Decizia nr. 618/2016

Articolul 1

alin. (1) și (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 : "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (...)

(9) În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanță de urgență, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie.";

-

Articolul 4

alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 : "(2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3).";

- Art. 1.202 din Codul civil din 1864: "(1) Prezumția legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută.

(2) Nicio dovadă nu este primită împotriva prezumției legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumții, anulează un act oarecare sau nu dă drept de a se reclama în judecată, afară numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie și afară de aceea ce se va zice în privința jurământului și mărturisirii ce ar face o parte în judecată.";

- Art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă: "(2) Prezumția legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel."

18. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3)-(5) privind statul de drept, principiul separației și echilibrului puterilor în stat și cerințele de calitate a actelor normative, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în fața legii și la preeminența legii, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul de apărare, art. 29 alin. (3) și (5) referitor la libertatea cultelor religioase și autonomia cultelor religioase, art. 44 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 124 - Înfăptuirea justiției și art. 142 alin. (1) referitor la rolul Curții Constituționale.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în cadrul legislației cu caracter reparatoriu adoptată în vederea restituirii imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, reprezentată de

Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare,

Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare,

Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, retrocedarea către cultele religioase a fost reglementată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , actul normativ criticat în prezenta cauză. Prevederile

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

precizează în mod expres că regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase, preluate de stat, este reglementat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , instituind astfel caracterul de "lex generali" al

Legii nr. 10/2001 , față de acest act normativ cu caracter special.

20. Din analiza actului normativ criticat, Curtea constată că sintagma "cult religios", cuprinsă în acesta, nu beneficiază de o definiție legală. Deși nici Constituția și nici

Legea nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014, nu dau o definiție normativă a noțiunii de "cult religios", din coroborarea prevederilor art. 5 alin. (2), art. 6 alin. (2), art. 8,

art. 17 și următoarele din Legea nr. 489/2006

rezultă că prin sintagma "cult religios" se înțelege structura religioasă, cu personalitate juridică de drept privat, constituită în condițiile legii antereferite, formată din persoane fizice care adoptă, împărtășesc și practică aceeași credință religioasă, și care dobândește statut de utilitate publică prin recunoașterea de către stat a calității de cult religios, potrivit procedurii reglementate prin aceeași lege.

21. Dobândirea statutului de cult religios recunoscut este strict reglementată prin legea specială și impune, potrivit

art. 18 din Legea nr. 489/2006 , îndeplinirea următoarelor condiții: a) dovada că este constituită legal și funcționează neîntrerupt pe teritoriul României ca asociație religioasă de cel puțin 12 ani; b) listele originale cuprinzând adeziunile unui număr de membri cetățeni români cu domiciliul în România cel puțin egal cu 0,1% din populația României, conform ultimului recensământ; c) mărturisirea de credință proprie și statutul de organizare și funcționare, care să cuprindă: denumirea cultului, structura sa de organizare centrală și locală, modul de conducere, administrare și control, organele de reprezentare, modul de înființare și desființare a unităților de cult, statutul personalului propriu, precum și prevederile specifice cultului respectiv.

22. Rezultă, așadar, că atât cultele recunoscute, precum și părțile componente ale acestora, așa cum sunt menționate în statutele sau codurile canonice proprii, sunt persoane juridice de drept privat de utilitate publică, care se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale legii speciale în materie, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice.

23. Pe de altă parte, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu

art. 17 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 246/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 25 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, fundația este subiectul de drept înființat de una sau mai multe persoane care, pe baza unui act juridic între vii ori pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat, în mod permanent și irevocabil, realizării unui scop de interes general sau, după caz, al unor colectivități, și care dobândește personalitate juridică prin înscrierea sa în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul. De asemenea, potrivit

art. 66 din Legea nr. 21/1924

pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 6 februarie 1924, fundațiile sunt actul prin care o persoană fizică sau juridică constituie un patrimoniu distinct și autonom de patrimoniul său propriu pentru a-l destina, în genere, în mod permanent realizării unui scop ideal, de interes obștesc.

24. Curtea reține că, înainte de reînființarea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, imediat după 1918, prin Jurnalul Consiliului de miniștri nr. 606 din 31 martie 1921 privitor la administrarea averilor fondului bisericesc ortodox român din Bucovina, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 23 august 1921, s-a stabilit că "averile fondului bisericesc ortodox român din Bucovina, până la votarea legii de unificare bisericească, intră în administrația bisericii și anume a mitropolitului împreună cu consistoriul, care-l va administra printr'o delegațiune permanentă a congresului bisericesc, având ca instanță supremă congresul" [art. 1]. Statului se rezervă dreptul de a exercita controlul său legal printr-un reprezentant permanent al ministerului cultelor în delegațiunea permanentă a congresului [art. 2]. Art. 39 din Legea nr. 70/1925 pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 6 mai 1925, prevedea că Fondul religionar greco-oriental din Bucovina este și rămâne o fundațiune specială de sine stătătoare, care va purta denumirea de Fondul bisericesc ortodox român al Bucovinei [art. 39]. Potrivit art. 40 din lege, Fondul este persoană juridică, administrat prin Consiliul eparhial, sub președinția Arhiepiscopului și Mitropolitului Bucovinei, iar excedentul realizat din veniturile sale se va vărsa la Fondul general bisericesc [art. 41 alin. 2 din lege], fond creat pentru a se ușura sarcina statului de a susține Biserica și pentru ca Biserica să își poată îndeplini cât mai bine misiunea sa religioasă [art. 23 alin. 1 din lege]. Statul exercita dreptul său de control și supraveghere prin Ministerul de Agricultură și Domenii și prin Ministerul de Culte [art. 42 alin. 1]. Ministerul de Agricultură și Domenii aproba bugetul anual al Fondului [art. 5 alin. 2 din Regulamentul nr. 31/29 iulie 1936, aprobat prin Decretul nr. 1.836/28 iulie 1936, publicat în Monitorul Oficial nr. 174 din 29 iulie 1936]. Creșterea cheltuielilor Fondului, precum și orice virament de la un articol bugetar la altul vor putea fi făcute de Consiliul eparhial și cu aprobarea Ministerului Agriculturii sau a Ministerului de Culte [art. 4 alin. 2 din Regulament]. Decretul-lege pentru organizarea Fondului Bisericesc Ortodox-Român al Mitropoliei Bucovinei, astfel cum a fost promulgat cu Înaltul Decret Regal nr. 3.583 din 30 octombrie 1937, publicat în Monitorul Oficial nr. 255 din 4 noiembrie 1937, publicat ca text complet în Monitorul Oficial nr. 269 din 20 noiembrie 1937 și, ulterior, în Monitorul Oficial nr. 77 din 2 aprilie 1938, în urma modificării operate prin Decretul-lege nr. 22/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 62 din 16 martie 1938, prevedea că Fondul Bisericesc Ortodox-Român al Mitropoliei Bucovinei "este și rămâne o fundațiune specială de sine stătătoare, ce aparține Mitropoliei Bucovinei" [art. 1]. Fondul este persoană juridică [art. 2 alin. (1)], iar creșterea cheltuielilor fondului, precum și orice virament de la un articol bugetar la altul vor putea fi făcute de Consiliul eparhial și cu aprobarea Ministerului Agriculturii sau a Ministerului de Culte [art. 4 alin. 2]. Ministerul de agricultură și domenii aprobă bugetul anual al Fondului în ce privește partea silvică și tehnică, iar Ministerul de Culte și arte aprobă repartizarea sumelor prevăzute în buget, pentru plata personalului bisericesc, pentru nevoile cultului, și pentru întreținerea operelor culturale și de binefacere ale Eparhiei [art. 5]. Decretul-lege pentru organizarea Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, promulgat prin Înaltul Decret Regal nr. 2.136/1940, publicat în Monitorul Oficial nr. 148 din 29 iunie 1940, stabilește că "Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, rezultat din ctitorii voevodale, este și rămâne o fundațiune de sine stătătoare pusă sub Înaltul patronaj al Maiestății Sale Regelui" [art. 1], este persoană juridică de drept public [art. 2], iar Înaltul patronaj se execută prin numirea membrilor Eforiei, numirea administratorului și subadministratorului, prin aprobarea bugetelor anuale, prin afectarea excedentelor bugetare pentru scopuri sociale și culturale din Bucovina [art. 3]. Ulterior, Legea nr. 295/1946 pentru repunerea în vigoare și modificarea art. 39, 40, 41, 42 și 43 din Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 17 aprilie 1946, a repus în vigoare, cu modificări, art. 39-43 din Legea nr. 70/1925, reglementându-se expres faptul că Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina este "o fundațiune specială de sine stătătoare a Bisericii Ortodoxe Române din Bucovina" și "persoană juridică de drept public, reprezentat în justiție și în toate actele sale prin arhiepiscopul și mitropolitul Bucovinei sau delegații acestuia". Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina este desființat prin Decretul nr. 273/24 iunie 1949, act nepublicat în Monitorul Oficial al României.

25. Din cele prezentate mai sus rezultă că Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina este o fundațiune specială, preluat în noua ordine juridică de după 1918 și reorganizat în 1925 cu un regim juridic specific, iar ulterior acestui moment cunoaște, de asemenea, o reglementare specială. Acesta, ca formă de organizare, este o fundație, dar cu un regim juridic distinct raportat la actul normativ cu aplicabilitate generală referitor la asociații și fundații de la acea vreme, respectiv

Legea nr. 21/1924 , fiind o fundație publică, înființată și organizată prin lege, și nu privată, iar, în același timp, este o entitate distinctă de Biserică în sine, indiferent de denumirea sub care apare de-a lungul existenței sale stabilite prin lege. Prin urmare, nu poate exista identitate între destinatarii actului normativ criticat, în speță cultele religioase - persoane juridice de drept privat și de utilitate publică, al căror scop este practicarea unei credințe religioase, și alte persoane juridice de drept public sau privat, precum fundațiile. Un cult religios, pe de o parte, și o fundație constituită fie de acesta în calitate de unic fondator, fie de stat prin lege specială, pe de altă parte, sunt persoane juridice distincte, astfel încât această diferență de personalitate juridică denotă, în mod firesc, o diferență de patrimonii.

26. Autorii excepției de neconstituționalitate arată că bunurile imobile revendicate, în legătură cu care se susține că au aparținut vechii persoane juridice intitulate Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, erau incluse, la data deposedării, în noțiunea de "patrimoniu bisericesc", reglementat prin Legea nr. 70/1925 pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române. Analizând Legea menționată, Curtea reține că averile comune ale Bisericii erau administrate de o Eforie a Bisericii Ortodoxe Române, iar Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei avea o reglementare distinctă de cea a averii comune a Bisericii. Mai mult, fondul general bisericesc cuprinde atât excedentul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (așadar, nu Fondul în sine), conform art. 41 alin. (2) din Legea nr. 70/1925, cât și bunurile comune ale Bisericii; prin urmare, aceste două părți componente ale fondului general bisericesc au o individualitate distinctă, neavând aceeași natură juridică. De asemenea, Statutul privind organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin Decretul nr. 233/23 februarie 1949 al Prezidiului Marii Adunări Naționale face o distincție evidentă între bunurile comune ale Bisericii - care sunt cele afectate întreținerii bisericilor, a slujitorilor ei, operelor culturale și de caritate și îndeplinirii celorlalte scopuri ale Bisericii, conform art. 169 alin. 3 din Statut - și cele ale fundațiilor și asociațiunilor acesteia. Astfel, art. 168 din Statut prevede că "Totalitatea bunurilor aparținând Patriarhiei, Mitropoliilor, Episcopiilor, Protopopiatelor, Parohiilor și Mănăstirilor constituie averea bisericească", "averea bisericească cuprinde bunuri sacre și bunuri comune" [art. 169 alin. 1], iar art. 170 alin. 1 că "Averea fundațiunilor și asociațiunilor, care au personalitate juridică, este proprietatea acestora și se administrează de Biserică în limita și în condițiunile actelor constitutive și conform dispozițiunilor acestui statut".

27. În prezent, Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, recunoscut prin

Hotărârea Guvernului nr. 53/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2008, prevede că "Totalitatea bunurilor aparținând (...) fundațiilor constituite de Biserică (...) alcătuiesc patrimoniul bisericesc care aparține Bisericii Ortodoxe Române, iar regimul lui este reglementat de prezentul statut" [art. 169]. Însă aceste prevederi trebuie coroborate cu prevederile art. 173 din același Statut, potrivit cărora "Patrimoniul fundațiilor și asociațiilor bisericești cu personalitate juridică constituite de Biserică este proprietatea acestora și se administrează de Biserică în limita și în condițiile actelor constitutive și conform dispozițiilor prezentului statut." Prin urmare, nici din punctul de vedere al dispozițiilor statutare nu există identitate juridică între sintagma "patrimoniu bisericesc", pe de o parte, ce include, în mod generic, și bunurile fundațiilor constituite de Biserică, și cea de "patrimoniu al fundațiilor și asociațiilor bisericești", pe de altă parte, ce include bunuri care sunt în proprietatea acestora din urmă și se administrează de Biserică, dacă au fost constituite de aceasta.

28. Distinct de fundațiile constituite de Biserică și reglementate prin hotărârea de Guvern anterior menționată, Curtea constată că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei era o fundațiune specială înființată prin lege, așadar, nu de Biserică [a se vedea și paragraful 25 al prezentei decizii], tocmai pentru că bunurile imobile administrate de fond aparțineau statului. Prin urmare, din moment ce aceste bunuri imobile nu aparțineau Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, cu atât mai puțin puteau face parte din proprietatea Bisericii (sub regimul de averi sau bunuri comune), persoană juridică distinctă. Astfel, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu se circumscrie ideii de cult religios, fiind o fundațiune specială - cu caracter public - ce nu poate fi, printr-un mimetism juridic, readusă în dreptul pozitiv prin aplicarea prevederilor

Legii nr. 21/1924

sau a

Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 .

29. De altfel, reglementând restituirea imobilelor preluate abuziv către cultele religioase - așadar, a averii/bunurilor comune Bisericii -, astfel încât acestea să le administreze, în acord cu statutele proprii, scopul legiuitorului a fost acela de a asigura mijloacele materiale necesare desfășurării activității spirituale, culturale și sociale a cultelor religioase, în deplin acord cu relația între stat și culte instituită, la nivel constituțional, prin art. 29 alin. (5), potrivit căruia cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, și detaliată, în acest sens specific, la nivel infraconstituțional, prin

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 , potrivit căruia cheltuielile pentru întreținerea cultelor și desfășurarea activităților lor se vor acoperi, în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create și administrate în conformitate cu statutele lor. De aceea legiuitorul a circumstanțiat domeniul de aplicare al actului normativ criticat, în privința persoanelor îndreptățite la restituire, la cultele religioase, în considerarea scopului principal al acestora, respectiv acela de manifestare a credinței religioase în mod colectiv, scop care diferă, de la caz la caz, de obiectul de activitate al fundațiilor, indiferent de natura lor.

30. De asemenea, cu privire la obiectul restituirii, Curtea reține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000

are caracter reparatoriu și vizează numai bunurile imobile preluate abuziv de stat în timpul regimului comunist, și anume în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989; or, în cauza de față se ridică probleme care excedează conținutului normativ al ordonanței de urgență în sensul că sunt vizate bunuri imobile care nu au fost preluate abuziv de stat în perioada antereferită, regimul juridic al acestora fiind stabilit în baza unor realități normative ce premerg anului 1945. Prin urmare, cele antamate de autorii excepției de neconstituționalitate vizează contestarea, pe de o parte, a regimul juridic al bunurilor imobile, obiect al acțiunii principale, în perioada în care fostul Ducat al Bucovinei a aparținut Imperiului austriac și, pe de altă parte, a dreptului de proprietate al statului român, drept rezultat în urma succesiunii de state și a voinței sale suverane, aspecte care nu vizează și nu pun în discuție legislația cu caracter reparatoriu adoptată pentru restituirea bunurilor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

31. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că formula redacțională a normei criticate respectă exigențele tehnicii legislative, reglementate prin

Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora: "textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce" [art. 8 alin. (4) teza întâi], și "actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie" [art. 36 alin. (1) din aceeași lege]. Prin urmare, raportat la cerințele de calitate a normei juridice, Curtea reține că prevederile

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , potrivit cărora "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România (...) se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență", îndeplinesc criteriile de claritate, precizie și previzibilitate prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție, operațiunea de retrocedare vizând numai bunurile imobile care au aparținut cultelor religioase.

32. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) și

art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000

se susține că sintagmele "acte doveditoare", respectiv "acte sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar" au în vedere în mod explicit și extrasele de carte funciară, așa cum sunt menționate în mod expres în pct. 13 [cu referire la

art. 1 din ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 ] din Normele metodologice de aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.164/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 6 noiembrie 2002, astfel că interpretarea dată acestor texte de lege de către instanța de judecată în sensul că extrasul de carte funciară nu face dovada dreptului de proprietate, ci doar a unui drept de administrare, este neconstituțională. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că autorii excepției de neconstituționalitate solicită Curții Constituționale să se pronunțe asupra pertinenței și relevanței probelor pe care le poate depune persoana îndreptățită la restituire, precum și asupra modului în care aceste probe pot fi interpretate de către Comisia specială de retrocedare sau de către instanța de judecată. Or, Curtea Constituțională nu se poate substitui organului administrativ care are rolul de aplicare a legii sau instanței de judecată chemată să cenzureze o eventuală decizie nelegală a acestuia. Aprecierea calității de proprietar al persoanei îndreptățite la restituire, respectiv a cultului religios [și nu a asociațiilor sau fundațiilor constituite prin lege specială sau de către cultele religioase], în baza probelor administrate, reprezintă o chestiune de fapt, a cărei stabilire intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești. În sensul jurisprudenței Curții Constituționale (cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003), este atribuția instanțelor de judecată să interpreteze și să determine dispozițiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită. În temeiul

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului și nici nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției, astfel încât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (9) și

art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000

este inadmisibilă.

33. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1202 din Codul civil din 1864 referitor la prezumția legală, Curtea constată că acestea au fost abrogate în mod expres la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, respectiv la data de 15 februarie 2013, potrivit

art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 287/2009

privind Codul civil. Or, la data sesizării Curții Constituționale de către instanța judecătorească, respectiv Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, prevederile art. 1202 din Codul civil din 1864 nu mai erau în vigoare, astfel încât acestea nu au nicio relevanță în soluționarea fondului cauzei, excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă, în temeiul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 .

34. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea reține că acest text de lege consacră o clasificare indirectă a prezumțiilor legale, în funcție de posibilitatea răsturnării acestora prin proba contrar, respectiv în prezumții absolute și relative. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că instituirea unei prezumții legale absolute, care nu permite nicio dovadă contrară, cum este și prezumția de lucru judecat, afectează însăși ideea de "dreptate", menționată de art. 1 alin. (3) din Constituție ca valoare supremă garantată într-un stat de drept. În acest sens arată că instanțele de judecată au reținut în mod irevocabil că Fondul Bisericesc Ortodox Român nu avea calitatea de proprietar la data preluării abuzive a bunurilor revendicate, iar, în conformitate cu art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă, autoritatea de lucru judecat privește atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină.

35. În ceea ce privește circumstanțierea sferei noțiunii de "dreptate", în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici ( Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010) sau a unei indemnizații pentru limită de vârstă pentru persoanele care au deținut calitatea de primar, viceprimar, președinte și vicepreședinte de consilii județene ( Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016) aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.

36. În prezenta cauză nu se poate susține în mod rezonabil că reglementarea legală a autorității de lucru judecat ce însoțește hotărârea judecătorească contravine noțiunii de "dreptate", reglementată prin art. 1 alin. (3) din Constituție, dat fiind faptul că există remedii procesuale, de natură a contracara efectele injuste ale unei hotărâri judecătorești netemeinice sau nelegale care este definitivă și executorie, și anume căile extraordinare de atac. De altfel, invocând excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale ce reglementează prezumțiile legale absolute, autorii acesteia tind la o reexaminare a prezumției de lucru judecat născută din deciziile de speță anterior menționate, prin invocarea unor elemente noi pentru a proba existența dreptului de proprietate asupra bunului a cărui restituire se solicită, respectiv un contract de vânzare încheiat la Viena în data de 13 iunie 1870, "în temeiul Legii nr. 20/1868", între "visteria împărătească" și Fondul Bisericesc Greco-Ortodox Bucovinean, act juridic despre care se susține că a constituit temeiul înscrierii dreptului de proprietate al Fondului în cartea funciară. Or, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, părțile pot uza de calea extraordinară de atac a revizuirii și în situația în care, la data pronunțării hotărârii atacate, instanța nu a avut în vedere anumite înscrisuri care erau de natură a schimba soluția dată în cauză.

37. În ceea ce privește susținerile referitoare la încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi, deoarece autorii excepției de neconstituționalitate nu beneficiază de valorificarea "prezumției legale absolute a dreptului aparținând persoanei înscrise în cartea funciară" astfel cum în mod constant a decis instanța supremă în favoarea altor proprietari tabulari, Curtea constată că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate. Faptul că instanța de judecată poate să nu dea valoare probatorie anumitor înscrisuri depuse în dovedirea dreptului pretins nu poate constitui eo ipso un veritabil tratament discriminatoriu și, implicit, neconstituțional.

38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) și

art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și ale art. 1.202 din Codul civil din 1864, excepție ridicată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fundația "Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei" din Suceava în dosarele nr. 931/39/2015, nr. 941/39/2015, nr. 944/39/2015, nr. 1053/39/2015, nr. 1.054/39/2015, nr. 27/39/2016, nr. 28/39/2016, nr. 927/39/2015, nr. 933/39/2015, nr. 934/39/2015, nr. 953/39/2015, nr. 955/39/2015, nr. 6/39/2016, nr. 12/39/2016, nr. 15/39/2016, nr. 65/39/2016, nr. 68/39/2016, nr. 64/39/2016, nr. 20/39/2016, nr. 19/39/2016, nr. 7/39/2016, nr. 9/39/2016, nr. 930/39/2015, nr. 935/39/2015, nr. 945/39/2015, nr. 958/39/2015, nr. 961/39/2015, nr. 929/39/2015, nr. 932/39/2015, nr. 940/39/2015, nr. 950/39/2015, nr. 952/39/2015, nr. 959/39/2015, nr. 8/39/2016, nr. 38/39/2015, nr. 939/39/2015, nr. 942/39/2015, nr. 947/39/2015, nr. 948/39/2015, nr. 13/39/2016, nr. 11/39/2016, nr. 16/39/2016, nr. 66/39/2016, nr. 839/39/2015, nr. 840/39/2015, nr. 842/39/2015, nr. 926/39/2015, nr. 928/39/2015, nr. 936/39/2015, nr. 937/39/2015, nr. 943/39/2015, nr. 946/39/2015, nr. 949/39/2015, nr. 951/39/2015, nr. 954/39/2015, nr. 956/39/2015, nr. 957/39/2015, nr. 960/39/2015, nr. 10/39/2016, nr. 14/39/2016, nr. 17/39/2016, nr. 141/39/2016, nr. 142/39/2016, nr. 67/39/2016, nr. 63/39/2016, nr. 70/39/2016, nr. 72/39/2016, nr. 73/39/2016, nr. 140/39/2016, nr. 143/39/2016, nr. 144/39/2016, nr. 5/39/2016, nr. 18/39/2016, nr. 69/39/2016, nr. 1.052/39/2015, nr. 215/39/2016, nr. 244/39/2016, nr. 216/39/2016, nr. 71/39/2016, nr. 145/39/2016, nr. 139/39/2016, nr. 242/39/2016 și nr. 243/39/2016 ale Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în Dosarul nr. 7.849/1/2006* al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și ale art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 octombrie 2016.