pentru accelerarea colectarilor de la consumatorii casnici, am redus termenul limita de plată la 15 zile lucrătoare, iar pentru deconectari, la 45 de zile. În plus, toate subvențiile de la bugetul de stat și bugetele locale către companiile de distribuție a energiei termice vor fi plătite în întregime și la timp în conturile escrow. În același timp, distribuitorii de energie termica cu arierate de la 1 aprilie vor fi deconectati din nou de la furnizarea de energie termica și gaze, utilizate pentru furnizarea de apa calda, până la plata integrală, în conformitate cu planul de acțiune adoptat în urma consultării cu Banca Mondială, în primavara anului 2002.

21. În ciuda intarzierilor în implementarea pasilor pregatitori, proiectele de privatizare în sectorul energetic vor fi finalizate la timp. Am semnat contractul cu consultantul de privatizare pentru Petrom (preconditie) și vom aproba strategia de privatizare convenită cu Banca Mondială până la sfârșitul lunii mai 2003, cu o întârziere de 5 luni fata de graficul inițial. Vom pregati memorandumul de informare și vom lansa oferta pentru expresiile de interes până la sfârșitul lunii iunie (obiectiv structural). Pentru cele doua companii de distribuție a energiei electrice am lansat anunțul pentru expresiile de interes în vederea achiziționării unui pachet majoritar de cel puțin 51% (preconditie) în data de 8 ianuarie, am selectat lista scurta a ofertanților până la sfârșitul lunii martie și vom solicita primirea de oferte ferme până la sfârșitul lunii mai. Am semnat contractul cu consultanții de privatizare pentru cele doua companii distribuitoare de gaze naturale la începutul lunii martie 2003, vom aproba strategia de privatizare până la sfârșitul lunii aprilie și vom anunța licitația de privatizare până la 30 iunie. Pentru facilitarea privatizării mai rapide, vom coordona îndeaproape cu Banca Mondială restructurarea sectorului de electricitate.

22. Restructurarea sectorului minier va fi accelerata. Cu ajutorul unui program sprijinit de Banca Mondială, vom continua sa reducem sectorul minier neviabil. În anul 2003 personalul din acest sector va fi redus cu 6.000 de posturi, din care au fost reduse deja 1.300.

D. Privatizarea și lichidarea

23. Creșterea rapida și stabilizarea macroeconomica durabilă nu sunt posibile fără o accelerare decisiva a privatizării. Vom vinde 6 companii cu mai mult de 1.000 de angajați până la sfârșitul lunii martie, alte 6 până la sfârșitul lunii iunie (obiective structurale) și vom aduce 10 asemenea companii la etapa negocierilor cu un ofertant selectat, până la mijlocul anului 2003. Ne vom abține de la impunerea de condiții privind menținerea numărului de personal în contractele de privatizare și vom continua sa acordam criteriului legat de preț o pondere de cel puțin 50% în procesul de evaluare a ofertelor.

24. Suntem constienti ca multe companii mari nu pot fi privatizate dacă nu se reduce excesul de personal al acestora. Am decis, prin urmare, sa reducem personalul cu peste 18.000 de posturi (excluzând orice externalizare) în 22 de companii, până la sfârșitul lunii iunie 2003 (criteriu de performanță). Cel puțin 6.000 de angajați vor fi concediati până la 5 aprilie, incluzând 1.750 de posturi la Siderurgica (preconditie). Pentru a atenua efectele sociale, am aprobat un program special limitat în timp, care va oferi angajaților plati compensatorii, după cum este descris în paragraful 12. Aceasta schema va fi, de asemenea, disponibilă pentru cel mult 2.000 de persoane concediate din alte companii din portofoliul APAPS. De asemenea, vom impune o inghetare a angajarilor în aceste companii până la sfârșitul anului, efectivă de la 1 aprilie 2003.

25. Vom iniția proceduri de lichidare pentru companiile cu rezultate financiare deosebit de slabe. Vom începe imediat procedurile de lichidare pentru trei companii, Polirom, Siderca și Sidermet. Pentru companiile Corapet, Rulmentul Slatina, Verachim, Oltplast, Chimcomplex, Tepro și Carom, procedura de lichidare va fi initiata până la sfârșitul lunii iunie, dacă acestea nu vor fi privatizate (obiectiv structural).

26. Deși vânzarea B.C.R. s-a dovedit fără succes în mediul actual de afaceri, ramanem ferm angajați pentru privatizarea sa, o dată ce condițiile de piața se vor îmbunătăți. Finalizarea vânzării pachetului minoritar de blocaj către B.E.R.D. și CFI va fi un criteriu de performanță structurală pentru sfârșitul lunii iulie. Pentru a realiza acest obiectiv, am permis celor două instituții financiare internaționale, în data de 8 aprilie, acces deplin la toate datele cerute, la personalul B.C.R. și auditorii B.C.R. (preconditie). Până la 10 aprilie vom modifica legea privatizării bancare și vom aproba strategia revizuită de privatizare. Pentru facilitarea pregătirii la timp a declarațiilor contabile corespunzătoare anului 2002, Ministerul Finanțelor Publice a emis toate normele și reglementările necesare în data de 20 februarie 2003. Vom comunică datele preliminare de bilanț și ale contului de profit și pierdere pentru anul 2002 celor două instituții financiare internaționale, până la 31 martie 2003.

E. Politica monetara și aspecte bancare

27. Politica monetara va continua să fie condusă în cadrul unui regim de tip flotare controlată. Banca Naționala a României va ghida cursul de schimb pe un traseu consecvent tintei noastre de inflație și unei aprecieri reale modeste. Politica actuala de intervenții mai puțin frecvente, însă de proporții, permitand fluctuatii mai mari ale cursului de schimb, va continua, iar B.N.R. va analiza evoluția cursului de schimb al leului în raport cu euro și dolarul S.U.A. Rata tintita de depreciere și ajustarile ulterioare ale ratei dobânzii vor fi reanalizate, după ce efectele creșterii salariului minim pe economie pot fi evaluate cu mai multă precizie. Programul nostru monetar pentru anul 2003 mai are, de asemenea, drept ținta o creștere a rezervelor oficiale cu 1 miliard dolari S.U.A., la aproximativ 4'bc luni de importuri previzionate de bunuri și servicii. Se așteaptă ca viteza de rotație a banilor sa scada în continuare, în conformitate cu progresul continuu în reducerea inflației și consolidarea încrederii.

28. Creșterea rapida a creditului denominat în valută implica riscuri financiare crescute. Efectul diferentierii rezervei minime obligatorii, din decembrie, pentru lei și valuta la 18% și, respectiv, 25% (de la nivelul unic de 22%) trebuie totuși să se materializeze pe deplin. B.N.R. va continua sa exercite o atenta supraveghere a celor mai activi creditori, în scopul asigurării unei evaluări adecvate a riscului lor de credit. Reglementarea mai stricta a provizionarii creditelor, din ianuarie 2003, ar trebui sa ajute, de asemenea, la moderarea creșterii creditului. Dacă va fi necesar, vom avea în vedere ulterior, în cursul anului, creșterea cerințelor de capital pentru acordarea de împrumuturi în valută.

29. Am început sa implementam măsurile recomandate în Raportul de evaluare privind protejarea resurselor financiare. Am clarificat procedura de reconciliere dintre situațiile contabile și datele monetare și am înaintat F.M.I. prima și cea de-a doua astfel de reconciliere trimestriala, având certificarea Departamentului de audit intern. Un comitet de investiții își desfășoară activitatea în cadrul B.N.R., începând din luna septembrie 2001, exercitandu-și funcția de gestionare a rezervelor valutare. De asemenea, lucram activ la implementarea celorlalte recomandări din Raportul de evaluare privind protejarea resurselor financiare.

F. Aspecte de guvernanta

30. Eforturile noastre de îmbunătățire a mediului de afaceri continua. Parlamentul a aprobat în luna decembrie 2002 un program anticoruptie și sunt în curs modificări legislative cerute pentru implementarea sa. Vom derula toate privatizarile într-o maniera deschisă și transparenta. În acțiunile de protejare a drepturilor acționarilor minoritari ne vom abține de la introducerea de măsuri care impun dificultăți nejustificate investitorilor strategici. Vom pregati un raport privind eforturile noastre de a urmări în justiție persoanele implicate în afaceri financiare ilicite, inclusiv cele legate de F.N.I., Banca Română de Scont și alte cazuri recente, și îl vom pune la dispoziția personalului F.M.I. În cooperare cu Banca Mondială, vom reevalua impactul noului Cod al muncii asupra flexibilitatii pieței forței de muncă și îl vom amenda, dacă este necesar.

Tabelul 1

ROMÂNIA: CRITERIILE DE PERFORMANTA CANTITATIVĂ SI TINTE

INDICATIVE PENTRU ANII 2001-2003*1)

Sf. - Dec. 2001

Sf. - Martie 2002

Sf. - Iunie 2002

Sf. - Sept. 2002

Program

Ajustat

Realizat

Program

Ajustat

Realizat

Program

Program revizuit

Ajustat

Realizat

Program

Program revizuit

Ajustat

Realizat

(în mii miliarde lei)

1.

Plafoane pentru activele interne nete medii ale Băncii Naționale a României

-48,1

-44,0

-49,7

-56,2

-51,0

-61,3

-61,4

-85,6

-84,8

-89,7

-67,0

-79,8

-77,0

-94,2

(în milioane

USD)

2.

Limite minime pentru activele externe nete ale Băncii Naționale a României

3.527

3.396

3.725

3.601

3.444

3.923

3.816

4.534

4.391

4.588

3.924

4.702

4.497

4.965

(în mii miliarde lei)

3.

Plafoane pentru deficitul bugetului general consolidat

38,754

38,754

38,615

9,940

9,797

6,803

19,872

20,772

20,673

17,862

31,104

32,704

32,704

24,109

4.

Plafoane pentru fondurile de salarii agregate ale întreprinderilor de stat monitorizate2)6)

40,7

40,7

41,6

9,4

9,4

11,1

21,28

23,60

22,68

23,13

34,88

36,04

33,99

35,16

5.

Ținte indicative pentru plafoanele privind arieratele întreprinderilor de stat monitorizate către bugetul general consolidat

52,5

40,2

49,2

51,7

39,4

52,8

(în procente)

6.

Limite minime pentru ratele de încasare agregate cumulate pentru:3)

a. Distrigaz Nord și Distrigaz Sud (agregat)

95,0

95,0

80,9

97,5

97,5

93,3

97,5

83,0

95,4

97,5

87,0

87,0

97,1

- Distrigaz Nord (țintă indicativă)

85,0

95,6

87,0

87,0

96,7

- Distrigaz Sud (țintă indicativă)

83,0

95,2

87,0

87,0

97,4

b. Termoelectrica, inclusiv unitățile transferate (agregat energie electrică și energie termică)

95,0

95,0

83,4

97,5

97,5

84,6

97,5

85,0

85,2

97,5

87,5

87,5

89,8

- rata agregată pentru energia electrică a Termoelectrica și a unităților transferate (țintă indicativă)

87,5

87,6

90,0

90,0

94,3

- energie termică - Termoelectrica (țintă indicativă)

82,0

76,2

84,0

84,0

76,1

- energie termică - unitățile termice transferate (țintă indicativă)

82,0

80,0

84,0

84,0

80,8

c. Electrica (țintă indicativă)

92,9

92,2

92,5

90,5

92,5

92,5

93,2

(în miliarde lei)

7.

Plafoane privind preluarea datoriei întreprinderilor către bănci și emiterea de garanții interne de către Guvern

469

469

469

1.110

1.110

469

1.110

1.110

1.110

469

1.110

1.110

1.110

1.106

(în milioane USD)

8.

Plafoanele privind contractarea sau garantarea datoriei externe4)

a. scadență mai mică sau egală cu un an

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

a. scadență între 1 și 3 ani

300

300

240

300

300

7

400

400

400

119

450

450

450

144

din care:

nebugetare

165

165

11

10

10

0

15

15

15

0

20

20

20

4

b. scadență mai mare de 1 an

2.800

2.800

2.356

1.000

1.000

206

1.200

1.200

1.200

1.294

1.800

2.000

2.000

1.452

din care:

nebugetare

165

165

156

50

50

17

75

75

75

17

100

300

300

41

(în mii miliarde lei)

9.

Ținte indicative pentru plafoanele privind baza monetară medie

63,1

63,0

66,0

62,2

62,1

67,4

69,4

75,0

71,0

70,9

73,3

80,4

76,1

77,2

10.

Ținte indicative pentru plafoanele privind masa monetară

252,2

252,2

271,9

258,9

258,9

277,0

280,0

294,0

294,0

303,9

293,5

311,1

311,1

322,7

11.

Ținte indicative privind expunerea întreprinderilor de stat de către sectorul bancar5)

29,1

29,1

33,4

30,7

30,7

38,6

32,5

36,2

36,2

37,2

34,6

38,1

38,1

38,3

din care:

expunerea BCR

14,5

14,5

16,9

15,3

15,3

18,8

16,2

17,2

17,2

17,7

17,2

18,2

18,2

17,3

Sf. - Dec. 2002

Sf. - Martie 2003

Sf. - Iunie 2003

Sf. - Sept. 2003

Sf. - Dec. 2003

Program

Program revizuit

Ajustat

Realizat

Program

Program

(în mii miliarde lei)

1.

Plafoane pentru activele interne nete medii ale Băncii Naționale a României

-73,3

-80,6

-91,2

-104,1

-85,7

-106,8

-114,0

-106,7

(în milioane USD)

2.

Limite minime pentru activele externe nete ale Băncii Naționale a României

4.094

4.838

4.800

5.257

5.522

6.075

6.410

6.310

(în mii miliarde lei)

3.

Plafoane pentru deficitul bugetului general consolidat

43,200

43,200

43,200

39,827

10,600

22,352

31,309

49,520

4.

Plafoane pentru fondurile de salarii agregate ale întreprinderilor de stat monitorizate2)6)

49,48

49,20

45,25

46,43

12,84

26,50

39,82

53,15

5.

Ținte indicative pentru plafoanele privind arieratele întreprinderilor de stat monitorizate către bugetul general consolidat

(în procente)

6.

Limite minime pentru ratele de încasare agregate cumulate pentru:3)

a. Distrigaz Nord și Distrigaz Sud (agregat)

97,5

90,0

90,0

98,8

94,0

95,0

95,0

96,0

- Distrigaz Nord (țintă indicativă)

90,0

90,0

98,2

94,0

95,0

95,0

96,0

- Distrigaz Sud (țintă indicativă)

90,0

90,0

99,2

94,0

95,0

95,0

96,0

b. Termoelectrica, inclusiv unitățile transferate (agregat energie electrică și energie termică)

97,5

90,0

90,0

90,7

91,0

91,0

93,5

95,0

- rata agregată pentru energia electrică a Termoelectrica și a unităților transferate (țintă indicativă)

92,5

92,5

94,4

94,0

94,0

96,0

97,0

- energie termică - Termoelectrica (țintă indicativă)

86,0

86,0

74,2

84,0

84,0

89,0

92,0

- energie termică - unitățile termice transferate (țintă indicativă)

86,0

86,0

87,5

84,0

84,0

89,0

92,0

c. Electrica (țintă indicativă)

92,5

92,5

93,7

94,0

95,0

96,0

97,0

(în miliarde lei)

7.

Plafoane privind preluarea datoriei întreprinderilor către bănci și emiterea de garanții interne de către Guvern

1.110

1.110

1.110

1.101

1.410

1.510

1.610

1.710

(în milioane USD)

8.

Plafoanele privind contractarea sau garantarea datoriei externe4)

a. scadență mai mică sau egală cu un an

0

0

0

0

0

0

0

0

a. scadență între 1 și 3 ani

600

600

600

171

300

400

450

600

din care:

nebugetare

20

20

20

11

10

15

20

20

b. scadență mai mare de 1 an

3.400

3.600

3.600

2.915

805

2.094

2.645

3.400

din care:

nebugetare

100

300

300

299

360

500

600

650

(în mii miliarde lei)

9.

Ținte indicative pentru plafoanele privind baza monetară medie

79,4

89,2

77,2

79,7

96,2

103,4

115,0

124,9

10.

Ținte indicative pentru plafoanele privind masa monetară

323,7

350,3

350,3

378,7

385,7

415,5

448,0

506,2

11.

Ținte indicative privind expunerea întreprinderilor de stat de către sectorul bancar5)

36,3

43,4

43,4

49,4

49,7

51,5

53,2

59,8

din care:

expunerea BCR

18,0

20,4

20,4

19,8

22,4

23,3

23,9

27,3

-----------

*1)Criteriile de performanță și tintele indicative avute în vedere în program sunt definite în Memorandumul Tehnic de Înțelegere (MTI).

Cifrele ingrosate pentru sf.-Dec. 2001, sf.-Mar. 2002, sf.-Sept. 2002 (program revizuit), sf.-Dec. 2002 (program revizuit) și sf.-Iunie 2003 reprezintă criterii de performanță, dacă nu se indica altfel, în timp ce cifrele pentru sf.-Iun. 2002 și sf.-Mar. 2003 reprezintă tinte indicative.

2/Ajustat pentru a reflecta scăderea numărului companiilor monitorizate, ca urmare a privatizării și a fuziunilor, de la 86 la 82 în 2002 și la 76 în 2003.

3/Definirea ratelor de încasare a fost modificată pentru iunie 2002 și perioada următoare, după cum s-a arătat în MTI. Ținta pentru Iunie 2003 pentru Electrica devine criteriu de performanță.

4/Neacumularea de arierate la plati externe de către Guvern va fi un criteriu de performanță monitorizat în mod permanent.

5/Rezultatul de la sfârșitul lunii decembrie 2002, mai mare decât ținta, reflecta garanțiile bancare pentru investiții într-un spital din București și în sectorul comunicațiilor, precum și o pondere mai mare a împrumuturilor interne fata de cele externe pentru sectorul energetic.

6/După ce a devenit clar faptul ca ținta pentru decembrie 2002 ar fi ratata, personalul Fondului și autoritățile au convenit asupra unei noi tinte de 50,3 mii miliarde lei (ținta ajustata de 46,35 mii miliarde lei), care urma să fie îndeplinită ca preconditie.

Tabel 2

PRECONDITII, CRITERII DE PERFORMANTA STRUCTURALĂ SI OBIECTIVE STRUCTURALE

Măsuri

Stadiu

Precondiții

▪ Înființarea unui departament de administrare fiscală în cadrul Ministerului Finanțelor Publice și numirea secretarului de stat responsabil, după cum se menționează în paragraful 13

Finalizat

▪ Aprobarea unei ordonanțe de urgență, până la 20 noiembrie 2002, specificând pașii intermediari pentru înființarea unei agenții unice pentru colectare, audit și executare a contribuțiilor la asigurările sociale de stat, în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, la 1 ianuarie 2004, după cum se menționează în paragraful 13

Finalizat

▪ Aprobarea unei ordonanțe de urgență prin care să se abroge art. 1-7, art. 15, art. 16 lit. b), art. 18 și 20 din Legea nr. 130/1999, eliminând astfel baza legală pentru "convenții civile", după cum se menționează în paragraful 10

▪ Respectarea țintei revizuite pentru fondul de salarii anual pe anul 2002, al celor 82 de societăți de stat monitorizate, după cum se specifică în paragraful 5

Ținta revizuită a fost depășită cu o sumă mică

▪ Semnarea contractului cu consultantul de privatizare pentru Petrom, până la 1 noiembrie 2002, după cum se specifică în paragraful 21

Finalizat cu întârziere, pe 13 decembrie

▪ Anunțarea, până la data de 10 noiembrie 2002, a ofertelor de privatizare în vederea achiziționării unui pachet majoritar de cel puțin 51% la două companii de distribuție a energiei electrice, conform paragrafului 21

Finalizat cu întârziere, pe 8 ianuarie

▪ Privatizarea a 4 societăți cu mai mult de 1.000 de salariați în trimestrul IV al anului 2002

Finalizat

▪ Aprobarea planului de restructurare a companiei-mamă a Siderurgica, până la 20 februarie 2003

Finalizat cu întârziere, pe 31 martie

▪ Solicitarea, până la data de 15 aprilie, de asistență tehnică din partea Băncii Mondiale și a F.M.I., pe probleme de ajustare a prețurilor la gaze naturale pe termen mediu și ale reformei concomitente în regimul impozitării în sectorul gazelor naturale

▪ Creșterea prețului unificat pentru gaze naturale la consumatorul final la echivalentul a 90 dolari S.U.A./1.000 m3 de la 1 martie 2003, după cum se menționează în paragraful 17

Finalizat

▪ Acordarea permisiunii de către Comisia de privatizare, până la data de 3 aprilie 2003, pentru începerea procesului de due-diligence la B.C.R. de către BERD/CFI, furnizând acces total la toate datele solicitate, personalul și auditorii B.C.R., conform paragrafului 26

Finalizat la 8 aprilie, în loc de 3 aprilie

▪ Amendarea până la 15 martie 2003 a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 208/2002 cu privire la anularea arieratelor și scutirea de la plata taxelor și a facturii la utilități, conform paragrafului 19

Finalizat

▪ Deconectarea, până la data de 25 martie 2003, a celor mai mari rău-platnici industriali către cei 3 furnizori de utilități: Distrigaz-Nord, Distrigaz-Sud și Electrica, după cum se menționează în paragraful 18 și în tabelul 4

Finalizat cu întârziere, pe 2 aprilie

▪ Implementarea a 6.000 de concedieri la 22 de societăți, până la 5 aprilie 2003, inclusiv a 1.750 de concedieri la Siderurgica

Criterii de performanță structurală

▪ Aprobarea în decembrie 2002 a bugetelor pe anul 2003 ale societăților de stat supuse monitorizării, limitând creșterea fondului de salarii brut agregat la 14% în termeni nominali față de nivelul anului 2002, ajustat cu externalizările

Îndeplinit

▪ Ajustarea prețurilor pentru energie electrică la consumatorul final la 1 octombrie 2002, 1 ianuarie 2003, 1 aprilie 2003 și 1 iulie 2003, pentru a le menține constante în termeni de dolari S.U.A. la nivelul de la 1 iulie 2002, după cum se menționează în paragraful 17

Îndeplinit la 1 octombrie 2002, 1 ianuarie 2003 și 1 aprilie 2003

▪ Aprobarea de către Parlament, până la sfârșitul lunii mai 2003, a legislației de amendare a legilor privind fondurile de asigurări sociale de stat, șomaj și asigurări de sănătate (în particular, Legea nr. 19/2000, Legea nr. 76/2002 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002), în vederea armonizării procedurilor de colectare, executare și audit

▪ Implementarea a 18.000 de concedieri (cumulat) în grupul celor 22 de companii, până la 30 iunie 2003, conform paragrafului 24 și secțiunii IV din MTI

▪ Ajustarea prețului de producător la energie electrică al societății Termoelectrica la echivalentul a minimum 39 dolari S.U.A./MWh, de la 1 octombrie 2002 și 1 iulie 2003, după cum se prevede în paragraful 17

Îndeplinit la 1 octombrie 2002

▪ Creșterea prețului unificat pentru gaze naturale la consumatorul final la echivalentul a 93 dolari S.U.A./1.000 m3, de la 1 iulie 2003, după cum se menționează în paragraful 17

▪ Ajustarea prețului național de referință pentru energia termică la echivalentul a 20 dolari S.U.A./Gcal, de la 1 iulie 2003, după cum se menționează în paragraful 17

▪ Finalizarea privatizării B.C.R. până la sfârșitul lunii februarie 2003

Nerespectat Solicitare de waiver

▪ Semnarea contractului pentru vânzarea a 25% plus două acțiuni din capitalul B.C.R. către BERD și CFI, până la 31 iulie 2003, conform paragrafului 26

Obiective structurale

▪ Guvernul se va abține de la acordarea de scutiri fiscale sau alte noi facilități fiscale distorsionante și/sau de la amânarea întreruperii celor care expiră

Permanent

Decizia recentă de anulare a arieratelor unor companii selectate implică nerespectarea obiectivului

▪ Nici o unitate de energie termică transferată nu ar trebui să mai primească combustibili pe cheltuiala societății Termoelectrica

Permanent

▪ Cei mai mari rău-platnici industriali către cei 3 furnizori de utilități vor rămâne deconectați până când vor fi fost achitate în întregime toate sumele facturate începând cu decembrie 2002

Permanent

▪ În plus față de vânzarea a 4 societăți cu mai mult de 1.000 de angajați, avută în vedere ca precondiție, alte 4 astfel de societăți vor fi privatizate până la sfârșitul lunii decembrie 2002, un alt set de 6 până la 31 martie 2003 și alte 6 până la 30 iunie 2003

Respectat parțial în trimestrul IV 2002 și trimestrul I 2003

▪ Inițierea procedurilor de lichidare a 7 producători de pierderi permanenți (Verachim, Oltplast, Corapet, Rulmentul Slatina, Chimcomplex, Tepro și Carom) la 1 iulie 2003, în cazul în care nu vor fi privatizați până la 30 iunie

▪ Lansarea ofertelor pentru expresiile de interes în privatizarea Petrom, în consultare cu Banca Mondială, până la 30 iunie 2003

PLANUL

autorităților de ajustare a prețurilor la

energie electrica, energie termica și gaze naturale

Prețul la energie

Ajustare

Prețul energiei electrice la utilizatorul final

Creștere:

(în procente)

1 octombrie 2001

3,6

1/

3/

1 noiembrie 2001

3,6

2/

3/

1 decembrie 2001

3,6

2/

3/

1 ianuarie 2002

3,6

2/

3/

1 februarie 2002

3,6

2/

3/

1 martie 2002

3,6

2/

4/

1 aprilie 2002

14,0

1/

3/

1 iulie 2002

1,5

1/

3/

Prețurile la energie electrică la consumatorul final vor fi ajustate la 1 octombrie 2002, la 1 ianuarie 2003, la 1 aprilie 2003 și 1 iulie 2003, pentru a le menține constante în termeni de dolari S.U.A. la nivelul de la 1 iulie 2002.

1 octombrie 2002

2/

3/

1 ianuarie 2003

2/

3/

1 aprilie 2003

2/

3/

1 iulie 2003

6/

Prețul de producător pentru energie electrică la Termoelectrica

Preț ajustat la echivalent dolari S.U.A.

1 aprilie 2002

39,00

1/

3/

1 iulie 2002

39,00

1/

3/

1 octombrie 2002

39,00

2/

3/

1 ianuarie 2003

39,00

1/

3/

1 aprilie 2003

39,00

1/

3/

1 iulie 2003

39,00

6/

Prețul de producător pentru energie electrică la Termoelectrica

Preț ajustat la echivalent dolari S.U.A.

1 octombrie 2001

15,00

1/

3/

1 ianuarie 2002

15,00

2/

3/

1 aprilie 2002

15,00

1/

3/

1 iulie 2002

20,00

1/

3/

1 iulie 2003

20,00

1/

Prețul național de referință pentru energie termică

Preț ajustat la echivalent dolari S.U.A.

1 ianuarie 2002

15,40

2/

3/

1 aprilie 2002

15,40

1/

3/

1 iulie 2002

20,00

1/

3/

1 iulie 2003

20,00

6/

Prețul unificat pentru gaze naturale la consumatorul final

Preț ajustat la echivalent dolari S.U.A.

1 octombrie 2001

82,50

1/

3/

1 ianuarie 2002

82,50

1/

3/

1 aprilie 2002

82,50

1/

3/

1 iulie 2002

82,50

1/

3/

1 octombrie 2002

82,50

2/

3/

1 martie 2003

90,00

5/

3/

1 iulie 2003

93,00

6/

------------

1/ Ținta indicativa.

2/ Criterii de performanță structurală.

3/ Implementat.

4/ Neindeplinit.

5/ Preconditie.

6/ Criterii de performanță structurală noi.

Tabelul 4

FACTURI, PLATI SI STADIUL

deconectarilor la utilizatori de gaze naturale și

energie electrica selectați

Facturi decembrie 2002 - ianuarie 2003

Plăți la 25 martie 2003

Stadiu/Măsuri

(în miliarde lei)

Gaze naturale

C.U.G.

5,0

5,0

Plata la timp

S. C. Fortus Iași

6,5

5,8

Alimentare la nivel minim pe perioada 25-31 martie

Plata finalizată pe 31 martie

Siderurgica

25,1

18,3

Plata finalizată pe 31 martie

Letea Bacău

20,3

20,3

Plata la timp

S.C. Industria Sârmei - S.A. Câmpia Turzii

38,3

38,3

Plata la timp

Upsom

42,5

42,5

Plata la timp

Energie electrică

Gavazzi Steel

1,1

0,0

Alimentare la nivel minim dinainte de 25 martie

Minvest Bălan

13,2

3,9

Alimentare la nivel minim din 25 martie

Moldomin

23,4

23,4

Plata la timp

Siderurgica

85,1

70,5

Plata finalizată la 2 aprilie

Minvest Roșia Poieni

28,7

15,4

Alimentare la nivel minim din 25 martie

Faur

15,7

15,7

Plata la timp

Roman

24,0

11,9

Plata finalizată la 2 aprilie

Turnu

56,1

56,1

Plata la timp

Republica

10,6

0,0

Deconectată de la 25 martie

Tepro

6,9

6,9

Plata la timp

C.U.G.

15,8

15,8

Plata la timp

Chimcomplex

68,1

68,1

Plata la timp

*) Traducere.

I. Introducere

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.