Ordin · Ministerul Economiei și Comerțului

Ordinul nr. 130/2003

pentru completarea și modificarea Prescripției tehnice PT R 16-2003, editia 1, "Cerințe tehnice privind proiectarea, construirea, montarea, repararea, întreținerea, revizia, verificarea și exploatarea instalațiilor de transport pe plan înclinat pentru materiale", aprobată prin Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 103/2003

prezumat în vigoare

Data actului
2 septembrie 2003
Emitent
Ministerul Economiei și Comerțului
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 640 din 9 septembrie 2003
Citat de
4 acte
Citează
5 acte
Structură
2 articole · 2.826 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În aplicarea

Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001

privind organizarea și funcționarea Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 21 ianuarie 2002,

în temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 738/2003

privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Comerțului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 7 iulie 2003,

și având în vedere referatul de aprobare prezentat,

ministrul economiei și comerțului emite următorul ordin:

Articolul 1

Se completează și se modifica Prescripția tehnica PT R 16-2003, editia 1, "Cerințe tehnice privind proiectarea, construirea, montarea, repararea, întreținerea, revizia, verificarea și exploatarea instalațiilor de transport pe plan înclinat pentru materiale", aprobată prin

Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 103/2003 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 și 245 bis din 10 aprilie 2003, după cum urmează:

I. La punctul 1.3.2 (Legi și hotărâri) se introduce un nou alineat care va avea următorul cuprins:

"●

Ordonanța Guvernului nr. 129/2000

privind formarea profesională a adulților, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 375/2002

și republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 30 septembrie 2002"

II. În anexa J, punctul J.4.1 va avea următorul cuprins:

"J.4.1. În vederea autorizării de către ISCIR-INSPECT IT a personalului de exploatare pentru instalații de transport pe plan înclinat pentru materiale, trebuie să se organizeze și să se deruleze cursuri de către o unitate de specialitate (agent economic, institut, asociație profesională etc.) autorizata conform procedurii descrise în

Ordonanța Guvernului nr. 129/2000

privind formarea profesională a adulților, republicată.

Unitatea de specialitate (furnizorul de formare profesională) trebuie să îndeplinească condițiile legale și să facă dovada ca dispune de instructori de specialitate și de mijloace tehnico-didactice adecvate scopului."

Articolul 2

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul economiei și comerțului,
Dan Ioan Popescu
București, 2 septembrie 2003.
Nr. 130.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.