Decizia nr. 145/2003

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Legii audiovizualului nr. 504/2002 , ale art. 40 din lege, precum și ale

art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , excepție ridicată de Vlad Traian în Dosarul nr. 1.604/2002 al Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde Consiliul Național al Audiovizualului, reprezentat de consilier juridic Corina Podaru, constatandu-se lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul părții prezente solicita respingerea excepției. Astfel, în legătură cu neconstituționalitatea prevederilor

Legii nr. 504/2002

apreciază ca susținerile formulate de autorul excepției sunt neintemeiate, întrucât existenta Consiliului Național al Audiovizualului este fundamentată pe prevederile Constituției, iar în ceea ce privește neconstituționalitatea

art. 5 din Legea nr. 29/1990

arata ca această lege este o lege organică în deplina concordanta cu art. 48 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, întrucât apreciază ca textele de lege criticate nu sunt contrare dispozițiilor constituționale invocate ca fiind incalcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 20 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1.604/2002, Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 lit. m), n), p), art. 6 alin. (4), art. 10-20, art. 21 alin. (2) și (3), art. 22 alin. (3) și (4), art. 27 alin. (2), art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (5), art. 45 alin. (2), (3) și (4), art. 49, 51, art. 52 alin. (1), (2) și (3), art. 55 alin. (3), art. 56, art. 57 alin. (1) lit. a), b) și c), art. 58 alin. (2), art. 66, 67, 68, 74, art. 75 alin. (3), art. 76, 78, 79, 81, art. 88 alin. (1) și (3), art. 89, art. 90 alin. (3),

art. 91, 92, 93, 95 și 98 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , ale art. 40 din lege, precum și ale

art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 . Excepția a fost ridicată de Vlad Traian într-o cauza de contencios administrativ, formulată de acesta în contradictoriu cu Consiliul Național al Audiovizualului.

În motivarea excepției se susțin următoarele:

I. Cu privire la neconstituționalitatea unor texte din

Legea nr. 504/2002 : art. 6 alin. (4) și (5), "prin trimiterea la codurile de etica profesională, care nu sunt acte normative", "permit oricărei grupări de jurnalisti, radiodifuzori, sa ceara anularea unei licențe", respectiv Consiliului Național al Audiovizualului sa restrângă libertatea de exprimare și liberul acces la informații, ceea ce contravine art. 29, 30 și 31 din Constituție; art. 10, definind Consiliul Național al Audiovizualului ca "autoritate unica de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale", plaseaza acest organism pe picior de egalitate cu autoritățile publice corespunzătoare celor trei puteri ale statului, dacă nu chiar deasupra lor, ceea ce contravine art. 58 din Constituție, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare; art. 10 alin. (1) care defineste Consiliul Național al Audiovizualului drept "autoritate publică autonomă", "nu-și găsește existenta în prevederile art. 115 alin. (2) sau art. 116 alin. (3) din Legea fundamentală", acestea fiind singurele norme constituționale care ar permite crearea prin lege de "autorități administrative autonome" și nicidecum de "autorități publice autonome"; art. 10 alin. (3) lit. e), art. 17 alin. (1) lit. d) și art. 95 alin. (1) lit. b) permit restrangerea unor drepturi și libertăți, astfel ca instituie, contrar art. 30 alin. (1) și (2) din Constituție, cenzura: "articolele atacate formează un ansamblu care creează un organ ce încalcă principiul separației puterilor în stat", astfel: art. 10 alin. (2), art. 15 alin. (7), art. 17 alin. (1) lit. d), art. 18, conferă Consiliului putere de legiuitor; art. 88 alin. (1), art. 90, 91 și art. 95 alin. (1) investesc Consiliul cu putere executivă; art. 90 alin. (1), (3) și (4) investesc Consiliul cu putere judecătorească;

Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990

investeste Consiliul Național al Audiovizualului și cu atributul de a judeca o contestație îndreptată împotriva propriei sale decizii; din cuprinsul art. 91, potrivit căruia Consiliul poate sanctiona încălcarea propriilor sale decizii cu caracter de norme de reglementare, rezultă ca acesta cumulează toate cele trei funcții ale puterii statale;

II. Articolul 40 din lege, apreciat de către autorul excepției ca având legătură cu cauza, întrucât pe el se fundamentează Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 80/2002 privind protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine, "constituie cenzura", ceea ce contravine art. 30 alin. (2), (6) și (7), art. 31 alin. (3), (4) și art. 49 din Constituție, care nu permit îngrădirea prin lege a libertății gandirii și a opiniilor și nici măsuri preventive în legătură cu libertatea de exprimare, cum sunt cele prevăzute, în special, de art. 40 și

art. 95 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002 . De asemenea, considera ca sunt incalcate și prevederile art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care, în temeiul art. 11 și 20 din Constituție, fac parte din dreptul intern. Mai arata ca "art. 30 alin. (7) din Constituție vorbește de interzicerea unor fapte - de a defaima țara, îndemnul la război etc. -, nu de interzicerea difuzării unui articol, emisiuni, care este cu totul altceva, deși articolul ori emisiunea poate cuprinde elemente materiale ale faptelor în cauza", precum și ca dispozițiile art. 49 din Constituție stabilesc ca orice restrangere a exercițiului unor drepturi sau libertăți operează numai prin lege, astfel ca "măsura retragerii licenței de emisie a unui post de radio sau Tv nu poate fi luată în baza

art. 40 și 95 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002 ", iar Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 80/2002 este neconstitutionala.

III. Cu privire la neconstituționalitatea

art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , care în opinia autorului excepției are legătură cu cauza, se arata ca acest text "conferă Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), calitatea de organ jurisdicțional, de vreme ce cetățeanul este trimis întâi la acesta sa conteste o decizie a sa", CNA fiind astfel și judecător și parte interesată. Se considera ca, în felul acesta, se încalcă prevederile constituționale ale art. 21, art. 48 alin. (1) și ale art. 125, din conținutul cărora rezultă ca o autoritate administrativă nu poate să emita un act și tot ea sa judece o contestație formulată împotriva actului.

Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată este nefondata.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. Mai întâi observa ca din încheierea de ședința nu rezultă care este obiectul dosarului dedus judecații, pentru a se putea analiza în ce măsura textele apreciate ca fiind neconstituționale sunt incidente în cauza, iar autorul excepției nu precizează care sunt textele constituționale incalcate, astfel ca în acest punct de vedere va analiza "în ce măsura dispozițiile din

Legea nr. 504/2002

referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Național al Audiovizualului sunt constituționale, constituționalitatea art. 40 din aceeași lege, precum și

art. 5 din Legea nr. 29/1990 ". În acest sens, se arata următoarele: prevederea potrivit căreia Consiliul Național al Audiovizualului a fost înființat ca "autoritate publică autonomă" este în conformitate cu dispozițiile art. 115 alin. (2) din Constituție, care stabilește ca alte organe de specialitate (în afară ministerelor) se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorități administrative autonome; instituirea, prin art. 40, a interdicției de a difuza programe care incita la ura de rasa, religioasă, nu poate fi considerată cenzura, ci o aplicare a prevederilor art. 30 alin. (7) din Constituție;

art. 5 din Legea nr. 29/1990

instituie o procedură administrativă, prealabilă și obligatorie sesizării instanței, care da posibilitatea autorității administrative emitente de a reanaliza actul și de a-l revoca, atunci când acesta este ilegal. Prin aceasta nu se încalcă și nu se limitează nici accesul liber la justiție și nici dreptul persoanei vătămate printr-un act administrativ, de a obține recunoașterea, pe calea justiției, a dreptului pretins, anularea actului sau repararea pagubei.

Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile art. 1 lit. m), n) și p), art. 19, 20, 21, art. 27 alin. (2), art. 43 alin. (5), art. 45, 52, 56, 57, 58, 66, 74, 75, 78, 79, 81, 88, 89, 91, 92, 93, 95 și 98 din

Legea nr. 504/2002

nu ridica probleme de constituționalitate. Cu referire la susținerile privind neconstituționalitatea celorlalte texte de lege criticate, se arata: art. 10, 11, 13 și 14 sunt în sensul dispozițiilor constituționale ale art. 115 și 116, potrivit cărora Guvernul poate crea autorități autonome și organe de specialitate cu avizul Curții de Conturi; art. 6 este o aplicare în domeniul audiovizualului a art. 30 alin. (2) din Constituție; art. 15 și 18 sunt în concordanta cu dispozițiile din Legea fundamentală, întrucât actele emise de către Consiliul Național al Audiovizualului sunt acte administrative ce pot fi atacate în justiție, potrivit

Legii nr. 29/1990 ; art. 16 nu este contrar art. 137 alin. (5) din Constituție, întrucât activitatea Consiliului este finanțată atât de la bugetul de stat, cat și din venituri extrabugetare; art. 17 conferă Consiliului atribuții conforme poziției acestuia în sistemul statal; art. 40, 57 și 75 sunt în concordanta cu prevederile constituționale ale art. 30 alin. (6) și (7) și ale art. 31 alin. (3) și cu art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în legătură cu neconstituționalitatea

art. 5 din Legea nr. 29/1990 , considera ca acesta este în concordanta cu dreptul de petiționare și urmărește decongestionarea activității instanțelor judecătorești.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, în redactarea formulată de autorul acesteia, îl constituie prevederile art. 1 lit. m), n), p), art. 6 alin. (4), art. 10-20, art. 21 alin. (2) și (3), art. 22 alin. (3) și (4), art. 27 alin. (2), art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (5), art. 45 alin. (2), (3) și (4), art. 49, 51, art. 52 alin. (1), (2) și (3), art. 55 alin. (3), art. 56, art. 57 alin. (1) lit. a), b) și c), art. 58 alin. (2), art. 66, 67, 68, 74, art. 75 alin. (3), art. 76, 78, 79, 81, art. 88 alin. (1) și (3), art. 89, art. 90 alin. (3),

art. 91, 92, 93, 95 și 98 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , ale art. 40 din lege, precum și ale

art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 . Autorul excepției considera ca autoritatea administrativă autonomă - Consiliul Național al Audiovizualului - nu are un statut constituțional și se solicita Curții Constituționale să se pronunțe asupra tuturor articolelor din legea criticata, care au legătură cu textele menționate în mod expres. Întrucât Consiliul Național al Audiovizualului este autoritatea publică ce formează obiectul de reglementare al

Legii nr. 504/2002 , rezultă ca excepția de neconstituționalitate privește legea în întregul său, astfel ca prin prezenta decizie cu privire la aceasta Curtea urmează să se pronunțe, precum și cu privire la art. 40 din lege, care are următorul cuprins: "Este interzisă difuzarea de programe care conțin orice formă de incitare la ura pe considerente de rasa, religie, naționalitate, sex sau orientare sexuală".

Totodată, excepția de neconstituționalitate privește și dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ 29/1992, al căror conținut este următorul: "Înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considera vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului sau, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. 2, autorității emitente, care este obligată sa rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta".

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile de lege criticate contravin, în ordinea invocarii lor, următoarelor texte din Constituție: art. 29, 30, 31, 58, art. 115 alin. (2), art. 116 alin. (3), art. 49, 21, art. 48 alin. (1) și art. 125 alin. (1), care au următorul conținut:

- Art. 29: "(1) Libertatea gandirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credința religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranta și de respect reciproc.

(3) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.

(4) În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă.

(5) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armata, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate.

(6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine."

- Art. 30: "(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implica și libertatea de a înființa publicații.

(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligația de a face publică sursa finanțării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea tarii și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naționala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege.";

- Art. 31: "(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autoritățile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corecta a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau singuranta naționala.

(4) Mijloacele de informare în masa, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corecta a opiniei publice.

(5) Serviciile publice de radio și de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului la antena. Organizarea acestor servicii și controlul parlamentar asupra activității lor se reglementează prin lege organică.";

- Art. 58: "(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a tarii.

(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaților și Senat";

- Art. 115 alin. (2): Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorități administrative autonome.";

- Art. 116 alin. (3): "Autorități administrative autonome se pot înființa prin lege organică.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 48 alin. (1): "Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obțină recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei.";

- Art. 125 alin. (1): "Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională retine următoarele:

I. În legătură cu neconstituționalitatea

Legii nr. 504/2002

în întregul său, în esenta, din conținutul criticilor formulate reiese ca autorul excepției nu este de acord cu existenta Consiliului Național al Audiovizualului în sistemul autorităților publice din România, cu atribuțiile acestei autorități publice și nici cu raporturile sale din domeniul comunicării audiovizuale și, în consecința, apreciază ca prevederile legii sunt contrare art. 21, art. 29-31, art. 58, art. 115 alin. (2), art. 116 alin. (3) și art. 125 din Constituție.

Consiliul Național al Audiovizualului, înființat prin lege organică în temeiul art. 116 alin. (3) din Constituție, este o autoritate administrativă autonomă, asa încât faptul ca din redactarea

art. 10 din Legea nr. 504/2002 , potrivit căruia "Consiliul Național al Audiovizualului, denumit în continuare Consiliu, este autoritate publică autonomă sub control parlamentar și garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale", lipsește caracteristica "administrativă" nu rezultă, asa cum susține autorul excepției, neconstituționalitatea dispozițiilor legale care reglementează aceasta autoritate. Pentru determinarea naturii juridice a unei autorități publice este necesar să se observe nu doar aspectele formale, ci și cele substanțiale, legate de atribuțiile pe care ea le exercita. Sub acest aspect, conform atribuțiilor stabilite prin

Legea nr. 504/2002 , Consiliul Național al Audiovizualului nu are, potrivit opiniei autorului excepției, calitate de "legiuitor", ci este autoritatea unica de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale, în condițiile și cu respectarea prevederilor legii. De asemenea, nici atribuțiile Consiliului privitoare la supravegherea aplicării, controlul îndeplinirii obligațiilor și sancționarea încălcării legii audiovizualului nu transforma aceasta autoritate într-o putere executivă, ci îi conferă competente specifice autorităților administrației publice, care realizează servicii publice pentru a apara interesul public, în consecința, nu se poate susține ca aceasta autoritate administrativă autonomă cumulează "toate cele trei funcții ale puterii statale". Asa fiind, Curtea Constituțională urmează sa respingă ca neintemeiate criticile de neconstituționalitate formulate cu privire la

Legea nr. 504/2002 , în întregul său.

O critica distinctă vizează art. 40 din lege, care interzice difuzarea de programe care conțin orice formă de incitare la ura pe considerente de rasa, religie, naționalitate, sex sau orientare sexuală. Acest text este considerat ca fiind neconstitutional deoarece ar introduce o cenzura, ceea ce ar contraveni art. 30 alin. (2) din Constituție, care prevede că "Cenzura de orice fel este interzisă". Curtea constata ca nici aceasta sustinere nu poate fi reținută, întrucât

art. 40 din Legea nr. 504/2002

da expresie prevederilor constituționale ale art. 30 alin. (7), potrivit cărora "Sunt interzise de lege defăimarea tarii și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naționala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri".

II. În sfârșit, o ultima critica de neconstituționalitate privește dispozițiile

art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , referitoare la procedura administrativă prealabilă sesizării instanței de judecată, procedura care, în opinia autorului excepției, conferă Consiliului Național al Audiovizualului "calitatea de organ jurisdicțional", incalcand astfel prevederile constituționale ale art. 21, art. 48 alin. (1) și ale art. 125. Examinând aceste sustineri, Curtea constata ca prevederile

art. 5 din Legea nr. 29/1990

au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la art. 21 și 48 din Constituție. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 235 din 21 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 23 februarie 2001, respingând excepția, Curtea a reținut ca prin conținutul lor aceste dispoziții nu împiedica persoana care se considera vătămată într-un drept al său de o autoritate publică sa sesizeze instanțele judecătorești, ci instituie o procedură prealabilă obligatorie, anterioară acestei sesizări, procedura care reprezintă pentru cetățean încă o posibilitate în apărarea drepturilor sale. De asemenea, a mai reținut ca

Legea nr. 29/1990

este o lege organică, ale carei dispoziții sunt în sensul art. 48 din Constituție. Cele statuate prin aceasta decizie își mențin valabilitatea și în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței anterioare.

Totodată, Curtea nu poate retine nici încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 125 din Constituție, referitoare la "Instanțele judecătorești", întrucât procedura prealabilă sesizării instanței judecătorești, instituită în materia contenciosului administrativ, nu conferă nici unei autorități publice extrajudiciare și nici Consiliului Național al Audiovizualului calitatea de instanța judecătorească.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Legii audiovizualului nr. 504/2002 , ale art. 40 din lege, precum și ale

art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , excepție ridicată de Vlad Traian în Dosarul nr. 1.604/2002 al Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2003.