Decizia nr. 217/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Madalina Stefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 lit. m) din Legea nr. 76/2002

privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, excepție ridicată de Lenuta Hancu în Dosarul nr. 2.993/2002 al Tribunalului Covasna, într-un litigiu având ca obiect o contestație introdusă împotriva dispoziției Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului Covasna.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 6 mai 2003 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 15 mai 2003.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 2.993/2002, Tribunalul Covasna a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 lit. m) din Legea nr. 76/2002

privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, excepție ridicată de Lenuta Hancu într-un litigiu având ca obiect o contestație introdusă împotriva dispoziției Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului Covasna.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia a arătat ca dispozițiile

art. 44 lit. m) din Legea nr. 76/2002 , în temeiul cărora i s-a refuzat acordarea indemnizației de șomaj, încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. De asemenea, sunt incalcate și reglementările cuprinse în art. 20-22 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 168/1988, care, fiind ratificată prin

Legea nr. 112/1992 , face parte din dreptul intern. Considera ca se afla în aceeași situație ca toate celelalte categorii de cetățeni cu drept la indemnizația de șomaj, dar ca i s-a refuzat acordarea acesteia pentru ca a fost admisă într-o formă de învățământ superior la distanta, situație care nu este prevăzută de reglementările internaționale drept motiv pentru a i se putea refuza, suspenda sau diminua indemnizația pentru șomaj.

Tribunalul Covasna apreciază ca dispozițiile

art. 44 lit. m) din Legea nr. 76/2002

"nu sunt constituționale, întrucât este de principiu ca dreptul la învățătura este un drept constituțional și nu poate fi motiv pentru decăderea din exercițiul unui alt drept prevăzut în Constituție, acela al ajutorului de șomaj".

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepția ridicată este inadmisibila, întrucât "critica susținută de autoarea excepției privește, în realitate, aspecte ce țin de modul de aplicare a dispozițiilor referitoare la stabilirea dreptului la indemnizația de șomaj, prevăzute în cuprinsul

Legii nr. 76/2002 , cu modificările și completările ulterioare, iar nu aspecte de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 lit. m) din această lege". Pentru a formula aceasta concluzie, Guvernul are în vedere ca, potrivit susținerilor autorului excepției, dispozițiile legale criticate "au aplicabilitate numai în situația persoanelor cărora li s-a stabilit deja dreptul la acordarea indemnizației de șomaj, nu și persoanelor cărora urmează a li se stabili dreptul la acordarea indemnizației".

Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile legale criticate prin excepția de neconstituționalitate sunt constituționale. Cu toate ca dreptul la ajutorul de șomaj este un drept legal și constituțional, totuși, pentru a putea beneficia de acest drept, somerii trebuie să îndeplinească o serie de condiții, printre care și cea prevăzută de

art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 76/2002 , respectiv încetarea contractului de muncă din motive neimputabile lor. Or, în speta, contractul de muncă al autorului excepției fiind încheiat pe durata determinata, acesta a încetat ca urmare a implinirii termenului pentru care a fost încheiat, neputându-se retine nici o culpa a instituției de învățământ pentru neprelungirea contractului de muncă. De altfel, art. 44 din lege dispune cu privire la încetarea plății indemnizației de șomaj ca urmare a intervenirii unora dintre cauzele prevăzute de acest text de lege, iar beneficiarul unui contract de muncă pe durata determinata cunoștea, la data încheierii acestui contract, riscul imposibilității prelungirii lui.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 44 lit. m) din Legea nr. 76/2002

privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, dispoziții care au următoarea redactare:

"Încetarea plății indemnizațiilor de șomaj acordate beneficiarilor are loc după cum urmează: [...]

m) la data admiterii într-o formă de învățământ."

Autorul excepției susține ca dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", precum și reglementările cuprinse în art. 20 din Constituție și în art. 20-22 din Convenția nr. 168 privind promovarea angajării și protecția contra somajului, adoptată la 21 iunie 1988, la Geneva, de Conferința generală a Organizației Internaționale a Muncii, ratificată de România prin

Legea nr. 112/1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 25 noiembrie 1992.

În art. 20-22 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 168/1988 sunt prevăzute, în mod limitativ, situațiile în care "Indemnizațiile la care ar fi avut dreptul o persoană protejata în caz de șomaj total sau parțial [...] pot fi refuzate, suprimate, suspendate sau reduse într-un mod stabilit [...]".

I. Cu privire la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate ridicate, Curtea nu poate retine teza formulată în punctul de vedere al Guvernului, potrivit căruia excepția este inadmisibila, deoarece soluționarea cauzei de fond nu depinde de dispozițiile criticate, în sensul

art. 23 alin. (1) teza finala din Legea nr. 47/1992 , republicată. În acest punct de vedere s-a susținut ca admiterea într-o formă de învățământ constituie motiv de "încetare a plății indemnizațiilor de șomaj", iar autorul excepției nu s-ar afla într-o asemenea situație, ci în aceea a neacordarii, de la început, a acestei indemnizații, datorită dobândirii calității de student înainte de solicitarea acordării ajutorului de șomaj.

Cu privire la acest aspect, Curtea retine ca, potrivit

art. 16 lit. a) din Legea nr. 76/2002 , "Beneficiari ai prevederilor prezentei legi sunt persoanele în căutarea unui loc de muncă, aflate în una dintre următoarele situații: a) au devenit șomeri în sensul prevederilor art. 5 pct. IV lit. c) [...]", iar la art. 5 pct. IV este definită ca somer "persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: [...] c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât indemnizația de șomaj ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi".

Potrivit

art. 17 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 , "Somerii prevăzuți la art. 16 lit. a) sunt persoanele care se pot găsi în una dintre următoarele situații: a) le-a încetat contractul individual de muncă din motive neimputabile lor [...]".

Legea nu distinge între contractele de muncă încheiate pe durata nedeterminată și cele încheiate pe durata determinata, condiția comuna fiind încetarea acestora din motive neimputabile salariatului, posibil beneficiar al indemnizației de șomaj. Neprelungirea unui contract individual de muncă, încheiat pe durata determinata, poate fi motivată atât de cauze imputabile, cat și de cauze neimputabile salariatului.

De același tratament legal beneficiază și persoanele cărora "le-a încetat activitatea desfășurată exclusiv pe baza convenției civile", potrivit art. 17 alin. (1) lit. k). Legea permite asigurarea pentru șomaj și a persoanelor neincadrate în munca, în nici o activitate și care nu realizează nici venituri (art. 22), prima condiție pentru acordarea indemnizației de șomaj fiind realizarea unui stagiu minim de cotizare, prevăzut în art. 34 alin. (1) lit. a).

Asadar,

Legea nr. 76/2002

are în vedere, prin toate dispozițiile sale, și persoanele care se pot angaja în munca doar pe durata determinata ori sunt angajați sezonieri. Încadrarea în munca pe o durată mai mare de 12 luni constituie motiv de încetare a plății indemnizației de șomaj [art. 44 lit. a)], iar încadrarea în munca pe o perioadă determinata mai mica de 12 luni constituie motiv de suspendare a plății, potrivit art. 45 alin. (1) lit. c).

Curtea retine ca motivele încetării contractului individual de muncă și cele ale neincadrarii în munca, dacă acestea sunt sau nu sunt imputabile persoanei care solicită acordarea indemnizației de șomaj, îndeplinirea tuturor condițiilor cumulative sau speciale, pentru ca persoana respectiva să poată fi încadrată în categoria șomerilor și pentru a putea beneficia de indemnizație de șomaj, sunt împrejurări de fapt ale căror cercetare și stabilire intră în competența autorităților cu atribuții în legătură cu aplicarea

Legii nr. 76/2002 , iar în caz de conflict, în competența instanțelor judecătorești, urmând ca, în baza situației de fapt corect stabilite, să aplice în mod corespunzător dispozițiile

Legii nr. 76/2002 .

De asemenea, Curtea constata ca admiterea într-o formă de învățământ nu este prevăzută ca motiv de refuz sau de diminuare a indemnizației pentru șomaj în nici o reglementare cuprinsă în Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 168/1988.

În concluzie, având în vedere ca, de principiu, orice motiv de încetare a unui drept preexistent constituie și motiv de neacordare ab initio a dreptului respectiv, Curtea retine ca excepția de neconstituționalitate este admisibilă în sensul

art. 23 alin. (1) teza finala din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, deoarece soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de fața depinde în mod direct de dispozițiile

art. 44 lit. m) din Legea nr. 76/2002 .

II. În vederea examinării pe fond a excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul prezentei cauze, Curtea retine ca o dispoziție restrictiva similară, însă mai puțin severă, a existat și în legea anterioară, respectiv în

Legea nr. 1/1991

privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 14 septembrie 1994. În art. 6 alin. (1) lit. e) din acel act normativ se prevedea ca "nu beneficiază de ajutor de șomaj sau de ajutor de reintegrare profesională [...] absolvenții învățământului liceal care urmează forme superioare de pregătire profesională, indiferent de forma acesteia și de durata ei". Aceste dispoziții legale au fost supuse controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 81 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 iunie 1998, a admis excepția ridicată și a constatat ca dispozițiile legale respective "sunt neconstituționale în cazul în care se aplică unei persoane care, ca urmare a desfacerii contractului de muncă dintr-o cauza neimputabila acesteia, a devenit somer și are, potrivit legii, dreptul la ajutor de șomaj".

În acea decizie Curtea a reținut ca dreptul la ajutorul de șomaj este nu numai un drept legal, ci și constituțional, prevăzut în art. 43 alin. (2) din Legea fundamentală, iar privarea de ajutorul de șomaj a șomerilor ce urmează cursurile unei instituții de învățământ superior constituie o discriminare în sensul art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea cetățenilor în fața legii sau a autorităților publice, fără privilegii sau discriminări.

Principiul egalității în fața legii și a autorităților publice se aplică, prin natura lui, tuturor drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție sau lege. Acest principiu este, de altfel, prevăzut și în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a fost consacrat și în practica jurisdicțională a Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în cauza Marckx contra Belgiei, 1979, Curtea Europeană a reținut, în temeiul articolului sus-menționat, ca orice diferența de tratament facuta de stat între indivizi aflați în situații analoage trebuie să-și găsească o justificare obiectivă și rezonabila. Faptul ca un somer urmează cursurile unei instituții de învățământ superior nu constituie o justificare obiectivă și rezonabila pentru decăderea sa din dreptul la plata ajutorului de șomaj, care este un drept constituțional.

De principiu, exercițiul unui drept constituțional, cum este dreptul la învățătura, nu poate reprezenta un motiv de decădere din exercițiul altui drept constituțional care este ajutorul de șomaj. De asemenea, acest motiv nu se încadrează în nici una dintre ipotezele prevăzute la art. 49 alin. (1) din Constituție pentru restrangerea exercițiului unor drepturi.

În cauza de fața, textul criticat este mai restrictiv decât cel prevăzut de

Legea nr. 1/1991 , deoarece vechea reglementare se referea numai la absolvenții învățământului liceal care urmează forme superioare de pregătire profesională, în timp ce textul legal actual nu face nici o distincție între diferitele forme de învățământ la care sunt admiși beneficiarii indemnizației de șomaj, prevăzând încetarea plății acesteia în toate cazurile.

De altfel, aceasta dispoziție apare ca fiind potrivnica și scopului declarat al

Legii nr. 76/2002 , care prevede, în art. 3 lit. b) și e), ca are drept obiectiv "încadrarea sau reincadrarea în munca a persoanelor în căutarea unui loc de muncă" și "stimularea șomerilor în vederea ocupării unui loc de muncă", iar în cap. V, denumit "Măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă", se stabilește ca formarea și perfecționarea profesională reprezintă una dintre prioritățile politicii de combatere a somajului.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 lit. m) din Legea nr. 76/2002

privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și constata ca acestea sunt neconstituționale. Excepția a fost ridicată de Lenuta Hancu în Dosarul nr. 2.993/2002 al Tribunalului Covasna.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2003.