Decizia nr. 642/2019

Articolul 3

din

Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

prevede că, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit

Codului de procedură civilă .

6.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

7.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că textul criticat este menit să asigure eficiența procedurii popririi, urmărind îndeplinirea finalității acesteia, și anume satisfacerea creanței. Se apreciază că nu se încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât părțile beneficiază de aceleași drepturi și garanții procesuale. De asemenea, instanța judecătorească analizează dacă terțul poprit datorează debitorului sume de bani numai în contradictoriu cu părțile raportului juridic dedus judecății (creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit), cu respectarea pentru toate părțile a garanțiilor care caracterizează dreptul la un proces echitabil. Se susține că textul criticat nu încalcă egalitatea în drepturi, întrucât se aplică în mod egal, fără privilegii și discriminări, tuturor părților implicate în procedura popririi.

8.

Se mai arată că aspectele referitoare la aplicarea unor dispoziții legale de către instanța judecătorească în procesul în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate excedează competențelor Curții Constituționale, întrucât cenzurarea aplicării legii de către instanțele judecătorești ține de controlul judecătoresc, care se realizează exclusiv prin sistemul căilor de atac prevăzut de lege ( Decizia nr. 442 din 15 aprilie 2008 ).

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției,

precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 , care aveau următorul conținut: „Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi“.

12.

Dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin

art. 83 lit. a) din titlul V din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Având în vedere prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 , potrivit cărora „Dispozițiile

Codului de procedură civilă

se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“, precum și

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispozițiile legale criticate.

13.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 16 -

Egalitatea în drepturi și ale

art. 21 alin. (3) p rivind dreptul la un proces echitabil.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865

au mai format obiectul controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici de neconstituționalitate identice. Astfel, prin

Decizia nr. 98 din 28 februarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 2 mai 2019, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865

nu aduc nicio atingere dreptului la un proces echitabil al debitorului, care beneficiază de aceleași drepturi și garanții procesuale ca și celelalte părți implicate în această procedură. Astfel, potrivit

art. 460 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 , instanța de executare sesizată cu cererea de validare a popririi „va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și [...] va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului [...]“. Ca urmare, numai în contradictoriu cu aceștia (creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit), ca părți ale raportului juridic dedus judecății, se analizează dacă terțul poprit datorează debitorului sume de bani, cu respectarea pentru toate părțile a garanțiilor care caracterizează dreptul la un proces echitabil (a se vedea și

Decizia nr. 1.164 din 17 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 28 octombrie 2009, sau

Decizia nr. 1.278 din 29 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 29 noiembrie 2011).

15.

Totodată, Curtea a constatat netemeinicia susținerilor autorului excepției de neconstituționalitate potrivit cărora dispozițiile legale criticate ar fi neconstituționale în măsura în care privesc instituțiile publice, din moment ce acestora trebuie să li se aplice procedura specială reglementată de

Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002. Astfel, Curtea a reținut că prin

Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

s-au reglementat condițiile în care se realizează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Referitor la acest act normativ, Curtea a statuat prin

Decizia nr. 127 din 19 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 16 aprilie 2008, că acesta protejează atât dreptul de proprietate al instituțiilor publice, cât și pe cel al creditorilor acestora, în egală măsură, de vreme ce instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.

16.

Articolul 3

din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

prevede că „În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la

art. 2

[în termen de 6 luni de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului - s.n.], creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit

Codului de procedură civilă

și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie“. Așadar, dacă în urma aplicării procedurii speciale reglementate de

Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

instituția publică nu își îndeplinește obligațiile în 6 luni de la data la care a primit somația de plată, creditorul poate solicita efectuarea executării silite potrivit

Codului de procedură civilă .

17.

Prin urmare, Curtea a reținut că aplicarea

art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865

în această situație nu este de natură a aduce atingere egalității în drepturi și nici dreptului la un proces echitabil, fiind o garanție a împiedicării întârzierii în mod excesiv a executării unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva statului. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în Hotărârea din 7 mai 2002, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragraful 35, că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

18.

Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, argumentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

19.

Având în vedere cele expuse, Curtea reține că

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

este aplicabil tuturor instituțiilor publice, astfel încât, de principiu, executările silite începute împotriva acestora sunt reglementate de acest act normativ, iar Codul de procedură civilă are o aplicabilitate subsidiară, respectiv în situația în care aceste instituții nu își îndeplinesc obligațiile de plată în termen de 6 luni de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Prin urmare, nu se poate reține existența vreunui tratament juridic diferit între diversele instituții publice, toate acestea intrând în sfera de incidență a

art. 3 din

ordonanța antereferită.

20.

Aplicabilitatea subsidiară a prevederilor

Codului de procedură civilă

este menită să dea efectivitate executării silite a titlurilor executorii, indiferent de forma sub care acestea se prezintă. Mai mult, în măsura în care titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, executarea promptă a acestuia reprezintă, în realitate, o expresie a dreptului la un proces echitabil, dat fiind că faza executării silite este parte a procesului civil [a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, și

Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragraful 21, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Hotărârea din 19 martie 1997, pronunțată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40, Hotărârea din 12 iulie 2007, pronunțată în Cauza S.C. Ruxandra Trading - S.R.L. împotriva României, paragraful 52, sau Hotărârea din 7 ianuarie 2014, pronunțată în Cauza Fundația Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate și Stanomirescu împotriva României, paragraful 55]. Prin urmare, nu se poate reține nici încălcarea

art. 21 alin. (3) din Constituție .

21.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție,

al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția neconstituționalitate ridicată de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație din Blaj în Dosarul nr. 890/191/2015 al Judecătoriei Blaj și constată că dispozițiile

art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Blaj și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2019.