Decizia nr. 367/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138, art. 140 alin. 2 și art. 233 din Codul de procedură penală, precum și ale

art. 42 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, excepție ridicată de Irimia Tanase în Dosarul nr. 677/P/2003 al Judecătoriei Galați.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138, art. 140 alin. 2 și art. 233 din Codul de procedură penală, ca devenită inadmisibila, ca urmare a modificării și completării acestor dispoziții prin

Legea nr. 281/2003 . În ceea ce privește prevederile

art. 42 din Legea nr. 92/1992 , republicată, solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ridicate, ca neîntemeiată, deoarece dispozițiile criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate în motivarea excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 20 mai 2003, pronunțată în Dosarul nr. 677/P/2003, Judecătoria Galați a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138, art. 140 alin. 2 și art. 233 din Codul de procedură penală, precum și ale

art. 42 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, excepție ridicată de Irimia Tanase, inculpat în dosarul menționat.

Autorul excepției a criticat prevederile art. 138 și art. 233 din Codul de procedură penală și cele ale

art. 42 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, care privesc actele de procedura penală constând în sesizarea procurorului pentru luarea unor măsuri preventive în general și a arestării preventive a învinuitului în special, respectiv calitatea de magistrat a procurorului, sustinand ca aceste dispoziții sunt neconstituționale, deoarece încalcă prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (2) și art. 23 alin. (4) din Constituție. Totodată, autorul excepției susține ca prevederile art. 140 alin. (2) din Codul de procedură penală, ce permit prelungirea duratei arestării preventive până la jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile ce fac obiectul invinuirii, sunt neconstituționale, deoarece încalcă dispozițiile art. 16 și art. 23 alin. (8) din Constituție și prevederile art. 6 paragrafele 1 și 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Judecătoria Galați, exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, apreciază ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate și nici convențiilor internaționale în materie, în acest sens fiind și jurisprudenta Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul arata ca, ținând seama de modificările aduse prin

Legea nr. 281/2003

atât textelor art. 138, art. 140 alin. 2 și art. 233 din Codul de procedură penală, care fac obiectul excepției de neconstituționalitate, cat și celor ale art. 136, 146 și art. 159 alin. 13 nou-introdus din același cod, la care se face trimitere, excepția care are ca obiect dispozițiile art. 138, art. 140 alin. 2 și art. 233 din Codul de procedură penală este inadmisibila, deoarece aceste dispoziții, potrivit

art. XI din Legea nr. 281/2003 , de la data de 1 iulie 2003 nu mai sunt în vigoare. În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 42 din Legea nr. 92/1992 , republicată, Guvernul considera excepția ca fiind neîntemeiată, întrucât din prevederile constituționale cuprinse în titlul III cap. VI - Autoritatea judecătorească rezultă ca procurorul are calitatea de magistrat. De asemenea, se face precizarea ca modificările și completările aduse Codului de procedura penală prin

Legea nr. 281/2003 , în aceasta materie, sunt conforme cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului.

Avocatul Poporului, care și-a formulat punctul de vedere înainte de publicarea

Legii nr. 281/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedura penală, referindu-se la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 138 și 233 din Codul de procedură penală în vechea redactare și ale

art. 42 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, față de prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (2) și art. 23 alin. (4) din Constituția României, precum și față de cele ale art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, considera ca excepția este neîntemeiată. Se motiveaza ca dispozițiile criticate, reglementand condițiile și procedura arestării preventive, constituie tocmai garanții ale drepturilor fundamentale în procesul penal. Procurorul acționează în condițiile legii. Afirmatiile autorului excepției că nu ar avea calitatea de magistrat, care să poată dispune arestarea preventivă și trimiterea în judecata a inculpatului, sunt contrazise de jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat ca, în cazul magistratului abilitat de lege sa exercite funcții judiciare, nu este exclusa orice subordonare față de alți magistrați. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală, față de prevederile art. 16 și art. 23 alin. (4) din Constituție, precum și față de cele ale art. 6 pct. 1 și 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Avocatul Poporului arata ca aceasta este neîntemeiată, întrucât stabilirea duratei maxime a măsurii arestării preventive constituie o garanție a libertății individuale, eliminand menținerea stării de arest preventiv la nesfirsit. Nu se poate vorbi nici de încălcarea prezumției de nevinovatie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 138, art. 140 alin. 2 și art. 233 din Codul de procedură penală, precum și cele ale

art. 42 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată.

I. În ceea ce privește prevederile din Codul de procedură penală criticate ca fiind neconstituționale, Curtea constata ca, după sesizarea sa, acestea au fost modificate și completate prin

Legea nr. 281 din 24 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. În conformitate cu dispozițiile art. XI pct. 1 din lege, dispozițiile privind arestarea preventivă și percheziția se aplică de la data intrării în vigoare a legii, și anume data publicării sale. În urma publicării, textele din Codul de procedură penală care fac obiectul excepției de neconstituționalitate în cauza de fața au următorul conținut:

- Art. 138 (Sesizarea procurorului pentru luarea unor măsuri preventive): "Dacă organul de cercetare penală considera ca este cazul să se ia una dintre măsurile prevăzute la art. 136 alin. 1 lit. b)-d), înaintează în acest sens un referat motivat procurorului.

În cazul măsurii prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. b) și c), procurorul este obligat să se pronunțe în termen de 24 ore.

În cazul măsurii prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. d), procurorul, dacă apreciază ca sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, procedează, după caz, potrivit art. 146 sau 149 1 .";

- Art. 140 alin. 2: "Măsura arestării preventive încetează de drept și atunci când, înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare în prima instanța, durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul invinuirii, fără a se putea depăși, în cursul urmăririi penale, maximele prevăzute în art. 159 alin. 13, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.";

- Art. 233 (Arestarea preventivă a învinuitului): "În cursul efectuării cercetării penale, dacă organul de cercetare considera ca sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a învinuitului, face propuneri în acest sens și le înaintează procurorului.

Dacă procurorul, după ce examinează dosarul cauzei, constata ca este cazul să se ia măsura arestării preventive a învinuitului, procedează potrivit art. 146."

Examinând susținerile autorului excepției privind neconstituționalitatea prevederilor art. 138, art. 140 alin. 2 și art. 233 din Codul de procedură penală, Curtea constata ca, în urma modificărilor aduse textelor de lege criticate prin

Legea nr. 281/2003 , procurorul nu mai poate lua, în principiu, măsura arestării preventive. În mod excepțional procurorul poate dispune, în condițiile legii, măsura arestării preventive provizorii a învinuitului (art. 146) sau inculpatului (art. 149^1) pe durata maxima de 3 zile, cu obligația ca, în termen de 24 de ore de la emiterea mandatului, procurorul să prezinte dosarul cauzei instanței căreia i-ar reveni competența sa judece cauza, cu propunerea de luare a măsurii. Instanța de judecată poate admite sau respinge propunerea de arestare preventivă provizorie prin încheiere motivată.

În consecința, în temeiul dispozițiilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, potrivit cărora "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare [...]", rezultă ca excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibila și urmează să fie respinsă.

II. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 42 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, dispoziții potrivit cărora "Au calitatea de magistrat și fac parte din corpul magistraților judecătorii de la toate instanțele judecătorești, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum și magistratiiasistenti ai Curții Supreme de Justiție", Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele argumente:

În sistemul procesual penal românesc procurorul corespunde notiunii de "alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare", la care se referă art. 5 pct. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel însăși Constituția, când prevede în art. 23 alin. (4) ca "Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat [...]", acoperă și situația magistratului care este procuror.

De asemenea, cap. VI al titlului III din Constituție, referitor la autoritățile publice, capitol intitulat "Autoritatea judecătorească", prevede, pe lângă secțiunea 1, intitulata "Instanțele judecătorești", și secțiunea a 2-a, denumita "Ministerul Public", iar în secțiunea a 3-a, în art. 133 alin. (1), printre atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii, se prevede competența acestuia de a propune Președintelui României numirea în funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari, în condițiile legii, în considerarea calității de "magistrați" a procurorilor.

Referindu-se la natura juridică a Ministerului Public, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, a considerat ca acesta "reprezintă o magistratura specială, care nu îndeplinește atribuții de natura jurisdicțională". Procurorii îndeplinesc însă o importanța funcție judiciară în procesul penal, întrucât întreaga faza a urmăririi penale se desfășoară prin activitatea sau sub supravegherea lor. În cadrul urmăririi penale, în afară activității de strangere a probelor privind existenta faptei și a vinovatiei făptuitorului, au loc și acte procesuale de o importanța hotărâtoare pentru dinamizarea procesului penal, și anume punerea în mișcare a acțiunii penale sau trimiterea în judecata a inculpatului, precum și măsuri procesuale necesare efectuării urmăririi penale.

Pentru motivele expuse Curtea constata ca procurorul este un "alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare", în sensul cerut de art. 5 pct. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și în sensul art. 23 alin. (4) din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și (6) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138, art. 140 alin. 2 și art. 233 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Irimia Tanase în Dosarul nr. 677/P/2003 al Judecătoriei Galați.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 42 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2003.