Decizia nr. 410/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 63 alin. 5 teza a doua din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Albert Ioan Sugaru în Dosarul nr. 24/2002 al Curții Supreme de Justiție.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent șef, făcând referatul cauzei, arata ca și la acest termen avocatul autorului excepției a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru motive de sănătate.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere ca dosarul se afla la al doilea termen de judecată, se opune acordării unui nou termen de judecată.

Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de avocatul autorului excepției și considera cauza în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public, apreciind ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 9 iunie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 24/2002, Curtea Suprema de Justiție a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 63 alin. 5 teza a doua din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Excepția a fost ridicată de Albert Ioan Sugaru într-o cauza al carei obiect îl constituie plângerea formulată împotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Președintelui României numirea acestuia în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esenta, ca prevederile

art. 63 alin. 5 teza a doua din Legea nr. 92/1992 , republicată, infrang dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) și ale art. 20 raportat la art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacra dreptul la un proces echitabil. Astfel, considera ca textul legal criticat creează o situație discriminatorie între candidații admiși și cei respinsi la examenul de capacitate, în sensul că, dacă pentru cei dintâi legea stabilește "concret și direct" tratamentul juridic, condițiile și măsurile care se iau cu privire la aceștia, în privinta candidaților respinsi legea nu face nici o precizare despre măsurile sau despre căile de atac pe care aceștia le pot exercita.

Instanța de judecată considera ca susținerile autorului excepției sunt neintemeiate, dat fiind ca cele două categorii de candidați se afla în situații juridice diferite, ceea ce justifica tratamentul diferențiat aplicat.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, iar în conformitate cu

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, retinand în acest sens ca "cele două categorii de subiecte ale examenului de capacitate - cei admiși la acest examen și cei respinsi - se afla în situații diferite", astfel ca ele nu pot beneficia de același regim juridic. De asemenea, Guvernul observa ca

art. 64 alin. 1 și 2 din Legea nr. 92/1992 , republicată, prevede exact ceea ce autorul excepției reproseaza ca lipsește textului de lege criticat.

Avocatul Poporului considera ca prevederile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate. În acest sens arata ca tratamentul juridic aplicabil candidaților respinsi la examenul de capacitate poate să difere de cel aplicabil candidaților admiși, în virtutea principiului menționat constant în jurisprudenta Curții Constituționale, potrivit căruia egalitate nu înseamnă uniformitate; astfel, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. De asemenea, considera ca "posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen sau ale unui concurs nu constituie un drept de sine statator, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a ocupa funcția pentru care s-a organizat examenul, prin intermediul procedurilor de examen prevăzute de lege". În aceste condiții, instanța judecătorească nu ar putea ca, substituindu-se comisiei de examinare, sa invalideze rezultatele obținute și să le înlocuiască cu evaluarile proprii, deoarece ar exceda atribuțiilor sale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 63 alin. 5 teza a doua din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următoarea redactare: "Neprezentarea nejustificată la examenul de capacitate, la prima sesiune după încheierea stagiului, sau respingerea candidatului la doua sesiuni atrage pierderea calității de judecător sau procuror stagiar."

În susținerea neconstitutionalitatii acestui text de lege autorul excepției invoca încălcarea următoarelor prevederi constituționale:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."

De asemenea, autorul excepției invoca încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției."

Critica formulată de autorul excepției are în vedere omisiunea legiuitorului de a reglementa măsuri sau cai de atac pe care candidații declarați respinsi la examenul de capacitate să le poată exercita. Astfel, autorul excepției susține ca se creează o situație discriminatorie între acești candidați și cei admiși pentru care legea prevede acest drept.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceste critici nu pot fi reținute. Într-adevăr, textul de lege criticat nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, întrucât candidații declarați respinsi la examenul de capacitate nu se afla în aceeași situație juridică cu cei declarați admiși, astfel ca tratamentul diferențiat ce li se aplică este justificat în mod obiectiv și rațional.

De asemenea, textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacra dreptul la un proces echitabil. Aceste prevederi au în vedere apărarea drepturilor și intereselor legitime, adică a acelor drepturi și interese care sunt reglementate prin lege. Or, asa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 340 din 5 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 4 martie 2003, "posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen sau ale unui concurs nu constituie un drept de sine statator, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a ocupa funcția pentru care s-a organizat examenul sau concursul, prin intermediul procedurilor de examen sau de concurs pe care legea le reglementează". Asa fiind, recunoașterea competentei organelor de justiție de a se substitui examinatorilor și de a înlocui evaluarile făcute de aceștia cu propriile evaluări ar exceda atribuțiilor instanțelor judecătorești.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și (6) și al

art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 63 alin. 5 teza a doua din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Albert Ioan Sugaru în Dosarul nr. 24/2002 al Curții Supreme de Justiție.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 2003.