Decizia nr. 365/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1^2) și (1^3), precum și ale

art. 47^1 din Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, dispoziții introduse prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , excepție ridicată de S.I.F. Oltenia - S.A. în Dosarul nr. 298/COM/2003 al Tribunalului Dolj - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 alin. (1^2) din Legea nr. 137/2002 , întrucât măsura suspendării acțiunilor judiciare și extrajudiciare prevăzută de acest text legal limitează accesul liber la justiție, contravenind astfel prevederilor art. 21 din Legea fundamentală și, totodată, încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 47^1 din Legea nr. 137/2002 , reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca fiind neîntemeiată, întrucât legiuitorul, în virtutea art. 51 din Constituție, poate institui anumite excepții de la dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 , ceea ce nu încalcă principiile și prevederile Legii fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 17 martie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 298/COM/2003, Tribunalul Dolj - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (1^2) și (3), precum și ale

art. 47^1 din Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, dispoziții introduse prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 . Excepția a fost ridicată de S.I.F. Oltenia - S.A. într-o cauza având ca obiect anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor Societății Comerciale "MAT" - S.A.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține ca dispozițiile criticate sunt neconstituționale, deoarece suspendarea tuturor acțiunilor judiciare și extrajudiciare pe termen de maximum 6 luni, "dispusă abuziv" de dispozițiile

art. 16 alin. (1^2) și (1^3) din Legea nr. 137/2002 , introduse prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , împiedica soluționarea într-un termen rezonabil a acțiunilor pe care o persoană de drept privat le-a promovat împotriva unei societăți comerciale aflate în administrare specială și echivaleaza cu limitarea accesului liber la justiție. Totodată, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile referitoare la economia de piața, precum și pe cele referitoare la protecția proprietății private din Constituție, întrucât sunt prejudiciati: pe de-o parte, creditorii societăților comerciale cu capital de stat aflate în administrare specială, creditori care nu își mai pot recupera creanțele, iar, pe de altă parte, potrivit dispozițiilor

art. 47^1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , actionarii acestor societăți comerciale, deoarece atributele aferente calității de acționar nu mai pot fi exercitate.

De asemenea, autoarea excepției susține ca restrangerea exercițiului dreptului la acțiune împotriva societăților comerciale aflate în administrare specială, respectiv suspendarea acțiunilor judiciare și extrajudiciare pornite împotriva acestora și exceptarea de la regulile de drept comun reglementate de

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 , nu se încadrează în nici una dintre situațiile prevăzute limitativ de dispozițiile art. 49 din Constituție referitoare la posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Tribunalul Dolj - Secția comercială și de contencios administrativ opineaza în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece suspendarea acțiunilor judiciare și extrajudiciare promovate împotriva uneia dintre societățile comerciale aflate în administrare specială reprezintă o "reflectare a condițiilor economico-sociale concrete din România, în ceea ce privește societățile comerciale aflate în proces de privatizare". Totodată nu exista neconcordante între dispozițiile legale criticate și prevederile art. 41, 134, 135 și 49 din Constituție.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât suspendarea, pe perioada cuprinsă între data instituirii supravegherii financiare și data incheiereii contractului de vânzare-cumpărare, a acțiunilor judiciare și extrajudiciare pornite împotriva societăților comerciale, precum și suspendarea oricăror termene de prescripție a acestor acțiuni pe durata supravegherii financiare constituie măsuri cu impact semnificativ în domeniul administrării participatiilor statului, menite sa sporeasca atractivitatea ofertei de privatizare a respectivelor societăți în fața potențialilor cumpărători.

Suspendarea acțiunilor judiciare și extrajudiciare pornite împotriva societăților comerciale aflate în procesul de privatizare nu împiedica cu caracter definitiv exercitarea acestor acțiuni, ci reprezintă o măsura excepționala cu caracter temporar, necesară în vederea accelerarii procesului de privatizare.

De asemenea, Guvernul apreciază critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate ca fiind neîntemeiată, deoarece dispozițiile criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate al acționarilor minoritari asupra acțiunilor deținute la aceste societăți, ci constituie măsuri speciale care au drept scop accelerarea procesului de privatizare, statul intervenind pentru protejarea intereselor sale naționale în activitatea economică și financiară, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție. Pe de altă parte, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, iar exceptarea operațiunilor de majorare a capitalului social de la prevederile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 28/2002

privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate corespunde interesului statului de diminuare rapida a participatiilor sale la societățile comerciale.

În final, apreciază ca atât suspendarea acțiunilor judiciare și extrajudiciare pornite împotriva societăților comerciale, ce constituie o măsura excepționala cu caracter temporar, cat și exceptarea operațiunilor de majorare a capitalului social de la prevederile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 28/2002

nu constituie o restrangere a exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale.

Avocatul Poporului apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât ratiunea introducerii prin dispozițiile legale criticate a unui caz special de suspendare o constituie "favorizarea accelerarii procesului de privatizare a societăților comerciale cu capital majoritar de stat, care, în același timp, au și mari datorii la bugetul statului, furnizorii de utilități publice, precum și la creditorii comerciali".

Posibilele întârzieri în realizarea creanțelor, datorate suspendării tuturor acțiunilor judiciare și extrajudiciare, nu au valoarea unei îngrădiri a exercitării dreptului de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime, întrucât art. 21 din Constituție nu instituie vreo interdicție cu privire la suspendarea legală sau judiciară a unor cauze, ci prevede posibilitatea sesizării justiției, reglementare pe care

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002

nu o încalcă.

Măsura suspendării tuturor acțiunilor judiciare și extrajudiciare îndreptate împotriva societăților comerciale aflate sub supraveghere financiară nu aduce atingere dreptului de proprietate al titularilor de creanțe. Totodată aceasta se justifica din punctul de vedere al apărării ordinii publice, astfel încât se înscrie în limitele statuate de art. 49 din Constituție.

Dispozițiile legale criticate nu încalcă nici prevederile art. 134 din Legea fundamentală, deoarece prin suspendarea acțiunilor judiciare și extrajudiciare s-a urmărit crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, precum și protejarea intereselor naționale în activitatea economică.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 16 alin. (1^2) și (1^3) și ale

art. 47^1 din Legea nr. 137 din 28 martie 2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, dispoziții introduse prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 28 decembrie 2002, care au următorul conținut:

- Art. 16 alin. (1^2) și (1^3): "(1^2) Toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pornite împotriva societății comerciale înainte sau după instituirea supravegherii financiare se suspenda pe perioada cuprinsă între data instituirii supravegherii financiare și data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni, dar nu mai mult de 6 luni de la data instituirii supravegherii financiare.

(1^3) Pe durata supravegherii financiare se suspenda orice termene de prescripție a acțiunilor prevăzute la alin. (1^2).";

- Art. 47^1: "Sunt exceptate de la prevederile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 28/2002

privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 525/2002 , operațiunile de majorare a capitalului social efectuate în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale

Ordonanței Guvernului nr. 25/2002

privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 506/2002 ."

În susținerea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia apreciază ca prin dispozițiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituționale:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 41: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire.

(4) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.

(5) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiție.

(6) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma.

(8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 134: "(1) Economia României este economie de piața.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;

b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară;

c) stimularea cercetării științifice naționale;

d) exploatarea resurselor naturale, în concordanta cu interesul național;

e) refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic;

f) crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.";

- Art. 135: "(1) Statul ocrotește proprietatea.

(2) Proprietatea este publică sau privată.

(3) Proprietatea publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale.

(4) Bogățiile de orice natura ale subsolului, căile de comunicație, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil și acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

(5) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.

(6) Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă."

De asemenea, autoarea excepției susține ca sunt incalcate și prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cele ale art. 1 din primul Protocol adițional la convenție, care au următorul cuprins:

- Art. 6 pct. 1 din Convenție: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.";

- Art. 1 din primul Protocol adițional la convenție: "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosință bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."

I. Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea retine ca dispozițiile

Legii nr. 137/2002

stabilesc cadrul juridic pentru accelerarea procesului de privatizare, iar în acest scop cap. III (art. 16 - 21) "Măsuri speciale în procesul de privatizare" instituie o procedură de administrare specială în perioada de privatizare pentru societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale deține un pachet majoritar de acțiuni, procedura menita sa favorizeze accelerarea procesului de privatizare și să facă atractive, în cadrul acestui proces, societățile comerciale cu capital de stat. Astfel, dispozițiile art. 16 alin. (1^2) și (1^3) din lege prevăd măsura suspendării tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare pornite împotriva societății comerciale înainte sau după instituirea supravegherii financiare, pe perioada cuprinsă între data instituirii supravegherii financiare și data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni, "dar nu mai mult de 6 luni de la data instituirii supravegherii financiare".

Având în vedere perioada de timp limitată pentru care se pot suspenda acțiunile judiciare sau extrajudiciare pornite împotriva societăților la care fac referire dispozițiile legale criticate, aceasta suspendare incetand în momentul când se încheie contractele de privatizare sau după 6 luni de la data supravegherii financiare, Curtea constata ca dispozițiile art. 16 alin. (1^2) și (1^3) din aceeași lege nu contravin cerinței soluționării procesului într-un termen rezonabil și ca atare critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este neîntemeiată.

De asemenea, Curtea constata ca dispozițiile legale criticate nu ingradesc accesul liber la justiție, care include dreptul oricărei persoane de a se adresa instanței judecătorești competente pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, precum și dreptul de a stărui în continuarea procesului judiciar declansat până la soluționarea definitivă a acestuia printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, inclusiv exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, drept care, în speta, nu este suprimat. Art. 21 din Constituție prevede posibilitatea sesizării justiției, fără sa instituie vreo interdicție cu privire la suspendarea legală sau judiciară a unor cauze și ca atare dispozițiile legale criticate nu intră în contradictie cu prevederea constituțională menționată.

Totodată Curtea nu poate retine incompatibilitatea, susținută de autorul excepției, dintre dispozițiile criticate și cele ale art. 41 și 135 din Constituție privind proprietatea privată, precum și cele ale art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât măsura temporară a suspendării acțiunilor judiciare sau extrajudiciare, prin ea însăși, este luată în vederea realizării scopului strategic, de interes general, al privatizării, fără a pune în discuție dreptul de proprietate al altor subiecte îndreptățite sa acționeze în judecata societățile comerciale respective.

Ca atare, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 49 din Constituție, Curtea constata ca și aceasta este neîntemeiată, întrucât autorului excepției nu i s-au restrâns, prin prevederile legale criticate, exercițiul vreunuia dintre drepturile ori libertățile constituționale.

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 134 din Constituție privind economia, Curtea constata ca, dimpotriva, textele legale criticate contribuie la consolidarea economiei de piața și la crearea cadrului favorabil pentru valorificarea factorilor de producție și protejarea intereselor cetățenilor în activitatea economico-financiară.

Sub aceste aspecte Curtea s-a mai pronunțat în cauze similare, prin mai multe decizii (de exemplu, prin Decizia nr. 211 din 10 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 28 octombrie 2002), stabilind ca dispozițiile

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului sunt constituționale, deși aceste dispoziții prevedeau măsura suspendării acțiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995

pe timp de un an, cu posibilitatea prelungirii pe timp de încă un an.

De altfel, jurisprudenta Curții Constituționale în aceasta materie este în deplin acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în cazul Saggio contra Italiei (Hotărârea din 25 octombrie 2001), Curtea de la Strasbourg a stabilit în cauza ca măsura luată de ministrul industriei din Italia de plasare a unei societăți sub regim de "administrare extraordinară", în baza

Legii nr. 95 din 3 aprilie 1979 , conform căreia nici o acțiune în executare nu putea fi intentată împotriva societății, vizează asigurarea unei bune gestionari a societății respective și o protecție identică pentru toți creditorii. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut statului o marja larga de apreciere în ceea ce privește mijloacele folosite pentru atingerea obiectivelor urmărite. În hotărârea respectiva Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat ca, în principiu, un sistem de suspendare temporară a plății datoriilor unei societăți comerciale aflate în criza și autorizate să își continue activitatea de producție în interesul economiei naționale nu este criticabil în sine, având în vedere marja de apreciere recunoscută statelor. Totodată, în considerentele hotărârii respective, instanța europeană a statuat ca, în speta, nu a operat vreo expropriere sau vreun transfer de proprietate, căci dreptul reclamantului (fost salariat al societății) nu a fost niciodată pus în discuție.

În consecința, Curtea Constituțională retine ca este neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 alin. (1^2) și (1^3) din Legea nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

II. În ceea ce privește dispozițiile art. 47^1 din aceeași lege, Curtea retine ca exceptarea operațiunilor de majorare a capitalului social de la prevederile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 28/2002

privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate corespunde interesului statului de diminuare rapida a participatiilor sale la societățile comerciale.

Susținerile autorului excepției, conform cărora dispozițiile art. 47^1 din aceeași lege ar contraveni prevederilor constituționale ale art. 41, referitoare la protecția proprietății private, sunt neintemeiate, întrucât prin majorarea capitalului social al unei societăți comerciale nu este afectat dreptul de proprietate al acționarilor. Prin măsura de majorare a capitalului social nu se realizează un transfer de proprietate, ci cel mult se poate produce o modificare a ponderii pe care unii acționari o dețin în totalul acțiunilor. De altfel, măsura ca atare este prevăzută de lege și uzitata în practica societăților comerciale.

Pe de altă parte, problema majorării capitalului social al societății comerciale, a condițiilor în care aceasta poate fi realizată sau a exceptarilor de la prevederile general aplicabile reprezintă exclusiv o problemă de interpretare și aplicare a legii, care este de competența instanței de judecată și care excedeaza sferei controlului de constituționalitate.

Cu privire la dispozițiile art. 16 alin. (1^2) și (1^3) și ale

art. 47^1 din Legea nr. 137/2002 , introduse prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 350 din 23 septembrie 2003, încă nepublicata, constatând ca acestea sunt constituționale. Neexistand elemente noi de natura a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții în aceasta materie, considerentele și soluția din aceasta decizie rămân valabile și în prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1^2) și (1^3), precum și ale

art. 47^1 din Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, dispoziții introduse prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , excepție ridicată de S.I.F. Oltenia - S.A. în Dosarul nr. 298/COM/2003 al Tribunalului Dolj - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2003.