Decizia nr. 185/2003

Costica Bulai - președinte

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Robert Farkas, Milena Farkas, Ana Ceauranu, Marius-Petre Mateescu, Ioana-Dana Mateescu, Iohann Bettendorf, Florica Patru, Otto-Viktor Rohrer, Marioara Rohrer, Valentina-Luminita Barcovici și Iuliana Szasz în Dosarul nr. 5.503/C/2002 al Tribunalului Timiș Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând ca, asupra constituționalității prevederilor

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 191/2002, statuand ca aceste prevederi sunt constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 17 decembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 5.503/C/2002, Tribunalul Timiș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Robert Farkas, Milena Farkas, Ana Ceauranu, Marius-Petre Mateescu, Ioana-Dana Mateescu, Iohann Bettendorf, Florica Patru, Otto-Viktor Rohrer, Marioara Rohrer, ValentinaLuminita Barcovici și Iuliana Szasz.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

încalcă art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 41 alin. (2) și alin. (7) teza a doua din Constituție. Se arata ca efectele retroactive ale dispozițiilor legale criticate aduc atingere validității unor acte juridice încheiate anterior intrării lor în vigoare. În opinia autorului excepției, în acest fel "legiuitorul manifesta o preferinta față de proprietarii anteriori preluării imobilelor de către stat ori față de succesorii acestora, în detrimentul proprietarilor care au dobândit imobilul sau părți din imobil în baza unui act juridic translativ de proprietate cu titlu oneros de la Statul Roman după preluarea imobilelor". Și, în sfârșit, se susține ca prin textele atacate se instituie regula nulității actelor juridice de înstrăinare, "prezumandu-se ca aceste acte au fost încheiate cu rea-credința și contrar legii în vigoare la data încheierii lor".

Instanța de judecată considera ca textele legale criticate de autorii excepției nu contravin prevederilor constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca textul criticat nu aduce o reglementare noua, ci consacra legal o soluție deja aplicabilă în practica, și anume, sancționarea cu nulitatea absolută a contractului încheiat de părți, care aveau cunoștința ca vânzătorul nu este proprietarul bunului. Se arata ca textul criticat reprezintă o aplicare a principiului constituțional al ocrotirii proprietății private. În fine, apreciază ca dispozițiile criticate nu conțin nici un element de discriminare care să ducă la încălcarea art. 16 din Constituție, tuturor celor aflați în situația descrisă de ipoteza art. 46 alin. (2) urmând sa li se aplice același regim juridic.

Avocatul Poporului, în punctul sau de vedere, invoca Decizia Curții Constituționale nr. 191/2002, prin care Curtea a respins excepția de neconstituționalitate. Apreciază ca textele care fac obiectul excepției de neconstituționalitate nu încalcă nici dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (2) și nici ale art. 41 alin. (2) și alin. (7).

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Excepția are ca obiect dispozițiile

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dispoziții al căror conținut este următorul: "Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu buna-credința."

Autorul excepției susține ca dispozițiile

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

au efect retroactiv, întrucât aduc atingere validității unor acte juridice încheiate anterior intrării lor în vigoare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca, asupra constituționalității dispozițiilor art. 46 alin. (2), s-a pronunțat prin Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, și Decizia nr. 72 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 21 martie 2003.

Cu acest prilej Curtea Constituțională, aplicând principiul ocrotirii bunei-credințe și pe cel al aparentei în drept, a decis ca acest text este constituțional, dat fiind ca soluția pe care o consacra nu are nimic novator și, prin urmare, nu poate fi socotit retroactiv.

Atât soluțiile, cat și considerentele acestor decizii sunt valabile și în cauza de fața, neintervenind elemente noi de natura a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

Curtea constata, de asemenea, ca ocrotirea interesului dobânditorului de buna-credința a fost determinata de ratiuni care vizează asigurarea securității circuitului civil și stabilitatea raporturilor civile. Ne aflam în prezenta unei erori comune a dobanditorilor cu privire la calitatea de proprietar a statului, eroare ce indreptateste o larga prezumție de buna-credința a acestora, întrucât aceasta eroare comuna a tuturor dobanditorilor s-a bazat pe autoritatea unui act legislativ, astfel că nu poate fi decât de buna-credința actul ce se întemeiază pe o dispoziție a legii.

Fața de cele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Robert Farkas, Milena Farkas, Ana Ceauranu, Marius-Petre Mateescu, Ioana-Dana Mateescu, Iohann Bettendorf, Florica Patru, Otto-Viktor Rohrer, Marioara Rohrer, Valentina-Luminita Barcovici și Iuliana Szasz în Dosarul nr. 5.503/C/2002 al Tribunalului Timiș - Secția civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 mai 2003.