Decizia nr. 419/2003

Costică Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 127 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002 , cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea în Dosarul nr. 1.059/2003 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin reprezentant Ștefan Preda, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției depune la dosar concluzii scrise și solicită oral admiterea excepției așa cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât obligația depunerii cauțiunii are rolul de a frâna acțiunile dilatorii ale persoanelor juridice în cadrul procedurii de executare silită. De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra unor excepții similare, sens în care a fost citată

Decizia nr. 313 din 10 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 8 august 2003.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 mai 2003, pronunțată în Dosarul nr. 1.059/2003, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 127 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

privind colectarea creanțelor bugetare, republicată, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 79/2003 .

Excepția a fost ridicată, în dosarul de mai sus, de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textele de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât obligația de a plăti o cauțiune egală cu 20% din valoarea creanței este de natură să restrângă liberul acces la justiție, încălcându-se astfel dispozițiile art. 21 din Constituția României.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele criticate nu înfrâng prevederile constituționale invocate, prin care legiuitorul a urmărit să împiedice exercitarea abuzivă a dreptului de a contesta executarea silită.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că instituirea cauțiunii în cuantum de 20% din valoarea sumei datorate nu aduce atingere principiului constituțional al liberului acces la justiție, ci constituie o garanție în vederea evitării abuzurilor de drept și a exercitării contestației la executare cu rea-credință, situații ce pot duce la tergiversarea soluționării cauzelor și, implicit, la amânarea realizării creanțelor bugetare.

Este neîntemeiată și susținerea privind crearea unei discriminări între persoanele fizice și persoanele juridice prin instituirea obligației de plată a cauțiunii doar pentru acestea din urmă, "deoarece această obligație a fost instituită ca o garanție doar în cazul persoanelor juridice, în considerarea volumului mult mai ridicat al obligațiilor datorate de către acestea bugetului de stat".

Avocatul Poporului apreciază că excepția invocată este neîntemeiată, deoarece condiționarea formulării contestației la executare de depunerea unei cauțiuni constituie, de fapt, o garanție a desfășurării cu celeritate a procedurii de executare și, deopotrivă, un impediment în exercitarea abuzivă a acțiunii în scopul tergiversării nejustificate a acesteia.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 127 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 30 august 2002, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 79/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, completată ulterior prin

Legea nr. 433/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 4 noiembrie 2003, și are următorul conținut:

"Art. 127. - (1) Contestația la executare se face cu condiția depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauțiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a trezoreriei statului.

(2) Dovada privind plata cauțiunii prevăzute la alin. (1) va însoți în mod obligatoriu contestația debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată.

(3) Verificarea cuantumului cauțiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 21 privind liberul acces la justiție. În urma aprobării Legii de revizuire a Constituției și a republicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, art. 21 are următorul conținut:

"Art. 21. - (1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 127 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

reglementează procedura colectării creanțelor bugetare, care prin titlul V - "Contestația la executarea silită" - stabilește condițiile concrete în care aceasta va putea fi executată.

Referitor la invocarea prevederilor constituționale ale art. 21 din Constituție, Curtea reține că prin reglementarea generică din care fac parte dispozițiile criticate se asigură accesul la justiție al persoanelor interesate, iar condiționarea introducerii contestației la executare, în anumite împrejurări, de plată unei cauțiuni reprezintă - alături de termenul de exercitare și celelalte condiții prevăzute de lege - o măsură de asigurare a celerității procedurii și de descurajare a abuzului de drept, condiționare admisibilă și rezonabilă.

Cu privire la susținerea în sensul că dispozițiile criticate creează discriminări între anumite categorii de persoane, prin instituirea obligației de plată a cauțiunii doar pentru persoanele juridice, Curtea reține că această obligație a fost inserată în actul normativ contestat în scopul reglementării unei situații speciale care justifică în mod obiectiv și rațional existența unui tratament juridic diferit. Această modalitate de reglementare a fost necesară numai pentru persoanele juridice, atât în considerarea numărului sporit de cauze care au avut ca obiect executarea creanțelor bugetare, cât și din motive de natură economică. Prin

Decizia nr. 135/1996 , Curtea a statuat că egalitatea în drepturi nu înseamnă uniformitate, fapt pentru care principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații juridice care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Dispozițiile

art. 127 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională. Astfel, prin

Decizia nr. 313 din 10 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 8 august 2003, Curtea a respins ca neîntemeiată o excepție de neconstituționalitate având același obiect. Neexistând elemente noi de natură a reconsidera jurisprudența Curții în această materie, considerentele și soluția acestei decizii rămân valabile și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), al art. 147 alin. (4) și al art. 21 din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și al

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 127 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

privind colectarea creanțelor bugetare, republicată, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 79/2003 , excepție ridicată de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea în Dosarul nr. 1.059/2003 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 noiembrie 2003.