Decizia nr. 427/2016

Articolul 76

alin. (1) din Legea nr. 161/2003 : "Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.";

-

Articolul 75

lit. a) din Legea nr. 393/2004 : "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;".

14. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor și art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile

art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003

și ale

art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004

au fost supuse controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin

Decizia nr. 150 din 17 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 25 mai 2016, instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate cu acest obiect.

16. Cu acel prilej, Curtea a reținut că definiția "conflictului de interese" este stabilită de

art. 70 din Legea nr. 161/2003 , care prevede că "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative." Prevederile

art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003

fac parte din secțiunea a 3-a: Conflictul de interese privind aleșii locali a Capitolului II: Conflictul de interese din Titlul IV: Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice al Cărții I: Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției și stabilesc că primarii și viceprimarii sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I. Totodată, art. 76 alin. (2) din aceeași lege prevede că "Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută."

17. De asemenea, Curtea reține că prevederile

art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 , fac parte din Capitolul VIII intitulat "Registrul de interese" și prevăd că aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv. Potrivit

art. 1 din Legea nr. 393/2004 , aceasta "are ca obiect stabilirea condițiilor de exercitare a mandatului de către aleșii locali, a drepturilor și obligaților ce le revin în baza mandatului încredințat". În acest sens, art. 74 din aceeași lege reglementează obligația aleșilor locali de a-și face publice interesele personale printr-o declarație pe propria răspundere, depusă în dublu exemplar la secretarul comunei, orașului, municipiului, sectorului municipiului București, respectiv la secretarul general al județului sau al municipiului București, după caz. Un exemplar al declarației privind interesele personale se păstrează de către secretar într-un dosar special, denumit registru de interese, iar al doilea exemplar al declarației de interese se transmite la secretarul general al prefecturii, care îl va păstra într-un dosar special, denumit registru general de interese. Potrivit

art. 78 din Legea nr. 393/2004 , "Registrul de interese are caracter public, putând fi consultat de către orice persoană, în condițiile prevăzute de

Legea nr. 544/2001

privind liberul acces la informațiile de interes public."

18. Având în vedere aceste reglementări, raportat la critica autorului excepției de neconstituționalitate potrivit căreia există un paralelism legislativ în sensul că ambele prevederi legale criticate reglementează conflictul de interese, dar folosesc noțiuni diferite, Curtea a constatat că această critică este neîntemeiată. Astfel, în timp ce

art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003

reglementează obligația primarilor și viceprimarilor de a nu emite un act administrativ sau de a nu încheia un act juridic ori de a nu emite o dispoziție, în exercitarea funcției, care "produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I",

art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004

definește noțiunea de "interes personal într-o anumită problemă", noțiune care este cuprinsă de art. 74 referitor la obligația tuturor aleșilor locali de a depune declarația pe propria răspundere privind interesele personale.

19. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituție, una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative ( Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010,

Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011,

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau

Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

20. Curtea a constatat că cele două norme de lege invocate de autorul excepției au atât ipoteze diferite, cât și conținut diferit, suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat, întrucât

art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003

reglementează obligația primarilor și viceprimarilor de a nu emite un act administrativ sau de a nu încheia un act juridic ori de a nu emite o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I, iar

art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004

definește noțiunea de "interes personal într-o anumită problemă", în vederea întocmirii de către toți aleșii locali a declarației pe propria răspundere privind interesele personale.

21. Totodată, Curtea a reținut că și sancțiunile pentru nerespectarea celor două dispoziții de lege sunt diferite. Astfel, în cazul nerespectării obligației primarilor sau viceprimarilor prevăzute de

art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 , actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea acestei obligații sunt lovite de nulitate absolută. Totodată, așa cum a reținut Curtea prin

Decizia nr. 449 din 16 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 18 august 2015, paragraful 31, sancțiunea specifică ce vizează statutul primarilor este reglementată de

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările ulterioare. Pe de altă parte, în cazul dispozițiilor art. 74 și

art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 , art. 82 alin. (1) din aceeași lege prevede că "Nerespectarea declarației privind interesele personale în termenul prevăzut la art. 79 atrage suspendarea de drept a mandatului, până la depunerea declarației", iar în conformitate cu art. 82 alin. (2), "Refuzul depunerii declarației privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului". De asemenea, art. 77 alin. (1) din aceeași lege reglementează o sancțiune specifică pentru consilierii județeni și cei locali, și anume "Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii", iar potrivit art. 81 din aceeași lege, "Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispozițiilor art. 77 sunt nule de drept, potrivit dispozițiilor

art. 47 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 , cu modificările și completările ulterioare".

22. Pe cale de consecință, Curtea a constatat că susținerile referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor sunt neîntemeiate.

23. Cât privește criticile de neconstituționalitate raportate la art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, Curtea a reținut că acestea nu pot fi primite. Astfel, norma invocată din Constituție vizează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit art. 6 din Convenție, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Or, critica de neconstituționalitate nu vizează aceste aspecte ce constituie garanții ale dreptului la un proces echitabil, ci lipsa de previzibilitate a dispozițiilor

art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003

și

art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 , ceea ce, în opinia autorului excepției, a condus la interpretări divergente ale instanțelor judecătorești cu privire la existența unor conflicte de interese. Pe de altă parte, Curtea a reținut că

art. 22 din Legea nr. 176/2010

consacră posibilitatea formulării la instanța judecătorească a contestației împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, ceea ce reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil.

24. Referitor la celelalte aspecte invocate cu privire la existența unei neclarități pe care o determină fiecare dintre cele două texte de lege criticate, Curtea a reținut că acestea vizează interpretarea și aplicarea legii, care intră în competența de soluționare a instanțelor judecătorești, iar nu a instanței de contencios constituțional.

25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele

Deciziei nr. 150 din 17 martie 2016 , precitată, își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Trăistaru în Dosarul nr. 27.384/3/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, precum și ale

art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 iunie 2016.