HG nr. 444/2004
pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 282/2004 privind finanțarea realizării Parcului reconcilierii româno-maghiare în municipiul Arad, județul Arad
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Completează 1
- HG nr. 282/2004 4 martie 2004 privind finanțarea realizării Parcului reconcilierii româno-maghiare în municipiul Arad, j…
În temeiul
art. 108 din Constituția României , republicată, al
art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, al
art. 25 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003
și al
art. 12 lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2001
privind achizițiile publice, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 212/2002 , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Hotărârea Guvernului nr. 282/2004
privind finanțarea realizării Parcului reconcilierii româno-maghiare în municipiul Arad, județul Arad, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 10 martie 2004, se completează după cum urmează:
1.
După alineatul (2) al articolului 1
se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3)
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2004, cu suma de 4 miliarde lei, pentru finanțarea unei părți din lucrările de reamplasare a monumentului numit „al Libertății” potrivit art. 2.
2.
După articolul 2
se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:
Articolul 2^1
Avansul la lucrările aferente Monumentului Revoluției de la 1848 și monumentului numit „al Libertății” este exceptat de la scrisoarea de garanție bancară, reglementată de art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 264/2003 privind stabilirea acțiunilor și categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor și limitelor pentru efectuarea de plăți în avans din fonduri publice, republicată.
3.
După articolul 3
se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu următorul cuprins:
Articolul 3^1
Atribuirea contractelor de execuție a lucrărilor aferente Monumentului Revoluției de la 1848 și monumentului numit „al Libertății” se face în conformitate cu prevederile
art. 12 lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2001
privind achizițiile publice, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 212/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul II
Hotărârea Guvernului nr. 282/2004 , cu completările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: Ministrul culturii și cultelor, Răzvan Theodorescu Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu București, 1 aprilie 2004. Nr. 444.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.