Decizia nr. 17/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Irina-Loredana Gulie

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 68 alin. 4^1 din Codul de procedură civilă din 1865 , excepție ridicată de Elena Grădinariu în Dosarul nr. 22.453/245/2011 al Tribunalului Iași - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.368D/2017.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv

Decizia nr. 229 din 19 aprilie 2016 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Decizia civilă nr. 71 din 17 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 22.453/245/2011, Tribunalul Iași - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 68 alin. 4^1 din Codul de procedură civilă din 1865 . Excepția a fost ridicată de Elena Grădinariu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în revendicare.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece mandatarul care nu este avocat nu poate pune concluzii decât prin avocat, ceea ce contravine dreptului constituțional la apărare și principiului accesului liber la justiție. Se mai arată că prevederile

art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865

sunt neconstituționale, întrucât nu permit mandatarului să apere partea în proces, așa cum se prevede în

art. 127

din același cod, potrivit căruia pricinile se dezbat verbal. Or, în opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prin dispozițiile legale criticate sunt interzise susținerile verbale, adică apărarea propriu-zisă.

6.

Tribunalul Iași - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanță trebuie sa fie efectiv, însă nu este un drept absolut, în condițiile în care, prin natura sa, presupune o intervenție activă din partea statului și o anume reglementare. Este admisibilă reglementarea unor reguli de procedură, inclusiv sub forma unor restrângeri sau interdicții, în măsura în care acestea urmăresc un scop legitim și nu se aduce atingere substanței dreptului. Prin textul de lege criticat, scopul urmărit de legiuitor este de a determina părțile ca, în măsura în care aleg să recurgă la un mandatar în proces, să se adreseze în acest sens soțului, unei rude până la gradul al patrulea sau unui avocat sau, dacă optează pentru o altă persoană, aceasta să apeleze la un avocat. Legitimitatea acestui scop este legată de interesul general, ce constă în reprezentarea unei persoane fie de o persoană apropiată, fie de către un profesionist al dreptului, autorizat în acest sens, nu și de către alte persoane, pentru a asigura calitatea apărării și derularea normală a procesului. Dreptul de acces la instanță nu este înlăturat pentru persoana care nu înțelege să se conformeze acestor cerințe, pentru că aceasta păstrează posibilitatea de a punea ea însăși concluzii. Prin urmare, restricția impusă este proporțională cu scopul legitim urmărit.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv

Decizia nr. 191 din 6 martie 2012 ,

Decizia nr. 1.445 din 5 noiembrie 2009 ,

Decizia nr. 412 din 26 martie 2009 ,

Decizia nr. 749 din 13 septembrie 2007

sau

Decizia nr. 726 din 24 octombrie 2006 .

9.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale, arătând că își menține punctul de vedere exprimat în

deciziile Curții Constituționale nr. 939 din 23 iunie 2009 ,

nr. 1.445 din 5 noiembrie 2009

sau

nr. 1.185 din 17 septembrie 2009 .

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992, republicată , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile

art. 68 alin. 4^1 din Codul de procedură civilă din 1865 . Analizând motivarea excepției, Curtea reține că obiectul acesteia îl reprezintă dispozițiile

art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins: „Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepția consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea.“ Deși dispozițiile legale criticate nu mai sunt în vigoare, având în vedere considerentele

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, și dispozițiile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , potrivit cărora „Dispozițiile

Codului de procedură civilă

se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate din

Codul de procedură civilă din 1865 .

13.

În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt invocate dispozițiile constituționale cuprinse în

art. 21

- Accesul liber la justiție și

art. 24

- Dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile

art. 6

- Dreptul la un proces echitabil cuprins în

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile legale criticate au făcut obiect al controlului de constituționalitate, în raport cu critici similare, Curtea Constituțională pronunțând mai multe decizii în această materie, spre exemplu,

Decizia nr. 191 din 6 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012,

Decizia nr. 1.445 din 5 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 16 decembrie 2009,

Decizia nr. 412 din 26 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009,

Decizia nr. 939 din 23 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 septembrie 2009,

Decizia nr. 181 din 26 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 1 aprilie 2008,

Decizia nr. 749 din 13 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2007, sau

Decizia nr. 726 din 24 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 7 decembrie 2006.

15.

Prin deciziile menționate, Curtea a constatat că posibilitatea reprezentării părții prin mandatar este prevăzută de prevederile

art. 67

și

68 din Codul de procedură civilă , care stabilesc condițiile de exercitare a acestui mandat. Aceste condiții, precum și limitele în care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanță în numele părții, reprezintă opțiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispozițiilor

art. 126 alin. (2) din Constituție , stabilește regulile privind procedura de judecată.

16.

Curtea a mai reținut că restricția mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanță nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiție, întrucât partea însăși poate participa la dezbateri și poate pune concluzii înaintea instanței de judecată, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri, să propună probe în tot cursul procesului, precum și să depună concluzii scrise.

17.

De asemenea, Curtea a statuat că reprezentarea părților într-un proces prin mandatar, care poate fi avocat ori altă persoană cu sau fără pregătire juridică, este una dintre modalitățile prin care se asigură accesul liber la justiție, precum și exercitarea dreptului la apărare al părților, drepturi fundamentale prevăzute de

Constituție . De altfel, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale ( Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), nu este contrar principiului egalității instituirea unor reguli speciale, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite și, de aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.

18.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elena Grădinariu în Dosarul nr. 22.453/245/2011 al Tribunalului Iași - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iași - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 ianuarie 2018.