Decizia nr. 241/2004

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 și 52 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 9.478/2001 al Tribunalului Iași.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 110D/2004, care are ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de același autor în Dosarul nr. 5.114/2002 al Tribunalului Iași. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 109 D/2004 și nr. 110 D/2004 au un conținut identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, deliberând, dispune conexarea Dosarului nr. 110 D/2004 la Dosarul nr. 109 D/2004, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, potrivit căruia "Procedura jurisdicțională [...] se completează cu regulile procedurii civile [...]", raportat la art. 164 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia "[...] întrunirea mai multor pricini [...] în care sunt acelea și părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură [...] poate fi făcută de judecător chiar dacă părțile nu au cerut-o".

Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând practica în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierile din 5 februarie 2004, pronunțate în dosarele nr. 9.478/2001 și nr. 5.114/2002, Tribunalul Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Codul de procedură penală privind recuzarea. Excepția a fost ridicată de Emil Balaure, recurent în dosarele menționate.

În motivările excepției de neconstituționalitate, având un conținut identic, autorul acesteia susține că dispozițiile din Codul de procedură penală privind recuzarea (vizate fiind, chiar dacă nu se indică expres acest lucru, textele art. 51 și 52 din Codul de procedură penală) sunt contrare prevederilor legale referitoare la dreptul la un proces echitabil, reglementate de art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, respectiv de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se motivează critica invocându-se faptul că cererile de recuzare se judecă în camera de consiliu și fără prezența părților, fără a li se permite acestora să își susțină cererile. Autorul excepției consideră că cererile trebuie judecate în ședință publică, iar încheierile pronunțate trebuie să fie motivate. Totodată, autorul excepției afirmă că legea nu prevede nici o cale de atac împotriva încheierii de respingere a cererilor de recuzare și că i-au fost respinse mai multe cereri de recuzare a unor judecători.

Tribunalul Iași consideră că excepția este neîntemeiată, arătând că reglementările referitoare la recuzare au ca scop împiedicarea tergiversării soluționării cererilor de recuzare și, implicit, a cauzelor penale. Se precizează că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare este supusă recursului, contrar susținerilor autorului excepției, iar acesta chiar a atacat cu recurs încheierea prin care i s-a respins cererea de recuzare.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituții.

Guvernul precizează că, în esență, critica de neconstituționalitate se referă la dispozițiile art. 52 alin. 1, 2 și 7 din Codul de procedură penală, privind procedura de soluționare a recuzării în cursul judecății, iar, cu privire la aceasta, consideră că este neîntemeiată. Arată în acest sens că, potrivit prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (2) și ale art. 127, procedura de judecată este stabilită prin lege, iar ședințele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege. De asemenea, potrivit art. 129 din Constituție, republicată, împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii. În ceea ce privește calea de atac împotriva încheierii prin care se soluționează cererea de abținere sau de recuzare, având în vedere că acestea nu soluționează fondul cauzei, lipsa unei căi de atac separate nu contravine prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Faptul că încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, precum și cea prin care s-a admis recuzarea nu pot fi atacate separat cu recurs se explică prin necesitatea evitării unei prelungiri abuzive a procesului. Aceste încheieri pot fi atacate cu apel sau recurs o dată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei. În concluzie, Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului, precizând că excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 51 și 52 din Codul de procedură penală, arată că aceasta este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu încalcă dreptul părților la un proces echitabil. Modul de reglementare a cererii de recuzare împiedică tergiversarea soluționării cererii de recuzare, asigurând soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Totodată arată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, astfel încât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, cum sunt cele referitoare la recuzare, precum și modalități diferite de exercitare a drepturilor procesuale. Se mai menționează că motivele care l-au determinat pe autor să invoce neconstituționalitatea reglementărilor privind recuzarea, din Codul de procedură penală, sunt legate de modul în care instanța de judecată a aplicat dispozițiile legale criticate. Or, Curtea Constituțională, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției. În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției, potrivit încheierilor de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile din Codul de procedură penală privind recuzarea. Așa cum rezultă însă din examinarea motivărilor excepției de neconstituționalitate, aceasta privește dispozițiile art. 51 și 52 din Codul de procedură penală, în redactarea dată prin

Legea nr. 281/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale. Ulterior sesizării Curții Constituționale, alin. 7 al

art. 52 a fost modificat prin Legea nr. 159/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2003

privind modificarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 mai 2004. Textele legale criticate au următorul conținut:

- Art. 51: "În cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declarație de abținere, poate fi recuzată atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, de oricare dintre părți, de îndată ce partea a aflat despre existența cazului de incompatibilitate.

Recuzarea se formulează oral sau scris, cu arătarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul recuzării.";

- Art. 52: "Abținerea sau recuzarea judecătorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se soluționează de un alt complet, în ședință secretă, fără participarea celui ce declară că se abține sau este recuzat.

Examinarea declarației de abținere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanță, iar dacă se găsește necesar, și părțile, precum și persoana care se abține sau a cărei recuzare se cere.

Când abținerea sau recuzarea privește cazul prevăzut în art. 46 și 49 alin. 1, instanța, admițând recuzarea, stabilește care dintre persoanele arătate în menționatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.

În caz de admitere a abținerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se mențin.

Abținerea sau recuzarea care privește întreaga instanță trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător și se soluționează de instanța ierarhic superioară. Aceasta, în cazul când găsește întemeiată abținerea sau recuzarea, desemnează pentru judecarea cauzei o instanță egală în grad cu instanța în fața căreia s-a produs abținerea sau recuzarea.

În cauzele în care sunt inculpați arestați preventiv, când se recuză întreaga instanță, instanța ierarhic superioară competentă să soluționeze cererea de recuzare, înainte de a se pronunța asupra recuzării, dispune cu privire la arestarea preventivă în condițiile prevăzute de lege.

Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac.

Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunțării, și dosarul se înaintează de îndată instanței de recurs. Recursul se judecă în termen de 3 zile din momentul primirii, în camera de consiliu, cu participarea părților."

Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3), potrivit cărora "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil", precum și prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 și 52 din Codul de procedură penală și, în genere, a dispozițiilor din Codul de procedură penală privitoare la procedura formulării și soluționării cererilor de recuzare, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, potrivit prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (2), "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar, potrivit dispozițiilor art. 127 din Constituție, republicată, "Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege". De asemenea, conform prevederilor cuprinse în art. 129 din Constituție, republicată, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Rezultă, așadar, că, potrivit Constituției, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, cazurile în care ședințele de judecată nu sunt publice, precum și căile de atac și condițiile exercitării acestora. Așa fiind, iar procedura de soluționare a cererilor de recuzare făcând parte integrantă din procedura de judecată, reglementarea acesteia este în deplină concordanță cu prevederile constituționale.

Curtea mai reține că reglementarea procedurii de soluționare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerității acestei proceduri. Astfel, potrivit art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, examinarea cererii de recuzare se face "de îndată", iar părțile sunt ascultate numai "dacă se găsește necesar", în vederea împiedicării tergiversării soluționării cererii de recuzare și, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată. Contrar afirmației autorului excepției de neconstituționalitate, încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată cu recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 52 alin. 7 din Codul de procedură penală, a cărui judecare se face "cu participarea părților". Atât termenul de declarare a recursului, cât și cel de judecare a acestuia sunt astfel reglementate încât să respecte cerința celerității procedurii în ansamblu.

Ca urmare, nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate formulate de autorul excepției, întrucât dispozițiile legale privitoare la procedura de soluționare a cererii de recuzare nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, consacrat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, respectiv de cele ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci, dimpotrivă, dau expresie preocupării legiuitorului de a asigura soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin împiedicarea tergiversării acestora, corespunzător cerințelor unui proces echitabil.

De altfel, asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 52 din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunțat prin numeroase decizii, dintre care menționăm

Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001,

Decizia nr. 300 din 7 noiembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 2 decembrie 2002,

Decizia nr. 330 din 11 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 7 octombrie 2003, respingând excepția ca fiind neîntemeiată. Întrucât nu au intervenit elemente noi, soluția adoptată în aceste decizii, precum și considerentele pe care se întemeiază sunt valabile și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și al

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA,

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 și 52 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Emil Balaure în dosarele nr. 9.478/2001 și 5.114/2002 ale Tribunalului Iași.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 mai 2004.