Decizia nr. 375/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
prezumat în vigoare republicat
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
Nicolae Popa - președinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Mădălina Ștefania Diaconu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, excepție ridicată de Erdinci Asan, Claudiu Oase și Cătălin Simota în Dosarul nr. 2.146/2001 al Judecătoriei Constanța.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă, în temeiul
art. 23 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992 , republicată, deoarece soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate nu este determinantă în dezlegarea pricinii pe fond.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 2 aprilie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 2.146/2001, Judecătoria Constanța a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, excepție ridicată, prin avocat, de Erdinci Asan, Claudiu Oase și Cătălin Simota în cadrul unui proces penal având ca obiect infracțiunea de furt calificat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că dispozițiile
art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituție, precum și reglementărilor cuprinse în art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, deoarece permit instanțelor judecătorești să respingă excepțiile de neconstituționalitate considerate ca fiind inadmisibile, îngrădind astfel accesul liber al persoanelor la Curtea Constituțională pentru a cere constatarea neconstituționalității unor dispoziții legale care lezează drepturile, libertățile ori interesele lor legitime. Autorii acestei excepții anterior au ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 lit. f) din Codul de procedură penală, excepție ce a fost respinsă de instanță în temeiul
art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, ca fiind inadmisibilă, considerându-se că de aceste dispoziții legale nu depinde soluționarea cauzei cu care a fost sesizată.
Judecătoria Constanța apreciază că excepția ridicată, privind neconstituționalitatea dispozițiilor
art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, este admisibilă, întrucât "sesizarea sau nu a Curții Constituționale se întemeiază pe norma juridică atacată, de ea depinde soluționarea cauzei". În ceea ce privește fondul excepției, instanța consideră că aceasta este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate "nu aduc atingere accesului liber la justiție în condițiile în care Curtea Constituțională a României nu face parte din autoritatea judecătorească prevăzută în capitolul VI din Constituția României".
În conformitate cu dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată. De asemenea, potrivit dispozițiilor
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Guvernul apreciază că excepția ridicată este inadmisibilă. Arată, în acest sens, că din
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, adoptat în aplicarea art. 144 lit. c) din Constituție, rezultă că "sesizarea instanței de contencios constituțional în vederea declanșării controlului poate fi făcută numai pe calea ridicării excepției de neconstituționalitate în fața instanței judecătorești, cu condiția ca soluționarea cauzei să depindă de legea sau ordonanța ori dispoziția dintr-o lege sau dintr-o ordonanță considerată ca neconstituțională". Or, dispozițiile legale criticate nu sunt determinante în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești. Instanța judecătorească nu a respins excepția ca fiind inadmisibilă, "astfel că, în nici un mod, accesul la justiție nu a fost obstrucționat". Invocă și jurisprudența Curții Constituționale, concretizată în
sau în
Decizia nr. 293/2003 . Dispozițiile legale criticate nu sunt contrare nici prevederilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau ale art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, deoarece "accesul la instanța judecătorească se face potrivit unei proceduri și competențe stabilite de lege, astfel cum dispune art. 125 alin. (3) din Constituția României".
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate prin excepția de neconstituționalitate sunt constituționale, deoarece acestea nu restrâng exercițiul dreptului de acces liber la justiție. Art. 21 coroborat cu art. 125 din Constituție "definește sensul termenului de <<justiție>> precizând că aceasta se înfăptuiește de o categorie distinctă de autorități publice, și anume de instanțele judecătorești", categorie din care Curtea Constituțională nu face parte. Respingerea de către instanță a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, fără a mai sesiza Curtea Constituțională, "nu îngrădește accesul liber la justiție, cu atât mai mult cu cât împotriva încheierii instanței partea interesată poate exercita căile de atac prevăzute de lege". Invocă, în sensul punctului său de vedere, și considerentele Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. II/1995 și ale
Deciziei Curții Constituționale nr. 316/2002 .
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1),
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției îl constituie dispozițiile
art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997, dispoziții care au următorul conținut:
Articolul 23
: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei. [...]
(6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională."
Autorii excepției critică din textul alin. (1) al art. 23 sintagma "de care depinde soluționarea cauzei", susținând că "Excepția de neconstituționalitate nu se întemeiază exclusiv pe un <<interes procesual>> sau <<judiciar>>, pentru că, pe de o parte, ea nu este o simplă excepție procesuală, iar pe de altă parte, pentru că rezolvarea unui conflict de constituționalitate, indiferent de pertinența acestuia față de un anumit proces, contribuie la asigurarea coerenței și stabilității sistemului de drept și a supremației Constituției, prin mijloacele tehnice pe care legea le-a creat". Dispozițiile alin. (6) sunt criticate pentru faptul că dreptul instanței judecătorești de a respinge o excepție de neconstituționalitate îngrădește dreptul persoanei de acces liber la Curtea Constituțională, considerând că "Numai Curtea Constituțională, for cu atribuții exclusive în soluționarea litigiilor constituționale, poate decide dacă o anumită dispoziție legală poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate și a se pronunța asupra acesteia; orice altă dispoziție contrară reprezintă o îngrădire a posibilității de a te adresa justiției (chiar și celei constituționale) pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime".
În opinia autorilor excepției, dispozițiile legale criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituționale și reglementări internaționale:
- Art. 21 din Constituție: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin
Legea nr. 30/1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, care prevede că "Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.";
- Art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată și proclamată de Adunarea generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948, semnată de România la 14 decembrie 1955, potrivit căruia: "Orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanțelor judiciare competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituție sau lege."
Examinând excepția de neconstituționalitate și textele de lege criticate, cu raportare la prevederile constituționale și reglementările internaționale invocate, Curtea constată că dispozițiile
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, nu sunt determinante în soluționarea cauzei cu care a fost sesizată inițial instanța, respectiv judecarea autorilor excepției pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Nici soluționarea excepției privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 148 lit. f) din Codul de procedură penală nu mai depinde de
art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, deoarece judecătoria s-a pronunțat deja în această privință. Aceste dispoziții legale ar putea deveni incidente într-o eventuală cale de atac, dacă s-ar ataca și încheierea judecătoriei prin care s-a respins, ca fiind inadmisibilă, prima excepție de neconstituționalitate. În mod similar a decis Curtea și în
Decizia nr. 293 din 8 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 5 august 2003.
Respingerea, ca fiind inadmisibilă, a unei excepții de neconstituționalitate, chiar de către instanța judecătorească în fața căreia s-a ridicat aceasta, este justificată în situațiile în care dispozițiile legale vizate nu sunt incidente în cauză sau când există vreunul dintre celelalte motive de inadmisibilitate prevăzute la alin. (1), (2) și (3) ale
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată.
Instituirea prin alin. (1) al
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, a inadmisibilității unei excepții de neconstituționalitate pe motivul că dispozițiile legale criticate nu mai sunt în vigoare nu contravine nici unei dispoziții constituționale și nu este de natură să conducă la ideea că prin această instanță care judecă fondul se substituie, sub acoperirea unei dispoziții legale, Curții Constituționale. Dispozițiile alin. (1), (2) și (3) ale
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, sunt norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională.
Această procedură nu face posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și (3) și al
art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, excepție ridicată de Erdinci Asan, Claudiu Oase și Cătălin Simota în Dosarul nr. 2.146/2001 al Judecătoriei Constanța.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mădălina Ștefania Diaconu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.