Decizia nr. 652/2020

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel-Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia-Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Bianca Drăghici

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

articolului unic alin. (2) din Legea nr. 455/2006

pentru stabilirea unor măsuri privind acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România, excepție ridicată de Municipiul Iași în Dosarul nr. 322/99/2017 al Curții de Apel Iași - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 384D/2018.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât autoarea excepției își poate formula toate apărările pe care le consideră necesare în cadrul procesului. Totodată, se arată că practica judiciară a stabilit că, atunci când proprietarul imobilului nu este cunoscut, acțiunea poate fi introdusă în contradictoriu și cu unitatea administrativ-teritorială sau cu vecinii imobilului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Decizia nr. 86 din 12 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 322/99/2017, Curtea de Apel Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

articolului unic alin. (2) din Legea nr. 455/2006

pentru stabilirea unor măsuri privind acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România. Excepția a fost ridicată de Municipiul Iași în calea de atac a apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 1.744/2017 din 11 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, într-o cauză având ca obiect uzucapiune.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că

alin. (2) al articolului unic din Legea nr. 455/2006

îngrădește dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, întrucât stabilește calitatea sa procesuală pasivă, și determină, potrivit

art. 53 alin. (2) din Constituție , o restrângere a exercițiului acestor drepturi. Se consideră că dispozițiile de lege criticate sunt discriminatorii și creează un privilegiu reclamantei, în calitatea acesteia de cult religios.

6.

Se afirmă că nu există echitatea derulării procesului, în condițiile în care reclamanta în calitatea acesteia de cult religios are un avantaj evident prin dispozițiile

alin. (2) al articolului unic din Legea nr. 455/2006 , lipsind de eficiență excepția invocată de Municipiul Iași - autor al excepției de neconstituționalitate.

7.

În final, apreciază că instanța de fond, prin invocarea

alin. (2) al articolului unic din Legea nr. 455/2006 , a încălcat principiul securității raporturilor juridice și dreptul la un proces echitabil. În acest sens, menționează că în jurisprudența instanței europene acest principiu este consacrat în legătură cu unul dintre drepturile reglementate de Convenție, respectiv dreptul la un proces echitabil, prevăzut de

art. 6 .

8.

Curtea de Apel Iași - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, din moment ce legea nu stabilește că doar „autoritățile“ ar avea calitate procesuală pasivă, formularea din text fiind „autoritățile și alte persoane interesate“. Așadar, față de modul de redactare al textului, apelantului - autor al excepției de neconstituționalitate - nu i se încalcă niciun drept constituțional, acesta urmând să își facă apărările pe care le consideră oportune în cauza dedusă judecății, fiind respectat, în acest caz, dreptul la apărare prevăzut de Constituție.

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

alin. (2) al articolului unic din Legea nr. 455/2006

pentru stabilirea unor măsuri privind acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 995 din 13 decembrie 2006, având următorul conținut: „Acțiunile și cererile pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate prevăzute la alin. (1) se soluționează, potrivit legii, în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate. Odată cu procedura de citare a persoanelor interesate cunoscute instanța va dispune publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și într-un ziar de largă

răspândire a unui anunț cuprinzând datele de identificare a părților și obiectul procesului.“

13.

Curtea reține că, potrivit alin. (1) la care textul criticat face trimitere: „Acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea, în condițiile legii, a dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate, cele de revendicare care privesc construcții și terenurile aferente sau terenuri libere situate în intravilanul localităților, precum și cele pentru constatarea existenței dreptului de proprietate asupra unor asemenea bunuri sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar“.

14.

În opinia autorului excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în

art. 16

referitor la egalitatea în drepturi,

art. 21 alin. (1)

și

(2)

privind accesul liber la justiție,

art. 24

privind dreptul la apărare și

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, se invocă

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15.

Cu titlu prealabil, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 27 ianuarie 2017, paragraful 20, din coroborarea prevederilor

art. 5 alin. (2) ,

art. 6 alin. (2) ,

art. 8 ,

art. 17 și următoarele din Legea nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, a statuat că prin sintagma „cult religios“ se înțelege structura religioasă, cu personalitate juridică de drept privat, constituită în condițiile legii antereferite, formată din persoane fizice care adoptă, împărtășesc și practică aceeași credință religioasă, și care dobândește statut de utilitate publică prin recunoașterea de către stat a calității de cult religios, potrivit procedurii reglementate prin aceeași lege. Totodată, prin aceeași decizie, paragraful 22, Curtea a reținut că atât cultele recunoscute, precum și părțile componente ale acestora, așa cum sunt menționate în statutele sau codurile canonice proprii, sunt persoane juridice de drept privat de utilitate publică, care se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale legii speciale în materie, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice.

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la situația de fapt dedusă soluționării instanței de judecată, Curtea observă că, prin Sentința civilă nr. 1.744/2017 din 11 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, definitivă prin Decizia nr. 86/2018 din 12 februarie 2018 a Curții de Apel Iași - Secția civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a autoarei excepției și s-a admis în parte cererea formulată de Episcopia Romano-Catolică Iași în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Iași și s-a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin prescripția achizitivă de 30 ani, asupra unui imobil, posesia fiind începută înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, așa încât s-a reținut aplicarea Codului civil de la 1864.

17.

Curtea reține că uzucapiunea sau prescripția achizitivă este nașterea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra unui bun imobil prin posedarea lui de către o persoană în condițiile și termenul prevăzut de lege. Potrivit

Codului civil de la 1864 , uzucapiunea este de două feluri: uzucapiunea de 30 de ani ( art. 1.890 ) și uzucapiunea de 10 până la 20 de ani, numită și uzucapiunea prescurtată ( art. 1.895 ). Cele două forme de uzucapiune presupun îndeplinirea unor condiții specifice, dintre care unele sunt comune (să existe o posesie utilă, posesia să fie exercitată neîntrerupt în tot timpul fixat de lege, iar îndeplinirea prescripției achizitive să fie invocată de posesor, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție), iar altele se cer a fi întrunite numai în cazul uzucapiunii de 10 până la 20 de ani (să existe un just titlu, iar posesorul să fie de bună-credință).

18.

Curtea observă că, potrivit dispozițiilor de lege criticate, acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea, în condițiile legii, a dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate se soluționează, potrivit legii, în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate, iar odată cu procedura de citare a persoanelor interesate cunoscute instanța va dispune publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și într-un ziar de largă răspândire a unui anunț cuprinzând datele de identificare a părților și obiectul procesului. Ca atare, orice litigiu având ca obiect constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate în favoarea cultelor religioase recunoscute din România se soluționează în contradictoriu cu autoritățile și cu toate persoanele interesate deja cunoscute sau identificate în urma publicității efectuate.

19.

Din conținutul normei criticate, Curtea observă intenția legiuitorului ca asemenea cereri să se soluționeze în contradictoriu cu persoanele interesate, fizice sau juridice, în măsura în care acestea ar putea pretinde dreptul de proprietate asupra imobilului ce constituie obiect al cererii de chemare în judecată, având interesul de a împiedica o constatare a dobândirii acestui drept de către reclamant. În același sens este și teza constând în obligația de a aduce la cunoștință publică existența litigiului prin publicarea datelor în Monitorul Oficial al României, tocmai pentru a asigura accesul la informație al celor care ar putea să justifice un interes în cauză.

20.

În cauza dedusă judecății, câtă vreme nu s-a putut stabili existența vreunei persoane căreia cultul religios recunoscut din România să îi opună pretențiile sale privind dobândirea dreptului de proprietate pe baza posesiei ce îndeplinește cerințele prevăzute de lege, acțiunea în uzucapiune nu putea fi soluționată decât în contradictoriu cu una dintre autoritățile statului. Prin urmare, sintetizând criticile formulate, Curtea reține că acestea vizează modul în care instanța de fond a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Municipiul Iași, autor al excepției de neconstituționalitate.

21.

Referitor la susținerile potrivit cărora dispozițiile

articolului unic alin. (2) din Legea nr. 455/2006

îngrădesc dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil și creează un privilegiu reclamantei, Curtea reține netemeinicia acestor critici, întrucât normele legale supuse controlului de constituționalitate se completează cu cele ale

Codului de procedură civilă , care în titlul XII,

art. 1.050 - art. 1.053 , reglementează procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii.

22.

În jurisprudența sa, cu privire la dispozițiile legale din

Codul de procedură civilă

referitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii, făcând distincția între normele de procedură, de imediată aplicare, și normele de drept substanțial, Curtea a statuat că uzucapiunea, respectiv condițiile de fond (referitoare la condițiile posesiei) „vor fi guvernate de legea în vigoare la data începerii posesiei, iar procedura aplicabilă înscrierii dreptului va fi cea prevăzută de

art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă , atunci când cererea a fost formulată după intrarea acestuia în vigoare. În acest sens sunt și dispozițiile de drept substanțial cuprinse în

art. 6 alin. (4) din Codul civil , potrivit cărora uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.“ Totodată, Curtea a reținut că „este de principiu că valorificarea dispozițiilor de drept substanțial se face prin intermediul normelor de drept procedural, iar dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limitări sau condiționări, astfel încât să nu fie afectată însăși substanța dreptului.“ În acest sens, a se vedea,

Decizia nr. 225 din 2 aprilie 2015 , publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 9 iunie 2015, și

Decizia nr. 604 din 6 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 17 noiembrie 2015.

23.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile

art. 194 din Codul de procedură civilă , potrivit cărora cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția reclamantului, acestuia din urmă îi revine obligația să justifice atât îndreptățirea sa în promovarea demersului judiciar, în calitate de titular al dreptului invocat, cât și legitimarea procesuală a pârâtului. Așadar, existând un interes general ca soluția pronunțată să fie legală și temeinică, instanța de judecată are obligația, în aplicarea principiului instituit de

art. 22 din Codul de procedură civilă

privitor la prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului în cauză în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, să procedeze la verificarea atât a calității procesuale active, cât și a calității procesuale pasive, verificări care se impun în privința oricărei acțiuni.

24.

Față de cele menționate, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

25.

De altfel, Curtea Constituțională reține că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin

Decizia nr. 24 din 3 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 23 iunie 2017, a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Călărași - Secția civilă, în Dosarul nr. 5.186/202/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 1.845

coroborat cu

art. 1.847 din Codul civil de la 1864

și

art. 36 din Codul de procedură civilă , în cazul uzucapiunii pentru un imobil situat în intravilan, neînscris în cartea funciară, când posesia a început anterior intrării în vigoare a Codului civil, calitatea procesuală pasivă aparține unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază se află situat imobilul.“ Astfel, în considerentele deciziei menționate, Înalta Curte a reținut că „cerința noutății chestiunii de drept nu este îndeplinită întrucât, pe parcursul timpului, instanțele de judecată au pronunțat, în privința problemei de drept semnalate de către titularul sesizării, hotărâri definitive/irevocabile, practica judiciară fiind orientată, majoritar, către același gen de soluție. Astfel, din examenul jurisprudențial al hotărârilor selectate de curțile de apel rezultă că, în proporție considerabilă, opinia majoritară a instanțelor este în sensul că atât timp cât nu există alte persoane (fizice sau juridice) care să exhibe un titlu de proprietate asupra imobilului în legătură cu care s-a cerut a se constata intervenită prescripția achizitivă, se consideră că nemișcătorul aparține domeniului public sau privat al unității administrativ-teritoriale, din raza imobilului, care are calitate procesuală pasivă. Ca atare, în majoritatea spețelor examinate s-a decis că în condițiile în care nu poate fi identificată vreo persoană care să justifice existența unui drept de proprietate asupra terenului, calitatea procesuală pasivă este determinată de regimul juridic al imobilului, în aceleași condiții ca și atunci când proprietarul acestuia a decedat, fără moștenitori, iar succesiunea este vacantă. Au fost invocate, în acest sens, prevederile

art. 26 alin. (1)

și

art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată , care stabilesc în mod expres entitatea în patrimoniul căreia intră terenurile persoanelor decedate, fără moștenitori, precum și cele ale

art. 4 din Legea nr. 213/1998 ,

art. 477 ,

art. 646

și

art. 680 din Codul civil de la 1864 , în virtutea cărora unitatea administrativ-teritorială este prezumată ca proprietară a tuturor bunurilor fără stăpân, care sunt de interes local, de pe raza sa teritorială. S-a reținut că în această situație particulară a inexistenței unei persoane care să revendice dreptul asupra nemișcătorului, în calitate de proprietar sau de moștenitor al proprietarului inițial al terenului, a respinge acțiunea în constatarea uzucapiunii pe considerentul că unitatea administrativ-teritorială este lipsită de capacitate procesuală pasivă ar echivala cu lipsirea reclamanților din astfel de cauze de orice posibilitate de valorificare a drepturilor lor, în situația în care, se arată, chiar Curtea Europeană a reținut existența unui drept protejat de

Convenție , din situații de fapt, cu mare persistență în timp, de care legea leagă producerea unor efecte juridice.“

26.

În final, cât privește invocarea

art. 53 din Constituție , având în vedere că nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale Curtea constată că norma fundamentală nu are incidență în cauză.

27.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Municipiul Iași în Dosarul nr. 322/99/2017 al Curții de Apel Iași - Secția civilă și constată că dispozițiile

articolului unic alin. (2) din Legea nr. 455/2006

pentru stabilirea unor măsuri privind acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Iași - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 septembrie 2020.