Decizia nr. 583/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Codul familiei, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 540/205/2015 și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.112D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 18 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 540/205/2015, Judecătoria Câmpulung a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Codul familiei, excepție ridicată de instanță, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de constatare a calității reclamantului de tată biologic al unui minor și de tăgăduire a paternității față de soțul mamei minorului.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța autoare a acesteia consideră că textul de lege criticat este neconstituțional în măsura în care recunoaște doar soților și copilului născut în timpul căsătoriei dreptul de a porni acțiunea în tăgăduirea paternității, fără a recunoaște acest drept și tatălui biologic, cu toate că și acesta din urmă este titularul unui interes legitim în promovarea unei asemenea acțiuni. În acest sens, arată că tatăl biologic are o motivație proprie și distinctă în răsturnarea prezumției de paternitate, aspect recunoscut în prezent de legiuitor, care, prin art. 429 alin. (1) din Codul civil, a prevăzut că și acesta are calitate procesuală activă. Precizează însă că, în prezent, urmare a aplicării dispozițiilor Codului civil exclusiv pentru copiii născuți după intrarea în vigoare a acestuia, se creează o inegalitate de tratament între tatăl biologic al unui copil născut sub imperiul Codului familiei, căruia nu i se recunoaște calitate procesuală activă, și tatăl biologic al unui copil născut după intrarea în vigoare a Codului civil, căruia i s-a recunoscut o asemenea calitate procesuală activă. Apreciază că nu există nicio justificare a regimului discriminatoriu instituit prin art. 54 alin. (2) din Codul familiei, esențială fiind rațiunea constând în asigurarea prevalenței realității asupra ficțiunii. Or, identitatea de rațiune impune identitate de soluții. Mai consideră că, prin consacrarea monopolului soților căsătoriți și copilului în promovarea acțiunii în tăgăduirea paternității prezumate, textul de lege criticat nu dă expresie exigențelor art. 26 alin. (1) din Constituție de a ocroti viața intimă, familială și privată, ci, dimpotrivă, relevă o imixtiune în aceasta, restrângând drastic posibilitatea de a conferi semnificație juridică unei realități biologice, făcând-o dependentă exclusiv de voința unor persoane, cu ignorarea intereselor legitime ale tatălui biologic, care, deși își crește copilul, nu are posibilitatea de a face ca realitatea biologică să concorde cu statutul civil al persoanei, înscris ca atare în registrele de stare civilă.

6. Face referire la Hotărârea din 27 octombrie 1994, pronunțată în Cauza Kroon și alții împotriva Olandei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că interdicția instituită de legea olandeză pentru femeia căsătorită de a contesta prezumția de paternitate a soțului său cu privire la copilul conceput în timpul căsătoriei contravine art. 8 din Convenție. De asemenea, în Hotărârea din 15 septembrie 2011, pronunțată în Cauza Schneider împotriva Germaniei, Curtea de la Strasbourg a reiterat principiul conform căruia noțiunea de viață de familie inclusă în textul art. 8 din Convenție nu se referă exclusiv la o familie legitimă, ci se extinde și în privința relațiilor de familie de facto, existente între persoane care nu au oficializat relația. Astfel, un copil născut într-o familie de facto sau legitimă este ipso iure parte a acelei familii, prin simplul fapt al nașterii. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a extins protecția oferită de art. 8 și asupra potențialelor relații de familie care se pot dezvolta între un copil născut în afara căsătoriei și părintele său biologic. Factori relevanți în determinarea existenței reale a unor relații personale între aceștia sunt, pe de o parte, natura relației dintre părinții biologici și, pe de altă parte, interesul vădit și angajamentul părintelui biologic față de copil, atât înainte, cât și după nașterea acestuia. Mai mult, conform jurisprudenței constante a Curții de la Strasbourg, relațiile care nu pot fi calificate ca intrând indubitabil în sfera vieții de familie se pot regăsi în sfera mai largă a vieții private. În contextul unor proceduri legate de stabilirea sau contestarea paternității unui copil, instanța europeană a statuat că "determinarea relației legale dintre un bărbat și copilul său poate privi viața sa de familie, însă, în măsura în care aceasta nu este bine conturată, în mod cert, clarificarea situației privește viața sa privată, care înglobează și aspecte legate de identitatea personală".

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia solicită, în realitate, completarea soluției legislative consacrate de textul de lege criticat prin includerea și a tatălui biologic în rândul persoanelor care pot să introducă acțiunea în tăgăduirea paternității.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 54 alin. (2) din Codul familiei, care au următoarea redactare: "Acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi pornită de oricare dintre soți, precum și de către copil; ea poate fi continuată de moștenitori.".

12. Codul familiei a fost abrogat expres prin

art. 230 lit. m) din Legea nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 287/2009

privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Deși abrogat, textul este aplicabil în cauza în cursul soluționării căreia a fost ridicată excepția, fiind vorba despre un copil născut anterior intrării în vigoare a Codului civil și ținând seama de prevederile

art. 47 din Legea nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 287/2009

privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, potrivit cărora "Stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor Codului civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare". Prin urmare, având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011

referitor la sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

în sensul că este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, rezultă că prevederile art. 54 alin. (2) din Codul familiei pot fi examinate de Curtea Constituțională ca obiect al excepției de neconstituționalitate în cauza de față.

13. În opinia instanței care a ridicat excepția de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse la art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și art. 26 alin. (1) potrivit căruia autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată. De asemenea, se invocă dispozițiile art. 8 - Dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată în cursul soluționării unei cauze având ca obiect cererea reclamantului de constatare a calității sale de tată biologic al unui copil minor, precum și de tăgăduire a paternității față de soțul mamei copilului. Copilul a fost născut la data de 21 decembrie 2007, deci anterior intrării în vigoare a Codului civil, dar ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 288/2007

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 4/1953

- Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007 (9 noiembrie 2007), prin care s-a stabilit un termen de prescripție a acțiunii în tăgăduirea paternității de 3 ani de la data nașterii copilului - pentru mamă și pentru copil, respectiv de la data la care a luat cunoștință de nașterea copilului - pentru soțul mamei. Acțiunea introductivă de instanță a fost înregistrată în anul 2015.

15. În prezent, potrivit art. 432 alin. (2) din Codul civil, acțiunea în tăgăduirea paternității de către tatăl biologic este imprescriptibilă în timpul vieții acestuia.

16. Prin urmare, reglementările actuale ar fi mult mai avantajoase autorului excepției, care susține că este tatăl biologic al minorului a cărui paternitate o revendică, în noua concepție a legiuitorului român exprimată prin Codul civil, tatăl biologic având dreptul de a introduce acțiunea în tăgăduirea paternității față de tatăl prezumat, drept al cărui exercițiu nu este supus unei limitări în timp.

17. Prin

Decizia nr. 1.573 din 19 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 7 decembrie 2009, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Codul familiei, autorul acesteia rezumându-se la a solicita, în mod expres, completarea textului de lege criticat, în sensul de a se introduce în sfera persoanelor care pot formula acțiunea în tăgăduirea paternității atât adevăratul tată, cât și orice persoană care dovedește un interes legitim. Or, o asemenea solicitare nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Față de motivarea formulată în prezenta cauză, Curtea va examina pe fond excepția de neconstituționalitate.

18. În acest sens, Curtea observă că, după abrogarea Codului familiei, Codul civil a acordat calitate procesuală activă în ceea ce privește promovarea acțiunii în tăgăduirea paternității atât persoanelor care și în temeiul art. 54 alin. (2) din Codul familiei puteau avea această calitate, respectiv copilul și oricare dintre soți, cât și, în plus, tatălui biologic, căruia legiuitorul îi recunoaște, în condițiile actualului Cod civil, asemenea posibilitate.

19. Instanța de judecată autoare a excepției își motivează critica de neconstituționalitate prin utilizarea unor argumente similare celor pe care Curtea Constituțională le-a avut în vedere atunci când, prin

Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2002, a apreciat că este neconstituțională omiterea din textul art. 54 alin. (2) din Codul familiei a mamei și a copilului. În varianta inițială, textul permitea doar tatălui prezumat să conteste paternitatea copilului născut în timpul căsătoriei, cu excluderea mamei și a copilului, în egală măsură titulari ai unui interes legitim în promovarea unei asemenea acțiuni. Astfel, prin decizia menționată, Curtea a apreciat că imposibilitatea mamei de a promova această acțiune constituie o încălcare a principiului egalității în drepturi prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituție, pe de o parte și, pe de altă parte, a principiului constituțional al egalității dintre soți ca unul dintre principiile pe care se întemeiază instituția familiei.

20. În ce privește excluderea implicită a copilului de la posibilitatea de a intenta acțiunea în tăgăduirea paternității, Curtea a reținut că art. 54 alin. (2) din Codul familiei contravenea, în redactarea de la acea vreme, și prevederilor art. 26 alin. (2) din Constituție, în condițiile în care nu recunoștea și acestuia dreptul la acțiune în contestarea paternității prezumate, împrejurare de natură să îi impună un anumit statut juridic stabilit prin voința altuia, pe care era ținut să îl accepte în mod pasiv, fără a putea acționa în sensul modificării sale, ceea ce nu putea avea decât semnificația unei negări a dreptului recunoscut oricărei persoane fizice, prin articolul constituțional mai sus menționat, de a dispune de ea însăși. Totodată, Curtea a apreciat că nerecunoașterea, în ceea ce îl privește pe copil, a dreptului de a-și stabili propria filiație față de tată, în concordanță cu realitatea, împotriva unei ficțiuni, drept recunoscut, totuși, tatălui prezumtiv, constituie o evidentă încălcare a art. 45 alin. (1) din Constituție [devenit art. 49 alin. (1) în urma revizuirii din 2003 și republicării Constituției], care recunoaște copiilor și tinerilor un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor, ceea ce nu poate avea decât semnificația instituirii în sarcina statului a obligației de a le asigura mijloace juridice mai numeroase și mai eficiente decât cele aflate la dispoziția persoanelor fizice mature, în vederea realizării finalității urmărite.

21. Se observă că argumentele pe care Curtea Constituțională le-a exprimat cu prilejul constatării neconstituționalității soluției legislative care nu acorda și mamei și copilului calitate procesuală activă în cazul acțiunii în tăgăduirea paternității prezumate nu pot fi translatate la situația persoanei care pretinde că este tatăl biologic al copilului, rațiunile avute în vedere de Curtea Constituțională în considerentele deciziei de admitere menționate fiind circumstanțiate în mod specific la situația mamei, respectiv a copilului, la poziția lor particulară și la contextul legăturilor familiale, raportându-se la interesul pe care îl au, prin prisma statutului lor civil și a poziției în edificiul relațiilor de familie. Față de tatăl biologic nu pot fi aplicabile aceleași motive pentru care Curtea a apreciat necesară includerea mamei și a copilului în rândul titularilor acțiunii în tăgăduirea paternității. Faptul că, în prezent, legiuitorul român a optat pentru o astfel de soluție legislativă nu generează o discriminare, ci reflectă concepția actuală cu privire la modul în care acesta a înțeles să clarifice relațiile în discuție.

22. Totodată, nu poate fi reținută nici comparația pe care instanța autoare a excepției o face atunci când afirmă că, în prezent, urmare a aplicării dispozițiilor Codului civil exclusiv pentru copiii născuți după intrarea sa în vigoare, se creează o inegalitate de tratament între tatăl biologic al unui copil născut sub imperiul Codului familiei, căruia nu i se recunoaște calitate procesuală activă, și tatăl biologic al unui copil născut după intrarea în vigoare a Codului civil, căruia i s-a recunoscut o asemenea calitate procesuală activă. Cu privire la principiul egalității, Curtea a reținut în mod constant, în jurisprudența sa, că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și discriminări. În acest sens sunt

Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000,

Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007,

Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, sau

Decizia nr. 1.062 din 11 decembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2013, prin care Curtea Constituțională a statuat că respectarea egalității în drepturi, precum și a obligației de nediscriminare presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate.

23. De altfel, prin

Decizia nr. 847 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 18 februarie 2016, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 47 din Legea nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 287/2009

privind Codul civil, care prevăd că stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor Codului civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare, sunt constituționale în raport cu prevederile art. 16 din Constituție și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la interzicerea discriminării. Prin decizia menționată, Curtea a apreciat că normele substanțiale referitoare la contestarea filiației față de soțul mamei se aplică în funcție de reglementarea legală în vigoare la momentul nașterii copilului, respectându-se domeniul propriu de reglementare a vechii codificări în materia dreptului familiei, fără să fie încălcat nici principiul neretroactivității, nici cel al egalității și al interzicerii discriminării, regula criticată aplicându-se în privința tuturor copiilor născuți după intrarea în vigoare a Codului civil (paragraful 19).

24. De vreme ce Curtea a considerat că nu este discriminatoriu tratamentul juridic diferențiat între copiii născuți anterior intrării în vigoare a Codului civil și cei născuți după această dată, cu atât mai mult această constatare își menține valabilitatea în ce privește bărbații care pretind că sunt părinții biologici ai unor copii născuți anterior, respectiv ulterior intrării în vigoare a Codului civil. Așadar, pentru identitate de rațiune, nici în cauza de față nu se poate reține existența vreunei discriminări între tatăl biologic al unui copil născut sub imperiul Codului familiei - căruia nu i se recunoaște calitate procesuală activă în ce privește tăgăduirea paternității - și tatăl biologic al unui copil născut după intrarea în vigoare a Codului civil, căruia, în actuala concepție legislativă, i s-a recunoscut o asemenea calitate procesuală activă.

25. În fine, așa cum a reținut și în

Decizia nr. 847 din 10 decembrie 2015

(paragraful 21), Curtea observă că subiectele de drept trebuie să folosească acțiunile privitoare la filiație cu respectarea principiului aplicării legii civile în timp, revenind instanței judecătorești competența de a aplica și interpreta în mod corect legea civilă atât prin prisma aplicării sale în timp, cât și al conținutului său normativ.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 540/205/2015 și constată că dispozițiile art. 54 alin. (2) din Codul familiei sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Câmpulung și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 septembrie 2016.