Decizia nr. 480/2003

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Stela Pleșa în Dosarul nr. 203/2003 al Judecătoriei Oradea.

La apelul nominal lipsesc părțile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 425C/2003.

La apelul nominal sunt prezenți autorul excepției, Virgil Baloescu, prin avocat Mihai Ștreangă, Virgil Mușat și Florin Mușat, prin avocat Gabriela Marincaș, lipsind Societatea Comercială "TITAN A.L." - S.A., față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Din oficiu Curtea ridică problema conexării dosarelor, având în vedere obiectul identic al cauzelor.

Reprezentanții părților prezente nu se opun conexării cauzelor.

Având cuvântul asupra acestui incident procedural, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a dosarelor, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, întrucât au ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate.

Curtea, deliberând, decide conexarea Dosarului nr. 425C/2003 la Dosarul nr. 268C/2003, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, conform căruia "Procedura jurisdicțională [...] se completează cu regulile procedurii civile [...]", raportat la art. 164 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia "[...] întrunirea mai multor pricini [...] în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură [...] poate fi făcută de judecător chiar dacă părțile nu au cerut-o".

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepției solicită admiterea excepției, arătând că prin dispozițiile

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , care reglementează o prescripție specială a dreptului la acțiune a foștilor proprietari, se realizează de fapt, pe cale ocolită, o expropriere a acestora. Arată că, deși Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea acestui text prin

Decizia nr. 296/2003 , soluția pronunțată nu o consideră "constituțională", deoarece nu se poate garanta imprescriptibilitatea unui drept și apoi, pe cale de excepții, adoptate dintr-un motiv sau altul de oportunitate, să se încalce textul Constituției de garantare a proprietății. În susținere depune note scrise.

Avocata celorlalte părți prezente solicită respingerea excepției, invocând în acest sens jurisprudența Curții.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției, ca neîntemeiată, arătând că asupra constituționalității textului

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

Curtea s-a pronunțat prin mai multe decizii, statuând că acest text este constituțional.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 27 mai 2003 și 1 septembrie 2003, pronunțate în dosarele nr. 203/2003 și nr. 5.182/2003, Judecătoria Oradea și Judecătoria Sectorului 3 București au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Stela Pleșa și Virgil Baloescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul legal criticat încalcă art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 41 privind protecția proprietății private și art. 49 privind restrângerea unor drepturi sau a unor libertăți. Se mai susține că dispoziția legală criticată este contrară "atât prevederilor dreptului comun privitoare la imprescriptibilitatea dreptului la acțiune privind nulitatea absolută, cât și art. 135 alin. (1) și alin. (6) din Constituție".

Instanța de judecată consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției. În opinia Guvernului, derogarea de la dreptul comun în materia prescripției extinctive nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiție ori a dispozițiilor constituționale ce privesc protecția proprietății private, ci o normă specială față de reglementarea generală, normă ce este impusă de necesitatea clarificării situației juridice a unor imobile. Arată că asupra constituționalității prevederilor

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 296/2003 , statuând că acest text nu contravine prevederilor constituționale.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că asupra constituționalității dispozițiilor

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 33/2003 , statuând că acest text este constituțional.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, text de lege care are următorul conținut:

- Art. 46 alin. (5): "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 21, 41 și ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituția României, care, ulterior sesizării, a fost modificată și completată prin

Legea de revizuire nr. 429/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare, astfel art. 41 a devenit art. 44, art. 49 a devenit art. 53, art. 135 alin. (6) a devenit art. 136 alin. (5). Dispozițiile fostului art. 135 alin. (1) nu se mai regăsesc la art. 136, ele fiind incluse în prevederile art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că dispozițiile

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, de exemplu, prin

Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003.

În considerentele acestei decizii Curtea a reținut că instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile.

Cu aceeași ocazie Curtea a reținut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.