Decizia nr. 143/2003

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, excepție ridicată de Vasilichia Nadu, Denisa Radu Copaceni și Ilina-Minola-Magdalena Mirea în Dosarul nr. 988/2001 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepției, avocat Sorin Munteanu, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Avocatul autorilor excepției considera ca dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 213/1998

sunt constituționale, arătând ca este de acord cu punctele de vedere comunicate de Guvern și Avocatul Poporului. În consecința, se solicita respingerea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca nefondata, întrucât textul de lege criticat nu restrânge dreptul reclamantului de a se adresa instanței cu acțiune în revendicare, ci prevede regimul proprietății statului asupra bunurilor ce fac obiectul domeniului public. Or, potrivit dispozițiilor legale criticate, aceste bunuri sunt supuse principiului inalienabilitatii, asa cum este statuat în art. 135 alin. (5) din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 15 octombrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 988/2001, Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 213/1998 , excepție ridicată de Vasilichia Nadu, Denisa Radu Copaceni și Ilina-Minola-Magdalena Mirea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin ca

Legea nr. 213/1998

este neconstitutionala deoarece, potrivit art. 11, bunurile cuprinse în cadrul listei-anexe la lege sunt scoase în afară circuitului civil, iar, pe cale de consecința, aceste bunuri nu pot face obiectul unei acțiuni în revendicare intentate de către o persoană abuziv deposedata. Pe baza acestui text, instanțele au considerat, susțin autorii excepției, "ca este nefondata o acțiune în revendicare a unui teren aflat în domeniul public al statului, date fiind dispozițiile mai sus menționatei legi care au ca efect faptul ca fac inoperabile prevederile art. 480 și următoarele din Codul civil". Se apreciază ca, în acest fel, se ajunge la "o restrangere a drepturilor și libertăților pe care Constituția le garantează, restrangere nejustificată de vreuna din situațiile prevăzute la art. 49 din Constituție". Totodată, sunt incalcate astfel pactele și tratatele la care România este parte. În cuprinsul memoriului prin care a fost formulată excepția sunt invocate și dispozițiile art. 135 alin. (1) și (6), precum și cele ale art. 16 alin. (2), ale art. 20, 21, 41 și 49 din Constituție.

În final, autorii excepției critica interpretarea instanțelor judecătorești, conform căreia legea "instituie imposibilitatea revendicării unui bun aflat în domeniul public al statului", sustinand ca aceasta ar contraveni pactelor și tratatelor la care România este parte.

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca excepția este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se susține ca autorii excepției fac o confuzie, întrucât prin reglementarea criticata "nu este restrâns dreptul reclamantului la intentarea unei acțiuni în revendicare, ci se statuează asupra regimului proprietății statului asupra bunurilor ce fac obiectul domeniului public". În măsura în care bunurile respective sunt trecute sau se afla deja în domeniul public al statului, acestea sunt supuse principiului inalienabilitatii, asa cum este statuat în art. 135 alin. (5) din Constituție. Astfel, Guvernul considera neîntemeiată referirea autorilor excepției la art. 41 și art. 135 alin. (6) din Constituție.

În ceea ce privește dreptul la acțiune în revendicare al unei persoane care considera ca a fost prejudiciata, se susține ca "acesta poate fi exercitat și este recunoscut prin însăși legea ale carei dispoziții sunt contestate, în cuprinsul art. 6 alin. (2), care prevede că <<Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie>>". De aceea, apreciază Guvernul, dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 213/1998

nu încalcă prevederile art. 135 alin. (1) și (6) și nici pe cele ale art. 16 alin. (2) din Constituție.

Referitor la susținerea conform căreia nu este respectat

art. 20 din Constituție, se arata ca însăși Legea nr. 213/1998 , prin art. 6, recunoaște valabilitatea dispozițiilor tratatelor internaționale privind drepturile omului în dreptul intern.

În ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor art. 49 din Constituție privind restrangerea exercițiului unor drepturi, în punctul de vedere al Guvernului se susține ca, întrucât "nu se poate constata o încălcare a dreptului de proprietate în sensul art. 41 din Constituție, violarea art. 49 nu poate fi invocată", deoarece "acesta are drept obiect drepturile și libertățile fundamentale asa cum sunt acestea precizate și reglementate în capitolul II titlul al II-lea din Constituție".

Avocatul Poporului considera ca dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 213/1998

sunt constituționale. Acest punct de vedere se bazează pe susținerea ca "legea nu ingradeste posibilitatea persoanei abuziv deposedate de a revendica bunuri pe calea unei acțiuni în justiție, instanța de judecată având posibilitatea verificării valabilității titlului statului asupra bunului revendicat". Se face referire, de asemenea, la jurisprudenta Curții Constituționale, respectiv la Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998 și la Decizia nr. 264 din 19 aprilie 2001. De altfel, Avocatul Poporului considera ca, "prin formularea excepției, autorii au solicitat Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii", ceea ce, conform

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, nu poate face obiect al controlului de constituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorilor excepției și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificările ulterioare.

Deși excepția de neconstituționalitate a fost ridicată cu privire la

Legea nr. 213/1998 , în întregul ei, din motivarea excepției, precum și din precizările autorilor excepției formulate în memoriul depus la instanța, Curtea constata ca este criticat, în realitate, doar art. 11 din lege, text care are următorul cuprins: "(1) Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, după cum urmează:

a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condițiile legii;

b) nu pot fi supuse executării silite și asupra lor nu se pot constitui garanții reale;

c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna-credința asupra bunurilor mobile.

(2) Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută."

Autorii excepției susțin ca aceste prevederi legale contravin dispozițiilor constituționale ale art. 135 alin. (1) și (6) privind ocrotirea proprietății și, respectiv, inviolabilitatea proprietății private, ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 care reglementează tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 41 privind protecția proprietății private și celor ale art. 49 privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.

Prevederile legale criticate stabilesc regimul proprietății publice, dezvoltand și precizând conținutul dispoziției art. 135 alin. (5) din Constituție, potrivit căreia "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile". În temeiul acestui principiu constituțional, dezvoltat prin dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 213/1998 , bunurile care fac obiect al proprietății publice sunt scoase din circuitul civil general. Or, este evident ca inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului de proprietate publică impune nu numai soluția interdicției înstrăinării lor, ci, ca o consecința, și imposibilitatea dobândirii acestora de către terți prin oricare alt mod de dobândire reglementat de lege.

În consecința, din analiza comparativa a dispozițiilor legale criticate și a prevederilor constituționale invocate în susținerea excepției nu rezultă ca

art. 11 din Legea nr. 213/1998

ar încalcă dispozițiile constituționale ale art. 41 și ale art. 135 alin. (1) și (6).

În legătură cu invocarea, în susținerea excepției de neconstituționalitate, a art. 20 din Constituție, Curtea constata ca autorii excepției nu au indicat nici un tratat internațional privind drepturile omului care să fi fost încălcat de prevederile criticate. Excepția este, sub acest aspect, nemotivată, nefiind deci respectate dispozițiile

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată.

Din examinarea dispozițiilor legale criticate, Curtea retine că nu este restrâns dreptul reclamanților la intentarea unei acțiuni în revendicare, ci, astfel cum s-a mai arătat, se statuează asupra regimului proprietății statului privind bunurile ce fac obiectul domeniului public, o dată ce acestea au fost astfel declarate și încadrate. În aceste condiții nu este încălcat nici accesul la justiție al celor interesați, principiu prevăzut de art. 21 din Constituție, și nici principiul constituțional al egalității în drepturi.

De altfel, Curtea observa ca, în cauza, ceea ce se judeca la instanța este acțiunea în revendicare a unui teren. Or, sub acest aspect,

Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, a stabilit, la art. 5 alin. (1), ca "Aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, cai de comunicații [...]", iar la alin. (2) al aceluiași articol s-a prevăzut ca "Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public".

Pe de altă parte, este de menționat ca

Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede, la art. 8 alin. (1), ca "Nu intra sub incidența prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin

Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 ".

Curtea nu poate retine nici încălcarea dispozițiilor art. 49 din Constituție, în condițiile în care autorilor excepției nu li s-a restrâns, prin prevederile legale criticate, exercițiul vreunuia dintre drepturile sau libertățile înscrise în Constituție.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, excepție ridicată de Vasilichia Nadu, Denisa Radu Copaceni și Ilina-Minola-Magdalena Mirea în Dosarul nr. 988/2001 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2003.