Decizia nr. 31/2018
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 și ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și a legii în ansamblul său
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Decizia nr. 35/2017 19 ianuarie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 , art. 8 alin. (5)…
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi
- magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (3),
art. 3,
art. 4,
art. 6,
art. 7,
art. 8
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din București în Dosarul nr. 14.359/233/2016 al Judecătoriei Galați - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.706D/2017.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 1.824D/2017, nr. 1.836D/2017 și nr. 1.847D/2017, având ca obiect excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (3),
art. 3,
art. 4,
art. 6,
art. 7,
art. 8
și ale
art. 11
și, respectiv, a dispozițiilor
art. 3,
art. 4 alin. (1),
art. 7,
art. 10 și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016 , excepții ridicate de Societatea Alpha Bank - S.A. din București, în Dosarul nr. 15.766/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și, respectiv, de Societatea Credit Europe Bank România - S.A. din București, în Dosarul nr. 20.225/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă.
4.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
5.
Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.824D/2017, nr. 1.836D/2017 și nr. 1.847D/2017 la Dosarul nr. 1.706D/2017, care este primul înregistrat.
6.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016
și
Decizia nr. 701 din 7 noiembrie 2017 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
7.
Prin Încheierea din 20 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 14.359/233/2016, Judecătoria Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 alin. (3),
art. 3,
art. 4,
art. 6,
art. 7,
art. 8
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016 . Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.706D/2017.
8.
Prin Încheierea din 28 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 16.020/245/2016, Judecătoria Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 alin. (3),
art. 3,
art. 4,
art. 6 ,
art. 7,
art. 8
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016 . Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.824D/2017.
9.
Prin sentințele civile nr. 12.862 din 31 octombrie 2016 și nr. 14.365 din 5 decembrie 2016, pronunțate în Dosarul nr. 15.766/300/2016 și în Dosarul nr. 20.225/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3,
art. 4 alin. (1),
art. 7,
art. 10
și ale
art. 11,
și, respectiv, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (3),
art. 3,
art. 4,
art. 6,
art. 7,
art. 8
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016 . Excepția de neconstituționalitate formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 1.836D/2017 și nr. 1.847D/2017.
10.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Credit Europe Bank România - S.A. din București, S.C. Credit Europe Bank N.V. Amsterdam și de Societatea Alpha Bank - S.A. din București în cauze în care s-au formulat, de către autoarele excepțiilor, contestații privind neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată.
11.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că legea dării în plată nu este corelată cu prevederile
Codului civil
și ale
Codului de procedură civilă
și nici cu măsurile legislative ce reglementează supra-îndatorarea persoanelor fizice, cum ar fi, spre exemplu,
Legea nr. 151/2015 . Se mai susține că
nu respectă principiul neretroactivității legii și nici dreptul de proprietate al creditorilor. De asemenea, legea criticată plasează creditorii diligenți, care și-au garantat creanța cu o ipotecă în dezavantaj față de creditorii chirografari mai puțin diligenți, încălcând astfel principiul constituțional al egalității și interdicția de discriminare.
12.
Se mai arată că
restrânge dreptul de proprietate și libertatea contractuală a creditorilor fără ca niciuna dintre justificările/premisele cuprinse la
art. 53 din Constituție
să existe. Totodată, legea dării în plată nu respectă principiul proporționalității și lasă loc hazardului moral al debitorului, în sensul în care legea permite modificarea discreționară a prețului contractului de către debitor și constituie un stimulent pentru ca debitorii să nu își execute obligațiile contractuale de plată a datoriilor. Măsura impusă de
Legea nr. 77/2016 a r fi fost proporțională dacă legiuitorul ar fi corelat-o cu prevederile
și dacă ar fi fost limitată la cazurile sociale care să justifice ingerința excepțională a legiuitorului în contract. De altfel, domeniul extins de aplicare a legii și condițiile de admisibilitate a cererii de dare în plată vin în contradicție cu propria expunere de motive a legii. Astfel, prevederile
art. 3
și
4 din
sunt neconstituționale în măsura în care nu limitează exercitarea dreptului de dare în plată la situații de imposibilitate fortuită de executare și criză a contractului. Pentru ca legea sa aibă un caracter social, trebuie stabilite criteriile de eligibilitate și termenii specifici în care mecanismul prevăzut să poată fi aplicat.
13.
Judecătoria Galați - Secția civilă, în Dosarul nr. 1.706D/2017, apreciază că prevederile criticate sunt constituționale.
14.
Judecătoria Iași - Secția civilă, în Dosarul nr. 1.824D/2017, apreciază că prevederile criticate sunt constituționale.
15.
Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă, în dosarele nr. 1.836D/2017 și nr. 1.847D/2017, consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.
16.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
17.
Guvernul, exprimându-și punctul de vedere în Dosarul Curții nr. 1.836D/2017, apreciază că, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 teza întâi,
raportate la dispozițiile
art. 3 teza întâi,
precum și excepția de neconstituționalitate ce vizează prevederile
art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016
sunt inadmisibile, iar excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 teza întâi
raportate la celelalte dispoziții ale
este neîntemeiată.
18.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
19.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2,
3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
20.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile
art. 1 alin. (3),
art. 3,
art. 4,
art. 5,
art. 6,
art. 7,
art. 8,
art. 10
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Având în vedere natura criticilor de neconstituționalitate formulate, precum și faptul că, în dosarele antereferite, contractele de credit au fost încheiate sub imperiul
Codului civil din 1864 , Curtea va reține drept obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile
art. 1 alin. (3),
art. 3,
art. 4,
art. 5,
art. 6,
art. 7,
art. 8,
art. 10
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016 , precum și legea în ansamblul său. Prevederile legale criticate, punctual, au următorul cuprins:
–
Articolul 1
alin. (3) : „Dispozițiile prezentei legi se aplică și în cazul în care creanța creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.“;
–
Articolul 3
: „Prin derogare de la dispozițiile
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la
art. 5 alin. (3)
părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“;
–
Articolul 4
:
Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:
a)
creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;
b)
cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;
c)
creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință;
d)
consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
În situația în care executarea obligațiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.“;
–
Articolul 6
:
De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanților personali sau ipotecari.
În situația admiterii definitive a contestației prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât și împotriva altor garanți personali sau ipotecari.
Demersurile prevăzute la art. 5 și art. 7-9 pot fi întreprinse și de codebitori, precum și de garanții personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.
Acțiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.
–
Articolul 7
:
În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispozițiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.
Cererea se judecă în procedură de urgență, cu citarea părților, de judecătoria în circumscripția căreia domiciliază consumatorul.
Apelul împotriva hotărârii pronunțate în conformitate cu dispozițiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare și se judecă cu celeritate.
Până la soluționarea definitivă a contestației formulate de creditor se menține suspendarea oricărei plăți către acesta, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.
În situația în care se admite contestația formulată de creditor, părțile vor fi puse în situația anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.
În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestației, creditorul are obligația să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispozițiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informațiilor și a înscrisurilor, cât și în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.
–
Articolul 8
:
În situația în care creditorul nu se conformează dispozițiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor.
Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părților, de către judecătoria în circumscripția căreia domiciliază debitorul.
Până la soluționarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menține suspendarea oricărei plăți către creditor, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.
Acțiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.
–
Articolul 10
:
La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunțării hotărârii judecătorești definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului față de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.
De dispozițiile prezentului articol beneficiază și codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligația debitorului principal.
–
Articolul 11
: „ În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum și din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată.“
21.
În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (3)
privind statul de drept,
art. 15 alin. (2)
care prevede principiul neretroactivității,
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în drepturi a cetățenilor,
art. 21 -
Accesul liber la justiție,
art. 24 -
Dreptul la apărare,
art. 44 -
Dreptul de proprietate privată,
art. 45 -
Libertatea economică,
art. 53 -
Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,
art. 76 alin. (1)
coroborat cu
art. 73 alin. (3) lit. m)
referitor la regimul juridic al proprietății,
art. 135 -
Economia și
art. 136 alin. (5)
privind inviolabilitatea proprietății private.
22.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în prezentele cauze, în ceea ce privește o parte dintre prevederile legale criticate din
Legea nr. 77/2016 , nu sunt respectate condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, a căror existență rezultă din prevederile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei[…]“, precum și din prevederile
art. 29 alin. (3)
din aceeași lege, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printro decizie anterioară a Curții Constituționale“. Astfel, Curtea reține ca element comun situației de fapt din cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești care au sesizat instanța de contencios constituțional în prezentele dosare, că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a
noului Cod Civil , respectiv 1 octombrie 2011. Autorii excepției au invocat neconstituționalitatea
art. 3 din Legea nr. 77/2016 , fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea
noului Cod civil
[„Prin derogare de la dispozițiile
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare“] și ipoteza care vizează aplicabilitatea
vechiului Cod civil.
În aceste condiții, instanța de contencios constituțional va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 teza întâi
raportate la prevederile
art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 .
23.
De asemenea, faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești care au sesizat Curtea au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a
noului Cod civil
este relevant și în examinarea admisibilității excepției având ca obiect neconstituționalitatea tezei a doua a
art. 11 din Legea nr. 77/2016 . Curtea reține că, potrivit primei teze a acestui articol, prevederile
se aplică și contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale
în vigoare. Așa fiind, Curtea va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 , întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a
24.
Totodată, având în vedere faptul că niciunul dintre consumatorii care sunt parte la contractele de credit nu a fost supus executării silite a imobilului ipotecat, Curtea constată că dispozițiile
art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016
nu au legătură cu soluționarea cauzelor în care au fost ridicate excepțiile de neconstituționalitate conexate în prezentul dosar și, prin urmare, va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a acestora.
25.
În continuare, Curtea reține că, prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, s-a constatat că prevederile
art. 11 teza întâi,
raportate la cele ale
art. 3 teza a doua ,
art. 4,
art. 7
și
art. 8 din Legea nr. 77/2016
sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească are posibilitatea și obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reținut că, în cazul în care instanța judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condițiilor impreviziunii, aceste prevederi de lege ar încălca dispozițiile constituționale ale
art. 1 alin. (3)
privind statul de drept,
art. 1 alin. (5) -
în componenta sa privind calitatea legii, cele ale
art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil, precum și cele ale
art. 124
privind înfăptuirea justiției. Totodată, prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , precitată, paragraful 122, Curtea a constatat că sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ din
art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016
este neconstituțională.
26.
În acest context, Curtea reține că, potrivit
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Prin urmare, ținând cont și de faptul că
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , precitată, a fost publicată ulterior sesizării instanței constituționale în prezentele cauze, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 teza întâi r aportate la
art. 3 teza a doua,
art. 4,
art. 7
și a rt. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.
27.
În continuare, Curtea va examina pretinsa contrarietate dintre, pe de o parte, principiile și dispozițiile constituționale invocate în susținerea prezentei excepții de neconstituționalitate și, pe de altă parte, celelalte dispoziții ale
criticate.
28.
Curtea reține că prevederile criticate din
au mai format, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, deciziile
nr. 623 din 25 octombrie 2016 , precitată,
nr. 15 din 17 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 7 aprilie 2017,
nr. 35 din 19 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 10 mai 2017,
nr. 92 din 28 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017,
nr. 93 din 28 februarie 2017,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017,
nr. 94 din 28 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 4 august 2017,
nr. 95 din 28 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017,
nr. 238 din 6 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 11 august 2017,
nr. 240 din 6 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 29 mai 2017,
nr. 357 din 11 mai 2017,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2017,
nr. 358 din 11 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 3 octombrie 2017,
nr. 359 din 11 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 1 noiembrie 2017,
nr. 367 din 30 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 17 iulie 2017 și
nr. 391 din 6 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 31 octombrie 2017.
29.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă, referitoare la
în ansamblul său, Curtea reține că, în paragrafele 107-108 ale Deciziei
nr. 623 din 25 octombrie 2016 , a constatat că autoarele excepției de neconstituționalitate susțin, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât
a fost adoptată ca o lege ordinară. Or, în condițiile în care se instituie un regim derogatoriu de la regimul general al proprietății [care este reglementat, potrivit
art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituție , prin lege organică], această derogare trebuie operată tot printro lege organică. În acest context, se menționează, cu titlu de exemplu,
art. 8 alin. (1) din lege
prin care se reglementează posibilitatea pentru instanța de judecată de a obliga creditorul să devină titular al dreptului de proprietate asupra imobilului. Așadar, critica de neconstituționalitate formulată de autoarele excepției de neconstituționalitate se raportează la problema reglementării printr-o lege ordinară, cum este
a unor situații care vizează aspecte importante legate de dreptul de proprietate (precum transmiterea forțată a unui imobil în patrimoniul creditorului).
30.
De asemenea, Curtea a reținut că
reglementează situații specifice care nu se referă la regimul general al proprietății, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligații derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea
are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietății, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietății în România, și nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituții de drept civil. În concordanță cu jurisprudența sa ( Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea constată că regimul juridic general al proprietății, publică sau privată, vizează, ca esență, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosința, dispoziția, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietății și al dreptului de proprietate, și încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanță mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanțe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi
Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care în
art. 348
reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea constată că această critică de neconstituționalitate extrinsecă este neîntemeiată.
31.
În continuare, Curtea observă că, prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , a reținut că dispozițiile criticate din
nu încalcă prevederile constituționale ale
art. 15 alin. (2)
privind principiul neretroactivității legii civile,
art. 16
privind egalitatea în fața legii,
art. 24
privind dreptul la apărare,
art. 45
privind libertatea economică,
art. 73 alin. (3) lit. m)
privind adoptarea legilor organice,
art. 135
privind economia,
art. 136 alin. (5)
privind inviolabilitatea proprietății private, iar, cu privire la dispozițiile
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale
art. 148
privind integrarea în Uniunea Europeană din Constituție, a constatat că nu au incidență în cauză (paragraful 130). Autoarele excepției de neconstituționalitate repun în discuție conformitatea dispozițiilor criticate din
cu o parte dintre aceste texte constituționale.
32.
În urma examinării criticilor formulate de autoarele excepției din perspectiva acestor dispoziții constituționale, Curtea constată că atât considerentele, cât și soluția reținute în
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016
sunt aplicabile mutatis mutandis în prezenta cauză.
33.
În jurisprudența sa în această materie, referitor la critica privind încălcarea
art. 15 alin. (2) din Constituție , Curtea a reținut, prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , că „Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun,
Codul civil din 1864 , care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul
art. 969
și
art. 970 . Având în vedere că
reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează“ (paragraful 115).
34.
Cu privire la critica raportată la
art. 16 din Constituție
referitor la principiul egalității, pe lângă cele reținute de Curte în paragraful 112 al Deciziei
nr. 623 din 25 octombrie 2016 , prin care a constatat conformitatea cu acest standard constituțional a prevederilor criticate, Curtea reține și faptul că, în Decizia
nr. 35 din 19 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 10 mai 2017 (paragraful 64), a reiterat jurisprudența sa constantă potrivit căreia noțiunea fundamentală de egalitate în fața legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferențiat unor situații distincte este discriminatorie. Dimpotrivă, în acest fel se asigură deplina respectare a acestui principiu constituțional fundamental. Astfel, în
Decizia nr. 192 din 31 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, Curtea a precizat că „Egalitatea în fața legii și a autorităților publice, consacrată cu titlu de principiu de
art. 16 alin. (1) din Constituție , își găsește aplicare doar atunci când părțile se găsesc în situații identice sau egale, care impun și justifică același tratament juridic și deci instituirea aceluiași regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situații diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluție legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunțat“. Curtea a mai reținut, în aceeași decizie, că deosebirile obiective dintre categoria profesioniștilor și cea a consumatorilor sunt suficient de relevante și semnificative încât să justifice opțiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct.
35.
În justificarea respingerii criticii, formulate inclusiv din perspectiva
art. 21 alin. (3) din Constituție , care viza prevederile
art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 , Curtea a reținut, în paragraful 127 al Deciziei
nr. 623 din 25 octombrie 2016 , că acestea, cu precizările aduse de instanța de contencios constituțional raportate la aplicarea teoriei impreviziunii, nu reprezintă o ingerință în realizarea actului de justiție sau a dreptului la un proces echitabil, ci o aplicare justă, în spiritul bunei-credințe și a echității, a teoriei impreviziunii în faza executării silite. De asemenea, în paragraful 116 al deciziei precitate, Curtea a reținut că instituția impreviziunii aplicabilă ope legis, pentru toate contractele încheiate până la data intrării în vigoare a
Legii nr. 77/2016 , nu poate fi recunoscută, fiind în contradicție cu prevederile constituționale ale
art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil, precum și cele ale
art. 124
privind înfăptuirea justiției.
36.
Aceste considerente ale Curții, referitoare la
art. 21 alin. (3) , își păstrează relevanța mutatis mutandis și în respingerea criticilor ridicate în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât, în prezentele excepții, singurul text criticat, din perspectiva
art. 21
și
art. 24 din Constituție , este
art. 7 din
Legea nr. 77/2016 , a cărui constituționalitate a fost constatată, numai sub rezervă interpretativă, în
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 .
37.
Cu referire la criticile prevederilor
formulate din perspectiva pretinsei încălcări a
art. 44 din Constituție
privind dreptul de proprietate privată, în paragraful 128 al Deciziei
nr. 623 din 25 octombrie 2016 , Curtea a reținut că, în jurisprudența sa (a se vedea
Decizia nr. 270 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19), a statuat că, potrivit
art. 44 alin. (1) din Constituție , legiuitorul este în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea și
Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat prin
Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul
art. 44 din Constituție , legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de
Constituție , în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Așadar, textul
art. 44 din Constituție
cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziție specială în temeiul căreia legiuitorul are competența de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiții, Curtea a reținut că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit
art. 44 alin. (1) din Constituție ; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăși suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condițiile exercitării sale cu bună-credință (a se vedea, mutatis mutandis,
Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituțiilor de credit nu cunoaște nicio limitare în condițiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate.
38.
De asemenea, cu referire la prevederile
art. 5 alin. (3)
și
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 , în Decizia
nr. 95 din 28 februarie 2017 , Curtea a reținut că, prin reglementarea procedurii dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin
art. 5 alin. (3)
și
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 , a pus la îndemâna debitorului obligației un mecanism procedural specific prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăților pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Este o măsură conexă firească deciziei debitorului de a transmite creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. Suspendarea plăților aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia prin care apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăților, celelalte obligații ale debitorului rezultate din acesta se execută în continuare.
39.
În acest context, Curtea reține că suspendarea antemenționată se aplică atât în situația în care creditorul obligației de plată nu formulează contestație împotriva notificării transmise, cât și în situația în care acesta din urmă formulează o asemenea contestație. Astfel, în lipsa formulării contestației prevăzute de
art. 7 alin. (1) din lege , notificarea transmisă creditorului rămâne definitivă, în sensul că ambele părți acceptă faptul că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate, în condițiile intervenirii impreviziunii, părțile având posibilitatea de a negocia pentru a ajunge la un alt acord în termenul prevăzut de
art. 5 alin. (3) din lege . De abia după expirarea termenului menționat se poate încheia actul de dare în plată. Pe toată perioada de timp care acoperă termenul de contestare, precum și termenul de negociere, executarea plăților derivate din contractul de credit este suspendată. În acest fel, legiuitorul a pus la îndemâna debitorului un instrument juridic, prin intermediul căruia echilibrează poziția economică net inferioară a consumatorului în raport cu profesionistul în condițiile intervenirii impreviziunii. Ar fi fost, de altfel, nefiresc ca, pe această perioadă, contractul să fi continuat să se execute ca atare, mai ales că este una preprocesuală, de negociere între părți, în care sunt cercetate posibilitățile de continuare a executării contractului de credit, prin adaptarea acestuia la noile condiții socioeconomice. În schimb, în ipoteza în care creditorul formulează contestație, notificarea este afectată de o condiție rezolutorie, aceea a admiterii contestației de către instanța judecătorească competentă. Însă, indiferent dacă această condiție se împlinește, pe toată perioada în care curge termenul de formulare a contestației și a judecății, până la soluționarea definitivă a contestației, notificarea are drept efect și suspendarea plăților rezultate din contractul de credit, ca o măsură provizorie și conexă acesteia.
40.
În acest context, Curtea constată că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului pentru că suspendarea plăților este o măsură imediată care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condițiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestația creditorului, debitorul obligației va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată.
41.
Din cele de mai sus, Curtea, având în vedere conținutul normativ al
art. 5 alin. (3)
și
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 , constată că acestea reglementează o intervenție etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs. De principiu, niciun text constituțional nu împiedică legiuitorul să intervină în executarea acestor contracte în vederea reechilibrării lor, cu respectarea condițiilor impuse prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016
referitoare la buna-credință și echitatea ce trebuie să guverneze această materie. Însă, intensitatea acestei intervenții, privită din perspectiva exigențelor
Constituției , trebuie evaluată prin prisma testului de proporționalitate dezvoltat de Curtea Constituțională în jurisprudența sa (a se vedea
Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015,
Decizia nr. 270 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, sau
Decizia nr. 266 din 21 mai 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013) în condițiile în care drepturile relative, distinct de aplicarea
art. 53 din Constituție , cunosc limitări implicit admise rezultate atât din evoluția și confruntarea acestora în timp (cu privire la caracterul evolutiv al conceptelor constituționale, a se vedea
Decizia nr. 498 din 10 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 28 iunie 2012, și
Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015), cât și din perspectiva titularilor lor.
42.
Raportat la cauza de față, Curtea constată că, deși creditorul obligației deține, în principiu, un bun, în sensul
art. 1 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reprezentat de creanța care face obiectul contractului de credit (a se vedea, în acest sens, și
Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 24), intervenția statului operată prin textele de lege criticate urmărește un scop legitim, respectiv protecția consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situația de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit în condițiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe
art. 969
și
970 din
Codul civil din 1864 . Așadar, scopul legitim urmărit se circumscrie conceptului de protecție a consumatorului prin înlăturarea pericolului ruinei sale iminente.
43.
În continuare, Curtea urmează să analizeze dacă măsura criticată este adecvată, necesară și dacă respectă un just raport de proporționalitate între interesele generale și cele individuale. În acest sens, Curtea reține că, în mod abstract, suspendarea executării plăților este o măsură capabilă să îndeplinească scopul legitim urmărit, neexistând nicio abatere între substanța acesteia și finalitatea pe care o are în vedere. Mai mult, măsura reglementată și finalitatea avută în vedere se află într-un evident raport de consecvență logică, drept care se impune concluzia irefragabilă a caracterului său adecvat.
44.
De asemenea, Curtea constată că măsura legală criticată este necesară, legiuitorul având deplina competență constituțională, în temeiul
art. 15 alin. (1),
art. 44 alin. (1)
și
art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală,
de a proteja într-un mod efectiv interesele patrimoniale ale cetățenilor săi, atunci când în paradigma executării contractului - de credit în cazul de față - intervine un aspect care ține de impreviziune. Curtea observă că, din întreg arsenalul de măsuri pe care legiuitorul le avea la îndemână, a apelat la suspendarea temporară a plăților rezultate din contractul de credit, măsură ce trebuie calificată ca având un grad de intruziune moderat asupra dreptului de proprietate al creditorului, aspect dedus atât prin natura sa juridică de măsură vremelnică/provizorie, cât și din posibilitatea creditorului de a-și vedea executată creanța întru totul, în măsura în care instanța judecătorească admite contestația formulată. Desigur, astfel cum s-a precizat, această opțiune a legiuitorului nu este cea mai puțin intruzivă, ipoteză în care legiuitorul ar fi trebuit să lase instanței judecătorești competența de a decide ea însăși, eventual, prin procedura ordonanței președințiale sau suspendarea executării silite, după caz, dacă se impune măsura suspendării în mod temporar a plății sumelor de bani aferente contractului de credit. Totuși, Curtea constată că această orientare legislativă a ținut seama de realitățile socioeconomice existente, aspect cu privire la care legiuitorul are o largă marjă de apreciere, precum și de particularitățile și specificul circumstanțelor referitoare la iminența începerii sau continuării procedurii de executare silită cu efecte iremediabile asupra consumatorului, respectiv la relația profesionist-consumator în care acesta din urmă se află într-o situație de inferioritate economică. De aceea, în cazul în care între părți există o neînțelegere apărută cu privire la existența impreviziunii în contracte, legiuitorul, în mod corect, a apreciat ca fiind necesară o suspendare de drept a executării unui asemenea contract, până la pronunțarea hotărârii judecătorești definitive în cauză, care tranșează problema litigioasă dintre părți.
45.
În continuare, Curtea reține că măsura criticată configurează un just raport de proporționalitate între interesele generale și cele particulare, în sensul că pune în balanță, pe de o parte, protecția imediată și nemijlocită a consumatorilor, așadar, a unei largi sfere de persoane care, deși situate într-un raport de egalitate juridică, formală cu profesioniștii, totuși, sub aspectul puterii lor economice, apreciate în mod individual, se află într-o evidentă relație de inferioritate, și, pe de altă parte, interesul profesioniștilor de a-și vedea executate sumele de bani rezultate din contractele de credit. Intervenind în acest domeniu sensibil, legiuitorul, în marja sa de apreciere, derivată din prevederile
art. 61 alin. (1) din Constituție , a reglementat această măsură într-un domeniu limitat (contract de credit) și în condiții restrictive (condiții de admisibilitate în marja impreviziunii), protejând, cu efect imediat și provizoriu, persoanele expuse acestui risc major intervenit în executarea contractului, risc calificat de Curtea Constituțională ca fiind unul supraadăugat. Ar fi fost contrastant cu însăși noțiunea de impreviziune ca, pe perioada în care notificarea de dare în plată este depusă, debitorul de bună-credință al obligației să fie ținut să plătească, în continuare, sume nominale de bani care, sub aspectul cuantumului lor, aduc în discuție impreviziunea, întrucât Curtea, în analiza sa, pleacă de la premisa axiomatică a
art. 57 din Constituție.
În aceste condiții, nu este de admis ca o realitate juridică, formală, rezultată din contractul de credit să prevaleze asupra regulilor de echitate și bună-credință care guvernează materia contractelor civile.
46.
De asemenea, Curtea reține că, în condițiile în care instanța judecătorească admite contestația formulată de profesionist, prestațiile bănești datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligației, în acest caz, având dreptul și la repararea prejudiciului, în măsura în care instanța judecătorească a constatat reaua-credință a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de
art. 5 din Legea nr. 77/2016 .
47.
În consecință, având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că mecanismul procedural reglementat de legiuitor nu pune în discuție în niciun fel condițiile de drept substanțial ce trebuie avute în vedere la depunerea notificării, ci stabilește un echilibru procedural corect între părțile aflate în litigiu, cu respectarea principiului proporționalității ce trebuie să caracterizeze orice măsură etatică în domeniul proprietății private.
48.
Totodată, Curtea reține că dispozițiile
Legii nr. 77/2016 , în interpretarea obligatorie dată acestora prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , permit menținerea suspendării plăților către creditori numai în măsura în care, în cazul fiecărui contract de credit în parte, sunt îndeplinite criterii obiective, respectiv condițiile existenței impreviziunii, și care vor fi evaluate în condiții de independență și imparțialitate de către instanțele de judecată. În acest fel, creditorii beneficiază de suficiente garanții că dreptul lor de proprietate nu poate fi atins, în substanța sa, prin reglementarea, în favoarea debitorilor, a prerogativei prevăzute de
art. 5 alin. (1),
coroborat cu
art. 5 alin. (3)
și
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 .
49.
Cu referire la criticile prevederilor
formulate din perspectiva
art. 45,
art. 135
și
136 din Constituție , Curtea a reținut, de asemenea, în Decizia
nr. 35 din 19 ianuarie 2017
[paragraful 65], că însuși textul
art. 45 din Constituție
dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora sunt garantate în condițiile legii. Or dispozițiile criticate din
se pot încadra în această categorie - în condițiile legii - legiuitorul constituant însuși acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condițiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum și pe cel al liberei inițiative. De altfel, Curtea Constituțională a stabilit în
Decizia nr. 282 din 8 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor“.
50.
În plus, prin Decizia
nr. 93 din 28 februarie 2017,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, Curtea a constatat că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin
art. 5 alin. (3)
și
art. 7 alin. (4) din
Legea nr. 77/2016 , a pus la îndemâna debitorului obligației un mecanism procedural specific prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăților pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului pentru că suspendarea plăților este o măsură imediată care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condițiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestația creditorului, debitorul obligației va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reținut că, în condițiile în care instanța judecătorească admite contestația formulată de profesionist, prestațiile bănești datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligației, în acest caz, având dreptul și la repararea prejudiciului în măsura în care instanța judecătorească a constatat reaua-credință a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de
art. 5 din Legea nr. 77/2016 .
51.
Cu privire la criticile formulate din perspectiva prevederilor
art. 53 din Constituție , Curtea reține, pentru identitate cu rațiunea avută în vedere în
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , că acestea nu au incidență în soluționarea excepției de neconstituționalitate (paragraful 130).
52.
Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele care au fundamentat-o își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.
53.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul a rt. 146 lit. d)
și
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi, în ceea ce privește dispozițiile
art. 11 teza întâi,
raportate la dispozițiile
art. 7 alin. (4) din
Legea nr. 77/2016 , și cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziții legale,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, a dispozițiilor
art. 11 teza întâi r aportate la prevederile
art. 3 teza întâi,
precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 teza a doua
din același act normativ, excepție ridicată de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din București în Dosarul nr. 14.359/233/2016 al Judecătoriei Galați - Secția civilă, de Societatea Credit Europe Bank N.V. Amsterdam în Dosarul nr. 16.020/245/2016 al Judecătoriei Iași - Secția civilă, de Societatea Alpha Bank România - S.A. din București, în Dosarul nr. 15.766/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și de Credit Europe Bank (România) - S.A. din București în Dosarul nr. 20.225/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă.
2.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, raportate la prevederile
art. 3 teza a doua,
art. 4,
art. 7 alin. (1)-(3)
și
alin. (5)
și
(6)
și ale
art. 8 alin. (1)-(4)
din același act normativ, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe judecătorești.
3.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe judecătorești și constată că prevederile
art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, raportate la celelalte prevederi ale aceluiași act normativ, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Galați - Secția civilă, Judecătoriei Iași - Secția civilă și Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 23 ianuarie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-șef, Claudia-Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.