Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 48/2004

pentru adoptarea unor măsuri privind furnizarea energiei termice populației, pentru încălzirea locuinței și prepararea apei calde de consum, prin sisteme publice centralizate de alimentare cu energie termică

prezumat în vigoare

Data actului
15 iunie 2004
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 563 din 24 iunie 2004
Aprobat
prin Legea nr. 430/2004
Citat de
28 de acte
Citează
1 act
Structură
6 articole, 1 anexă · 7.388 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 430/2004 25 octombrie 2004 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2004 pentru adoptarea unor măs…

Stă la baza 4

  • Programul din 5 aprilie 2006 5 aprilie 2006 "Termoficare 2006-2009 calitate și eficiență"
  • HG nr. 462/2006 5 aprilie 2006 pentru aprobarea programului "Termoficare 2006-2015 căldură și confort" și înființarea Uni…
  • HG nr. 172/2007 20 februarie 2007 (prevederi anume) privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe …
  • Metodologia din 12 iunie 2008 12 iunie 2008 de întocmire a raportului financiar de către titularii de licențe

Având în vedere criteriile de performanță structurale privind sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică, asumate prin angajamente internaționale, referitoare la reducerea și eliminarea treptată, până în anul 2007, a subvențiilor acordate de la bugetul de stat pentru energia termică livrată populației în sistem centralizat pentru încălzirea locuinței și prepararea apei calde de consum, precum și la stoparea imediată a subvențiilor către localitățile în care furnizarea energiei termice în sistem centralizat a fost sistată prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituție, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

(1)

Sumele alocate de la bugetul de stat pentru subvenționarea energiei termice livrate populației prin sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică în scopul încălzirii locuinței și preparării apei calde de consum se diminuează anual, începând cu anul 2005, cu o cotă de 33% în primul an, de 66% în al doilea an și de 100% în al treilea an, raportate la sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru subvenționarea energiei termice livrate populației, prevăzute pentru anul 2004.

(2)

Diminuarea sumelor prevăzute la alin. (1) se va opera începând din anul 2005 și va continua progresiv până la eliminarea prețului național de referință în anul 2007.

Articolul 2

(1)

Sumele disponibilizate conform art. 1 se utilizează pentru retehnologizarea, modernizarea și dezvoltarea sistemelor centralizate de producere și distribuție a energiei termice, în vederea reducerii costurilor de producție și eliminării treptate a subvențiilor pentru energia termică livrată populației.

(2)

Aceste sume se acordă numai în condiții justificate, pe bază de studii de fezabilitate prezentate de către operatorii producători și/sau distribuitori de energie termică în sistem centralizat, însușite de autoritățile administrației publice locale și avizate de către Ministerul Administrației și Internelor.

(3)

În situația în care, prin lucrările de retehnologizare, modernizare și dezvoltare a sistemelor centralizate de producere și distribuție a energiei termice, nu se asigură reducerea prevăzută la alin. (1), consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, vor aloca subvenții din bugetele locale ale acestora până la eliminarea prețului național de referință al energiei termice livrate populației.

Articolul 3

(1)

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu se mai acordă subvenții de la bugetul de stat pentru acoperirea diferențelor de preț și de tarif la energia termică livrată populației prin sisteme centralizate în localitățile în care furnizarea energiei termice în sistem centralizat a fost sistată prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale și care sunt nominalizate în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

(2)

Anexa se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administrației și Internelor.

Articolul 4

Autoritățile administrației publice locale din localitățile menționate în anexă sunt obligate să reorganizeze serviciul de încălzire urbană și să asigure soluții alternative de încălzire a imobilelor rămase fără alimentare cu energie termică ca urmare a scoaterii din funcțiune a sistemelor centralizate de încălzire urbană.

Articolul 5

Sumele disponibilizate ca urmare a sistării plății subvențiilor în unele localități în conformitate cu prevederile art. 3 se utilizează de către autoritățile administrației publice locale potrivit prevederilor art. 4 și art. 6 alin. (1).

Articolul 6

(1)

Familiile și persoanele singure cu venituri reduse, pentru care s-a stabilit dreptul la venit minim garantat conform

Legii nr. 416/2001

privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, și care locuiesc în apartamente situate în condominii racordate la sistemele de încălzire centralizată scoase din funcțiune în conformitate cu art. 3, vor fi sprijinite de către autoritățile administrației publice locale pentru a-și instala sisteme de încălzire alternative.

(2)

Începând cu anul 2005, pentru sprijinirea potrivit alin. (1) a familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse, se vor utiliza și sume prevăzute în bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei pentru acordarea ajutoarelor de încălzire și disponibilizate ca urmare a sistării furnizării energiei termice în sistem centralizat.

(3)

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Ministerul Finanțelor Publice vor elabora norme metodologice de aplicare a dispozițiilor prevăzute la alin. (1) și (2), care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul administrației și internelor,
Marian Florian Săniuță
Ministrul delegat pentru administrația publică,
Gabriel Oprea
p. Ministrul de stat, ministrul economiei și comerțului,
Iulian Iancu,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
București, 15 iunie 2004.
Nr. 48.

Anexa LISTA

localităților în care se sistează serviciul

de încălzire urbană în conformitate cu art. 3

din ordonanța de urgență

Nr. crt.

Județul/Localitatea

Denumirea operatorului care a produs și distribuit energie termică

ALBA

1.

Cugir

S.C. "Cugireana" - S.A. Cugir

2.

Aiud

S.C. "Ediltrans" - S.A. Aiud

3.

Blaj

S.C. "Urbana" - S.A. Blaj

4.

Sebeș BIHOR

S.C. "Argos" - S.A. Sebeș

5.

Beiuș BOTOȘANI

Serviciul public se află în cadrul Primăriei Beiuș

6.

Darabani

S.C. "Dacaterm" - S.A. Darabani

7.

Dorohoi

S.C. "Goscom" - S.A. Dorohoi

8.

Săveni

S.C. "Conacet" - S.A. Săveni

9.

Bucecea BRĂILA

C.L. Bucecea - serviciul se află în cadrul Primăriei Bucecea

10.

Ianca DOLJ

Servicii Publice Ianca din cadrul Primăriei Ianca

11.

Băilești IALOMIȚA

S.C. GCL Băilești - S.A.

12.

Urziceni

S.C. "Terma" - S.A. Urziceni

13.

Țăndărei OLT

S.C. "Apatermo" - S.A.

14.

Drăgănești-Olt

IGO Drăgănești-Olt

15.

Slatina TELEORMAN

S.C. "Aceti" - S.A.

16.

Zimnicea VÂLCEA

S.C. "Urbana" - S.A.

17.

Govora

S.C. "Goscom" - S.A.

------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.