Decizia nr. 297/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Silvia Nicoleta Klein în Dosarul nr. 4.288/2001 al Tribunalului Sibiu.

La apelul nominal se prezintă autoarea excepției, reprezentată prin avocat Betinio Diamant, cu delegație la dosar, lipsa fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autoarei excepției solicita admiterea excepției asa cum a fost formulată în fața instanței de judecată, sustinand ca posibilitatea administratorului sau lichidatorului de a cere anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii falimentului contravine prevederilor art. 15 alin. (2) și ale art. 41 alin. (2) din Constituție, întrucât prevăd posibilitatea anulării unui act juridic încheiat anterior dispoziției legale criticate. În subsidiar, solicita Curții Constituționale emiterea unei decizii interpretative, prin care să se constate ca dispozițiile criticate sunt neconstituționale în măsura în care se aplică tuturor creditorilor, indiferent de data dobândirii creanței.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției ca neîntemeiată, având în vedere ca dispozițiile legale criticate nu contravin principiului neretroactivitatii legii și nici dreptului de proprietate, invocand în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale în materie, și anume Decizia nr. 106/2002.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 13 martie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 4.288/2001, Tribunalul Sibiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Excepția a fost ridicată de Silvia Nicoleta Klein într-o cauza comercială având ca obiect soluționarea unei cereri de deschidere a procedurii falimentului debitoarei Societatea Comercială "Prince" - S.R.L. din Medias.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile criticate contravin principiului neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, precum și prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (2) teza întâi, întrucât prin aceste dispoziții s-a creat "o varianta sui generis de acțiune pauliana", în cadrul căreia, conform art. 975 din Codul civil, creditorii pot sa atace actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor. Dispozițiile criticate cauzează un grav prejudiciu circuitului civil, prin posibilitatea desființării dreptului câștigat, în speta a dreptului de proprietate (având în vedere ca se cere anularea unui contract de vânzare-cumpărare), și, totodată, prin posibilitatea de a cere anularea actelor respective de către persoane care nu erau creditori la momentul încheierii lor.

Autoarea excepției solicita, de asemenea, în ipoteza în care nu se constata neconstituționalitatea dispozițiilor criticate, emiterea unei decizii interpretative, în sensul că promovarea acțiunii prevăzute de

art. 44 din Legea nr. 64/1995 , republicată, să poată fi facuta numai în ipoteza în care exista creanțe anterioare transferului de proprietate prin contractul atacat pe calea acțiunii pauliene.

Tribunalul Sibiu opineaza ca excepția este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate cuprind măsuri de drept procesual menite, pe de-o parte, "să ofere un temei legal pentru acțiunea judecătorului-sindic, aplicabile la cazurile de fraudare a drepturilor creditorilor care nu sunt prevăzute în mod expres de lege", iar pe de altă parte, să permită reîntregirea averii debitorului cu bunurile înstrăinate în mod fraudulos. Dreptul administratorului/lichidatorului judiciar de a introduce acțiune în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în ultimii 3 ani dinaintea deschiderii procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului a fost instituit de legiuitor pentru a proteja interesele creditorilor, având în vedere ca, anterior deschiderii procedurii falimentului, debitorul, incercand sa fraudeze creditorii, ar putea încheia acte juridice cu cauza ilicită, pentru a sustrage anumite bunuri de la urmărirea creditorilor săi.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, asa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 106/2002, dispozițiile criticate reprezintă norme de drept procesual, care prevăd posibilitatea exercitării dreptului material la acțiune în nulitate, în temeiul unei cauze generale de nulitate, și anume cea prevăzută de art. 948 și 966 din Codul civil, în conformitate cu care "cauza, în înțelesul de scop, constituie una din condițiile de validitate a actului juridic, iar ilicitatea acestuia conduce la nulitatea sa". Titularul unui drept fiind liber sa îl exercite în limitele prevăzute de lege, astfel încât sa nu aducă atingere drepturilor celorlalți titulari, ocrotite în mod egal de lege, se impune sancționarea abuzului de drept care conduce la încheierea actelor frauduloase, astfel încât dreptul de proprietate al celorlalți titulari să fie ocrotit potrivit art. 41 din Constituție.

Având în vedere ca este vorba numai de desființarea actelor frauduloase, considera ca dispozițiile criticate nu contravin nici principiului neretroactivitatii legii, prevăzut de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție.

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât, asa cum a constatat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 106/2002, dispozițiile criticate nu contravin prevederilor constituționale.

În ceea ce privește susținerile autoarei excepției referitoare la presupusa încălcare a dreptului de proprietate al dobânditorului unui bun în condițiile prevăzute de dispozițiile criticate, apreciază ca acestea sunt neintemeiate, întrucât art. 44 din lege se referă la actele juridice frauduloase. Or, o acțiune în anularea unor asemenea acte va putea fi introdusă și fără existenta unor dispoziții speciale în acest sens, pe baza principiului general de drept potrivit căruia frauda afectează iremediabil valabilitatea unui act juridic (fraus omnia corumpit). Prin dispozițiile criticate "legiuitorul nu a făcut altceva decât sa circumscrie sfera condițiilor în care o asemenea acțiune poate fi formulată, inclusiv prin stabilirea unei limite temporale maxime (așa-numita perioada suspecta) vizând acte juridice încheiate de debitor care pot fi atacate. În acest fel, s-a adoptat o măsura favorabilă atât debitorului, cat și terților cocontractanti, întrucât s-a eliminat pericolul incertitudinii care ar fi planat în ipoteza în care perioada suspecta ar fi fost indefinita".

Avocatul Poporului considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile criticate nu sunt norme de drept substanțial, ci norme de drept procesual, întrucât prevăd condițiile de exercitare a dreptului material la acțiune în nulitate.

Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 41 din Constituție, apreciază ca limitele și conținutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege și ca, în consecința, sancționarea actelor frauduloase încheiate de debitor în dăuna creditorilor săi se încadrează în limitele dreptului fundamental de proprietate. În situația admiterii acțiunii în nulitate, pârâtul nu pierde dreptul de proprietate asupra unui bun pe care l-a dobândit în mod legal, ci se considera ca nici măcar nu dobândește acest drept, având în vedere ca actul prin care l-a dobândit este nul.

În ceea ce privește solicitarea autoarei excepției de a se emite o decizie interpretativa, apreciază ca, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției.

Președintele Senatului nu a comunicat Curții Constituționale punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 44 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul conținut: "Administratorul/lichidatorul poate introduce la tribunal acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dăuna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii."

În susținerea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia apreciază ca prin dispozițiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituționale:

- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.";

- Art. 41 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular."

De asemenea, autoarea excepției susține ca și "Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede principiul garantarii chiar a dreptului de proprietate, convenție care constituie la noi drept intern, tot potrivit Constituției".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine ca dispozițiile

art. 44 din Legea nr. 64/1995 , republicată, prevăd dreptul administratorului sau lichidatorului judiciar de a promova acțiuni în anulare a unor acte frauduloase încheiate de debitor în paguba creditorilor săi, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii falimentului.

Dispozițiile legale criticate constituie o aplicare - în cadrul procedurii falimentului - a prevederilor art. 975 din Codul civil privind acțiunea pauliana, prin care se stabilește dreptul creditorului de a ataca actele frauduloase încheiate de debitori în dăuna lor. Spre deosebire de titularii acțiunii pauliene (art. 975 din Codul civil), și anume creditorii, titularii acțiunii în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dăuna creditorilor săi (prevăzută de

art. 44 din Legea nr. 64/1995 , republicată) pot fi administratorul sau lichidatorul desemnat în cauza.

Ca și dispozițiile textului menționat din Codul civil, dispozițiile

art. 44 din Legea nr. 64/1995 , republicată, nu contravin principiilor consacrate prin Legea fundamentală, întrucât, potrivit art. 54 din Constituție, cetățenii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bunacredinta, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți. Or,

art. 44 din Legea nr. 64/1995 , republicată, sancționează tocmai reaua-credința în exercitarea de către debitori a drepturilor lor, prin acte juridice încheiate în dăuna creditorilor.

Pe de altă parte, dacă scopul părților contractante sau cel puțin al debitorului la încheierea actului juridic respectiv l-a constituit fraudarea creditorilor, atunci actul are o cauza ilicită, iar potrivit art. 966 din Codul civil, acesta nu poate avea nici un efect.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constata ca dispozițiile legale criticate nu contravin principiului neretroactivitatii legii și nici dreptului de proprietate, consacrate de prevederile art. 15 alin. (2) și ale art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală.

În ceea ce privește solicitarea autoarei excepției privind interpretarea și aplicarea textului criticat, aceasta nu poate fi primită, deoarece, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției.

Curtea constata ca s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, statuand, prin Decizia nr. 106 din 2 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 7 iunie 2002, ca acestea nu contravin prevederilor constituționale.

Fața de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al

art. 23 și 25 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Silvia Nicoleta Klein în Dosarul nr. 4.288/2001 al Tribunalului Sibiu.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 iulie 2003.