Decizia nr. 840/2020

alin. (1)

și

(2):

Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: [...]

Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data [...], data luării la cunoștință, [...], după caz.“

11.

Alin. (1) al art. 11

din lege, la care face referire

art. 11 alin. (2) , prevede că cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce la instanța competentă într-un termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii, data expirării termenului legal de soluționare a cererii sau data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, după caz.

12.

Curtea constată că prevederile

art. 7 alin. (1)

și

și ale

art. 11 alin. (1)

au fost modificate prin

Legea nr. 212/2018

pentru modificarea și completarea

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004

și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018. Având în vedere considerentele

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate în redactarea anterioară acestei modificări, întrucât acestea continuă să își producă efecte în cauză.

13.

Față de obiectul și motivarea specifice prezentei excepții de neconstituționalitate, Curtea observă că în cauză nu este incidentă

Decizia nr. 12 din 14 ianuarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 11 martie 2020, prin care instanța de contencios constituțional a constatat că sintagma „data încheierii procesului-verbal de conciliere“ din cuprinsul

art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

este neconstituțională, întrucât vizează o altă ipoteză cuprinsă în

art. 11 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 .

14.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, se încalcă prevederile constituționale ale

art. 21 alin. (1)-(2)

privind accesul liber la justiție. Se mai invocă

art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că

art. 7 din Legea nr. 554/2004 , cu denumirea marginală „Procedura prealabilă“, cuprins în capitolul II intitulat „Procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ“, instituie o procedură obligatorie, prealabilă sesizării instanței de contencios administrativ competente. Potrivit acestei proceduri, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, solicită autorității emitente, în termenele și condițiile stabilite de lege, revocarea în tot sau în parte a actului. Astfel, potrivit

art. 7 alin. (1)

și

alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004 , înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, iar în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.

16.

Totodată, Curtea reține că dispozițiile

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici, în esență, similare, respingându-se excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, prin

Decizia nr. 834 din 14 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 28 februarie 2018 (paragrafele 16-20),

Decizia nr. 1.224 din 20 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 10 noiembrie 2011, și

Decizia nr. 973 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 10 august 2010.

17.

În jurisprudența sa, Curtea a statuat cu valoare de principiu că procedura prealabilă reglementată de dispozițiile

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

nu este de natură să afecteze accesul liber la justiție ori dreptul la un proces echitabil și că instituirea recursului prealabil sau grațios reprezintă o modalitate simplă, rapidă și scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecția persoanei vătămate și a administrației, iar, pe de altă parte, degrevarea instanțelor judecătorești de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerității. De asemenea, Curtea a reținut că nicio dispoziție constituțională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ grațios sau a celui ierarhic. În plus, s-a arătat că dreptul de acces liber la justiție nu este un drept absolut, el putând fi supus anumitor condiționări. Prin urmare, Curtea a statuat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional, nu îngrădește dreptul de acces liber la justiție, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești.

18.

De altfel, prin

Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat cu valoare de principiu că este de competența exclusivă a legiuitorului să instituie asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluționarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanțelor judecătorești de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.

19.

De asemenea, prin

Decizia nr. 39 din 27 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 24 februarie 2005, Curtea a statuat că textul constituțional care se referă la caracterul facultativ al jurisdicțiilor speciale administrative nu este aplicabil prevederilor criticate care instituie obligația persoanei vătămate de a se adresa cu reclamație organului administrativ emitent mai înainte de sesizarea instanței de judecată cu anularea actului considerat ilegal. Dispoziția constituțională invocată a desființat condiția prealabilă numai pentru procedura administrativă jurisdicțională. Nicio dispoziție constituțională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ grațios sau a celui ierarhic.

20.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

21.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

față de prevederile

art. 21 din Constituție , Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată, pentru aceleași argumente expuse mai sus.

22.

Cât privește problema termenelor reglementate de

art. 11 din Legea nr. 554/2004 , înăuntrul cărora persoana vătămată trebuie să exercite dreptul la acțiune în contencios administrativ, Curtea, prin

Decizia nr. 955 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 25 august 2010, și

Decizia nr. 1.161 din 17 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 20 octombrie 2009, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

și a statuat că aceste dispoziții consacră excepția de la aplicarea termenului de prescripție stabilit la

alin. (1)

al aceluiași articol, în sensul că, pentru motive temeinice, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual poate fi introdusă și peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. Aceste prevederi se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația reglementată de ipoteza normei criticate, instanța fiind cea care, în funcție de temeinicia motivelor invocate, încuviințează sau nu cererea introdusă și peste termenul de 6 luni. De asemenea, prin

Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006, Curtea a reținut că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiție și la un proces echitabil, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.

23.

În lipsa unor elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții în materie, cele statuate în deciziile indicate, precum și soluțiile pronunțate își mențin valabilitatea și în această cauză.

24.

Totodată, Curtea constată că susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate tind spre o completare sau modificare a prevederilor legale criticate, în sensul conferirii unui drept nelimitat în timp de acces la instanță.

25.

Însă, instituția decăderii este specifică dreptului procesual și are natura unei sancțiuni determinate de neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul unui anumit interval de timp stabilit de lege. Necesitatea stabilirii unor termene imperative este de necontestat, aceasta constând în nevoia de a disciplina activitatea procesuală și de a conferi stabilitate și securitate raporturilor juridice din societate. Pe de altă parte, decăderea nu este o sancțiune imuabilă, ea putând fi îndepărtată, prin cererea de repunere în termen formulată în condițiile legii.

26.

Mai mult decât atât, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul de acces la justiție nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale l-a recunoscut, există posibilitatea limitărilor implicit admise cu excepția restrângerilor care aduc atingere chiar substanței dreptului (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 36). Curtea de la Strasbourg a reținut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripție și cele de decădere sau sancțiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca

art. 6 paragraful 1 din Convenție , acestea fiind restricții admise atâta timp cât nu aduc o atingere dreptului la un tribunal în substanța sa (Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 50).

27.

Ca atare, Curtea Constituțională va reține că dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 554/2004

nu instituie termene de natură a afecta însăși esența dreptului de acces liber la justiție, astfel încât nu încalcă

art. 21 alin. (1)-(2)

privind accesul liber la justiție și

art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

28.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Genel Internațional - S.R.L. din comuna Rebra, județul Bistrița-Năsăud, în Dosarul nr. 1.435/85/2016* al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 7 alin. (1) partea introductivă

și

alin. (3) teza finală

și ale

art. 11 alin. (1) partea introductivă

și

alin. (2) teza a doua prin raportare la sintagma „data luării la cunoștință“ din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 noiembrie 2020.