Decizia nr. 213/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (3) și (6) și ale art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean
- președinte
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Bianca Drăghici
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (3) și (6) și ale
art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 164/2014
privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative. Excepția a fost ridicată de Dumitru Groza, Ioan Groza și Marioara Marina, în Dosarul nr. 5.601/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 București, și formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.026D/2015.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat un punct de vedere, prin care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv
Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015
și
Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
5. Prin Încheierea din 23 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 5.601/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (3) și (6) și
art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 164/2014
privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative. Excepția a fost ridicată de Dumitru Groza, Ioan Groza și Marioara Marina, într-o cauză având ca obiect contestație la executare și suspendarea executării.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că eșalonarea plății sumelor de bani acordate cu titlu de despăgubiri pe o perioadă de 5 ani și modalitatea de plată stabilită, prin condiționarea plății acestor sume de emiterea unor titluri de plată de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate și a dreptului la un proces echitabil.
7. Cu privire la critica de neconstituționalitate a
art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 , apreciază că faza de executare silită este parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din Convenție, iar suspendarea acestei proceduri încalcă dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, susțin că suspendarea procedurii de executare silită pentru o perioadă de 5 ani depășește un termen rezonabil și creează o situație de incertitudine juridică.
8. În final, consideră că suspendarea executării silite, demarată înainte de intrarea în vigoare a
Legii nr. 164/2014 , reprezintă un tratament discriminatoriu față de alți cetățeni care au titluri executorii împotriva instituțiilor statului, pe care le pot pune în executare, pe calea executării silite.
9. Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este întemeiată. În acest sens, instanța arată că o nouă eșalonare sau suspendare a plăților, în condițiile în care anumiți creditori pot beneficia de titluri executorii emise chiar în urmă cu mai mult de 10 ani, conduce la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul individului de a-i fi achitată creanța stabilită irevocabil și interesul societății de a nu fi afectat într-o mare măsură bugetul de stat.
10. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate sunt norme de procedură, de imediată aplicare cu privire la toate cauzele pendinte, care se aplică numai pentru viitor, și nu retroactiv. Cu privire la critica de neconstituționalitate a
art. 10 din Legea nr. 164/2014 , prin raportare la art. 44 din Constituție, invocă jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia, prin mecanismul de actualizare, cu indicele prețurilor de consum, a sumelor ce trebuie plătite de către stat, se asigură executarea integrală a despăgubirii. Cât privește critica referitoare la eșalonarea plăților, apreciază că măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere, anume plata eșalonată a despăgubirilor în cauză. În plus, susțin că măsurile reglementate au caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata despăgubirilor, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în contextul de criză economică națională și internațională. De asemenea, consideră că dispozițiile de lege supuse controlului nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiție, deoarece legea prevede posibilitatea persoanei îndreptățite de a se adresa instanței judecătorești, atât în cazul în care este nemulțumită de soluția dată, cât și în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege, iar suspendarea executării silite reprezintă efectul legal inerent al plății eșalonate, stabilite de legiuitor. Totodată, apreciază că dispozițiile legale criticate nu instituie un tratament discriminatoriu, normele fiind aplicabile tuturor destinatarilor săi.
12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al părții, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 10 alin. (3) și (6) și ale
art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 164/2014
privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 10: "(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. [...]
(6) Pentru fiecare tranșă anuală, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanțelor Publice și persoanelor îndreptățite.";
- Art. 11: "(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora.
[...]
(3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6)."
15. Autorii excepției apreciază că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivității legii civile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, din perspectiva unor critici asemănătoare, dispozițiile art. 10 și
art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 164/2014
au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, iar prin
Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016,
Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016
și
Decizia nr. 15 din 19 ianuarie 2016 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate.
17. Astfel, prin deciziile precitate, Curtea a statuat că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, dispozițiile art. 3 alin. (2) și
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 , care instituie reguli privind plata despăgubirilor, nu încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivității legii civile. În acord cu jurisprudența sa constantă, Curtea a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, spre exemplu,
deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).
18. Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de dispozițiile
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014
este aceea a unei obligații neexecutate, deci a unei situații juridice în curs, față de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a
Legii nr. 164/2014 , respectiv 18 decembrie 2014.
19. Referitor la invocarea prevederilor art. 16 din Constituție, Curtea a reținut, în acord cu jurisprudența sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcție de actul normativ aplicabil fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situația de față, inegalitatea de tratament juridic invocată prin raportare la acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a
nu reprezintă un viciu de neconstituționalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.
20. În ceea ce privește critica eșalonării plății despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport de art. 21 alin. (3) și art. 44 din Constituție, Curtea a reținut că mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanță cu considerentele consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiții: tranșe de efectuare a plăților intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens,
Decizia Curții Constituționale nr. 602 din 1 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015).
21. Curtea a constatat că prevederile
art. 10 din Legea nr. 164/2014
îndeplinesc aceste condiții, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eșalonarea plății, precum și obligația de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creștere a prețurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată, așadar, de natură a menține un just echilibru între interesele debitorului - stat și cele ale creditorului - persoană îndreptățită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptățită nu suportă o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. În plus, astfel cum rezultă din Expunerea de motive la
Legea nr. 164/2014 , Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât, și din acest punct de vedere, este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eșalonarea plății despăgubirilor acordate potrivit
și
22. Curtea a constatat că eșalonarea pe o perioadă de 5 ani a plății sumelor reprezentând despăgubiri, fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptățite la despăgubire și interesul general al colectivității, urmărește principiile stabilite în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esența dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri, în temeiul
și al
Legii nr. 290/2003 . Aceasta cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social, valoare constituțională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligația de a imprima acțiunilor sale cu caracter economic un conținut just proporționat, astfel încât să asigure tuturor cetățenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor și libertăților lor fundamentale.
23. Cu privire la critica de neconstituționalitate a
art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 , potrivit căruia orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform
art. 10 alin. (6), Curtea, prin Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016 , precitată, a reținut că această măsură este necesară pentru a se putea realiza scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv finalizarea procesului de despăgubire a tuturor cetățenilor români, siliți să își abandoneze bunurile în teritorii cedate de România prin tratate internaționale, în contextul în care în prezent sunt declanșate proceduri individuale de executare silită, care, în mod inevitabil, au ca efect blocaje în funcționarea instituțiilor publice cu atribuții în materie, și care duc la soluționarea selectivă a dosarelor pentru un număr mic de beneficiari. Lipsa de intervenție în acest sens ar avea ca rezultat imposibilitatea plății în ordine cronologică a despăgubirilor și plata de cheltuieli accesorii drepturilor cuvenite, împovărătoare pentru statul român, în condițiile în care acesta este preocupat de menținerea echilibrului bugetar.
24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dumitru Groza, Ioan Groza și de Marioara Marina în Dosarul nr. 5.601/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 București și constată că dispozițiile art. 10 alin. (3) și (6) și ale
art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 164/2014
privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 12 aprilie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Bianca Drăghici
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.