Decizia nr. 203/2003

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 409/2001

pentru aprobarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Titco" - S.A. în Dosarul nr. 2.546/2001 al Curții de Apel București - Secția a V-a comercială.

La apelul nominal sunt prezente, prin avocați, Societatea Comercială "Titco" - S.A. și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Societății Comerciale "Titco" - S.A. solicita admiterea excepției, precizând ca excepția are ca obiect dispozițiile

art. 25 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , republicată, și nu din Legea nr. 490/2001. În susținerea excepției arata ca textul de lege criticat contravine prevederilor art. 16 și 21 din Constituție, întrucât conferă Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare un tratament juridic diferit față de celelalte părți, iar prin instituirea obligativitatii dovezii de plată a cauțiunii, fără de care contestația debitorului la executare nu va putea fi înregistrată, este îngrădit accesul la justiție și totodată încălcat dreptul la apărare. Arata ca, deși Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra textelor legale criticate prin deciziile nr. 126/2000 și nr. 231/2002, respingând excepția, aceste soluții au avut în vedere alte motive de neconstituționalitate.

Reprezentantul Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare solicita respingerea excepției de neconstituționalitate, precizând ca excepția privește

art. 83 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

care, în urma modificărilor aduse de

Legea nr. 409/2001 , a fost republicată, dându-se textelor o noua numerotare. Arata ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale. În sustinere depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public, apreciind ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, invocand în acest sens jurisprudenta Curții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 6 septembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 2.546/2001, Curtea de Apel București - Secția a V-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 409/2001

pentru aprobarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Titco" - S.A.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține ca aceste prevederi îi ingradesc liberul acces la justiție, făcându-l practic imposibil. Totodată se mai susține ca se încalcă principiul egalității părților (într-un proces), cu toate ca, potrivit art. 16 alin. (2) din Constituție, "Nimeni nu este mai presus de lege".

Se arata, de asemenea, ca, deși, potrivit art. 48 din Constituție, condițiile și limitele exercitării drepturilor persoanei vătămate de o autoritate publică se stabilesc prin lege organică,

Legea nr. 409/2001

nu a fost adoptată ca o lege organică.

Instanța de judecată apreciază ca textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale, invocand ca sunt pe deplin valabile și pentru cauza de fața considerentele cuprinse în deciziile Curții Constituționale nr. 231/2002 și nr. 285/2002.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocand în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 126/2000.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 409/2001

pentru aprobarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 19 iulie 2001. Ulterior sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate,

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, schimbandu-se numerotarea articolelor, astfel încât dispozițiile art. 25 alin. (1) și (2) au fost cuprinse în art. 83, cu următoarea redactare: "(1) Debitorii pot contesta în justiție măsurile dispuse de AVAB potrivit prezentei ordonanțe de urgență și pot face contestație la executare numai după depunerea unei cauțiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificării.

(2) Dovada privind plata cauțiunii prevăzute la alin. (1) va însoți în mod obligatoriu contestația debitorului fără care aceasta nu va putea fi înregistrată."

În susținerea neconstitutionalitatii acestui text de lege autorul excepției invoca încălcarea următoarelor prevederi constituționale:

- Art. 16 alin. (2): "Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 48: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obțină recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei.

(2) Condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

(3) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale."

Cu ocazia dezbaterilor în fața Curții Constituționale, reprezentantul autorului excepției a mai invocat și încălcarea prevederilor art. 24 din Constituție potrivit cărora:

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cuprinsul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

Aceasta sustinere nu respecta însă dispozițiile

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în forma scrisă și motivate". Conform dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională "hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor". Rezultă chiar din norma constituțională ca motivarea excepției cu indicarea prevederilor constituționale incalcate prin textul de lege criticat trebuie facuta anterior sesizării Curții, și anume în momentul ridicării excepției de neconstituționalitate în fața instanței de judecată. Curtea Constituțională este competența să se pronunțe numai în limitele sesizării.

Asadar Curtea va analiza criticile de neconstituționalitate în raport cu textele constituționale invocate în fața instanței de judecată.

Examinând excepția, Curtea constata ca instituirea obligației de plată a unei cauțiuni nu contravine prevederilor constituționale invocate de autorul excepției, dat fiind ca debitorului nu i se închide accesul la justiție pentru apărarea unui drept subiectiv.

De altfel, asupra constituționalității dispozițiilor

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

Curtea s-a mai pronunțat, și anume prin Decizia nr. 231 din 10 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 25 noiembrie 2002, și prin Decizia nr. 285 din 30 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 18 februarie 2003.

Respingând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a constatat ca dispozițiile

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

sunt constituționale, retinand ca, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate, "se face o confuzie între, pe de o parte, stabilirea unor condiții privind exercitarea unor drepturi prevăzute în ordonanța, care nu contravin principiului accesului liber la justiție, [...] și, pe de altă parte, îngrădirea accesului la justiție". În ceea ce privește obligarea la cauțiune, prin aceeași decizie s-a reținut ca o asemenea măsura este prevăzută și în materia contestației la executare, deci în cadrul procedurii obișnuite, în acest sens fiind prevederile art. 401 din Codul de procedură civilă.

Considerentele și soluțiile adoptate prin deciziile citate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza, neexistand elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

În legătură cu argumentul potrivit căruia dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituție, Curtea constata ca aceste prevederi constituționale nu sunt aplicabile prevederilor normei legale a carei neconstituționalitate se susține.

Potrivit dispozițiilor

Legii nr. 409/2001 , AVAB este o instituție a autorității publice centrale, având calitatea de creditor privilegiat, deținător al unei creanțe a statului care se executa înaintea tuturor celorlalte drepturi, cu excepția salariilor sau a altor creanțe privilegiate potrivit legii. Privilegiul acordat de lege creanței AVAB este în strânsă legătură cu datoria publică interna și cu obligația statului, prin instituțiile sale, de a asigura protejarea interesului național în activitatea economico-financiară.

Și, în sfârșit, cu privire la încălcarea prevederilor art. 48 din Legea fundamentală, privitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, Curtea constata ca reglementarea cuprinsă în

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

nu are în vedere contenciosul administrativ, la care se referă textul constituțional invocat, astfel încât invocarea acestui text nu are nici un temei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și (6) și al

art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 83 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active bancare, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Titco"-S.A. în Dosarul nr. 2.546/2001 al Curții de Apel București - Secția a V-a comercială.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2003.