Decizia nr. 1530/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, art. 112 alin. 1 și 2 teza a doua din Codul de procedură penală și art. I pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 2
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
- Legea nr. 90/2001 26 martie 2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, art. 112 alin. 1 și 2 teza a doua din Codul de procedură penală și pct. 7 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 207/2000
privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală, excepție ridicată de Viorel Ciolacu, Gheorghe Nicolau și Oberth Friedriech Kristian în Dosarul nr. 335/62/2010 al Tribunalului Brașov - Secția penală.
La apelul nominal sunt prezenți autorii excepției Viorel Ciolacu și Gheorghe Nicolau, acesta din urmă fiind asistat de avocatul Adrian Roseti, cu împuternicire avocațială la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului autorului excepției, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, expunând pe larg motivele invocate în fața instanței de judecată. Astfel, în ceea ce privește
art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003 , susține că încalcă prevederile art. 5, 16, 21, 124 și 126 din Constituție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin aceea că a menținut competența instanțelor militare pentru cauze date în competența instanțelor civile. Dispozițiile art. 112 alin. 1 și 2 teza a doua din Codul de procedură penală nu sunt accesibile și previzibile și, de asemenea, încalcă dreptul la un proces echitabil. Acestea au permis ca, în cauza de față, constatarea tehnico-științifică să fie făcută chiar de partea vătămată. În ceea ce privește
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 207/2000 , în cuprinsul acesteia nu a fost definită urgența, iar printre semnatari se află secretarul de stat, iar nu ministrul de resort, ceea ce încalcă prevederile art. 108 alin. (4) din Constituție. Se susține că nu există posibilitatea delegării semnării actelor de legiferare, pentru că ar însemna ca din partea ministerului să poată semna oricine. Depune concluzii scrise la dosar, semnate de Viorel Ciolacu, Gheorghe Nicolau și Oberth Friedriech Kristian.
Reprezentantul Ministerului Public, observând actele dosarului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, precum și faptul că sesizarea Curții s-a realizat de către o instanță civilă, iar nu militară, instanță civilă care, de altfel, judecă în prezent cauza, pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003 , apreciind că acestea nu au legătură cu cauza. În ceea ce privește celelalte texte legale criticate, apreciază că acestea nu contravin dispozițiilor constituționale invocate.
În replică, domnul avocat Andrei Roseti arată că în cauză există interes pentru invocarea excepției, deoarece Tribunalul Brașov urmează să hotărască dacă instanța care a pronunțat hotărârea apelată este competentă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 12 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 335/62/2010, Tribunalul Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, art. 112 alin. 1 și 2 teza a doua din Codul de procedură penală și pct. 7 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 207/2000
privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală, excepție ridicată de Viorel Ciolacu, Gheorghe Nicolau și Oberth Friedriech Kristian.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susțin, în esență, următoarele:
- în ceea ce privește
art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003
- acest text de lege creează o discriminare între militarii inculpați care nu au comis fapta în legătură cu serviciul și care sunt trimiși în judecată la date diferite; cei care au fost trimiși în judecată la instanțele militare mai înainte de data de 1 iulie 2003 vor fi judecați de instanțele militare, în comparație cu inculpații aflați în aceeași situație și care vor fi trimiși în judecată după data de 1 iulie 2003, competența în cazul acestora din urmă fiind în sarcina instanțelor civile. Se invocă în acest sens
a Curții Constituționale, precum și o serie de Hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din data de 25 februarie 1997, pronunțată în Cauza Findlay împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Maszni contra României, Hotărârea din 3 februarie 2009, pronunțată în Cauza Voiculescu contra României, Hotărârea din 9 iunie 1998, pronunțată în Cauza Incal contra Turciei, Hotărârea din 28 octombrie 1998, pronunțată în Cauza Ciraklar contra Turciei;
- art. 112 alin. 1 și 2 teza a doua din Codul de procedură penală încalcă, în opinia autorilor excepției, dreptul la un proces echitabil, deoarece inculpatul nu poate participa la efectuarea constatării tehnico-științifice. Astfel, prin faptul că cel acuzat nu este încunoștiințat pentru a propune la rândul său obiective, se încalcă dreptul la apărare al învinuitului sau inculpatului și principiul egalității de arme. În ceea ce privește art. 112 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală, se arată că acesta încalcă dreptul la un proces echitabil, prin faptul că dispoziția legală nu este accesibilă și previzibilă. Aceasta întrucât "nu se arată care ar fi cazurile excepționale în care o constatare tehnico-științifică, prin urmare o probă, poate fi efectuată și "de alte organe", dispozițiile fiind prea generale și abstracte, deoarece nu se poate stabili despre ce "organe" este vorba și nici în ce condiții se poate apela la acestea". Se mai invocă și caracterul "imprecis" al aceleiași norme, deoarece "nu se arată în ce condiții se poate recurge la specialiști și, mai ales, de unde sunt luați acești «specialiști»";
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 207/2000
încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, deoarece pentru emiterea sa nu se poate reține existența unei situații excepționale și nici necesitatea instituirii de urgență a măsurilor prevăzute în cuprinsul acesteia. Pentru a fi extraordinară, o situație trebuie să apară intempestiv, imposibil de prevăzut până în acel moment; "simpla motivare că un anumit tip de infracțiuni are o mai mare repetabilitate într-o anumită perioadă de timp nu înseamnă că acestea au apărut peste noapte sau într-un decurs de timp îndeajuns de scurt, astfel încât să poată fi calificat excepțional". Se face referire la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv
Tribunalul Brașov - Secția penală apreciază că, în ceea ce privește
art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003 , se poate considera, astfel cum a reținut Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 610/2007 , că se creează o discriminare între inculpații militari trimiși în judecată la instanțe militare înainte de data de 1 iulie 2003 pentru fapte care nu au legătură cu serviciul și inculpații militari trimiși în judecată după această dată tot pentru fapte care nu au legătură cu serviciul. "Această derogare este discriminatorie în raport cu lipsa legăturii cu calitatea de militar, față de fapta ce formează obiectul judecății, și care cade în competența unor instanțe diferite în funcție de data sesizării acestora, deși este vorba de aceeași situație, aceasta fiind aptă a încălca dispozițiile art. 16 din Constituție [...] cu atât mai mult cu cât în cauză sunt și doi inculpați civili care nu au nicio legătură cu calitatea de militar a celui aflat în această împrejurare." În ceea ce privește art. 112 din Codul de procedură penală, se apreciază că primul alineat al acestui text legal nu încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece partea poate oricând, în fața instanței de judecată, să solicite readministrarea unei probe care nu are valoare probantă absolută. Referitor la teza a doua a alin. 2 al art. 112 din Codul de procedură penală se consideră că nu răspunde criteriilor de previzibilitate și accesibilitate impuse de art. 21 alin. (3) din Constituție. Se arată în acest sens că teza criticată nu arată natura sau caracterul specialiștilor la care se poate apela în vederea întocmirii constatării tehnico-științifice. În sfârșit, cu privire la critica
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 207/2000 , se consideră că excepția este întemeiată în măsura în care, în cuprinsul expunerii de motive al ordonanței criticate sau în cuprinsul ordonanței la care s-a făcut referire nu este justificată urgența acesteia. Referitor la criticile aduse ordonanței de urgență în sensul că aceasta nu a fost contrasemnată de miniștrii de resort, instanța arată că "nu poate la acest moment procesual să emită o analiză obiectivă cu privire la lipsa contrasemnării de către miniștrii de resort, neavând date privind programul politic cu care fusese învestit Guvernul Isărescu" și, prin urmare, nu poate aprecia "dacă chestiunile de politică penală cădeau în accepțiunea Guvernului de la acea dată, în competența și altor miniștri decât cei ai justiției."
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră că
art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003
încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție, pentru aceleași considerente reținute de Curtea Constituțională în
(este reglementată în mod diferit competența de judecată a unor persoane având același statut și aflate în aceeași situație juridică). Același text legal nu încalcă principiul neretroactivității legii și nici dreptul la un proces echitabil. În ceea ce privește art. 112 din Codul de procedură penală, respectiv dispozițiile pct. 7 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 207/2000 , se apreciază că sunt constituționale, invocându-se jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv
deciziile nr. 39/2009
și nr. 166/2002.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie
art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, art. 112 alin. 1 și 2 teza a doua din Codul de procedură penală și
art. I pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 207/2000
privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 22 noiembrie 2000, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 456/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001.
Textele de lege criticate au următorul cuprins:
-
art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003 : "Cauzele aflate în curs de judecată la instanțele militare, la data intrării în vigoare a prezentei legi, date în competența instanțelor civile, vor continua să fie judecate de instanțele militare, potrivit legii anterioare.";
- art. 112 alin. 1 și 2 teza a doua din Codul de procedură penală: "Când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoștințele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-științifice.
Constatarea tehnico-științifică se efectuează, de regulă, de către specialiști sau tehnicieni care funcționează în cadrul ori pe lângă instituția de care aparține organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată și de către specialiști sau tehnicieni care funcționează în cadrul altor organe";
-
art. I pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 207/2000 : "Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
a) țiței, produse petroliere, gazolină, condensat, etan lichid sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
b) componente ale sistemelor de irigații;
c) componente ale rețelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situații de urgență publică;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenție la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene, ori în caz de dezastru;
f) instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și componente ale acestora, precum și componente ale mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însușirea cărora se pune în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații se pedepsește cu închisoare de la 4 la 18 ani."
În opinia autorilor excepției,
art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003
încalcă dispozițiile constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) care consacră neretroactivitatea legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2) și (3) privind înfăptuirea justiției și ale art. 126 alin. (5) teza întâi privind interdicția înființării de instanțe extraordinare, cu raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Art.112 alin. 1 și 2 teza a doua din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3), cu raportare la cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Articolul I
pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 207/2000
încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție.
Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată următoarele:
I. În ceea ce privește dispozițiile
art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003 , se susține, în esență, că determină o discriminare între inculpații militari trimiși în judecată la instanțe militare înainte de data de 1 iulie 2003 pentru fapte care nu au legătură cu serviciul și inculpații militari trimiși în judecată după data respectivă tot pentru astfel de fapte, judecarea cauzelor cu privire la acestea fiind în competența unor instanțe diferite (militară, respectiv civilă), în funcție de data sesizării instanței.
Din examinarea dosarului cauzei se constată însă următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 17/bis/P/2003 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, au fost trimiși în judecată inculpații Viorel Ciolacu, Oberth Cristian Frederich și Gheorghe Nicolae pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a) și g) și alin. 3 din Codul penal;
Prin Sentința penală nr. 164 din 20 septembrie 2004, Tribunalul Militar Teritorial București a dispus condamnarea inculpaților.
Prin Decizia penală nr. 34 din 5 octombrie 2005 a Curții Militare de Apel au fost admise apelurile inculpaților împotriva sentinței instanței de fond, aceasta a fost desființată, iar cauza a fost restituită la procuror pentru prezentarea din nou a materialului de urmărire penală.
Prin Decizia penală nr. 1.150 din 22 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul formulat de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel și s-a trimis cauza aceleiași instanțe spre continuarea judecării apelului.
Prin Decizia penală nr. 5 din 27 martie 2007 a Curții Militare de Apel au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpați împotriva Sentinței penale nr. 164 din 20 septembrie 2004 a Tribunalului Militar Teritorial București.
Prin Decizia penală nr. 1.855 din 28 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, după ce a fost desființată decizia Curții Militare de Apel anterior arătată, cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelurilor la Tribunalul Brașov. Se constată așadar că, de la acel moment, competența cu privire la soluționarea cauzei a fost stabilită (prin decizia definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție) în favoarea unei instanțe civile. Pentru a decide cu privire la chestiunea instanței competente să rejudece apelurile în discuție, instanța de recurs a făcut aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. 2 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, invocând totodată Hotărârea din 21 septembrie 2006 a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Maszni împotriva României, în care s-a apreciat că în cauzele cu raporturi de conexitate între faptele unor inculpați militari și cele ale unor inculpați civili judecata cu privire la civili trebuie să revină în exclusivitate instanțelor civile, pentru a fi asigurată conformitatea cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "în lumina deciziei CEDO și a modificărilor legislative survenite, apare ca evident faptul că, Curtea Militară de Apel nu mai era competentă să soluționeze, la data de 27 martie 2007, prezenta speță, față de prezența în cauză a inculpaților civili Oberth și Nicolau".
În continuare, prin Decizia penală nr. 72/A din 11 martie 2009 a Tribunalului Brașov, au fost admise apelurile formulate de cei 3 inculpați împotriva Sentinței penale nr. 164 din 20 septembrie 2004 a Tribunalului Militar Teritorial București, pe care a desființat-o și s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov pentru refacerea urmăririi penale.
Prin Decizia nr. 777/R din 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel Brașov - Secția penală și pentru cauze cu minori a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, iar cauza a fost trimisă Tribunalului Brașov pentru judecarea apelurilor declarate în cauză.
Pe rolul Tribunalului Brașov - Secția penală s-a format Dosarul nr. 335/62/2010, în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate care vizează, în esență, regulile de competență aplicabile cauzelor aflate în curs de judecată la instanțele militare, la data intrării în vigoare a
Legii nr. 281/2003 , date în competența instanțelor civile, cauze care, în conformitate cu norma criticată, vor continua să fie judecate de instanțele militare, potrivit legii anterioare. Această normă este considerată de autorii excepției ca fiind discriminatorie. În opinia lor, toate cauzele date în competența instanței civile prin actul normativ menționat trebuie să fie judecate potrivit noilor norme de competență, adică de către instanțele civile.
Or, în prezenta cauză, această chestiune referitoare la competența materială a instanței a fost rezolvată încă din 28 mai 2008, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, de la acest moment procesual, judecarea cauzei a continuat numai în fața unor instanțe civile, Curtea Constituțională fiind sesizată în cauză de o instanță civilă, iar nu militară. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate invocată cu privire la
art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003
nu are legătură cu cauza, astfel încât, față de dispozițiile
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , excepția este inadmisibilă.
2. În ceea ce privește dispozițiile art. 112 din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa. Astfel, prin
Decizia nr. 39 din 13 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 19 februarie 2009, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții, reținând, în esență, că posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialiști atunci când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt se concretizează printr-un act procedural care reclamă urgență, constatarea tehnico-științifică efectuându-se potrivit unei proceduri simplificate de expertiză. Aceasta nu este însă de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părților, care au posibilitatea de a formula cereri în fața instanțelor judecătorești, de a administra orice probe în apărarea lor și de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Sunt îndeplinite și exigențele dreptului la un proces echitabil, întrucât dispozițiile procedural-penale asigură posibilitatea părților de a cere completarea sau refacerea raportului tehnico-științific, sens în care prevederile art. 115 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală dispun în consecință.
3. Tot astfel, Curtea s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 207/2000 , în raport cu critica potrivit căreia se încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, deoarece pentru emiterea acesteia nu se poate reține existența unei situații excepționale și nici necesitatea instituirii de urgență a măsurilor prevăzute în cuprinsul său. Astfel, prin
Decizia nr. 166 din 6 iunie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 24 iulie 2002, Curtea a statuat că din examinarea Notei de fundamentare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 207/2000
rezultă că adoptarea acestei ordonanțe în regim de urgență se justifică prin necesitatea protejării unor sectoare de importanță deosebită ale economiei naționale - sistemul energetic național și sectorul agricol -, confruntate la acea dată cu pierderi mari provocate de sustragerea de componente care asigură funcționarea sistemului energetic național, sistemelor de irigații, sistemelor ori dispozitivelor de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau în caz de dezastru, precum și de sustrageri de produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite sau cisterne, iar pagubele cauzate prin astfel de fapte sunt de dimensiuni alarmante prin consecințele produse asupra economiei naționale. Se arată că, pornind de la aceste realități, se impune "preîntâmpinarea și combaterea cu maximă urgență și eficiență a furturilor ce periclitează principalele domenii ale economiei naționale", prin perfecționarea unor dispoziții din Codul penal care reglementează infracțiunea de furt calificat, ce va fi sancționat cu pedepse mai grele, care să corespundă gravității faptelor săvârșite și vinovăției făptuitorilor. În sfârșit, se arată că prin noile dispoziții "se urmărește o reașezare a competenței materiale a instanțelor judecătorești", astfel încât să se asigure soluționarea mai rapidă a cauzelor penale cu acest obiect. În raport cu cele arătate, Curtea a constatat că, în speță, sunt întrunite elementele cazului excepțional, în accepțiunea art. 115 din Constituție, motiv pentru care
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 207/2000
nu contravine textului constituțional.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele care o fundamentează își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Curtea nu poate reține nici motivul de neconstituționalitate întemeiat pe faptul că printre semnatarii
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 207/2000
se află secretarul de stat, iar nu ministrul de resort. Conform dispozițiilor art. 72 alin. (3) lit. d) [devenit art. 73 alin. (3) lit. e) ] și art. 116 alin. (1) [devenit art. 117 alin. (1) ] din Constituție, Guvernul se organizează prin lege organică, iar ministerele "se înființează, se organizează și funcționează potrivit
legii". În baza acestor texte constituționale a fost adoptată Legea nr. 90 din 26 martie 2001
privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001. Conform dispozițiilor art. 48 din lege, "Secretarii de stat exercită atribuțiile delegate de către ministru". În cauză nu este aplicabil principiul delegata potestas non delegatur, întrucât secretarul de stat exercită, în cazul dat, o atribuție constituțională ce aparține ministrului, iar nu o atribuție ce i-ar fi fost delegată acestuia.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, excepție ridicată de Viorel Ciolacu, Gheorghe Nicolau și Oberth Friedriech Kristian în Dosarul nr. 335/62/2010 al Tribunalului Brașov - Secția penală.
2. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 112 alin. 1 și 2 teza a doua din Codul de procedură penală și
art. I pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 207/2000
privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală, excepție ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.