Decizia nr. 276/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 127 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

privind colectarea creanțelor bugetare, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 79/2003 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Foraj Sonde" - S.A. din Targu Carbunesti în Dosarul nr. 816/2003 al Judecătoriei Targu Carbunesti.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 150C/2003, care are ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Societatea Comercială "Tubal Com" - S.A. și Societatea Comercială "Tubal Metalică" - S.A. în Dosarul nr. 72/2003 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

La apelul nominal, în Dosarul nr. 150C/2003, răspund autoarele excepției, reprezentate de avocat Nicolae Ivan, cu delegație la dosar, lipsa fiind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție chestiunea conexarii dosarelor sus-menționate, având în vedere conținutul identic al excepțiilor ridicate. Reprezentantul autoarelor excepției, precum și cel al Ministerului Public arata ca sunt de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, și ale art. 164 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 150C/2003 la Dosarul nr. 147C/2003, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul Nicolae Ivan pune concluzii de admitere a excepției astfel cum a fost formulată în fața instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, sustinand ca dispozițiile criticate, prin condiționarea introducerii contestației la executare de plată unei cauțiuni de 20% din cuantumul sumei datorate, încalcă prevederile art. 16 și 21 din Constituție. De asemenea, susține ca dispozițiile legale criticate se aplică numai debitorilor, nu și intervenientilor, iar în speta au fost obligate la plata cauțiunii și intervenientele.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind ca dispozițiile criticate care instituie plata unei cauțiuni pentru introducerea contestației la executare nu contravin principiului egalității în fața legii, care se referă la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, și, de asemenea, nu contravin nici accesului liber la justiție, consacrat de prevederile constituționale ale art. 21, întrucât acestea prevăd tocmai posibilitatea introducerii unei contestații la executare, în anumite condiții. În acest sens invoca jurisprudenta recenta a Curții Constituționale, care, prin Decizia nr. 229/2003, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constata următoarele:

Prin încheierile din 26 februarie 2003 și din 6 martie 2003, pronunțate în dosarele nr. 816/2003 și nr. 72/2003, Judecătoria Targu Carbunesti, respectiv Judecătoria Sectorului 5 București au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 127 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

privind colectarea creanțelor bugetare, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 79/2003 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Foraj Sonde" - S.A. din Targu Carbunesti, respectiv de Societatea Comercială "Tubal Com" - S.A. și Societatea Comercială "Tubal Metalică" - S.A. în cadrul unor cauze comerciale având ca obiect soluționarea unor contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia susțin ca dispozițiile criticate, prin condiționarea introducerii contestației la executare, formulată de persoanele juridice, de plată unei cauțiuni de 20% din cuantumul sumei datorate, contravin principiului egalității în fața legii și încalcă accesul liber la justiție. Introducerea obligativitatii consemnarii unei cauțiuni pentru formularea unei cereri în justiție, indiferent de cuantumul cauțiunii, nu are nici o fundamentare juridică, reprezentând o evidenta ingradire a accesului liber la justiție. Totodată dispozițiile criticate contravin și principiului egalității în fața legii, deoarece obligația depunerii unei cauțiuni pentru introducerea contestației la executare nu este prevăzută și în dreptul comun care reglementează contestația la executare promovata împotriva executării silite începute de un creditor nebugetar.

De asemenea, condiționarea introducerii contestației la executare de achitarea unei cauțiuni contravine prevederilor constituționale ale art. 48, care nu condiționeaza în nici un fel dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obține recunoașterea dreptului pretins.

Judecătoria Targu Carbunesti opineaza în sensul că excepția este neîntemeiată, întrucât prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 61/2002 , având caracterul unei legi speciale, preiau dispozițiile Codului de procedura civilă, prevăzând pentru creanțele bugetare un cuantum al cauțiunii pentru introducerea unei contestații la executare de 20% din suma datorată. Asadar, dispozițiile criticate nu creează un regim privilegiat pentru instituțiile publice și nici nu ingradesc accesul contestatoarei la justiție. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 48 din Constituție, apreciază ca prevederile criticate "nu aduc nici o vătămare intereselor contestatoarei", debitorul având deschisă calea acțiunii în justiție, în baza

Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 .

Judecătoria Sectorului 5 București opineaza ca excepția este intemeiata, întrucât dispozițiile legale criticate contravin principiului egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituție, prin instituirea unui tratament juridic diferit, aplicat creditorilor (autoritățile administrației publice centrale sau locale) în raport de debitori (doar persoane juridice), în situații identice - contestații la executare imobiliară, mobiliară sau prin poprire. De asemenea, prevederile

art. 127 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

ingradesc accesul liber la justiție. "Cauțiunea, spre deosebire de taxa judiciară de timbru, care reprezintă o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justiției, urmărește protejarea intereselor creditorului (spre exemplu, art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă) sau debitorului (art. 591 alin. 2 din Codul de procedură civilă), atunci când aparenta de drept este în favoarea acestuia. În ipoteza în care, însă, pe calea contestației la executare nu se solicita și suspendarea executării silite, ratiunea instituirii obligației de plată a cauțiunii nu poate fi ocrotirea intereselor creditorului".

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților a transmis Curții Constituționale punctul sau de vedere, considerând nefondata excepția de neconstituționalitate, întrucât

Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

instituie o procedură specială pentru colectarea creanțelor bugetare. Dispozițiile criticate nu creează discriminări între anumite categorii de persoane, ci reglementează o situație specială care justifica existenta unui tratament juridic diferit. Obligația depunerii cauțiunii de către persoanele juridice care formulează o contestație la executarea silită nu conduce la crearea unui regim juridic preferențial pentru instituțiile publice, asa cum susțin autoarele excepției, deoarece situațiile în care se găsesc acestea sunt diferite: pe de o parte, sunt autoritățile administrației publice centrale sau locale "abilitate sa administreze veniturile bugetare", iar pe de altă parte, este debitorul care are obligația de a plati impozite și taxe. De asemenea, nu se poate susține ca dispozițiile criticate încalcă accesul liber la justiție, deoarece, conform prevederilor ordonanței, cei interesați pot face contestație la executarea silită, care va fi judecata de o instanța judecătorească. Totodată considera că nu se încalcă nici dispozițiile art. 48 din Constituție, întrucât contestatorul care se considera vătămat în drepturile sale beneficiază de prevederile

Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 .

Guvernul apreciază ca dispozițiile criticate nu aduc vreo atingere principiului egalității în drepturi a cetățenilor, care se referă la egalitatea în drepturi a acestora în raport cu prevederile legii, "iar nu la faptul ca toți ar beneficia de aceleași drepturi". S-a avut în vedere ca depunerea cauțiunii să se facă numai de către persoanele juridice, atât în considerarea numărului sporit de cauze având ca obiect executarea creanțelor bugetare, cat și din motive de natura economică.

Dispozițiile criticate nu ingradesc accesul liber la justiție, întrucât ele au ca scop descurajarea abuzului de drept care se manifesta în procedurile de executare silită și care conduce la tergiversarea realizării drepturilor stabilite pe baza unor titluri, în dăuna intereselor creditorilor, acest aspect fiind avut în vedere și de prevederile

art. 130 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002 , potrivit cărora, în cazul respingerii contestației, contestatorul poate fi obligat la plata unor despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării.

Procedura instituită de dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 61/2002

reprezintă o procedură specială, care a fost instituită în realizarea interesului general, privind recuperarea banilor publici, care se cuvin bugetului de stat, iar în acest sens se da eficienta și prevederilor constituționale ale art. 53 alin. (1) privind obligativitatea cetățenilor de a plati taxe și impozite, precum și ale art. 134 alin. (2) lit. b) referitoare la obligația statului de a proteja interesele naționale în activitatea economică, financiară și valutară.

Avocatul Poporului considera ca dispozițiile criticate nu instituie discriminări între persoanele juridice de drept public și cele de drept privat. Diferențele existente între procedura de drept comun a soluționării contestației la executare (prevăzută de Codul de procedură civilă) și procedura specială a contestației la executarea creanțelor bugetare (prevăzută de

Ordonanța Guvernului nr. 61/2002 ) sunt justificate de exigenta protejării intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară, potrivit prevederilor art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție. În același sens sunt și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevăd dreptul statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau amenzi. Având în vedere ca cele doua situații prevăzute pentru introducerea contestației la executare nu sunt identice, dispozițiile criticate nu încalcă principiul egalității în drepturi. În acest sens este și jurisprudenta Curții Constituționale în materia principiului egalității, și anume Decizia nr. 135/1996.

Pe de altă parte, dispozițiile criticate, fiind de natura procedurala, sunt în concordanta și cu prevederile constituționale ale art. 125 alin. (3), conform cărora procedura de judecată este stabilită de lege.

În ceea ce privește critica referitoare la accesul liber la justiție, aceasta este neîntemeiată, întrucât prin dispozițiile titlului V - "Contestația la executarea silită" se recunoaște tocmai dreptul persoanelor interesate de a face contestație la executare în cazurile și condițiile prevăzute de acestea. Condiționarea introducerii contestației la executare de depunerea unei cauțiuni reprezintă o garanție a desfășurării cu celeritate a procedurii de executare și a evitării tergiversarii cauzelor.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 127 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

privind colectarea creanțelor bugetare (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 30 august 2002), aprobată cu modificări prin

Legea nr. 79/2003

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2003), care au următorul conținut:

- Art. 127: "(1) Contestația la executare se face cu condiția depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauțiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a trezoreriei statului.

(2) Dovada privind plata cauțiunii prevăzute la alin. (1) va însoți în mod obligatoriu contestația debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată.

(3) Verificarea cuantumului cauțiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii."

În susținerea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia apreciază ca prin dispozițiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituționale:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 48 alin. (1): "Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obțină recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei."

De asemenea, se susține ca prin dispozițiile criticate sunt incalcate și prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care au următorul cuprins: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine, în ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 din Constituție, ca aceasta critica este neîntemeiată, întrucât situația juridică a persoanelor colective este diferita de cea a persoanelor fizice, astfel încât tratamentul juridic diferit aplicabil - și anume obligația persoanelor juridice, în cazul contestației la executare, de a plati o cauțiune egala cu 20% din cuantumul sumei datorate, spre deosebire de persoanele fizice care nu au asemenea obligație este justificat în mod obiectiv și rațional. Pentru aceleași considerente nu poate fi primită nici critica potrivit căreia textele legale criticate ar institui o discriminare între persoanele juridice și instituțiile publice.

Referitor la invocarea prevederilor constituționale ale art. 21 și la cele privind dreptul la un "proces echitabil", Curtea retine ca prin reglementarea generica din care fac parte dispozițiile criticate, și anume titlul V - "Contestația la executarea silită", se asigura accesul la justiție al persoanelor interesate, iar condiționarea introducerii contestației la executare, în anumite împrejurări, de plată unei cauțiuni reprezintă - alături de termenul de exercitare și celelalte condiții prevăzute de lege - o măsura de asigurare a celeritatii procedurii și de descurajare a abuzului de drept, condiționare admisibilă și rezonabila.

Pe de altă parte, condițiile și termenele introducerii unei cai de atac se circumscriu domeniului procedural, care, potrivit dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Legea fundamentală, este de competența exclusiva a legiuitorului.

De asemenea, critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 48 alin. (1) din Constituție nu poate fi primită, întrucât acest text constituțional instituie răspunderea autorităților publice pentru vătămările produse cetățenilor prin încălcarea sau nesocotirea drepturilor și libertăților acestora și, ca atare, nu are incidența în cauza de fața.

Cu privire la susținerile unora dintre autoarele excepției, conform cărora dispozițiile criticate s-ar referi numai la debitorii persoane juridice, nu și la intervenienții persoane juridice, Curtea retine ca acestea constituie chestiuni de interpretare și de aplicare a legii, care, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, nu intră în competența Curții Constituționale, ci în cea a instanțelor judecătorești.

Dispozițiile

art. 127 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională. Astfel, prin Decizia nr. 229 din 3 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 26 iunie 2003, Curtea a respins ca nefondata o excepție de neconstituționalitate având același obiect. Neexistand elemente noi de natura a reconsidera jurisprudenta Curții în aceasta materie, considerentele și soluția acestei decizii rămân valabile și în prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 127 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

privind colectarea creanțelor bugetare, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 79/2003 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Foraj Sonde" - S.A. din Targu Carbunesti în Dosarul nr. 816/2003 al Judecătoriei Targu Carbunesti, respectiv de Societatea Comercială "Tubal Com" - S.A. și Societatea Comercială "Tubal Metalică" - S.A. în Dosarul nr. 72/2003 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2003.