Decizia nr. 575/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, excepție ridicată de Comtech Company - S.R.L. din București în Dosarul nr. 9.927/3/2015 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 226D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunțarea pentru data de 12 iulie 2016, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Sentința civilă nr. 12.998 din 9 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 9.927/3/2015, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamanta Comtech Company - S.R.L. într-o cauză având ca obiect pretenții bănești.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1), art. 34, art. 41 alin. (2), art. 44 alin. (1) și (2), art. 45, art. 53, art. 56 alin. (2) și art. 139 alin. (3) din Constituție, deoarece nu instituie același termen de prescripție stabilit de lege pentru recuperarea creanțelor bugetare. Cu privire la art. 16 alin. (1) din Constituție, susține că, atâta vreme cât pentru Casa de Asigurări de Sănătate nu se instituie prin lege un termen de 90 de zile pentru solicitarea plății contribuțiilor datorate de angajator, ci acesta beneficiază de termenul de prescripție de 5 ani privind creanțele bugetare, dispozițiile de lege criticate care instituie termenul de 90 de zile sunt discriminatorii. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la principiul egalității, și anume

deciziile nr. 970 din 31 octombrie 2007 , nr. 107 din 1 noiembrie 1995, nr. 35 din 2 aprilie 1996, nr. 381 din 30 septembrie 2004, nr. 529 din 25 noiembrie 2004, precum și art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Referitor la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 34, art. 41 alin. (2) coroborat cu art. 44 alin. (1) și (2), art. 45, art. 53 și art. 56 alin. (2), invocă jurisprudența Curții Constituționale. Mai arată că principiul egalității în fața legii, prevăzut de art. 16 din Constituție, are o sferă largă de cuprindere, astfel că, din conținutul acestui text, rezultă că toți cetățenii au dreptul să fie tratați în mod egal, inclusiv de legea fiscală.

5. În final, autoarea excepției susține că prevederile de lege criticate contravin și dispozițiilor art. 139 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora. Un principiu fundamental aplicabil oricăror fonduri constituite prin contribuția plătitorilor, cum ar fi fondurile de sănătate, este cel al destinației pentru care plătitorul contribuției a achitat-o. Până la utilizarea unor asemenea fonduri potrivit destinației lor, ele ar putea fi valorificate spre a nu fi imobilizate, desigur însă fără a se afecta cantitativ scopul contribuției, ceea ce le departajează de impozite și taxe. În concret, este vorba despre Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, prevăzut de

Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, constituit din contribuțiile plătite de asigurați, persoane fizice asigurate, prin efectul legii sau în temeiul unui contract de asigurare. Acest fond special este administrat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, fiind destinat pentru plata serviciilor medicale, a medicamentelor, a dispozitivelor medicale de care beneficiază persoanele asigurate în sistemul public de asigurări sociale de sănătate. Veniturile și cheltuielile acestui fond nu fac parte din bugetul asigurărilor sociale de stat, dar întregesc grupa contribuțiilor sociale obligatorii existente în România. Pentru aceste argumente, autoarea excepției solicită Curții Constituționale un reviriment jurisprudențial.

6. Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece categoria de persoane la care se referă dispoziția criticată se află într-o situație obiectiv diferită față de cea a instituțiilor publice la care se raportează autoarea excepției de neconstituționalitate, astfel că instituirea unui tratament juridic diferit nu poate primi semnificația încălcării principiului egalității în fața legii, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale. De asemenea, dispoziția de lege criticată nu poate fi privită ca aducând atingere dreptului constituțional la ocrotirea sănătății, aceasta instituind un set de măsuri referitoare la termenele de exercitare a unor drepturi existente.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece modificarea termenului vizat de text în sensul diminuării sale a reprezentat una dintre măsurile prin care legiuitorul și-a propus să implementeze un mecanism menit să protejeze asigurații de o eventuală incapacitate de plată de către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a drepturilor decontate din acest fond, măsuri impuse de "presiunile financiare exercitate asupra Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, determinate de creșterea cheltuielilor și a numărului beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate, nedublată însă de o creștere proporțională a veniturilor realizate din sumele reprezentând contribuție pentru concedii și indemnizații", precum și de "insuficiența sumelor alocate în cadrul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, asupra căruia în ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce în ce mai crescută a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate. Drept urmare, nu poate fi reținută critica expusă, ci, dimpotrivă, din text rezultă că statul și-a îndeplinit rolul constituțional de a garanta cetățenilor săi dreptul la ocrotirea sănătății. Referitor la art. 41, art. 44 și art. 45 din Constituție, arată că, din expunerea autoarei excepției, nu rezultă care sunt motivele pentru care consideră că aceste texte sunt încălcate prin prevederile de lege criticate, or Curtea nu se poate substitui autoarei excepției în motivarea criticii. În ceea ce privește art. 53, art. 56 și art. 139 alin. (3) din Constituție, apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în actul de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 399/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 6 noiembrie 2006, astfel cum au fost modificate prin

art. V pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014

privind modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 4 noiembrie 2014. Deși în notele scrise ale autoarei excepției de neconstituționalitate și în actul de sesizare este menționat ca obiect al excepției de neconstituționalitate întregul

art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , Curtea constată că autoarea excepției critică numai conținutul normativ al

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

și, prin urmare, numai aceste dispoziții constituie obiect al excepției de neconstituționalitate, având următorul conținut: "(1) Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), art. 32 alin. (1), precum și plătitorii prevăzuți la art. 36 alin. (3) lit. a) și b) erau în drept să le solicite."

12. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății, art. 41 alin. (2) privind dreptul la măsuri de protecție socială, art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 56 alin. (2) privind așezarea justă a sarcinilor fiscale și art. 139 alin. (3) privind contribuțiile la constituirea unor fonduri.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 57 din 16 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 26 aprilie 2016, s-a pronunțat asupra aceleiași excepții de neconstituționalitate, raportată la aceleași prevederi din Constituție, respingând-o ca neîntemeiată. La paragrafele 17-24 ale acestei decizii, Curtea a reținut că, în principal, autorul excepției de neconstituționalitate critică diferența de tratament juridic instituită de lege între beneficiarii indemnizațiilor acordate în temeiul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

și cei care plătesc aceste indemnizații. Astfel, în vreme ce beneficiarii acestor indemnizații pot solicita acordarea acestora doar într-un termen de 90 de zile de la nașterea dreptului, cei care au plătit aceste sume le pot recupera de la cei care le-au încasat necuvenit într-un termen de 3 ani, după cum prevede art. 42 din același act normativ.

14. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituție, Curtea a reținut jurisprudența sa, potrivit căreia "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite". Instanța de contencios constituțional a precizat, însă, că "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice". În acest sens este

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de asemenea, că nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea discriminării. Astfel, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, "trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă". Această justificare presupune existența unui "scop legitim" și a unui "raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru obținerea lui". Având în vedere aceste criterii, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

instituie, într-adevăr, termene diferite de dobândire, respectiv de recuperare a sumelor reprezentând indemnizațiile acordate în temeiul acestui act normativ. Situațiile și categoriile de persoane comparate de autorul excepției se află, însă, numai în mod aparent în situații analoage ori comparabile. Astfel, deși atât art. 40 alin. (1), cât și

art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

se referă la sume acordate cu titlu de indemnizații de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale, situațiile avute în vedere de legiuitor sunt evident diferite. În timp ce textul de lege supus analizei de constituționalitate stabilește una dintre condițiile obținerii dreptului la indemnizația acordată în temeiul ordonanței amintite, respectiv termenul în care beneficiarul poate solicita acordarea acestei indemnizații, art. 42 se referă la dreptul celor care au plătit aceste sume de a le recupera de la cei care le-au încasat necuvenit. Diferența de situație este determinată în primul rând de efectele urmărite de legiuitor prin instituirea celor două termene. Astfel, prin instituirea unui termen de 90 de zile, în ipoteza textului de lege criticat, legiuitorul a urmărit să asigure o corelare între veniturile încasate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate prin contribuția asiguraților și plățile din acest fond către aceiași asigurați, pentru a evita situațiile când, din cauza decalajului mare dintre data nașterii dreptului la indemnizație și data solicitării acestuia, s-ar putea ajunge la un dezechilibru între veniturile fondului și cuantumul drepturilor decontate.

15. Totodată, prin aceeași decizie, Curtea a amintit că

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

a prevăzut, înainte de modificarea sa prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 , că "Indemnizațiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termenul de prescripție de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite". Modificarea acestui termen în sensul diminuării sale a reprezentat una dintre măsurile prin care, pe calea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010 , legiuitorul și-a propus să implementeze un mecanism menit să protejeze asigurații de o eventuală incapacitate de plată de către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a drepturilor decontate din acest fond, măsuri impuse, așa cum se arată în preambulul acestei ordonanțe, de "presiunile financiare exercitate asupra Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, determinate de creșterea cheltuielilor și a numărului beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate, nedublată însă de o creștere proporțională a veniturilor realizate din sumele reprezentând contribuție pentru concedii și indemnizații", precum și de "insuficiența sumelor alocate în cadrul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, asupra căruia în ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce în ce mai crescută a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate".

16. Curtea a mai reținut, pe de altă parte, că recuperarea sumelor de bani acordate în mod necuvenit din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate nu urmărește satisfacerea unui drept individual, așa cum este dreptul de a beneficia de indemnizațiile acordate în temeiul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , ci protejarea unui interes public care constă în asigurarea și protejarea fondurilor publice din care se decontează aceste indemnizații, situație evident diferită de cea avută în vedere de textul de lege supus analizei de constituționalitate. Mai mult, contextul avut în vedere la data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010 , amintit mai sus, impunea păstrarea termenului de 3 ani prevăzut de

art. 42 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 .

17. În ceea ce privește diferența de regim juridic pe care legiuitorul o instituie între drepturile de creanță ale instituțiilor publice și drepturile de creanță ale celorlalte persoane, Curtea a apreciat că sunt relevante considerentele

Deciziei nr. 705 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, în care a reținut, în esență, că instituțiile publice care asigură colectarea contribuțiilor către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate urmăresc asigurarea unui interes general, respectiv îndeplinirea obligației statului de a ocroti sănătatea publică, ceea ce justifică de asemenea protecția deosebită acordată drepturilor de creanță ale acestor instituții. Așa fiind, Curtea a constatat că nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate aduse

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

vizând instituirea unui tratament juridic discriminator.

18. Cât privește pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății, Curtea a reținut că instituirea unui termen pentru solicitarea indemnizațiilor plătite angajaților potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

nu poate avea semnificația încălcării dreptului la ocrotirea sănătății, din moment ce aceasta reprezintă cadrul legislativ pentru acordarea indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate.

19. Referitor la invocarea dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată și art. 45 privind libertatea economică, Curtea a reținut că instituirea unui termen în care plătitorii indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate sunt în drept să le solicite, pe baza actelor justificative, nu încalcă dreptul de proprietate privată și nici libertatea economică, de vreme ce aceste drepturi fundamentale se exercită în condițiile legii. Or, așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr. 324 din 25 iunie 2013, prin instituirea termenului de 90 zile, "legiuitorul a urmărit să asigure o corelare între veniturile încasate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate prin contribuția asiguraților și plățile din acest fond către aceiași asigurați, pentru a evita situațiile când, din cauza decalajului mare dintre data nașterii dreptului la indemnizație și data solicitării acestuia, s-ar putea ajunge la un dezechilibru între veniturile fondului și cuantumul drepturilor decontate."

20. În ceea ce privește dispozițiile art. 41 alin. (2) privind dreptul la măsuri de protecție socială, art. 56 alin. (2) privind așezarea justă a sarcinilor fiscale și art. 139 alin. (3) privind contribuțiile la constituirea unor fonduri, din Constituție, Curtea a reținut că acestea nu au legătură cu prevederile de lege criticate care instituie un termen de solicitare a indemnizațiilor plătite angajaților, iar, referitor la cele ale art. 53 din Legea fundamentală, Curtea a constatat că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.

21. Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc aspecte identice cu cele relevate în jurisprudența Curții și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Comtech Company - S.R.L. din București în Dosarul nr. 9.927/3/2015 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 iulie 2016.