Decizia nr. 127/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, în ansamblul său, și, în special, ale art. 4 și art. 6 din aceeași ordonanță de urgență
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 9/2013 19 februarie 2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Cristina Cătălina Turcu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și
art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013
privind timbrul de mediu pentru autovehicule, excepție ridicată de Cătălin Ion Ciora în Dosarul nr. 1.267/3/2014 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 647D/2015.
2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, susținând, în esență, că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013
a fost adoptată la data de 19 februarie 2013, publicată pe data de 4 martie 2013 și a intrat în vigoare la data de 15 martie 2013, adică după trecerea unei perioade de aproximativ o lună, ceea ce aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (4) referitor la condiția adoptării ordonanțelor de urgență ale Guvernului numai în situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată. Potrivit dispozițiilor
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordonanțele de urgență intră în vigoare la data publicării lor, dacă nu se prevede o altă dată în cuprinsul acestora. Timbrul de mediu, în numite cazuri, este mai mare decât prețul autovehiculului, ceea ce duce la scoaterea bunului din circuitul civil, afectând dreptul de proprietate. Timbrul de mediu, deși se plătește în lei, este stabilit în euro, ceea ce aduce atingere art. 137 alin. (2) teza întâi din Constituție, potrivit căruia moneda națională este leul. Or, taxele locale, spre exemplu, se stabilesc și plătesc în lei, iar nu raportat la cursul euro. Actul normativ criticat nu este în conformitate cu regulamentele Uniunii Europene, care fac diferență între taxa pentru autovehicule echipate cu motoare diesel și cele echipate cu motoare ce funcționează cu benzină, și nici cu taxele stabilite de acestea pe categorii de motorizări, în cazul său taxa fiind foarte mare. Autorul arată că prin textele de lege criticate se aduce atingere art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene. Invocă, în acest sens, cele reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 14 aprilie 2015, pronunțată în Cauza C-76/14 Mihai Manea împotriva Instituției Prefectului - Județul Brașov - Serviciul public comunitar regim de permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor. Arată că, potrivit
art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 , timbrul de mediu pentru autovehicule se plătește cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, pentru care nu a fost achitată niciuna dintre taxele anterior reglementate. Dacă aceste taxe s-au plătit, rezultă dintr-o interpretare per a contrario că nu mai există obligația de a plăti timbru de mediu, ceea ce este contrar celor reținute în decizia invocată. Autorul depune, la dosar, o copie în limba română de pe hotărârea invocată, precum și un extras în limba franceză de pe aceasta.
4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că asupra textului de lege criticat Curtea s-a mai pronunțat prin
deciziile nr. 94 din 3 martie 2015
și nr. 162 din 17 martie 2015.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea din 17 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.267/3/2014, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și
art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013
privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Excepția a fost invocată de Cătălin Ion Ciora, într-o cauză având ca obiect o acțiune în anularea deciziei prin care i s-a stabilit suma reprezentând timbru de mediu, și restituirea sumei plătite.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul susține că adoptarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2013
s-a făcut cu încălcarea prevederilor constituționale ale art. 115 alin. (4) din Constituție, deoarece publicarea acesteia în Monitorul Oficial a avut loc la data de 4 martie 2013, iar, potrivit art. 17 din acest act normativ, intrarea sa în vigoare a fost amânată la data de 15 martie 2013. În aceste condiții, Curtea trebuie să analizeze dacă a existat situația extraordinară, a cărei reglementare să nu poată fi amânată, care a determinat adoptarea unei ordonanțe de urgență, în condițiile în care respectivul act a intrat în vigoare la aproximativ o lună de la data adoptării. De asemenea, se susține că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013
aduce atingere și art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, deoarece afectează regimul drepturilor fundamentale, respectiv drepturile constituționale de proprietate și dreptul la libera circulație a bunurilor, în sensul în care verbul "a afecta" a fost precizat de Curte, prin
Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 . Astfel, autorul arată că prevederile art. 4 și
art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013
aduc atingere dispozițiilor art. 44 referitor la dreptul de proprietate din Constituție și art. 1 privind protecția proprietății din Protocolul adițional la Convenția privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale. Prin stabilirea taxei privind timbrul de mediu pentru autovehicule, într-un cuantum mai mare decât valoarea autoturismului, se aduce atingere dreptului de dispoziție asupra acestui bun, care este practic scos din circuitul civil. Stabilirea unui timbru de mediu care se plătește doar la momentul înmatriculării, urmând ca ulterior să nu se distingă între uzura autoturismelor, reprezintă premisa unei discriminări între proprietari. De asemenea, se creează o discriminare prin aplicarea timbrului de mediu numai pentru autovehiculele care își schimbă proprietarul. Pentru celelalte, care nu vor mai fi vândute, indiferent de norma de poluare și de uzura acestora, taxa nu se încasează. Autorul excepției arată că este, de asemenea, discriminatoriu modul de calcul al taxei, diferit pentru fiecare proprietar. Stabilirea nivelului timbrului de mediu exprimat în euro și urmând a fi plătit în lei, pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro, aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 137 alin. (2) teza întâi, potrivit cărora moneda națională este leul.
7. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, contrar prevederilor
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, făcând referire la preambulul ordonanței de urgență criticate. De asemenea, face referire la jurisprudența Curții Constituționale, arătând că textele de lege criticate nu aduc atingere dispozițiilor art. 16 și art. 44 din Legea fundamentală. Sunt reiterate cele reținute de Curte prin
Decizia nr. 645 din 11 noiembrie 2014
cu privire la încălcarea liberei circulații a bunurilor. Referitor la pretinsa nerespectare a prevederilor constituționale care impun ca monedă națională leul, precizează că, potrivit art. 5 alin. (2), art. 7 alin. (2) și
art. 12 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 , valoarea timbrului de mediu se stabilește în lei, pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro, stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat. În aceste condiții modalitatea de reglementare consacrată prin prevederile ordonanței de urgență criticate este în concordanță cu dispozițiile art. 137 alin. (2) din Legea fundamentală. Întrucât nu au fost încălcate drepturi fundamentale, nu poate fi reținută nicio atingere adusă dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție.
10. Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate și
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 , în ansamblul său, sunt constituționale. În acest sens, arată că nu poate fi reținută critica potrivit căreia actul normativ criticat a fost adoptat cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție, făcând referire la cele expuse în preambulul acesteia, și arătând că măsurile reglementate prin
Ordonanța de urgență nr. 9/2013
reprezintă concretizarea competenței Guvernului de realizare a politicii interne a țării, consacrate prin art. 102 alin. (1) din Legea fundamentală. De asemenea, arată că Parlamentul a validat reglementările juridice introduse prin actul normativ criticat,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013
fiind aprobată prin
Legea nr. 37/2014 . Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție, arată că intervenția legiuitorului nu afectează un drept fundamental, respectiv dreptul de proprietate. Reglementarea timbrului de mediu, taxă parafiscală care se plătește o singură dată, vizează constituirea fondului de mediu, iar statele au dreptul de a adopta legile necesare pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, fără ca aceasta să aibă semnificația încălcării dreptului de proprietate privată, potrivit paragraful 2 al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente, înscrisurile depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut prin încheierea de sesizare, îl constituie art. 4 și
art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 . În realitate, din examinarea concluziilor formulate de autorul excepției Curtea observă că obiectul acesteia îl constituie prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2013
privind timbrul de mediu pentru autovehicule, în ansamblul său, și, în special, ale art. 4 și art. 6 din aceeași ordonanță de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 martie 2013, având următorul cuprins:
Articolul 4
: "Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule;
e) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a emis decizie de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în conformitate cu prevederile art. 12."
Articolul 6
: "(1) Timbrul se calculează pe baza elementelor prevăzute la anexele nr. 1-6, după cum urmează:
a) pentru autovehiculele din categoria M(1) cărora le corespunde norma de poluare Euro 5, timbrul de mediu se calculează după formula:
Suma de plată = [A x B x (100 - C)]/100,
unde:
A = nivelul emisiilor de CO(2), exprimat în grame/km menționate în cartea de identitate a vehiculului;
B = valoarea emisiilor de CO(2), exprimată în euro/1 gram km, prevăzută în anexa nr. 1;
C = cota de reducere a timbrului prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 3;
b) pentru autovehiculele din categoria M(1) cărora le corespund normele de poluare euro 4 și euro 3, timbrul de mediu se calculează după formula:
Suma de plată = [A x B x (100 - C)]/100,
unde:
A = nivelul emisiilor de CO(2), exprimat în grame/km menționate în cartea de identitate a vehiculului;
B = valoarea emisiilor de CO(2), exprimată în euro/1 gram km, prevăzută în anexa nr. 1 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie și prevăzută în anexa nr. 2 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin comprimare;
C = cota de reducere a timbrului prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 3;
c) pentru autovehiculele din categoria M(1) cărora le corespund normele de poluare non-Euro, Euro 1 sau Euro 2, după formula:
Suma de plată = [E x D x (100 - C)]/100,
unde:
C = cota de reducere a timbrului prevăzută în coloana nr. 2 din anexa nr. 3;
D = cilindreea exprimată în centimetri cubi, prevăzută în certificatul de înmatriculare a autovehiculului sau în cartea de identitate a vehiculului;
E = valoarea prevăzută în coloana 3 din anexa nr. 4 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie și valoarea prevăzută în coloana 4 din anexa nr. 4 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin comprimare;
d) formula prevăzută la lit. c) se aplică și pentru autovehiculele din categoriile M(2), M(3), N(1), N(2) și N(3), pentru care nivelul timbrului de mediu este prevăzut în coloana 2 din anexa nr. 5.
(2) Norma de poluare Euro și nivelul emisiei de CO(2), la care se face referire la alin. (1), sunt cele menționate de Regia Autonomă "Registrul Auto Român" în cartea de identitate a vehiculului, în conformitate cu prevederile normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
(3) Timbrul pentru autovehiculele cărora le corespunde norma de poluare Euro 6 se va determina pe baza formulei prevăzute la alin. (1) lit. a), odată cu intrarea în vigoare a normei Euro 6 pentru înmatricularea, vânzarea și introducerea în circulație a vehiculelor noi, conform Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor.
(4) Pentru autovehiculele care fac parte din categoria celor hibride și electrice timbrul de mediu nu se datorează.
(5) Cota de reducere a timbrului, prevăzută în anexa nr. 3, este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului.
(6) Cu ocazia calculului timbrului pot fi acordate reduceri suplimentare față de cota de reducere prevăzută în anexa nr. 3, în funcție de abaterile de la situația standard a elementului/elementelor care a/au stat la baza stabilirii cotei fixe, dacă persoana care solicită înmatricularea sau, după caz, transcrierea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat declară pe propria răspundere că rulajul mediu anual real al autovehiculului în cauză este mai mare decât rulajul mediu anual considerat standard pentru categoria respectivă de autovehicule, potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. În acest caz, calculul timbrului se face pe baza cotei de reducere rezultate din cota prevăzută în anexa nr. 3, majorată cu cota de reducere suplimentară prevăzută în anexa nr. 6. Atunci când noua cotă de reducere este mai mare de 90%, se aplică cota de reducere de 90%.
(7) Suma reprezentând timbrul ce urmează a fi plătită, calculată potrivit prevederilor alin. (1), poate fi ajustată și atunci când persoana care solicită înmatricularea sau, după caz, transcrierea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat face dovada, pe baza expertizei tehnice efectuate de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", că deprecierea autovehiculului rulat este mai mare, potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
(8) Vechimea autovehiculului se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
(9) Atunci când persoana care solicită înmatricularea sau transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat nu poate face dovada datei înmatriculării autovehiculului, timbrul se calculează în funcție de anul de fabricație."
14. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 referitor la principiul egalității, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 137 alin. (2) teza întâi potrivit cărora moneda națională este leul, art. 115 alin. (4) referitor la adoptarea ordonanțelor de urgență numai în situații extraordinare și art. 115 alin. (6), sub aspectul interzicerii adoptării ordonanțelor de urgență ce pot afecta drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, precum și prevederilor art. 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că în jurisprudența sa a reținut că timbrul de mediu vizează constituirea fondului de mediu cu o destinație clar stabilită, fiind o taxă parafiscală, care se plătește o singură dată. Totodată, potrivit art. 35 alin. (2) din Constituție, statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului la un mediu înconjurător sănătos, iar conform
art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 , timbrul se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se utilizează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. În aceste condiții, Curtea a reținut că măsurile luate de legiuitor au avut în vedere îndeplinirea obligației prevăzute de chiar textul Constituției (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 162 din 17 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 27 mai 2015, paragraful 24).
16. Referitor la criticile potrivit cărora dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2013
contravin prevederilor constituționale ale art. 115 alin. (4), Curtea a reținut că, în preambulul ordonanței de urgență criticate, caracterul de urgență a fost justificat prin "necesitatea asigurării cadrului necesar în vederea realizării unor programe și proiecte din domeniul protecției mediului, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu" și prin "conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanță obiective, disponibile în mod obișnuit și relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO(2)". Astfel, Curtea a reținut că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, pornind de la o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, independentă de voința Guvernului, care punea în pericol un interes public, astfel încât nu a fost încălcat
art. 115 alin. (4) din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 162 din 17 martie 2015 , precitată, paragraful 20).
17. Distinct de cele reținute în decizia menționată, ale cărei considerente își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, cu acest prilej Curtea reține că nu poate fi primită nici critica privind încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, din perspectiva faptului că ordonanța de urgență a Guvernului a fost publicată la data de 4 martie 2013, iar intrarea sa în vigoare a fost amânată prin art. 17 din acest act normativ, până la data de 15 martie 2013. Amânarea intrării în vigoare a ordonanței de urgență nu are, de plano, semnificația lipsirii sale de caracterul urgent și extraordinar (a se vedea, exemplificativ, și
Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010). Astfel cum s-a reținut anterior, pentru motivele pe care s-a întemeiat
Decizia nr. 162 din 17 martie 2015 , precitată, caracterul urgent și extraordinar al
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2013
este justificat. În plus, Curtea observă și dispozițiile
art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010 potrivit cărora "Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară", precum și faptul că, potrivit art. 16 din actul normativ criticat, în termen de 15 zile de la data publicării acesteia, urmau să fie elaborate norme metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
18. În ceea ce privește încălcarea principiului egalității în fața legii, Curtea reține că prin
Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a statuat, cu valoare de principiu, că egalitatea în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Or, cei care au transcris dreptul de proprietate anterior intrării în vigoare a actului normativ criticat nu se află în aceeași situație cu aceia care au înscris/reintrodus în parcul național sau transcris dreptul de proprietate, ulterior intrării în vigoare a actului normativ criticat. Fiecare dintre proprietari are o situație diferită în funcție de cadrul legal în vigoare atunci când a avut loc înscrierea/reintroducerea în parcul național sau transcrierea dreptului de proprietate. În legătură cu aspectul menționat mai sus, Curtea a reținut că situația diferită în care se află cetățenii, în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum, nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecință, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015). În concluzie, Curtea reține că, pentru a exista o încălcare a principiului egalității, trebuie ca între persoanele cărora li se aplică același regim juridic - în speță prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2013
- să existe diferențe nejustificate obiectiv și rezonabil. Or, din critica autorului excepției nu rezultă aceste diferențe.
19. De asemenea, Curtea constată, referitor la criticile autorului excepției ce privesc presupuse discriminări care rezultă din stabilirea timbrului de mediu fără a ține cont de rulajul diferit al autoturismelor, ori din modul diferențiat de calcul al timbrului, că acestea constituie eventuale propuneri de lege ferenda, iar nu veritabile critici de neconstituționalitate.
20. De altfel, Curtea observă că opțiunea legiuitorului de a alege ca moment de referință pentru plata timbrului de mediu înscrierea/reintroducerea în parcul național sau transcrierea dreptului de proprietate, produse ulterior intrării în vigoare a legii, este în concordanță cu principiul activității legii, potrivit căruia orice act normativ acționează cât timp este în vigoare, fiind aplicabil tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice născute după acest moment. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ,
Decizia nr. 287 din 1 iulie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2004).
21. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, respectiv a prerogativei dreptului de dispoziție asupra bunului, Curtea observă că nici aceasta nu poate fi primită. Textele de lege criticate nu conțin nicio prevedere care să aibă ca efect indisponibilizarea bunului, critica autorului excepției privind o situație de fapt care excedează controlului de constituționalitate.
22. Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 137 alin. (2) din Constituție, Curtea observă că actul normativ criticat nu conține nicio dispoziție din care să rezulte că moneda națională ar fi alta decât leul. Legiuitorul este liber să stabilească formula după care se calculează valoarea timbrului, iar plata se face în lei la Trezoreria Statului, pe numele Administrației Fondului pentru Mediu, astfel cum rezultă din prevederile
art. 5 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013
privind timbrul de mediu.
23. Curtea constată că nu poate fi reținută nici critica referitoare la încălcarea art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, de vreme ce, așa cum s-a reținut anterior, nu a fost afectat regimul dispozițiilor constituționale privind egalitatea în fața legii și dreptul de proprietate privată.
24. În ceea ce privește invocarea în ședința publică a considerentelor hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 14 aprilie 2015 pronunțate în Cauza C-76/14 Mihai Manea împotriva Instituției Prefectului - Județul Brașov - Serviciul public comunitar regim de permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, Curtea reține că, după pronunțarea acesteia, legiuitorul a modificat
art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013
privind timbrul de mediu pentru autovehicule prin
Ordonanța Guvernului nr. 40/2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 31 august 2015, astfel încât, în prezent, contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia prin cerere adresată organului fiscal competent. Critica autorului privește dispozițiile
art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 , din perspectiva unei interpretări per a contrario, în sensul că pentru autovehiculele rulate pentru care s-a plătit una dintre taxele reglementate anterior intrării în vigoare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2013
nu mai există obligația de a plăti timbru de mediu. Aceasta ar fi contrar celor reținute în hotărârea precitată. Or, atât cu privire la această critică, cât și referitor la aceea privind încălcarea prin textele de lege criticate a prevederilor din regulamentele Uniunii Europene, Curtea Constituțională observă că nu este de competența sa să analizeze conformitatea unor norme de drept național cu hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene sau cu prevederile din regulamentele invocate, prin prisma art. 148 din Constituție. O atare competență aparține instanței de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă și legală, din oficiu sau la cererea părții, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 267 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (a se vedea, ad similis,
Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010).
25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cătălin Ion Ciora în Dosarul nr. 1.267/3/2014 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2013
privind timbrul de mediu pentru autovehicule, în ansamblul său, și, în special, ale art. 4 și art. 6 din aceeași ordonanță de urgență sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 10 martie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.