Decizia nr. 902/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 108 din Legea nr. 46/2008

privind Codul silvic, excepție ridicată de Vasile Pop în Dosarul nr. 102/224/2015 al Judecătoriei Dragomirești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.195D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a cererii formulate.

5. Curtea, deliberând asupra cererii formulate, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 47/1992

și al art. 222 din Codul de procedură civilă, dispune respingerea cererii, deoarece de la data sesizării instanței de contencios constituțional, respectiv 7 iulie 2015, și până în prezent autorul excepției a avut la dispoziție un interval de timp suficient care să îi permită angajarea unui avocat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că dispozițiile

art. 108 din Legea nr. 46/2008

privind Codul silvic se regăsesc în art. 107 din același act normativ, republicat, și pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece prevederile legale astfel criticate sunt suficient de clare și previzibile. Contrar susținerilor autorului excepției, prin incriminarea faptei de tăiere sau distrugere de arbori de pe terenurile acoperite de vegetație forestieră nu este afectat dreptul de proprietate, deoarece exploatarea acestor arbori trebuie să se facă în condițiile legii, iar interesul prezervării acestei vegetații este mai presus de interesul particular al proprietarului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Decizia penală nr. 1/R din 7 iulie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 102/224/2015/a1, prin care a fost admis recursul formulat de Vasile Pop împotriva Încheierii din 17 iunie 2015 a Judecătoriei Dragomirești în Dosarul nr. 102/224/2015 prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate, Tribunalul Maramureș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 108 din Legea nr. 46/2008

privind Codul silvic, excepție ridicată de Vasile Pop într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 108 alin. (1) lit. c) - devenit după republicare

art. 107 - din Legea nr. 46/2008 .

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece expresia "vegetație forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier național" include și curtea, gospodăria și grădina proprietarului situate în intravilanul localităților.

9. Tribunalul Maramureș - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece nu afectează dreptul de proprietate prin instituirea unor limite în care acesta poate fi exercitat.

10. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

11. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale, deoarece dreptul de proprietate privată nu este absolut, legiuitorul fiind liber să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor sale, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau particulare legitime ale altor subiecte de drept. Așadar, exploatarea fondului forestier se face cu respectarea condițiilor obiective și rezonabile instituite de Codul silvic, sens în care, în cazul nerespectării lor, legiuitorul a înțeles să incrimineze tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, "fără drept", de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate. Proprietarul unui fond forestier poate uza de toate atributele dreptului de proprietate, cu condiția respectării amenajamentelor silvice elaborate în concordanță cu obiectivele ecologice și social-economice și cu respectarea dreptului de proprietate asupra pădurilor ale căror cheltuieli se suportă de bugetul de stat. În acest sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 755 din 20 septembrie 2012 .

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 108 din Legea nr. 46/2008

privind Codul silvic, astfel cum au fost modificate prin

art. 202 pct. 2 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Ulterior republicării, dispozițiile legale criticate se regăsesc în

art. 107 din Legea nr. 46/2008

privind Codul silvic, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015. Cu toate acestea, având în vedere critica formulată de autorul excepției, Curtea constată că obiect al excepției îl constituie numai alin. (1) al

art. 107 din Legea nr. 46/2008 , care are următorul conținut:

"(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează:

a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;

b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs nu depășește limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depășește limita prevăzută la lit. a);

c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;

d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei."

15. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 44 referitor la Dreptul de proprietate privată, precum și dispozițiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia susține că dispozițiile legale afectează dreptul de proprietate privată în măsura în care sunt interpretate în sensul că proprietarul unor arbori, puieți sau lăstari din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia poate fi subiect activ al infracțiunii și datorează plata arborilor tăiați către ocolul silvic.

17. Cu privire la critici similare, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 755 din 20 septembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 22 octombrie 2012. Cu acel prilej, s-a constatat că dreptul de proprietate, ca drept real, presupune exercitarea celor trei atribute ale sale, respectiv usus, fructus și abusus, care pot fi exercitate în mod liber, cu condiția respectării ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii. Prin urmare, dreptul de proprietate nu are o valoare absolută, sens în care art. 44 alin. (1) din Constituție precizează că limitele și conținutul său sunt stabilite de lege. Așa cum s-a reținut prin

Decizia nr. 878 din 10 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008, "legiuitorul ordinar este [...] competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat." Sub acest aspect, Curtea a constatat că, prin reglementarea dedusă controlului de constituționalitate, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale.

18. În acest context, prin

Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, Curtea Constituțională a statuat că "pot fi stabilite prin lege anumite limite, îngrădiri fie în privința obiectului dreptului, fie în privința unor atribute ale dreptului, pentru apărarea intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor altor persoane. Esențial este ca prin aceste restricții stabilite de lege să nu se atingă fondul acestui drept, să nu se anihileze complet dreptul de proprietate."

19. De exemplu, prin

Decizia nr. 159 din 28 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 24 martie 2006, Curtea a statuat că "textul constituțional (...) referitor la garantarea dreptului de proprietate statornicește că limitele și conținutul acestuia sunt stabilite prin lege", iar alin. (7) prevede că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. De asemenea, din jurisprudența Curții Constituționale și din cea a Curții Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea că dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci comportă unele limitări, care trebuie să păstreze un echilibru între interesul general și interesul privat al cetățenilor. În acest sens sunt, spre exemplu,

Decizia Curții Constituționale nr. 144 din 25 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 11 mai 2004, și Hotărârea Curții de la Strasbourg din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 78, potrivit căreia "o lipsire de proprietate, [...], poate fi justificată numai dacă se demonstrează, în special, că ea a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și a avut un temei legal. În plus, orice ingerință în folosirea proprietății trebuie să răspundă exigenței de proporționalitate. Curtea reamintește mereu: trebuie menținut un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Grija de a asigura un astfel de echilibru este inerentă mecanismului convenției. Curtea reamintește, de asemenea, că echilibrul este distrus atunci când persoana în cauză suportă o sarcină specială și exorbitantă" (a se vedea Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunțată în Cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei, paragrafele 69-74).

20. Așa fiind, Curtea Constituțională a constatat că susținerile autorului sunt neîntemeiate, deoarece prevederile legale criticate nu afectează substanța dreptului de proprietate, ci instituie anumite limite în care acesta poate fi exercitat. Exploatarea fondului forestier se face cu respectarea condițiilor obiective și rezonabile instituite de Codul silvic, sens în care, în cazul nerespectării lor, legiuitorul a înțeles să incrimineze tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, "fără drept", de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate.

21. De altfel, potrivit art. 3 alin. (1), art. 10 alin. (1) și art. 13 alin. (1) din Codul silvic, fondul forestier național constituie bun de interes național, motiv pentru care s-a instituit obligația legală de administrare și de asigurare a serviciilor silvice, după caz, la toate pădurile, indiferent de forma de proprietate, prin ocoale silvice, care, în cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, funcționează similar asociațiilor și fundațiilor sau ca societăți reglementate de

Legea societăților nr. 31/1990 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, ori pe bază de contract cu alte ocoale silvice.

22. Totodată, Curtea a mai constatat că proprietarul unui fond forestier poate uza de toate atributele dreptului de proprietate, cu condiția respectării amenajamentelor silvice elaborate în concordanță cu obiectivele ecologice și social-economice și cu respectarea dreptului de proprietate asupra pădurilor ale căror cheltuieli se suportă, potrivit art. 21 alin. (3), de administratorul fondului forestier proprietate publică a statului și de proprietar, pentru suprafețe de fond forestier mai mari de 10 ha, sau administrator în cazul în care proprietarul are înființat ocol silvic de regim și care administrează fondul forestier al acestuia.

23. Așa fiind, exploatarea masei lemnoase de către proprietari se poate face după obținerea autorizației și cu respectarea instrucțiunilor privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport de material lemnos aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. Totodată, legiuitorul a prevăzut în art. 62 alin. (3) și (4) o excepție potrivit căreia persoanele fizice, precum și cele care au facilitățile prevăzute de

Legea nr. 33/1996

privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munților Apuseni și membrii formelor de proprietate asociative prevăzute de lege pot exploata fără atestare un volum maxim de 20 m3/an din pădurile pe care le au în proprietate.

24. Prin urmare, Curtea constată că obiectul juridic multiplu al infracțiunilor silvice constă în relațiile sociale menite să protejeze fondul forestier, ca factor esențial în menținerea calității mediului la un nivel optim. În acest sens, prin

Decizia nr. 293 din 28 aprilie 2015 , paragraful 21, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 18 iunie 2015, Curtea Constituțională a statuat că, în limita atribuțiilor sale constituționale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, dar și potrivit politicii penale a statului, legiuitorul poate decide, în considerarea importanței valorilor sociale ocrotite prin normele penale adoptate și a raporturilor sociale ce se nasc în urma anumitor incriminări. Or, responsabil pentru atingerea principiilor continuității recoltelor de lemn, eficacității funcționale, asigurării conservării și ameliorării biodiversității este, în principal, statul, fapt care este de natură să legitimeze și calitatea sa de subiect pasiv principal al unor astfel de infracțiuni. Această calitate atrage posibilitatea transformării în parte civilă a acestuia, în cazul în care, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 2 din 15 martie 2010

pentru examinarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 22 iunie 2010, proprietarul fondului forestier astfel afectat este subiect activ al infracțiunii.

25. Toate acestea sunt rațiuni evidente ce justifică interesul material și moral al statului român pentru întreprinderea tuturor demersurilor necesare care asigură protecția vegetației forestiere față de actele necontrolate de tăiere, rupere, distrugere, degradare sau scoatere din rădăcini de arbori, puieți ori lăstari aparținând acestui fond.

26. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

27. În sfârșit, Curtea constată că, în fapt, autorul excepției a fost trimis în judecată pentru că a tăiat dintr-o fâneață împădurită situată în afara fondului forestier național un număr de 5 arbori de diferite esențe (stejar, mesteacăn și salcâm), verzi și nemarcați silvic, cu o valoare de 2.676 lei. Prin urmare, modalitatea concretă de aplicare a dispozițiilor legale criticate, după cum arborii tăiați aparțin sau nu vegetației forestiere situate pe terenuri din afara fondului forestier național, reprezintă o problemă ce ține de competența instanțelor de drept comun, Curtea Constituțională nefiind competentă să se pronunțe asupra acestor aspecte.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Pop în Dosarul nr. 102/224/2015 al Judecătoriei Dragomirești și constată că dispozițiile

art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008

privind Codul silvic sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Maramureș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 decembrie 2015.